Linişteşte-te!
În catehism scrie clar că avortul e păcat împotriva Duhului Sfânt. Şi tu începi să filozofezi întrebându-te "cand incepe existenta unui om".
Te superi degeaba pe mine, dar cele scrise-n catehism nu sunt negociabile.

Cât despre chestia cu spusul la admin: pârâcioaso!:32:

[quote=sophia;487747] Nu cred că trebuie să ne limităm la a milita, însă şi a face asta are un rost în formarea mentalităţilor după învăţăturile lui Hristos, adică în pocăinţă. Pentru că lumea toată, începând cu noi înşine, are în primul rând nevoie de schimbarea (înnoirea) gândirii.

Se referă la actul sexual căruia i se refuză finalitatea, rodul: naşterea. Iar asta îl îmbolnăveşte pe om; spiritual, sufleteşte şi, probabil, şi trupeşte. Pentru că îl scoate din har, iar fără har se slăbănogeşte, nu mai are putere dumnezeiască, spirituală („Fără Mine nu puteţi face nimic”).

Biserica ne învaţă tocmai cum să rămânem în har. Nu din răutate condamnă păcatele, ci le arată ca fiind ucigătoare de suflet. Ea vrea să avem viaţă, de aceea ne învaţă cum să evităm moartea sufletului. Căci lumea e mai mult moartă decât vie. Şi din cauza asta au ajuns oamenii să se sperie atât de mult de o sarcină, de un copil care vrea să vină pe lume, încât preferă să-l omoare înainte de a vedea lumina. În loc să se bucure ca de cel mai mare dar.
Neputinţa de a primi un prunc, indiferent în ce stare materială te-ai afla, e sufletească în primul rând. Eşti trupeşte apt să-l faci, dar nu şi sufleteşte, ca să-l iubeşti şi să-l îngrijeşti. Eşti mort sufleteşte, de aceea îi dai moartea.
Iar ceea ce trebuie să facă Biserica în primul rând este să se ocupe de morţii cu sufletul; să îi învieze. Şi poate s-o facă, dar numai dacă şi ei vor.

Da, s-au discutat mult problemele privind abstinenţa sau contracepţia, n-are rost să le reluăm aici. Aici era vorba doar despre avort.

Adica? Puteti detalia?

@UNNOOM: Am privit la oamenii credincioşi care au mulţi copii şi i-am văzut împliniţi, mereu veseli, fericiţi. Nu vezi la ei angoase şi anxietăţi, nu vezi nefericiri din cauza lipsei de sens a vieţii; nu-i vezi neliniştiţi. Viaţa lor este mai plină cu fiecare copil. Iubirea jertfelnică a devenit pentru ei un mod de a fi, nu mai trăiesc pentru ei înşişi, iar viaţa lor a devenit o Evanghelie pusă în practică.
Când vorbesc, vorbesc cu rost şi cu înţelepciune, cuvintele lor au o putere
care vine din viaţa roditoare pe care au trăit-o.

A refuza rodul iubirii tale e nefiresc, e boală, pentru că încerci să întorci energia ta sufletească către tine, în mod egoist. Şi n-ai cum s-o păstrezi. Pentru că această energie pe care o dă iubirea nu are viaţă, nu există decât atunci când circulă; nu o ai decât atunci când o dai.

Vrei plăcerea, dar refuzi bucuria, pentru că nu vrei să treci şi prin jertfa pe care o presupune naşterea şi creşterea copiilor (în cazul ăsta). Vrei să rămâi mereu infantil sufleteşte, refuzând să te maturizezi.

(Disclaimer: Eu acum nu acuz Biserica de ceva(ar fii chiar stupid sa ii cer sa se ocupe de toti copii nedoriti). Mar refer la contextul general)

Faza asta imi aduce aminte de un mic comentariu al lui George Carlin referitor la toata situatia cu avortul si contraceptia si abstinenta. Spunea ironic ca ''pt astia pro-vita, viata incepe la conceptie si se termina la nastere''.

Să ştiţi că cei de la Provita au ajutat în mod concret mulţi copilaşi nedoriţi, abandonaţi etc. Gândiţi-vă doar la... activitatea părintelui Nicolae Tănase care a luat în grijă peste 400 de copilaşi.

Doamne ajută!

Astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, s-a citit pericopa evanghelică despre fuga în Egipt şi despre uciderea pruncilor din Bethleem de către Irod cel Mare.
Să ne rugăm, în cămara inimilor noastre, pentru sufletele nevinovate ale copilaşilor avortaţi care, asemenea pruncilor din Bethleem, sunt ucişi fără milă, profitându-se cu laşitate de incapacitatea lor de a se apăra.
Dumnezeu să le dăruiască, în schimbul acestei vieţi vremelnice, viaţa veşnică şi adevărată!

Povestea lui Nik – un baiat rămas fără picioare în urma unui avort nereuşit

Nik Hoot este în acelaşi timp elev de liceu şi luptător profesionist. Ceea ce îl face remarcabil este faptul că participă la numeroase competiţii şi câştigă medalii şi campionate cu toate că are ambele picioare parţial amputate.

Povestea lui devine cu adevărat interesantă atunci când afli motivul acestui handicap: un avort nereuşit.

Cu toate că a fost un copil nedorit, Nik a ajuns să fie adoptat de o familie iubitoare cu nouă copii, dintre care cinci erau adoptaţi. Datorită faptului că medicii nu şi-au putut duce procedura de avort până la capăt, Nik este acum un campion şi nu o altă cifră printre statisticile numeroase ale avortului în Rusia.

Acest articol nu este doar despre Nik, ci şi despre părinţii săi care şi-au deschis inimile atât de larg încât au adoptat cinci copiii pe care i-au primit cu căldură în căminul lor. Patru dintre ei suferă de dizabilităţi fizice: Ged, cu 2 ani mai mic decât Nik, este orb. Mitchell, cu 2 ani mai mic decât Ged are 16 defecte din naştere. Emmalee, în vârstă de 9 ani s-a născut fără oasele femurului.
Despre adopţia acestor copii, Marvin mărturiseşte: „Am adoptat aceşti copii pentru că ştiam că au nevoie de un cămin. Am vrut să facem ceea ce credeam noi că e important.” Iată cum dragostea şi o atitudine plină de compasiune sunt soluţii salvatoare în orice situaţie.

Faptul că se poate vorbi acum despre Nik este cu siguranţă un miracol. S-a născut în Siberia în anul 1996 şi din prima clipă a vieţii lui a luptat pentru a câştiga dreptul la viaţă. Mama lui a mers să facă avort, iar în raportul medical s-a precizat în mod clar: “Gestaţie întreruptă la 24 de săptămâni”. Cu toate acestea Dumnezeu a vrut ca acest copil să trăiască. Astfel, Nik a supravieţuit, însă a rămas fără o parte din ambele picioare.

continuare (povestea lui Nik)
 

În urmă cu 17 ani, în cealaltă parte a lumii, la o distanţă de 8000 de kilometri de locul unde s-a născut Nik, într-un oraş din Indiana locuia familia Hoot. Copii crescuseră mari şi plecaseră la casele lor, iar Apryl şi soţul ei Marvin s-au hotărât să adopte copii. Nik a fost unul dintre copii adoptaţi, iar faptul că a intrat într-o nouă familie a fost o şansă extraordinară pentru el. Înclinaţia lui pentru lupte se datorează lui Ged, care atunci când era în clasa a VI-a a început să lupte pentru un club, iar apoi şi-a mutat activitatea în sufragerie unde îl implica şi pe fratele lui mai mare. La început Nik nu făcea faţă şi s-a hotărât să ia acest sport în serios. Antrenorul său Tony Girod spune că a dus o luptă foarte mare la început, însă Nik este un luptător prin definiţie. A început să frecventeze sala de forţă şi după o vreme Nik şi Girod au pus la punct o strategie.

În anul următor Nik a participat la concursurile locale la categoria de 48 de kilograme. Anul acesta chiar a fost aproape de calificarea în semifinale.

„Nu poţi să te bazezi pe experienţă anterioară, pe ceva ce a funcţionat până acum, ca să aplici în cazul lui Nik. Pentru că, evident, Nik e unic.”

Nik este foarte împăcat cu sine însuşi: “Ştiu că sunt unele lucruri pe care nu le pot face, dar totuşi încerc. Mă străduiesc să învăţ lucruri simple cum ar fi alergarea… Ştiu însă că nu voi putea niciodată să alerg la fel de repede ca majoritatea oamenilor. Lupt cu oameni care au ambele picioare, aşa că ştiu tot ce pot face ei. Ei însă nu ştiu despre mine tot atât de multe. Încerc întotdeauna să fiu cât se poate de rapid şi ştiu de ce să mă feresc. Pentru că dacă intru într-o situaţie mai dificilă, ştiu că mă pot pune la pământ.”

Acesta este Nik… un luptător adevărat şi un învingător în lupta cu viaţa.


http://www.culturavietii.ro/2013/03/.../#.UTvFX1eRc7N

Cutremurător