Săvîrşindu-se nedreapta însoţire şi diavoleasca lucrare împlinindu-se, după cîtăva vreme au observat şi alţii că acel tînăr nu intră în Biserică şi cu Sfintele Taine nu se împărtăşeşte. De aceea, au spus ticăloasei sale soţii, zicîndu-i: "Nu ştii că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creştin, ci străin de credinţa lui Hristos?". Ea, auzind aceasta s-a umplut de mîhnire şi, aruncîndu-se la pămînt, a început să-şi lovească obrazul şi să-şi bată pieptul cu pumnii, strigînd: "Nimeni neascultînd de părinţii săi, nu s-a mîntuit vreodată. Cine va spune ruşinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, în cîtă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Şi născîndu-mă de ce n-am pierit?"
Astfel tînguindu-se ea, a auzit bărbatul ei şi a alergat la dînsa, întrebînd-o despre pricina tînguirii. Cunoscînd lucrul, dînsul a început a o mîngîia, zicînd că nu sînt adevărate cele despre dînsul, şi îi spunea că este creştin. La cuvintele lui puţin mîngîietoare, dînsa a zis: "De vei voi ca să mă încredinţezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineaţă cu mine în Biserică şi înaintea mea să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine şi atunci te voi crede".
Ticălosul ei bărbat, văzînd că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute şi cum s-a dat diavolului. Ea, căpătînd curaj şi scuturîndu-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfîntul Vasile şi a strigat: "Miluieşte-mă, ucenice al lui Hristos, miluieşte-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu şi diavolescului sfat m-am supus".
Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfîntul chemîndu-l, l-a întrebat dacă sînt adevărate toate cele spuse despre dînsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a răspuns: "Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, aşa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga". Şi i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfîntul a zis: "Voieşti să te întorci iarăşi la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?". Tînărul a răspuns: "Da, voiesc, dar nu pot". Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tînărul i-a răspuns: "Pentru că m-am lepădat de Hristos şi diavolului m-am încredinţat cu zapis". Iar Vasile a zis: "Nu te mîhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni şi primeşte pe cei ce se pocăiesc".
Atunci femeia lui, aruncîndu-se la picioarele sfîntului, îl ruga, zicîndu-i: "Ucenice al lui Hristos, cît poţi, ajută-ne nouă!"; iar sfîntul a grăit către tînăr: "Dar crezi că te vei mîntui?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!". Luîndu-l sfîntul de mînă, a făcut pe dînsul semnul Sfintei Cruci şi l-a închis la un loc, înăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu.
Singur a petrecut acolo trei zile, rugîndu-se lui Dumnezeu; după care sfîntul, cercetîndu-l, l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Tînărul a răspuns: "Într-o mare primejdie mă aflu, stăpîne; nu pot răbda chiotul diavolesc, înfricoşările, săgetăturile şi lovirea pietrelor, pentru că, ţinîndu-mi zapisul, mă ocărăsc, zicîndu-mi: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine"". Sfîntul i-a zis: "Nu te teme, fiule, şi numai să crezi". Dîndu-i puţină hrană, l-a însemnat cu semnul Crucii şi iarăşi l-a închis. După puţine zile, cercetîndu-l din nou, i-a zis: "Cum te afli, fiule?". Iar tînărul a răspuns: "De departe aud îngrozirile şi chiotul, iar pe dînşii nu-i văd". Apoi, dîndu-i puţină mîncare şi rugîndu-se pentru dînsul, l-a închis din nou şi s-a dus.
După patru zile, a venit din nou la dînsul şi l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Iar el a răspuns: "Acum sînt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptîndu-te pentru mine şi biruind pe diavolul". Deci, sfîntul, făcînd rugăciuni, l-a scos din închisoare şi l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi şi tot poporul cel iubitor de Hristos, şi le-a zis: "Să preamărim, fraţilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voieşte să ia pe umeri oaia cea pierdută şi s-o aducă în Biserică. Deci se cade să ne rugăm în această noapte bunătăţii Lui, ca să biruiască şi să ruşineze pe vrăjmaşul sufletelor noastre". Atunci s-a adunat poporul în Biserică şi a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tînărul ce se pocăia, strigînd: "Doamne miluieşte!".
Făcîndu-se ziuă, Vasile a luat pe tînăr de mînă şi l-a dus cu tot poporul în biserică, cîntînd psalmi şi laude. Şi iată diavolul, fără ruşine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrînd să răpească pe tînăr din mîinile sfîntului. Iar tînărul a început a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!". Diavolul tăbărîse asupra tînărului cu atîta îndrăzneală şi neruşinare, încît pe Sfîntul Vasile îl zgîria, trăgînd la dînsul pe tînăr. Întorcîndu-se fericitul, a zis către diavol: "Neruşinat pierzător de suflete, începător al întunericului şi al pierzării, oare nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai adus-o ţie şi celor ai tăi?
Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat către dînsul: "Mă nedreptăţeşti, Vasile!". Şi acest glas diavolesc l-au auzit mulţi. Iar arhiereul a zis: "Să te certe pe tine Domnul, diavole!". Iar diavolul iarăşi a zis către dînsul: "Vasile, mă nedreptăţeşti, că nu eu am mers la dînsul, ci el la mine şi s-a lepădat de Hristos al tău, dîndu-mi zapisul pe care îl am în mîinile mele, iar în ziua judecăţii îl voi aduce înaintea Celui de obşte Judecător".
Vasile a zis: "Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, că nu-şi va lăsa poporul mîinile în jos, rugîndu-se, pînă nu vei da zapisul!". Întorcîndu-se sfîntul către popor, a zis: "Înălţaţi mîinile voastre în sus şi strigaţi: Doamne miluieşte!". Poporul, înălţînd mîinile spre cer, a strigat cu lacrimi: "Doamne miluieşte!", multă vreme, şi iată a venit zapisul tînărului acela, purtat prin văzduh, văzîndu-l toţi, şi s-a dat Fericitului Vasile în mîini. Sfîntul, luînd zapisul, s-a bucurat şi a dat mulţumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis către tînăr: "Cunoşti, frate, zapisul acesta?" Tînărul a răspuns: "Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mîna mea". Marele Vasile l-a rupt îndată bucăţi, înaintea tuturor şi l-a ars; apoi, ducînd pe tînăr în biserică, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi pe popor l-a ospătat din belşug. Pe tînăr, mult învăţîndu-l şi dîndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea şi mulţumea lui Dumnezeu."

Parintele Arsenie Papacioc,parintele Dumitru Staniloae,ca doua exemple de parinti,sustineau sa nu se dea opriri pe perioade indelungate de la Sfanta Impartasanie.

Am înţeles că aţi reuşit să găsiţi vreo câteva citate care să vă susţină poziţia. Totuşi sunt multe alte citate care nu sunt pentru această poziţie, şi asta tocmai pentru că Botezul presupune o legătură personală cu Iisus Hristos. O astfel de poziţie ca a dvs însă s-a observat practic că a dat multe rezultate greşite. Chiar şi părintele Stăniloae vorbea despre botezul copiilor în cazul familiilor de creştini adevăraţi practicanţi. În rest, şi el era foarte rezervat, ca să nu spun mai mult.

Ceea ce evitaţi este să vă întrebaţi de ce, dacă acest obicei, despre care credeţi că ar avea acoperire biblică, nu duce cu adevărat la oameni care să trăiască ortodoxia în mod cât mai veritabil, care să respecte creştinismul punându-l în practică. De ce se pune atâta accent pe aceste tradiţii prost aplicate, în detrimentul căutării stabilirii unei relaţii autentice cu Mântuitorul Hristos, prin credinţa în El, în jertfa Sa ispăşitoare şi răscumpărătoare, în învierea Sa biruitoare a morţii, în toate cuvintele pe care le-a spus şi în minunile pe care le-a săvârşit? Iar credinţa adevărată în Hristos nu este chiar ceva ce se găseşte pe toate drumurile, ba dimpotrivă este o treaptă spirituală care se obţine greu. Credinţa cea adevărată în Hristos este de fapt o piatră rară, pe care mulţi aşa-zişi credincioşi o contrafac, din diverse motive, cu acceptul tacit al sutaniştilor care beneficiază de finanţarea lor. De fapt, principalii vinovaţi pentru starea rea a lucrurilor sunt în primul rând oamenii Bisericii care au promovat, acceptat, tolerat şi îngăduit lucruri care da fapt sunt absolut intolerabile atunci când vine vorba despre Biserica lui Dumnezeu, pentru a îşi întemeia şi perpetua un sistem de privilegii nemeritate. Bineînţeles că o să îmi spuneţi că iar judec prea aspru, însă dacă o să studiaţi adevăratele repere ale credinţei creştine şi adevăratele reguli, nu excepţiile (pentru că unii au ajuns să facă reguli din excepţii, şi excepţii din reguli!!) veţi vedea că "judecăţile" nu sunt chiar aşa de aspre precum s-ar putea să vi se pară.

Odată cu secularizarea care nu avea voie să pătrundă în Biserică. Iar "secularizarea" asta a cam început de multişor, repere pentru detectarea ei fiind clare în sec. IV după Hristos, iar dacă veţi studia mai atent veţi vedea că "secularizarea" a fost acceptată şi tolerată pentru instalarea creştinismului pe nişte poziţii de putere socială nemeritate şi atunci şi care s-au perpetuat "prin tradiţie" până în ziua de astăzi.

Referitor la acele cuvinte din timpul liturghiei aţi observat bine că mai înainte oamenii erau supuşi unor probe şi nu era acceptat chiar oricine la sfântul botez. Evident era vorba despre nişte probe spirituale, aşa cum se face în orice societate spirituală care se respectă pe sine. Şi cu atât mai mult în Biserica lui Hristos, care este instituţia instrument de mântuire a oamenilor. Înainte creştinii se respectau pe ei înşişi în statutul lor de creştini; astăzi toţi "papagalii" sunt "creştini", adică este evidentă lipsa de respect pentru ei înşişi a creştinilor (ortodocşi). Iar dacă te ridici în picioare pentru a susţine normalitatea o să îţi iei lovituri la cap tocmai de la aceia care ar trebui să se ocupe cu normalitatea în Biserică şi care au ajuns să se ocupe cu gestionarea anormalităţii, intolerabilului.

Îmi cer iertare, dar Biserica a fost întotdeauna o "sectă" exclusivistă, iar criteriile exclusivismului ţineau seama de relaţia credinciosului cu Dumnezeu, cu semenii, de trăirea sau nu după Duhul lui Dumnezeu. La Sfintele Mistere se participă după credinţă şi după viaţă. Nu ai credinţă şi viaţă corespunzătoare, nu prea ai ce căuta la Sfintele Mistere. Eventual poţi să îţi petreci timpul într-un mod folositor pentru a face pocăinţă, pentru a studia scriptura şi cărţile sfinţilor şi ale autorităţilor din Biserică de-a lungul timpului, pentru a gândi în mod serios la problematica mântuirii, a păcatului, a raportului cu Dumnezeu, pentru introspecţie, etc. Nu uitaţi că în timpul sfintei liturghii există momentul când preoţii ies în faţa credincioşilor cu sfintele daruri şi spun "Sfintele, sfinţilor!!", deci vedeţi care sunt criteriile ecleziale de participare la Sfântul Mister Euharistic: sfinţenia vieţii şi a credinţei. Evident, după cum ştiţi, asta nu înseamnă nicidecum că toţi ar trebui să fie ca sfântul Siluan Athonitul sau alţi sfinţi, ci că trebuie într-adevăr să aibă o viaţă pusă deoparte pentru Dumnezeu, dăruită lui Dumnezeu, în lepădarea de sine pentru Dumnezeu şi pentru Iisus Hristos.

Asa este, dar atunci ce rost are botezul la varsta de cateva luni? Ar fi mai logic ca fiecare om sa-si aleaga religia atunci cand este in stare sa faca asa ceva.
Botezul in sine nu inseamna ca respectivul va fi credincios. Am participat la doua botezuri in ultimii ani, facute strict din motiv de "respectarea traditiei" (traditia fiind privita din punct de vedere national, nu religios) de catre parinti care nu au nici o treaba cu biserica si care nu sunt credinciosi. Copiii respectivi nu primesc nici cea mai vaga educatie religioasa, dimpotriva.

Botezul e important pentru ca prin el se sterg urmarile pacatului starmosesc, iar Iisus spune ca cine nu se boteaza cu apa si Duh nu ajunge in Imparatie. Deci e neaparat necesar. Apoi, cand incep sa apara pacatele (pentru ca la varste fragede nu exista pacate, de aceea se incepe spovedania la 7 ani), legatura cu Biserica e mentinuta prin spovendanie si impartasanie.

Asta e altceva, desigur ca nimeni nu e vrednic pentru ca nu e sfant. Dar tu nu ai vazut niciodata un preot sa opreasca de la impartasanie? De exemplu tinerii necununati ce traiesc impreuna de obicei se opresc de la impartasanie, iar cand se cununa reintra in Biserica.

In legatura cu canoanele, unii sfinti au dat canoane mai aspre (sf. Vasile cel Mare), altii mai usoare. Parintele Cleopa spune cum se pot scurta opririle de la impartasanie, sa tina post, sa faca mai multe rugaciuni, etc.

Într-adevăr este adevărat că Iisus a spus că naşterea din nou este necesară pentru a putea intra în împărăţia lui Dumnezeu, însă v-aş ruga să fiţi mai atent asupra sensurilor pe care sfinţii apostoli şi sfinţii părinţi îl dau acestei naşteri din nou, din Duhul Sfânt. Chiar am postat nişte citate din sfântul Chiril al Alexandriei pe această temă, împreună cu note şi comentarii ale părintelui Stăniloae, şi dacă nu le-aţi văzut aţi putea să le studiaţi, iar dacă le-aţi văzut sau aşa vi se pare, atunci puteţi să le reluaţi. Sunt într-adevăr nişte mărgăritare de mare preţ.

Desigur, dar copilul de cateva zile nu are cum sa stie aceste lucruri. Iar botezul nu e suficient, daca nu e completat apoi cu fapte.
Iar daca atatea secole sfintii si Biserica au fost de acord cu botezul copiilor inseamna ca asa e bine.

Cred că totuşi nu aţi realizat şi nu realizaţi încă lucrurile care sunt spuse de sfântul Chiril al Alexandriei, care era un sfânt şi chiar dintre sfinţii părinţi. De aceea vă rog să reluaţi şi să citiţi cu foarte mare atenţie şi cuvânt cu cuvânt chiar ceea ce scrie un astfel de sfânt părinte şi ceea ce scrie pe urmele sale un teolog ca Dumitru Stăniloae. Nu cred că este cazul să ne grăbim să vorbim despre necesitatea unor fapte doar în baza botezului. După cum vedeţi adevăratele fapte de credinţă creştină presupun naşterea din nou, prin harul lui Dumnezeu şi prin credinţă, de la Duhul Sfânt. Această naştere din nou nu este chiar ceva aşa care se poate expedia printr-o referinţă la botezul copiilor, pentru că avem de a face cu o experienţă spirituală destul de complexă. Experienţa arată că naşterea din nou şi botezul copiilor nu sunt extrem de convergente, în sensul că sunt mulţi oameni care au fost botezaţi de mici copii dar care prezintă absolut evident simptomele lipsei naşterii din nou, din Duhul Sfânt. În acest caz nu cred că trebuie să ne aşteptăm la prea multe fapte din partea unor asemenea oameni, ci ar trebui să ne aşteptăm în primul rând la o convertire reală, spirituală la Dumnezeu prin naşterea din Duhul Sfânt. Abia apoi putem să avem pretenţia la fapte. Mulţi sfinţi vorbesc despre acest botez al lacrimilor, acest al doliea botez, pe care îl consideră chiar mai important decât primul botez, şi asta pentru că acest botez al lacrimilor, al pocăinţei este de natură să îi pună într-o relaţie mult mai autentică cu Dumnezeu şi mult mai aproape de relaţia pe care Dumnezeu o vrea de la noi.