Copacele, nu vezi ca suntem un pic in plus pe aici ? Hai, lasa-i pe cei doi sa gaseasca noi argumente la vechile opinii, iar noi sa mergem la culcare.

Dar tu te duci in camera ta, iar eu in camera mea, da ?

Noapte buna!

Si eu cred la fel.
Aveti dreptate.
Era doar o diferențiere între impietritul indiferent si neveghetor, care nu implineste poruncile lui Dumnezeu din lene sau pentru ca are el pur si simplu lucruri mult mai importante de facut. Si cel care se impotriveste, fatis, intentionat, lui Dumnezeu.

Multumesc pentru raspunsuri.. mi se pare foarte complicata biblia si adevarul e ca de multe ori citesc si ma smintesc.. nu inteleg aproape nimic. :)

Mihai, lăsînd glumele dintre noi la o parte, măcar că prea grozave n-au fost, îţi propun mai întâi să punem în surdină criteriul acesta al stabilirii şi atribuirii vinei şi vinovaţilor. Dacă voim să construim o relaţie de dragoste cu Dumnezeu, aşa cum El voieşte mai întâi, cred că primul lucru e să renunţăm la reproşuri şi la atribuirea vinei, precum şi la o întreagă mentalitate juridică. De voim dragoste, să ne ferim de a rezolva problema la Tribunal, eşti de acord?...:)

Tu repeţi că Dumnezeu trebuie să aibă o responsabilitate, să Se îngrijească de Creaţia Lui.
Iar eu te întreb, mai întâi: ce te face să crezi că, deja, nu o are?
Faptul că noi nu putem da răspunsuri care să mulţumească pe toată lumea la întrebări legate de situaţii ca aceasta pe care o expui mai sus, înseamnă automat şi cert că Dumnezeu nu îşi exercită responsabilitatea? Crezi că ar fi posibile şi alte interpretări?

Ioan Cezar, tu spui "daca voim sa construim o relatie de dragoste cu Dumnezeu, asa cum El voieste mai intai". Spunand asa, pleci tocmai de la o premisa care contrazice dubiul meu, si deci nu mai lasi loc discutiei reale.

Pentru ca eu plec de la premisa ca e posibil ca Dumnezeu sa nu ne iubeasca chiar ata de mult, de vreme ce ingaduie sa se intample evenimente precum cele despre care am vorbit.

Ce intelegi prin a renunta la reprosuri ? Sa-l iertam pe Dumnezeu pentru copii arsi de vii sau smulsi cu baioneta din burta mamei, sau sa amitem ca El nu este responsabil, pentru ca nu putea sa opreasca aceste atrocitati ?

Si nu, nu caut raspunsuri care sa multumeasca pe toata lumea. Caut un raspuns care sa ma multumeasca pe mine, si eventual pe tatal care si-a vazut copilul eviscerat si care a inebunit ulterior.

Spune-mi, te rog, tu admiti ca exista evenimente pentru care NU avem explicatii multumitoare si ca, in lumina acestor evenimente, dubiile cu privire la dragostea lui Dumnezeu sunt perfect rezonabile ?

Se pare ca pentru unii nu-i deloc o gluma rezolvarea conflictelor intre Creator si creatura la Tribunal. Unii chiar o iau in serios si spera sa aiba si castig de cauza. N-ai auzit acum cativa ani, in 2007, ca Dumnezeu a fost citat ca parat intr-un proces?
Senatorul statului American Nebraska, Ernie Chambers, L-a dat in judecata pe Dumnezeu pentru amenintari teroriste si pentru ca a provocat moartea, distrugerea si terorizarea a milioane si milioane de cetateni ai Pamantului, provocand inundatii catastrofale, uragane inspaimantatoare si tornade infricosatoare.
http://www.nbcnews.com/id/20827350/n.../#.VdRKfSWqqko
Dupa mintea lui, in acest proces, Dumnezeu e vinovat de toate relele din lume. Urmeaza doar sa fie prins si inchis.

Doamna Delia, o intrebare foarte punctuala, la care as aprecia un raspuns concis si la obiect: faptul ca Dumnezeu nu poate fi prins si inchis inseamna automat ca nu este vinovat pentru nimic ?

S-ar putea sa nu considerati raspunsul meu concis si la obiect, dar eu cred ca Dumnezeu chiar isi doreste sa fie ''prins si inchis''. In temnita proprie a fiecaruia, aceea din adancul inimii, unde zacem legati in lanturile pacatelor, pentru a ne scoate la lumina. Cred ca chiar isi doreste sa-L prindem si sa nu-I mai dam drumul. :)

Dar cred ca daca am ajuns sa punem problema in acest mod, cum ca Dumnezeu e vinovat de raul din lume, s-ar putea ca finalul apocalipsei sa fie mult mai aproape decat ne place sa ne imaginam.

Parerea mea e ca atunci cand pornim de la prezumptia ca viata in trup este valoarea suprema, e aproape previzibil ca se poate ajunge chiar pana la a-L judeca pe Dumnezeu si a-L socoti vinovatul exclusiv pt. tot raul din lume.

O alta eroare de pornire e ca raul e tot una cu suferinta si moartea. In multe cazuri cand Dumnezeu ingaduie suferinta, El urmareste altceva, un alt fel de bine. Din pacate, cu totul de neconceput pentru cei orientati exclusiv pe cele vazute hic et nunc si nedispusi sa-si accepe nici macar propria cruce, mai mare sau mai mica.

Faptul ca in urma unor experiente de neimaginat si de neindurat de tipul experimentului Pitesti, unii au ajuns sa afirme cu toata bucuria ''Binecuvantata, fii tu inchisoare ca in iadul suferintei mi S-a descoperit Dumnezeu!'', nu face decat sa confirme cat de departe sunt judecatile omului de cele ale lui Dumnezeu.

Sa va intreb si eu ceva. In contextul presupunerilor dvs. (recente banuiesc?) despre vinovatia lui Dumnezeu, care credeti ca a fost motivatia pentru care Hristos si-a asumat vina si pacatele intregii lumi, inainte chiar ca multe din ele sa fi fost savarsite?

Aveti dreptate, nu e nici concis, si, mai ales,nu e la obiect.

Apreciez bunele D-vs. intentii, dar revin cu intrebarea si astept, daca se poate, un raspuns concis si la obiect:

Faptul ca divinitatea este mult mai mare si mai puternica decat noi inseamna automat ca nu avem dreptul sa o tragem la raspundere ? Filosofia "Eu te-am facut, eu te omor" are vreo greutate reala,dinpunct de vedere moral ?

P.S. Exista, intr-adevar, un curent de gandire care nu pune semnul egalitatii intre suferinta si rau. Se numeste masochism. Atunci cand se refera la propria suferinta. Dar cand se refera la suferinta altora ? "Copilul meu a ars de viu. Multumescu-ti Tie, Doamne !" - o fi masochism, o fi sadism, o fi alta forma de boala mentala ?!

E o întrebare interesantă, depinde din ce punct de vedere o privim.

Haideţi să o privim aşa: "Hristos este Dumnezeu, Hristos şi-a asumat vina..." Hmmm........ interesant...

Sau, aşa: "Hristos este Dumnezeu, Hristos şi-a asumat vina întregii lumi pe care El a creat-o...." Hmmmm.... şi mai interesant...

Dar din punctul de vedere al tatălui al cărui copil a murit eviscerat, sau al fiului al cărui tată a murit de cancer, nu ar fi mai rezonabil să spunem că: "În loc să-ţi asumi tu diverse vini şi să mori pentru ele, de ce nu l-ai lăsat pe fiul/tatăl meu să trăiască, dacă tot eşti atottputernic ?"

Şi, ca să ducem discuţia la un alt nivel, ce l-ar întreba, oare, un tată/fiu pe Dumnezeu, în contextul în care Biserica (care vorbeşte cu autoritatea lui Dumnezeu) îi explică că: dacă fiul lui (mort înainte de naştere) nu a fost botezat, sau dacă tatăl lui (mort de cancer, sau într-un incendiu, saau într-un cutremur) nu a fost la Liturghie ultima duminică, atunci sigur vor arde, amândoi, în iad, o veşnicie ?!!!!! Dar. să nu uităm, Biserica îi spune, cu autoritatea lui Dumnezau, că deşi fiul lui şi tatăl lui vor fi în iad pentru toată veşnicia, EL, totuşi, are ocazia să fie în Rai. Nu-i aşa că-i frumos ?