Problema e ca se pune prea mult accentul pe pedeapsa, si prea putin pe bunatate. Asa a fost si cand eram eu in scoala; 4/5 profesori puneau accentul pe pedeapsa, iad, suferinta; uitau sane mai vorbeasca si de bunatatea lui Dumnzeu.
In clasa a 2-a (n-o sa uit niciodaa separe faza asta), mergeam cu testul rezolvat in fata, la catedra, sa ii predau. Pe drum, m-am impiedicat de aer (cum am eu obiceiul) si am cazut. Profa s-a apucat sa imi spuna ca am cazut pentru ca sigur am facut ceva rau, am pacatuit, ca de-aia m-a pedepsit Dumnezeu si mi-a dat cazatura, ca sa nu mai fac. Si de acolo a pornit o intreaba teorie cum ca nu cadem din nimic, cane pedepseste Dumnezeu, daca ne musca un caine de pe strada e pentru ca asa ne atrage dumnezeu atentia ca am facut ceva rau si minunatii din astea cretine si de doi lei.

Culmea e ca tocmai in clasa a 12-a am prins un profesor super (pe care la vremea respectiva nu prea l-am bagat in seama), dar uitandu-ma retrospectiv, chiar am retinut, si fara sa vreau, lucruri folositoare spuse de el. Tin minte ca filozofam foarte mult pe anumite teme, si chiar, aca la momentul respectiv incercam sa il incurc si nu luam de bune explicatiile lui, totusi, au fost bune explicatiile lui. Culmea, profu' avea vreo 26 e ani, dar era ff bine pregatit si era un om foarte bun si saritor.

PROBABIL TREBUIE SA EXPLIC DE LA INCEPUT CE VROAM SA ZIC.

Inca mai au sanse daca sunt copii si daca nu au ajus sa fie atat de siguri pe ce cred ei.

Corect, dar daca mi se explica mai in pruncie/preadolescenta toate lucrurile astea, cu aceiasi logica ca cum, probabil nu as fi crezut ce cred acum. Acum pur si simplu nu vad logica in anumite lucruri. Daca eram atunci convinsa, foarte probbil ca nu subiectul/subiectele nu mai prezentau intres pentru mine. Pentru ca nu mi-a putut raspunde nimeni la intrebari, astfel incat sa aiba logica, normal, m-am indoit si practic, mai ca mi-am construit o "doctrina" proprie legata de unele lucruri. Ori s-a nimerit sa nu pun intrebarile cui trebuie, la momentul respectiv, ori persoan nu era avizata sa imi raspunda ori era doar slab pregatita. Si s-a intamplat sa intreb exact unadin aceste persoane (care au fost mai multe per total).

Ah, totusi, recunosc ca doar pentru ca mie mi se para c aia nu e ok, nu inseamn ca m dreptate. Inseamna doar ca aia e convingerea mea, si pana nu imi dau cumva singura seama de ceva (pana nu imi lumineaza Dumnezeu mintea sa inteleg), oi ramane cu coneptia respectiva.

La unele am renuntat; la altele inca nu; cel putin nu inca; iar la altele probabil oricate explicatii mi se vor da nu voi renunta (vreo 1 sau 2 coneptii de-ale mele, nu mai multe).

Corinusha....
 

Daca Hristos a zis:,,Nici macar un fir de par din capul vostru nu se misca fara stirea lui Dumnezeu!'' Daca ai fi citit macar o evanghelie ai fi stiut si de aceste cuvinte. Ele arata ca nimic din tot ce patim nu se petrece degeaba; exista un motiv cel putin. Se numeste providenta divina. Exemple: Daca nu ai observat pana acum, atunci cand te lauzi cu ceva ori pierzi acel lucru, ori nu mai poti sa-l faci, ori te faci de ras dupa cuvantul Mantuitorului: ,,Cel ce se inalta pe sine, se va smeri...'',
Daca judeci, barfesti sau razi de cineva, te va aduce Dumnezeu intr-o situatie asemanatoare cu a aceluia dupa cuvantul Mantuitorului:,,Cu judecata cu care ati judecat cu aceea veti fi judecati si cu masura cu care ati masurat cu aceea vi se va masura.'' Inainte de a-ti da cu parerea, mai ales ca esti mare, ai peste 25 de ani, mai ia si citeste o evanghelie, din vietile Sfintilor, din Pateric, etc
Uite aici:http://www.ebible.ro/biblia/romana/ortodoxa/matei/1/

Doar nu crezi ca la scoala, la toate materiile sunt profesori bine pregatiti, nu?

Adevarat graiesti, Aline...


@iustin, nu-s chiar asa sigur ca intocmai cum exemplifici mai sus; nu in toate cazurile oricum...

Oricum n-are nici un sens ca Dumnezeu sa stie de gandurile de sinucidere ale tinerilor si sa nu faca nimic, ca deh, las' sa moara si sa nu mai aiba nicio sansa de mantuire ca oricum sunt prea multi in rai. Sa fim seriosi. Aici nu ar exista niciun Dumnezeu drept si/sau milostiv; aici ar fi un Dumnezeu crud si nepasator, ceea ce nu prea cred ca e posibil. Nu cred ca prin faptul ca nu opresti un copil de 12-13 ani ela sinucidere se numeste acceptarea liberului sau arbitru, pentru ca un copil la anii aceia nu e perfect capabil sa hotarasca pentru el; nu degeaba pana la 18 esti minor, nu ai dreptul sa votezi, sa fumezi, sa bei si alte drepturi care le capeti can esti major...
Si salase Dumnezeu sa se intample o asemenea nenorocire ca sa ii pedepseasca pe parinti, iarasi nu are nici un sens. cu ce a gresit copilul acela daca prin el trebuie pedepsiti parintii? De ce a permis atunci sa se nasca?

Astea-s niste lucruri care se bat cap in cap cand vine vorba de Dumnezeu, de judecata Lui si de actiunile Lui... prefer sa cred ca nu poate fi atent la toata lumea, decat Dumnezeu permite sa se intample norocirile (in special cele care implica minori- si nu ma refer la lucruri reparabile, cum ar fi un accident usor de masina, din care copilul victima si/sau agresor invata ceva, ci la boli incurabile, morti subite, sinucideri etc.) ca sa "proove a point", sau sa pedepseasca pe altcineva...

Serios? Asa gandesti tu? Ca pe altii nu i-am vazut sa scrie asta.

Haha, Dumnezeu a pus limita cu 18 ani sau cum? SI la 18 ani, in noaptea in care i-a implinit, devine brusc responsabil si matur.
Ca sa vezi cum se schimba lucrurile peste noapte :21:

Parintii se pedepsesc singuri si trag si copiii in alegerile lor.
Sau nici ei n-au liber arbitru si varsta maturitatii.

Astea sunt explicatii gasite de unii sau de altii.
De fapt si de drept, de cele mai multe ori, omul face niste alegeri si nu doar in dreptul sau, alegerile lui ii privesc intr-o anumita masura si pe cei din jur.

Corinusha ,Dumnezeu ne-a dat un inger pazitor care sa ne pazeasca.
Si tot El spune in Sf.Evanghelie ca nimic nu misca fara voia Lui.
Dar sa vezi in ceea ce ni se intampla rau o pedeapsa divina mi se pare o lipsa de maturitate duhovniceasca.
Nu stii ca la Psaltire spune "intru necaz m-ai desfatat"?
Din ceva rau poate sa iasa ceva bun pana la sfarsit.

Eu nu am auzit de copii de pana la 8-9 ani sa se sinucida. In cazul lor, prevaleaza instictul de conservare, sadit in om (ca si in animale). Este un adevarat instinct, adica este innascut (mai corect spus, prezent inca din viata intrauterina, fiindca inregistrarile ecografice arata cum embrionul se opune chiuretajului).

Odata cu varsta intelegerii apare libertatea. Si cu ea, posibilitatea sinuciderii. Pentru ca sinuciderea sa corespunda definitiei, ea trebuie sa fie un act de libera alegere. Prin urmare, adolescentii despre care e vorba aleg in mod liber sa se sinucida. Iar cel mai mare ajutor pe care parintii, nasii, celelalte rude, profesorii etc il pot aduce pentru ca asemenea lucruri sa nu se intample este dezvoltarea sensului pacatului, intarirea ideii ca un om este o fiinta unica, cu care Dumnezeu are un plan unic. Motiv pentru care i-a daruit viata. A-si lua viata este actul de a-I arunca lui Dumnezeu darul in obraz si, totodata, taierea oricarei posibilitati de iertare. Este supremul pacat contra Spiritului Sfant.

Adolescentii (ca si adultii) care aleg sa Il scuipe astfel pe Dumnezeu in fata ajung aici fiind victime ale invataturilor gresite, potrivit carora fie Dumnezeu nu exista, fie se vor reincarna in vreo viata viitoare. Ignoranta si absurdul contribuie decisiv la ajungerea in robia pacatului deznadejdii, care precede sinuciderea. Diavolul ispiteste, omul ii spune "Da" sau "Nu", dupa caz. In cazul lui Cristos, cand a fost ispitit sa se arunce de pe templu, El a spus "Nu". La fel raspund toti cei care Il urmeaza. Din pacate, nefiind integrati sau iesind, la varsta protestului, din viata de credinta a Bisericii, nebeneficiind de mediamentele supranaturale ale sale, intrand in situatii periculoase in care nu trebuiau sa intre si neavand suficient ajutor din partea parintilor, scolii, anturajului, care ofera copiilor ce nu ar trebui si nu ofera ceea ce ar trebui, se ajunge aici.
Cauza antecedenta a sinuciderii este deznadejdea, cauza intermediara e lipsa iubirii, cauza prima este lipsa credintei.

Poate mai e si varianta in care crezi ca Dumnezeu va intelege gestul tau, ca nu ai mai putut face fata solicitarilor si rautatilor acestei lumi, sau ca ai esuat lamentabil in implinirea menirii, misiunii tale pe aceasta lume ( de ex, ca tanar adolescent, nu ai resuit sa iei bacul sau sa intri la facultate; ca tanara mama, intr-o clipa fatala de neatentie ti-ai pierdut sau vatamat grav pruncul ; ca tanar profesionist, dintr-o nebagare de seama ai facilitat accidentarea grava sau moartea mai multor persoane, fereasca-ne Dumnezeu) ; sau ai devenit o povara pentru ceilalti ( somer, bolnav, handicapat fizic sau emotional, incapacitat , eventual tot din vina ta ) si poate crezi ca in acest context Dumnezeu te va ierta si te va primi la El, ca un parinte bun care este si care ne primeste intotdeauna inapoi pe toti cei care gresim, spre deosebire de semenii si parintii nostri lumesti, care nu o fac intotdeauna....

Nu stiu ce e de inteles...

Crezi ca daca ai plecat nefericit si bolnav sufleteste din lumea asta, ceva miraculos se va intampla dincolo si vei deveni instant fericit?

Din ceea ce stim, omul poate opera schimbari la nivelul asta atat timp cat este in viata..