Dogma infailibilitatii se aplica tuturor papilor incepand cu primul papa. La fel ca orice dogma, fie ca e de la ortodocsi, fie de la catolici.

Iar cei ce fac infractiuni sunt blamati pe nedrept in virtutea acestui principiu. Sau teroristii arabi sunt blamati pe nedrept.

Si martorii lui Yehova ar putea spune acelasi lucru. Din fericire noi ortodocsii putem arata ca Bo este Biserica, in schimb pentru catolici e greu, sa argumenteze, pot doar afirma sau cel mult sa spuna ca asa spune papa sau sunt mai multi la numar, sau ca au invatati mai cititi. In ultimul cazul se da arhicunoscutul verset biblic in interpretarea BC.
Asadar afirmatie urmata de argumentatie, altfel putem afirma si ca un cal are sase picioare, tot o afirmatie.

Iar in acest fel noi sintem siguri ca credinciosii catolici care au trait in acea perioada, s-au mintuit chiar daca au crezut ca mintuirea exista numai in Biserica Catolica.

Cei care ii blameaza pe acestia nu sint crestini, pentru ca lor le este interzis sa blameze pe cineva. Iar principiul enuntat nu-mi apartine: face parte din intelepciunea poporului roman.

Nu in legatura cu asta era contradictia, ci cu dogma infailibilitatii. Si Biserica Ortodoxa si BC spun ca sunt infailibile, iar in privinta dogmelor nu poate exista o eroare. Dogma infailibilitatii spune ca niciun papa nu poate gresi ex cathedra. Deci nu se poate intampla ca un papa sa spuna ceva si un papa sa-l contrazica. Aceasta de aici e una din contradictiile dogmei infailibilitatii, ca sunt mult mai multe.

Esenta infailibilitatii nu este ca un papa nu greseste. Esenta infialibilitatii e ca EU, crestin catolic, CREZIND in ceea ce afirma papa, NU GRESESC (scuze ca nu stiu sa ingros literele).
Stra,strabunicul meu nu gresea crezind ca cei din alte culte nu se mintuiesc, iar eu nu gresesc crezind ca se mintuiesc si cei din alte culte.

Dar aceasta nu mai corespunde cu definitia din cele mai vechi timpuri ale dogmei: ceea ce s-a crezut intotdeauna, la fel, peste tot. Aceasta si pentru ca pastratorul real al dogmei este poporul dreptcredincios, care nu isi schimba credinta de la o perioada la alta.

Mă tem că asemenea poziţie nu este mentenabilă. E cu totul lipsită de coeziune internă. Nu poţi să spui că A a crezut în mod just în propoziţia P şi B a crezut la fel de just în propoziţia nonP.

Normal ca e asa daca o luam ca la matematica, dar aici nu e vorba de matematica. E vorba de cunoastere. Dadeam exemplul cu aspartanul. Daca parintii nostri credeau ca aspartanul e bun pentru sanatate, noi nu mai credem asta.Dar asta nu inseamna ca atit ei cit si noi nu sintem sanatosi, indiferent de cit cunoastem.
Sau un exemplu mai elocvent: daca acum 2500 ani cineva imi dadea o palma, iar eu raspundeam tot cu o palma, era un lucru corect. Acum 2000 ani insa, daca cineva imi dadea o plama, iar eu raspunedeam cu o palma era incorect. Ce s-a schimbat intre timp? Cunoasterea. Singurul scop al omului pe pamint este sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa se mintuiasca; si cum s-au mintuit atit catolicii din Evul Mediu chiar daca au crezut una, si ne mintuim si noi chiar daca avem alta viziune, inseamna ca Biserica Catolica este infailibila, asa cum si este.
(Discutia a pornit de la Savonarola care ne-a intrebat pe noi, catolicii, cum vedem aceasta contradictie. Ceea ce am spus este parerea mea personala)