Când stai paralizat zece ani la pat, acela este Sfârșit cu Cruce Grea!
Într-adevăr este mântuitor, dar e dezastruos!
ESTE O SPĂLARE A PĂCATELOR PE CUMUL DE TIMP SCURT ȘI DUREROS! Nu este ușor să fii povara cuiva! Să te spele, să te schimbe, să te hrănească. Că e mama, că e frate, că e tată, că e fiu, lehamitea și saturația sosește imediat! Aceste sentimente sunt catastrofale dar sunt și există în societate! Și atunci, mai bine cer eu lui Dumnezeu din viață "Sfârșit Creștinesc"..
"Doamne, cheamă-mă la Tine fără să mă doară ceva! Cheamă-mă când crezi Tu, dar fără să fiu povara cuiva! Și dacă te rogi, Dumnezeu te ascultă!"
https://www.youtube.com/watch?v=NK11o4xL1aY

Oare n-o fi citit invers: "E dezastruos, dar e intr-adevar mantuitor"-?

Eu cred ca se defineste mai bine realitatea din Biserica noastra. Atat de multi sunt ortodocsi doar cu numele, incat acum practic suntem cernuti. Si doar cel tare in credinta si traitor adevarat ramane neclintit. Un fel de lamurire in foc, sau proba de foc. Care va face o Biserica ortodoxa cu mai putini ortodocsi dar cu adevarat ortodocsi.

Ce trebuie sa facem daca nu vrem sa pierim ca natie?
Tinta este clara! Pana nu le scoatem romanilor pe Dumnezeu din cap si Liturghia din biserica (si din sate), nu-i puteti ucide, astia sunt mai rau ca molima! Care sunt semnele sfarsitului? Cand nu va mai fi Liturghia in Biserica si in Manastiri, cand va fi ura intre oameni si nu va mai fi carare de la vecin la vecin... sfarsitul e aproape! Cand oamenii vor crede ca pacatele lor si faptele lor rele, sunt virtuti si le vor legifera ca dogma! (casatoria de proba, concubinajul, casatoria intre cei de acelasi sex). Mai nou oamenii sunt oripilati de calacarea florilor, de ruperea crengilor, de jignirea pestilor de faptul ca nu dam "Buna ziua" la gâște si de cainii maidanezi (nu ca am avea ceva cu ei) dar nu ne impresioneaza numarul de copii nenascuti sau pruncucideri, din lipsa de responsabilitate morala si constiinta crestina a mamelor.
https://youtu.be/CwHZhlJQjj8

Rugăciunea adevărată adună mintea în inimă şi odată ce mintea se uneşte cu inima, ea stăpâneşte întreaga fire a omului şi îi întoarce întreaga fiinţă către Dumnezeu. Atunci omul împlineşte cum se cuvine prima poruncă - să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima sa, cu tot cugetul său, cu toată fiinţa sa (cf. Mt. 22,37).
Când îl iubeşti astfel, vei primi Duhul Său . Vei primi înlărgirea Duhului Său şi vei îmbrăţişa întreaga lume prin mijlocirea ta, împlinind astfel cea de-a doua poruncă, să îl iubeşti pe aproapele ca însuţi pe tine (cf. Lev. 19:18, Mt. 22:39), pentru că aproapele devine cuprinsul inimii tale.
( Arhimandritul Zaharia (Zaharou) )

Ne interesează viața aproapelui nostru atât de mult încât uităm cu desăvârșire să o trăim pe a noastră!
Ne înteresează atât de mult căderile sau ridicările celui de lângă noi așa încât niciodată nu vedem când și cât suntem de căzuți.
Mereu ne acoperim greșelile noastre prin consolarea că cei de lângă noi greșesc mai mult!
Niciodată greșeala aproapelui nu este mai mare decât greșeala noastră ținând cont că la baza greșelii noastre stă judecata pentru ceea ce a greșit aproapele!
Să înmulțim iubirea dacă vrem să ne salvăm sufletele și omenirea!
Pr. Ioan Danci

Cel ce te urăște va căuta toata viața să te înjunghie! Cel ce te urăște va căuta toată viața să te denigreze!

Există o iertare de pe buze, care mai puțin contează pentru că există tot ură și ținerea de minte a răului, există o iertare din suflet când nici măcar nu îți mai aduci aminte și există o iertare din inimă atunci când iubești!
Și acum vin și cu o salvare! Iar voi o să ziceți: "Dar cum, dacă mi-a făcut rău, îl iert?" Uite în ce condiții îl poți ierta și uite în ce condiții nu-l poți ierta! Dacă un om fumează, se vatămă pe sine, poți să-l ierți! Dacă un om bea, se vatămă pe sine, poți să-l ierți! Dacă un om înjură și minte, poți să-l ierți că se vatămă pe sine!
DAR CÂND UN OM PREMEDITEAZĂ SĂ ÎI FACĂ UN RĂU ALTUI OM, ACELA ESTE PĂCAT ÎMPOTRIVA EVIDENȚEI ȘI NU PREA SE IARTĂ!

Deci, omul ticălos care atentează la persoana altui om, la demnitatea lui, la persoana lui, la viața lui și la mântuirea lui, pe acela îl ierți numai în momentul în care a depus mărturie între el și tine, sau între el si alți doi trei, cum spune Scriptura, că s-a îndreptat și a pus început bun de pocăință! Altminteri "să-ți fie ție ca un păgân și vameș"...nu-l urăști, nu-l iubești, nu intri în discuții, nu lungești dialogul, dar trebuie să fii atent, căci spune tot Sfânta Scriptură "întru ură păcat de moarte s-a săvârșit".

Și să știți că e mai periculos să fii tăiat cu limba, sau cu vorba de un dușman, decât cu palma sau cu sabia, pentru ca cicatricea se vindecă și palma se uită, dar cuvântul rău, tăietura cu limba (vorba) aceea nu se șterge niciodată! Întinarea cuiva, a demnității cuiva, a face rău cu bună știință, în mod voit și în răzbunare.. pe acela îl îndepărtezi de fața ta! "cu oameni care lucrează fărădelegea, cu ai căror aleși nu mă voi însoți.."(Ps. 141)

Pe dușmanul tău să îl binecuvântezi când el blestemă! La dușmanul tău să îi dai pâine! Și am să vă spun și ce rugăciune trebuie să faceți pentru ei ca ei să se îmblânzească sau ca Dumnezeu să îi pedepsească dacă e nevoie, căci Dumnezeu știe ce are de făcut când vede nedreptate! "Doamne Dumnezeule meu, pentru rugăciunile (numele celui în cauza) iartă-mă pe mine păcătosul!" Pentru că tu rugându-te, pentru rugăciune lui, să te ierte, pe el îl îmblânzește și pe tine te slobozește!
https://youtu.be/AiobVj0Rk8k

Ca să nu mai intrăm în amănunte pentru explicarea științifică, noi spunem că, conștiința este glasul lui Dumnezeu pus în mintea omului încă de când a fost creat, pentru ca să înțeleagă
ce este bine și ce este rău. Binele este ascultarea de Dumnezeu , iar răul este neascultarea de Dumnezeu .
Și mintea omului înainte de păcat era atât de luminată și înțelegătoare încât Dumnezeu l-a pus pe om să dea denumire la toate viețuitoarele făcute de El. Dar cum a știut omul să le dea nume? Având mintea luminată a știut rostul pe care-l avea fiecare viețuitoare și însușirile necesare pentru a-și putea împlini acest rost.
( Părintele Ioan Filaret )

"Duhul Sfânt este cel mai bun psiholog."

Înţelepciunea popoarelor de mult a înţeles că între prostie şi credinţă e o prăpastie.
Proverbul german: Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cârmă.
Proverbul englez: Dumnezeu dă mâini, dar nu construieşte poduri.
Proverbul danez: Dumnezeu hrăneşte păsările care dau din aripi .
Proverbul ceh: Cel căruia Dumnezeu i-a descoperit locul unde se află o comoară trebuie s-o scoată singur din locul acela.
Proverbul basc: Bunul Dumnezeu e bun, dar nu-i prost.
Ioana d'Arc: Să trudim, Dumnezeu va trudi.
Dacă ni se cere imposibilul şi să ne îndumnezeim, înseamnă că ni se cere să facem şi minuni, la rândul nostru: să prefacem apa de rând în vin ales; sărăcia pământului în belşug; scaieţii, ciulinii şi pălămida în roade şi trandafiri; meschinăria în mărinimie, neîncrederea în voioşie; nepăsarea în bunătate samarineană; făţărnicia şi legalismul în dragoste şi flacără; cârciuma în castel şi bordeiul în salon. Prin purtările şi prin strădaniile noastre.
( Nicolae Steinhardt , Jurnalul fericirii )

Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulţumeşti.

Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.

De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înţelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară. Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. Iar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Extras din ”Problemele vieţii”, Ed. Egumenița, Galați

***Editat ***

Am auzit o expresie de genul: '"Biserica încearcă să îi inducă omului starea de culpă, de frică și de teamă!"
E o mare nebunie! Dumnezeu este Lumină, este pace este iubire.. dacă ești prieten cu El, dacă te împărtășești cu El, și comunici cu El prin rugăciune și îi împărtășești voința. "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui."(Ioan14:21). Inducția de frică este atunci când tu te simți apăsat și nu ai curajul să intri într-o biserică și să-L privești pe Dumnezeu în ochi! Și deși ești mare, ești bogat, ești un domn, avut și ești o mare personalitate.. totuși în mărunțimea sufletului tău, ești un ticălos! Nu ai putere să-l privești pe Dumnezeu în icoană, darămite "Față către Față", pentru că dacă ți-ar permite conștiința și ai avea ochii minții deschiși, tu l-ai privi fățis pe Dumnezeu în icoană și nu ți-ar fi frică de El. N-o spun eu, o spune realiatatea. Este o stare de fapt în societate.... Pentru că știți care este răspunsul?
- Dar ce să caut eu la biserica? Ce-mi oferă mie biserica? Cine l-a văzut pe Dumnezeu?
- Dar postia cine a văzut-o fraților.. și e plină lumea! Dar nebunia cine a văzut-o, și e plin spitalul 9 sau Socola? Dar muzica cine o vede cum arată și toată lumea o cântă. Dar cuvintele pe care le rostim cine le vede, și noi totuși le rostim! Deci vedeți? Nu tot ce se vede există, și nu tot ce nu se vede nu există! Vorbind de suflet... nimeni nu l-a vazut!
Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=5C1rsBRXk1k

"Cel ce iubeste este bucuros, pentru-ca iubirea este data, iar darul are drept urmare fericirea, asa cum a spus Domnul:" Mai fericit este a da decat a lua". Cel care uraste este nefericit si este chinuit de focul urii care-i arde inima."
Parintele Porfirie
***
"Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. Cel care are o asemenea smerenie este adanc smerit in sufletul lui, fara graba si fara efort."
Parintele Porfirie

SCRISOARE CATRE SUFLETUL TAU
Iubite frate, iubita sora, intru Hristos Domnul, sa nu faci niciodata rau, fiindca raul se va intoarce impotriva ta, ci sa faci numai bine in viata, fiindca binele iti va pastra sufletul frumos, dupa cum spune Hristos: "Nu rasplati nimanui raul cu rau. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii. Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei (lui Dumnezeu), fiindca scris este: A mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul" (Romani:12:17-19).
Preot Ioan.

Fanatismul religios nu este admis!
Sa nu credeti ca fanaticii sunt oameni credinciosi! Este o mare inselare! In momentul in care le vezi pe toate imbrobodite si cu fustele pana-n pamant dar pline de draci si de rautate si ele o fac pe fanaticile! Nu-s fanatice! Sunt perverse! Nu-ti cere nimeni sa mananci trei graunte pe zi sau sa dormi in genunchi pe coji de nuca. Sau sa faci metanii pana faci aprindere pulmonara si sa faci inchinaciuni pana faci tasare de coloana. Nu! Iti cere inima buna! Trebuie sa ai inima buna, spune Scriptura si asa spune Dumnezeu: Eu mila voiesc si nu jertfa! Si ce vreti sa va faca oamenii voua, aceea sa le faceti voi lor!
https://www.youtube.com/watch?v=_lLvR7LYkGU

Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.

Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii. Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă.

Extras din interviul cu pr. Părinte Iustin in aprilie 2007

Si cum spune Ioan Scararul:
„Caci ce e desavarsirea?Un abis de smerenie.”

„Nepotrivirea de caracter” ‒ Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că e cazul să ne despărțim
Faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.
Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.
Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem.
Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire.
(Monahul Moise Aghioritul, Cuviosul vameș și sfântul risipitor, Editura Egumenița, Galați, 2016, pp. 136-138)

Din : (Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”
 

Caderea sau ridicarea vine din gandire
Banuiala, judecata, vorbaria de rau, cartirea…, cand cineva vrea sa-si planga pacatele, aceste ispite se retrag de la el. Chiar daca cineva sta in manastire de obste, el sta in obste ca si intr-o pustie. Dar cat timp te-ai unit cu cineva, ori bati in struna cuiva, ai pierdut.
In vietile de obste, aceia au sporit foarte mult, care au venit cu gandul acesta: „Ma duc in manastire ca sa mor“. Aceia care se duc ca sa moara in manastire vor spori grozav, toti. Cei care se duc sa mai traiasca, mai au de rabdat mult, nu pentru ca ar vrea ei sau altcineva, dar asa-i treaba, sufera mult si nu iau nimic.
Sunt unii care nu fac cine stie ce in vietile de obste, dar ei cauta sa nu jigneasca pe nimeni, nici pe staret, nici pe altcineva, ei sunt numai in pace, zic o rugaciune in gandul lor, n-au treaba cu nimeni si doresc sa se mantuiasca.
Aceia ii intrec pe toti. Caderea sau ridicarea calugarului si a mireanului evlavios vine din gandire, din ce fel de lucrare are gandirea lui. Cel ce are gelozie sau pareri, Doamne fereste, e in primejdie.
Cea mai mare pace am avut-o cat am stat in viata de obste si m-am pazit a nu ma interesa de nimic. Daca a cerut cineva un sfat, i-am dat. Daca vorbesti neintrebat sau raspunzi mai mult decat trebuie, pierzi.\
Cum se pastreaza bucuriile duhovnicesti
La bucurii duhovnicesti ajungi si din somn, daca mintea-i in lucrare; si cand esti treaz.
Cand binevoieste Bunul Dumnezeu, Duhul Sfant opreste firea: nu ti-i foame, nici sete, nimic nu te mai vatama. Cu timpul, Duhul Sfant ii ia rugaciunea, fie treaz, fie prin somn. Atunci unde-l duce se simte fericit, iar daca-l aduce, ii da inapoi rugaciunea pe care i-a luat-o, si el nu mai este obosit cu mintea. Şi ziua, cand Duhul cel Sfant aduna mintea in inima, si se roaga cu atata dor de Dumnezeu, unde-l duce atunci Duhul Sfant, el se simte ca-n Rai. Numai cel care a gustat aceste bucurii poate sa inteleaga. Daca Bunul Dumnezeu l-ar lasa in bucuriile astea, vesnic ar sta.Daca ai avut o bucurie din astea, sa stii ca nu-i a ta. A ta este atunci cand, de cate ori te-ai pune la rugaciune, te-ai linisti, si ai avea-o oricand, atunci e a ta. Dar Dumnezeu ti le-a descoperit, ca sa stii pentru ce sa lupti.
Cand vei avea o bucurie ca aceasta, trebuie sa faci in felul acesta: cand ti-a luat rugaciunea si te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu si te-a adus inapoi si ti-a dat iar rugaciunea, atunci sa zici mereu rugaciune, mereu, mereu, cat de scurt si cat de des, ca sa nu stea mintea imprastiata. Iar daca ai multa smerenie, Duhul Sfant iarasi te ia. Si asa si trei, patru zile, poate si mai mult. In timpul acela nici nu dormi, nici nu ti-e foame, dar nici nu ai in minte veacul acesta. Nu-l mai ai pe acesta, il ai pe celalalt.
Dupa ce s-au retras bucuriile acestea, vine diavolul prin ispitire. Prima data cu maruntisuri mici, mici, mici, si daca zici ,,Doamne Iisuse…“, atunci el sta asa, la panda. Şi da navala atunci cand vede ca moara merge fara macinis. Atunci pune si el neghina si isi gateste macinisul lui.
Sa fii rotund cu toti si vei avea pace
In viata de obste, cand intri, esti ca o caramida cu colturi, iar prin manastire incep a se roade colturile.Cand te ocaraste cineva, daca nu te-ai maniat, inseamna ca s-au mai ros din colturi. Cat timp esti biruit de manie, colturile nu-s roase si a sta retras nu da rezultat. Atunci vine calugarul la o pace mare duhovniceasca, cand s-au ros colturile; atunci nu te mai tulburi si nu mai doresti veacul acesta, il cauti pe celalalt. Dar astea treptat, treptat…
Cel mai mult castiga cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu, si asculta de oricine din obste. Trebuie sa fii rotund cu toti, pentru ca atunci ai pace cu toti. Sa nu faci deosebire.
Daca s-a stricat ceva in manastire si daca spui cine a stricat, se face dusmanie. Celalalt prinde ura pe tine. Daca poti lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Daca nu poti lua asupra ta, macar nu pune in spatele altuia. Are mare insemnatate. Sa vrei sa se mantuiasca toti.

《 VA URMA 》

《 continuare 》
 

Cand judeci, Duhul te paraseste
Majoritatea castiga pe Duhul Sfant cand intra in manastire. Atunci ii vezi pe toti sfinti. Nu mai poti de bucurie, nici nu mai vrei sa auzi de lume. Dar dupa ce te dai la vorba cu ceilalti, mai vechi, la judecata si la a vorbi de rau pe altii, imediat Duhul Sfant te lasa in parasire.
Pe urma, daca te marturisesti si chiar daca plangi, dar nu spui la duhovnic: „Preacuvioase, am judecat pe cutare uite asa, si uite asa…“, si spui numai „am judecat“, dar cum ai judecat nu vrei sa spui, Duhul cel Sfant te lasa in parasire.
Dar tuturor celor care se marturisesc corect, prin lacrimi si prin pocainta, prin ascultarea pe care o fac, Duhul Sfant iar le vine in ajutor. Trebuie pocainta ca sa capete pe Duhul cel Sfant inapoi.
Duhul Sfant atata-i de bun si de milostiv!… Ii prea bun… Dar trebuie pocainta. Numai prin pocainta vine inapoi.
Duhul Sfant nu vine dintr-o data, ci treptat, treptat, pe masura ce alergam la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu ma lasa...” Si asa rugandu-ne, Duhul cel Sfant se lasa descoperit treptat, treptat.
Cand a dat navala diavolul si m-am rugat, iar I-am simtit ajutorul, cum L-a izgonit pe diavol. Şi in multe feluri simti cum te ajuta Duhul Sfant. Dar foarte usor, cand ne intalnim cu unii frati, putem cadea. Cum am inceput a osandi ori a carti, gata, am pierdut. Este ca si o scara: suim, suim si iar cadem. Şi daca ma prinde moartea suind, e cea mai mare bucurie, dar daca m-a prins moartea cazand, vai de capul meu, am pierdut.
Daca am cautat sa birui pacatul, acela ii castigul, iar daca m-au lasat pacatele, atunci sunt vinovat judecatii lui Dumnezeu. Daca le-am lasat eu, acela-i castigul. Daca m-au lasat pacatele, atunci diavolul merge si el cu mine la Judecata: „Doamne, Tu ai zis ca la doi domni nu se poate…” Diavolul recunoaste ca si lui Dumnezeu ai slujit, dar zice: „Doamne, dar nici de mine nu s-a lasat”. Atunci ii… ii rostul de bataie.
Cum ii vedem pe ceilalti, asa ne da Dumnezeu
Prima data cand ma duc la chilie, sa ma iert cu aceia cu care am facut ascultarea, fie ca am ceva cu cineva, fie ca nu am, eu sa zic: „Blagosloviti si ma iertati pe mine, pacatosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu sa te ierte“. Şi cand ma duc la chilie sa n-am nimic cu nimeni, si acela-i castigul meu.
Eu asa am socotit in manastire, pe staret ca pe un sfant; si cand nu l-am mai putut socoti ca pe un sfant, gata, am picat pe pamant, am pierdut tot. Ca zice: „Dea Domnul dupa inima ta“. Daca eu ii credeam sfinti, bucuria Duhului Sfant o simteam. Felul cum ii simt pe ei asa imi da mie Dumnezeu. Cei care doresc mantuire tuturor, Dumnezeu le da cele de folos. Cei ce rau o dorit, rau o si gasit.

《 VA URMA 》

《continuare》
 

Cui i s-a dat mult, mult i se va cere
Cei care fac facultate, ajung sa ia post fie in manastire, fie in lume. Si daca acel post il fac sa fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Daca cineva are luminatie, aceasta persoana invata carte chiar daca nu crede in Dumnezeu, si ajung unii chiar conducatori mari – nu pentru ca vor ei sa ajunga mari – ci pentru ca Duhul Sfant le da luminatia. Iar Duhul Sfant lucreaza prin oameni. Daca ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mantuiesc.
Chiar de este cineva conducator al lumii, Duhul Sfant i-a dat luminatie, dar nu-i a lui. Dumnezeu i-a dat-o, ca sa conduca. La unii le-a dat Dumnezeu sa conduca Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminatia unuia nu o are celalalt. Imi dadea si mie asa, dar eu nu am dus o viata de pocainta, curata, si un parinte spune: „toti care curata inima“. Pe masura ce am curatit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo. Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminatie si Duhul Sfant, prin acele persoane care ii invata scoala, le dezvolta luminatia aceea; adica o intelege si el, si poate ajuta si pe altii. Şi un conducator al lumii, daca are in minte sa iubeasca adevarul si are mila si de cei necajiti, castiga.
Luminatia asta o simt staretii, mitropolitii, preasfintitii, patriarhul si toti conducatorii Bisericii si ai tarii. Acest dar il pot folosi si fiecare va fi intrebat la randul lui.
Cui i-a dat mult, mult i se va cere, si cui i-a dat putin, putin i se va cere.
Mi-e frica ca o sa fiu mustrat. Mi-a dat si mie un talant, nu mai mult, si Mantuitorul are sa ma mustre asa: „Un talant ti-am dat si l-ai ingropat. Daca dadeai la altii, aveai si tu”. Asa, cand vad ca vine cineva amarat, trebuie sa caut sa-i dau un cuvant bun. Daca nu cunosc, ii spun ca nu cunosc, dar ce cunosc, ii spun. Şi cand vin la mine, eu ii indrum sa mearga la biserica.

《 VA URMA 》

《 continuare 》
 

Pocainta aduce pace
Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.
Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta.
Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atuncisunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.
Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca – daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.
Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.
In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.
Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.
Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.
Sa treci cu vederea neajunsurile altora
Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.
Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.
Lacrimile smereniei si lacrimile nebune
Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune.
Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

《 VA URMA 》

《continuare 》
 

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.
Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.
Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.
Somnul calugarului sa nu fie gramada
Cand este bine sa fac canonul?
Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.
Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.
Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.
Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.
Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.
Sa avem mila de toti, chiar si de eretici
Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet.
Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.
Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.
Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.
Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!
Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.
Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.
Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.
Ras si gluma sau asprime?
Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?
Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.
Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.
Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.
(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin de lepră.
V-am trimis rugăciunile, din care veţi învăţa cum şi ce trebuie să cereţi de la Dumnezeu. Dacă veţi citi aceste rugăciuni cu luare-aminte, pacea vă va coborî în suflet şi, odată cu ea, va veni uşurarea întru toate. Nu vă uit şi mă rog pentru voi. Să vă dea Dumnezeu răbdare şi deplină încredinţare în Dumnezeu. În aceasta este mântuirea noastră.
Dumnezeu nu predestinează pe nimeni, ci omul este neapărat împreună-creator cu Domnul al vieţii sale.Domnul, cunoscând viaţa noastră, ştie dacă ne este de folos prelungirea ei, dacă ne petrecem viaţa săvârşind binele, dacă mai avem nădejde de pocăinţă.În viaţă nimic nu este întâmplător. Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 101-102)

Ascuţit-a limba lor ca a şarpelui, venin de aspidă sub buzele lor” (Psalmi 139, 3). Sub buzele oamenilor vicleni, ale celor care ţin minte răul, se află ascunsă otravă.
Şarpele când ne muşcă, îşi varsă otrava în trupul nostru şi îl otrăveşte, aducând moartea. Aşa lucrează şi şarpele patimilor sufleteşti (în special al patimii ţinerii de minte a răului) când ne muşcă. Ne otrăveşte sufletele şi, astfel, la rândul nostru împroşcăm cu otravă (v. Psalmul 139, 4).
Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25, 9, numeşte osândirea „venin”. Toate cuvintele osânditoare (înjurături, ponegriri, bârfe) pe care le scoatem din gură, osândindu-l pe aproapele nostru, sunt de asemenea otravă: „Dar limba nici un om n-o poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte” (Iacov 3, 8).
Ceea ce purtăm în inimă este mărturisit de gură. Dacă inima este curată, şi gura este curată, iar dacă inima este murdară, şi gura este murdară (v. Matei 12, 35). „Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană! ” (Luca 19, 22). Prin urmare, când spui „nu te înghit”, te trădezi singur că ai adunat în străfundurile sufletului tău „cisterne” pline de otravă.
( Arhimandrit Vasilios Bacoianis )

Părinții purtători de Dumnezeu, deținători ai întregii experiențe duhovnicești, împlinind în fericita rugăciune cea mai mare parte a sfintei lor râvne, ne-au predat ca un fel de metodă, foarte folositoare pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu, chemarea pe cât posibil continuă a numelui lui Iisus, prin această scurtă rugăciune (n.r. – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi ). Dumnezeiasca invocare monologică este preferată și se impune să fie exersată în rugăciunea individuală a fiecăruia și, în special, a monahilor, a căror meditație principală și lucru de bază este rugăciunea neîncetată. Conținutul simplu, format din puține cuvinte, al aceste mici rugăciuni permite aplicarea cu succes a poruncii Sfântului Apostol Pavel, Rugați-vă neîncetat!, și poate fi spusă cu ușurință oriunde și mereu, independent de timp, de spațiu și de persoane.
Această rugăciune scurtă a lui Iisus cuprinde un înțeles teologic adânc și rostirea ei încredințează de sus pe orice credincios care caută dumnezeiasca milă și din acest motiv a fost consfințită ca fiind cea mai puternică rugăciune privată a creștinilor. Prin Doamne mărturisim dumnezeiasca domnie cuvenită lui Dumnezeu și măreție, și în același timp recunoaștem datoria credinței și ascultării noastre față de Domnul și Dumnezeul nostru. Prin Iisuse Hristoase , mărturisim întreaga iconomie de mântuire a lumii, și prin miluiește-ne pe noi – mântuirea înfăptuită și sensul eshatologic al dumnezeieștilor făgăduințe cu privire la înnoirea și desăvârșirea tuturor în Hristos, precum solește Biserica noastră.
Sfinții Părinți au născocit diferite moduri practice de auto-concentrare și exersare a rugăciunii monologice și chemării numelui lui Iisus. Această lucrare se numește luare aminte, trezvie (νῆψις) și rugăciunea inimii sau a minții. Unul este scopul ei principal: păzirea minții. Dacă abaterea gândurilor naște abuzul faptelor – care este și păcatul cu fapta –, atunci se impune păzirea minții, astfel încât chiar de la primul gând să se respingă atacul și chiar de la început să se taie răutatea cea cu multe chipuri, și astfel să se izbutească fără osteneală mântuirea . În dimineți vei nimici pe toți păcătoșii pământului, [1] zice David și Fiica Babilonului, ticăloasa!... fericit cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră.
Referința la în dimineți și la prunci semnifică momeala și începutul oricărui gând.
Ca îngrădire a minții nestăpânite și ușor de plecat, Părinții n-au găsit alt mijloc mai potrivit decât pomenirea lui Dumnezeu și ne învață aceasta prin termenii corespunzători. „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des decât respirăm”, spune Sfântul Grigorie Teologul. „Numele lui Iisus Hristos să se unească cu răsuflarea ta”, zice Sfântul Ioan Scărarul. „Stăruie cu mintea și nu vei osteni în ispite”, zice Isihie bătrânul. Și Teodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, tulburarea patimilor capătă loc în noi”.
Pomenirea continuă și cu acribie a lui Dumnezeu este și se numește trezvie, luare aminte, și conduce la toată calea virtuții și poruncii lui Dumnezeu, cum spune și David: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin [2] . Și
Adusu-mi-am aminte de Domnul și m-am bucurat.
( Părintele Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, extras Despre rugăciune, traducere de Laura Enache )

Părinții noștri disting patru moduri de trezvie , cei care fac referire în mod special la ea. Un mod este atenția minții, acolo unde închipuirea își reprezintă atacul, fiindcă este cu neputință să se nască gânduri, fără o imagine ivită în închipuire. Alt mod este cel al inimii care se liniștește prin rugăciune și care nu primește nici o mișcare a gândurilor. Acest lucru îl izbutesc cei care au ajuns prin strădanie și harul lui Dumnezeu la
rugăciunea inimii . Alt mod este continua și neîncetata chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos , cu multă smerenie. Și în final, un alt mijloc este continua și neîncetata cugetare la moarte. În esență, aceste patru moduri au același scop: continua pomenire și invocare a lui Dumnezeu de care toți avem nevoie, întrucât am primit porunca Rugați-vă neîncetat.
La începutul vieții duhovnicești, insistenta invocare a numelui Domnului trebuie să fie legată, atât este cu putință, de o oarecare silire, chiar dacă mintea nu stăruie pe cuvintele rugăciunii. Și aceasta fiindcă este cu neputință ca mintea, la începutul strădaniei ei, să fie ținută în loc și, desigur, fiindcă suntem păcătoși și avem atâtea patimi și suntem lipsiți de permanenta lucrare a harului dumnezeiesc. În această situație, se impune stăruitoarea chemare a rugăciunii Domnului Iisus, până ce buna obișnuință va predomina și va diminua multa osteneală a strădaniei noastre. Când, cu harul lui Dumnezeu, va izbuti bunul obicei să se impună, atunci mintea se va strânge din împrăștierea și răspândirea inițială. Cu cât noi Îl vom chema pe Domnul nostru, cu atât Acela, puțin câte puțin, ne va descoperi razele harului Lui, iar mintea, văzând dulceața harului, cu mai multă ușurință va stărui pe cuvintele rugăciunii.
Dacă însă credinciosul în bunul mers al rugăciunii va uni supunerea și ascultarea în toate cu voia lui Dumnezeu, atunci în scurtă vreme și în mod simțit harul se va apropia de minte și îi va arăta gustul și al altor virtuți și va realiza cuvântul psalmului: Ca de seu și de grăsime să se sature sufletul meu și cu buze de bucurie te va lăuda gura mea [1] . Așa cum orice încercare pentru un anumit scop are nevoie și de mijloace de realizare a acelui scop, același lucru se întâmplă și în această mare știință a rugăciunii. Fiindcă prin ea suntem învredniciți să supunem orice cuget ascultării lui Hristos și prin harul Lui putem să dobândim mintea lui Hristos, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel.
O condiție necesară și o îndatorire fundamentală a oricui vrea să se ocupe cu această lucrare și îndeletnicire îngerească este pocăința sinceră și corectă , fiindcă Dumnezeu nu vine într-un trup împovărat de păcate . Harul dumnezeiesc nu este magie, nici yoga, nici vreun alt fel de senzualism sau fantezism, ci este descoperire dumnezeiască și sălășluire și întâlnire personală a omului cu Dumnezeu. Dumnezeu dă și omul primește, dacă are deplină credință și dacă se supune voii dumnezeiești și, în consecință, dacă leapădă și se întoarce de la orice răutate. Cei care vor, prin urmare, într-un mod mai înalt să intre în acest atelier sfințitor al harului și să vadă în simțire Împărăția Tatălui care este înlăuntrul nostru să vină mai întâi la acest scaun de judecată al pocăinței în dreptatea inimii și să aibă în minte cuvântul lui David: Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. După mulțimea îndurărilor Tale caută spre mine [2] și să țină neîncetat invocarea rugăciunii Domnului nostru Iisus.
Dacă din rugăciunea aceasta se va înlătura, Fiul lui Dumnezeu și va rămâne numai Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă , cred că aceasta îi va ajuta mult pe cei ce nu reușesc să rămână fără împrăștiere, fiindcă mintea rămâne cu mai multă ușurință ațintită pe cuvinte mai puține. Scopul este să rămână mintea ațintită la Dumnezeu de unde vin două lucruri bune, unul mai bun decât altul. Cel dintâi este că mintea, prin stăruința pe dumnezeiasca pomenire a numelui, se oprește din orice răutate, și al doilea, că prin rămânerea ei acolo se sfințește, se luminează și se îndumnezeiește.
( Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere,
traducere de Laura Enache, în curs de editare la
Editura Doxologia )
[1] Ps. 62, 6.
[2] Ps. 68, 19

Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse şi pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, am crea şi acolo probleme. De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne cureţe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările şi plânsetele şi astfel să fim nevoiţi să scăpăm la Dumnezeu şi să ne aflăm mântuirea.
Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt cei mai nefericiţi din lume şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare, cea veşnică. Iar mai nefericiţi decât aceşti oameni sunt diavolii, care s-au despărţit de Dumnezeu cu mii de ani în urmă şi continuă să se îndepărteze prin mândria şi răutatea lor şi să rămână nepocăiţi.
Mai fericiţi însă decât toţi oamenii sunt cei ce au arătat cea mai mare pocăinţă cu durere şi zdrobire lăuntrică. În acest fel au zdrobit pe vrăjmaşul cel mândru şi şi-au smerit trupul lor cel fără de rânduială prin asceză, supunându-l duhului, pricinuind mare bucurie în Cer prin pocăinţa lor, prin întoarcerea la Dumnezeu .
( Cuviosul Paisie Aghioritul )

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar acest lucru va avea un puternic ecou în ceruri. Într-adevăr, este greu, dar nu şi imposibil.
Oricât de urât s-ar purta oamenii cu noi, oricât ne-ar nedreptăţi, oricât de mult am suferi, noi trebuie să fim atenţi la sufletele noastre. Mai bine tăcere şi rugăciune. Să fim deasupra acestor răutăţi prin bunătate, prin compătimire, prin iubire.
Părintele Eusebiu Giannakakis

Să fie cunoscut bunilor luptători și eroi ai acestei nevoințe a rugăciunii că nu este, cum ar crede, simplu și ușor să-și stăpânească mintea nestăpânită. Și aceasta din varii motive. Mai întâi, din pricina firii minții, fiindcă este foarte subtilă și zboară întotdeauna aproape fără nici un discernământ. Este prin fire iscoditoare, s-a obișnuit cu împrăștierea din timpul vieții trândave de mai înainte și nu se încrede în zăvorârea rugăciunii pe care i-o impunem. Apoi, este și răutatea demonilor care închipuiesc în minte multe feluri de înșelări, care aruncă în reverii mintea iubitoare de iscodire. Mai e și faptul că
semnele harului sunt indirecte, mijlocite prin credință , în timp ce cele ale înșelării sunt nemijlocite și întărite de obiceiul îndelungat. Și în final, sunt și înstrăinările și abaterile de la rugăciune, care taie obiceiul cel bun și plăcuta percepție a harului care ne mângâie de obicei.
Vindecarea de toate acestea o dobândim prin îndemnul paulin în rugăciune stăruiți . Având experiența Scripturii și Părinților noștri, cunoaștem că sunt necesare stăruința și răbdarea , virtuți pe care le cere această mare virtute a rugăciunii. Pentru aceea, să nu deznădăjduim, ci să stăruim cerând, căutând și bătând și credem că ne va deschide Dumnezeu, Cel Care ascultă pe cei care Îl cheamă pe El neîncetat și Care dă rugăciune celor care se roagă și oamenilor cunoștință.
( Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere,
traducere de Laura Enache )

Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi își are
propria-i cale către Dumnezeu . Am auzit istorisiri uimitoare despre cum și-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică
deschidere a inimii este de ajuns ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului și să i Se descopere .
Părintele Sofronie povestea despre un țăran rus care, în timp ce bea vodkă într-o cârciumă, a primit un gând bun și împreună cu el cercetarea harului dumnezeiesc. Acest har l-a scos pe țăran din cârciumă și l-a dus mai apoi în Sfântul Munte, unde a devenit monah în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” .
Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul și chipul în care îl atrage la Sine! Bunăoară, cineva care fură de zece ori într-o zi se poate hotărî odată să fure numai de nouă ori, și aceasta este de ajuns pentru ca Dumnezeu să Se strecoare în inima lui și să-l întoarcă de la calea păcatului.
Dragostea lui Dumnezeu este adevărată nebunie, dar nebunia Lui este mai înțeleaptă decât
înțelepciunea lumească .
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie , traducere din limba engleză de Monahia Porfiria )

Rugăciune, cunoaştere şi apropiere de Dumnezeu. 17 citate duhovniceşti ale Sf. Siluan Athonitul :
Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie.
Calea nevoitorului ortodox este aceasta: el caută pe adevăratul Dumnezeu-Ziditorul.
Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul.
Duhul smereniei bucură pe Domnul mai mult decât toate.
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă.
Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni.
Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el.
Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am încredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.
Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea.
Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.
Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te, ca şi Sfinţii Părinţi.
Noi credem că adevărata libertate este a nu păcătui, a iubi din toată inima şi din toate puterile pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate şi rugăciunea te va iubi.
Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.
Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune e mai bine să nu o faci.

Niciodată un om curat cu inima nu va fi rău!
Deci, când vedeți oameni răi, aceea nu au treabă cu Dumnezeu!
Calcă porunca a treia..
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Mt. 5, 5)
Blândețea este cel dintâi rod al bunătății și iubirii!
“Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, cu sare dreasă, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia” (Col. 4, 6).
Ce a făgăduit Dumnezeu celor blânzi?
Dumnezeu a făgăduit celor blânzi ca vor moșteni pământul.
Răsplata îi vine celui blând chiar din practicarea blândeții. Fiind împăcat cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine, CU TOATE FĂPTURILE PĂMÂNTULUI.. Astfel trebuie înțelese cuvintele Mântuitorului: “Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Răsplata deplină, însă, va fi dată celor blânzi în viața viitoare.
“Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul” (Matei 5, 5).

Predica integrală: - https://www.youtube.com/watch?v=xl3Lr5gB7Ew&t=2s

Leadership creștin | 8 sfaturi ale Sf. Domnitor Neagoe pentru o persoană care ocupă funcție de conducere :
Judecata lui să fie dreaptă şi sinceră.Să fie blând şi îngăduitor cu ceilalţi.Să-i ajute pe cei slabi şi să-i îndrepte, să nu facă doar voia lui, ci şi pe cea a semenului său, sărac ori neputincios.Să citească Sfânta Scriptură, să cugete la cuvintele ei.Să cinstească sfintele icoane, să meargă la biserică, să asculte slujbele şi să se roage mereu, căci i se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu.Să aibă înţelepciunea albinei şi să culeagă de la ceilalţi doar ce este bun, iar de ceea ce este rău să se păzească.Să nu se grăbească să se ascundă în altă parte, părăsind poporul, atunci când ţara este atacată de duşmani mai puternici, pentru că este un lucru nedemn. Să ia pe Dumnezeu în ajutor în inima lui şi să se roage. Să lupte fără teamă, căci Dumnezeu este milostiv şi îl va ajuta pentru credinţa sa.Să nu se făţărnicească celui bogat, nici să miluiască cu jumătate pe cel sărac, ci să facă judecată dreaptă şi bogaţilor şi săracilor.

Prinzând putere, slava deşartă naşte mândria.
Mândria este încrederea în sine extremă, care respinge tot ce „nu-i al meu”; izvor al mâniei, cruzimii şi răutăţii, refuz al ajutorului dumnezeiesc , „fortăreaţă demonică”. Ea este „perete de aramă” între noi şi Dumnezeu (Avva Pimen); ea este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, început a tot păcatul; ea e în fiecare păcat, pentru că fiecare păcat înseamnă că te laşi de bunăvoie pradă patimii tale, că încalci în mod conştient legea dumnezeiască, înseamnă că te obrăzniceşti împotriva lui Dumnezeu, cu toate că „tocmai cel supus trufiei are nevoie neapărată de Dumnezeu, pentru că oamenii nu-l pot scăpa pe unul ca acesta” ( Scara).
Dar de unde vine această patimă? Cum începe? Cu ce se hrăneşte? Ce trepte străbate în dezvolta*rea sa? După ce semne poate fi recunoscută?
Această ultimă problemă este deosebit de importantă, fiindcă cel mândru nu-şi vede, de obicei, păcatul. Un oarecare bătrân iscusit îl povăţuia pe un frate să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns: „Iartă-mă, părinte, în mine nu se află trufie” . Înţeleptul bătrân i-a răspuns: „Cu ce puteai, fiule, să-ţi dovedeşti trufia mai bine, decât cu acest răspuns?”.
În orice caz, dacă omului îi este greu să-şi ceară iertare, dacă este supărăcios şi bănuitor, dacă pomeneşte răul şi îi osândeşte pe alţii, toate aces*tea sunt fără îndoială semne ale mândriei.
Despre aceasta scrie minunat Simeon Noul Teolog : „Despre cel pe care, atunci când îl necinsteşte ori îl supără cineva, îl doare inima, cunoscut să fie că-l poartă în sânurile sale pe şarpele cel vechi (trufia). Dacă va începe să rabde în tăcere supărările care i se fac, îl va face pe acest şarpe neputincios şi lipsit de vlagă; dar dacă se va împotrivi cu amărăciune şi va vorbi cu obrăznicie, îi va da şarpelui putere să verse otravă în inima lui şi să mănânce fără milă măruntaiele lui”.
În Cuvântul împotriva păgânilor al Sfântului Atanasie cel Mare există pasajul următor: „Oa*menii au căzut în poftirea de sine, preferând contemplarea de sine, în locul contemplării celor dumnezeieşti”. În această definiţie scurtă este surprinsă însăşi esenţa mândriei : omul, pentru care până atunci centru şi obiect al dorinţei era Dumnezeu, l-a întors Acestuia spatele, „a căzut în poftirea de sine” , s-a dorit şi s-a îndrăgit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, a preferat contemplării celor dumnezeieşti contemplarea de sine.
( Cum să biruim mândria , traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 51-52)

Ispitele , după firea lor, au ca însuşire de bază durerea cea cuprinzătoare. Însă după felul lor, ele se schimbă de multe ori, după cum cere împrejurarea, pentru un folos mai înainte hotărât de Dumnezeu, Care le îngăduie. Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde –, pentru că, potrivit Psalmistului, „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”.
Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom aminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.
( Monahul Iosif Vatopedinul , Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 53)

Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr , lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O viaţă nouă şi o petrecere duhovnicească mai aprinsă de flacăra dragostei de Dumnezeu o aflăm în viaţa creştinilor apostolici şi patristici.
Îndeletnicirea cea mai de căpetenie erau
rugăciunile. Sfântul Apostol Pavel, ca şi ceilalţi Apostoli, urmând porunca Domnului, îndeamnă pe creştini să se roage neîncetat . Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, prorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa să facem şi noi .
( Protosinghel Nicodim Măndiță)

Crucea este simbolul jertfei de sine pentru ceilalți. Dar cel care se dăruiește celorlalți, care îi iubește și îi ajută, nu simte această jertfă. Când această Dragoste se dăruiește, Însăși Dumnezeiasca Dragoste este în inima celui care dăruiește; nu omul este cel care dăruiește. El nu simte nici o jertfă, căci el nu are știință despre acest lucru. Pentru el este ceva firesc ‒ nimic nu se schimbă în viața sa, în sănătatea sa ‒ dimpotrivă, el se bucură fără de încetare, căci el este în același timp și dătătorul și primitorul Dumnezeieștii Iubiri, acestei Puteri. Hristos ne-a demonstrat-o prin Viața și Învățătura Sa, prin Răstignirea Sa, prin Învierea Sa. Astfel, și Dragostea adevărată se află totdeauna pre Cruce, dar în același timp, ea este și în Lumina Învierii .
…și rămâne tot timpul pre Cruce?
Totdeauna. Dar nu putem rămâne pre Cruce dacă nu avem dragoste . Căci în dragoste se găsește sămânța jertfei. Nu este posibil să iubești și să nu fii gata să oferi. Nu-i așa? Ajunsă la capăt, jertfa devine Cruce. Adesea, dragostea pre care o oferi altora nu va fi înțeleasă de aceștia. În acest moment, rămâi singur cu Dumnezeu. Dar El are totdeauna pre ai Săi și nu este posibil să nu ți-i scoată pre cale. Nu este posibil. Din moment ce te vei apropia de modul de a viețui pre care El îl vrea pentru tine, ai Săi vor începe să vină imediat către tine…Ce să mai spui! Eu însămi mă minunez. Altădată, trebuia să-mi aleg prietenii. Cine știe, acest prieten, această prietenă, s-ar potrivi cu gusturile mele, cu viața mea? Astăzi nu mai simt această nevoie. Oricine ar veni să-mi spună un simplu bună ziua va fi pentru mine trimisul lui Dumnezeu și chiar am impresia că întrupează un înger. Dumnezeu alege pre cei pre care îi trimite.
( extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)

Dacă încetăm să iubim, încetăm să existăm. Fără
Duhul Său nu putem trăi. Așa că dacă pre unul iubești și pe celălalt nu iubești, ceasta înseamnă că nu iubești pe nimeni. Înțelegi? Dumnezeu ne-a dat Dragostea, ochii, inima, totul… în acest scop. Mai întâi, pentru a-L iubi pe El dintru toată
puterea sufletului nostru , cum se spune în cea dintâi poruncă, și apoi, de asemeni, pentru a nu ne simți diferiți de ceilalți, El adaugă: și pe aproapele tău ca însuți pre tine .
Cine sunt eu ca să zic: Dar cesta este rău, nu trebuie să-l iubesc. Celălalt, este un mincinos. Ce am eu în comun cu el? Ah, nu așa, fratele meu. Dragostea nu este așa . Dragostea iubește pe toți, așa cum Dumnezeu iubește pe toți , așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie. Nu are El motive să nu ne iubească pe noi? Cu toate cestea, El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni, și plouă și peste cei drepți și peste cei nedrepți.
(Extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)