Ca sa fiu in ton cu topicul, ma gandesc, cat de potrivite sunt cuvintele vamesului: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului".

De prea multe ori doar rostim, fara sa traim. Consider ca atunci cand persoana transmite un cuvant, daruieste si ceva tainic din adancul ei. In concluzie, degeaba memoram versete, daca nu facem vii acele cuvinte.

Rugaciunea inimii ,,Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ma pe mine pacatosul',este rugaciunea care trebuie sa o zicem in gand,neancetat,vei vedea ca o sa simti o schimbare.

"Ce sa rostim ca sa schimbam si sa ne schimbam?"

...poate cei mai noi pe forum ar putea aduce o contributie la acest subiect.


in legatura cu acel "fiat" al Maicutii Domnului: "Fie mie dupa voia Ta" - cred ca este greu pentru noi oamenii obisuiti sa acceptam in toata profunzimea voia lui Dumnezeu in viata noastra. dar putem constientiza si ne putem tine mintea treaza ca orice s-ar intampla nu este din controlul nostru, nici bine nici rau. daca am accepta ca noi nu putem face nimic, oricat de ambitiosi si puternici am aparea, am pune un inceput vietii noastre si trairii duhovnicesti pe care trebuie sa o aflam in noi, daca vrem sa schimbam cu adevarat ceva. altfel nu schimbam nimic, doar luam o alta cale in care nu vom gasi decat noi dar cunoscute dezamagiri de oameni, de situatii, de noi insine, de intreaga noastra viata pe care o pazim cu absurditate si nu vrem sa I-o daruim ca sa ne faca impliniti. sa avem mereu incredere ca Dumnezeu numara ridicarile si nu caderile, celor care Il cauta cu adevarat, si sa avem rabdare cu noi sa invatam sa-L primim in viata noastra si sa Il cunoastem asa cum este El si nu doar cum ni-L imaginam sau speram. Dumnezeu sa ne binecuvanteze!

dragomirna daca am cere cum se cuvine, nu ar fi greu sa fim partasi la prefacere. Problema este ca aceste cuvinte: "faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant" nu sunt rostite decat de unii si nu de toti, iar din cei care rostesc, putini sunt cei care dup rostire simt cum inima lor devine inima altora.

da.. in rugaciune, atunci cand ajugem sa intelegem si sa simtim ca avem nevoie sa ne rugam (si nu doar pentru ca ne impunem ca si cum am face un ritual fara rost si fara rezultat), iar apoi chemandu-L, dandu-I slava si implorandu-L sa se uite spre noi cu Iubire, sa ne ierte si sa ne reinnoiasca in bucurie, atunci putem fi partasi la prefacere. este mai greu sa ramanem pe Cale, pentru ca nici nu stim cum ne mai raportam la ea, in tumultul vietii care ne-ar inghiti daca nu L-am avea, macar in gand, pe Dumnezeu - uneori ii scuz pe cei care nu se gandesc sa-L aduca pe Dumnezeu in viata lor, sau nu-L aduc cu adevarat, pentru ca ei oricum nu stiu cat de dureros este sa cazi si sa-ti recunosti infrangerea in fata Lui, dar sa gasesti si curaj si dor de Viata ca sa razbati.
multumesc pentru cuvinte costel.

Dragomirna, pentru cel care se roaga Dumnezeu este viu. Numai pentru cel care nu se roaga Dumnezeu este mort. Se pierde din vedere ca un Dumnezeu mort, m-ar lasa si pe mine in moarte. Dar eu, culmea, sunt insetat de viata fara de moarte. Ar trebui sa mor in judecata mea de om, ca sa declar ca Dumnzeu e mort - spunea parintele Staniloae. Iar daca am amintit de rugaciune, doresc sa amintesc si cuvintele Sfantului Efrem Sirul:"Cand stai la rugaciune si primesti ganduri spurcate, esti asemenea unei mirese care curveste de fata cu mirele sau".

Cuvintele Sf. Efrem Sirul ar trebui sa ne motiveze mai tare sa nu cadem din Rugaciune primid ganduri aiurea, pentru ca "ating" sufletul si il fac sa ramana treaz si dornic de comuniune adevarata cu Domnul, il fac sa simta Dorul de El si nevoia de mereu mai multa straduinta.

mai e un fiat..primul defapt



Fiat lux

Sa se faca lumina