![]() |
Citind ce se scrie pe aici am înțeles ca noi oamenii suntem ființe slabe și nu am putea spune ,,nu'' la toate , ca vom avea dorințe ceea ce pare normal.
De ce nu putem fi fideli?Pentru ca noi înșine credem ca este imposibil.Dar ca sa va spun mai puțin elegant,pentru ca ne iubim viciile și preferam sa cautam scuze în loc sa punem capăt tentațiilor.Deci dacă alegi sa fii fidel se poate,neputința fiind doar un pretext slab. |
Citat:
Problemă de percepție. Rănirea orgoliului masculin? Fă-mi, te rog frumos, o favoare, am spus și mai înainte, să ne ferim de generalizări puerile. Orgoliul nu are sex, ca, de altfel, orice trăsătură de caracter, nu e nici masculin nici feminin. Eu, personal, am întâlnit în viață, mai multe femei dominate de orgoliu decât bărbați, dar nu am să îndrăznesc niciodată să spun că femeile sunt orgolioase. Dacă doar o singură femeie de pe planetă ar fi lipsită de orgoliu, tot nu aș generaliza să spun "Toate femeile sunt orgolioase". Mie nu-mi faci nici un rău prin faptul că emiți astfel de judecăți categorice, singurul rău ți-l faci ție, fiindcă relațiile tale cu bărbații sunt puse, din start, sub semnul unor prejudecăți care nu-ți vor aduce nici un folos. Dar, mă rog, nu e problema mea. Citat:
Citat:
|
Citat:
|
nu vei intra in imparatia in care nu ai trait pe pamant
Oamenii au ajuns să fie niște prelungiri ale poftei. Lumea este un
sanatoriu de bolnavi care se folosesc unii pe alții ca medicament pentru boala lor. De aceea ei au nevoie unii de alții. Ei sunt nedespărțiți, legați între ei ca niște ocnași cu lanțurile poftei. Dar ceea ce este mai cutremurător este că nu pofta reiese din... noi, ci noi reieșim din ea. Industria de unelte de satisfacere a plăcerii, de păpuși gonflabile și vibratoare ne descoperă tirania poftei în sine. Pofta și-a căpătat un statut independent, dominându-ne din iraționalitatea sa devoratoare. În epoca sex-shopurilor, noi asistăm la personificarea poftei, dincolo de orice idee de cuplu sau lege a perpetuării. Când tânărul, din cauza filmelor și a afișelor cu care trăiește, își începe viața în doi după o perioadă lungă de onanism, celălalt devine pentru el un substitut al masturbării. De aceea generația Coca-Cola își schimbă atât de ușor partenerii, pentru că ei nu mai pot resimți sentimentul de cuplu și, practic, se masturbează între ei. Aici nu mai poate fi nici un fel de adâncime, dispare până și gelozia. Nu în zadar o păpușă gonflabilă costă de la 100 de dolari în sus, pe când o basarabeancă frumoasă costă în Chișinău 5 dolari, dar și mai ușor o iei pe degeaba. |
Citat:
|
Citat:
Interesantă părere... NU cunosc nici o situație în care vreo femeie căsătorită să nu aibă serviciu, cu excepția situațiilor de șomaj sau altele tot de acest gen (adică, imposibilitatea de a-și găsi ceva de lucru sau, știu pe cineva, care chiar ea nu vrea să fie angajată). Astea se pot întâmpla și în cazul bărbatului... "Femeia independenta se considera ca nu este ortodoxa"? De unde ai scos-o și pe asta? Familia se destramă pe alte considerente și nu datorită faptului că femeia are serviciu sau nu. Dacă ei (lui) îi place flirtul sau "ocheadele nesănătoase" sau ceva mai mult, o va face, indiferent unde, la serviciu, acasă sau aiurea. Citat:
Discuțiile acestea despre cum sunt bărbații și cum sunt femeile și identificarea unor trăsături generale care să-i diferențieze pe unii de alții nu au nimic constructiv, sunt discuții inutile, fără sens, care pot fi purtate la cafeaua de dimineață pentru cei care au o unică preocupare: "tăierea frunzelor la câini". (Referitor la asta, îmi aduc aminte, în urmă cu vreo 14 ani, un homosexual încerca să mă convingă "filosofic" și "științific" de dragostea pură și imaculată care se poate realiza între doi bărbați, pe motivul că femeile nu înțeleg bărbații și toate sunt niște c.... și toate nu sunt interesate decât de o plimbare la șosea și dacă se poate într-o mașină scumpă. Probabil, că or fi și de cealaltă parte niște "argumente".) Ce să zic, și asta am spus-o mai sus: lasă prejudecățile acolo unde le e locul și tratează oamenii ca și cum fiecare dintre ei ar fi unic, fiindcă (e un fapt banal deja) suntem unici, fiecare, în felul nostru. Și dacă dorești cu adevărat un bărbat bun, nu acesta este modul onorabil și convingător de a-l avea. Adică, cu decretarea orgoliului nețărmurit și a dorinței de dominație a bărbatului în defavoarea femeii. Sentimentul de dominație e adânc întipărit în mintea și sufletul fiecărui om și fiecare "face urât" când simte că semenul său vrea să-l "dirijeze", iarăși spun, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Înțelegerea dintre doi oameni nu se realizează pe baza prejudecăților, iar între un bărbat și o femeie pe baza contractului conjugal civil, care poate fi încălcat la prima "nepotrivire de caracter". Relația dintre un bărbat și o femeie se întemeiează pe dragoste "până când moartea ne va despărți". Din păcate, astăzi ne plac foarte multe costumele de miri și rochia de mireasă și repetăm la nesfârșit "până când moartea ne va despărți", fiindcă de' e cool și pute a telenovelă. |
Citat:
Sunt sigura ca majoritatea populatiei Romaniei e convinsa ca barbatii nu pot fi fideli, pentru ca "asa-s ei". Ce e mai aiurea e ca si ei sustin ideea asta. Uite ca eu sunt convinsa ca poate, tot atata cat femeia, e egal la amandoi, tine de alegerea lor. |
Citat:
Cum bine ai spus, din păcate, o parte dintre femei (și nu puține) gândesc așa. Un exemplu: o stimabilă asistentă medicală încerca să mă convingă, acum un an și ceva, că băieții trebuie să-și înceapă activitatea sexuală în adolescență ca să "știe" ce să facă, ce să-i facă partenerei de viață, fiindcă, vezi Doamne, și aia se învață. Și mai pretindea că eu, ca tată, trebuie să-l îndrum pe băiatul meu în această onorabilă activitate și să-i explic cum să.... Sincer, m-a șocat. Am întrebat-o: dar fetele? Ele nu, mi-a răspuns, că fetele, dacă fac așa ceva, sunt c.... Și atunci cu cine să învețe băiatul meu? am ripostat eu. La Casele de Toleranță (și până atunci cu d'astea pe bani), care din necesități obiective (cum ar fi aceasta), ar trebui înființate! Și mi-a tăiat piuitul. Ceea ce i-am spus ulterior, mi-e jenă să reproduc. |
Citat:
de ce sa il urasti? ca isi bate joc de femeie? nu lasa pe nimeni sa isi bata joc de tine...de sentimentele tale.... ca te-a mintit? nu avea incredere in nici un barbat ... ca te-a inselat ? la fel nu avea incredere in nici un barbat.... ca a profitat cu ceva de tine? nu lasa pe nimeni sa profite de tine ... asa cum sunt barbati perfizi, mincinosi, inselatori, asa pot fi si femeile ... ceea ce conteaza cel mai mult e sa fim cu ochii in 4 sa nu lasam pe nimeni, fie ca e femeie fie ca e barbat sa isi bata joc de noi, sa ne minta, sa ne insele, sa profite de noi... de aceea poate nu trebuie sa ne daruim cu totul inima...asa mai pe jumatate, chiar daca pare ca am daruit-o pe toata.... poate e usor de zis si greu de facut dar trebuie incercat... |
I.Calin imi cer scuze daca m-am incurcat atunci cand am citat,nu asta a fost intentia mea.Scuze!
Ceea ce am zis nu am scos eu ca asa am vrut eu,ci asta am auzit la ortodocsi.Am auzit cativa care comentau ca femeile au serviciu si ca este este un lucru diavolesc serviciul la femei. In partea a2-a,este posibil sa fie si vorba de orgoliu dar de ce barbatul trebuie sa fie sef si sa ia doar el ultima decizie?Inca nu am avut niciun prieten dar daca as avea,nu as vrea sa il domin eu Doamne fereste!dar mi se pare normal ca deciziile sa se ia impreuna,in familie sa ocupe ambii acelasi loc(deci ori ambii sefi ori niciunul).Pe mine ma deranjeaza ca de ce DOAR EL?Nu mi se pare corect ca el sa fie sef iar ea sa il asculte smerita,Ambii ar trebui sa se asculte unul pe altul si decizia poate o data o ia barbatul,alta data femeia dar sa nu fie numai decizia luata de el.Normal ar trebui sa se consulte unul pe altul si sa se asculte reciproc fara ierarhizari. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:25:51. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.