Merita citit romanul "Apostolul Pavel", traducere din l.engleza

Daca este vorba de romanul lui James Cannon subscriu si eu recomandarii.Cartea a reusit sa zugraveasca remarcabil figura apostolului iar finalul este ,intradevar,emotionant.

Din pacate, in 1984 statul totalitar este intrucatva si imaginea bisericii. Biserica Catolica se potriveste perfect peste imaginea statului totalitar din 1984 a lui Orwell.

biserica ortodoxa pe partea cealalta incepe sa devina religie ceea ce e cea mai periculoasa amenintare. Si tinde si ea sa ajunga pe drumul din 1984. Vorbesc evident de institutia numita biserica, ce are conducatori, secretari, etc., si nu de trupul tainic al Bisericii.

"Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos"
O recomand tuturor.
La noi in tara exista undeva biserica cu hramul Sfintei Xenia? (praznicul este la 24 ianuarie, pe stil nou)

Cred ca unele dintre cele mai bune carti pe care le-am citit sunt Omiliile la Matei si la Ioan de Sfantul Ioan Gura de Aur. Va recomand tuturor sa le cititi. O sa transcriu putin din primele doua omilii de la Matei ca astfel citindu-le sa va doriti sa cititi si cartile!

............................

Multora li se pare ca Evanghelia este foarte usor de înteles si ca numai profetii sunt grei. Aceasta parere pot sa o aiba numai cei care nu-si dau seama de adîncimea ideilor cuprinse in Evanghelie. Pentru aceea va rog sa ma urmariti cu multa atentie, pentru ca, avînd conducator pe Hristos, sa intram în oceanul celor scrise in Evanghelie.

Dar pentru ca sa întelegeti mai usor cuvintele mele, va cer si ma rog — lucru pe care l-am facut si la tîlcuirea celorlalte carti ale Sfintei Scripturi — sa cititi mai dinainte pericopa evanghelica pe care o tîlcuiesc, pentru ca citirea mai dinainte a pericopei sa fie deschizatoare de drum cunostintei, asa cum a facut eunucul (Fapt. 8,26-39). Daca veti face asa, îmi va fi si mie mai usoara talcuirea. Ca multe sînt locurile grele de inteles din Evanghelia lui Matei si se întalnesc la tot pasul.

Iata chiar în primul capitol al Evangheliei caîte locuri grele de dezlegat sunt. In primul loc: pentru care pricina se face genealogia lui Iosif, care n-a fost tatal lui Hristos? În al doilea loc: de unde stim ca Hristos Se pogoara din neamul lui David, odata ce ne sînt necunoscuti stramosii Mariei, din care S-a nascut Hristos? În al treilea loc: pentru ce se face genealogia lui Iosif, care n-a contribuit cu nimic la nasterea lui Hristos, iar Fecioarei, care a fost mama, nu i se arata parintii, bunicii si stramosii? În afara de asta, merita sa cercetam si aceea: pentru ce se amintesc în aceasta genealogie si femei, odata ce genealogia este facuta prin barbati? Dar de vreme ce a hotarît asa, atunci pentru ce n-a amintit de toate femeile, ci a trecut sub tacere pe femeile vestite pentru viata lor curta, de pilda pe Sarra, pe Rebeca si pe altele asemenea lor, si a amintit de vemeile vestite ca pacatoase, de pilda: desfrînate, adultere, femei nascute din casatorii nelegitime, femei de alt neam, pagîne? Ca a amintit de nevasta lui Urie, de Tamara, de Rahav si de Rut, dintre care una era de alt neam, alta desfrînata, alta s-a culcat cu socrul ei; si aceasta din urma n-a facut-o pe temeiul legii casatoriei, ci a trait cu socrul ei prin înselaciune, dîndu-se drept desfranata, iar pe femeia lui Urie o cunoaste toate lumea din pricina grozaviei pacatului ei. Cu toate acestea, evanghelistul Matei a lasat la o parte pe toate celelalte femei si a pus în genealogia lui Hristos numai pe acestea. Daca trebuie sa aminteasca de femei, apoi trebuie sa le aminteasca pe toate; dar daca nu trebuia sa le aminteasca pe toate, ci numai pe unele, atunci ar fi trebuit sa le aminteasca pe cele vestite prin virtutea lor, nu pe cele vestite prin pacatele lor. Vedeti, dar, de cîta luare aminte, de cata cercetare avem nevoie chiar in primul capitol al Evangheliei lui Matei, cu toate ca pare mai clar decat toate celelalte capitole, iar multora poate ca li se pare chiar de prisos, deoarece in el este vorba numai de insirarea unor nume. In afara de aceasta merita sa fie cercetata si aceea pentru ce Matei a lasat de o parte trei împarati (Ohazia, Ioas si Amasia)? Daca a trecut cu vederea numele lor, pentru ca erau foarte necredinciosi, atunci ar fi trebuit sa nu aminteasca nici pe altii tot atît de necredinciosi. Capitolul întai mai pune inca o problema: Matei spune ca sînt patrusprezece neamuri, dar in al treilea sir de neamuri nu sunt patrusprezece neamuri. Apoi, pentru care pricina Luca da alte nume, nu numai pe ale acelorasi, ci chiar cu mult mai multe, iar Matei dimpotriva da si mai putine nume si alte nume, desi si el îsi termina genealogia cu Iosif, ca si Luca.

Vedeti, dar, cîta luare aminte trebuie sa avem nu numai în dezlegalrea acestor probleme, dar si în cunoasterea locurilor grele ce trebuie dezlegate. Ca nici nu este putin lucru sa poti descoperi locurile grele de dezlegat. Un alt loc greu este si acesta: cum se face ca Elisabeta, care era din semintia lui Levi, era ruda cu Maria?

Dar ca sa nu va încarc memoria cu prea multe lucruri, voi opri aici cuvantul meu. Va este de ajuns pentru trezirea atentiei voastre chiar si numai cunoasterea acestor probleme ridicate de capitolul întai al Evangheliei lui Matei. Dar daca doriti sa cunoasteti si dezlegarea acestora apoi va las ca voi sa hotarîti, înainte de a incepe eu vorbirea. Si anume, daca voi vedea ca sînteti cu mintea treaza si ca doriti sa cunoasteti, atunci voi încerca sa dau si dezlegarea; dar daca voi vedea ca voi cascati si va uitati în alta parte, voi ascunde si problemele si dezlegarea lor, plecîndu-ma legii dumnezeiesti, care spune: “Nu dati cele sfinte cîinilor, nici nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor, ca sa nu le calce în picioare” (Mt. 7,6).
— Dar cine-i cel ce le calca în picioare?
— Cel ce nu socoteste de pret cuvintele Scripturii, cel ce nu le respecta.
— SI cine-i atît de ticalos încat sa nu respecte cuvintele Scripturii, sa nu le socoteasca mai de pret ca orice?
— Cine? Cel ce nu da atîta timp cuvintelor Scripturii cat femeilor desfranate din teatrele satanice. Ca multi oameni îsi pierd toata ziua la teatru si, din pricina acestei pierderi desarte de vreme, îsi neglijeaza multe treburi de-ale gospodariei; prind iute si precis tot ce aud si tin minte cele auzite, spre vatamarea propriului lor suflet. Aici in biserica vorbeste Dumnezeu si oamenii nu vor sa ramîna nici catava vreme. Din pricina asta nu mai avem nici o partasie cu cerul, iar vietuirea noastra crestina se margineste numai la cuvinte. Din pricina asta Dumnezeu ne-a amenintat cu iadul, nu ca sa ne arunce în el, ci ca sa ne înduplece sa fugim de aceasta cumplita tiranie. Noi, însa, facem cu totul dimpotriva si alergam în fiecare zi pe drumul ce duce la iad. Dar Dumnezeu ne porunceste nu numai sa auzim, ci sa si facem cele spuse; noi, insa, nu vrem nici sa le auzim. Spune-mi, te rog, cînd vom face ce ni s-a poruncit, cand vom savarsi faptele pe care ni le cere, cand nici cuvintele pe care ni le spune Dumnezeu nu vrem sa le auzim, ci ni se pare apasatoare si plicitcoasa predica, desi e foarte scurta? Noi însine, cînd vedem ca cei din jurul nostru nu ne dau atentie cînd vorbim despre lucruri obisnuite, spunem ca purtarea lor este o insulta, dar nu socotim, oare, ca-L mîniem pe Dumnezeu, cand El ne vorbeste despre lucuri atat de mari, iar noi nu dam atentie spuselor Lui si ne uitam în alta parte? Un batrîn, care a calatorit mult, poate sa ne spuna cu de-amanuntul despre departarea, pozitia si înfatisarea oraselor pe care le-a vazut, poate sa ne vorbeasca despre porturi si piete. Noi, însa, nu cunoastem nici la ce departare de noi se gaseste cetatea cea din ceruri. Daca am sticare e distanta, poate ne-am da osteneala sa-i scurtam lungimea. Nu-i atît de departe de noi cetatea aceea cat e de departe cerul de pamant. Daca ne trandavim este cu mult mai departe; dar daca nu sarguim, ajungem in scurta vreme la portile ei. Pentru ca distanta aceasta nu se masoara cu masuratorile de pe pamînt, ci cu sufletul si cu purtarea.
VII
Cunosti, dragul meu, cu de-amanuntul istoria lumii, pe cea noua, pe cea veche si pe cea straveche; poti enumera stapînitorii sub care ai luat mai inainte parte la razboaie, poti enumera pe arbitrii luptelor atletice, pe învingatorii în lupte, pe generali, cunostinte care nu-ti sînt de nici un folos. Dar nici in vis nu te-ai gandit vreodata sa stii cine este stapîn in cetatea cea cereasca sau sa stii cine este primul sau al doilea sau al treilea sau sa stii de cata vreme este fiecare acolo sau sa stii ce-a lucrat si ce-a facut fiecare. Nu vrei sa te interesezi de legiuirile acestei cetati si nici nu vrei sa le asculti de ti le spune altul. Spune-mi, te rog, cum te mai astepti sa dobîndesti bunatatile fagaduite, cînd nici nu asculti cele ce ti se spun? Daca n-am ascultat mai înainte, sa ascultam acum. Ca, de va vrea Dumnezeu, vom intra intr-o cetate de aur, ba mai de pret decat aurul. Sa-i cunoastem bine temeiliile ei, sa-i cunoastem portile batute în safire si margaritare. Ca avem un foarte bun conducator, pe Matei. Prin poarta lui intram acum si avem nevoie de multa luare aminte. Daca va vedea pe cineva ca nu-i atent, îl scoate indata afara din cetate. Ca-i cetate împarateasca, cetate vestita. Nu-i precum cetatile noastre, împartite în piata si palate împaratesti. Nu! Acolo peste tot numai palate împaratesti. Sa deschidem dar portile mintii, sa deschidem auzul si, pasind cu multa frica în pridvor, sa ne închinam Împaratului cetatii. O singura privire aruncata în acea cetate ne incremeneste de uimire. Acum portile cetatii ne sînt incuiate; dar cand le vom vedea deschise atunci vom vedea ca tot interiorul cetatii este stralucitor ca fulgerul. Ca acest vames, calauzit de ochii Duhului, fagaduieste sa-ti arate torul; unde sta Împaratul, care sînt ostatii care sînt alaturea de El, unde stau îngerii, unde stau arhanghelii, care este locul hotarat, in acest oras, noilor cetateni si care este drumul care duce acolo; ce loc au primit primii cetateni, cei de dupa ei si cei de mai tîrziu; i?n cate cete se impart locuitorii orasului, cine formeaza senatul si cîte feluri de dregatori sînt.

Sa nu intram cu zgomot si tulburare, ci cu tainica tacere. Daca în teatru se face face tacre mare cînd se citesc scrisorile imparatului, cu mult mai linistite treubie sa stam toti în cetatea aceasta si sa avem treze si sufletele si urechile. Nu se vor citi scrisorile unui stapîn pamîntesc, ci ale Stapînului ingerilor. Daca astfel ne vom randui sufletele noastre, insusi harul Duhului ne va calauzi pas cu pas, vom ajunge la tronul împaratesc si vom dobîndi toate bunatatile, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia slava si puterea împreuna cu Tatal si cu Sfîntul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin.

Omilia II

“Cartea nasterii lui Iisus, Fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt. 1,1)

Va mai amintiti, oare, de sfatul pe care vi l-am dat mai inainte, rugandu-va sa ascultati în adanca tacere si cu tainica liniste tot ce va voi spune? Ca azi am de gînd sa pasesc în sfintele pridvoare ale Evangheliei lui Matei. De aceea v-am si amintit de sfatul dat. Cînd iudeii au trebuit sa se apropie de muntele in flacari, de foc, de ceata, de întuneric si de furtuna (Ies. 19,18), dar, mai bine spus, cînd nici nu li s-a ingaduit sa se apropie de munte, ci sa auda si sa vada muntele si pe toate celelalte de departe, au primit porunca sa se abtina de la femei cu trei zile inainte si sa-si spele hainele; si toti erau cuprinsi de spaima si cutremur; si Moise împreuna cu iudeii. Apoi cu mult mai mult noi, care avem sa auzim cuvinte atît de inalte, noi care nu stam ca iudeii departe de un munte ce fumega, ci avem sa intram chiar în cer, cu mult mai mult noi trebuie sa aratam mai mare filozofie, nu spalîndu-ne hainele, ci curatindu-ne îmbracamintea sufletului si departîndu-ne de orice amestec lumesc. Nu veti vedea acum nici ceata, nici fum, nici furtuna, ci chiar pe imparat stand pe tronul acelei negraite slave; veti vedea pe îngeri si pe arhangheli alaturi de El; veti vedea popoare de sfinti în nenumarate cete.

Asa este cetatea lui Dumnezeu! În ea este Biserica celor intai nascuti, duhurile dreptilor, adunarea sarbatoreasca a îngerilor, sangele izbavitor al Domnului, prin care toate s-au unit: cerul a primit pe cele de pe pamînt, pamîntul a primit pe cele din cer, iar pacea de mult dorita de îngeri si de sfinti s-a împlinit. In aceasta cetate se inalta stralucitorul si slavitul semn de biruinta al crucii, prazile de razboi ale lui Hristos, pîrga firii noastre, trofeele imparatului nostru. Pe toate le vom cunoaste cu de-amanuntul din Evanghelie. Daca ma veti urmari cu liniste si cu cuvenita luare aminte voi putea sa va plimb peste tot si sa va arat unde zace, trasa în teapa, moartea, unde este spînzurat pacatul, unde se gasesc multele si minunatele trofee ale acestui razboi, ale acestei lupte. Veti vedea acolo si pe tiran legat, urmat de multimea prinsilor de razboi; veti vedea acropola, de pe care acel demon spurcat ataca pe toti mai înainte; veti vedea ascunzatorile si pesterile tîlharului, acum sparte si deschise, pentru ca Împaratul a intrat si în ele. Sa nu vi se para, iubitilor, obositoare plimbarea! Daca v-ar povesti cineva de un razboi purtat de oameni, de trofeele si victoriile lui, ati uita si de mîncare si de bautura de dragul acelei povestiri. Este într-adevar placuta povestirea aceea, dar cu mult mai placuta este povestirea luptei duse de Hristos!

Gandeste-te, iubite, cîte lucruri minunate ai de auzit! Ai sa auzi ca Dumnezeu, sculîndu-Se de pe tronurile Sale imparatesti, a venit din cer pe pamînt, S-a pogorat chiar si in iad, stand in linia intai de bataie; ai sa auzi ca diavolul I s-a împotrivit, dar, mai bine spus, nu s-a impotrivit numai unui Dumnezeu, ci unui Dumnezeu ascuns in fire omeneasca. Si lucru minunat este ca vei vedea, prin moarte, biruita moartea; prin blestem, blestemul nimicit; iar prin armele prin care diavolul biruia, prin acelea i s-a surpat tirania lui.

Sa ne desteptam deci, sa nu dormim! Iata vad ca portile ni se deschid! Sa intram cu buna rînduiala si cu cutremur. Pasim chiar în pridvor.
— Si care-i pridvorul?
— Iata-l: “Cartea nasterii lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”.
— Ce spui? Ne-ai fagaduit ca ne vorbesti de Unul-Nascut Fiul lui Dumnezeu si ne pomenesti de David, un om care a trait cu nenumarate generatii înainte, spunandu-ne ca el este tata si stramos al lui Iisus Hristos?

.................................................. ....

Cam atat, restul gasiti in carte :)

Fratii Karamazov - F.M. Dostoievski

Eu de abia acum am citit "Regii blestemati", de Druon.

Recitesc 'Manalive' de Cjesterton, o carte care m-a marcat mult. E acum aproape 20 de ani. Este vroba despre trairea cotidianului si a lucrurilor aparent banale ca si cum ar fi ceva cu totul nou, o aventura, o calatoie. Personajul principal face turul lumii pntru a-si redescoperi orasul natal, intra in propria casa ca un hot, se reintalneste cu propria sotie si o recucereste, si multe alte aventuri opriginale povestrite cu mult haz, arta paraoxului si imaginatie - calitati ale artei lui Chesterton.
Pentru cine citeste in engleza, toate cartile lui se gasesc online pt ca a murit in 36, deci nu mai exista copyright pentru cartile lui.

Nu stiu daca a citit cineva "Jurnalul doctorului Sotirios Crotos - ucenicul lui Iisus"
Mie mi s-a parut o carte f buna
Este de fapt ca o evanghelie pt ca e scrisa tot de un martor ocular dar nu dintre apostoli ci unul dintre cei 70 trimisi sa predice odata cu apostolii, inainte de Pastele insangerat.
Are unele istorisiri in plus fata de Evanghelii, inclusiv despre vindecari in masa (mii de oameni deodata!).
Sotirios Crotos a fost medicul lui Cezar si cand a vazut cu ochii lui un om vindecat miraculos (il stia dinainte de vindecare) a plecat in Iudeea sa-l cunoasca pe autorul minunii.
Manuscrisul a fost gasit intr-o pestera la Marea Moarta si n-a fost publicat decat in Romania!