Da, bine, e singurul pe care Il stiu bine. "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"
Am "uitat" numele Sfantului dar e posibil sa-L stii si tu!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Vai de mine, cum sa gandim asa.
Intr-un interviu. legat de pustnici si daca mai sunt si astazi, Parintele Arsenie Papacioc a spus asa:
"exista in munte, o femeie, care nu s-a casatorit niciodata, are acolo o casuta, mostenita de la mama ei, izolata de sat. Aceea femeie sta toata ziua cu mainile la Cer si inalta lui Dumnezeu slava. e sfanta, merge la ea odata la o luna un preot de la noi sa o impartaseasca.
si din sat , oamenii se duc lunar si ii duc paine."
Harul Duhului Sfant vine din trairea crestina si din curatia inimii.
ea e ferita de dogma gresita, ca nu are contact cu dogma din lume.
Mai degraba cei invatati nu se mantuie, ca invata si devin mandrii de invatatura lor, au mai multe ispite.
Dar o femeie ca aceasta sfanta, nu se mandreste, si marturiseste curat cu inima iubirea lui Hristos si aduce curat cu inima Slava lui Dumnezeu. Niciodata nu se va rataci din cauza necunoasterii dogmei, pentru ca Hristos cand a intrat in inima ei i-a scris si dogma cea adevarata acolo.

Fie ca Domnul sa ne scrie in inima si dogma si iubirea de Hristos si atunci ne vom sfinti!
Daca am pasit pe calea cunoasterii dogmei fie ca Domnul sa ne fereasca de mandrie si sa ne dea intelepciunea trairii adevarate intru Hristos!

În primul rînd ţin să vă salut pe toţi şi să vă spun bine v-am găsit!

Acum să revenim la subiect.
Dogma în înţeles teologic este adevărul de credinţă revelat de Dumnezeu, păstrat şi propovăduit de biserica mîntuitoare (biserica ortodoxă). Dogma este adevăr de credintă, normă de urmat pt. mîntuire.
Nimeni nu poate să ajungă la fericire fară să respecte dogmele bisericii, formulate si proclamate în sinoadele ecumelnice.

Dogma ar insemna in limbaj profan:ceva ce nu poate fi demonstrat,dar nici nu poate fi contrazis . Si aici cred ca se insista pe infaibilitatea lor. Eu as insista pe utilitatea lor. In domeniul credintei,arunca o privire de ansamblu asupra a cit se poate cunoaste Dumnezeu intreit in Persoana,cu biata minte umana.E drept ca nu pot clarifica totul,in amanunt,dar fara aceste dogme,nu avem o alta invatatura mai buna despre Dumnezeu.
Si acum,ca sa fiu si eu om,ca stiu ca e iertat,pe mine sincer ma cam plictisesc dogmele,nu sint asa de vii ca si Evanghelia,e teorie,nu sint fapte si povestiri minunate ca in Evanghelie.Dar imi dau seama cu mintea,ca nu ar putea exista alta explicatie mai logica,si alt mod ca Dumnezeu sa fie facut cunoscut oamenilor.Caci ,desi se foloseste de limitarile limbajului si ratiunii ,totusi se simte in aceste dogme,harul dumnezeirii. Cind citesc Evanghelia ma bucur.Cind infaptuiesc iara ma bucur.Cind cunosc dogmele,simt ca ma clarific,fara insa a fi ceva suficient prin sine.Parca lucrurile sint astfel facute,astfel ca sa nu ne simtim bine,daca lipseste vreo componenta din trinommul :inima ,fapte ,ratiune.Si ca una sa nu poata fara celelalte

Referitor la cat intelege crestinul din dogme, eu am gasit o formulare interesanta la Ierom. Savatie Bastovoi: dogmele sunt "cheaguri ale vietii duhovnicesti", sunt materializari ale duhului.
Adica pe masura ce-ti ridici viata la o anumita inaltime duhovniceasca, ai posibilitatea sa intelegi cu adevarat dogmele.
Altfel poti fi eretic chiar daca ti se pare ca stii ceva. Incerc sa caut citatul, sa nu creez confuzii.

Odată stăteam de vorbă cu părintele Rafail despre aceasta, şi el a zis: „Sfinţii Părinţi, când numeau pe cineva eretic, o făceau în Duhul Sfânt, adică vedeau cu duhul că este eretic, dar noi o facem după mintea noastră. După cărţile citite, din răutate. De aceea ei zideau, dar noi ucidem“.
Noi îi lepădăm de la inima noastră, dar încă nu-i vremea. Şi sfinţii au căzut în erezii. Unii pentru simplitate, alţii pentru rătăcire, dar s-au întors, pentru că Dumnezeu este pu ternic. Toate se fac cu sfat, cu dragoste. Să nu-i lăsam în ispită. Da, există erezie, să mă iertaţi, dar omul, când spune ceva, nu poţi să-l declari îndată eretic. Dacă aş merge în biserică şi i-aş lua la bani mărunţi pe fiecare, iertaţi-mă, dar nouă din zece sunt eretici. Nu numai dintre oamenii simpli, dar şi dintre clerici, pentru că dogmele noastre sunt cheaguri ale vieţii duhovniceşti. Înţelegeţi? Sunt materializări ale Duhului. Şi, pentru ca să trăieşti dogmele aşa cum sunt ele, trebuie să fii pe înălţimea părinţilor care le-au formulat, pe înălţimea Duhului care a insuflat dogmele. Noi suntem nişte puturoşi şi ne pare că mărturisim drept credinţa. […] Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

Citatul postat anterior este parte a unui interviu cu par. Savatie Bastovoi - e preluat din lumeacredintei.com

Pai asta e problema,ca dogmele fara dragoste pot ucide sufletul,prin aerul lor de obligatie.
Doar pentru cel ce priveste rigid,ele par a spune :daca nu faci asa esti pierdut.
Pentru cel care are sufletul deschis,si stie ca Dumnezeu este in primul rind iubire,dogmele vin doar ca o completare a aprinderii din sufletul sau.El nu le indreapta impotriva nimanui,nici macar a sa insusi,ci cauta in toate punctul de unire al intelepciunii cu dragostea.
Cu alte cuvinte, cauta sa le inteleaga.

Frumos ati spus si adevarat.
Daca imi dati voie sa spun si eu cum simt si inteleg . Cu iertare

Cea mai frumoasa invatatura a dogmei o primim prin Duhul Sfant. Atunci cand Duhul Sfant ne lumineaza nevointa si curatirea de pacate, atunci incepem sa simtim dogma. Si atunci mintea se deschide. intelegerea se dezleaga. Si te bucuri ca ti se dezvaluie dogma pas cu pas. Si la fiecare intelegere noua salti de bucurie. si pasesti mai mult in ea.
Dupa aceea Domnul da daruri. Unuia ii da darul plansului, pentru pacatele sale si ale lumii, altuia ii da darul poeziei iubitoare de Dumnezeu, si scrie frumos cum a scris de exemplu Sf. Ioan Iacob Hozevitul, altuia ii da darul vorbirii, de a spune lumii ce simte , altuia ii da darul ascezei, altuia ii da darul nebuniei dupa Hristos. Si toate sunt rezultatul aprinderii de care vorbeai. Si toate nu se indreapta cu rau impotriva nimanui , ci cu bine, cu iubirea din ele.

Sa ne suparam de poezia celui ce striga noua? sa ne suparam pe plansul ce este si pentru noi? sa ne suparam pe vorba celui ce ne vorbeste de Hristos? sa ne suparam pe asceza care este si pentru noi? sa ne suparam pe nebunul ce rade si se stramba in fata strambului?

insa daca poezia e scrisa fara dar, plansul este facut fara dar, vorba e spusa fara dar, nebunia este fara dar, atunci: poezia , plansul, vorba, nebunia e doar o poezie, un plans o vorba si o nebunie.

Va rog sa ascultati cuvantul lui Siluan Atonitul. Eu prima data cand am ascultat am plans neputinta mea.

http://www.youtube.com/watch?v=3PxbM...eature=feedlik

"O Duhule Sfinte, salasluieste in noi pururea caci bine ne este noua sa fim impreuna cu Tine. Dar nu atat de bine este pentru suflet, fiindca pentru mandrie harul se pierde si atunci suspin cum suspina Adam dupa raiul cel pierdut si zic: unde esti tu Lumina mea, unde esti tu Bucuria mea, de ce m-ai lepadat si se chinuie inima mea, de ce te-ai ascuns de mine si se intristeaza sufletul meu. Cand ai venit in sufletul meu mi-ai mistuit pacatele. Vino si acum in sufletul meu si mistuie pacatele mele care mi Te ascund asa cum noua ne ascunzi soarele. Vino si bucura-ma cu venirea Ta." Sf. Siluan Atonitul