Daca as realiza ca nu mai am mult de trait, m-as stradui sa vad daca este real pace in mine , cu mine , cu Dumnezeu iar apoi cred ca as incerca sa fac niste chestii pe care mi le doream de mult timp...Sigur...daca imi mai ramane destula vreme...

Sau poate nu. :( (vorbesc la modul general)

Stiu oameni bolnavi, operati, care evident se asteapta sa mai traiasca un anumit nr de ani estimat de medic... dar asta nu-i apropie de biserica.

Am pe cineva in familie, chiar.. este interesant de observat cum si-a dezvoltat o serie de mecanisme de aparare impotriva realitatii batranetii, bolii, mortii... A gandit la scopul vietii, a ajuns la niste concluzii, oarecare, filosofeaza in felul lui etc...
Dar daca ii propun sa mearga la biserica, explodeaza de revolta impotriva religiei institutionalizate, bla,bla..
Si viata si-o petrece vizionand mult tv (este un motiv pt care eu am strans materiale impotriva tv..),. Consider ca televizorul este un mormant pt viata spirituala.. Televizorul este ca un drog, te decupleaza de la propria ta viata interioara, care poate fi uneori tumultoasa, plina de conflicte si intrebari.

Cred ca e un lucru extraordinar ca spre sfarsitul vietii macar sa te apropii de Dumnezeu.
Dar de obicei, daca esti impietrit, cred ca asa ramai.


Poate mai dau si altii exemple din viata batranilor pe care ii cunosc.

mama mea mica si draga
 

Draga mea mama are 79 de ani si din 2007 practic se taraie prin casa.....Afara am reusit cu greu sa o scot de 2 ori....Dar stii ce face? Zilnic se roaga dimineata si seara, citeste mai mereu tot carticele cu continut religios(chit ca daca o intreb peste 2-3 ore ce a citit....a si uitat trei sferturi), duminica asculta liturghia la tv.....DAR....repeta zi de zi de n ori ca ea va trai pana la 90 de ani....In plus cand o doare rau soldul fracturat si ramas aproape nevindecat, zice..E bun Dumnezeu ca nu ma ia din lumea asta , pt tu (adica eu) mai ai nevoie de mine...Si asta o motiveaza sa traiasca si spera sa iasa in primavara afara si spera sa ajunga in biserica...E o scumpa mama mea , cu mainile ei micute si ochisorii desi incercanati, plini de o iubire minunata...de Dumnezeu si de mine...copilul ei(ca tot asa ma vede)....

Sunt de parere ca situatiile se pot schimba drastic cand traiesti aceste clipe pe propria piele. Poate in astfel de situatii vedem de fapt cum suntem...
Cred ca m-as refugia si m-as lasa la mila lui Dumnezeu si as incerca sa ii incurajez pe cei care vor ramane sa ma planga (lucru inevitabil).

Pe mine,chiar si cele mai mici intamplari negative sau perioadele de solitudine,m-au impins spre latura spirituala a vietii,astfel incat am convingerea ca aflarea unei asemenea vesti triste,m-ar face sa locuiesc la propriu,in biserica sau manastire.

Cel mai mult m-ar instrista ca nu voi mai putea vietui ca sa-i ajut si sa fiu un sprijin pt familie,pt cei dragi,cat si faptul ca acest eveniment le-ar provoca o durere afectiva,nu tocmai de trecut cu vederea.De multe ori,omit sa discut cu parintii mei multe din problemele care se ivesc,tocmai pt ca-i feresc de emotiile care stiu ca s-ar putea naste de aici,si asa ei se ingrijoreaza destul de des,si uneori inutil pt soarta mea,dar sa le mai dau si motive?
Prefer sa mint,ca sunt bine,merci-decat sa-i fac sa planga de mila mea...

Emotionante trairi cuprinse in cateva cuvinte..:1:Sa-ti traiasca mama pana la cel putin 90 de ani si sa va bucurati frumos,una de alta !

Melissa
 

Iti multumesc din suflet! Si parintilor tai multa sanatate!

Daca ai copii
 

Daca ai copii ei vor fi primii care-ti vin in minte in cazul in care afli ca mai ai doar un pic de trait.Si grija asta pentru ce se va-ntampla cu ei iti va umple aproape tot timpul.Incerci sa-i asiguri oarecum pentru un viitor bun si fara tine si in acelasi timp ei sunt si motivul pentru care te rogi si incerci sa ramai aici cat mai mult timp...Uneori te simti vinovat pentru ca pare ca ii iubesti mai mult decat pe Domnul daca vrei sa ramai aici cu ei dar e doar parerea ta ca ei au mai multa nevoie de tine.De fapt ei au nevoie doar de Dumnezeu si atunci incerci sa-i apropii de Credinta ca sa nu ramana singuri dupa ce pleci....
Daca ai parinti in viata asta te gandesti cum sa le usurezi suferinta si cum sa le ascunzi cat mai mult timp ce stii despre plecarea ta.Trebuie sa te rogi sa fie destul de tari sa nu se supere pe Dumnezeu pentru durerea lor.
Daca ai prieteni -cu ei vei plange si vei planui si vei rasuci pe toate partile plecarea...
Si daca ai toate astea trebuie sa multumesti Domnului pentru ca ti-a dat atat de mult...si sa nu deznadajduiesti niciodata.Pentru ca numai El stie cu adevarat cand vei pleca de aici.Doctorii se pot insela.

Probabil ca nu ai copii, sau nu aveai cand ai scris acestea...nu stiu !
Dar, are dreptate KANDIA , cand ai copii, parca nu-ti mai apartii, totul capata sens in jurul acestora .
Nu am mai fost la doctor, nici nu stiu ce-i cu sanul acesta care, ma tot doare, dar nu sesizez vre-o galma sau ceva alarmant in acest sens , sunt convinsa ca este pe fond hormonal , intensitatea ei osciland in functie de perioada menstruatiei.
Nu stiu ! Alerg si eu prin prezent ca bezmetica fara sa ma ingrijesc de trup pe la medici, fara sa ma ingrijesc de suflet....parca totul se rezuma la o clipa.
Anca are dreptate, dar tare mi-as dori sa apeleze la empatie atunci cand aduce in vedere " desfranarea " si alte pacate ale zilelor noastre . Pentru ca este mult mai usor sa le criticam de la 60 de ani in sus, decat daca am face-o la 20-30 de ani, implicati direct in aceste fenomene sociale. Mai ales cand vine vorba de religie, dupa cum se vede aici pe forum, oricum ai da-o in viata sexuala, parca tot desfranare se numeste ( chiar si in familie ). Sa fim seriosi ! Multe nu sunt decat presupuneri si prejudecati.

La care postare de-a mea te referi, Ory?
In general vorbind, chiar daca este off-topic, crezi ca la 20 ani gandeam altfel? Ca aveam mai multa intelegere pentru prostitutie? Nu, draga mea. Mai mult, imi pare rau de toate fetele care se mint, crezand ca fac mare isprava prostituandu-se. Stii cum se zice: Mai bine sarac si curat.