Totuşi părerea mea şi nu numai, pentru că am citit pe undeva în Sf. Părinţi , că mustrarea conştinţei pentru ce greşim , este însăşi vorbirea lui Dumnezeu, altfel totate ar fi pierdute , dragă Costel .

poi barfa este trairea aTributului, epitetului, a adjectivului, a insushirii, a insushiului, in timp ce faptele ascultarii shi dragostei lipsesc cu desavarshire, este cel mai macabru mod de autosulimenizare interioara shi autoinshelare... omul care shi-a strans shi shia trait epitete, adjective, vrednicia pe care insushi o credea despre sine... neavand nici un fel de corespondentza cu realitatea, fiind rapit in betzia visurilor shi nalucirilor shi lingushelilor de sine insushi cu responsabilitatea sau cu minciuna duhului minciunii maririi de sine fatza de aproapele sau... in virtutea unor barfe sau socoteli desharte... caci am ajuns ca sa ne socotim pacatoshi ca defapt astfel sa ne socotim vrednici shi sa ne pierdem din pricina nebuniei rasplata din Ceruri... pentru mandrie shi agoniselile ei blestemate.

Cand te-ai obisnuit cu pacatul, ai redus la tacere glasul constiintei. Constiinta are putere atunci cand omul se afla la inceputul "unirii" cu un anumit pacat. In momentul in care ai pus pacatul "la masa", "ii oferi odihna", constiinta nu mai are putere. Pana la masa si odihna, ea are un rol major in indreptarea omului. Daca s-a produs unirea nu inseamna ca a disparut constiinta, ea striga, insa prin unirea cu pacatul, omul si-a "astupat" urechile, nu o mai aude.

Am înţeles perfect Costele, dar totuşi cel păcătos n-ar mai avea scăpare, n-ar mai fi posibilă îndreptarea, care tot cu ajutorul lui Dumnezeu este posibilă.

Ne vindecam de patima clevetirii daca vom crede ca diavolul este cel care-l impinge pe om la pacat. Dar, din nefericire, de multe ori intram si noi in "jocul" ispititorului, ignorand aceasta realitate. E foarte folositor cuvantul Sfantului Ioan Scararul despre clevetire:

"Clevetirea a fiica urii. E o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii.

De voieste cineva sa biruiasca duhul clevetirii, sa nu invinovateasca pe cel ce a gresit, ci pe dracul care l-a ispitit. Ca nimenea nu voieste sa pacatuiasca fata de Dumnezeu, chiar daca toti pacatuim fara sa fim siliti.

Am auzit pe unii clevetind si i-am certat. Dar lucratorii acestui rau raspundeau in apararea lor, ca fac aceasta din dragostea si din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus sa inceteza cu aceasta dragoste, caci nu minte cel ce a zis: Pe cel ce-l cleveteste in ascuns pe aproapele sau, alunga-l (Ps.100, 5). Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el, si nu-ti bate joc de om.

Sa nu te sfiesti niciodata de cel ce cleveteste pe aproapele fata de tine. Mai degraba zi catre el: Inceteaza, frate! Eu in fiecare zi fac lucruri mai rele ca el. Si cum pot sa-l osandesc pe el? Prin aceasta vei castiga doua lucruri: cu un singur leac te vei vindeca si pe tine, si pe aproapele."

Parintii Bisericii spun ca, de multe ori, cei ce-si judeca aproapele, se expun riscului de a cadea in pacate grele, cum ar fi desfranarea. Ar trebui sa ne fie frica sa-l judecam pe cel ce pacatuieste, gandindu-ne ca, prin aceasta, ne-am putea lipsi de ajutorul lui Dumnezeu si ne-am deschide calea spre iad.

Gheron Iosif spunea: "Iti vine un gand sau cuvant de judecata? Sa ii indreptatesti pe toti si sa iai toata greutatea asupra ta. Daca nu infrunti astfel indemnurile de a judeca si fie le manifesti in afara, fie le cultivi inlauntru, vei avea razboi trupesc. Si daca atunci nu te vei intelepti, te va parasi harul si vei cadea.

Si daca nici dupa cadere nu te vei pocai si nu vei inceta a mai judeca, atunci caderile vor avea urmari multe si urate. Patima se mareste, vine moartea si urmeaza iadul."

Observ ca totul este foarte interpretabil...
Unii parinti spun sa ne traim viata cu frica iadului,numai asa vom impiedica comiterea de pacate...altii spun altceva...eu as zice ca important este sa ne mantuim...

Toti Sfintii Parinti au acelasi mesaj , sub forme si exprimari diferite , dar ei nu s-au contrazis niciodata , si toate cele lasate de ei ne ajuta sa intelegem care este drumul cel mai scurt si ADEVARAT spre MANTUIRE ! Doamne ajuta !+:53:

Nu trebuie sa credem ca parintii se contrazic. Noi obisnuim sa desprindem de contextul initial un anumit cuvant al parintelui, crezand ca lucreaza de la sine in toate situatiile. Ori nu este asa. Omul este o fiinta atat de complexa si de diversa, incat fiecare sfat trebuie personalizat.

De aceea, nu este de ajuns sa citim cartile Sfintilor Parinti, pentru a dobandi vindecare de patimi, ci trebuie sa avem un duhovnic caruia sa ne marturisim.

scuze,nu am vrut sa scriu ca se contrazic parintii,chiar daca asa se intelege,scuzati exprimarea!
voiam sa zic ca totul este interpretabil de noi,oamenii obisnuiti,practicantii...unii dintre parinti ne spun unele sau unii dintre oameni spun exact contrariul!

Pt unii functioneaza puterea fricii de iad deci prin asta si infranarea de la pacate!