Conform Sfintei Scripturi cea mai mare porunca este sa Il iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi insine. Deci, daca ne rugam pentru cei decedati, ca Dumnezeu sa le ierte pacatele, este o fapta de iubire pe care noi, cei care ne ghidam dupa Sfinta Scriptura, o facem. A lua o persoana cu autostopul, a-i ajuta pe copii vecinilor sa-si faca temele, a te da la o parte in trafic in fata celui grabit si agasant, etc, etc etc sint fapte de iubire pe care le-am putea face, insa nu sint specificate in Sfinta Scriptura. Cu toate astea noi incercam sa le facem. In Sfinta Scriptura e scris ca cea mai mare porunca din lege este iubirea, iar noi asta facem. Incercam sa-l iubim pe aproapele nostru si sa-i facem bine, chiar daca este decedat.

Asta putem face
 

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.
Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.
O, rude si apropiaţi ai morţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului si a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiaţi siau murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră atuturor,seaflă aceeasi cale, si cât vom dori si noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim si noi milostivi faţă de cei morţi.
De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte.Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să secitească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, si de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.
Să neîngrijim de ceicareauplecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

Practica aceasta este o invenţie omenească, ea nu este nici poruncită de Hristos, nici validată de practica apostolilor. Dacă ar fi s-ar reflecta în FA şi în epistole, fiind o chestiune importantă, "de viaţă şi de moarte"-la propriu. Îmi veţi replica din nou, şi uite aşa ne depărtăm de topic... vedeţi de ce e important să fim consecvenţi şi punctuali?

În sfârşit intrăm în miezul problemei după 4 pagini de bătut apa-n piuă! Vedeţi că nu e greu?

1a. Nu e Evaghelia după Ioan, ci epistola 1 Ioan 5,16 (partea a doua)
2a. Versetul (întreg) la o citire mai atentă spune tocmai invers: să se roage pentru păcatul "nu de moarte", şi să nu se roage (mă rog, apostolul formulează altcumva ideea- nu asta e important) pentru cel de moarte.
3a. Nu este vorba despre oameni morţi, ci păcate care conduc la moarte (la nişte oameni vii care n-au murit încă).

Unde este aici rugăciunea pentru cei morţi?
Aş avea mai multe de comentat la acest verset (de fapt sunt două Efes.2,19-20), însă trebuie să plec acum la Biserică.
Vă doresc un sabat plăcut!

Din recomandarile dumneavoastra din Sfinta Scriptura, pentru a avea o baza comuna de discutie, unde scrie ca NU trebuie sa ne rugam pentru morti?

Eu chiar nu stiu sa scrie undeva...pana la urma,ca si crestini ce-L marturisim pe Hristos,stim ca nu viata pamanteasca este cea adevarata,ci viata vesnica,pe care o primim dupa merit.
Prin rugaciunile in ajutorul celor adormiti,noi Ii cerem lui Dumnezeu sa-i ierte,sa-i odihneasca,daruindu-le Imparatia Sa.Pentru stradania si credinta celor vi,Domnul ne asculta rugaciunile,usurandu-le(celor adormiti)existenta...

Apreciez înclinarea ta spre lirism şi-mi pare rău că trebuie să-ţi tai elanul... Cel decedat nu mai este aproapele nostru, este mai degrabă "departele" nostru căci ne desparte un Abis! Aproapele nostru este cel de lângă noi care are nevoie de ajutorul şi sprijinul nostru - aşa cum frumos ai spus mai sus...

Eu chiar nu înţeleg: ce rost au divagaţiile acestea atâta vreme cât nu s-a răspuns la esenţiala întrebare: Care este argumentul biblic valid în sprijinul rugăciunii pentru morţi?

Eu nu stiu ce rost au divagatiile acestea atita vreme cit nu s-a raspuns la esentiala intrebare: care este argumentul biblic sa ajuti un batrin sa treaca strada? Deci, conform parerii dumneavoastra, pentru ca nu e trecut in Biblie acest lucru, eu nu trebuie sa fac acest lucru. Multumesc, m-am lamurit pe deplin: rugaciunile pentru morti trebuie sa le facem pentru ca astfel respectam cea mai mare porunca din lege: sa-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, aproapele nostru fiind decedat dau nu.

Mi-ati mai aratat inca o data ca credinta mea e corecta pentru simlul fapt ca respectam Sfinta Scriptura, cum ar fi si citatul de mai jos din Ioan4, 7-8. Multumesc pentru ca imi intariti credinta.

''7. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
8. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.''

Unde sunt versetele care spun că NU trebuie să ne rugăm pentru morţi?

A catea oara nu i-am cerut si eu contrargumente,dar d-l tricesimusquintus este intradevar un foarte bun critic,trebuie sa recunoastem,dar argumente bibilice nu prea are nici dansul.