Tu chiar nu ai simti nici o bucurie in suflet cind ii vezi asa impopotionati, cu ciorapi de nylon, fardati, stind in fata altarului in asteptarea impartasirii cintind cuminte Kirie..eleison! si cum preotul vine si-l miruieste, are grija de el/ea ca de copilul sau. Daca ai stii jane cita dragoste si bunatate nefatarnica(verificat!) are acest preot . Acel travestit asa figurant cum zici tu ca este si "pacatos" conform Deut) sa stii ca a venit la BO nu pentru ca a inteles-o, ci pentru acel preot, pe care eu(si altii) il consider sfint!

De ce judeci, lasa-i in pace!...ce ai cu ei?

Hm... doar o reflectie. Intr-o duminica dimineata, am vazut un calugar (sau era doar ucenic) care avea grija de vacile care pasteau pe campul manastirii. Si ma gandeam eu, cu mintea mea creaţă, cati mireni participă acum la Liturghie si taman un calugar, rugatorul prin excelenta, nu are timp de rugaciune si de tihna nici macar cand se oficiaza Sf. Liturghia, ca doar nu stiu animalele alea ca e Liturghie, ele stiu numai sa paste. Si dintr-o data mi-am adus aminte de unii care cred ca in manastire e numai tihna si rugaciune si ingerasi peste tot, de parca ar fi un refugiu pentru lenesi, visatori si inadaptati la cerintele din lume. Dar apoi, gandindu-ma mai bine, am realizat ca tot calugarul acela e mai castigat, daca isi face ascultarea cu inima buna. Nu il impiedica absolut nimic sa se roage cat timp se uita dupa vaci si face ascultare, pentru ca e datoria lui, iar mireanul vine la manastire sa se roage pentru ca asa vrea si simte el. De aia nu e de joaca cu lucrurile astea, trebuie sa ai vocatie foarte puternica pentru manastire. Daca nu rezisti in lume, cum oi vrea sa rezisti in manastire?! Dar fiecare are o cruce de dus si eu sper sa ne mantuim cu totii.

In apararea lui Jane
 

De vreo 100 de ani pantalonii nu mai sunt exclusiv barbatesti, dupa cum nici pe vremea Mantuitorului nu se purtau pantaloni. Aici este vorba de "haine barbatesti"- adica de tinuta masculina, cautat masculina si masculinizata; exista munti de pantaloni croiti special pentru femei, care pusi pe barbati ar arata ca "haine femeiesti" 100% (uau- pense, culori, broderii...). Dar unele femei aleg sa poarte haine cat mai aproape de cele barbatesti in mod voit(scuzati pleonasmul), in general si decalara lucrul acesta, o fac dorind sa se indeparteze de aspectul feminin. Ori asta seamana, oricum ai da-o a travesti. Cred ca a include in garderoba si pantaloni nu e un lucru ne-feminin sau ne-potrivit.
Dar barbat imbracat in haine femeisti e chiar fara scuza, nu exista social vorbind nici un precedent acceptabil (va rog pe toti, NU pomeniti de scotieni, aia e alta treaba); cum e aia, vii la biserica imbracat ca in "Colivia cu nebune?" Moare daca isi pune haine sa zicem "asexuate'- jeans si tricou, fara sa se dea in spectacol si sa sminteasca pe altii? Si acasa sa poarte ce vrea el...

" Toate sa le incercati : tineti ce este bine " ( Apostolul Pavel )

1. Vacile mai stau si singure la pasune, din cate am vazut eu. Si daca sunt intarcuite, chiar n-au nevoie de pastor decat la adapat si muls.
2. Daca sta singur si e liniste acolo, atunci poate sa se roage si pe camp.
3. Eu imi imaginez si am vazut de fapt, ca la manastire exista un timp pentru munca, timp pentru rugaciune, timp pentru odihna.
Slujbele si rugaciunea sunt elementul principal al manastirii si scopul ei.
Munca in manastire este pentru gospodarirea manastirii.
Nu stiu, chiar vreti sa dati acum peste cap totul si sa spuneti ca monahii nu trebuie sa se roage, sa fie ai bisericii si ai lui Dumnezeu, ci se duc sa fie pastori, bucatari, etc.?
Doamne Dumnezeule bun, unde am mai ajuns!
Indiferent ce fac, cand bate clopotul, monahii trebuie sa fuga la slujba in biserica.
Daca e vorbsa numai de munca, atunci de ce trebuie sa plece din lume, de ce sa nu aibe familie?
Pot fi exact ca noi.
Si am mai intrebat ceva: cand mai citesc ei, cand mai vorbesc cu mirenii, cand isi mai scriu cartile? Daca ziceti ca e numai munca in manastire.
Nu spune nimeni ca este usor, sau nu se munceste, dar exista totusi niste reguli si rugaciunea si slujbele in biserica nu pot disparea intr-o manastire.

Le da putere Dumnezeu sa le faca pe toate , si nu de putine ori ceea ce fac , fac bine . Uite Sofia , ca se poate si Rugaciune , si munca ! Ei nu au timp de vaicareala , pentru ca singuri si-au ales Crucea si Calea ! Munca , munca , munca si credinta pe masura ! Asa ca chestia : " Doamne unde am ajuns " este perfect valabila la noi cei ce ne lamentam si ne vaicarim de prea multa munca , de saracie , de boala , de prea multa rugaciune , de prea multe zile de post , si in general de de fleacurile cotidiene ( ca ti-a ramas rochia stramta , ca te-ai ingrasart , ca s-a scumpit carnea , ca te-a calcat vecinul pe picior , si alte asemenea "grozavii " de nesuportat ):22:

Din pacate, mai toti calugarii/ calugaritele se plang ca sunt supraincarcati cu munca fizica si ca se pune din ce in ce mai putin accent pe participarea la slujbe. Slujbele se tin, intr-adevar, dar numarul de vietuitori care participa este destul de mic. Iar fara o intarire spirituala este intr-adevar f greu sa rezisti.
Monahii/ monahiile mai in varsta care si-au dus viata in manastire din pruncie se plang de aceeasi lucru : sufocarea sufletului cu griji pamantesti in detrimentul preocuparii pt. o imbunatatire sufleteasca.
Sunt sigura ca jertfa monahilor este primita ata timp cat fac ascultare, indiferent cum este organizarea manastirii, dar f putini mai reusesc sa reziste pana la capat.
Inainte, calugarii aveau de suferit din cauza atacurilor pagane( ale turcilor, de exemplu), din cauza comunistilor, iar in zilele noastre din cauza atacurilor din interiorul manastirii.
Viata unui calugar niciodata nu a fost usoara. Din punctul meu de vedere un calugar poate fi comparat cu un geniu, cu un om de exceptie.

Si asa este firesc sa fie , UN OM DE EXCEPTIE !

Asta o spune si parintele Paraian - http://parinteleteofilparaian.blogsp...calugarii.html. Calugaria nu e pentreu oameni obisnuiti! :68:

Iertare
 

Imi cer iertare, fiindca am crezut ca poate exista CINEVA ce ar putea avea INTRADEVAR nevoie sa mearga in manastire.
Imi cer iertare ca anuntul meu formulat atat de simplu a fost interpretat in diferite si diverse chipuri si forme: de la ironie la umor de proasta calitate.
Imi cer iertare ca am trezit in unii sentimente urate si ca fara sa vreau a trebuit sa-i pun sa arunce cu pietre in oameni nevinovati.
Iertati-ma pentru anunt!