poate ca nici eu nu m-am exprimat chiar bine. sentimentul precede fapta pentru ca din dragoste il ajutam pe fratele nostru, din dorinta de a-l bucura. iar bucuria noastra urmeaza bucuriei fratelui, dar pentru el, nu pentru noi. eu daca ii dau unui sarac un banut si il vad ca se bucura, ma bucur de bucuria lui, nu pentru ca eu l-am bucurat. Dumnezeu este cel care bucura, noi doar incercat pe cat putem sa facem voia Lui. daca noi ne "bucuram" ca i-am dat unui sarac 5 lei, fara a ne gandi la acel sarac ci numai la fapta noastra asta nu mai e bucurie.

o mica adaugare: nu de fiecare data suntem constienti de sentimentele pe care le avem inainte de a face ceva. putem sa ajutam pe cineva chiar dintr-un simplu impuls pe care nu ni-l explicam decat dupa ce o facem. dar sa nu mai vorbim atat despre ce facem noi si ce ar trebui sa simtim caci nimic nu facem. atata timp cat mai sunt frati de-ai nostri de ajutat, de bucurat, e clar ca nu am facut destul, ca mai e ceva de facut. ne asezam pe scaun si nici nu am inceput drumul. :) sa spunem din tot sufletul "nimic nu am facut bun inaintea Ta, Doamne!", sa ne smerim astfel si Dumnezeu ne va da putere.

Pai si acum oare nu ati spus exact ce am spus si eu: noi ne bucuram dupa fapta pentru ca Domnul se bucura = Domnul ne da bucuria...
Da, e adevarat ca din iubirea de aproapele se naste fapta, dar fapta poate sa apara sau nu...Pentru ca din setea asta de informatie, pentru a vedea daca ce faci e bine sau nu, iti amani faptele bune...Si daca mai ajungi si la o concluzie gresita in timpul acestei obsesii de a te informa(care de altfel nu va avea sfarsit) este posibil sa nu mai faci deloc fapte bune...

sa facem foarte clar distinctia intre a ne bucura pentru ca aproapele se bucura si a ne bucura pentru o fapta. e adevarat ce spui, vorbim prea mult si facem prea putin. cati saraci nu sunt pe strazi chiar in momentul asta cand noi stam confortabil pe scaun si discutam pe forum despre ce e bine si ce nu e bine sa simtim cand ii ajutam pe altii... :) sunt unele momente in care simti ca trebuie sa ti se dea una peste ceafa, sa te mai dezmeticesti. :) Doamne ajuta!

Eu ajut cum pot si cat pot...dar nici nu stiu daca as avea de ce sa ma bucur ca fac fapte bune, pentru ca realizez ca orice as face nu pot schimba viata celor in nevoi asa cum mi-as dori sau atat cat ar avea ei nevoie pentru a depasi situatia dificila in care se afla :2:

cat despre "Dumnezeu se bucura in noi", nimic mai adevarat. nu exista nici o virtute care sa nu fie dintru inceput a lui Dumnezeu. milostenia, dragostea, credinciosia si toate virtutile sunt ale lui Dumnezeu dinainte de a ne naste noi. sa cautam sa ne aliniem si noi, pacatosii, la cele ale lui Dumnezeu. in primul rand - sa scapam de patimi si de inchipuirea ca facem ceva bun!

eu cred ca daca faci un bine celui in nevoie gandind doar atat: ca-i pentru Hristos ,e de-ajuns, caci El asa ne-a zis. Si Domnul se bucura atat in cel ajutat, cat si in cel ce ajuta.

Luisa, toate se fac cu Dumnezeu in gind si in vorba.
De aceea si spunem celor ce pleaca undeva... Cu Dumnezeu inainte!, adica le dorim bine!

da, asa e.

Ceea ce simtim este lucrul esential si precede fapta in sine, deoarece prin sentimente se creaza si se ACUMULEAZA substanta divina, "creditele" pentru intrarea in Rai, insa acest proces complex si in acelasi timp usor nu se poate descrie asa linear cum am facut-o eu in doua cuvinte.