![]() |
Citat:
|
Citat:
Asta au invatat ortodocsii din istorie ? Si atunci, te miri ca excluzi mataluta insuti Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia din conceptul de "lume civilizata" ? Iata un punct in care iti dau dreptate, intrucatva. Spun intrucatva, fiindca, cel putin in cazul Romaniei, nu a fost mereu exclusa din lumea civilizata. Pana prin vremea lui Mircea cel Batran, cand a intrat cateva secole in orbita musulmana si, pe urma, cateva decenii in orbita tarist-ortodoxa, locuitorii actualului teritoriu al tarii insemnau ceva in Europa. Iarasi au insemnat ceva dupa 77, cand au iesit din clenciul ruso-musulman, prinzand a fi condusi de un rege catolic. Dupa aceasta scruta re-europenizare, poporul roman a intrat iar in orbita rusilor. Si unii regreta si vor ca agentul KGB Vladimir Putin sa redevina Puterea Protectoare. Care, vasazica, trimitand bombardeaua in sfarsit acolo unde trebuie", adica la sectantii wahabiti, sa ne protejeze de Sublima Poarta si de Umbra lui Allah pe Pamant. |
Citat:
Au facut-o in numele razboiului. Franta le-a declarat razboi. De ce, e greu de spus, ca Franta ( pe linie de influenta SUA) nu sufera nici pe aia ccu care ISIS se razboieste. Deci ei sunt in razboi cu Franta si actioneaza ca atare. In punctul asta ai sa incepi sa ii dai cu civili si etc. Aici e si mai simplu, o intrebare-raspuns: Crezi ca Franta le-a crutat civilii cand i-a bombardat? Sau chiar le-a pasat macar? Da, e chiar atat de simplu. |
Citat:
Are timp pana in 2017 cand va fi sau nu reales. |
:)))... Presedintele Franței, altă marionetă sau alt papagal care repetă cam ce i se impune.
Ce război să câștigi? Un război cu niște civili fanatici pentru care viața nu are nici o valoare? Cum poți să-i ții sub control? Înăsprind măsurile de securitate? |
Poti sa faci si marsuri...in care cei mai mari teroristi sunt in fruntea coloanei de manifestanti :1:
http://www.thepeoplesvoice.org/TPV3/...45/paris45.jpg |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Titlul articolului asta vorbeste cel mai bine despre cum stau lucrurile de fapt: Președintele Hollande a întreprins azi-noapte câteva raiduri de bombardament electoral deasupra Siriei, vizând obiective din capitala autointitulatului Stat Islamic â Raqqah. http://www.gandul.info/puterea-gandu...imbat-14888762 "Acțiunea militară a Franței a avut menirea de a-i mai răcori pe parizieni și de a mai subția procentele în sondaje ale extremiștilor de dreapta, înaintea alegerilor. O mișcare tactică profund emoțională, vizând o țintă simbolică, tocmai tipul de răspuns pe care îl provocase Daesh." Exact, o tinta simbolica si o declaratie de presa pompoasa. De altfel aia au declarat ca evacuasera tintele "simbolice" inante sa ajunga francezii. Era cea mai logica miscare, de altfel. Daca au lovit francezii ceva, alea au fost cladiri goale, eventual ceva civili (iarasi). |
Ora este GMT +3. Ora este acum 04:36:46. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.