Imi pare rau... Dar sa ai nadejde ca Dumnezeu iti randuieste doar ce iti este de folos.Daca fata pe care ai iubit-o nu a ramas cu tine, cu siguranta ca iti este mai bine fara ea. Cine stie ce surpriza neplacuta ati fi avut daca ramaneati impreuna?
Este adevarat, nu e o placere sa fii singur. Dar e si mai neplacut sa fii cu cineva nepotrivit.
Acum esti nefericit dar in curand o sa vina si timpul fericirii tale. Sti cum se spune:o sa vina soarele si pe strada ta!:16:
Doamne ajuta!

Multumesc!

Nu stiu daca este corect sau bine (la partea strict teologica recunosc ca nu sunt specialist), insa asa ma rog si am zis: "Doamne, daca voi mai putea iubi pe cineva si persoana respectiva ma va iubi la fel Iti promit 3 lucruri: ca nu voi-I uita sa-TI multumesc, ca nu o voi insela si ca nu o voi face sa sufere".

:53:
Foarte frumoasa promisiune ai facut. Sa te ajute Dumnezeu si sa-ti dea ocazia si puterea sa o implinesti!
Eu as mai adauga ceva, ceva ce ne este mai greu, uneori imposibil, dar foarte placut lui Dumnezeu: sa putem iubi o persoana, sa nu o inselam sau s-o facem sa sufere chiar daca acea persoana nu ne iubeste

Da- asa ar trebui! Ce am remarcat este ca din pacate astazi putine fete sau femei isi doresc ceva serios, de durata si o familie crestina, si prea usor se spun niste cuvinte doar de dragu de a fi spuse.
Asa la cuvinte frumoase toti ne pricepem si este usor, insa mai greu cu faptele.

Despre amânarea căsătoriei
 

"Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută si nu mai găseste. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg altii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuintă uneori si de putină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esentiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate asa cum le asteaptă el." - Părintele Paisie Aghioritul

De ce să fie păcat, Florine?
Dacă ne uităm în Facerea, vedem că de la început Dumnezeu a socotit că nu e bine să fie omul singur. Aşa a făcut Domnul să vină şi Eva, lângă Adam.
Uite un link pentru un cuvânt pe care îl găsesc frumos, aşadar folositor, aparţine lui Traian Dorz (din care îi plăcea Părintelui Teofil Pârâianu să citeze - îi recita des poeziile).
http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=19588

Spui că nu mai ştii ce să faci... Ce să faci frate, decât să cauţi şi să faci voia lui Dumnezeu mai departe. E lucru bun, cel mai bun.
Acuma, dacă nu ai chemare sau dorinţă pentru mănăstire, sunt tentat să îţi zic două lucruri:
a) Omul când voieşte ceva se şi osteneşte niţel; mai caută, mai încearcă, mai întreabă... Poate n-ar strica să fii şi tu niţel mai activ, mai căutător, ştiu şi eu... Multe femei or aştepta un soţ, precum mulţi bărbaţi îşi doresc o soţie.
b) Ceva îmi spune (temerile mele aiurite, desigur) că poate uneori ne poticnim exact de ce căutăm să obţinem. Adică, în cazul ăsta, zici că vrei o soţie credincioasă. Că bun lucru e o familie unde femeia e credincioasă, adevărată mângâiere pentru un creştin. Dar, frate, astăzi nici noi nu suntem ce am fost, noi bărbaţii... Lumea e niţel cam răvăşită şi cam răsturnată, nu văzuşi? Mai găseşti oameni cuminţi, în sensul cunoscut din bunici şi alţi moşi? Nimeni nu mai e pe la noi, în vremurile astea, cum a fost cândva românul, bărbatul şi femeia. Să nu fim aşadar prea pretenţioşi, că nici noi nu suntem prea breji, să mă ierţi de opinie...
Şi apoi, oare dragostea nu ştie ea să poarte şi pe ale celuilalt? Oare puterea iubirii creştine nu face adeseori minuni? Oare un soţ cu adevărat credincios nu este deja o bucurie pentru soţie şi copii? Oare nu devine el treptat un model şi pentru soţia mai puţin credincioasă?
Numai să fie cu adevărat credincios, adică om cu milă şi cu răbdare, cu înţelegerea şi toate celelalte pe care le are iubirea, dragostea cântată de Pavel în I Corinteni.

*
Mi-e greu să mă dau pe mine exemplu, însă acum sunt silit s-o fac pentru că găsesc că momentul e potrivit. Poate ţi-o folosi, ştiu şi eu... Voia Domnului!
Uite, eu am fost primul care a alergat în Biserică. M-am spovedit primul, am învăţat primul rânduielile şi multe care ţin de cultul nostru creştin. Soţia, care n-a avut nici măcar o mamă şi o bunică credincioasă cum am avut norocul să am eu, a fost la început rezervată. Nu împotrivă ci prudentă. Voia să vadă efectul, roadele, folosul. După vreun an, doi, a făcut şi ea pasul.
Astăzi, Florine, dacă e să răspund onest la întrebarea care din noi doi e vrednic să poarte numele de creştin, prin faptele sale, răspund fără ezitare: soţia mea! M-a întrecut cu mult, deşi a venit mai târziu la credinţă. M-a întrecut mult în toate, te rog să mă crezi pe cuvânt. Am mereu de învăţat de la ea şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit o aşa soţie. Nu spun ce bine e pentru copiii noştri, avînd aşa o mamă... Pocăinţa ei este vie, palpabilă, cu multe roade.
Dacă m-aş fi grăbit să fiu prea critic, nerăbător şi să o resping, am fi pierdut cu toţii foarte mult.
Deci acolo unde unul are măcar o firimitură de credinţă, sau măcar îşi doreşte să aibă, e posibil ca Domnul să sporească familia tocmai prin celălalt, prin soţ/soţie, chiar şi prin vreunul dintre copii. Eu aşa am văzut, mă ierţi de împărtăşire şi de opinie,
Doamne ajută!

P.S. Uite şi câteva tehnici secrete, pentru ieşirea din impas: https://bisericasecreta.wordpress.co...-duhovnicesti/

Va multumesc pentru sfanturi!

Acum pretentios nu as putea spune ca sunt (nu visez la top-modele sau femei cu bani ori pozitie sociala), dar la cateva principii- credinta, sentimente autentice reciproce, respect, sinceritate, seriozitate si corectitudine- pot spune ca tin!

Intradevar, nu spun ca sunt perfect sau ca fiind om nu pot gresi si eu- insa in chestiunile esentiale, care conteaza cu adevarat, am incercat si cred ca am reusit sa nu gresesc!

Măi, ţinta nu e de a nu greşi. Ci de a iubi.
Infailibil nu se poate. A iubi se poate.

Da- evident ca aveti dreptate!

Ziceam doar ca nu trebuiesc facute greseli grave- precum inselatorie, infidelitate, minciuna, comportament violent, bautura, etc!

Asa ca suntem oameni si nu suntem infailibili este perfect adevarat!