"Nici noi nu ştim cine este autorul.
Le-am găsit mai demult pe un sait, ne-au plăcut, şi le-am reprodus în speranţa că vor place şi altora." - Tomescu Ionuţ

Asa este trei cuvinte sfinte care ar trebui sa fie in inimile si-n sufletele tuturor .

Toti ne imaginam si ne inchipuim tot felul de scenarii frumoase si suntem celebrii la a visa..ce ar trebui, cum ar trebui...dar realitatea cum se zice bate filmul si ce este in sufletul tau cu adevarat numai tu stii!

"Războiul purtat cu adversari mai puternici ca noi fost o prezenţă constantă în viaţa de zi cu zi a poporului nostru încă de la apariţia sa şi a durat aproape 1800 de ani. Asta a fost realitatea cu care s-au confruntat înaintaşii noştri. Dacă, ignorând evidenţa, ei n-ar fi luptat pentru credinţa lor creştină, pentru ţara lor şi pentru familiile lor, noi n-am fi existat astăzi." - Tomescu Ionuţ

SOŢIA SOLDATULUI
de Maurice Maeterlinck

Şi de s-o întoarce-n sat
Ce să-i spun despre cele-ntâmplate?
- Spune-i că l-am aşteptat
Până la moarte!

Şi dacă mă întreabă de ce sunt
Aici să văd de toate?
- Vorbeşte-i ca o soră, blând,
Suferă poate.

Şi dacă mă întreabă unde-ai plecat
Ce-ar trebui să-i zic?,
- Dă-i verigheta mea de aur curat
Şi nu-i răspunde nimic.

Şi dacă vrea ştie
De ce-i pe masă o lumânare stinsă
Şi casa pustie?
- Arată-i uşa deschisă.

Mă va întreba negreşit
Şi de clipa-ţi din urmă...
- Spune-i c-am zâmbit
De teamă să nu plângă.

Traducere de Pârvu Ana Maria
Locotenentului Pârvu Nicolae, căzut la Mărăşti în 11/24 iulie 1917 şi soţiei sale, Ileana, moartă de tifos exantematic în 3/16 septembrie 1917.

"Prosperitatea, progresul, civilizaţia, forţa care susţine dreptul unei naţiuni şi-o face respectată sunt realizate de oameni.
O natalitate bună = O viaţă bună." - Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

ALAIN - Discurs rostit la liceul din Lorient la distribuirea premiilor. Sursa: Le Nouvelliste, 4 august 1895

EGOISM ŞI ALTRUISM

Vi s-a vorbit mult, vi s-a vorbit prea mult de lupta pentru viaţă. Toate momentele critice ale existenţei noastre, vi s-a repetat mereu, sunt nişte lupte, pentru care ne înarmăm cu inteligenţă şi voinţă.

Am putea să nu acordăm decât o atenţie mediocră acestor afirmaţii ale înţelepciunii vulgare. Dar Ştiinţa, vreau să spun falsa Ştiinţă, aceea care n-a ieşit din grotă, făcând presupuneri puerile despre umbrele pe care le vede în treacăt, a vrut să transforme aceste afirmaţii într-un fel de dogmă şi iată ce pretinde:

"Fiinţa vie are nevoi pe care bogăţia Naturii abia le poate satisface. Prin urmare tot ce o fiinţă ia pentru ea smulge de la ceilalţi; viaţa unuia înseamnă moartea altuia. Lupii bătându-se pe pradă, acesta este simbolul exact al existenţei a tot ce trăieşte. Căci omul e lup pentru om. Chiar dacă ar avea în el instincte mai generoase, chiar dacă ar fi făcut pentru a Iubi, nevoia l-ar îndemna să Urască. Omul, oricât de superior ar fi animalelor, are un corp, el este sclavul Naturii; prin corpul său el se supune legii universale a luptei. Doar cei mai puternici şi cei mai îndemânatici supravieţuiesc. Astfel chiar progresul, acest cuvânt mare cu care omenirea se îmbată şi se amăgeşte, este o victorie a celor mai bine dotaţi asupra celorlalţi. Progresul înseamnă eliminarea inevitabilă a celor slabi şi fericirea unora este în mod necesar nenorocirea altora."

Dar atunci de unde vin încrederea, simpatia, devotamentul? De unde vin credinţa în Dumnezeu, iubirea de familie, cultul patriei? Convenţii şi ipocrizie, replică falsa Ştiinţă. Omul luptă pentru viaţă, numai că o face cu inteligenţă. Îndemânarea la el se adaugă forţei de aceea omul nu se aliază cu omul decât pentru a lupta împotriva omului. Evident falsa Ştiinţă se înşeală, istoria ne-o demonstrează. A existat un popor la care cultul familiei, devotamentul faţă de Patrie, sacrificiul individului pentru stat au fost absolute: e vorba de Poporul Roman şi Poporul Roman a cucerit lumea.

Iată, domnilor, pe scurt, concepţia pe care o ştiinţă mioapă şi-o face despre exigenţele vieţii. [...] Această pretinsă dogmă e falsă. Acest rezultat al experienţei e dezminţit de experienţă. Această concepţie despre viaţă e contrară legilor vieţii. Nu "luptă pentru viaţă" trebuie să spunem ci "acord pentru viaţă".

Când Ştiinţa vă spune că viaţa e o luptă fără cruţare Ştiinţa se înşeală. În loc să fie comentariul cuvintelor celebre: "Vai de cei învinşi", studiul fiinţelor vii e o ilustrare al unei alte maxime mai profunde: "Vai de cel singur".

Cunoaşteţi, dragi mei, vechea poveste a Braţelor şi Stomacului. Braţele au hotărât într-o zi să trăiască într-un egoism perfect şi să pună în practică zicala "fiecare pentru sine" şi n-au putut. Nu spun că au suferit din cauza aceasta. Spun mai mult. Spun că au murit din cauza aceasta şi că astfel egoismul complet nu doar le-a fost vătămător, ci le-a fost chiar imposibil.

Pe fundul mărilor zac mase inerte, fără formă şi în aparenţă fără viaţă. Aceste fiinţe sunt totuşi vii, dar dorm. Mişcările mării le hrănesc. Stratul gros de ape le ocroteşte. Ele sunt indiferente unele faţă de altele cum îşi sunt indiferente lor însele; ele nu suferă deci nu iubesc.
Dar dacă stratul protector al mării se întâmplă să le lipsească, dacă unele din aceste vietăţi rudimentare simt acţiunile vătămătoare ale unui mediu nou, îndată totul se trezeşte, totul se agită. Mişcările imperceptibile care erau ca o suflare a tuturor acestor fiinţe adormite se accentuează, se unesc, se precizează. Orice şoc primit de oricare dintre ele se repercutează asupra tuturor celorlalte. O comunitate de acţiune şi de reacţie se stabileşte între ele. Fiecare dintre ele face cu mai multă energie mişcările care-i sunt specifice. Organizarea, Coordonarea acţiunilor, adică Viaţa, încep cu asocierea. Mulţimea devine organism. Masa indistinctă devine individ şi orice individ viu este cu adevărat o ţară, o naţiune a cărei lege se rezumă la un singur cuvânt: Devotament.

De ce braţele se întind înainte pentru a respinge un pericol care nu le ameninţă? De ce o simplă înţepătură imprimă organismului mişcări dezordonate? De ce inima din pieptul vostru bate mai tare când doar ochii văd pericolul? De ce această solidaritate, domnilor, dacă legea vieţii nu e viaţa în societate?
Dacă într-adevăr egoismul ar fi fondul vieţii, dacă instinctul de conservare ar fi primul dintre toate instinctele, oare părţile s-ar sacrifica astfel pentru tot? N-ar aştepta ca să acţioneze, să fie ele însele lezate? Dimpotrivă, ele veghează, ele acţionează, nu pentru ele însele, ci pentru a salva puterea şi frumuseţea totului.

Un om doarme, nimic nu-l deosebeşte de o statuie bine făcută, adică de un simplu agregat de elemente materiale juxtapuse. Dar un zgomot străbate aerul. Urechea lui e avertizată. Îndată ochii se deschid, muşchii se contractă, corpul se ridică, pumnii se strâng, un sânge mai bogat circulă mai repede prin artere şi pieptul îşi accelerează mişcările ca pentru a face provizie de forţe. Dacă organismul la prima scuturătură nu se trezeşte astfel în întregime, am spune că e bolnav, am spune c-o să moară. Semnul vieţii e sensibilitatea şi sensibilitatea înseamnă solidaritate. Bătrânul Empedocle spunea bine când spunea că Iubirea uneşte şi că Ura dezbină.

Dar această lege a Vieţii, domnilor, se verifică la toate nivelurile vieţii. Individul care e o cetate, nu poate trăi decât în cetate. Crezi că trăieşti singur, că nu depinzi de nimeni şi că ai rupt legăturile jenante care te uneau cu semenii tăi. Dar totuşi cetatea te ocroteşte la fiecare pas împotriva Naturii şi împotriva propriei slăbiciuni. Te bucuri de experienţa şi înţelepciunea pe care strămoşii au dobândit-o prin secole. Te-ai întrebat vreodată ce rezumă munca prevăzătoare şi solicitudinea dezinteresată a ceea ce numim cetate? Strada pe care treci, podul pe care-l traversezi, acoperişul care te adăposteşte, toate acestea au fost făcute de alţii pentru tine. Nici măcar nu te gândeşti la aceasta şi aceasta face acest adevăr şi mai frapant, căci datorită muncii altora poţi să nici nu te gândeşti la el.

Astfel că egoistul însuşi trăieşte în cetate; el nu poate trăi ca lupul decât pentru că nu trăiește cu lupii. Cel care n-are patrie nu poate trăi decât dacă o patrie îl adoptă. Dacă cetatea l-ar trata cum tratează el cetatea, el ar muri repede: egoistul nu poate trăi decât la adăpostul Fraternității.

Acestea sunt adevăratele concluzii ale ştiinţei. Legea generală a vieţii e Unirea, Asocierea, Solidaritatea. Orice fiinţă vie e în fond sociabilă şi generoasă; egoismul nu-i decât o anomalie superficială pe care doar altruismul a făcut-o posibilă. Insist, domnilor asupra acestei afirmaţii: omul nu se naşte egoist, el devine aşa. Cum am putut atâta vreme să nu recunoaştem un adevăr aşa de evident! Dacă omul ar fi egoist prin natură, oamenii cei mai simpli nu s-ar gândi decât la ei şi n-ar acţiona decât pentru ei. Dar dimpotrivă copii şi sălbaticii acţionează de dragul acţiunii. Le plac mişcările inutile, le place pericolul. Gândirea prost condusă creează egoismul în forma sa cea mai comună şi cea mai semnificativă. Omul care gândeşte prea mult, omul care se gândeşte la el însuşi, se teme de moarte. Omul care acţionează nu se teme de ea.

Mai mult. Uitarea de sine e atât de necesară c-o regăsim până şi în cele mai egoiste dintre toate pasiunile. Cu siguranţă Avarul e egoist; doreşte aurul pentru el. Cu siguranţă ambiţiosul e egoist, doreşte puterea şi onorurile pentru el. Şi totuşi Avarul, împins de natura sa, se sacrifică pentru aurul său, ambiţiosul se sacrifică pentru himera sa.

S-au deplâns mult ororile războiului. Totuşi văd în el ceva admirabil. E acea Fraternitate pe care pericolul comun o creează între oameni, care-i apropie şi-i uneşte astfel că fiecare contează pe ceilalţi la fel de mult ca pe sine însuşi: e somnul tuturor sub paza unuia singur, oamenii dorm unii lângă alţii; cel mai puternic devenind prin chiar forţa lucrurilor, sfătuitorul şi ocrotitorul celui mai slab.
Războiul pare să ofere un argument acelora care nu vor să vadă în om decât instinctul luptei. Realitatea, ea, ne dă cel mai mare exemplu de solidaritate şi de fraternitate. Poate războiul, această luptă fără cruţare, arată cel mai bine că omul nu-i născut ca să lupte împotriva lui însuşi şi că egoismul nu e fondul naturii sale. Ce om face războiul de dragul războiului? Pe ce om instinctul de conservare îl îndeamnă la luptă? Egoismul nu-l va face decât să fugă. În realitate omul se bate pentru că iubeşte, pentru că se devotează. Curajul, ca dragostea, vine din inimă.

Astfel - o observaţie mai atentă şi o ştiinţă mai riguroasă ne-o arată - viaţa nu e concurenţă, luptă implacabilă între egoisme feroce, viaţa este, dimpotrivă, unire şi acord. Nimic nu poate trăi prin Ură, totul trăieşte prin Iubire. Fără îndoială, omul acţionează adesea ca şi când ar fi egoist: reflecţia anihilează sau cel puţin scade impulsurile generoase din inima sa. Dar nu e conform Ordinii ca Inima să fie subordonată Inteligenţei. Ce ar face într-adevăr creierul cel mai bine construit dacă inima nu i-ar trimite un sânge generos? Ce ar putea inteligenţa singură, fără sentiment, fără viaţă? Fondul naturii noastre, nu e prudenţa care calculează şi prevede, e generozitatea, uitarea de sine, iubirea de acţiune de dragul acţiunii, bucuria de a te consuma producând.

Cultivaţi-vă deci inteligenţa, dragii mei, dar aveţi grijă ca ea să nu subordoneze tot restul [...]. Inima să nu se lase înşelată de mintea voastră. Pascal spune: "inima are raţiunea sa pe care Raţiunea n-o cunoaşte", aceste cuvinte profunde nu sunt totuşi de o exactitate absolută. Căci dacă inima are raţiunea sa, Raţiunea o cunoaşte şi se recunoaşte în ea.

Întreaga lucrare a Raţiunii constă în a subordona Inteligenţa, Inimii.

iar GRESESTI!
Oamenii reprezinta ULTIMA VERIGA in lantul realizarii acestor deziderate. Deci din pacate daca lipsesc primele care sunt CONDUCEREA DE STAT, serioasa si responsabila, OAMENII NU POT ABSOLUT NIMIC DE UNII SINGURI
Deci , baieti, stati calmi, ca va bateti gura de pomana! ! !


2. Natalitatea creste sau scade TOT DIN INITIATIVELE BUNE SAU DEZASTRUOASE ALE STATULUI nu de la oameni. Totul porneste de la virf!

Deci cind natalitatea scade vertiginos dovedeste ca lumea, familia este deprimata si terorizata de ce-i asteapta miine.
Viata buna vine tot de la un guvern SERIOS, care tine la popor si responsabil.

Ce gogomanie!.. frantuzisme si polemizare a la Cioran folosite la inrolarea fraierilor

"Constantin Rădulescu Motru spunea, citez: "Forţa unui popor nu vine de pe urma cultivării tendinţelor antagoniste, ci din convergenţa tendinţelor spre un scop."
Să lăsăm disputa şi fiindcă suntem români să ne unim efoturile pentru a-i reda ţării noastre strălucirea şi puterea." - Mihail Gh. Bujor

Dorina, vă rugăm să ne iertaţi că nu v-am răspuns direct.
Nu e mare lucru de spus despre noi.
Avem vârste între 18 şi 40 de ani.
Avem profesii diverse, preocupări diverse.
Niciunul dintre noi nu face parte din vreo organizaţie sau din vreun partid politic.
Nu suntem mulţi, dar nici puţini.
N-am stabilit o ierarhie strictă sau o disciplină de fier în cadrul grupului nostru.
Ni se alătură cine vrea, pleacă cine vrea, pregăteşte materiale cine poate şi când poate.
Toţi însă avem în comun, ataşamentul faţă de ţară şi de naţiune.
Scopul nostru este să le redăm compatrioţilor noştri încrederea în ei, în ţară şi în viitor.
Dacă aţi constat sau veţi constata că vreunul dintre noi postează texte ale altora sub nume propriu demascaţi-l. Precizaţi însă numele adevăratului autor al textului, lucrarea din care a fost preluat textul, numărul paginii sau link-ul.
Vă rugăm încă o dată să ne iertaţi că am neglijat să vă răspundem direct şi vă asigurăm de întregul nostru respect.

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

1. Foarte bine zis insa "convergenta tendintelor spre UN SCOP" poate veni NUMAI de la virf, nu precum in Romania de ASTAZI, prin mii de pareri din care fiecare deserveste IN SECRET un scop ascuns de anti-patrie si implicit anti-popor.

2. Disputa nu are cum sa se termine atita timp cit guvernul este format din marionete si lucrul impotriva patriei este EVIDENT.

Faza cu "haideti mai sa fim cu totii prieteni" este un produs al unei gindiri la nivel de scoala generala ca sa nu zic de gradinita.

. . . . . .

Nu te neliniști Cristi, așa sunt toți socialiștii.

România, apără-ţi sufletul!

CITATE

"Un om care şi-a pierdut serntimentul patriotic este un om care nu se mai cunoaşte pe el însuşi şi lumea care îl înconjoară." - Herder

"Dumnezeu a diferenţiat oamenii prin limbaj, moravuri, obiceiuri şi uneori i-a despărţit prin munţi, oceane, fluvii şi pustiuri (...). Era important pentru Stăpânul Lumii, în vederea mântuirii ansamblului creaţiei, ca fiecare popor, fiecare rasă să-şi aibe fizionomia sa şi caracteristicile sale proprii.
Popoarele diferenţiate astfel de Dumnezeu n-ar putea fi amestecate într-unul singur decât artificial, forţat sau prin vreo scamatorie alchimică.
Popoarele trebuie să trăiască unele alături de altele fără să se amestece şi să se oprime reciproc." - Herder

"Sunt un păcătos egoist ca atâţia alţii, dar când încerc acest sentiment omenesc incomparabil, care e patriotismul, mă simt imediat eliberat de păcate, nu mai sunt (...) izolat şi mizerabil şi mă confund cu poporul şi cu Dumnezeu. În astfel de momente îmi dispar îndoielile despre viaţa mea şi despre sensul vieţii." - Ernst Moritz Arndt

"Nu am ieşit din era naţiunilor. Tocmai am început-o. Dacă aş avea un pariu politic de făcut, în zorii mileniului III, tot pe naţiuni aş paria şi m-aş strădui să întăresc acest adăpost cu atât mai necesar omului cu cât multe altele (şcoala, armata, Biserica, profesia şi chiar familia) sunt contestate." - Pierre de Boisdeffre

"În povestirea biblică, ştim, oamenii, care mai vorbeau o singură limbă, îşi fac un plan măreţ: "Să construim un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă până la cer!" Ei renunţă astfel la grădina Edenului luând de bună promisiunea şarpelui care le sapusese: "Veţi fi asemenea zeilor!". Când a văzut că oamenii caută să se lepede astfel de ce le era menit şi se pretind egalii Săi, Dumnezeu i-a despărţit încurcându-le limbile. Nu a fost o perdeapsă ci, mai degrabă, instaurarea unei ordini în care oamenii vor fi firesc determinaţi să fie smeriţi şi să evite manifestările celei mai diabolice trufii. Naţiunea, moştenitoare a "limbilor" Genezei, se situează astfel în tradiţia unei smerenii mântuitoare. Naţiunea este deci unul dintre elementele externe dorite de Pronie pentru o perfectă dezvoltare a sufletului.
Întreaga istorie a Revelaţiei arată de altfel că împărţirea oamenilor în naţiuni şi diferenţierea lor radicală face parte din Planul divin. Era nevoie de mai multe popoare ca să existe un popor ales şi trebuia ca el să aibe o identitate ca să păstreze, în ciuda slăbiciunilor omeneşti, moştenirea pe care Dumnezeu i-o încredinţase. În sfârşit, întruparea Domnului Nostru confirmă tainic naţiunea, findcă Dumnezeu devenind om, devine de asemenea membru al unei comunităţi naţionale şi nu se naşte apatrid sau cetăţean al lumii. Perfecţionarea condiţiei umane pesupune deci apartenenţa la o naţiune." - Xavier Saint Delphin

Culese de Mareş Bogdan

Vreti patriotism ? Daca neamul se duce la biserica avem si patriotism. Dumnezeu lucreaza si neamul ajunge sa straluceasca . Altfel jale !

Un exemplu: de undeva din Carpati migreaza catre Siberia un sat intreg de ciobani. Se intampla inainte de venirea comunistilor la putere in Rusia. S-au asezat, si-au construit sat si biserica si au inceput sa prospere...mai mult, dintre rusii care se atasau de romani ajungeau sa se romanizeze....Au venit comunistii, le-au stricat biserica si, incet - incet, comunitatea a inceput sa dispara, pana la a fi asimilati.

Crestinul este constient ca nu intamplator face parte dintr-un neam si pretuieste, lupta..Fara Dumnezeu aceste valori dispar din mintea omului.

Mi-au plăcut dar haideţi să clarificam problema ghilimelelor.
Atunci când nu cunoşti autorul unui text îl pui pe acesta între ghilimele(textul)sau scrii autor necunoscut.
La această postare de ce ai folosit ghilimelele dacă tu eşti Tomescu Ionuţ?
În rest pace şi spor în cele pe care le faceţi.

PANSEURI

"Fericirea omului depinde mai mult de ce este decât de ce are.

Pentru cel care nu are nimic patria e singura avere.

Adevărata bogăţie a unui om se măsoară cu binele pe care l-a făcut.

E aberant şi contrar propriilor interese să-ţi cauţi binele în afara interesului comun.

Ne pot garanta drepturile doar familia şi naţiunea cărora le aparţinem prin naştere şi doar dacă sunt libere." - Popescu Angela

Aveţi dreptate am greşit.
Voi ţine cont de sugestiile dumneavoastră.

Tomescu Ionuţ

Da, aşa e.
Să nu scăpăm însă din vedere că se creează la noi deliberat o confuzie a valorilor care poate duce la dispariţia creştinismului, a moralei creştine şi a patriotismului.
Nu strică să ne reamintim din când în când de ce este important să credem în Dumnezeu şi de ce trebuie să dăm dovadă de ataşament faţă de patrie şi naţiune.
Dumneavoastră aţi arătat de ce trebuie să mergem la biserică. Noi încercăm să arătăm de ce trebuie să fim patrioţi. Ne completăm reciproc.

Tomescu Ionuţ

DRAPELUL NAŢIONAL

Drapelul naţional e România, mândria sa, gloria sa.
Drapelul naţional se respectă. Drapelul naţional se salută. Drapelul naţional se urmează.
Se moare pentru drapelul naţional. O insultă adusă drapelului naţional e o insultă adusă României.
Peste tot unde flutură drapelul naţional e România.

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

VREREA NOASTRĂ
de maior (r) Vasile Tomescu

Să ridicăm pe culmea abruptă
Drapelul speranţei noastre arzătoare!
Inimile noastre gata de luptă
Să tresară-n răsărit e soare!

Pe drumurile inundate în lumină
Vom merge toţi mânaţi de acelaşi dor.
Stindardele ne vor flutura în dimineaţa senină,
Visul noastru trăieşte-n tricolor.

Vultur semeţ purtând crucea sfântă,
Zimbru fioros, sălbatic şi aprig la greu,
Leu neînfricat când în luptă se avântă
Aşa e românul şi aşa va fi mereu.

Vrem aventură,
Vrem soare strălucitor.
Suntem soldaţi cu inima dură,
Suntem fii unui mare popor.

Vom reda ţării integritatea şi puterea,
Ne vom elibera fraţii şi le vom face dreptate,
Aceasta ne e dorinţa, aceasta ne e vrerea
Şi pentru ea ne vom bate.

21 iunie 1941

[quote=TINERI PENTRU ROMANIA;286774]DRAPELUL NAŢIONAL

Drapelul naţional e România, mândria sa, gloria sa.

DRAPELUL A RAMAS DOAR CEVA SIMBOLIC, CE MINDRIE SAU GLORIE( GLORIA NATO?:))) CE GLORIE E AIA?:)))


Drapelul naţional se respectă. Drapelul naţional se salută. Drapelul naţional se urmează.
NOSTALGII, NOSTALGII...

Se moare pentru drapelul naţional. O insultă adusă drapelului naţional e o insultă adusă României.

NEA GHEBULE....,AU TRECUT VREMURILE ALEA SI NU VOR MAI REVENI NICIODATA. INTEGRARE SI GLOBALIZARE SCRIE PE NOI. NU INTELEG DE CE SE MAI SALUTA STEAGUL?

CREED CA GLUMESTI, PENTRU CINE SA MORI??? PENTRU COCALARI FRIPTURISTI SI MANELISTI? PENTRU VILELE SI PALATELE OLIGARHILOR. CREZI CA TINERETUL S-A TIMPIT DE TOT SAU ESTE ORB? :))) SUNTETI AMUZANTI!




Mihail Gh. Bujor (Ghebu)[/QUOTE

In legatura cu asta Kennedy zicea:,,Nu intrebati ce face America pentru voi, intrebati-va ce faceti voi pentru America.''
Tara ta nu trebuie sa fie utopica ca sa te sacrifici pentru binele ei.

Pentru andreicozia
 

[quote=andreicozia;286888]Un înţelept indian din vechime al cărui nume îmi scapă pe moment spunea, citez din memorie: "Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea."
Să ne ferească bunul Dumnezeu să ajungem să gândim despre ţară, despre noi şi despre drapelul naţional ca Dv. pentru că atunci chiar am fi pierduţi.
Patriotismul, respectul de sine, respectarea drapelului naţional şi încrederea în viitor sunt necesare unui popor pentru a-i susţine activitatea şi păstra coeziunea.

Am aderat la NATO pentru că singuri nu putem face faţă imenselor pericole la care ne expune geografia. Există vreo ţară vecină cu noi care să nu aibe revendicări teritoriale de la noi? Este vreo ţară mare din vecinătatea apropiată care să nu ne considere o piedică în calea extinderii sferelor ei de influenţă? Dacă vrem ca NATO să-şi respecte obligaţiile asumate faţă de noi trebuie să ne respectăm şi noi obligaţiile asumate faţă de NATO. Una din obligaţiile pe care le avem faţă de NATO este participarea militarilor noştri pe teatrele de operaţiuni din străinătate. Soldaţii noştri care luptă dincolo de hotare, luptă pentru ţară şi comportamentul lor exemplar este pentru noi un motiv de mândrie şi ne aduce glorie.

Se poate menţine armonia în lume, în Europa şi în fiecare Patrie, se poate împiedica strivirea unei naţiuni de o altă naţiune, aşa cum în fiecare naţiune se poate interveni ca o clasă să n-o oprime pe alta. O anume globalizare constituie complementul ideii de naţiune şi ar putea, teoretic, contribui la bunăstarea naţiunii, dar niciodată n-ar face-o caducă. Chiar dacă ar vrea aceasta n-ar putea. E o mare naivitate să se creadă că vechile instincte ereditare care generează iubirea de patrie şi de neam vor dispare. Orice formă de globalizare , de dorit în sine, nu poate exista decât dacă se supune imperativelor naţionale. Punerea în cauză a naţiunii înseamnă ruperea de realitate pentru utopii.

Identificarea Patriei cu hoţii e forţată.
Romain Rolland definea Patria astfel: "Patria sunt eu, eşti tu, e tot ce iubim, tot ce visăm, tot ce va fi când noi nu vom mai fi."
Altfel spus Patria sunt câmpii, dealuri, munţi, biserici, morminte, oamenii vii adică mama, tata, fraţii, soţia, copiii, ţăranii, învăţaţii, slujitorii Bisericii, soldaţii, muncitorii...
Poate fi ceva mai apropiat de inima noastră şi mai concret?
Cum să nu ne apărăm Patria, cum să nu ne dăm şi viaţa pentru ea dacă situaţia o va impune?

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

PANSEURI

Doar mândria de a fi români ne poate da forţa de a ne clădi viitorul aşa cum ni-l dorim.

Manifestă lipsă de respect faţă de patrie doar cei care şi-au pierdut demnitatea.

Cine-i român şi nu iubeşte România se renegă pe sine însuşi.

Creştinul patriot îşi apără patria împotriva oricărui fel de agresiune spirituală, fizică, morală sau economică.

Popescu Angela

VOM ÎNVINGE!
de maior (r) Vasile Tomescu

Pornim la atac cântând.
Glasul nostru acoperă tunul şi zarea ecou-i răsfrânge.
Purtaţi de-al tinereţii avânt,
Vom învinge!

Suntem soldaţi ai Armatei Române.
Nimeni nu ne poate înfrânge,
Nimic nu ne poate răpune,
Vom învinge!

Cu noi e Isus
Şi amintirea jertfei străbune de sânge.
Ţinem tricolorul sus.
Vom învinge!

Vom fi toţi un gând şi-o voinţă
Când lupta s-o încinge.
Onoare, devotament şi credinţă,
Vom învinge!

23 ianuarie 1942

Fără Dumnezeu - nu exiști. Fără Patrie - identitatea ta în lume nu are relevanță, ești un sclav. Fără mama și tata - nu te-ai naște, nu ai trăi copilăria, adolescența, maturitatea, senectutea, nu ai muri.

România de la televizor

De Claudiu Târziu
(“Deşteaptă-te, România!”)

Televiziunile de ştiri titrează azi, cînd se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire: “La mulţi ani, România!” E o urare care sună a batjocură. Nu ştiu dacă ăi de-o lansează sînt cinici sau doar ipocriţi.

Ne despart 90 de ani de un moment crucial al istoriei noastre, pe care unii băieţi deştepţi foc s-au grăbit să-l coboare, nu demult, la nivelul integrării ţării în UE (care este, în fapt, un soi de anexare benevolă la un alt fel de imperiu, dictată de presiuni politice şi economice internaţionale; deci taman pe dos decît ce s-a întîmplat în 1918). Dar, în realitate, România de astăzi este la depărtare de veacuri de România veche, România profundă, România adevărată.

Ce motiv de sărbătoare avem astăzi? Rememorarea unei izbînzi uriaşe a acestui neam în istorie nu poate fi, de una singură, suficientă pentru veselia generală stropită cu şampanie şi acoperită de salve solemne de tun.

România de azi este lipsită de părţi esenţiale ale trupului său: Basarabia şi Bucovina de Nord.

România de azi priveşte cu îngrijorare tsunamiul economic stîrnit de SUA şi care vine spre noi, neavînd nici o idee despre cum s-ar putea salva.

România de azi este la cheremul mafiei politico-economice născută din împreunarea Securităţii cu PCR (care şi-a schimbat numele de fată, în intenţia de a-şi şterge trecutul de femeie uşoară).

România de azi are o clasă politică alcătuită din pigmei – în comparaţie cu oamenii politici români de acum 90 de ani.

România de azi este sub influenţa unei false elite, lipsită de patriotism şi fără Dumnezeu.

România de azi e scîrbită de ce trăieşte – şi o dovedeşte prin absenteismul cu rol de avertizare de la alegerile desfăşurate ieri.

Unei astfel de Românii, a-i spune “La mulţi ani!” este ca şi cum i-ai ura unui bolnav cronic: “nu ţi-ar mai muri mulţi înainte!”. Dacă ne iubim cu adevărat ţara, ar trebui să-i şi să ne urăm în această zi: “Deşteaptă-te, România!”

PS:
Admit că e posibil ca urarea de “La mulţi ani!” să nu vină nici din cinism, nici din ipocrizie. Poate că vine doar dintr-o obişnuinţă tîmpă, sau din prostie pur şi simplu. Însă, realitatea rămâne aceeaşi.

TREI CULORI
de Grigore Vieru

Străine pofte ne-au răpit
Când via dulce, când ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept să smulgă Tricolorul.

Fusese vremea mult prea cruntă,
Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,
Că azi ne strângem şi la nuntă
Şi la botez cu Tricolorul.

Trei culori şi-o singura iubire
Românească,
Trei culori şi-o singura vorbire
Românească,
Trei culori şi-o singura credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească.

Lupte ca în război se dau și în suflet.
După o luptă pierdută în război se mai poate salva câte ceva.
După o luptă pierdută în suflet nu se mai poate salva nimic.
ROMÂNIA APĂRĂ-ȚI SUFLETUL!

Pe aici nu se trece!

Esentiale zici?

Uite ia-le!

Ce faci cu ele asa esentiale cum sunt? Uite ei vor sa se uneasca insa Base al tau nu vrea sa le ia cu tot poporanismul vostru de natura legionara

Ce o sa se schimbe daca rezolvi acum pe loc aceasta problema "esentiala"...nimic! 0 barat!...si poate si mai rau, ii bagi si pe nenorocitii aia de basarabeni in conjunctura aliantei tale singeroase care omoara oameni nevinovati in Orientul mijlociu.

Ii veti spurca cu pacatele nationale si pe ei!...asa macar de bine de rau stau in saracia lor moldoveneasca in afara oricarei "infratiri" ai faradelegii!

Interpretat și de Doina și Ion Aldea Teodorovici: http://www.youtube.com/watch?v=rYXOzIf_sik

Asta-i cea mai hazlie :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) ))

D-le andreicozia riscaţi să deveniţi ţinta glumelor care se fac pe seama celor care râd fără motiv.
O spun fără nicio urmă de ironie.

Tomescu Ionuţ

CITATE

„Cei mai pesimişti dintre oameni sunt întotdeauna depăşiţi de realitate.” - Robert Brasillach

„Totul e bun pentru apărare, cu excepţia laşităţii.” - Robert Brasillach

„Istoria e scrisă de învingători.” - Robert Brasillach

„Dumnezeu a spus oamenilor să se descurce şi asta numesc profesorii de filozofie libertate.” - Robert Brasillach

Culese de Mareş Bogdan

"ELOGIU PATRIEI

2. Oricine se mândreşte că e cetăţeanul unei ţări puternice şi bogate nu ştie, după părerea mea, cum să-şi cinstească patria; arată că nu i-ar fi plăcut să se nască într-un loc mai puţin cunoscut. Cred, în ce mă priveşte, că trebuie să cinstim numele chiar al patriei noastre. Dacă se vrea să compare o ţară cu alta, se va examina întinderea lor, frumuseţea lor, bogăţia de care se bucură, dar dacă trebuie făcută o alegere nimeni nu va prefera ţara cea mai strălucită patriei sale. Va dori ca ea să egaleze în opulenţă ţările cele mai bogate, dar aşa cum este ea, ea va fi întotdeauna obiectul afecţiunii sale.

3. Aşa sunt sentimentele copiilor cuminţi şi ale părinţilor buni. Un tânăr virtuos nu preferă pe nimeni părintelui său, un părinte bun nu-şi părăseşte fiul pentru un străin. Toţi părinţii au atât de multă dragoste părintească că-şi consideră copii mai frumoşi, mai bine clădiţi, mai dotaţi decât ceilalţi. Cine nu gândeşte astfel despre ai săi, n-are, după părerea mea, suflet de părinte.

4. Numele patriei este deci primul care ne răsună în urechi, acela care le devine cel mai familiar, căci nimic nu-i mai familiar ca numele unui părinte. Or, să dai dovadă de respect faţă de un părinte, înseamnă să-i acorzi patriei cinstirea cuvenită; un părinte este, într-adevăr, o parte a patriei ca şi părintele acelui părinte şi ca tot şirul strămoşilor până la începuturi.

8. Nu s-a văzut niciodată un om care să-şi uite patria atât de mult încât să nu se mai sinchisească de ea când este într-o altă ţară. Dimpotrivă, călătorii îşi amintesc întotdeauna că patria este cel mai mare bine. Aceia pe care soarta îi favorizează, deşi fericiţi, simt că le lipseşte tocmai ceea ce face fericirea, nelocuind în patrie ci pe pământ străin: acest cuvânt chiar de străin este o insultă. Pe toţi aceia care s-au ilustrat în timpul călătoriilor lor, dobândind bogăţii, obţinând onoruri glorioase, creându-şi o reputaţie literară, făcându-se admiraţi pentru curajul lor îi vedem dornici să se întoarcă în patria lor ca şi când n-ar fi prin alte părţi ochi demni să le admire realizările; ei sunt cu atât mai dornici să revină în ţara lor cu cât au cucerit mai multă stimă la străini

9. Patria este bună pentru tineri, dar bătrânii, a căror minte este mai aşezată decât aceea a tineretului o doresc cu şi mai multă ardoare. Fiecare dintre ei vrea să moară în patria unde s-a născut dorind să-şi încredinţeze rămăşiţele pământeşti acelui pământ care l-a hrănit şi să împartă mormântul cu strămoşii. Într-adevăr este o teribilă nenorocire pentru orice om să fie surprins de moarte şi să odihnească în pământ străin.

10. Cei fără patrie, ca nişte copii nelegitimi, îşi schimbă uşor locul de şedere; cuvântul patrie, departe de a le fi drag, le este necunoscut. Ei se duc acolo unde pot câştiga mai mult şi-şi găsesc fericirea în satisfacerea poftelor. Dar aceia pentru care patria este o mamă o îndrăgesc chiar dacă-i mică, cu climă aspră şi cu sol neroditor. Dacă nu-i pot lăuda fertilitatea solului găsesc întotdeauna altceva pentru care s-o elogieze.

11. Da, orice om vrea să se întoarcă în patria sa. Fumul din patrie încălzeşte mai bine decât focul din altă ţară.

12. Patria este deci pentru toţi oamenii un bun atât de preţios că peste tot legislatorii au stabilit exilul drept cea mai mare pedeapsă pentru cele mai mari crime. Comandanţii de armate care vor să-şi îndemne trupele la luptă nu au nimic mai bun să le spună decât aceste cuvinte: „Luptaţi pentru ţara voastră!”. Nu-i nimeni care, auzindu-le, să se arate laş; chiar şi soldatul temător prinde curaj la auzirea cuvântului patrie." – Lucian din Samosate

Text cules de Mareş Bogdan

CÂNTEC OSTĂŞESC
de maior (r) Vasile Tomescu

Frumoaso, dă iute cep la butoi
Şi toarnă-n pahare,
Mergem pe front, drumu-i plin de noroi
Şi graba e mare.

Dă-mi mâna, fată cu părul bălai,
Rămâi cu bine!
Când vei auzi tunul departe pe plai,
Adu-ţi aminte de mine.

Haideţi prieteni, să ne-aşternem pe cale.
La hotar duşmanul atacă.
Nu-i timp de odihnă, nu-i loc de jale,
Şi nu-i de joacă.