trebuie sa ne ducem crucea pana la capat....asa ca da, ne trebuie sa cumam zilele...cat avem ducem in spate... ...sa ne rugam sa fie bine...si noi sa fim mai buni, mai corecti..

eutanasia e un pacat si o crima de catre cel care o face .Suferintele din ultimeleluni,zile ,ore ,poate ca sterg niscaiva pacate ale omului si il pregatesc pt drumul spre infatisarea inaintea lui Dumnezeu,iar cel care omoara in acest fel taie o posibilitate de mintuire a acelui suflet si va da seama pt acel suflet inaintea lui Dumnezeu. Fiecare tre sa-si duca crucea pina la capat ,cea rinduita de Cel se sus.Apoi mai exista si posibilitatea ca sa fie eutanasiate persoane virstnice care nu doresc asta pe motiv de mostenire.,caci e mai comod si mai cu perdea.

in oriceconditzii... DA! ca eutanasia inseamna sa ai proasta impresie sa-tzi inchipui shi sa nu mai simtzi ca exista pacat... sa fi mushcat de cobra shi sa zaci in anestezia generala a vremii in care crezi ca doar altzii sunt datori, ca doar altora merita sa li se intample, ca e drept sa li sa patzeasca rele doar ceilaltzi ca oricum sunt ei devina cu ceva... deci eutanasia memoriei printr-o minune aberanta si lipsita de Dumnezeu este un pacat imens.... iar eutanasia la propriu a bolnavului incurabil este calea de mijloc dintre doua suferintze care duce direct in iad.... nu pe el il duce in iad ci pe tine... defapt iei viatza unui semen de-al tau... asta pe scurt.... si ramai si cu proasta impresie ca ai avut mila de el... te amageshti...???

- stadiu de leguma, dar daca ii faci o inregistrare EEG afli ca inca mai functioneaza creierul! Poate ca gandeste! Si nu poate spune daca vrea sau nu eutanasie!!
Da, sunt de acord cu donarea de organe, dupa ce omul e declarat mort, dupa ce o echipa de medici constata la intervale diferite de timp ca pacientul are creierul complet mort.
In niciun caz cu eutanasia, mie mi se pare sinucidere si crima in acelasi timp.
Zic acum si- de acord- fara sa am dureri: daca as ajunge cu dureri groaznice si o leguma pe care s-o ingrijeasca altii- m-as ruga in fiecare clipa sa mor, dar nu as recurge la eutanasie. Ma tem ca nu I-ar placea lui Dumnezeu aceasta.

Dupa morala crestina propovaduita de Mantuitorul lumii, nici cele mai grele suferinte nu indreptatesc distrugerea vietii, caci orice clipa a ei, daca pare fara sens pentru viata pamanteasca, pretuieste mult, chiar foarte mult, sub aspectul moral pentru viata de dincolo, putand prilejui cres*tinului cainta pentru pacatele sale. De aceea, si Mantuitorul pretinde sa ne ducem cu rabdare crucea vietii, adica sa suportam orice suferinta cu deplina incredere in milostivirea divina. Iisus Hristos, pe langa poruncile catre ucenicii Sai, a lasat-o si pe aceea : "Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi..." (Matei X, 8). Cu aceasta porunca suntem obligati sa ajutam si noi pe aproapele nostru.

Citind mes voastre mi-am amintit de Pr. Paisie Olaru, care plangea ca a omorat un gandac din greseala!!! Cei care l-au cunoscut pot confirma sfintenia si iubirea parintelui. Cat de departe suntem..mai ales eu..

Bine-nteles ca eutanasierea este un pacat inaintea lui Dumnezeu,la oameni pentru bolile grave si la animale pentru ca incomodeaza,de fapt,tot datorita incompetentei unei societati atat de corupte ca cea a tarii noastre.
Sincer,nu-mi place sa omor gandaci,dar o fac,fiindca ma-mpinge nevoia,chiar daca este culmea si cu restrictia asta spirituala,de-a omora orice faptura.Poi ce facem cu tantarii aia de prin Somalia,purtatori de-atatea boli ingrozitoare...de!si ei sunt fapturi!,dar a boalii fapturi,care pe cat sunt de mici,pe-atat de puternic pot sa injumatateasca sau chiar sa elimine definitiv o comunitate de oameni.
Deci,sa nu exageram in ceea ce priveste "omorarea gandacului",fiindca,toate ganganiile astea si microbii patroneaza de fapt pamantul,si nu oamenii...care sunt zidiri ale Creeatorului,si care reprezinta singura specie caruia Dumnezeu ai cere rationament.
Insa,intr-adevar,fiecare faptura isi are rolul ei menit de Dumnezeu,iar NOI si nu ele,le-am invadat teritoriul,de cele mai multe ori.In acest sens,oare care este taramul menit intr-adevar omului???Ca nu prea inteleg,sau poate ca tot pamantul ne este dat sa-l impartim,si-atata tot.
Cat despre eutanasierea oamenilor,cred ca este o beratie,cand stim ca suferinta reprezinta o posibilitate de mantuire.Pentru cel care cere eutanasierea,reprezinta sinucidere,iar pentru cel care o infaptuieste,reprezinta crima,si dei doua pacate cat se poate de mari si de clare.Dar,un om care este conectat o gramada de timp la aparate,care,de altfel,doar acestea il mentin in viata,lucrurile cred ca i-au o alta intorsatura,adica acel om tinut mecanic in viata,nu mai poate fi considerat ca este tinut intr-un mod firesc,in viata de catre Dumnezeu,Deci,oprirea aparatelor nu cred ca poate fi considerata eutanasiere,ci o procedura care tine de competenta cadrelor medicale,si a carui semnificatie nu poate fi pusa pe seama misticii.

PRIN RABDAREA SUFERINTELOR BOLII PACIENTUL,BOLNAVUL ADICA ISI POATE MINTUI SUFLETUL ,IAR EUTANASIA II RAPESTE ACEASTA POSIBILITATE SI ACEL CARE EUTANASIAZA VA SA RASPUNDA LA JUDECATA DE APOI PT SUFETUL LUI ,CARE IL VA ACUZA PE UCIGAS,caci tot ucigas este,indiferent de motiv,de faptul ca i-a taiat aceasta posibilitate.

Uitarea reprezinta adevaratul piedestal al vietii noastre,prin ea corpul se odihneste regasindu-si forta in rapaos,prin ea ne traim fiscare zi ca o intreaga viata,cu sentimente si resentimente,cu fapte si simtiri.Prin uitare viata capata adevaratele forme ale unei randuieli binecuvantate,fiindca fara ea haosul si deznadejdea isi face lacas in trupul neputincios si obosit al omului.
Va veti gandi,probabil,ce vrea Ory sa spuna in acest context aparent nesemnificativ.Ei bine,vreau sa pun accent pe o forma foarte grava de sinucidere lenta,si anume;insomnia.Aceasta nu este prea cunoscuta la standardele ai distructive,care poate modifica,aproape iremediabil o fiindta umana,si numai o fiinta umana fiindca ea detine ratiunea,si deci insomnia vine tocmai din dezechilibrul acestei ratiuni,din invalmaseala de cuvinte izvorate haotic din mintea unui individ ajuns in pragul unei permanente supravegheri de sine si de ceea ce este in jur.Este cumplit,este o viata fara viata,si asa cum spunea Cioran,"este o lupta cu fiecare zi in care din inceput esti doborat,si ai pierdut....".Este o cumplita lupta,in care o zi este cat o eternitate si in care oboseala deformeaza orice simtire fireasca,inducand-o pe treptele cele mai nemiloase ale unei realitati sumbre.
Poate am fost cam filozofica,dar nu stiu cum poate fi exprimata aceasta stare "de spirit",pe care numai cei ce o simt sau au simtit-o la un moment dat o pot intelege.Si-aici este vorba de insomnia de lunga durata,de insomnia aceia care pierde in neant ore si zile intregi de neodihna.Si toata aceasta veghe malefica vine dintr-un nonconformism diabolic,poate din lipsa de credinta,sau poate din amalgamul de evenimente potrivnice la care un suflet este supus.
Spunea Cioran,ca odihna,respectiv teoria uitarii zilnice din viata noastra,reprezinta fundamentul vietii pe pamant,fara ea nimic nu poate exista,nu la cotele firesti de existenta.Tot Cioran spunea ca toti oamenii de dincolo de aceasta problema sunt de fapt niste fiinte naive.Asa este!!!Asa am simtit si eu in neputinta mea doborata de insomnii acute.Dar fara aceasta naivitate lumea nu ar putea supravietui,ea face ca viata sa continue,si tot ea o evolueaza si-o diversifica atat de "gratios".
O sa-mi sariti in cap pentru ca l-am amintit pe Cioran,un pagan si un necredincios fiu de preot,cum spun unii.Poate ca asa este,dar eu nu am facut decat sa ma regasesc intr-o parte din neputinta sa,pe care nu o pot nega si nu pot pretinde altceva din izvorul cugetarilor mele,in acel moment de deznadejde.Pentru mine insomnia este echivalenta cu sinuciderea,pentru ca organismul si cel mai mare dus,man al sau capata atunci cea mai cumplita forma de autodistrugere.Dar poate fi,in acelasi timp si vindecat,depinde extrem de mult de individul si capacitatea acestuia de-a o suporta si de-a metamorfoza aceste stari.Cat despre credinta,si ea reprezinta o parte afectata de aceasta veghe,afectata involuntar,ca orice celula care raspunde necorespunzator la stimuli,in astfel de situatii.
Este greu de inteles,insa lucrul imbucurator este ca se poate trece peste aceste "afectiuni",dar niciodata fara repercursiuni,fara sa lase sechele in trupul si memoria odinioara afectata.Aceasta poate schimba cursul unei vieti si-l poate subrezi intr-un permanent sentiment de nesiguranta si decadere.Este cumplit,si poate fi groaznic de real.Poate ca am exagerat in viziunea voastra,a celor mangaiati de aceasta uitare nocturna si fireasca,este normal sa nu se priceapa,si FEREASCA DUMNEZEU!,sa se-nteleaga din experienta.Cand te-ntalnesti cu acest vrajmas al constiintei razvratite si mereu treze,nimic din ceea ce inainte capata un sens,nu mai imbraca aceleasi straie.Totul aluneca la vale stingand in cet viata unui suflet posedat de oboseala,o permanenta oboseala fizica,psihica...irationala,oboseala de viata.Aceasta este INSOMNIA,cea mai de temut stare a vietii,care calca in picioare tot ceea ce insufleteste un om,fara diferente ,atunci cand il acapareaza.De aceia mi-e mila de oamenii disperati din diferite motive,minore de altfel,compatimesc sinucigasii din banalitati ale vietii,pentru ca viata inseamna inainte de toate intretinerea ei,si-aceasta se manifesta prin hrana,apa si odihna,de ele depinde implinirea ei,apoi celelalte suntem dispusi sa le alegem,sa le analizam.
Iertare pentru inducerea intr-o atmosfera atat de "exagerata"si de negativista.

ory draga, tu vorbesti de cei rapitzi de demonul acestei lumi, care nemultzumitzi se revolta shi razvratindu-se se indreptatzesc, pana acolo incat nu mai au somn, sau de cei impatimitzi cum mi se intampla shi mie, de exemplu de shah, sau diferite socoteli sau cautari in ale stiintzelor shi creatziei, nu mai au somn ca sa rezolve problema, sa afle ei ceva extraordinar, sau despre sarmanii care din negrija au ajuns in pacate care ii chinuie, sau altzii din grijile lumeshti, sau cele reale asha cum spui, ale saracilor care n-au ce pune pe masa... da, totzi aceshtia sufera de insomnie, dar leacul nu este odihna prin somn asha cum afirmi, ci

o plimbare, aerisirea camerei, multa ceapa la masa de seara, shi poate inainte de moartea de fiecare zi (somnul de peste noapte), un gand shi o rugaciune in taina inimii catre Dumnezeu n-ar strica, caruia ii incredintzezi duhul tau cand vei adormi... Ca deajuns zilei grija ei ca ziua de maine se va ingriji ea insashi de cele de trebuintza... asha ne invatza Sfantul...

dar domnule, exista intr-adevar shi forme de insomnie mai grave in care chiar nu potzi sa adormi, shi atunci trebuie sa faci cate ceva, dar sa nu desnadajduieshti tot disperand, ci sa-tzi acceptzi crucea, boala, suferintza, ca intr-un final medicul trupurilor shi sufletelor (Hristos) se va milostivi de starea ta...

dar cand uitzi shi dormi prea mult ca mine, atunci ce leac vezi, cand imi este prea multa odihna shi este din aia fara folos... atunci? cand sunt paralizat sufleteshte de nu reushesc sa fac mai nimic bun, numic pentru mantuirea mea, decat sa moleshesc shi sa somnoresc toata ziua, nu-i asta mai grav decat cateva insomnii trecatoare? cand toata ziua ma hlizesc la vitrine sau la unele vise lumeshti, sau stau asha intr-o letargie a uitarii, ca un vitzelash de aur invacutzator... shi huzuresc cu diferite pareri frumoase despre mine... atunci ce spui, nu sunt mai de plans decat frica asta a ta de insomnie... poi si eu am avut stresuri de examene sau de intalnirea cu shefii shi cu profesorii, dar somnolentza asta trista shi pustiitoare parca le intrece... asha ca eu tzi-am aratat leac, spune-mi acuma tu, shtii ce este de facut? ca parca nu ma mai pot urni din loc... nu este TV-ul de vina... e altceva...