Te-ai lepădat de televizor și l-ai pus la ”gâtul” altui frate? :71:

Ești sigur? bănuiesc că știi viața Sf Maria Egipteanca. Dumnezeu pe toți ne cheamă la sfințenie, ne dă această posibilitate, dar sfințenia ține și de noi, de cum înclinăm în această viață vremelnică.

Şi eu cred că pocăinţa ne aşează pe drumul bun, mai aproape de Dumnezeu, indiferent de cât de mari sau grave au fost păcatele noastre pentru care ne pocăim. Adică să nu gândim "omeneşte": am pierdut ceva ce nu mai pot să recuperez. La Dumnezeu totul e cu putinţă. Important este ce facem acum, sau parafrazând, important este ce facem cu ceea ce am făcut noi din noi cu păcatele noastre, să sperăm, vechi.

Am mai spus că păcatul ”share la pornografii” e, sînt convins, mai mare decît cel al curviei. Asta din cauza efectelor pe termen lung, chiar și după moartea celui care face așa ceva, din cauza numărului celor care vor fi afectați negativ de respectivele materiale.

Deci păcatele mele au fost și încă sînt mult mai grave decît cele ale Mariei Egipteanca. Și știu bine ce a făcut ea înainte de a deveni Sfîntă.

Eu cred că abia acum ai ajuns unde trebuie. Cine a săvârşit păcatul şi s-a pocăit sincer înţelege cât de mare e mila lui Dumnezeu.

Toţi care se mântuiesc, se mântuiesc din mila Domnului, nu din meritele proprii. Ispite avem la tot pasul, important este cum ieşim din ele.

"Nimeni neispitit nu va putea sa intre in Imparatia Cerurilor.
Ridica ispitele si nimeni nu este care sa se mantuiasca" (Sfântul Antonie cel Mare)

Daca la fiecare Sfanta Spovedanie , taiem definitiv cate un pacat , cat de mic , mare izbanda pentru noi , dar daca tot le repetam la nesfarsit , semn de lipsa de simtire , de neseriozitate si mult mai grav de atat din partea noastra .
Primul pas este : lupta cu gandurile , care navalesc asupra noastra in fiecare clipa , sa nu le lasam , sa le zdrobim , caci altfel se maresc si devin realitate intr un final !
Sun multe de spus , Anita , dar sa speram ca tot ce este nou in pacatosenia noastra , sa devina o simpla vechitura , nici macar un simplu gand .
Doamne ajuta !

Daca o luam astfel , si netul este "periculos " , poate chiar mai mult decat televizorul !:106:

De când am ajuns să stabilim noi gravitatea păcatelor săvârșite? Oare iertarea primită de la Dumnezeu prin pocăința nu ar putea șterge gravitatea săvârșirii păcatului? Este ceva cu neputința la Dumnezeu? Nu poate opri El îmulțirea numărului celor care vor fi afectați? Unde mai e credința și nădejdea?

Buna intrebarea. Prin orice pacat facem noi, sintem un exemplu pentru aproapele nostru ca el sa pacatuiasca (un exemplu rau prin care putem sminti).
Prin orice pacat pe care il facem il ranim pe aproapele nostru, iar rana lui doar Dumnezeu o poate vindeca, chiar daca aproapele ne iarta. Consecintele (asupra aproapelui si asupra celorlalti raman). Ca si cand daca rupi mana cuiva, chiar daca acel om te iarta, consecinta ramane - el va trebui sa traiasca toata viata fara o mana, iar tu va trebui sa traiesti cu aceasta realitate - ca pt aproapele tau mutilat prin pacatul tau consecintele raman, slabiciunea/handicapul sau va ramane - doar Dumnezeu poate sa faca la loc sau sa-i dea o proteza. Cam ce sentimente generam in aproapele nostru intr-o asemenea situatie, in care poate pt agresiunea initiala a pacatului nostru ne-a iertat si uitat, dar in fiecare dimineata cand se trezeste constata mutilarea consecintei pacatului/raului nostru poate (poate chiar neintentionat, dar nu mai putin facut, savarsit), de ex in fiecare dimineata constata ca va trebui sa traiasca fara o mana (zic si eu asa, dar poate ca la nivel sufletesc sau psihologic poate ca e mult mai rau raul facut). Apropo - oare nu ar trebui ca noi sa ne rugam zilnic ca Dumnezeu sa faca sa vindece inapoi consecintele pacatelor/relelor noastre (chiar neintentionate) pe care le-am facut (chiar si neintentionat) asupra aproapelui nostru?
Prin orice pacat pe care il facem de fapt sufera intreaga creatie a Lui Dumnezeu - sufera toti, si cei nevinovati - asa cum atunci cand te lovesti la deget (parintele Rafail Noica dadea exemplul acesta) sufera toate si la distanta: vezi stele verzi, te doare capul (simti durerea cu capul tau), lacrimezi, etc (poate te indoi de durere, etc), sufera toate madularele trupului de fapt, asa cand un madular al Bisericii (un om) face un pacat, sufera toate madularele Bisericii (toti crestinii) pt pacatul lui.
Un alt parinte dadea exemplul unui tablou prin analogie cu lumea creata de Dumnezeu: daca intr-o parte doar (si o parte mica) cineva strica ceva la un tablou (da cu pensula si sterge ceva dintr-un tablou sau il mazgaleste), atunci se strica armonia intregului tablou, practic strica intregul tablou - asa si pacatele noastre, nu ne strica doar pe noi ci intreaga creatie a lui Dumnezeu (intreaga lume creata). Este o realitate duhovniceasca de care poate ca noi nici nu ne dam seama, dar asta nu o face mai putin reala si nici nu inseamna ca daca nu o constientizam, am fi mai putin responsabili de ea, sau ca nu vom da seama cu toata responsabilitatea la momemntul judecatii noastre de aceste aspecte.