Oamenii (până la degringolada modernistă) au înălţat Domnului biserici după puterile lor. Unii, mai mari, alţii, mai mici, atât în răsărit cât şi în apus. Sfânta Sofia nu mi se pare tocmai o bisericuţă, ci mai degrabă un proiect ciclopic despre care se ştie că a costat Împărăţia atât de mult, că la sfârşit nu mai erau bani nici pentru cumpărat uleiul de candele. Dar aşa au înţeles împăraţii creştini că e bine să aducă veneraţie Împăratului lor: dând cât puteau în bani şi în măiestria meşterilor. Puţini ştiu că la Constantinopol a mai existat o a doua biserica ciclopică: cea a Sfinţilor Apostoli, care nu s-a păstrat.
Motivul pentru care în România bisericile au fost mai mici este bugetul şi nu grija pentru căldură. Nici Moldova, nici Valahia nu se comparau cu imperiile creştine, iar Ştefan cel Mare ori Mavrocordaţii nu aveau banii lui Leopold sau ai Comnenilor, că dacă aveau, făceau biserici mai mari.

Abia acum pot da dreptate unei asemenea pareri, putand spune ca inteleg acest punct de vedere.
Insa, inima mea nu poate spune decat... slava Domnului pentru lipsa de fonduri, in prezent. Nu de maretii arhitectonice avem nevoie, ci de inimi mari si calde. Acestea sunt cea mai mare pierdere a lumii de azi, iar nu zidurile ! Daca odinioara, banii reuseau sa izvorasca minuni din mainile mesterilor si ale domnitorilor crestini, ei (banii) astazi nu pot decat sa isi bata joc de adevarate valori crestine de arhitectura si traditie.

Slava Domnului pentru manastirile moldave si cele de prin Valcea, care ne arata inca si acum puterea de creatie sfanta a romanilor, de arhitectura, de pictura in fresca, de sculptura, si toate celelalte ale lor. De am fi avut mai mult, am fi putut mai mult, desi cat au putut domnitorii nostri este mai mult decat mii si mii de alte cladiri si biserici din lume. Astazi avem alte nevoi.

Schitul Darvari, din Bucuresti, este biserica mea de suflet, desi merg acolo mult prea rar. Nimic nu ii lipseste, nu este nici prea mare, nici prea mica... este tocmai potrivita inimii mele. Nu am nevoie nici de statui, nici de cladiri uriase, nici de colosi de piatra, nici de linii drepte. Tot ce am nevoie gasesc in micutele bisericute romanesti.

La câteva străzi de Schitul Dârvari este şi bisericuţa mea de suflet, închinată Sf Vasile cel Mare:

http://www.catehism.ro/vedere%20de%20ansamblu1.jpg

cred ca cine spune ca folosirea statuilor e pacat nu stie nici despre cultul sau nimic!!!

sa te feresti de catolici??
BOR e unica Biserica? cred ca nu aveti cultura religioasa deloc. Va luati pe pfofesori de religie facuti pe banda, care nu stiu nici crezul, sau mai bine-zis originea lui.
N-ai inteles ce inseamna erezie daca sustii asta; mai bine te intreb eu ceva concret: cand te-ai spovedit ultima oara? si asa iti demonstrez cat pui tu in practica religia ta cea adevarata. Asa-i ca te spovedesti cel mult o data, de 2 ori pe an? ei bine draguta, sa stii ca membrii catolici ai bisericii se spovedesc cel putin o data pe luna sau cand incalca una din cele 10 porunci. Tu de cate ori spuneai?
si multe altele, esti credincioasa in suflet doar, cica...

Ma refeream a caldura sufleteasca, la credinta, nu la calorii.

Nu, nu. Adica or fi care spun asta, dar gresesc. Dar ideea era ca statuile nu se potrivesc cu spatiul bizantin. Ceea ce nu le face nici urate, nici pacat.

De fapt cred ca este un pic de ipocrizie in cultura ortodoxa romaneasca. Pe de o parte auzi osanale la adresa bisericilor noastre seculare care sunt mici, care se presupune ca induc ideea de caldura sufleteasca, pe de alta parte, si in special la bisericile noi, opulenta de tot felul nu lipseste, inclusiv influente occidentale. Chiar azi ma uitam la un articol despre noua catedrala din Suceava, care este intr-adevar uriasa, si preotul se juca cu noua jucarie a catedralei: 13 clopote, actionate cu telecomanda, care canta tot felul de melodii, de la Hristos a inviat pana la Stefan, Stefan, parca. Nu spun ca este rau, sau urat, sau nepotrivit. De ce nu, este frumos cand duminica dimineata bat 13 clopote spre gloria lui Dumnezeu si chemarea oamenilor la rugaciune. Dar nu este traditional ortodox. La fel si corurile polifonice si mixte, la fel si frumoasele manastiri din Bucovina care au influente gotice cat cuprind, la fel si unele aspecte ale cultului in special din Romania gen binecuvantari si sfintiri, ingenunchierea duminica, formula de dezlegare la spovedanie, muzica clasica, multe din bisericile ortodoxe care se construiesc in occident au banci, sau pastreaza bancile existente, si altele si altele...

Si atunci, de ce sa nu recunoastem ca de fapt ne plac unele lucruri din occident,si le folosim, si ele pot fi integrate armonios in cultul bizantin si in viata unui crestin ortodox pentru intarirea credintei si trairii? Nu spune Sf. Ap. Pavel: "Pe toate le incercati, tineti ce este bine..."?

Mai cinstiti mi se par unii catolici care folosesc icoane sau chiar rugaciuni de genul acatiste foarte bizantine si nu se sfiesc sa recunoasca ca ele sunt de inspiratie estica, dar ca ei le adopta fiindca sunt pline de simbol, traire mistica si sacru...si deci ii ajuta.

Ca se vorbea mai sus de biserica de suflet. Biserica catolica la care merg eu aici are de fapt multe icoane bizantine, trei mai mari deasupra altarului, dar capela este de sus pana jos in icoane rusesti/bizantine.
http://www.parochie-mm.nl/extraframe...p?ID=21&foto=4

Nu mi se pare nici urat, nici a-catolic, ci chiar o combinatie fericita.

Foarte corect.

Ca un alt exemplu vis-a-vis de ceea ce spunea mai sus Noesisaa, ar fi asa numita Cruce a Sf. Damiano, care este extrem de importanta pentru catolici in general si pentru ordinul franciscan in special - traditia spune ca Isus i-a vorbit Sfantului Francisc de pe aceasta cruce, si care este curat bizantina:

http://en.wikipedia.org/wiki/San_Damiano_cross

Părerea mea este că faceţi o confuzie, înţelegând prin "catolici" romano-catolicii, adică cei de rit latin. Există 26 de rituri catolice, grupate în 6 familii mari. Dintre acestea, în România sunt active trei rituri: greco-catolic, romano-catolic şi armeano-catolic (ultimul pe cale de extincţie, mai avem doar 4 parohii). Fiecare Biserică catolică particulară este bine să îşi menţină şi să îşi cultive ritul propriu, care este cel latin în cazul romano-catolicilor şi cel bizantin în cazul greco-catolicilor. Fiecare are de cultivat şi de transmis mai departe un tezaur de uriaşă valoare, care este tezaurul spiritualităţii apusene în cazul romano-catolicilor şi tezaurul spiritualităţii răsăritene în cazul greco-catolicilor. Având aceeaşi credinţă şi fiind membre ale aceluiaşi trup, condus de acelaşi cap văzut, romano- şi greco-catolicii au totuşi alt sinaxar, altă liturgică, altă teologie, alţi Sfinţi Părinţi de referinţă, alte obiceiuri ale pietăţii populare, altă arhitectură eclezială, alte canoane, altă ierarhie de care sunt legaţi prin ascultare. În esenţă, un alt fel de a-L lăuda pe Domnul.

Deci, statuilor nu le stă prea bine în bisericile greco-catolice, în care în schimb icoanele sunt la locul lor, tot aşa cum elemente ca dicherul, tricherul sau antimisul nu au ce căuta într-o biserică romano-catolică. Icoanele sunt comune ambelor rituri, însă cu precădere ritului răsăritean, deoarece controversa iconoclastă a interesat cu precădere spaţiul răsăritean (cu alte cuvinte, iubirea răsăritenilor pentru icoane este cumva reactivă, după părerea mea).

În concluzie, a fi catolic înseamnă a fi în comuniune cu papa şi cu episcopii aflaţi în comuniune cu el şi nu are nici cea mai mică legătură cu ritul, cu statuile ori cu icoanele. Când vedem un episcop greco-catolic şi unul romano-catolic, vedem doi episcopi catolici, chiar dacă unul poartă kamilafkion, iar celălalt poartă biretta. Iar a fi un bun greco-catolic înseamnă a fi foarte catolic, adică foarte în comuniune cu papa şi a fi foarte răsăritean.

Nu, nu, stiu asta. Doar ca pentru ortodocsi, sau oricum, ne-catolici, ritul latin este cel mai vizibil, din punct de vedere estetic, cel putin. Sigur ca a fi greco-catolic inseamna a fi foarte catolic, si asa mai departe.