Daca celelalte pacate si patimi sunt, intr-o forma mai mica sau mai mare, manifestari egoiste, sinuciderea reprezinta actul prin care iubirea de sine dobandeste proportii de neinchipuit.

Sinucigasul este, fara indoiala, o victima a universului absurd si plin de suferinta, cladit pe iubirea de sine. Un univers in care toate celelalte chipuri ale iubirii (de Dumnezeu, de semeni, de natura etc.) sunt in mod definitiv si fatal biruite de egoism.

Din orice pacat te poti ridica cat esti viu, din sinucidere nu mai poti face acest lucru.

Nu cred ca exista vreun motiv pe lumea asta pentru care sa merite sa faci un asemenea pacat. Trebuie sa treci peste toate incercarile pe care viata ti lea pregatit.

motive ar fi, cei care au boli care-i chinuie zi de zi si nu mai pot suporta, sau cei privati de libertate, adica cazuri in care traiul este in durere.

fiecare caz este aparte.
nu vorbesc de cei cu dizabilitati mintale.
iar pe cei aflati in crize de depresie sau cei care sufera dureri cumplite din cauza bolilor incurabile, ii inteleg intr-un fel.
dar exemplul cu cei privati de libertate ... faci aluzie la Nastase?

nu, nu fac aluzie la Nastase neaparat, insa am vrut sa spun ca unii oameni, se sinucid nu premeditand actul ci suferind anumite dezechilibre psihice de moment, intra intr-o stare de panica acuta, de anxietate (practic innebunesc) si se sinucid, act pe care l-ar regreta mai tarziu.
o boala necrutatoare, care provoaca durere cumplita, poate duce la astfel de momente de dezechilibru psihic.