Daca iesim din biserica impacati cu noi insine adica avand pacea de care vorbeste Hristos , ce ar trebui sa dorim mai mult ?
Sfanta Liturghie ne poate oferi aceasta bucurie daca in timpul slujbei reusim sa scapam de toata grija cea lumeasca

Imi plac florile din vaza de la iconita, mirosul de tamaie, corul bisericesc in special cand canta Sfanta Liturghie de Gavril Muzicescu, felul corect, frumos, si inaltator in care canta diaconul din biserica noastra, batranica garbova care vine duminica de duminica la biserica si nu sta pe scaun, ci mereu in genunchi si in picioare, predicile tuturor preotilor si stilul fiecaruia in parte, femeia saraca, imbracata saracacios dar extrem de politicoasa si de de calda, batranelul ce sta in genunchi langa copii si isi face cruce cu niste miscari largi si care se impartaseste in fiecare saptamana, batraneii care vin cu cosuletele pentru bani care sunt mereu zambitori si spun Doamne ajuta, un grup de femei care mereu stau impreuna impart anafura intre ele si cu randurile din spate, fac multe inchinaciuni si sunt imbracate foarte frumos cu baticuri frumoase, toti copiii care vin la impartasanie care sunt foarte frumosi si dragalasi, icoana Maicutei Domnului si Mantuitorului, Scriptura aurita, barbatul intre 2 varste care mereu canta in timpul Liturghiei si spune mereu Doamne iarta-ma, oamenii care dau raspunsurile pe tot parcursul liturghiei.

O acoladă peste ipostaze
 

I.
În majoritatea bisericilor noastre, de nu cumva în toate, şi mai ales în mânăstiri - am sesizat o grijă deosebită pentru exterior, pentru ambient: curăţenia lăcaşului de cult şi a curţii ori grădinii, ordinea (ca albinele dintr-un stup, fiecare monah face în orice moment o ascultare iar aceasta este simultan concordantă cu a obştii), deosebita grijă pentru frumosul natural - florile, grădina în general, aleile, diverse artefacte, pangarul, sala de mese etc. Totul curat şi îngrijit, bine întreţinut. De aici o promptă impresie că locul e plăcut, că domneşte un duh care pune ordine în lucruri, care nu lasă haosul şi distrugerea să îşi facă de cap. Un ceva plăcut, discret sau mai evident dă sufletului un simţământ de tihnă, bazat, poate, pe o anumită securitate conferită de control, de lucrul bine condus.
Aceasta este o trăsătură dominantă şi e vizibilă cu ochiul liber, ba chiar atrage atenţia - măcar că în alte aşezăminte ori comunităţi de-ale noastre domneşte parcă duhul opus, cel al mizeriei şi harababurii, al insecurităţii subiacente.
Poate tocmai din pricina unui astfel de context îngrijit, parcă şi oamenii au o conduită mai îngrijită: vestimentaţia de obicei aleasă cu atenţie, curată şi decentă; cuvinte şi gesturi mai domoale şi cuviincioase; vorbe potolite, adeseori atent selectate şi grijuliu exprimate.
În toate ca şi cum atmosfera lăcaşelor trăieşte o sărbătoare aparte (a liniştii şi bunelor simţăminte), ruptă şi diferită de obişnuitul vieţii celeilalte, ordinare, a străzii şi a jobului, a scârbelor şi neajunsurilor de fiecare zi...

II.
"41. Şi răspunzînd, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea." (Luc. 10, 41-42)

În lăcaşurile noastre de cult, pare că Marta şi Maria se întâlnesc.
Ambientul îngrijit şi periplul scenelor exterioare care par desprinse dintr-o lume străină de a noastră, pot fi (şi poate chiar sunt) un deget arătat cu blândeţe către lucrarea interioară, către pocăinţa duhului, către "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...".


III. De pildă, obişnuia să-i spună: "Vino aici, bă!"
La început fratele Haralambie gânde întru sine: "Bă? Ce bă? Nu am nume? Eu am lucrat la Prefectură cu mireni şi niciodată nu i-am auzit vorbind astfel. Totdeauna mi se adresau la plural: Ce mai faceţi domnule Galanopule? Sau spuneau: Vă mulţumesc! sau Vă rog!. Aici însă nu am auzit până acum nici un mulţumesc sau un vă rog. Ciudaţi oameni!
Apoi, la mărturisirea gândurilor, Stareţul îi descoperea toată starea lui lăuntrică.
- Aşadar în lume ai fost nevoitor, nu-i aşa? Posteai, privegheai, erai deştept, harnic şi cinstit... Şi din toate astea cu ce te-ai ales? Că ai adus aici o grămadă de slavă deşartă, egoism şi încredere în sine. Acum că ţi s-au tăiat laudele nu e bine, nu-i aşa?

*
Odată, când se nevoiau pe Athon şi erau flămânzi, s-a arătat Cinstitul Înaintemergător şi le-a dat pâine chiar cu mâinile sale.

*
Şi ne tâlcuia ceea ce spune Hristos: "dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât cea a cărturarilor şi fariseilor..." Dreptatea cărturarilor şi a fariseilor sunt forma şi faptele exterioare. Pentru a prisosi dreptatea noastră, trebuia să ne străduim ca, prin Rugăciune şi prin viaţa noastră ascetică, să dobândim Harul dumnezeiesc.

*
O stâncă de o parte, o poartă de lemn de cealaltă, iar înăuntru, vreo doi paşi dacă ai fi făcut, te-ai fi lovit cu capul de stâncă. Un pat vechi de lemn, cu o pătură deasupra. Pământ la stânga şi la dreapta, o pernă din paie şi multe găuri, prin care ar fi putut intra şerpi. "De ce îmi spune Stareţul că e minunat aici? Ce colibă mai e şi asta?"...
Apoi s-a petrecut cu mine o schimbare... Vedeam acea colibă ca un palat şi nu mai voiam să plec. Atât de frumos şi de bine mi se părea. Nu mai voiam să plec de acolo."
Stareţul îmi lămurea: "Dacă Dumnezeu Se sălăşluieşte înlăuntrul tău, atunci toate sunt bune şi frumoase. Dacă Dumnezeu lipseşte, toate sunt strâmbe."
(STAREŢUL MEU IOSIF ISIHASTUL)

Acest subiect frumos, dar şi alte motive, m-au determinat să îndrăznesc o înregistrare (pe forum) şi un răspuns:

Este frumoasă în Biseircă întâlnirea cu cei ce ne cunosc, pe care îi cunoaştem, atât cât putem/ ne e îngăduit, cu cei pe care îi iubim şi ne iubesc, cu cei împreună cu care ne rugăm, Duminică de Duminică, sau mai des.
Îmi plac în mod deosebit anumite cântări, spre exemplu "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm...".
Relativ recent am reţinut anumite expresii, absolut minunate (şi desigur adevărate) - de la slujba parastasului: "Chipul slavei Tale cele negrăite sunt, măcar de şi port rănile păcatului.", sau "Cela ce cu mâna dintru nefiinţă m-ai zidit şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit; iar pentru călcarea poruncii iaraşi m-ai întors în pământ, din care am fost luat; la Cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi iarăşi împodobindu-mă”.
Găsesc minunate starea de linişte pe care mi-o dă Biserica, predica părintelui...şi altele...

Mi-e din ce în ce mai dor să ajung iar la biserică, chiar dacă au trecut abia câteva zile de când am fost ultima oară!

întâlnirea cu cei ce ne cunosc, pe care îi cunoaştem


La noi in biserica unii vin numai pentru a se mai intalni si mai povesti si afla stiri, la o cafea o coliva ceva, o gustare, un paharut de vin... cam asa...

Se poate şi asta, deşi nu m-am referit neapărat la acest gen de întâlnire. Mă gândeam mai degrabă la o cunoaştere mai profundă, a tainelor sufleteşti, dacă pot spune asta.

Oricum, după slujbă chiar nu îmi place să stau de vorbă. Încerc să păstrez cât mai mult memoria Liturghiei, să-mi fixez în memorie cât pot din predică...

Bine ai venit!
Fie ca Frumosul să te inspire în postările tale şi în întreaga ta viaţă...
Doamne ajută!

Părintele zice "să punem la inimă!"...:)

Mulţumesc pentru urări.
Vă doresc asemenea!

SUPERBA postare, multumim ca ai impartasit cu noi. :)