"Domnul" patimirii. Da, corect spus.
Ca si Yeshua pe cruce ... De ce si-ar iubi crucea? Il iubeste pe Dumnezeu si e de-ajuns. Il iubeste pentru ca si altii sa aiba viata prin el.
O viata avem si daca suntem drepti, nu ne va taia Dumnezeu din pomul vietii.

Ba L-au părăsit și noi nu suntem datori nimănui ci trăim întru Hristos, ca oameni liberi. Nu avem datorie față de nimeni, decît celor cărora le-am greșit noi și nu ne-am cerut iertare lor și lui Dumnezeu apoi... Dar poporului răzvrătit ce se îndreptățește din faptele legii nu îi suntem datori și Legea nu înseamnă că noi trebuie să slujim faptelor legii și să ne îndreptățim din faptele legii ci este o călăuză, o cale strâmtă pentru necredincioși, pentru răzvrătiți ca să ajungă n-apoi în Credința în Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu.

Citatul o fi din Cântarea Cântărilor,

„7. - Fete ale Ierusalimului, va conjur
pe-a tarinii putere si tarie
sa nu-mi treziti ori sa-mi sculati iubita
pan'ce ea insasi va voi!...”

„5. - Fiice ale Ierusalimului, va conjur
pe-a tarinii putere si tarie
sa nu-mi treziti ori sa-mi sculati iubita
pan' ce ea insasi va voi!... ”

„7. Frumoasa esti, iubito, pe de-a'ntregul
si'n tine intinare nu se afla.”

Deci citatul spune bine dar cine sunt crinii, care e pășunea și cine este El, iubitul meu, Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta e întrebarea, a fi sau a nu fi, că în general oamenii îl confundă pe El cu celălalt... cu cel rău, cel mândru, cel necredincios.

Căci e moda viceversa.

Legea este lege. Oricata dragoste am avea in noi, daca trecem pe rosu riscam sa fim calcati de o masina. Cu atat mai mult Legea lui Dumnezeu este Lege, iar Cuvantul lui Dumnezeu apartine lui Dumnezeu.
Cine este pasunea, cine sunt crinii cei alesi, cine sunt oile ratacite, sa-L lasam pe Dumnezeu sa aleaga... Iar noi, macar ca pacatoasa ce-l iubeste pe Yeshua, sa iubim tot ce iubeste El...si sa nu traim in judecati absurde care rastignesc Iubirea lui Dumnezeu pentru acest pamant.
Sa le cerem iertare in fata lui Dumnezeu atunci, acelora pe care i-am judecat.

Nu știu de ce ai pus ghilimele la Domnul, că e chiar Domnul pătimirii căci el a pătimit și pătimește din dragoste de oi pentru oi, pentru noi.

Yeshua nu a fost pe cruce ci Iosua a intrat în pământul făgăduinței și Iisus a fost pe Cruce și este mereu acolo răbdând pentru om. El își iubește Crucea Sa fiindcă ea are sângele Lui, fărădepăcat vărsat peste ea, ca răscumpărare pentru păcatele noastre deci prin ea s-a proslăvit numele lui Dumnezeu, numele iubitorului de oameni.

E greu să fii drept, căci dreptatea lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu se milostivește de cine voiește și nimeni nu poate să-I spună că nu e drept că se milostivește de cine voiește doar pentru că el nu primește și de aia cârtește, căci de cine se milostivește pe acela-l cinstește Dumnezeu! Fiindcă Dumnezeu miluiește pe cel ce se smerește iar pe cel ce se îndreptățește din faptele legii îl smerește și Dumnezeu îi stă împotrivă dacă se mândrește, căci cu siguranță se mândrește cel ce cârtește jerfind în deșert...

Și nu mai sunt drepți asemenea lui Iov sau a lui Daniel sau a lui Ieremia profetul, sau Iezechiel ci cu toții sunt așa de drepți exact ca Ispiscarioteanul, ferească-ne Dumnezeu! Că așa-i moda.

Vrei sa patimeasca la nesfarsit? Asta vrei? EU NU, pentru ca il iubesc. De ce judeci tu pe Yeshua ( ca pe oricine ai judeca pe lumea asta, pe El il judeci)? Cu ce drept?
Isus? Numele pe care l-a primit pe acest pamant a fost Yeshua si s-a nascut in poporul evreu.

Drept este omul care merge cu Dumnezeu si asculta Cuvantul sau cel lasat prin Legea lui Dumnezeu si care-L iubeste pe Dumnezeu si pe semenii sai. Drept este Dumnezeu si cu dreptate alege pe toti care-s ai Lui, prin dreptatea Legii pe care a lasat-o si prin curatenia inimii care-L primeste.

Nu draga mea, ci Legea este Iisus Hristos, Domnul.

Deci legea Lui Dumnezeu nu este lege ci este Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, și da, Cuvântul lui Dumnezeu iese din gura Lui Dumnezeu dar este al nostru căci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu se va hrăni omul.

Dacă te-ai îndrăgostit de Iosua nu înseamnă că eu fac judecăți absurde ci eu mă strădui să nu judec pe nimeni ca să fiu pe placul Tatălui.

Dumnezeu nu iubește pământul ci pe omul pe care L-a creat și L-a mântuit și-l mângâie neîncetat și așa iubește și pământul pe care-și așterne Dumnezeu picioarele ca să lase urme pentru om ca omul să știe să se întoarcă acasă... la Tatăl Ceresc.

Exact, să nu judecăm pe nimeni și dacă am judecat pe cineva strâmb, e frumos ca să ne cerem iertare. Mai ales că nu e voie nici să judeci și nici să măsori.

Nu este Yeshua numele Domnului ci Iisus și este dat prin îngeri, iar Yeshua nu știu ce înseamnă. Nu s-a născut în poporul evreu ci s-a născut într-o peșteră folosită ca staul pentru vite, deci între păstori s-a născut, iar regele poporului evreu L-a prigonit ca să-L omoare, și L-ar fi omorât dacă nu L-ar fi păzit Tatăl. Nu exista în poporul evreu decât foarte puțini credincioși, restul se îndreptățeau ca fariseii din faptele legii slujind idolilor.

Atunci poate-mi explici, vsovivi de ce mi-a fost prigonita inima atata timp? De ce poporul evreu a fost si este judecat, stiut fiind faptul ca pe oricine judeci, pe El il judeci? Judecand acest popor, nu a fost oare judecat El si Maria, mama sa, care s-a nascut in acest popor? Si daca nu conteaza unde s-au nascut, mie de ce mi-ar pasa de acest popor, in care m-am nascut?
Putin respect nu strica nimanui, nu crezi?

Dacă te referi la legea Harului, adică la porunca de a ne iubii unii pe alții și a trăi prin Credință, atunci da trăiești ca fii ai binecuvântării plinind Legea Domnului, Legea cea nouă:

„Drept este omul care merge cu Dumnezeu si asculta Cuvantul Său Cel lasat prin Legea lui Dumnezeu si care-L iubeste pe Dumnezeu si pe semenii săi. Drept este Dumnezeu si cu dreptate alege pe toti care-s ai Lui, prin dreptatea Legii pe care a lasat-o si prin curatenia inimii care-L primeste.”

Deci nu e vorba de îndreptățirea prin faptele legii ci de a ne iubii unii pe alții, fiind îndreptățiți prin Credința în Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Căci din faptele Legii nimeni nu se poate îndreptății, ci este sub blestem și rob idolilor căci slujește idolul faptelor legii, care este mândrie.

Mandrie este si sa te consideri printre cei alesi, caci Dumnezeu Sfantul, doar El hotaraste cu dreptate, dupa Legea Sa, cine este drept si cine nu.

Draga mea, nimeni nu a urât și nu urăște poporul evreu ci ei, neprimind pe Tatăl, căci neprimind pe Fiul și pe Duhul atunci nici pe Tatăl nu L-au primit, și astfel singuri s-au și judecat ca fiind un popor răzvrătit și tare la cerbice, ce prigonește sfinții și ucide proorocii pentru că lor le place să slujească idolii faptelor legii căci au schimbat Harul și Darul spre pofte deci nu l-a judecat nimeni pe poporul evreu ci singur s-a judecat neprimind făgăduința și neintrând în odihnă prin Credință și apoi mândria l-a căzut în păcat, în ură și răzbunare și mai nou se crede și victimă ca să ciupească prin politică slavă de la oameni, sau bani sau supremație și atât de mult s-a semețit ca nimeni altul căci pe Domnul L-a lepădat de tot și atunci El, Dumnezeu, i-a părăsit căci s-au stricat de tot, dar nu îi judecă nimeni ci mai degrabă îi plânge toată gLumea pe ei, toți îi plâng pe ei asemenea lui Pavel care era fariseu și evreu, chemându-i la Credință spre Mântuire și Viață.

Păi sigur că Preasfânta Maria, pururea fecioară este o fiică a lui David, și sigur că Mântuirea a venit prin Iudei, prin poporul Iudeu, dar dacă boborul nu a primit Mântuirea și au răstălmăcit scripturile... arătându-se cu toții ca fii ai lui Avraam deși ei erau fi ai faptelor legii, deci fii ai minciunii, și credeau că sunt mântuiți doar că ziceau în inimile lor că sunt fii ai lui Avraam, dar nu erau căci Avraam nu a făcut faptele lor, deci s-a dovedit. Deci ceea ce li se întâmplă dacă e să li se mai întâmple ceva rău este de la cerbicia învârtoșării inimii lor, și oricui i se întâmplă răul, își atrage răul dacă se cred mântuit în timp ce inima lui e învârtoșată ca să se desfrâneze cu faptele legii...

Deci sigur că noi ca oameni îi iubim pe evrei și-i așteptăm la Mântuire dar ei nu aud și nu văd și nu vor să vină, căci darul vederii vine prin Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu... și nu e de la oameni ca să se poată lăuda cineva cu ceva.

Dar prin ei putem vedea firea omului, fire răzvrătită pe care o avem cu toții în noi, și doar Domnul o poate naște din nou, de sus, din Apă și din Duh.

Nu este mândrie să te consideri printre cei aleși dacă ești în Credință, căci Dumnezeu nu alege spre altceva decât spre slujire și spre smerenie pentru a rodi în iubire sfântă, iar a te smeri nu trebuie să crezi că înseamnă că nu e bine să fi fost ales și că nu e bine și nu trebuie să te consideri ales și că ar fi mai bine ca să te lepezi de Credință ca să nu te mai consideri ales căci oricine se poate alege pe sine ca să fie un ales și chiar ești ales dacă ai primit pe Iisus Hristos, darul Credinței; dar ei, cei care fac alergie la cuvântul ales vor ca tu să nu te alegi, să nu te consideri ales, pentru ca să se considere ei aleși și astfel să te despartă de Credință. Căci dacă te semețești ca să te aleagă mamona atunci aia e aristocrație și fărădelege și nu e bine să ajungi un astfel de ales. Deci ei viceversează lucrurile speriind poborul cu tembelizorul ca să te rușinezi de alegerea pe care a pus-o pentru tine, înaintea ta, Dumnezeu, pe Calea cea strâmtă, a Credinței și a Crucii.

Iar a fi ales nu înseamnă că deja poți să te consideri mântuit sau smerit, ci doar că ți-ai ales drumul cel greu al Crucii, dar care sigur duce la fericire veșnică iar dacă tu te alegi ca să nu mai faci păcate de ce să se considere aristocrație și fărădelege? Iar la Dumnezeu, ales, este cel ce după ce a fost chemat și a fost ales, a trecut prin toate încercările dovedindu-se Credincios și prăgătit, și acest lucru, de a te fi dovedit Credincios nu se poate ști ușor decât la sfârșit căci până atunci orice ales se consideră pe sine nedrept și păcătos și se mai și smerește ca să asculte.

Deci Iisus Hristos primește pe oricine, ca să-l Mântuie. Problema e că nimeni nu vrea să fie ales ci toți vor să nu cumva să fie aleși de rușinea gLumii căci se rușinează de Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnzeu, și tuturor le place să fie mai rău ca dobitoacele și să se distreze în intuneric cu faptele legii... adică să desrâneze cu goliciunile.

Vorbesti serios? Spun asta pentru ca prin ceea ce spui, chiar tu ii judeci.
Atunci cu ce drept ii judecam, noi oamenii pe ei, cand a lui Dumnezeu este Judecata cea Dreapta? Nu este mai simplu sa spunem asa: Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.

Fiica lui David, fiica a lui David ramane, iar legea lui Dumnezeu ramane Legea lui Dumnezeu.

Si sa nu mai judecam pe nimeni, nici evrei, nici alt neam.

Cum să-i judec eu? Și pentru ce? Nu ți-am spus că eu îi plâng pentru că vor muri în păcatele lor, și sf. Pavel ar fi făcut orice pentru frații lui ca să îi câștige, dar asta nu însemna că dacă le spunea Adevărul, atunci iată că defapt îi judecă.

Și chiar așa și spunem dacă spunem, dar unii nu mai spun și nu vor să lase dreptatea în mâna Lui Dumnezeu ci se îndreptățesc ei mereu din faptele legii, dar orice Credință fără fapte este moartă și judecata se va face după fapte, după învățătură, după tot cuvântul deșert pe care l-ai glăsuit și faptele nu sunt numai cele ce se văd ci și cele ce nu se văd așa încât pocăința se face din toată inima și faptele nu se fac pentru slavă de la oameni ci ele sunt roadele Credinței și a dragostei, nădăjduind în scăparea lui Dumnezeu din orice durere și din orice închisoare a păcatului și a patimii.

Deci așa spun și eu ca tine:
„Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.”

de ce Il prigonesti prin vorbele tale cele multe care judeca ?
Lasa-l pe Dumnezeu sa judece. Cei care-L rastignesc sunt tocmai cei care judeca nedrept. Crezi ca stii mai bine ca Dumnezeu ce va fi pentru acest popor?

207. “Evanghelia după Sfânta Virginia” (I)
 

“Evanghelia după Sfânta Virginia” este Evanghelia cea nouă a Pucioşilor, folosită de ei la slujbe şi la “liturghii”, în paralel cu Evangheliile sinoptice. Ea mărturiseşte despre venirea în lume în zilele noastre (începând cu anul 1955) a unui alt Iisus Hristos, care a venit exclusiv la pucioşi, dar nu în trup, ci în duh care vorbeşte prin glas de femeie (Verginica, apoi Maria, apoi Mihaela):

“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos, nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să îi vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu, aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta, ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin...” (citat după Cuvântul Pucios din 30-04-1955, pag. 63)

“... Oh, treziţi-vă, pace vouă! Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-05-1957, pag.65)

“Am venit şi cu trupul, acum am venit şi cu duhul să vă îndemn să pătimiţi în trup, să pătimiţi tot ce vă spun: înfrânare, oprire de la rău, de la beţie, de la curvie, de la lăcomie, de la îngâmfare, de la mândrie, într-un cuvânt, de la tot ce este rău.” (citat după Cuvântul Pucios din 7-06-1958, pag.71)

“..... M-am pogorât din cer pe pământ, dar dacă vreţi să vă vorbesc, îmblânziţi inimile voastre! Privesc şi văd că vi s-au împietrit. Nu este lăutar să vă cânte, nu este. De aţi venit pentru aşa ceva, nu este, dar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele. Fiilor, n-am venit să dau cu toiagul, ci am venit să vindec suflete bolnave. Azi vă vorbesc blând, în duh, dar mâine vin şi am să vorbesc în tunete şi trăsnete, de se va cutremura pământul.” (citat după Cuvântul Pucios din 8-06-1958, pag. 72)

Glasul de femeie de la Pucioasa face “minuni în duh”, dar minunile în duh sunt făcute de fapt de dracul, căci “astăzi numai dracul mai face minuni”, fie prin glas de peşti, fie de rândunele, fie de om:

“La miazănoapte am sculat poporul prin peştii din baltă. Ies peştii la mal şi strigă: pocăiţi-vă! La miazăzi am sculat poporul prin rândunele care strigă: pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Dar voi că aveţi glas de om, cum să nu credeţi? Nu te speria că ai suferinţă grea! Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer şi el a pus stele pe pământ...” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1960, pag. 79)

Dar Iisus cel autentic şi adevărat S-a suit cu trupul la cer şi nu Se va mai despărţi în veac de trupul Lui cel înviat, care poartă peceţile patimilor în mâinile şi în picioarele şi în coasta Sa. Cât despre despre amăgitorii care pretind că Domnul Iisus S-a desprins de trup şi a venit în duh, sau că are trup aparent de “prooroc” prin gura căruia El vorbeşte, Sfântul Ioan spune că sunt antihrişti:

“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)

Evanghelia cea nouă a Pucioşilor mai mărturiseşte şi despre existenţa a şapte “trâmbiţe” care au trâmbiţat despre această a doua venire, “în duh”, a lui Hristos pe pământ, urmând ca a treia venire a lui Iisus să aibă loc, în sfârşit, aşa cum prooroceşte Biblia: în trup şi cu slavă multă, pe norii cerului, fiind înconjurat de sfinţi şi de îngeri.
Liderii pucioşi pretind că una dintre “trâmbiţe” era Veronica de la Vladimireşti:

“Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească.” (citat după Cuvântul Pucios din 22-06-1997)

Două dintre “trâmbiţele lui Dumnezeu” , Ioan Iovan şi Veronica Gurău, au avut însă un comportament nedemn de numele de creştin, de-a dreptul diavolesc, îndată ce pucioşii înşişi îi acuză de “ură faţă de fraţi”:

“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Iar Veronica era de-a dreptul o fiică a diavolului, căci ea nu o iubea pe sora sa de credinţă, Verginica, ci o ura de moarte şi ar fi sfâşiat-o în bucăţi dacă ar fi avut ocazia, aşa cum pucioşii singuri mărturisesc despre ea:

"Veronica singură se osândeşte, fiindcă urăşte. În loc să se bucure că Dumnezeu hrăneşte poporul, ea urăşte. Dacă s-ar duce vasul Meu (Verginica, n.r.) în căminul său, n-ar dura cinci minute şi vasul Meu ar fi sfâşiat. Veronica, dacă schimba haina nu în luxul care este acum, ci în haină de cerşetoare, ar fi fost ferice de ea, dar nu a făcut aşa, ci a făcut altceva." (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Deci Veronica nu era de la Dumnezeu, îndată ce ea era un amăgitor şi un antihrist şi o fiică a diavolului. Căci Sfântul Ioan ne lămureşte că fiii diavolului nu-şi iubesc fraţii şi surorile de credinţă:

“Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” (1Ioan 3,10)

Or, adevăraţii creştini nu urăsc, ci împlinesc porunca iubirii. Iar cei ce urăsc pe fraţi, dar se dau drept “prooroci” şi “trâmbiţe” ale unui Hristos Pucios venit în duh, sunt prooroci amăgitori ai lui Antihrist şi sunt ei înşişi antihrişti care “trâmbiţează” în numele lui:

“Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)

Deci, ce să înţeleagă cititorii “Noii Evanghelii de la Pucioasa” despre Veronica? Iată că pucioşii singuri, o dată spun că Veronica e trâmbiţă şi altă dată dezvăluie că ea e de la diavolul, pentru că-i urăşte pe fraţi!

Iar dacă cea de-a patra trâmbiţă apocaliptică, Veronica, era fiică a diavolului, teoria aceasta cu cele şapte “trâmbiţe” româneşti, care vin din cer de la Dumnezeu ca să propovăduiască a doua venire a lui Hristos este ea însăşi o teorie mincinoasă şi diavolească. Aşadar, toată panoplia de “trâmbiţe” pucioşeşti este de la diavolul (chiar dacă, luaţi individual, unii dintre cei “confiscaţi” de pucioşi şi etichetaţi drept “trâmbiţe” au făcut fapte remarcabile din dreptul lor).

Iar Evanghelia celor care au “trâmbiţat” la Pucioasa este şi ea evanghelia diavolului.

Dar, despre cei care aduc Evanghelii noi şi mincinoase, Sfântul Pavel spune la Galateni:

“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal.1 6-9)

Cine erau emisarii noii “Evanghelii de la Pucioasa”? Pe vremuri, când liderii pucioşi îi îmbrobodiseră pe Marian şi pe Victoria Zidaru că sunt “emisarii lui Dumnezeu”, cu atâta talent încât îi făcuseră să creadă că sunt de-a dreptul providenţiali, cei doi artişti erau măguliţi cu cuvinte mincinoase pentru a ieşi în faţă la “propovăduirea Evangheliei cea de la Sfârşit”. Iată cum descria “Evanghelia de la Pucioasa” destinul de apostoli ai neamurilor ce le fusese hărăzit celor doi Zidari:

“Să fie încă atenţie la glasul Domnului, că se desprinde încă şi alt cuvânt de binecuvântare şi de urare şi de îndumnezeire pentru copiii cei ce poartă cuvântul Meu în cele patru vânturi ale cerului şi ale pământului, pentru copiii Mei Marian şi Victoria, copii aleşi de Mine pentru ducerea Evangheliei cea de sfârşit peste neamurile pământului. O, tată, iată, iar vă trimit, şi să mergeţi cu dragoste pentru Mine şi în numele Meu. Veţi merge iar dincolo de România, iar şi iar, şi vom zidi Ierusalimul cel nou, cel nevăzut şi cel văzut, şi se va vedea cel nevăzut.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1994)

207. “Evanghelia după Sfânta Virginia” (II)
 

Dar, după ce liderii pucioşi şi-au dat arama pe faţă cu atâta josnicie, încât Mihaela a ajuns să-i strige Victoriei jigniri şi cuvinte de mahala, în faţa întregii obşti de la Pucioasa (iar adepţii pucioşi o ascultau, stupefiaţi de cele ce aud), “Evanghelia de la Pucioasa” şi-a schimbat şi ea orientarea cu 180 de grade, ca la Ploieşti. Acum Zidarii nu mai erau deloc agreaţi, pe motiv că între Zidari pe de o parte, şi liderii pucioşi pe de alta, se aşternuse între timp o despărţire insurmontabilă:

“Vă deschid acum urechea ca să puteţi voi auzi cuvântul epistolei Mele [...] spre cei doi fii ai Mei, Marian şi Victoria, care s-au alăturat vouă la începutul Meu cu voi, şi pe care Eu, apoi, i-am scris cu voi în cartea vremii, tată, şi în cartea Mea cu voi, ca să aibă ei nume mare, numele Meu, nume de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie este din ceruri, nu de pe pământ, tată. [...]

Dar ce voiesc să grăiesc Eu acum cu voi, tată? Voiesc să vă spun că s-a aşternut între Mine şi voi despărţire, tată, [...]” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Relaţiile dintre Dumnezeul Pucios (reprezentat de cei doi “fii” favoriţi ai săi, Mihaela şi Nicuşor) şi cei pe care îi numise mai înainte “copiii Mei Marian şi Victoria”, nu mai erau bune ca altădată. Între liderii pucioşi şi foştii lor colaboratori apropiaţi au apărut sentimente “creştineşti” noi şi neaşteptate: ura şi despărţirea. Cauza lor? Cea reală era faptul că liderii pucioşi nu mai suportau ideea de a împărţi puterea şi gloria cu cei doi Zidari. “Proorocii” voiau ca numai ei să ţină hăţurile “căruţei”, iar Zidarii îi incomodau, deoarece deveneau din ce în ce mai proeminenţi şi mai aveau şi o bogăţie de idei. Iar cauza fabulată de pucioşi (care aveau idei puţine, dar fixe), era aceea că iubirea de lideri a celor doi Zidari şi dorinţa lor de a li se face dreptate s-au transformat, chipurile, în iubire de sine:

“O, nu este bine între voi şi Mine, tată. [...] Vă spun fiilor, că răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor aduce ură şi despărţire între cei de un nume cu Mine pe pământ. Vă spun, fiilor, că dreptatea de sine nu este altceva decât iubire de sine, tată, iar cei de pe cale cu Mine trebuie să aibă cruce prin lepădare de sine, fiilor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Promisiunile făcute Zidarilor de către liderii pucioşi, cum că o parte din banii rezultaţi din vânzarea operelor lor de artă vor fi investiţi într-un fel de “atelier-muzeu-centru cultural-expoziţie permanentă cu vânzare” în ograda lui nea’ Didi din Valea Voievozilor, au rămas vorbe goale. În schimb, li se promitea Zidarilor că din banii lor s-au procurat şi s-au strâns multe bogăţii “în ceruri”, care sunt “puse bine” la naftalină, şi-i aşteaptă pentru ziua cea mare a “întâlnirii”, deşi acum sunt invizibile pentru că nu se văd:
“Dar voi fiţi ai Mei aşa cum Eu v-am născut şi v-am crescut cu cuvânt din sânul Meu, că voi sunteţi bogaţi în ceea ce aveţi cules la Mine, tată, şi nu altfel cules, căci cele ce se văd, sunt numai uscături, dar cele ce vor fi, sunt cele puse bine la Mine şi nu se văd, precum nici Eu, Domnul, nu Mă văd de către om.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Dumnezeul Pucioasei pretinde acum că e ameninţat de către diavol cu despărţirea Zidarilor de liderii pucioşi, de “lucrarea” şi de “poporul” pucios. Zidarii sunt acuzaţi de ticluire (adică, de minciună, dacă e să vorbim pe şleau) şi de “socoteală răutăcioasă”: cum că ar fi afirmat ei că liderii pucioşi i-au alungat de la mănăstirea” de la Glodeni. Păi au afirmat deoarece chiar aşa a şi fost, deci Zidarii spuneau adevărul: cei doi dictatori, Mihaela şi Nicuşor, le-au scos lucrurile personale în curte (pe unele le-au ars, pe altele le-au aruncat la gunoi, deşi unele dintre ele erau opere de artă), ca să înţeleagă cei doi Zidari că nu mai sunt bine-veniţi, ci să se ducă învârtindu-se, la atelierul lor din Bucureşti. Motivul invocat de către liderii pucioşi pentru acuzarea Zidarilor este mai mult decât derizoriu şi de-a dreptul ridicol (cine citeşte, se uimeşte!). Ei sugerau, cu nonşalanţa imbecilului, că diavolul Îl necăjeşte pe Dumnezeu, Îl întărâtă şi-L ameninţă, pentru că Zidarii s-au depărtat de “poporul” pucios cel plăpând, făcându-l pe acesta “să se smintească”:

“Faceţi-Mi şi voi Mie voia şi nu mai staţi fără poporul Meu, că-Mi cade poporul, se sminteşte cel plăpând şi se pierde de pe cale, tată. O, nu e bună ameninţarea pusă peste Mine de către diavol pentru statul vostru departe de cei ce-Mi sunt popor, departe de lucrarea celor ce Mă poartă atât de durut cât sunt. Aţi pus vină peste ei că v-au alungat, tată. O, nu e aşa, tată.
Socoteala făcută de voi e răutăcioasă şi nu vă puteţi ascunde sub această ticluire şi vreau să vă şterg această vină, tată.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Dumnezeul Pucioasei e nemulţumit că Zidarii fac răstălmăcirea lucrurilor doar dintr-o singură parte (din partea lor, desigur), de unde ar trebui să deducem că răstămăcirea ar fi bună doar dacă s-ar face simultan din ambele părţi (adică, şi din partea lui, nu numai din partea lor, ca să fie echitate):

“Nu e bună răstălmăcirea faptelor numai dintr-o singură parte a faptelor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Se emite apoi pretenţia că celor doi lideri pucioşi aducători ai “Cuvântului” ar trebui să li se şteargă o vină, indiferent de ce au făcut şi cât de vinovaţi sunt, ca să poată fi ei folosiţi pe mai departe ca “purtători de cuvânt” ai “Dumnezeului” Pucios. Soţii Zidaru, cu faima lor artistică recunoscută (şi de asemenea fiind cotaţi la unison, de cei care i-au întâlnit, ca fiind nişte oameni cinstiţi), erau pe vremuri un bun paravan pentru liderii pucioşi, în umbra căruia aceştia au stat ani buni ascunşi de iscodirile lumii. Dar, dacă n-au ştiut cum să-i păstreze pe Zidari, fără ei liderii pucioşi se văd deodată cât sunt de “plăpânzi în faţa celor tari”:

“O, nu vreau să rămân vinovat în purtătorii Mei spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari, şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.”

Dumnezeul Pucioasei e de-a dreptul debusolat. El nu ştie nici măcar cât la sută mai sunt de partea lui cei doi Zidari, din ce fuseseră ei odată:

“O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, cât mai sunteţi voi ai Mei din tot ce sunteţi voi? “

Acest capitol dureros şi ruşinos al “Evangheliei de la Pucioasa” se termină tot cu o proorocie mincinoasă: Zidarii vor primi înapoi, chipurile, “darul milei de liderii pucioşi” şi “darul iubirii sfinte pentru ei”. Două daruri otrăvite şi mincinoase, căci Zidarii sunt în continuare supăraţi foc pentru minciunile, fraudele şi nedreptăţile pucioşilor, pe care le consideră (pe drept cuvânt!) de neiertat:

“Vă dau înapoi darul milei de ei, darul iubirii sfinte pentru ei.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Şi ca să pună capac la toate (minciunile), “fiica Victoria” este demascată a fi “capul răutăţilor”, cea care “îl slăbeşte” pe “cel ales” (adică pe Marian, căci numai el a rămas “ales”, iar Victoria nu mai este aleasă, deşi era şi ea cot la cot cu Marian, pe vremea când amândoi erau adulaţi cu cuvintele languroase “copiii Mei”):

“Şi te rog pe tine, fiică Victoria, ajută-l şi nu-l slăbi pe cel ales de Mine, care este lângă tine.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Cei care îi cunosc mai bine pe cei doi artişti pot afirma că era exact invers: pe vremea aceea (anul 2007), Victoria încă mai era dispusă să le facă oarece concesii liderilor pucioşi (sperând că doar, doar, s-ar mai fi putut salva ceva din armonia părelnică de altădată) în timp ce Marian nici nu mai voia să audă de ei.

“Evanghelia de la Pucioasa” s-a dovedit prin ea însăşi un mare bluff, un ghiveci de gogomănii, minciuni şi presupuneri aberante cu pretenţii de “proorocii”, amestecate savant cu învăţături frumoase copiate de prin cărţile de învăţătură creştină.

Iata cum ar trebui sa se comporte crestinii:

ETICA LUI ISUS ŞI LEGEA LUI DUMNEZEU


ETICA CREŞTINĂ
de R.C. Sproul
--------------------------------------------------------------------------------

Poate că cel mai important principiu care ne călăuzeşte şi ne direcţionează deciziile etice este principiul biblic al sfinţeniei vieţii. Să începem studiul acestui principiu uitându-ne la următorul fragment din Predica de pe munte:

"Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii".

Dar Eu vă spun oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii, şi oricine va zice fratelui său: "Prostule!" va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine va zice: "Nebunule!" va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Asa că dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul" (Matei 5:21-24).

Vă întrebaţi poate ce are a face această învăţătură a lui Isus cu principiul fundamental al sanctităţii vieţii. Observăm că în această parte a Predicii de pe Munte, Isus dă propria Sa tălmăcire celor 10 porunci şi în mod specific a poruncii care interzice crima.

Legea ne este dată adesea într-o formulare eliptică. O formulare eliptică este formularea în care anumite aspecte ale afirmaţiei nu sunt exprimate în mod explicit, ci sunt înţelese în mod tacit sau sunt subînţelese. De exemplu ceea ce interzice legea eliptică, porunceşte, ca efect, antiteza lucrului interzis. Şi dacă legea porunceşte ceva în mod implicit interzice opusul acelui lucru. Astfel, când o lege este dată de Dumnezeu ca să interzică în mod absolut interzicerea răutăcioasă a vieţii omeneşti, dimpotrivă acea lege indică valoarea pozitivă a vieţii şi faptul că noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a promova binele vieţii umane.

Vedem că legea are un pol pozitiv şi un pol negativ. Dacă este dată în termeni negativi ea are implicaţii pentru polul pozitiv. Dacă ea este dată în termeni pozitivi, ea are implicaţii pentru polul negativ.

Înţelegem de asemenea că în Predica de pe Munte, în calitate de învăţător suprem al eticii, Isus a fost în mod specific preocupat de corectarea distorsiunilor care se strecuraseră în teoriile etice ale fariseilor. Fariseii au avut o viziune oarecum superficială şi simplistă asupra Legii. Ei erau scrupuloşi în a da atenţie detaliilor literei Legii, dar în aplicarea Legii adesea deturnau spiritul Legii. Ei au dezvoltat o tradiţie rabinică prin care teologia lor morală dădea o importanţă mult prea mare literei Legii în detrimentul spiritului Legii. Acea tradiţie a fost numită tradiţie orală şi era transmisă de la rabin la rabin de-a lungul anilor.

Este important să înţelegem că atunci când Isus vorbeşte aici în Predica de pe Munte, El utilizează un limbaj pe care evreii care-l auzeau, îl înţelegeau imediat, dar care ne poate scăpa cu uşurinţă nouă celor care trăim într-o altă cultură. Expresia "este scris" se referă în mod clar la Scriptura scrisă. Pe de altă parte expresia "s-a spus" se referă la tradiţia orală. Astfel există o distincţie clară între Scriptură şi tradiţia rabinică orală.

Problema este că atunci când Isus spune "Voi aţi auzit că s-a spus... dar Eu vă spun", sună la suprafaţă ca şi când El ar spune că legea pe care Dumnezeu a dat-o în Vechiul Testament era o lege rea şi trebuie să fie abrogată. S-ar părea că Isus face o critică etică Legii Mozaice, dar El nu face aceasta. El critică interpretarea rabinică a Legii, tradiţia fariseică în interpretarea Legii Vechiului Testament.

La începutul pasajului la care ne-am uitat mai devreme, Isus nu critică porunca "să nu ucizi", ci extinde aplicaţia acestei porunci. El spune că dacă o persoană trece prin viaţă şi nu ucide pe nimeni, aceasta nu este o garanţie că acea persoană a ascultat în întregime interdicţia lui Dumnezeu referitoare la crimă.

Isus spune aici că legea împotriva crimei este o lege care protejează atât de mult sfinţenia vieţii încât include nu numai interdicţia împotriva uciderii cuiva, ci în mod implicit interzice orice este parte din acel complex ce poate conduce la crimă, inclusiv mânia împotriva fratelui tău, chiar dacă această mânie nu te-a condus până la a-l omorî. Legea lui Dumnezeu împotriva crimei interzice şi jignirea adusă oricărei fiinţe umane, în orice mod, deoarece viaţa oricărei fiinţe umane trebuie tratată cu maximă grijă şi respect. Astfel în spatele acestei legi există implicaţii mult mai importante decât ceea ce întâlnea ochiul la citirea ei. Critica lui Isus şi sentinţa Sa era rostită împotriva superficialităţii fariseilor.

Într-o manieră asemănătoare, Isus a făcut acelaşi lucru cu legea care interzicea adulterul. Fariseii credeau că ei se supuseră pe deplin acestei legi deoarece nu au comis în realitate nici un adulter. Totuşi Isus spune că interdicţia împotriva adulterului include nu numai adulterul propriu-zis, ea include toate formele de necurăţie sexuală de la adulterul în sine până la germenele acestuia care se află în gândurile cele mai intime precum şi dorinţele şi poftele trupeşti.

În concluzie, Isus spune că nu numai directa şi imediata violare a interdicţiei este păcat, ci orice lucru care în mod potenţial ar conduce la păcatul în sine este de asemenea o extensie interzisă de lege. Pofta trupească este un potenţial adulter şi este o parte a contextului mai larg al adulterului. Isus susţine că legea lui Dumnezeu împotriva adulterului sanctifică relaţia de căsătorie atât de mult încât interzice orice desacralizează căsătoria, de la poftă trupească până la adulter. Sanctitatea vieţii este atât de importantă încât nu numai luarea efectivă a vieţii umane este interzisă, ci orice act potenţial distructiv pentru viaţa umană este de asemenea interzis, precum mânia şi calomnia nedreaptă.

Dacă privim la învăţătura lui Isus care face o largă extindere a semnificaţiei legii ce interzice crima, avem conştiinţa tulburată. Dacă ne uităm la felul în care este formulată Legea în categorii simple şi facem aşa cum au procedat fariseii atunci putem spune că n-am omorât niciodată pe nimeni, şi cât de uşor putem deveni asemeni tânărului bogat care s-a apropiat de Isus şi care a gândit că el a păzit Legea lui Dumnezeu din tinereţe.

Totuşi când ascultăm explicaţia lui Isus privind profunzimea dimensiunii Legii, realizăm că în inimile noastre suntem criminali şi că nu am menţinut puritatea sfinţeniei vieţii când i-am rănit pe alţi oameni şi le-am distrus reputaţia spunând lucruri neadevărate despre ei. Isus doreşte să fim preocupaţi de binele vieţii oricărei fiinţe umane, nu numai să nu-i omorâm pe semenii nostri, ci să nici nu-i rănim în vreun fel.

Acum o intrebare:Ne comportam noi asa ca sa criticam pe cei care tin Legea lasata de Dumnezeu?
Cu ce se deosebeste fariseismul descris mai sus de cel de aici?

Pentru cei interesati sa nu mai vada "paiul din ochiul altora" , va recomand sa cititi mai intai si sa nu mai judecati pe nedrept inainte de a cunoaste:
http://www.librariabucuresti.com/Car...eilor-4337.htm

208. Desfrânarea duhovnicească la pucioşi (I)

Pe vremea Verginicăi, una dintre restricţiile puse de ea celor care îi erau fideli a fost aceea de a nu urca vreodată pe scenă:

“... Nu lăsaţi copiii să se uite la televizor la trupuri goale. Nu lăsaţi copiii care sunt la şcoală să joace pe scenă.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-02-1974)

Explicaţia acestei interdicţii era simplă. Pe de o parte, actorii, saltimbancii, clovnii, acrobaţii, dar şi intelectualii în general, erau categorii sociale blamate în mod tacit de ideologia comunistă opresivă, considerându-se că ei au o contribuţie “neproductivă” la diviziunea socială a muncii. În acelaşi timp, muncitorii şi ţăranii erau consideraţi categorii sociale superioare şi privilegiate, fiind în mod deschis lăudaţi şi favorizaţi, aşa încât, treptat şi insidios, mentalitatea aceasta de părtinire răutăcioasă se infiltrase până şi în felul de a gândi al oamenilor simpli. Verginica, după ce cunoscuse în tinereţe umilinţele, constrângerile şi viaţa grea din fabrica de tricotaje “Trainica” din Pucioasa, unde fusese angajată o vreme, înainte de a ajunge la ospiciu, nu putea vedea cu ochi buni pe acei “târâie-brâu care, costumaţi în haine lungi şi strălucitoare, duc o viaţă frivolă, bine plătită, pe muncă puţină (dacă a juca pe scenă se putea numi atunci “muncă”), limitându-se la a-i face pe alţii să râdă şi să se distreze. În optica creştinismului habotnic promovat de Verginica şi de ciracii ei, teatrul, opera, opereta, circul şi în general orice formă de manifestare pe scenă erau nişte forme destul de evidente de “desfrânare duhovnicească”.

Cât a trăit Verginica, dar şi pe vremea cât Maria , sora ei, s-a aflat în “patul proorocesc” , această interdicţie s-a respectat cu stricteţe.
Venind însă Mihaela la cârma sectei, lucrurile s-au schimbat. Mihaela, deşi păstra multe dintre preceptele habotnice moştenite (şi anume, acelea care îi conveneau) a introdus o pleiadă de “noutăţi”, inclusiv cu caracter “dogmatic”. De altfel, 99 % din inovaţiile eretice ale sectei pucioşilor sunt opera spiritului libertin şi plin de imaginaţie bolnăvicioasă al Mihaelei.
În grandomania sa, Mihaela voia ca adepţii care o ascultau să iasă în evidenţă că sunt creştini nu numai prin vorbe şi prin fapte, dar mai ales prin imagine, prin “impresia artistică”. Treptat, treptat, pucioşii au devenit nişte actori în viaţa de zi cu zi, iar straiele lor albe, simbolizând puritatea simţurilor şi demnitatea alegerii, trebuiau să fie ca o uniformă distinctivă faţă de ceilalţi creştini, plebea. La serbări, pucioşii se îmbrăcau în mod ostentativ în straie ţărăneşti, pentru a-şi dovedi originea lor sănătoasă, daco-getică: chimire, sumane, cuşme dacice sau căciuli de lână la băieţi; marame, broboade, ilice, cojocele, fote şi ii la fete. Opinci nu purtau, că pe vremea lor nu se mai găseau opincari care să le facă, aşa că în picioare purtau pantofi de oraş.

Mihaela visa însă ca elevii ei să devină un “popor” nou şi sfânt, de “prinţi şi prinţese”, care să-i uimească pe toţi cei care îi vor vedea. Tocmai de aceea, ea îşi alegea cu mare grijă adepţii, căutând să fie frumoşi la chip şi mai ales docili. În schimb, aspiranţii care erau mai ascuţiţi la faţă şi la limbă (cum a fost Vasilică, de exemplu) erau suportaţi cu greu până la o vreme, apoi Mihaela îi expedia brusc şi fără menajamente, să se ducă unde or vedea cu ochii. Cei aleşi trebuiau să fi ca Feţii Frumoşi şi ca Ilenele Cosânzene din poveşti:

“Hai, fiilor! Vreau să vă arăt lumii prinţi şi prinţese, fii cereşti pe pământ, că nu cei prinţi pe pământ sunt prinţi, ci acei născuţi din cer sunt aşa. V-am spus cândva că voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să Mă legăn din leagăn în leagăn cu voi. O, numai în legănuţ v-aş purta, ca pe cei mici. Numai în cuvânt aş sta peste voi, dar să iubiţi cu multul cuvântul, fiilor mici, şi să creşteţi mici şi să vă uitaţi la creşterea celor pe care îi am Eu aşezaţi de Mine călăuză peste voi, că ei au crescut mici, şi mici stau chiar şi în faţa voastră, numai să învăţaţi şi voi să creşteţi mici şi să staţi prunci sub povaţa cea din cer şi de pe pământ, căci Duhul Meu este viaţă în om, fiilor mici. Amin.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-06-2003)

“Cu mare dor, cu mare dragoste v-am spus demult, copii ai poporului Meu, că voiesc să fac din voi prinţi şi prinţese, crai şi crăiese, neam împărătesc, ca să semănaţi cu neamul lui Dumnezeu şi să aveţi inimi ca ale Lui, ca ale fiilor Lui, fire ca a Lui, purtare ca a Lui, ca să vă dovediţi neam împărătesc, cu fineţe mare în purtare, în simţire şi în vorbire, şi nu altceva am dat Eu să vă spun când am spus ce voiesc să fac din voi, ca apoi voi din lăuntrurile voastre să vă arătaţi că sunteţi de neam împărătesc şi că aşa purtare aveţi şi tot aşa şi cinste între oameni.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-2004)

Preocuparea aceasta asupra straielor şi a recuzitei de operetă a devenit atât de obsesivă, încât Mihaela caută s-o impună prin mesaje şi îndemnuri ideologice întregului popor român. Scopul ei ascuns este însă acela de a generaliza nu atât portul pucioşesc, cât ideologia eretică pe care o aduc cei care sunt deghizaţi în creştini neaoşi, strămoşeşti. Nu lipsesc accentele rasiste, xenofobe, rădăcini ale unui fascism latent. Pentru că Mihaela nu ştia nici o boabă de limbă străină, dar era invidioasă pe “cei mici”, care veneau din lume ştiind binişor una-două limbi străine, voia să-i pună la punct şi să le arate că n-are nici o valare ceea ce ştiu ei. Drept urmare, limba română este promovată la rangul de limbă pură, vorbită şi în ceruri, iar rasa română este rasa pură care va moşteni tot pământul, căci obiectivul Mihaelei este de acum şi mai ambiţios: de la sloganul “toţi românii vor fi creştini” ea a ajuns la sloganul “toţi creştinii de pe pământ vor fi rromâni şi vor vorbi între ei rromâneşte”. Şi toate neamurile se vor binecuvânta cu numele cel nou, numele de Rromân”:

“O, poporule român, te-ai civilizat, şi de Dumnezeu te-ai depărtat. Eu te-am născut din Duhul Sfânt la naşterea Mea din Fecioară. Eu M-am născut prunc, şi tu te-ai născut popor într-o singură zi, în ziua cuvântului Meu rostit peste tine, ţară română, ţară creştină! O, tu ştii ce înseamnă român? Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt, român. Pe ce limbă să vorbesc Eu cu tine ca să Mă înţeleg cu tine ca la începutul tău, românule, poporul Meu? O, te-ai băgat şi tu în cutie, tată, şi nu mai ai ogradă şi iarbă şi pomi şi pădure şi poiană şi căsuţe cu miere şi sapă şi grapă, şi nu mai eşti român. Eşti neamţ, că te-ai lăsat după praznicele nemţeşti. Eşti francez, că te-ai îmbrăcat cu haină franţuză. Eşti englez, că ţi-ai stâlcit limba ta cea dulce. Eşti turc, şi ai făcut ca Israel, care s-a unit cu trup de pe cale. Eşti american, că ţi-ai uitat vârsta ta, care este cât a Mea, şi ţi-ai uitat strămoşii pe care-i ai dedesubtul tău. Eşti american, de parcă nu mai ai strămoşi şi frumuseţe străbună. Ţi-ai uitat bunicii, poporule român. O, românule tată, de ce nu mai vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde-ţi este limba ta creştină? Ţi-am dat de veste împărăţia cerurilor încă de la naşterea ta, şi am pus pe tine pânză albă de botez şi te-am învăţat rugăciunea „Tatăl nostru“ şi ţi-am trimis limba cea cerească, limba Evangheliei împărăţiei cerurilor pe pământul tău. Ţi-am trimis fecior curat, născut din Mine, ca să te facă mireasă Mie, poporule român, şi ţi-a adus veşmânt ţesut din apă şi din duh şi din sânge şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit român. Duhul Meu Cel sfânt te-a numit cu nume nou, ţară creştină, aşa cum naşul Meu Mi-a dat Mie la botez numele Iisus Hristos. Aşa ţi-a dat ţie Dumnezeu numele de român la botezul tău. Şi aşa cum toate neamurile s-au binecuvântat în Avraam cu numele de Israel, tot aşa acum, Israele de azi, se vor binecuvânta neamurile toate în numele tău cel nou, şi pe care-l ai de la Mine de două mii de ani, căci tot omul care se va îmbrăca cu cămăşuţa de creştin se va numi român.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-03-1995)

208. Desfrânarea duhovnicească la pucioşi (II)
 

208. Desfrânarea duhovnicească la pucioşi (II)

În concepţia ei protocronistă, Mihaela speră şi crede că toţi rromânii verzi vor trebui să lepede “hainele nemţeşti” şi să se întoarcă la iţari şi la opinci, la fotă şi la ie, la cuşmă şi la broboadă, pentru a dovedi (cui?) prin aceste manevre vestimentare că sunt români cu adevărat, demni de strămoşii lor. Dar, mai ales pentru a dovedi că Rromânii sunt neamul care se află pe poziţia întâi pe pământ, înaintea tuturor neamurilor, în faţa lui Dumnezeu, iar neamurile trebuie să i se închine ca şi lui Dumnezeu. În acest demers halucinant, păcatul mândriei de a purta haine frumoase şi scumpe este valorizat la aberanta sintagmă “mândrie sfântă”. Adepţii Mihaelei vor trebui să arate de acum împodobiţi ca sorcovele sau ca bradul de Crăciun:

“Stau în sfat cu voi, fii români, şi vă rog pe voi să deschideţi cartea istoriei şi să staţi o clipă faţă în faţă cu străbunii acestui neam şi întrebaţi-vă apoi dacă arătaţi ca ei, ca fii ai lor, ca urmaşi ai lor. O, frumos şi creştinesc şi iubit de Dumnezeu a fost portul românului! De ce, de ce, tată, l-aţi părăsit şi n-aţi iubit să fiţi frumoşii Mei? Iată cum vă luaţi după străini! Aţi pierdut mândria aceea sfântă de a fi frumoşi ca sfinţii, ca străbunii, o, fiilor. Eu, Domnul, v-aş vrea pe toţi împodobiţi cu strai plăcut lui Dumnezeu, v-aş vrea prinţi şi prinţese după port şi n-ar mai fi nici un neam mai frumos pe pământ ca şi neamul Meu român, pe care Tatăl l-a hărăzit al Meu acum, la sfârşit de timp, şi iată, Eu vin în mijlocul lui cuvânt şi îl povăţuiesc pe el spre iubirea Mea cea de sus pentru el. O, trezeşte-te, tată, şi arată-te întru toate neam al lui Dumnezeu, căci Eu sunt Împăratul făpturii şi te vreau întâiul pe pământ înaintea Mea, ca să se închine Mie şi ţie neamurile, tată, dar ascultă-Mă şi nu te teme de sărăcie şi de lipsuri dacă Mă asculţi!” (citat după Cuvântul Pucios din 9-05-2010)

Dar pentru că i se părea că “poporul” pucios nu are suficientă “vizibilitate”, Mihaela a conceput o manevră de proporţii care să-i sporească publicitatea. A imaginat mai multe spectacole la scenă deschisă, în care adepţii ei să interpreteze piese de teatru cu subiecte “creştineşti”. A obţinut îngăduinţa să folosească teatrele în aer liber şi parcurile din Târgovişte şi Pucioasa, în care a improvizat piese de teatru. Curioşii veneau, priveau şi plecau mai departe, clătinând din cap. Adică, “la tinerii ăştia le lipseşte o doagă”. Când avea ocazia, Mihaela îi încolona îmbrăcaţi în straie populare şi îi punea să mărşăluiască cu flori în mâini, ca să-i vadă lumea şi să se mire. Aşa a fost la aşa-zisa sărbătoare pucioşească “Dezlegarea Blestemului Sfântului Nifon” ( desfăşurată pe străzile Târgoviştei şi pe ruinele turnului Chindiei), dar şi la Pucioasa în mai multe rânduri.

Însă cele mai elaborate spectacole rămân, negreşit, cele organizate la aşa-zisele Festivale Pucioşeşti ale Creştinătăţii Româneşti. Aceste Festivale nu aveau mai nimic creştinesc în ele, fiind mai degrabă nişte manifestări cultural artistice, în care invitaţi de marcă (poeţi, artişti plastici, toboşari, scripcari, flautişti, naişti şi gurişti) îşi exersau talentele în faţa câtorva zeci de creştini pucioşi, aşezaţi pe băncuţele spectatorilor, printre care se mai amestecau şi câţiva gură-cască veniţi de prin sat. Ca să salveze aparenţele de “manifestare creştinească” festivalul se încheia invariabil cu câte o “piesă de teatru creştin”. Aceste piese erau concepute de cele mai multe ori de Tataia, care era cel mai talentat dintre toţi şi mai avea şi idei, apoi erau validate de Mihaela. Când erau presaţi de timp, pucioşii îi prezentau Mihaelei spre aprobare o piesă prelucrată după un basm sau o snoavă clasică.

Preceptele Verginicăi, ca niciun copil de creştin să nu urce pe scenă, fuseseră aruncate la gunoi de Mihaela. “Copiii” ei interpretau cu atâta sârg rolurile, încât Mihaela a trebuit să intervină adesea, mustrându-i aspru pe cei care intrau prea entuziaşti în pielea personajelor negative. Ar fi putut să sesizeze atunci că probabil Verginica intuia acest lucru, atunci când le interzicea copiilor de creştini să urce pe scenă, ca să nu se identifice, fie şi pasager, cu rolurile negative pe care le interpretau. Dar Mihaela n-a fost în stare sau n-a vrut să se ridice la înţelepciunea ţărănească a Verginicăi, ci a mers pe principiul “scopul scuză mijloacele”. Tinerii şi tinerele pucioase îşi interpretau cu atâta convingere şi bucurie rolurile, chiar şi cele negative, încât Mihaelei i se părea că trăiau adevărate clipe de desfrânare duhovnicească. Dar, în loc să renunţe cu curaj la aceste spectacole de cabotini, ea prefera să le impună cu forţa tinerilor actori să adopte o interpretare seacă, în care să-şi reprime orice simţire interioară de bucurie sau de satisfacţie.

Apogeul “desfrânării duhovniveşti” pe scena deschisă l-a constituit o piesă în care două echipe de fotbal, una fiind alcătuită din draci (F.C. Iadul), iar alta din îngeri (F.C.Raiul) au jucat fotbal pe arena improvizată sub Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Glodeni-Pucioasa. Bineînţeles că actorii costumaţi cu mult talent în draci (în combinezoane negre cu roşu, având şi coarne, şi coadă , dar şi ciorapi în dungi multicolore până la genunchi, “jambiere de fotbalist”) s-au străduit din răsputeri să facă pe imbecilii, aşa încât actorii-îngeri (îmbrăcaţi în echipament alb şi ţinând lujere de crin în mână) să-i poată bate la scor, deşi nu le-a fost deloc uşor: în timp ce “dracii” erau jucaţi de actori-băieţi, “îngerii” erau jucaţi de actori-fete, care cu greu nimereau cu piciorul în minge. Dar până la urmă, cu chiu cu vai, F.C. Raiul i-a învins pe draci cu 1-0, în aplauzele şi chiotele de satisfacţie ale publicului spectator. Morala piesei: binele învinge totdeauna răul, deşi pare mai neputincios şi mai slab.

“Desfrânarea duhovnicească” a continuat să fie un subiect aprins se dezbatere în conclavurile pucioşilor. Mihaela a reuşit să le impună cu cinism un sentiment de vinovăţie acută tuturor celor care mai simţeau în inima lor o bucurie cât de mică, pe motiv că aceasta este un semn sigur al alunecării spre “desfrânarea duhovnicească”.

Astăzi, pucioşii nu mai ştiu să zâmbească, iar a râde şi a te veseli este un delict sancţionat sever prin interdicţie totală de către Legea cea Nouă a pucioşilor, căci liderii lor au uitat că, doar cu câţiva ani în urmă, tot ei îi puneau să urce pe scenă pe unii, ca să-i distreze pe alţii:

“Nici unul din cei ce au fost şi sunt cu acest popor, din cuvântul Domnului născut, nici unul să nu-l facă pe fratele său să râdă! O, nu mai glumiţi, nu mai naşteţi râs pe feţele voastre unul de la altul,[...]” (citat după Cuvântul Pucios din 2-08-2009)

Încet, încet, feţele tuturor pucioşilor au trecut de la registrul grav la cel tragic, feţele lor crispate exprimând limpede tragedia spirituală în care au fost târâţi de către liderii lor.

Vremea când F.C. Raiul învingea F.C.Iadul, în ropotele de aplauze ale spectatorilor pucioşi, a rămas o dulce amintire...

Lasa-l pe Dumnezeu sa judece. Cei care-L rastignesc sunt tocmai cei care judeca nedrept. Crezi ca stii mai bine ca Dumnezeu ce va fi pentru acest popor?

Deci pentru ce judeci pe cei ce judecă? Şi de ce judeci pe cei care judecă pe cei ce judecă? Şi de ce de ce judeci pe cei care judecă pe cei ce judecă pe cei care judecă? Şi ...............

Dar nu ţi-am spus că Îl las pe Dumnezeu să judece? Pentru că eu cred şi ştiu că e drept! Nu-mi fac probleme, fiecare îşi va lua răsplata după faptele sale.

Dar Tatăl nu judecă pe nimeni! Iar Fiul a primit toată puterea în Cer şi pe pământ, şi nici El nu caută să judece pe cineva, iar chiar dacă judecă, atunci când judecă El caută să facă voia Tatălui, Carele L-a trimis şi nu vrea să facă voia Sa, deci nu vrea să piardă pe nimeni. Astfel că nouă datu-ni-sa Cuvântul lui Dumnezeu ca să ne judecăm numai pe noi înşine pentru ca să ne pocăim aici şi dincolo să fim în fericire... căutând să facem fapte vrednice de pocăinţă şi nu vrednice de mândrie şi nici roade vrednice de faptele legii ci de Credinţă căci Pocăinţa înseamnă Credinţă, Smerenie, Dragoste, Sfinţenie, Pace.

Deci pentru ce tot ceri să nu judece unul sau altul? Nu cumva pentru faptul că ţie ţi se pare că judecă? Dar cel ce judecă nu face alteceva decât să se îndreptăţească din faptele legii ... pe când creştinii se îndreptăţesc prin Credinţa în Iisus Hristos...

Deci ieşi din cerucul vicios ca să fi şi dumneata aşa de voioasă cum sunt şi eu atât de voios.

Deci nu mai insinua cu întrebăruile tale acuyatoare?

Căci nu întrebările aste trebuie să le pui sau să ţi le pui ci o singură întrebare ni se va pune de Către Cuvântul lui Dumnezeu:

''-De ce sau pentru ce n-ai crezut? ''

209. Pucioşii răstălmăcesc Scripturile
 

Inconsecvenţa pucioşilor faţă de vin este proverbială. Dacă prin 1965 ei făceau eforturi şi raţionamente halucinante pentru a-şi răstălmăci propriile lor spuse, ca să dovedească “prin pilde multe” faptul că “vinul este lăsat să se bea” şi că “băutul vinului trebuie pus în practică”, treizeci de ani mai târziu, când excesele lor de puritanism atingeau apogeul, ei exprimau regrete uriaşe că n-au blestemat vinul odată cu ţuica:

“…căci dacă un credincios a primit poruncă să nu bea vin, nu acesta este cuvântul, că a spus Domnul să nu bea vin, ci cuvântul “să nu bei” este în pilde multe, şi pune-l în lucru, căci vinul este lăsat să se bea, dar pune în practică ce este cuvântul acesta.” (citat după Cuvântul Pucios din 17/30 aprilie 1965)

De la nişte excepţii de conduită privind folosirea vinului, se ajunge rapid la o generalizare: Oricine bea vin (sau mănâncă carne) nu are nici înţelepciune, nici sfinţenie:

“Sunt plin de durere, că vinul a rămas neblestemat, şi omul se îmbată de vin, şi se îmbată şi cei ce cred în cuvântul Meu, şi se îmbată de vin slujitorii bisericii, nu numai de alte băuturi. Fiilor, e plagă mare peste oameni carnea şi vinul, dar Eu, Domnul, voi lua acestea de la oameni, căci acestea trag pe om la despărţirea de Dumnezeu. Omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă.” (citat după Cuvântul Pucios din 16-08-1998)

Obsesia liderilor pucioşi că vinul trebuia blestemat, împreună cu ţuica, îi împinge la jocuri de cuvinte caraghioase şi ieftine, cu puerile reflexe dadaiste care vin să-i gâdile la ureche: „vin când vin, plin de dor vin, plin de dor de vin”:

„Eu sunt la uşă, şi sunt uşa, şi vin când nimeni nu se aşteaptă să vin, şi Mă doare că nu Mă aşteaptă nimeni să vin când vin, şi Mă doare de-Mi vine să strig în lung şi în lat cu glas de durere că nu Mă aşteaptă nimeni când vin, şi iată, Eu mereu vin, şi cu greu vin, căci nu sunt aşteptat.
V-am spus vouă să vă îmbătaţi de dor, că Eu plin de dor vin. Omul se îmbată de vin şi îi este dor de vin, dar dorul de vin este şarpe în sufletul omului, fiindcă vinul este şarpe, şi voi ştiţi această taină, căci v-am spus-o. Şi acum, iarăşi îi spun omului că omul a făcut din vin, şarpe şi dă vina pe Mine când face aşa, şi zice că e binecuvântat de Mine vinul. Eu însă spun: Nu! Şi iarăşi, şi iarăşi spun: Nu! Nu! Eu ştiu ce am binecuvântat. Eu am binecuvântat paharul Meu, nu paharul omului, iar în paharul Meu este Trupul şi Sângele Meu, Care a stat pe cruce.
L-am întrebat pe omul care spune că Eu am binecuvântat vinul, şi i-am spus: "Poţi tu, omule, să faci din vin, Sângele Meu?". Şi dacă nu poţi, taci şi nu mai vorbi prostii; taci şi nu mai fă păcate vorbind despre tainele Fiului lui Dumnezeu, care nu sunt de pe pământ, ci sunt din cer aşa cum apa care s-a făcut vin pentru minunea de la nunta din Cana Galileii, era taină din cer, vin din minune şi nu cum dai tu să-ţi baţi joc de tainele cerului, căci vinul este desfrânare, aşa cum a fost la Noe când a făcut vin, de l-a făcut vinul să-l blesteme pe fiul său. Nu mai vorbi prostii să spui că vinul este sfânt când în Scripturi scrie că vinul este desfrânare.” (citat după Cuvântul Pucios din 19 -12-2003)

Concluzia pucioşilor? “Vinul este desfrânare”. Cică aşa scrie în Scripturi.

Dar, oare, aşa scrie?

Citatul pucioşilor este de două ori răstălmăcit, ca să ajungă ei acolo unde vor: la blamarea severă a vinului. În Biblie nu scrie nicăieri că vinul este desfrânare, dar iată ce scrie:

“Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.” (Efes.5,18)

Prima răstălmăcire este schimbarea cuvântului “pierzare” cu “desfrânare”. Pentru aceasta, pucioşii îşi iau ca sprijin tălmăcirea neoprotestantă a Bibliei, care sună asemănător cu traducerea BOR, dar substanţial diferit:

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efes.5,18)

Care versiune este cea corectă? Să le raportăm pe amândouă la traducerea corespondentă din Biblia Ecumenică (TOB- Traduction Œcumenique de la Bible), cunoscut fiind faptul că această traducere este apreciată de cei mai mulţi ca fiind cea mai apropiată de original:

“ Ne vous enivrez pas de vin, il mene a la perdition, mais soyez remplis de l’Esprit” (Éphés.5,18)

Adică: “Nu vă îmbătaţi cu vin, el duce la pierzare; ci fiţi plini de Duh.” (Efes.5,18)

Deci, traducerea BOR este mai apropiată de TOB, în ceea ce priveşte urmările îmbătării cu vin. Pucioşii au preferat însă versiunea neoprotestantă pentru că ei aveau un scop precis: diabolizarea vinului.
Pentru aceasta, ei speculează simultan o a doua răstălmăcire, pe care o găsesc tot în versiunea neoprotestantă a Bibliei: sensul original “...în care este...”, sau “...el duce la...” a fost modificat în mod fraudulos, devenind “...aceasta este...”. Vinul trece deci de la cazul instrumental la cazul nominativ, devenind chiar autorul răului. Desfrânarea nu se mai află deci în vin, ci este însuşi vinul. Deci, vinul este desfrânare – ceea ce trebuia demonstrat de pucioşi!

Dar în Scripturi nu scrie aşa. În Scripturi scrie că vinul băut peste măsură poate duce la pierzare, şi desigur, şi la desfrânare. Nu vinul este rău în sine, aşa cum reclamă pucioşii, pentru ca apoi să-l poată eventual blestema, ci proasta şi nesăbuita folosire a lui de către cei care îl beau.

După ce au blestemat nunta, scoţând-o din rândul celor Şapte Taine, pucioşii vor acum să blesteme şi vinul. Ei au uitat că Domnul a sfinţit nunta şi a binecuvântat vinul în Cana Galileii, deci nunta rămâne pe veci sfinţită, iar vinul rămâne pe veci binecuvântat. După ce nuntaşii din Cana au terminat vinul, Domnul nu le-a spus: “Gata! Aţi băut destul! Vă ajunge, ca să nu vă îmbătaţi!”, ci le-a mai sfinţit încă, discret şi prin minune dumnezeiască, alte şase vedre de vin, ca veselia lor să se înteţească.

Greşita folosire a vinului nu-i poate retrage binecuvântarea şi nici nu-i poate aduce căderea sub blestem, dar poate cădea ca un blestem peste cei care sunt nechibzuiţi.

Păi nu eşti dumneata simpatică? Mă tot întrebi pe mine de ce judec, cu toate că ţi-am zis că nu judec ci eu aici mi-am mărturisit liber Credinţa, şi anume am şi afirmat altora că Domnul nostru Iisus Hristos nu este altcineva decât Cuvântul lui Dumnezeu, recomandându-le să nu se ia ei după hulele lui MM ca să se distreze şi ei cu proorociţele astea lingviste aristocrate care fac miştouri după miştouri şi ironii după ironii ca să se piardă ele prin bălării, ci le+am recomandat să citească mereu de pe site ca să aplice în viaţa lor. Iar dumneata cu toate că mi-ai recomandat să nu judec, faci reclamă la Talmud ca să ajung judecător?

Păi tot Cuvântul lui Dumnezeu nu este spre a face noi judecată ci ascultare de maimare căci îndreptăţirea nu vine din faptele legii ci din faptele credinţei smerite şi ale pocăinţei care rodesc dragoste sfântă, dar nu înaintea oamenilor ca să placi gLumii, deci este dat pentru ca să ne judecăm pe noi înşine spre pocăinţă şi mântuire şi nu spre distrugere şi pierzare, şi este dat să nu judecăm şi să nu bârfim cu niciunchip pe Dumnezeu sau pe aproape şi mai ales să nu ispitim căci este scris: ''Vai de cel prin care vine ispispita''.

Deci Talmudul nu foloseşte la nimic ci doar descoperirea Credinţei şi trăirea în Credinţă... Fiindă Hristos n-a zis niciodată se se facă ţie după talmud ci facă-se ţie după credinţa ta în Dumnezeu şi credinţa că El te poate Mântui şi vindeca şi ajuta şi iubi şi ferici căci mereu a zis: ''Credinţa ta te-a mântuit'' ori ''Facă-se ţie după Credinţa ta''. Deci după credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Iar criteriul de judecată va fi iubirea iar dacă ai avut iubire aristocratică cu privilegii şi fărădelegi şi răutăţi şi răzbunări mergi în jos pecând dacă ai avut o iubire care nu judecă pe nimeni sau măcar nu judecă după faţa sau haina scumpă a omului atunci mergi sus şi dacă ai iubit pe Dumnezeu până acolo încât să ai o iubire frăţească şi umilită de aproape atunci mergi sus pentru că dacă ai avut o iubire frăţească iubind pe toţi fraţii chiar dacă unii se arătau mereu ca duşmani cei mai temuţi şi ai răbdat pentru ea toate greutăţile atunci mergi sus, dacă nu, atunci mergi jos... deci se va socoti şi se va căuta dacă ai avut o dragoste făţarnică şi minteresată funcţie de ierarhiile trecătoare ale gLumii sau ai iubit până şi pe vrăjmaşi tăi, adică pe casnicii tăi, pe apropiaţi dar urând desăvârşit şi alungând din tine şi din casa ta toate duhurile răutăţii ca nu cumva să faci faptele rele şi să nu mai iubeşti, căci nu se poate ca să faci şi binele şi răul ci numai binele trebuie să-l împlineşti, răul oricum şi-l face omul cu mâna lui.

Deci un singur lucru foloseşte: să ne iubim unii pe alţii! Şi să avem Credinţă în Dumnezeu ca să biruim tot păcatul şi toată patima şi cu siguranţă vor apare şi fapte vrednice de dragoste şi de pocăinţă; căci a face fapte imitând oamenii ce se laudă cu faptele legii înseamnă să faci faptele mândriei, crezându-te vrednic şi drept asemenea gLumii... şi gLumea nu se vede cât e de ''vrednică'' şi ''sfîntă'' şi ''dreaptă''? Vai şi cât te ''iubeşte'' gLumea... cu Talmud cu tot. Şi aia e etica şi echitatea ei, o scorneală complexă cu miros de Talmud, de smoală... bună de tot, ca să-ţi dai acoperişul cu ea şi să fi şi tu bun de tot că nu te plouă la tine în senatoriul desfrânărilor făcut exact după senatoriul gLumii, cu bar, cu burdel, cu frigider mare, cu maşină de spălat mare, cu budoar plin de toate spoileile cu care se sulimenizează omul ca să placă gLumii şi să avanseze... Ştie el oare unde o să ajungă?

Dar nu am zis că s-a desfinţat legea sau proorocii ci am zis că Legea este Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu căci prima poruncă începe cu: Eu sunt...

Incepusei frumos , caci asta trebuie sa facem cu totii, sa ne iubim unul pe altul si sa-L iubim pe Dumnezeu, iar ceea ce nu cunoastem sa facem efortul sa nu judecam, dar ai sfarsit, din pacate, tot in judecata. De ce ti-e greu sa intelegi ca precum tu ai credinta in Hristos si altii au acelasi drept: de a fi neclintiti in credinta lor? Iar daca aceasta inseamna Legea lui Dumnezeu, sa incerci, daca nu poti sa intelegi si sa-i respecti, macar sa taci, cu aceiasi credinta ca Dumnezeu stie mai bine decat noi toti ...Sa ai respect pentru credinta celor care nu cred la fel ca tine, e oare atat de greu?
Tu crezi ca Talmudul e rau, e treaba ta! Dar intelege ca precum sufletul tau a fost modelat de credinta ta la care nu vrei sa renunti si al altora a fost la fel, modelat de credinta lor, iar sufletul e al lui Dumnezeu, doar El are dreptul sa-l judece.

La sugestia ta ca si eu judec, poate ca fac si eu asta, desi nu-mi place, dar iubesc acest popor si nu pot privi indiferenta la judecata altora. In general, nu pot privi indiferenta nicio judecata care mi se pare nedreapta si daca pe unul sar mai multi si mi se pare nevinovat, nu pot sa ma fac ca nu vad.
E poate ecoul unei Judecati nedrepte, care m-a durut... Ar trebui sa fiu mai altfel, "mai in acord cu lumea" sau mai in acord cu Dumnezeul meu, in care cred si care mi-a daruit acest suflet?

poate cineva sa explice altceva sau dilaii sau dilii de la pucioasa sunt niste nebuni care au nevoie urgenta sa fue dus la un spital de psihiatrie tratati intens cu ce au mai puternic pa acolo.

Ar fi si o pierdere sa-l tratezi pe vsovivi, e fascinant asa.

210.Prea Sfinţitul Episcop IRINEU BISTRIŢEANUL se desolidarizează de "Noul Ierusalim"
 

211. Comunicat al B.P.C. al Patriarhiei Române despre fenomenul religios "Pucioasa"
 

211. Comunicat al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române în legătură cu fenomenul religios de la Pucioasa

În legătură cu fenomenul religios de la Pucioasa, reamintim ca moment deosebit de important atitudinea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, făcută publică printr-un comunicat al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române. Dată fiind importanţa acestuia, reproducem mai jos integral acest comunicat.

Comunicat

Deoarece, în ultima perioadă, în mass-media au fost făcute publice opinii contradictorii, incitante şi adesea nefundamentate îndeajuns, referitoare, pe de o parte la ceea ce ar putea fi denumit “fenomenul religios de la Pucioasa-Glodeni” şi pe de altă parte la implicarea Prea Sfinţitului Irineu Bistriţeanul în această problemă, Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române face următoarele precizări:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 22 ianuarie 1993, pe baza datelor pe care le deţine în prezent, a analizat fenomenul Pucioasa-Glodeni şi consideră că acesta nu se înscrie în tradiţia Bisericii Ortodoxe, în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă şi formele de manifestare ale vieţii religioase.
Pentru studierea în continuare a fenomenului, s-a hotărât formarea unei comisii speciale, care urmează să cerceteze acest caz şi să tragă concluziile ce se impun.
În aceeaşi şedinţă, Sfântul Sinod a luat act de mărturisirea scrisă a Prea Sfinţitului Irineu Bistriţeanul, potrivit căreia Prea Sfinţia Sa regretă implicarea personală în fenomenul religios de la Pucioasa şi se desolidarizează de el. Prin aceeaşi mărturisire, Prea Sfinţia Sa afirmă: “Îmi cer iertare pentru tulburarea pe care am pricinuit-o şi făgăduiesc să fiu credincios comuniunii sinodale şi învăţăturii noastre de credinţă, aşa cum am jurat la hirotonia mea întru arhiereu”.

Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române
(ianuarie 1993)

Nici măcar sensul din Biblia protestantă nu l-au păstrat aceşti pucioşi. Acolo scrie "aceasta este destrăbălare (desfrânare) ". Nu scrie "acesta" ci "aceasta", deci nu vinul ("acesta") este desfrânare, aşa cum concluzionează pucioşii, ci fapta ("aceasta") de a bea peste măsură este desfrânare (destrăbălare).

eu nu stiu care-i treaba cu aceasta credinta a celor de la Pucioasa, dar imi este simpatic vsovivi si am respect pentru credinta lui. Pare baiat de bun. :)

212. Cum era perceput "Noul Ierusalim" de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992

Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 – Date statistice:

Activitatea intenă a Bisericii Ortodoxe Române. Evenimente deosebite:
...
Preocupări şi acţiuni ale clerului la activitatea social-caritativă, filantropică şi de asistenţă religioasă:
...
Organizaţii cu caracter religios care funcţionează cu binecuvântarea Patriarhiei Române:
1. Asociaţia “Oastea Domnului”;
2. Liga Tineretului Ortodox Român;
3. Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români;
4. Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi Români;
5. Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe;
6. Frăţia Ortodoxă Română;
7. Asociaţia Filantropică Medicală “Christiana”;
8. Aşezământul “lumina satelor”.
Activitatea editorială a Bisericii Ortodoxe Române în sprijinul îndrumării şi îmbunătăţirii activităţii pastoral-misionare a clerului şi al răspândirii dreptei credinţe în rândurile credincioşilor:
...

Viaţa religioasă şi morală a clerului şi credincioşilor şi relaţiile cu celelalte culte:

• Apariţia mişcării religioase sincretiste de la Glodeni-Pucioasa “Noul Ierusalim”, în cuprinsul Arhiepiscopiei Târgoviştei, cu tendinţe de sfâşiere a unităţii credinţei şi moralei Bisericii stămoşeşti. Această mişcare, cu tendinţe centrifuge, ieşind din canonicitate şi prezentând simptomele unei erezii, cu tendinţa de a se izola şi închide în ea însăşi, cu manifestări şi practici oculte, proliferează şi în alte zone din ţară, în special în Moldova;
• Au avut două alegeri de arhierei

...
Conservarea bunurilor Patrimoniului Bisericesc:
...
Învăţământul Teologic:
...
(Datele de mai sus reprezintă un extras din Darea de seamă pe anul 1992 a Cancelariei Sfântului Sinod)

Deci ai văzut dumneata de unde venea potoarea acoperită bine cu nisisip?

Iată care este rodul celor 62 de ani de stalinism şi ciauşism şi hitlerism şi nazism şi leninism şi ce mai vrei dumneata să adugi:

Au judecat pe Domnul şi s-au scos pe ei vrednici şi pe Domnul sectă şi eres şi diavol ce face dezbinare,


păi atunci nu se pune întrebarea care este diferenţa faţă de Ana şi Caiafa şi Pilpilat cel din Pontpont?

şi nu se pune întrebarea că repede, nici după 62 de ani, au schimbate evanghelia care nu este alta decât Cuvântul lui Dumnezeu, transformând-o într-o evanghelie a lui mamaona ce slujeşte făţărniciei şi păcatului... căci iată ce au cutezat, unii, nu dăm nume, să scrie ca şi sentinţă:

la capitolul relaţii cu maimicii, băgându-i la alte culte:

''Apariţia mişcării religioase sincretiste de la Glodeni-Pucioasa “Noul Ierusalim”, în cuprinsul Arhiepiscopiei Târgoviştei, cu tendinţe de sfâşiere a unităţii credinţei şi moralei Bisericii stămoşeşti. Această mişcare, cu tendinţe centrifuge, ieşind din canonicitate şi prezentând simptomele unei erezii, cu tendinţa de a se izola şi închide în ea însăşi, cu manifestări şi practici oculte, proliferează şi în alte zone din ţară, în special în Moldova;''


Deci apariţia nu este apariţie ci este pogorârea Domnului din Cer ca să aibă Tatăl oi căci altfel pe toate le-ar fi dus diavolul răpitor îmbrăcat în haină de sfinţişor, direct în pierzare, şi vezi aşa au luat ei Oastea şi celelate trâmbiţe băgându-le sub ei, dar măcar dacă ar fi slujit ei lui Hristos, opărindu-se fainfrumos la părintele Ioan Iovan adică la Trâmbiţa Apocaliptică nr.5 cu care acum se laudă dar ieri l-au anatemizat, căci iată cum au procedat, au zis aşa:

''Ori vă supuneţi lui nenia cu pisisikaa din lesă ca să o liniştim pe tanti grijania, şi să mergeţi şi voi după noi care ne închinăm lui înfrăţindu-ne cu celelalte pisici şi motani ori dacă nu atunci vom apela la autorităţi şi o să vă desfinţeze şi o să vă confiscăm toate exact aşa cum au păţit-o cei cu schitul Bistriţa, biserica KGB şi a lui Dogaru... căci iată ce se spune pe tv, că au greşit că purtau rasă monahală sau haine de preoţi sau că hirotoneau femei, ...'' citat aproximativ născocit... din crudul Adevăr.

Păi cine s-a înstăpânit pe lucrurile Domnului ca nu cumva să poarte oamenii rasă monahală adică sac de păr? Cine a transformat biserica în securitate? Cine a transformat haina monahală în port de calitate superioară cu legitimaţie la securitate? Cine a transformat biserica în slujirea la minciună şi tiranie şi terorism şi răpire şi pâră? Adepţii lui Dogaru aşa cum yice un yiarist pe TV? Ei sunt KGB-ul? Ei distrug unitatea bisericii ortodoxe? Păi cu cine e unită această unitate pe la mijloc? Deci această unitate este unitatea vicleniei şi a adulterului, căci au târât oile ca să nu se mai închine lui Dumnezeu ci la tot felul de oameni şi tovarăşi plini de minteres şi propapropagandă.

Răspunsul e simplu de aflat:

''Dacă pe Mine, pomului verde cu roade bune şi tainice m-au hulit şi scuipat şi urât şi bătut şi m-au scos afară din vie şi din vin, dar atunci vouă, care sunteţi uscaţi şi daţi roade rele ce or să vă facă? Fiindcă nu este slujitorul mai mare decît stăpânul Său! Aşa că la ce vă aşteptaţi'' (citat aproximativ şi răstălmăcit că nu ţiu minte şi sunt păcătos, dar cercetaţi şi voi dacă mint)

Deci care este aia altă evanghelie? Slujirea Chefului păcătos şi făţarnic aşa cum Barnaba se luase dupe Chefa şi ceuilalţi care se făţărniciseră de frica iudeilor? Şi a zis sf. Pavel foarte clar: ''Asta nu e de la Domnul nostru Iisus Hristos ci e din gLume, şi dacă noi sau un înger din cer suntem păcătoşi asta nu înseamnă că Domnul nostru este păcătos, ferească Dumnezeu, ci bineânţeles că de frică, de frica lui nenia cu pisiskaa din lesă, ca să nu-i dea drumul şi să nu aymuţe eretele lui de pe umărul drept, de aia am ajuns noi aşa, de frică pentru ca să nu vă pape lupul şi să vă facă papara lui nenia în tigaia lui tantă grijania şi apoi cafea cu frişcă ... din aia neagră.

Eu n-am nimic de pierdut şi nimic de câştigat decât dacă judec am să-l pierd pe Hristos, dar iată că aţi fost vrednici de înfruntare! Căci nu este altă Evanghelie decât numai tot Cuvântul lui Dumnezeu şi nu al meu, eu păcătosul mirean păcătos din poBOR, foarte mare păcătos de acum că iată ce ''curaj'' am avut ca să vă spun de la distanţă, din nou, că:

Judecăţile cele strâmbe nu slujesc lui Dumnezeu ci ştim noi cui... acelora ce se emană ei şi se reemană ei ca furând meritele altora, ale agenturilor şi ale teroriştilor, după ce au distrus şi au devalizat totul să se reemane ca marele salvatore de la patria... căci iată ei se cred frontul salvării naţionale... de parcă nu Boc şi Ciorbea şi Remeş ar fi scos ţara asta din gropa fără fund, ci ei, deci iată răsplata pentru jertfa moţilor făcută înaintea lui Dumnezeu, au fost bălecăriţi în toate gazetele şi pe toate televiziunile ca nişte infractori... Deci cine sunt cei ce deţin televiyiunile şi cine îşi arată chipul mârşav printre ştiri la rubrica noutăţi? Şi ce interes au avut şi au ei, băjeţii buni, buni de tot? Sigur că pe voi nu vă interesează decât să tăceţi ori să uitaţi Adevărul, yis de 7500 de ani. Ori fără Adevăr şi fără dreptate cum anume se va bucura Dragostea în veşnicie? Fără jertfa Domnului spre împăcare cu Tatăl cum ieşeaţi voi din iad? Şi cum ieşişi voi dacă mere loviţi cu piciorul în ţepuşe?

Fără Dumnezeu... cred că vă daţi seama cum vă salvaţi.

Deci dragii mei fraţi şi surori creştin ortodocşi, mai ales pucioşi, deci să nu-i credeţi pe maimarii voştrii dacă vor visa şi vor cuteya şi vor îndrăzni şi vor spune că ne e Dumnezeu Cel care a vorbit prin sfintele Sale Trâmbiţe, toate... mai ales dacă vor minţi despre Verginica şi Mihaela... Să nu-i credeţi cu niciun chip! Amin.

''Iar cine nu mă primeşte pe Mine, nu primeşte nici pe Tatăl Carele M-a trimis şi nici nu are Duhul căci Duhul proorociei şi Mărturia Mea este Duhul proorociei, căci Domnul se mărturiseşte peste pământ pregătindu-se întru venirea Sa. ''

''Dar nu am venit ca să vă judec ci ca să caut oaia pierdută... Deci lăsaţi creştinii să vie la Mine şi Eu le voi da Cuvântul Vieţii.''

Cam aşa ceva ar fi vorbit Dumnezeu, şi chiar vorbeşte aşa prin prooroci şi prin cele 7 Trâmbiţe ale Sale, Trâmbiţe Apocaliptice... iar eu păcătosul mirean din poBOR abea am cercetat sumar să văd unde se află dreptatea? Şi iată am mărturisit că nicidecum nu se află ea, dreptatea şi dragostea şi smerenia şi CREDINŢA, în ograda unde a rodit Pisisikaa. Acolo nu e!

Şi vai de cel prin care vine ispita! Căci să-l vezi cum va munci apoi ca să refacă el credinţa în cei pe care a distrus-o şi i-a păcălit ca să-şi pună oamenii nădejdea în ei în loc să şi-o pună în Dumnezeu, nu eu.

Cu adevărat că minţi şi n-ai nici minte, nici ţinere de minte.

Evanghelia după Şfânta Virginia, sau Evanghelia Pucioşilor, culegere de texte rostite de Verginica în somn, pe când o cercetau duhurile şi vorbea vorbe, dar nu ştia ce spune. Apoi ca să-i păcălească pe proşti, pucioşii i-au dat numele "cuvântul lui Dumnezeu".

Mesajul Sfintelor Trâmbiţe era că ele se urăsc de moarte pentru întâietate la "proorocie". Deci erau trâmbiţele dumnezeului urii, nu ale Dumnezeului iubirii.

Sumar ai cercetat, sumar ai cugetat, sumar ai decretat. Dacă te-a sfătuit cineva, rău sfat ţi-a dat. Dacă le-ai scos din capul tău, rău cap ai avut.

Iubitul tău Ioan Iovan este demascat de pucioşi ca exponent al urii faţă de Verginica. Iar Veronica de la Vladimireşti n-a fost nici ea mai prejos. Chiar pucioşii îi cotează ca "nevrednici":

“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Deci, cum spui tu că Ioan Iovan şi Veronica Gurău au fost Trâmbiţe Apocaliptice? Poate au fost pentru dracu', dar în nici un caz pentru Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire.

“Fenomenul PUCIOASA” văzut de părintele Constantin Galeriu
 

Fiind rugat să-şi exprime opinia despre "Noul Ierusalim" de la Pucioasa, părintele Constantin Galeriu a declarat următoarele:

“ Lucrurile sunt într-un anumit fel similare cu cele de la Vladimireşti.
Problema capitală e să analizăm mai mult şi să vedem ce atitudine să luăm, ca nu cumva să producem tulburare şi mai mare în popor.
Cum văd eu, personal, lucrurile?
În Sfânta Scriptură orice descoperire dumnezeiască nu se face subiectiv, numai într-un loc. Spune Scriptura că “în gura a două-trei mărturii stă adevărul. Exemplu: Domnul se descoperă lui Saul pe drumul Damascului dar şi lui Anania în Damasc; Sfântului Petru la Iope dar şi lui Corneliu sutaşul; Maicii Domnului însăşi i-a zis: “Şi iată şi rudenia ta Elisabeta a zămislit şi ea fiu... şi aceasta este a şasea lună... şi în acele zile sculându-se Maria s-a dus în grabă la ea”, ne spune Evanghelia. S-a dus, deci, imediat pentru confirmare. Toate descoperirile dumnezeieşti numai aşa pot fi confirmate, prin două-trei mărturii şi prin semne vizibile”.

Comentariu: Observaţia de fond a părintelui Galeriu este pertinentă întrucât, în acel an în care făcea această declaraţie (1992), el ştia bine că singura “dovadă” că cele pretinse de pucioşi sunt adevărate era “mărturia” celor care declară că “aud Cuvântul Domnului”, dar nimeni din exterior nu le-a confirmat vreodată spusele, în calitate de martori oculari. Ulterior, s-a dovedit că însăşi afirmaţia pucioşilor că “14 aleşi aud simultan Cuvântul” era o minciună, menită să sporească în credibilitate declaraţiile oficiale ale liderilor pucioşi, iar singura care a mai rămas în prezent cu pretenţia că “aude Cuvântul” este Mihaela Tărcuţă, cea care îl şi scoate la lumină, după ce, mai mult ca sigur, îl fabrică pe ascuns. Iar dacă nu-l fabrică, nici ea nu ştie de la ce duh îl primeşte, deşi pretinde cu tupeu că “e de la Duhul Sfânt”. Căci Mihaela a fost auzită de mai multe ori când, în cercuri restrânse, formula o aceeaşi întrebare care îi descumpănea adânc pe cei care o ascultau: “Oare, acest Cuvânt o fi de la dracul, sau de la Dumnezeu?”
Ceea ce pare interesant este că la pucioşi există mărturii din interior care confirmă că “fenomenul” este o farsă! Pucioşii pretind că Verginica era “a şasea trâmbiţă apocaliptică”, în timp ce “a patra” şi “a cincea trâmbiţă” ar fi fost (după spusele lor) preotul Ioan Iovan şi maica Vasilica(Veronica) Gurău de la Vladimireşti. Or, Ioan şi Veronica au contestat-o vehement pe Verginica! Pucioşii, ca să salveze aparenţele, au pretins mai târziu că aceştia doi au contestat-o “din invidie” şi “pentru că o urau”:

“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Admiţând că aşa este, adică cei doi erau invidioşi şi o urau pe Verginica, dăm de altă dandana: sentimentul de ură îi descalifică pe cei doi chiar din demnitatea de creştini, darămite din cea de “trâmbiţe ale lui Dumnezeu”. În acest caz, teoria celor “şapte trâmbiţe”, apărute aproape simultan pe meleagurile româneşti în secolul XX, cade şi ea în ridicol, fiind dovedită a fi o minciună frumoasă, dar... totuşi... o minciună.

214. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de părintele Dumitru Stăniloae
 

214. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de părintele Dumitru Stăniloae:

“ Citiţi capitolul II din Epistola a II-a către Tesaloniceni. Umbla atunci vorbe printre creştini că Hristos este aproape, că va veni curând, şi apostolul le-a spus că nu va veni curând. Va veni după ce se vor ivi mulţi amăgitori care se vor da drept Dumnezeu. Mi se pare că trăim timpurile acestea. Eu am crezut, până acum, că s-a terminat cu prezenţa satanei în lume, începută prin Renaştere şi prin toate filosofiile atee, atunci când s-a terminat cu comunismul. Mi se pare că acum am intrat într-o epocă şi mai grea. Atunci ştiai că sunt atei şi te păzeai de ei. Acum iau fel de fel de măşti şi fac chiar minuni şi semne. Apar în fel de fel de forme şi amăgesc pe mulţi, să se depărteze de la Hristos cel adevărat. Există un sculptor, Zidaru, care e ispititor prin ceea ce prezintă şi care a făcut o biserică la Pucioasa (Glodeni). Sunt şi alţii, chiar în Biserică, care se aşează în locul lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Apostol Pavel în capitolul acesta”.

Comentariu: Pe vremea aceea (anul 1992) nimeni, nici măcar vizionarul Dumitru Stăniloae, nu-şi putea închipui că “ispititorul” sculptor, Zidaru, este doar un paravan, fiind la rândul lui adânc înşelat de nişte ispititori adevăraţi, unşi cu toate alifiile “duhovniceşti”. În naivitatea lui şi cu cunoştinţele lui religioase destul de precare, Zidaru a fost uşor de amăgit de liderii pucioşi că “în faţa lui stă o misiune istorică”, aceea de a-i servi lui Dumnezeu ca “purtător de Cuvânt”. Zidaru a luat totul în serios (el fiind un om serios din fire) şi şi-a băgat capul în jug. S-a făcut scut de apărare sub care s-au ascuns liderii pucioşi cei laşi şi fricoşi, ca să scape de acuzaţiile de mincinoşi, eretici şi amăgitori, căci pe vremea aceea spiritele din Biserică erau tare aprinse şi îndârjite împotriva ereticilor. În capul lui Zidaru s-au spart toate oalele de noapte aruncate cu năduf de cei care simţeau că e ceva putred cu “secta lui Marian Zidaru”, dar nu vedeau uscăturile din cauza pădurii care le ocrotea. Şi măcar dacă ar fi fost secta lui. Dar secta era a altora, a liderilor pucioşi cei frauduloşi şi mincinoşi, care după ce i-au stors pe Zidari, ani de zile, până la ultima picătură de energie, de finanţe şi de preţuire publică, i-au abandonat şi chiar i-au alungat din “mănăstirile” lor mixte şi din ogrăzile lor “şfinte”. Apoi i-au acuzat pe ei de minciună, de neascultare şi de răzvrătire, ca să iasă ei, dictatorii pucioşi, basma curată.

Biserica de la Glodeni n-a făcut-o Zidaru, dar au făcut-o alţii mai şmecheri cu banii lui. Au făcut-o cei care s-au aşezat în locul lui Dumnezeu şi au început să vorbească în numele Lui. Şi atunci s-au împlinit proorociile Scripturii de la 2Tesaloniceni (despre care vorbea atunci Stăniloae) cum că va veni un duh care va pretinde că vorbeşte “Cuvânt” din cer şi va ameninţa că ziua Domnului a şi sosit, ca un fur noaptea (şi de-aceea n-a văzut-o nimeni). Dar adevărata Zi a Domnului nu va veni până nu va veni Potrivnicul, ca să se aşeze în templul lui Dumnezeu. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite fiilor pierzării o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, poleite cu semne şi minuni:

“În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor,
Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.
Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,
Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.
Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui.
Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.
Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale.
Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.
Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (2Tes. 1-12)

Ani de zile, liderii pucioşi i-au minţit pe adepţii lor că până la venirea Domnului “mai e o clipă mică”. Ani de zile i-au amăgit că nu vor mai muri, căci Domnul îi va ridica cu trup cu tot în văzduh, ca să-L întâmpine pe norii cerului. Între timp unii dintre adepţii pucioşi au murit aşteptând, iar cei rămaşi încă mai aşteaptă să nu moară.

Lucrarea de amăgire a liderilor pucioşi s-a dovedit a fi un succes desăvârşit, cei înşelaţi fiind tocmai cei care i-au cocoloşit pe stăpânii lor, închizând ochii la escrocheriile lor şi acoperindu-le caracterul nedrept şi mizerabil, pentru că “ n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea”.