The sacrosanct Roman Church, founded by the voice of our Lord and Savior, firmly believes, professes, and preaches one true God omnipotent, unchangeable, and eternal, Father, Son, and Holy Ghost; one in essence, three in persons; Father unborn, Son born of the Father, Holy Spirit proceeding from Father and Son; that the Father is not Son or Holy Spirit, that Son is not Father or Holy Spirit; that Holy Spirit is not Father or Son; but Father alone is Father, Son alone is Son, Holy Spirit alone is Holy Spirit. The Father alone begot the Son of His own substance; the Son alone was begotten of the Father alone; the Holy Spirit alone proceeds at the same time from the Father and Son. These three persons are one God, and not three gods, because the three have one substance, one essence, one nature, one divinity, one immensity, one eternity, and all these things are one where no opposition of relationship interferes .

(Cantate Domino)
În bold sunt cuvintele care arată caracterul infailibil al documentului.
Deci, avem întrunite următoarele mărci ale infailibilităţii papale:
-este document semnat de papa în mod personal (nu prin delegaţi)
-se referă la chestiuni de credinţă sau morală
-există forumulare solemnă: aceasta este credinţa Bisericii, nu părerea personală a papei.

Pentru neclarităţi privind cine este capul Bisericii şi care sunt condiţiile infailibilităţii, consultaţi clarificările aduse de Conciuliul Vatican I.

ceva despre papa
 

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon

Întâi şi întâi, în romano-catolicism Biserica Creştină „nu este altceva decât o monarhie absolută”, al cărei singur conducător este Papa, acţionând în fiecare sector în calitatea lui de Papă. În această suveranitate papală „stă toată puterea şi tăria Bisericii”, care „altminteri nu va dăinui”. Însuşi creştinismul are ca suport total Papalitatea. Încă ceva: Papalitatea este nici mai mult nici mai puţin decât „cel mai important element al Creştinismului; vârful şi esenţa lui”.

Autoritatea suverană a Papei în calitate de comandant suprem şi cap văzut al Bisericii („Piatra cea din capul unghiului”; „Dascăl al lumii, fără de greşeală în materie de credinţă”; „Reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”; „Păstorul păstorilor” şi „Marele Arhiereu”) este dinamică şi puternică, însumând toate drepturile legislative şi doctrinare ale Bisericii. Papa îşi extinde „dreptul divin” asupra tuturor şi îndeosebi asupra fiecărui om botezat din toată lumea. Această autoritate dictatorială poate fi deci exercitată oricând în mod direct asupra oricărui creştin, laic ori preot, şi asupra oricărei Biserici, de orice rit sau neam ar fi, dat fiind că Papa e super-episcopul fiecărei eparhii ecleziastice din lume.

Toţi cei ce refuză să-i recunoască această autoritate şi nu i se supun orbeşte sunt „schismatici”, „eretici”, „necinstitori de Dumnezeu” şi „sacrilegi”, iar sufletele lor sunt de pe acum sortite osândei veşnice, întrucât pentru a ne mântui e necesar să credem în dumnezeiasca instituţie papală şi să ne supunem ei şi reprezentanţilor ei. "

Un privilegiu absurd, ieşit din comun, pe care nici idolatrii cei mai învederaţi nu şi-l puteau închipui. Este infailibil de drept divin, potrivit definiţiei dogmatice a Conciliului Vatican I din anul 1870. De atunci încoace, acestuia omenirea îi e datoare să i se adreseze cu cuvintele adresate Domnului: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. De aici încolo nu mai e nevoie de Duhul Sfânt ca să călăuzească Biserica „la tot adevărul”. Nu mai e nevoie de Sfânta Scriptură, nici de Sfânta Tradiţie, căci de acum este un dumnezeu pe pământ, având puterea de a cataloga ca netrebnice şi înşelătoare învăţăturile Dumnezeului Ceresc

Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbeşte. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfânt” de către Biserica Catolică, zice următoarele într-un mod foarte firesc: „Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.

Mai multe vedeti in http://www.familiaortodoxa.ro/2010/0...lui/#more-1787

Conciliile aduc numai clarificări necesare. Noi sunt hotărârile dogmatice şi anatemele asociate, de regulă, lor. Nu dogmele însele. Prin urmare, papa era infailibil şi înainte de Conciliul Vatican 1 (al 20-lea ecumenic) tot aşa cum cinstirea icoanelor era licită şi înainte de Conciliul al 7-lea ecumenic.


P.S.: Aş fi interesat de sursa citatului din Sf Bellarmin.

considerati ca ar fi ceva in aceste texte papale (sau altele) impotriva credintei crestine catolice?

eu va ceream un exemplu de astfel de aplicare a infailibilitatii
care ar fi?

asa si totusi nu
dogma infailibilitatii papale este aplicabila doar ulterior formularii ei

"Cele zece porunci" sunt vesnice
dar, de nerespectarea lor, nu pot fi facuti vinovati cei care au trait inainte de formularea poruncilor

nu si cand nu se exprima "ex cathedra"


da, dar nu a fost declarat sfant pentru interpretarea gresita care se da acestor cuvinte ale sale

este vorba aici de ceea ce lumii ar putea sa i se para a fi pacat sau virtute
este exact asa cum copilului i se pare unori ca parintele ii impune ceva impotriva binelui copilului, dar este dar o parere a copilului
desigur, parintele, ar putea ajunge chiar sa impuna ceva impotriva binelui copilului...
dar nu Sf. Parinte "ex cathedra"

cum de sunt asa de sigura?
sunt sigura pentru ca am incredere in atotputernicia lui Dumnezeu

Să înţeleg, deci, că scrisorile enciclice ale lui Petru nu sunt infailibile, deoarece au fost scrise înainte de Conciliul Vatican I ?

sa intelegeti ca textelor si actelor anterioare formularii principiului infailibilitatii papale nu li se aplica principiul acesta


revin cu rugamintea:
dati exemple de ceva ce este anticatolic sau anticrestinesc si sta sub semnul infailibilitatii papale!

Prin urmare, nici patroana dv, Sf Maria, nu este fecioară decât începând din secolul al VI-lea, când a apărut definiţia dogmatică asupra acestui aspect. Iar ridicarea cu trupul la Cer a ei s-a petrecut imediat după ce Pius al XII-lea a dat decretul infailibil "Munificentissimus", în anii 50 ?

Referiţi-vă la ceea ce am susţinut eu şi nu la ceea ce NU am susţinut. Când am susţinut absurditatea că un sfânt părinte sau un sfânt sinod ar putea defini în mod infailibil ceva anticatolic ?

cand un principiu "nu se aplica", nu se aplica nicicum
nici pozitiv, nici negativ
despre papii anteriori formularii principiului infailibilitatii nu se poate spune nici ca au fost nici ca nu au fost infailibili in vreo privinta



nu ati spus
de aceea va cer exemplu