Cătălin,

Aici vorbim despre faptul că mersul la spovedanie nu e necesar în condițiile unei vieți creștinești autentice, omul nefăcîndu-se vinovat de păcate grave ce nu se iartă altfel decît prin preot. Dar o dată ce ajungi la spovedanie trebuie să faci o trecere în revistă a tuturor păcatelor comise de la ultima întîlnire cu părintele, pentru ca el să știe ce ai făcut și unde te afli, ca să te poată povățui.

Totuși păcatele cotidiene care au fost deja iertate prin rugăciunile particulate și publice, prin eventuala participare la Maslu, prin împărtășirea de duminica trecută șamd nu te mai împovărează deoarece au fost șterse deja! Dacă te rogi zilnic cerînd iertare cu părere de rău pentru păcatele mai mici și nu crezi că ești iertat, atunci NU ți se iartă și pierzi vremea dînd din buze. Așa scrie în Pelerinul rus, aș scrie Ioan Gură de Aur, Ioan Carpatul și probabil alții pe care nu i-am citit.

Anita,

Comuniunea cu Sfîntul Sînge este și spre iertarea păcatelor. Este una din formele prin care Dumnezeu ne iartă și ne sfințește [pe moment] la Liturghie.

Și atunci de ce totuși te apropii de Hristos dacă te-ai spovedit sîmbătă și clar că pînă duminică ai comis cel puțin un păcat mititel care, iată, nu e spovedit înainte?

Ce anume să riști? Împărtășirea cu nevrednicie e cu totul altceva, este cazul celor necredincioși sau cu păcate grele, neconștientizate poate, este cazul celor care au intrat într-un formalism al Cuminecării dese fără cercetarea sinceră a conștiinței șamd.

Aici m-am spovedit în spaniolă citind de pe o foaie pregătită de acasă, unui preot care nu vorbește nici o limbă comună cu mine. Am reușit să cer și canon, destul de greu ne-am înțeles, dar nu a fost imposibil.

Onoarea nu are nimic comun cu această Taină și cu creștinismul ortodox. Poate cu cel eterodox.

De acord că trebuie să ne pregătim continuu pentru întîlnirea cu Hristos Cel din Potir. Nu există pauze. Nu există perioade de pregătire urmate de relaxare duhovnicească. Tot timpul trebuie să fim gata de a fi re-integrați în Biserică prin comuniunea cu cinsitul Trup. Vorba lui Ioan Hrisostom, (dacă nu mă înșel el spunea că) cine nu e vrednic să se apropie de fiecare dată nu e vrednic să o facă nici o dată pe an. Acum depinde ce înțelegem prin această vrednicie-nevrednicie... Oricum, această evlavie despre care vorbești nicidecum ne dispare în cazul apropierii frecvente, ci sporește! Atenția pentru a nu cădea crește, rezistența la ispite e mai puternică, creștinul sperînd că Dumnezeu îl va ajuta să mai treacă o săptămînă fără evenimente de o răutate majoră care să necesite intervenția Taintei Spovedaniei înainte de Taina Împărtășaniei.

Da, e un privilegiu să fii creștin.

Ok, Florin atunci te rog raspunde-mi la o intrebare cat se poate de tehnica :) :

Stim ca scrierile patristice invata ca trufia e izvorul oricarui pacat si ca a scapat de trufie doar cel care a ajuns la nepatimire. Asta inseamna ca se pot impartasi numai cei care au atins desavarsirea?

(Intrebarea poate parea ironica dar te rog sa observi ca este absolut pertinenta din punct de vedere al logicii)

Așa mai merge, e mai pe limba mea. :)

Tot scrierile patristice arată că iubirea de arginți e începutul tuturor relelor, dar să sărim peste asta.

Trufia. Ce înțeleg prin trufie, mîndrie?

Dacă da, atunci nu avem nici un conflict între faptul că uneori mai cădem sursa păcatelor - mîndria - și pentru asta ne căim mai întîi cerînd iertare mai întîi celor cărora le-am greșit și apoi Lui Hristos și faptul că fiind iertați mergem la Liturghie să primim Împărtășania care ni se dă printre altele și pentru iertarea păcatelor.

Menționez și subliniez că aceste căderi sînt accidentale, creștinul trebuind să stea mereu cu mintea trează, prevenind păcatul. Dacă cineva este prins de viciul mîndriei, atunci acesta nu este un ortodox practicant, deci pentru el este exclusă primirea Euharistiei fără Spovedanie.

Eu cam asta înțeleg cînd mă gîndesc la un om trufaș, unul care pe de o parte e un lădăros, prea-plin de sine, care crede despre el că e cel mai tare și mai șmecher, care nu poate suferi pic de critică, nici o apostrofare fără să izbucnească împotriva celui ce i-a greșit. Acest tip nu este nici pe departe modelul de creștin ortodox care merge săptămînal la biserică, face fapte bune și se roagă zilnic și care, avînd binecuvîntarea duhovnicului îndrăzneșe cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să se apropie de Potir fără să fie stresat că va fi fulgerat de Sus din cauză că e un simplu om supus greșelii...

Desigur ca pustnicii nu se spovedeau tot timpul, pentru ca aveau o viata curatita. La noi e mult mai greu sa avem asa ceva, de aceea preotul ne dezleaga de pacate facute. Importanta este reprimirea harului, am citit ca parintii (calugarii) spun ca dupa trei zile (cred) de pocainta intensa se poate ierta un pacat, adica sa se reprimeasca harul.

Depinde de credința pe care o ai cînd te rogi. Uite aici ai două referințe, de la doi Sfinți:

"În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoşii şi lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulţumită şi înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile şi interesele vieţii, uitând de Dumnezeu şi de datoria noastră!"

La fel am găsit și în Pelerinul rus.

Hristos Însuși subliniază: ”Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”

Pocăința e astăzi, acum, în momentul în care mă rog pentru iertare. Iertarea e tot acum. Am citit nu mai rețin unde despre acel bătrîn văzător cu duhul care îi urmărea pe cei ce intrau în biserică și care vede un ins ce era negru de păcate și legat cu lanțuri și tîrît de mai mulți diavoli... După ce a ieșit din biserică același ins devenise alb și curat duhovnicește că s-a minunat bătrînul, cerînd Lui Dumnezeu să-i explice cum se poate una ca asta. Și i s-a descoperit că acela s-a căit sincer de cele comise punînd bun început și astfel Domnul l-a iertat. Îmi pare rău că nu mai știu în ce carte am citit asta, că aș copia întreg textul pentru detalii.

Deci tu, Cătălin, cînd te rogi în particular să te ierte Dumnezeu, ce anume crezi în momentul ăla că va face Hristos pentru tine?

trebuie sa caut scrierile la care am facut initial trimitere ca sa pot vorbi pe texte, o sa incerc sa revin cu intariri :)

Daca am gresit cumva ,de exemplu am zis ceva de cineva ,chiar fara sa vreau ,am judecat deci ,sau daca m-am maniat ,nu m-am mai impartasit.
Eu consider ca mai am pacate care poate nu au fost spuse niciodata ,din nestiinta ,deci vrednica nu sunt oricum.Mai adaug si pe cele cu stiinta.
Parintele ,dupa spovedanie imi da dezlegare si numai asa ma impartasesc
Tu cum te imparatesti daca nu ai dezlegare de pacate ,chiar alea neimportante?
Sa stii ca pacatele multe si marunte nespovedite cantaresc foarte mult.
Chiar duhovnicul meu dadea exemplu cu sacul de nisip ,e foarte greu ,asa si pacatele maruntele si multe.
Exista riscul de a nu le mai spune si raman acolo ,neiertate .

Eu onoarea o vad ca pe un privilegiu ,care nu se da oricum.
Parintele meu duhovnic recomanda spovedanie deasa si impartasanie mai rara ,cam la 40 zile ,o luna.
Stiu o persoana care se spovedea si apoi se impartasea des ,saptamanal in post.
Nu mi s-a parut ca ar fi avansat prea mult ,schimbari nu am vazut.
Dar poate gresesc.Noi nu suntem niste robotei si s-a vazut , Iuda desi s-a impartasit a facut ce a facut
Oricum chiar daca ne impartasim mai rar suntem aparati ,prin Hristosul care salasluieste in noi .
Totul e sa il pastram cat mai mult ,sa nu il alungam cu pacatele noastre
Doamne ajuta !

Impartasania "deasa" sau "rara" nu se masoara dupa zilele din calendar ci dupa felul omului.

Sfanta Maria Egipteanca s-a impartasit de doua ori in viata si nu ma indoiesc ca n-a fost nici rar nici des, ci exact cat a trebuit.

Nu se spovedeau tot timpul, se pocaiau tot timpul, chestie pe care noi nu prea o intelegem.

Ar fi mai bine sa pune problema in felul asta decat ca "aveau o viata curata" - care zic eu, e f. prost pusa.

Nu stiu ce intelegi tu prin asta..pentru ca lipsa absoluta a pacatului indoielnic ca se atinge in viata asta si desi e o tinta, atentia trebuie sa fie indreptata spre pocainta, nu spre scopuri cvasi-imposibile care pot descuraja pe multi, facandu-i sa uite de ceea ce este practic si necesar in fiecare zi - pocainta.

Este sa zicem o pocainta in mod "turbo". Dar poate fi folosita si prost, adica sa iesi cu de pe pista si sa calci gardurile.

Incerci sa fii amuzant, sau cum?

Este reteta din aia cu "70 lumanari la 7 biserici"?

Ce e aia "pocainta intensa"? Fix 3 zile?

Nu conteaza felul pacatului? Ce inseamna "intensa"?
Poti sa tii 3 zile de post negru, fluierand, si aproape zero pocainta.

Daca esti bolnav de ipocrizie, poti sa plangi cu lacrimi de crocodil o ora si sa te consideri iertat si plin de har.

Si desigur, exista si opusul la capitolul profunzime vs. timp, dar nu mai insist, ai prins ideea.