Adevarat!
 

Multa dreptate ai!
Imi mai vine inima la loc, citind ce scrii.
Bine ar fi sa inteleaga toata lumea.

eu nu vad niciun fel de ura la Andrei. poate ne spui tu unde vezi ura. Adevarul? Spune-mi tu unde e, cand tot ce vad este lupta chiar si intre bisericile ce cred in acelasi Mantuitor. Unde e Adevarul aici?

N-ai inteles mesajul meu. Eu spuneam sa-l darame prin forta rugaciunii, nu cu tunurile. Caci nu-i acelasi lucru. Daca tu darami un templu prin forta rugaciunii tale, ma convingi in legatura cu puterea credintei tale. Multi sfinti au reusit astfel de minuni.

Aceste preocupari pentru adevar si pentru sfintenie n-ar trebui sa se demodeze de dragul unor idei lumesti. Decat o pace stramba fara Dumnezeu, mai bine sa fie minuni dumnezeiesti care sa ne puna pe ganduri ca sa ne intoarcem la pocainta si sa ne mantuim cu totii.

Aceasta e pacea la care visez eu, adica o pace cu Dumnezeu mai intai si apoi cu oamenii, nu invers.

Asa cum crestinii vad adevarul in credinta lor, la fel si alte popoare care nu sunt crestine cred ca religia lor este cea adevarata. problema este lipsa de respect pentru ceea ce nu este conform cu credinta lor, a unora dintre oameni. De aici au pornit razboaie si ura. Extremismul religios nu este bun, mai ales cand devine agresiv. Cu ceea ce-ai spus despre puterea rugaciunii sunt de acord, cu totii trebuie sa cautam mai intai pacea cu Dumnezeu.:)
Si-atunci nu vom mai fi capabili sa uram alte popoare, chiar daca au o credinta diferita de cea a noastra.

Daca reusim sa scriem cuvinte ziditoare, sa-i multumim lui Dumnezeu, caci nimic nu putem face fara ajutorul lui.

Au existat de-a lungul istoriei razboaie duse in numele credintei crestine de catre oameni patimasi, dar patimile sunt ale diavolului, nu ale credintei. Ma refer la cruciade. Fiecare va raspunde pentru pacatele lui. Nu credinta crestina e vinovata pentru pacatele comise in numele acesteia. La alte credinte nu ma voi referi. Au vazut si cruciatii ca e la moda sa fii crestin si s-au apucat sa alerge dupa cele materiale mintind ca lupta in numele credintei crestine. Minciuna si mandria sunt straine de credinta crestina, chiar daca bantuie si printre crestini.

Pustnicii si sfintii au luptat lupta cea buna pentru apararea credintei. Cu puterea exemplului, prin predici si prin minuni, au umplut pamantul de crestini.

Mucenicii, de asemenea au fost niste luptatori, numai ca s-au jertfit pe sine, sfintindu-se, n-au ucis pe altii in numele credintei. Pentru apararea credintei si a demnitatii crestine, au renuntat la cele vremelnice, acceptad chinuri inimaginabile. Trupurile lor s-au transformat in sfinte moaste.

Problema e ca in contact cu civilizatia contemporana ne lasam dusi de val prea usor. Nici nu ne mai intereseaza adevarul, daca vine in contradictie cu dependentele pe care singuri ni le-am creat. De aceea unii sunt gata sa adopte o religie mai permisiva, dar sa traiasca cu iluzia ca se vor mantui si asa. Altii intra de-a dreptul in secte satanice si nici nu-si mai pun problema mantuirii.

Daca ne dorim mantuire, sa fim atenti la cei care cauta sa ne spurce si trupul si sufletul.

Degeaba cautam mantuirea daca nu suntem capabili sa ne iubim toti semenii.

Să ne iubim aproapele, dar sa urâm păcatul.

Nimic nu este zadarnic. Deznadejdea este de la cel rau. Crestinii ortodocsi urmaresc respectarea poruncilor evanghelice: iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul si din tot cugetul si pe aproapele ca pe noi insine.

Respectarea acestor porunci este posibila printr-o despatimire treptata si printr-o viata crestina autentica. Daca acum ne vedem imperfectiunile e un pas. Trecem la pasul urmator: lupta cu pacatul si cu noi insine. Mai cadem, ne ridicam, mergem mai departe, pana ne obisnuim sa fim crestini adevarati. Alta cale nu exista.

A invata sa ierti cu adevarat - este un pas important spre mantuire.
A invata sa faci diferenta dintre pacatos si pacat, este alt pas. Pacatul trebuie urat indiferent cine l-ar savarsi, iar pentru pacatos putem avea strategii diferite, in functie de gravitatea pacatului, luand aminte sa nu cadem si noi in ispita. De aceea, pentru unii ne rugam, pe altii in schimb, ii evitam ca sa nu cadem si noi in ispita.

Daca stai langa butoiul cu pacura, te murdaresti inevitabil si incep sa-ti miroase hainele. La fel se intampla si daca petreci prea mult cu cei care nici nu intentioneaza sa se mantuiasca. Iubirea aproapelui devine posibila tot prin iubirea lui Dumnezeu. Nu pot sa-l iubesc pe cel care-L necinsteste pe Tatal meu, caci voi fi judecat impreuna cu acela. Interesul meu este sa ma mantuiesc.

Daca pot, il ajut sa vada si el Calea, Adevarul si Viata. Daca nu vrea nici dupa ce i-am adus marturii, in Noul Testament mi se spune ca pot sa ma debarasez de el. Nici Dumnezeu nu i-a tratat pe toti ingerii la fel. Pe cei mandri care nu L-au ascultat, i-a pedepsit pur si simplu. Nici mie nu mi se cere sa-i iubesc pe vrajmasii Mantuitorului.

In schimb, mi se cere sa-i iubesc pe cei care imi gresesc mie personal, caci ispitele mi-au fost ingaduite ca sa ma corectez.

cetateanu' : -Caldura mare nenicule...caldura mare...
nenicu : -Trei fara un sfert...
cetateanu : -???...dm...:4: