![]() |
Citat:
|
Mi-ar face o mare placere sa ne intalnim la hramul SFANTULUI GRIGORIE DECAPOLITUL , ce va fi pe data de 20 noiembrie 2007. Este o zi de marti, putem sa ne intalnim de duminica si sa stam pana miercuri cand va fi " Intrarea in biserica a Maicii Domnului ". N-o sa va para rau ! Cine se poate rupe de treburile cotidiene va dobandi impliniri duhovnicesti. Incercati, eu cu ajutorul bunului Dumnezeu voi fi acolo. DOAMNE AJUTA-NE! Va astept cu mult drag,icamilin
|
se apropie sarbatoarea sfintei Parascheva,14 octombrie, daca vine cineva in pelerinaj la moastele sale, la iasi, sa ma anunte. poate sunt amatori, pt ca e foarte frumos la sarbatorile iasilor, si vine multa lume credincioasa, nu numai negustori.
n-am inteles unde este hramul sfantului Grigorie Decapolitul. |
Citat:
Draga Irina, anul trecut mi-am dorit tare mult sa ajung la Iasi, la sarbatoarea Sfintei Parascheva, din anumite pricini nu am reusit, insa ma uitam la televizor la imagini din Iasi, cum credinciosii se inchinau la racla cu Sfintele Moaste, plangeam ca nu sunt si eu acolo, si in acel moment primesc un telefon de la un vecin, care mergea la Manastirea Prislop, unde este ingropat PARINTELE ARSENIE BOCA, si ma intreaba daca nu vreau sa merg cu ei acolo, ca au un loc liber in masina ( plecam dimineata iar seara ne intorceam ). Fiind distanta mai scurta decat pana la Iasi, am avut permisiunea sotului si chiar a copiilor sa merg si am stiut in acel moment ca Sfanta Parascheva a facut o minune si daca nu am reusit sa ajung la ea mi-a inlesnit plecarea la mormantul Parintelui Arsenie Boca. Am fost tare fericita ca in accea duminica nu am stat acasa si am ajuns totusi la o manastire unde mi-am " incarcat bateriile sufletesti ". Daca as reusi in acest an sa fac acest drum spre Iasi, te voi cauta cu siguranta. Am s-o rog pe Sfanta Parascheva sa-mi inlesneaca plecarea de acasa. La manastirea Bistrita merg deja de 8 ani ( nu o spun ca lauda ci doar ca toti ai casei sunt constienti de binefacerile acestui sfant drag si nu -mi pun oprelisti. Ispite sunt, discutii sunt dar se sfarsesc cu bine. Fiind sotie, mama si bunica, avand in casa cu mine si pe fiul meu si pe fiica mea cu perechile lor si cu copii lor, zic ei ca fara mine nu se poate in casa, au nevoie in fiecare ceas de mine si le este greu sa lipsesc mai multe zile, insa pentru mine este ceva vital, am mare nevoie de aceste iesiri, ma incarc sufleteste si am putere mai mare de munca.) Dar ca sa lipsesc in fiecare luna cateva zile, asta ar fi pentru ei groaznic ( nu si pentru mine). Noroc ca sunt in pensie si nu depind de vreun sef de la care sa fiu nevoita sa-mi cer permisiunea de-a pleca. Ne mai auzim, draga Irina ! DOAMNE AJUTA ! cu mult drag, icamilin |
Cu ajutorul Maicii Domnului si a Sfintei Cuv. Parascheva, nadajduiesc sa ajung cu fam. la Iasi pe 14 oct. Cei ce doriti imi puteti scrie numele de botez a celor din fam. sa va trec in acatist! Mai ales Maria, Anca, Mirela, Andrei, voi cei dinafara tarii. Nu sunt vrednica sa va duc jertfa..dar pentru rug. voastre vor fi primite.
cu dragoste frateasca jenica |
...Eu si sora mea geamana am fost nascute prematur,si am avut diferite complicatii,astfel incat pe sora mea nici n-o declarase doctorul,nu se credea a supravietui,iar pe-atunci femeile nu faceau ecografie.Am fost vai de capul nostru,mereu ne invineteam,eram hranite prin gavaj,am stat o gramada de timp la incubator.
Dupa ce ne-a adus acasa,la fel,dadeam mereu in complicatii si mama,descaltata,fugea cu noi la spital.Eram,"nemuntuite",cum spune ea,si eram mult prea mici pentru varsta aceia,nu prea reuseam sa evoluam.Eu eram un pic mai bine,mai putin sora mea,care fusese,de altfel,si mult mai micuta.Tot umbland mama pe la doctori,cam pana la varsta de 4 ani,si vazand ca nu se intrevede nici o ameliorare,cica nici nu vorbeam si aratam de 2 ani,mama a luat-o pe calea bisericii.Si asa ne-a dus la Cuvioasa Parascheva,si dupa cum spune ea,atunci s-a-ntamplat o minune si am inceput sa vorbim si sa zambim si noi ca toti copii.Cica toata lumea s-a mirat,inclusiv doctorii.De-atunci ne-a dus aproape in fiecare an la Cuvioasa Parascheva,de ziua acesteia,si stateam cam trei zile,ca asa se proceda pentru a reusi sa te atingi de Sfanta.Si asa am mers pana la varsta de 14 ani. La 15 ani,din nu stiu ce motive,mama nu mai putea merge in acel an.Atunci mi-am facut bagajele,si spunandu-le doar fratilor,am plecat singurica la Cuvioasa,bine-nteles,tot cu o zi sau doua inainte de marea sarbatoare.Nici acum nu-mi vine sa cred ca am indraznit sa plec singura atata drum,mai ales pe tren si altele.Aveam,insa,o dorinta nestavilita de-a ma rugam si de-a o atinge pe Cuvioasa,cu osteneala.Cand am ajuns acolo,lumea de pe lume,care mai de care adormeau pe unde apucau,mai ales in biserica,si era tare frig.M-am atasat si eu de o batranica si mi-am facut culcusul,pentru acea noapte,in bisericuta,langa aceasta,ca sa ma simt oarecum in siguranta.Plangeam si ma rugam neincetat la Cuvioasa Parascheva,imi amintesc,chiar ca am urcat in genunchi acele scari,la capatul carora trebuia sa te rogi cu infocare,si sa plangi pentru iertarea pacatelor.Uite-asa,am rezistat doua zile si doua nopti in nebuneala de oameni care era acolo,dupa care am luat trenul si am plecat la o manastire(unde aveam duhovnicul),la Suceava.Cuvioasa Parascheva este,de altfel si mijlocitoarea mea,nu nevrednicie,si mult timp i-am citit Acatistul aproape in fiecare zi,acum insa......RUSINE MIE!!!! Sa ajungeti cu bine Jenica,imi este dor de Cuvioasa,sa o mai simt la locul ei cel sfintit,eu nu am mai fost de multi ani pe la Ea,de ziua ei nici atat.Si tare mi-as dori sa ma pomenesti si pe mine,chiar daca nu sunt in masura sa-ti cer asa ceva.Numai daca vrei!!! Sa aveti grija de voi si sa va-ntoarceti acasa cu bine!!! |
Eu nici atat Nu sunt vrednica sa ajung acolo dar pentru rugaciunile voastre voi ajunge.. Povestea ta Ory, mi-a dat aripi sa zbor pana acolo:p
te imbratsiez cu dragoste aceeasi jenica ps- VA ROG FRATILOR NU VA TEMETI NICI NU VA RUSINATI DATI-MI NUMELE VOASTRE, va rog..aici sau pe privat:) |
sincer va spun ca va admir ca aveti atata credinta in sfantaParascheva si mi-e rusine, ca as putea merge mereu la moastele sale si nu merg si chiar cand am fost nu am stiut sau nu am putut sa ma rog cu atata putere incat sa constat ca se intampla ceva extraordinar in viata mea. de fapt s-au intamplat lucruri bune mereu in viata mea dar in limitele firescului, banalului. acuma poate ca eu sunt asa de nerecunoscatoare si ticaloasa incat sa nu recunosc influenta lui Dumnezeu si a rugaciunilor sfintilor sai. m-am rugat cand eram insarcinata sa am copii normali si sanatosi si lucrul asta s-a intimplat. dar eu stiu, ofi datorita Sfintei, o fi datorita ingrijirilor medicale competente, o fi datorita alimentatiei corecte din timpul sarcinii, o fi datorita fondului genetic bun al familiei noastre? uite asa ma indoiesc in viata asta pacatoasa, ezit intre atitudini si conceptii contrarii si mai fac si pacate spunand ceea ce spun.
dar sa revin de unde am plecat, admir mult pe doamna ica milin, o bunicuta cum mi-as dori si eu sa am, pe doamna jenica si pe ory si o sa incerc sa ma rog si eu asa, cu tot sufletul, cum faceti domniile voastre. cei care vin in Iasi in pelerinaj sa ma anunte, va dau numarul meu de telefon si poate facem impreuna o masa rotunda in care sa ne cunoastem, macar cativa oameni de aici de pe forum. numai daca doriti, bineinteles. |
Dumnezeu sa va ajute sa ajungeti cu bine la Sf! Eu nu pot ajunge tocmai pana la Iasi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, poate ajung la moastele Sf Paraschiva, in Bucuresti, la biserica de langa gara Basarab.
|
Citat:
Si bineinteles ,mult folos ,bucurie sufleteasca. Eu nu ma simt in stare sa stau atata in picioare ,imi vine rau. Acatistul se da pt.a fi citit pe loc? Vreau sa dau unei prietene care merge pentru toata familia. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:31:39. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.