De fapt noi ascultam de atatia duhovnici de nici nu stim, de atatia oameni. Voi stiti asta?
Pentru ca duhovnicul nostru asculta de a lui, si acela mai departe de a lui si tot asa.
Si ma intreb:
Pe ce pozitie ii putem totusi pe toti in viata noastra: parinti, sot/sotie, prieteni, duhovnic?
Dupa ceea ce citesc aici, duhovnicul este mai mare decat toti si ceilalti chiar nu mai conteaza.
Si nu pot aparea si conflicte in aceasta situatie?
Daca parintilor nu le convine sa fie altcineva mai presus ca ei in viata noastra?
Daca sotul devine banuitor, sau chiar gelos pe duhovnic? Duhovnicul este pana la urma un barbat, strain.
Cum le impacam pe toate? Cum sa dam fiecaruia ce i se cuvine? Cum sa nu-i ranim pe nici unul?

Daca sotul va deveni gelos doar pentru ca ai stat de vorba cu duhovnicul, poti fi sigura ca el va fi gelos ori de cate ori te va vedea stand de vorba cu un barbat. Iar acela nu este sot cu adevarat. Eu nu-mi pun intrebari de genul "de ce a stat de vorba sotia mea cu acea persoana?", pentru ca am incredere deplina in ea.

Cine nu a inteles ca duhovnicul este un parinte care te naste, te ridica din starea nefireasca in cea fireasca, poate afirma despre el ca este un strain.

Un duhovnic adevarat iti va da sfaturi tinand seama si de faptul ca vietuiesti langa cineva care nu are nu are legatura cu biserica. Asa ca nu e cazul sa crezi ca prin venirea la duhovnic dai nastere la conflicte in familie. Duhovnicul nu are rolul de a aprinde scandalul, ci de a sterge orice gand care ar duce la aparitia certurilor.

Dar sotia nu iti spune ce discuta cu anumite persoane si cine sunt ?

Nu as putea intelege situatii de genul asta pentru ca in momentul in care suntem amandoi ma si prezinta persoanelor cu care vorbeste sau imi spune cine sunt si ce subiect are de discutat cu respectivii si asta pentru ca asa simte si la fel fac si eu. Scuze dar asta nu inseamna gelozie sau lipsa de incredere, dar cu siguranta inseamna o buna comunicare ;)
In cazul meu daca lucrurile ar incepe sa decurga altfel...mi s-ar parea ca a uitat codul bunelor maniere :-?

Pai te prezinta, dar nu se opreste la prezentarea ta. Si faptul ca discuta pe o tema la care tu nu poti participa ex: probleme de la serviciu, poate da nastere la semne de intrebare in mintea unora. Dar in aceste cazuri vorbim de o iubire bolnava. Asta am vrut sa spun.

Eu nu cred ca este vorba de iubire bolnava.
Este normal sa existe niste diferente intre persoanele din viata noastra si cu fiecare sa discutam in anumite limite.
Si este normal sa nu inlocuim o persoana cu alta. Atunci este normal sa se simta lezat unul sau altul.
Ati dat mai sus exemple in care oamenii fac din duhovnic mama, tata, sot, frate etc. si nu mi se pare normal.
Daca mama sau tatal tau este inlocuit de duhovnic cu care toata ziua dsicutii toata viata ta, iar parintilor nu le mai spui nimic si nu le mai cer sfatul, nu este normal sa se supere?
Iar in cazul duhovnicului au aparut chiar pe acest forum si alte situatii mai delicate, cand s-au nascut sentimente ne-cuminti fata de acesta.
Este si el un om, un barbat, uneori f.placut si atunci...
Nu mai vorbim de sotia preotului care este si ea tot om...
Si una este sa discuti cu el la biserica, si alta la telefon, pe mail, etc.
In aceste cazuri sotul, sau preietenul trebuie sa stie. Trebuie sa-l respecti.
Asta vroiam sa spun si a sarit repede Cristiboss.
Trebuie putin discernamant si respect fata de toti cei din jur.

Iar cu ascultatul de ceea ce ti se spune este similar, poate mai delicat.
Daca duhovnicul iti spune intr-un fel si parintii, sau sotul in altul. Tu pe cine asculti? Si pe cine iti pui in cap mai usor, pe ai tai, sau pe duhovnic?
Fiindca in functie de situatie si de problema, pot exista pareri diferite.
Intrebam, cerem sfatul si mai apoi cantarim si noi.
Plus ca duhovnicul rupe putin problema din context, el nu poate stii exact fiecare detaliu din viata ta.
Eu am avut o situatie la un moment dat.
Am avut ceva cu preotul si sotului meu nu i-a convenit, pentru ca stia ca am dreptate si pe urma intr-o zi trebuia sa mergem de Ziua Eroilor (Inaltare) in alta localitate, la cimitirul eroilor, ca intr-un fel de excursie. Sotul meu a refuzat, iar eu am fost sufletul indoit. Pe cine sa aleg? L-am ales pana la urma pe sotul meu.

Tot e bine sa iti adresezi intrebari si sa le gasesti raspunsul cateodata....altfel e de rau si daca nu ai nici o intrebare la fel ca si atunci cand imediat ce iti vine una fugi la duhovnic.
Eu sincer asa il vad pe crestinul adevarat, capabil sa aiba intrebari si sa isi si mai raspunsa si singurel...

In sfarsit ....
 

" Numai că noi nu vrem să alegem. Mulţi tineri îmi cer diferite sfaturi, îmi pun întrebări la care ei înşişi ştiu răspunsul. Eu când îmi dau seama, din formularea întrebării, că ştie răspunsul, îl întreb: „Spune tu sincer, care e răspunsul potrivit?” Zice: „Ei, mi-e greu!” Zic: „Lasă, lasă! Zi tu ce trebuie să faci!” „Cam aşa ar trebui să fac!” Era evident că trebuia să facă aşa.
La o conferinţă în Grecia, a fost întrebat un profesor foarte cunoscut de teologie, de la Salonic, Tselenghidis: „Ce trebuie să fac când duhovnicul nu e în oraşul meu şi nu am nici-o posibilitate să-i cer sfatul?” Şi a răspuns: „Sunt atâţia şi atâţia credincioşi obsedaţi că nu au duhovnicul lângă ei, ca şi cum n-ar grăi Evanghelia cât se poate de clar. Vrei să furi? Evanghelia zice precis: Nu fura! Vrei să minţi? Evanghelia zice precis: Nu minţi! Vrei să desfrânezi? Evanghelia zice precis: Nu desfrâna!”

Găsim răspunsuri foarte, foarte clare, numai că preferăm să ne gândim: „Dacă totuşi eu aş desfrâna acum cu tânărul acesta, poate peste şase luni se va căsători cu mine şi peste zece ani voi fi o mamă cu trei copii, pe care-i voi duce la Sfânta Împărtăşanie cu o râvnă extraordinară!” Şi fata îl cucereşte pentru o noapte, pentru mai multe nopţi, se şi mărită cu el şi, după ce s-a căsătorit, el îi spune: „Duminica n-ai ce căuta la biserică, e ziua noastră liberă!” În posturi: „Post? Post trebuia să ţii la mă-ta acasă! În casă la mine nu se ţine niciun post!” Şi fata zice: „Of, of, of! De ce nu m-am gândit mai bine?”

E foarte trist! Fiţi sinceri cu voi înşivă! Sunt atâtea şi atâtea lucruri care pe voi vă ţin departe de Hristos şi voi le ştiţi. Doar că e greu să fiţi sinceri cu voi înşivă.

Deci revin cu intrebarile:

De ce le este frica atator credinciosi sa gandeasca si devin dependenti patologic de duhovnic?

Cum s-a ajuns la convingerea ca e bine sa discuti absolut tot cu duhovnicul si cat mai des cu putinta?....

De ce aceasta lene in a gandi, si comoditate in a lua decizii???????

Da, Andrusca, si eu m-am gandit la asta cand am citit asta pe celalalt thread. ;-)
Uite ca asa zic si duhovnicii intelepti. De MULTE ori stim si noi ce e bine, daca cunoastem Evanghelia si avem constiinta.

Raspuns...
 

Off topic : Ti-am raspuns la subiectul Gelozie, pentru ca s-a deviat de la acest subiect...care s-ar incadra mai mult la cel legat de Gelozie si nuantele pe care le vad eu personal acestui concept.

.....
 

Pai si eu cand am citit nu mi-a venit sa cred ca sunt exact aceleasi probleme pe care mi le pun si eu si pe care le percep ca fiind grave...si a caror raspuns e si simplu de dat, asta daca nu ai o constiinta adormita voit ;)