Citat:
În prealabil postat de IlIegh
Eu nu inteleg cum pocainta repara totul. Daca eu sunt un hot din nastere, stiu ca e pacat, ma pocaiesc, dar natura mea de hot nu dispare, eu tot as fura, dar ma abtin pt. ca am citit Bibilia.
Asta nu inseamna deloc ca sunt perfect. Sunt un hot in sinea mea, dar ma abtin. Poate sunt perfect cu fapta, dar sufletul si gandul meu e un talhar.
Nu cred ca asta e definitia unui om perfect (adica cunosc si oameni care nu sunt capabili sa fure).
|
Pocainta înseamna pe de o parte dorinta noastra de a ne curati de patimi. Chiar daca gândurile patimilor nu vor înceta niciodata sa existe, prin efort vointa noastra se desparte tot mai mult de ele. Dar poate ca niciodata nu o sa avem stabilitatea totala, fiindca asa cum suntem acum vom fi si în vesnicie, deci lupta va continua si acolo, dar va fi cu atât mai usoara cu cât suntem mai înradacinati în virtutea înfrânarii.
Pe de alta parte, pocainta înseamna punerea noastra voluntara la dispozitia lui Dumnezeu ca El sa ne vindece de urmarile nestiute de noi pe care pacatele le-au provocat.
Pacatul are mai multe aspecte. Unul e aspectul de vina, de tradare si batjocorire a lui Dumnezeu. Parintele Sofronie spune ca acesta se iarta poate la primul suspin de remuscare al omului. Mai grav e aspectul ontologic al pacatului. Calcarea vocii constiintei aduce o moarte reala a sufletului. Cadem dintr-un plan si nu doar ca nu mai stim sa ne întoarcem ci nici nu mai avem constiinta ca trebuie sa ne întoarcem undeva pentru ca tradând vocea constiintei, acea parte din noi pe care am tradat-o a murit.
Sau sugerezi ca pot intra in imparatia lui D-zeu toti aceeia care se pocaiesc ?
Împaratia lui Dumnezeu nu e un loc ci e însasi Fiinta lui Dumnezeu. Ca sa ne unim cu El trebuie sa fim perfect curati. Orice pacat este de fapt o strâmbatate, un neadevar si un om strâmb nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.
Noi avem doua tipuri de întuneric/strâmbatate/neadevar în noi. Unul e cel cu care ne nastem si formam fiindca nu cunoastem adevarul de la început si crestem cu minciuna în care petrece toata omenirea si chiar daca unii cunosc învatatura Bisericii, nivelul teoretic al acestei cunostinte nu ne ajuta deloc în vesnicie fiindca cunostintele teoretice sunt ceva iar cele practice altceva, cele teoretice sunt un balast si un obstacol în dobândirea cunoasterii adevarate. Acest întuneric consta în a crede ca existenta mea, a fiecaruia e absoluta, când de fapt e creata, Absolutul este Altcineva.
Celalalt întuneric e cel provocat de pacate.
Daca ne curatam de ambele întunericuri putem suporta vederea lui Dumnezeu / unirea cu El. si cum Dumnezeu e infinit, poate ca avansarea în cunoasterea Lui se poate face la infinit, si asta tot prin pocainta se face.
Asta a spus-o Karmen in primul post. Sotul e multumit (desi eu cred ca in acea familie sotul este cel cu probleme). Nu pot sa fac nici o alta supozitie, trebuie sa ne bazam doar pe spusele lui Karmen.
Lipsa ei de acasa e compensata printr-o familie fericita si stabila.
Cei care umbla în pofte, desi vii, sunt morti.
