Nu prea pricep la ce va referiti?!?!

Păi nu citişi, soro, că fata noastră face box?
Mie îmi place asta! Cum apreciezi?

Da,este foarte exotic,controversat si non-conformist! Da bine!
Nu am asociat niciodata boxul cu ordinea,decat daca musai vreti sa se faca ordine cu pumnul...
Dar sunt convinsa ca nu la asta v-ati referit nu ? :)

Personal,boxul nu ma atrage in schimb artele martiale foarte tare!
Ma rog,pt anger management este suficient si sa lovesti o perna acasa,sistematic sau sa strigi in perna,am auzit(de la altii cu problem) ca ajuta.

Poţi să strigi în pernă sau să plângi în pumni. Chestie de gust, de antrenament.....:)))
Şi chiar te atrag artele marţiale? Poate pentru că se aseamănă cu baletul, nu? Orientalii ăia de se bat cu BruceLee prin filme îmi par desprinşi din Lacul Lebedelor, uneori...

Artele martiale nu se rezuma la artele martiale orientale. Sunt arte martiale europene. Toate natiile au arte martiale, inclusiv romanii(ex. tranta romaneasca), cu exceptia unor popoare cum ar fi eschimosii-ei nu au cuvantul razboi in limba lor. Pana la urma artele martiale nu sunt altceva decat arte militare. Militarii romani fac arte martiale in pregatirea lor. :)

Totusi, unele arte martiale au ceva in plus fata de lupta obisnuita, ceva ce tine de spiritualitatea lor. Unii se concentreaza pentru acumularea energiei, chi sau qi cum ii spun ei.

Da, acesta e sensul larg al termenului. Războiul e elementul comun, însă de aici pornesc nenumărate diferenţe.
Apoi, nu prea ştiu în România antrenori şi cluburi de trântă. Ce păcat! (oricum, îţi mulţumesc că mi-ai furnizat în sfârşit dezlegarea enigmei care mă chinuia de-o viaţă - cum au reuşit plăvanii noştri să învingă mulţime de roboţi de luptă cum au fost orcii ăia de turcaleţi? Acum am aflat: prin arta naţională a războiului, trânta!)
În schimb, pe străzi sunt nenumărate afişe cu tot felul de artişti orientali ai războiului. Şi apoi, când am dus copilul la Aikido, m-am trezit că se închină la Sensei O (adică zero). La Morihei Ueshiba, marele luptător.
Dintr-odată apar în scenă, odată cu practica, alte elemente - care ţin de spiritualitatea şcolii respective, de filosofia de viaţă şi, desigur, de credinţele poporului de unde provin formatorii.
Părintele Aldea (parcă aşa îl cheamă) ne va asigura, evident, că nu-i problemă să te închini dimineaţa la Hristos şi seara la Morihei Ueshiba. Şi, nu-i aşa, creştinului îi şade bine în kimono şi cu lunceagul atârnat de gât, ca un stetoscop.....:)

BA nu crestinului ii sta bine apucandu-se de box! Doar ii vedem in icoane reprezentati astfel!

Eu zic sa stergeti toate mesajele de la box incoace si sa va revizuiti entuziasmul copilaresc;macar lasati-i pe astia care inca nu va discrediteaza sa va considere in continuare un dascal serios(de care mai putem invata unele,altele).

Si va atentionez sa nu veniti cu jigniri, sa ma faceti de ocara si troc de porci ca am indraznit sa va chestionez!

Doamne, cum puteti sa va certati de la sporturi? A fi crestin e pur si simplu o alegere. Crestinismul e o religie, nu Legiunea Straina si nici munca pe vapor, sa te dedici 100% sau s-o lasi balta.

Ce legatura este intre a face box si a fi crestina? Nu bat pe nimeni, deci nu incalc nicio regula. La fel si cu artele martiale. Daca lumea pe acolo poarta kimono, ce? Unde e greseala? Din ce stiu, sensei i se zice instructorului, n-am auzit pe nimeni sa se roage la sensei pana acum.

Bineînţeles, nu e nici o legătură. Nu ştiu cum s-a iscat dintr-odată un duh de ceartă. Tocmai că asta şi făceam, glumeam, după cum se vede limpede din text.
Hîm, nu ştiu ce-o fi cu Yasmina de s-a supărat aşa. Îmi pare rău.
*
Nu e nici o problemă cu kimonoul, evident că am scris în ton de glumă, cred că se percepe uşor mesajul.
*
Cu plecăciunea înaintea pozei Maestrului (de parcă ar fi o icoană, de parcă ar fi viu şi prezent acolo) însă e o treabă destul de serioasă.
Eu auzisem şi citisem că nu e doar un simplu salut (cum îmi place mie să cred şi azi - un salut care exprimă respect) ci pentru mulţi sportivi e mult mai mult - e un act de venerare. Dar nu-mi era foarte clar, până ce nu am asistat la câteva antrenamente de Aikido. Ei bine, ne convine ori nu, adevărul este exact aşa: sportivii fac o închinăciune la Sensei 0, un fel de metanie mare, pentru a rămâne în duhul lui, pentru a primi putere de la el, pentru a fi pe placul/în graţia lui.
Desigur, unii fac exact aşa cum am făcut şi noi: neluînd în serios ritualul ăsta (adică nu l-am văzut ca pe o închinăciune propriuzisă la un alt dumnezeu), i-am explicat copilului că e doar un element de conduită sportivă, o formă de respect acordată maestrului care a fondat acea şcoală de arte marţiale. Şi aşa a rămas pentru copil până azi. Eu însumi percep la fel acest salut. E "ca şi cum" mi-aş exprima respectul şi recunoştinţa pentru Maestru.
Totuşi, am cunoscut mulţi practicanţi de Aikido sau alte arte marţiale care, fie au căpătat o credinţă eclectică, pestriţă, amestecînd elemente de ici şi colo după cum li s-a părut interesant; fie au renunţat cu totul la credinţa creştină şi au devenit budişti sau au îmbrăţişat alte credinţe orientale, funcţie de şcoala în care intraseră.

În definitiv e treaba fiecăruia ce face şi cum face; boxul şi artele marţiale mi se par absolut ok, dacă rămân în limitele sportului, desigur. Dacă ajung să devieze pe om de la credinţa lui, atunci devine discutabil.
Nu doresc să supăr pe nimeni când descriu ce am văzut şi cum înţeleg lucrurile. Îmi cer iertare de la cei pe care opiniile mele i-au făcut să se gândească la cine ştie ce implicaţii pe care, evident, nu le-am avut în vedere.
Am precizat doar ce mi se pare nepotrivit, nu am dorit să insult pe nimeni, cu atât mai puţin pe forumişti.