Într-adevăr, Stavropoleos este un loc special! Dar pentru mine, care stau la periferia sferei de influenţă a ortodoxiei (autentice), orice loc în care apare o mărturie a autenticului în modul de exprimare propriu creştinismului ortodox este o bucurie fără margini. Tocmai de aceea m-am "înscris" fără să stau pe gânduri la "cursul" tău.
Mulţumesc pentru primire!

Şi nu în ultimul rând... Mulţumesc Mirela! :53::53::53:

Subiectul e deosebit de captivant. Am sa va urmaresc cu placere "din tribuna" studiile iconologice cu Mihai, pentru care am un respect deosebit.

Incerc o intrebare, cu scuzele de rigoare pentru lipsa mea de notiuni. Cum trebuie privita de exemplu aceasta icoana a carei valoare eu nu o pot discuta nefiind nici macar in masura de a o intelege din punct de vedere estetic. Nu stiu sa ii inteleg proportiile, ce ar trebui sa inteleg din proportiile folosite, eu vad discordanta intre dimensiunea nasului si cea a ochilor cat si in raport cu toata fata in ansamblu. Inca o data va rog sa ma iertati pentru intrebare si daca stie cineva cum trebuie sa privesti o astfel de icoana, il rog sa ma initieze si pe mine.
Doamne ajuta!

As mai intreba de ce se regaseste in multe icoane pozitia aceasta nefireasca a capului Pruncului Iisus, ca aici de exemplu, care este semnificatia?
Doamne ajuta!

Prin astfel de reprezentari se incearca sa ni se descopere ca icoana nu reda aceasta lume, ci una indumnezeita. Face apel la imparatia pe care "carnea si sangele nu pot sa o mosteneasca". De aceea chipurile din icoana nu sunt identice cu cele din aceasta lume.

Multumesc Costel. :53: Sincer, nu m-am gandit.. inteleg ca icoana cauta sa activeze alt organ senzorial de perceptie..

Incerc si eu un raspuns, insa sper ca va fi completat de cineva cu cunostinte temeinice de iconografie, nu sumare ca ale mele. Asa cum bine ati observat, in icoanele ortodoxe exista un anacronism al formei (cei reprezentati sunt intotdeauna cu fata spre privitor, in ciuda pozitiei nefiresti a capului fata de trup; Iisus, desi prunc in bratele Maicii sale, este mult mai matur la chip decat un copil sau mult mai mare ca proportie decat ucenicii sai in scena Cinei cele de Taina, ochii supradimensionati etc.) pentru ca accentul se pune intotdeauna pe sensul duhovnicesc si pe rostul lucrurilor, spre deosebire de iconografia catolica, unde primeaza ordinea fireasca. In icoana respectiva, pruncul e cu fata spre privitor pentru a inlesni unirea si comuniunea cu el, in ciuda ratiunii fizice.

Icoanele ortodoxe vor sa transmita realitatea interioara a vietii sfinte, reducand mintea la contemplarea ratiunilor duhovnicesti din lucruri, de aceea avem perspective psihologice si nu perspective vizuale reale, ce ar corespunde dimensiunii marginite spatio-temporale, nu celei spirituale. Icoanele sunt mereu un spatiu transcendent, ce te pun in relatie cu prezente vii din afara realitatii materiale,prezentate simbolic, de aceea imaginea nu e naturalista, ci transfigurata, modul de reprezentare fiind din perspectiva eschatologica: lucrurile nu lasa umbra, ci lumina vine din interior, o lumina dumnezeiasca, necreata („şi nu va mai fi nevoie de lumina soarelui sau a lămpii, căci Însuşi Domnul Dumnezeu va fi lumina lor.” Apo. 22:5)

Cauta sa activeze acelasi ochi (organ), sa-l transfigureze. Deci nu cauta sa aseze altceva in locul lui. Fara aceasta schimbare, putem intelege de ce Luca si Cleopa i se adresau lui Hristos ca unui strain - in timp ce se indreptau spre Emaus - aveau o privire trupeasca, vedeau cu ochii de dupa caderea in pacat - a se vedea ca Scriptura mentioneaza ca dupa aceasta cadere "li s-au deschis ochii".

Da, da, te rog iarta-ma, m-am gandit apoi ca exprimarea mea s-ar putea sa aiba nuanta "ezoterica"... ma refeream la ochii duhovnicesti.