Sa spun ca am fost pacatos m-as supraestima. Pacatos sunt acum. Pentru ce eram in urma cu 2 ani nu cred ca exista cuvant. La a doua spovedanie (prima a fost mai mult de forma, ca nu stiam cum trebuie sa fac) mi-am facut lista cu toate pacatele care le-am facut si care trebuie sa le marturisesc ca sa fiu sigur ca nu uit nimic. Dupa ce am terminat lista m-am luat de cap. Nu-mi venea ca eu am facut toate alea si parca imi era greu sa cred ca cineva poate trece peste toate greselile mele. Bineinteles, am fost la spovedanie pentru ca stiam sigur ca "inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi".

Ar fi multe de spus despre ce am facut si cat rau am facut in fata lui Dumnezeu, dar prefer sa spun pe scurt concluziile care le-am tras:
1. Oricat am fi de pacatosi, Dumnezeu sta si ne trage de maneca asteptand sa-l observam si sa ne intoarcem la El.
2. Oricat am fi de pacatosi, daca ii cerem ajutor cu inima curata El ne ajuta.
3. "Cauta si vei gasi" nu e o vorba spusa la intamplare. L-am cautat cu sinceritate pe Dumnezeu peste tot unde l-am putut cauta. In diferite religii, in stiinta, in inovatie... am gasit doar franturi. Totusi, pentru ca l-am cautat sincer El a avut grija sa imi indrepte pasii pe calea corecta.

Oridecate ori pacatuim trebuie sa ne amintim ca Dumnezeu isi da interesul sa ne ajute sa ne revenim, si de multe ori o face intr-un mod mult mai serios decat o facem noi. Chiar daca El nu are nevoie de noi, ci doar noi avem nevoie de El, intotdeauna e langa noi si daca avem nevoie de ajutorul Lui trebuie doar sa il cerem.

pocainta e mai grea pentru pacatele mai grele
 

Cu cat cazi mai jos, cu atat iti este mai greu sa revii la starea de nepatimire.

Din Patericul egiptean:

Doi frati dupa trup s-au lepadat de lume si au mers amandoi la muntele Nitriei si petreceau acolo in sihastrie si in ascultare. Dumnezeu le-a dat amandora darul umilintei si lacrimi, in rugaciunile lor. Odata batranul sihastriei a vazut in vis pe amandoi fratii stand la rugaciune si fiecare tinea cate o hartie scrisa in mana lui si udand hartia cu lacrimile lor, se spalau slovele scrisorii de pe hartie si scrisoarea tinuta lesne se spala iar a celuilalt cu anevoie si chiar daca se spala iarasi se cunosteau slovele. Batranul s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate acea vedenie cu acei doi frati. Si trimitand Dumnezeu ingerul Sau, i-a spus zicand : slovele si scrisoarea scrisa pe acele hartiii pe care le-ai vazut tinandu-le in mainile lor, acelea sunt pacatele lor. Unul din ei a pacatuit fireste, adica dupa fire si pentru aceea aceluia lesne i se spala slovele. Celalalt a cazut in necuratii si spurcaciuni peste fire. De aceea, mai multa osteneala ii trebuie intru pocainta lui. Si de atunci totdeauna ii zicea batranul : sileste-te, frate, osteneste-te, frate ca se cunosc slovele. Dar nu i-a aratat batranul, nici nu i-a spus aceasta, pana la moartea lui, ca nu cumva scarbindu-se sa-si sminteasca silinta sa, ci totdeauna ii zicea : sileste-te, frate, caci cui multa osteneala se spala slovele zapisului.

Fie ca avem un sac de pietricele mici(pacate )....fie ca avem 2,3 pacate mari(bolovani)....sunt la fel de greu de dus....pacatele mici sunt multe ....prea multe si nu de multe ori le uitam sau nu le dam atentia cuvanita....si aici osteneala, rugaciunea, pocainta este la fel de mare ca si atunci cand avem un pacat mare ....greu de dus....de cate ori nu am cunoscut tragedia caderii si abia reuseam sa spun: Doamne nu ma lasa....dar mai inca speranta iertarii....si mai stiu ca acolo sus cineva ma iubeste si asteapta sa vin pe calea mantuirii.....e greu dar nu imposibil....Doamne ajuta!

Bunicile mele spuneau "cu cit te iubeste Bunul Dumnezeu mai mult, cu atit iti pune mai multe pietre in sac si te incearcä" e drept cä una din ele era evreicä romäncä si cealaltä evreicä secuiancä - nemtoaicä - dar amindouä au spus cä Dumnezeu incearcä prin ispite credinta, Täria de caracter, Curajul räspunderii, Puterea de a deosebi binele de räu, important de mai putin important, Posibilul de imposibil, etc.
Intre timp m-am hotärit si mi-am zis:
"am fost incercatä ducind toate "pietrele" dupä invätämintele familiei mele in cinste, omenie, mindrie, härnicie, säräcie (am avut intotdeauna destul sä dau darurilor primite de mine de la Dumnezeu tot ce se cuvine pentru o viatä "normalä" - darurile mele de la Dumnezeu le consider pe pärintii mei pe care i-am primit cadou - nu mi i-am ales si copiii mei pe care mi i-am dorit si i-am crescut singurä färä ajutoare de nici un fel in afarä de pensia alimentarä minimalä a tatälui biologic al copiilor)
acum zic
sä duci "pietrele" in viatä mediocrä e simplu si usor trebuie sä respecti numai legile scrise si nescrise date de Dumnezeu, date de societate, etc.
dar dacä "pietrele" pe care le-am primit eu de dus se transformä in bancnote (voi le numiti euroni) sä vedem rezist si atunci ispitelor?"

Viata cugetatä, mäsuratä, judecatä de grija "zilei de miine si poimiine" le-am cunoscut si le cunosc.

Sint curioasä cum este viata plinä de ispitä in bunästare färä margini?
Deci eu am hotärit in "discutie" cu Dumnezeu care este in mintea si sufletul meu sä schimb pietrele in bancnote unde sä nu-mi ajungä nici un sac, nici o masinä, nici o casä, nici o bancä ca sä pun toti euronii.
Sä väd cum ii?

Voi ce credeti?

Cea mai cumplita cadere este caderea din dragostea de Dumnezeu si de aproapele. In secunda in care incetam, chiar si pentru o clipa, de a mai iubi, suntem deja cazuti. Caderea din dragoste este mai cumplita decat caderea in vreun pacat izolat, oricat de grav ar fi el.

Vedem cazul cu lepadarea lui Petru, aparent incredibil si imposibil de iertat. Ce ii zice Hristos cand il intalneste ? "De ce nu ai recunoscut, Petru? Cum ai putut sa te lepezi de Mine, care atatea am facut inaintea ta?" Nu, nu ii spune asta, cum am spune noi, ci ii spune doar atat: "Petre, ma iubesti tu pe Mine?" Atat doar. "Ma iubesti?" Caderea deja nu mai exista. Problema era iubirea Sa, si a tuturor oamenilor. "Paste oile Mele."

"De cate ori cazi, de atatea ori ridica-te." Asa ca, nu iubim? Sa o luam de la capat. Nu iubim? Sa nu ne mai intereseze rugaciunile si metaniile facute "intre patru ochi" cu Dumnezeu.

poi aceia care n-au cunoscut-o (caderea) sunt demult in groapa marianelor... printre rechini, shi caracatitze shi pisici de adancime... ichishi printre corali...

"cine sta in picioare sa ia aminte sa nu cada!" (sf Ap Pavel, parca sau sf Ioan Hristostom, nu mai shtiu exact nici citatul shi nici cine l-a dat, ca sunt cazut)

caderea...
 

poi in asta consta caderea: sa pescuieshti din orishice vrednicia nu ca s-o urmezi ci ca sa te impaunezi tu cu ea...

http://www.sfaturiortodoxe.ro/patericul-mirenilor.htm (povestioara 160)

Un sihastru oarecare trăia în pustie si avea un frate mirean la tară, într-un sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele lui, si i-a rămas un copilas de trei ani. Iar sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea - de când l-a dus în pustie - nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se si lăudând pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.
Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca să-i descopere lui pentru acel copil, în care ceată de sfinti este pus? Si i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit si a văzut în vis un loc întunecat si plin de toată scârba si în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă si supărare nespusă. Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat si a început a grăi către Dumnezeu, zicând: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupesti si necurătiile lumesti? El, care în toate zilele si noptile Te preamărea si Te lăuda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuti, crescuti si îmbătrâniti în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar si vai mie!". Acestea si mai multe cu plângere si cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului si a zis: "Ce plângi asa, bătrâne, si te tânguiesti pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai învătat a posti, a priveghea si a se ruga. Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce nu l-ai învătat? Că avea mândrie mare si înăltare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curătenia si viata lui cea neatinsă de lume că este om mare si sfânt, mai vârtos decât toti cei din lume si cu acea gândire înaltă în inimă a si murit. Deci să cunosti că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înaltă pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".
Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul si-a venit în fire si în cunostintă si a tot plâns neîncetat pentru pieirea copilului, până la sfârsitul vietii sale. (16-327)

Este mult mai grav atunci cand te nasti si traiesti in credinta ortodoxa si, la un moment dat, parasesti credinta si cochetezi cu ateismul, asa cum am facut eu. Cand te intorci la picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, ti se pare ca se vor despica lespezile din pardoseala Bisericii si te va inghiti pamantul de rusine. Dar mila Domnului este fara de margini si ne primeste, asa cum suntem. Asadar, nadejde, pentru ca oricat de pacatosi suntem, Bunul Dumnezeu ne iubeste. Noi sa ne straduim din toata inima pentru indreptare si Dumnezeu ne ajuta cu dragoste, mila si rabdare.

Pentru cei care au cunoscut tragedia caderii...
 

Daca cineva mai are nevoie de raspunsuri sau pareri referitoare la acest aspect,opinia mea ar fi sa isi aduca aminte de rugamintea sau sfatul Mantuitorului din majoritatea minunilor facute pe cand era pe pamant referitoare la vindecari de boli....(de ex. "iata,te-ai facut sanatos,de acum SA NU MAI PACATUIESTI").
Deci,iata,o prima concluzie ar fi ca bolile sufletesti,pacatele,sunt mai mult sau mai putin in legatura cu bolile trupesti,sau daca nu,bolile trupesti sunt o concluzie a celor sufletesti.Ma refer aici la cei ce se nasc sanatosi,pentru ca cei nascuti bolnavi,pot fi asa si "ca sa se arate prin ei slava lui D-zeu".
Cat despre cei care au cunoscut tragedia caderii,poate ca ar fi bine sa isi aduca aminte de viclenia satanica ce i-a facut sa cada,si asta sa le fie pilda vie toata viata,sa nu uite de mila lui D-zeu,de bucuria ce se face in cer pentru un pacatos ce se pocaieste,sa nu se intoarca precum cainele la necuratia sa...asa sa-i para lui caderea in pacat,sa multumeasca lui D-zeu ca n-a lasat pieirii faptura sa si sa se roage si pentru cei ce n-au cunoscut inca bucuria intoarcerii fiului risipitor...Evident,nu uit ca traim in secolul xxi,in care crestinismul se confrunta cu un mod de viata mai libertin,dar totusi,daca vrei,poti si intre libertate si libertinaj,e o mica-mare diferenta;cuvintele de mai sus sunt raspicat predicate de mult timp si de minti mult mai luminate,cine vrea sa le ia in seama,spre folos sa-i fie,iar cei care nu-s interesati....."au pe Moise si pe prooroci...",adica poate sa invie si un mort,sa zica acelasi lucru,si tot necredinciosi raman.....parerea mea.