În prealabil postat de OmuBun (Post 284156) Oops! In sfarsit am gasit si eu o cale sa ma imbogatesc! Faceti o lista, dar care sa nu fie mai mica de 100 de persoane... Tocmai se fac oferte pentru petrecerea revelionului in Tenerife!... Mai in gluma, mai in serios, din pacate nu pot decat sa dau sfaturi. Nu stiu cand voi mai merge la Sihastrie. Nu depinde de mine, ci de cand va putea sotia sa-si ia liber, iar asta poate dura, sau chiar sa nu reuseasca pana anul viitor. Pretul pentru 40 de zile la citirea Psaltirii (la Sihastrie) este de 15 lei de persoana. Pentru 2 persoane, 30 de lei. La Psaltire se trec de obicei "ratacitii", nebotezatii, dar si oricine se confrunta cu probleme aparent fara iesire. Ideea este ca acest lucru se trateaza cu toata seriozitatea: post, rugaciune, detasarea de vicii. Spunea preotul de la manastire ca au venit niste tigani la Parintele Ciprian, iar el i-a trecut pe toti la Psaltire. Dupa cateva saptamani, au venit cu mare taraboi ca au ajuns sa se lupte in fiecare noapte cu diavolii. Ca sa scape, a trebuit sa se boteze cu totii. Dupa alte cateva luni au revenit si au spus ca au scapat de necazuri! Cine are cu adevarat probleme si vrea sa scape de ele, nici un efort nu e prea mare. Interesati-va unde se fac astfel de pomelnice si mergeti personal acolo. In general, asa cum spovedania nu se face on-line, nici mantuirea nu se face prin posta. E nevoie sa... dai cu subsemnatul!

În prealabil postat de ingerul_pazitor (Post 284173) ce ati facut fratilor din topicul asta?.... orice numai de minunile parintelui nu ati vorbit.... chiar nu a fost nimeni pe la Prislop sau nu l-a prins nimeni in viata?

În prealabil postat de raisa2006 (Post 282983) Eu ,de Parintele Arsenie Boca aud,(citesc) pt prima data aici pe forum. Sunt surprinsa cat de multi crestini il iubesc... inseamna ca il simt, inseamna ca "lucreaza"..

În prealabil postat de Scotianul (Post 283077) Exista cumva o carte despre viata Parintelui Arsenie Boca? Nu ma refer la cartile scrise de dansul.Daca exista cumva o carte despre viata lui>va rog frumos lasati un link sau un titlu/autorul/editura.Multumesc anticipat.

În prealabil postat de catalin_ (Post 283512) si eu sunt foarte greu de convins iar la asta se adauga si o incapatanare care rusineaza si pe catar. DAR.....................recunosc interventia miraculoasa a acestui parinte prin apa de la izvorul lui care mi-a fost adusa de cineva . Foarte dulce si placuta la gust dar mama mea care este foarte bolnava de o boala autoimuna incurabila a inceput sa transpire desi uitase cum este , fata livida pana atunci a inceput sa se coloreze si toate problemele ei mai vechi de sanatate au inceput sa dea simptome care de care mai ciudate. Tot corpul a suferit o transformare interioara . Nu ne explicam ci doar ..........doar atat! Mare este Dumnezeu intru Sfintii Lui!!! Mare esti Doamne! Care puteti mergeti neaparat!

În prealabil postat de OmuBun (Post 284183) Pai cam toti am fost pe la Prislop din cei care-am scris pe-aici. Daca l-a prins cineva in viata? Stiu eu pe cineva: Parintele Teofil Paraianu. Dar a murit saracu, fie-i tarana usoara! :2: Daca te uiti in josul paginii, vei vedea inca multe alte topicuri dedicate Parintelui Arsenie Boca. Deci dorinta ta poate fi mai mult decat satisfacuta. Daca te uiti in susul paginii cu blandete si nu ostentativ, ai vedea ca Parintele Arsenie, este prezent in fiecare dintre cei care-au scris pe-aici. Daca ai rabdare, il vei primi si tu in curand!...:63:

În prealabil postat de OmuBun (Post 284066) Hm! Nu ma enerva! Eu sunt nascut in aceeasi zi cu Hitler. Dar si cu Gica Petrescu! Asta nu inseamna ca o sa provoc al treilea, al patrulea si al cincilea razboi mondial (ca nenea Gica, a trait cat sa provoace mai multe razboaie intr-o viata!)

În prealabil postat de cristian67 (Post 284210) Conceptia Parintelui Arsenie Boca despre monahism Am vazut si rasaritul, si apusul multor manastiri. Rasar, cand graiesc constiintei poporului prin simpla existenta lor; si apun, cand aceasta existenta e patata de nevrednicia vietuitorilor lor. De rasaritul sau apusul acestora atarna increderea sau neincrederea ce le mai ramane oamenilor in forta de creatie a crestinismului. E destul sa pomenim bisericile si manastirile din Ardeal, infiintate de ctitorii de peste munti, ale caror vietuitori au tinut treaza in constiinta unitatea ortodoxa a neamului. Iar cand vitregiile trecutului - urzite de Vatican - le-a daramat si ars, s-au aratat mucenicii. E un apus frumos. Acesta ne-a ferit de cei rusinos, al decadentei actuale, cand manastirile si le desfiinteaza calugarii. Aci e cazul de popas. Ce reinfiintam, care situatie? E frumoasa initiativa si trebuie apreciata, dar fara oameni indeajuns formati, care sa conduca cuminte ceea ce se aduna la intamplare, nu se ajunge decat la o situatie decadenta. Iata cateva decadente: Saracia, cu care uneori se incepe o manastire, determina cersetoria, umblatul cu "pantahuza", pretarea la slujbe pe rufarie, taxe pe slujbe - rusini. Din diferenta de zestre, pe care si-o aduce fiecare, se nasc in obste atitudini umilitoare, intaietati nedrepte - destramare sufleteasca. Oamenii din afara, care ajuta prin donatii mai de seama, ba si care n-ajuta cu nimic, daca nu li se are grija, incep sa se amestece in treburile interne ale manastirii, sa invrajbeasca obstea si sa se invrajbeasca si intre ei inafara - smintelile. Sanatatea fizica a fiecarui ins in parte trebuie medical si dinainte stiuta. Aci e un punct gingas, care nu mai trebuie neglijat. Nu pot fi primiti in aceasta nevointa de o viata a sfaturilor evanghelice, decat oameni perfect sanatosi cu plamanii, inima, dar mai ales cu sistemul nervos, sangele si glandele endocrine. Acestea din urma, pricinuind oarecare jena. Raman de obicei la voia intamplarii si prada unei pareri cu totul pe dos, mai ales intre femei, ca incetarea mai devreme a unor functii de natura endocrina ar fi o invrednicire, un preludiu al sfinteniei. De fapt e o tragedie care bate la usa: dezorganizarea mintala, in diferite grade, de unde inclinatia spre exagerari, denaturari, habotnicii, inchipuiri, naluciri - toate tulburari psihice din cauze netratate. De multe ori, "inclinatia spre manastire" nu e de fapt o inclinatie, ci o infirmitate de adaptare, din cauze organice sau din alte cauze. Adevarata chemare insa nu are nimic cu infirmitatea. Curajul de a alege liber acest mod de mantuire nu arunca ponoase pe celalalt mod de mantuire, al familiei. Infirmii vad in manastire: vis, usurare, litanie, ca sa sfarseasca in deceptii si sminteli. Adevaratii chemati vad limpede eroica nevointa a desavarsirii, fara ispita sfinteniei. De asemenea e foarte bine sa se stie de la inceput care e punctul de vedere al fiecarui ins asupra raului. Multe structuri psihice sunt prada obsesiei, raului, a pacatului, a diavolului, maniei asupra trupului si osanditori ai familiei - obsesii si interpretari nesanatoase ca obiecte de cugetare, dovedind un climat nesanatos al mintii sau ducand la el. Speriatii acestia se dedau de capul lor la nevointe care le ruineaza amandoua sanatatile - nu sunt de nici o treaba in manastiri. Iar daca totusi sunt primiti, sub influenta structurii lor, obstea poate ajunge prada mancatoriei, lucraturilor, viciilor, straini la trapeza si rugaciune, ba chiar dusmani. Infirmii se fixeaza pe ingustimi neesentiale crestinismului, ca de pilda pe amanunte de tipic, de calendar (stilismul), chiar de pravila, ingustimi habotnice, care au pricinuit Bisericii numai suparari. Intotdeauna se gasesc vietuitori de manastire, dar foarte arareori se nasc povatuitorii: staretii si duhovnicii. Acestia trebuie sa fie minti luminate, vederi largi, buni cunoscatori ai omului: limpezi in doctrina, imbunatatiti in smerenie si iscusiti in dreapta socoteala si, pe deasupra, structuri cu o fericita imbinare intre iubire si autoritate. Din cate au ei de facut pomenesc doar una: Unificarea sufleteasca a obstii, ca toti sa fie intr-un cuget. E atat de anevoios lucrul acesta, dar si atat de mare, incat atrage prezenta nevazuta a lui Iisus intr-o atare obste. Iubirea de Dumnezeu si de oameni, intr-o obste de un cuget, e ridicata de Noul Testament la valoarea de argument al existentei lui Dumnezeu. Aceasta este ultima Lui definitie, porunca si rugaciune. Iata rostul si sarcina povatuitorilor. Ziduri se pot face usor, gospodarie la fel, adunare de vietuitori foarte usor - greutatea-i la ales. Caci multi par buni, luati in parte, dar devin rai adunati laolalta - devin ceea ce erau de fapt. Obstile mari, mari din neprevedere, chiar de-ar avea povatuitori cu calitati, cu cat sunt mai mari, cu atat au o viata mai scurta. Fiecare ins e o lume de necunoscute. De aceea, a face unire intre oameni, chiar putini, e o dovada de lucrare dumnezeiasca si, desavarsit, numai El o poate face. Deci, ca incheiere a parerilor: decat realizari sortite decadentei, sub raportul asezarii, al inzestrarii si al componentei personalului, mai bine fara ele. Caci pietrele, pastrate asa: moment de culme al trecutului, graiesc mai bine constiintei poporului, decat realizarile prezente fara nadejde. Nu multe manastiri, ci putine: cat mai putine, dar cu atat mai bune, si nu prea mari.

În prealabil postat de ingerul_pazitor (Post 284212) da chiar sunt f trista, eu nu l-am visat, nu am simtit vreo chemare.:2:

În prealabil postat de Adriana Cluj (Post 284296) Daca nu ai visat, nu inseamna ca nici nu ai primit chemare din partea Parintelui Arsenie! Cine oare te-a "bagat' pe acest topic? Cum de te interesezi de Parinte? De ce vrei sa stii mai multe desprea dumnealui? Te gandesti sa mergi la mormantul dumnealui? Ia gandeste-te un picut.... Poate ca totusi, Cineva ti-a facut semn cu mana....

În prealabil postat de CarareaImparatiei (Post 284285) Daca oamenii si-ar potrivi purtarile dupa poruncile lui Dumnezeu, nu dupa momeala pacatelor, ar preveni, ar ocoli toate pacatele, dar asa dau drept in ele, de-si sparg capul si apoi umbla plangand. Lasa-te condus de un sfat dumnezeiesc, ca de nu, capul care n-asculta se sparge si n-are cine ti-l lega. Oare de ce merg oamenii asa de in sila la spovedit? Fiindca stiu ca li se cere lepadarea de pacate, ori le plac mai mult pacatele decat infranarea de la ele. E o poveste stiuta pretutindeni, totusi v-o spun si de aici: Stiti ca sunt serpi care sug laptele si sunt vaci care, o data supte de sarpe, alearga nebune dupa sarpe sa le suga iarasi. Si asa se intampla ca vaca se apropie de intarcat, dar de narav nu se intarca si se duce mereu la sarpe. Sarpele ii suge sangele, iar daca nu-i prea vine, in sfarsit, o musca. Iata prostia de vaca osandita la moarte. Dar si prostia de om tot la moarte-i osandita. Toata tineretea ta o dai dracului si vezi pe urma ca ai ales raul. Dar intrebarea este daca-ti mai raman zile sa le dai lui Dumnezeu si daca iti mai primeste o gramada de cioburi in loc de un vas frumos si intreg, cum putea fi? Aspre vorbe, dar asta-i un raspuns la intrebarea de ce nu vin oamenii la spovedit in primavara si in vara vietii lor? Isi dau, din nefericire, vlaga lor sa o suga sarpele-diavol! In toata lumea nu gasesti un lucru mai usor de facut decat pacatele, si iarasi, nimic nu pricepe omul mai greu ca: "Ce este pacatul?", caci petrece tocmai in el. De aceea, pacatuim cu usurinta dar ne pocaim anevoie. (Profetii si marturii crestine, vol II. - Parintele Arsenie Boca, pag. 167-168)

În prealabil postat de andreicozia (Post 283127) BINE MENTIONAT! " În prealabil postat de cod_gabriel Iata insa trei din categoriile in care diavolul poate "cunoaste" viitorul si il poate sopti slugilor sale: – cazul I (diavolul detectiv): dacă persoana A vrea să treaca pe neasteptate pe la persoana B si atunci persoana B are o "descoperire" cum ca va fi vizitata de persoana A, nu înseamnă ca i s-a descoperit viitorul; diavolul stia că persoana A se îndreapta spre persoana B si numai un accident neprevazut i-ar fi putut nega "profetia"; in multe cazuri premonitive se ignora faptul ca ele nu contin elemente care să nu poata fi deduse logic de o a treia "persoană" aflată în momentul optim la locul potrivit (un asemenea caz il intalnim descris in viata sfantului Antonie cel Mare); – cazul II (diavolul psiholog): cunoscand bine relatia cauza-efect, diavolul - bun cunoscator al sufletului omenesc - poate deduce efectele atunci când stie bine "datele problemei"; stiind de superficialitatea unei relatii de familie, el poate deduce destramarea ei, stiind de tensiunile existente între două state, el poate deduce începutul unui război, ... – cazul III (diavolul păpusar): diavolul planuieste ca in timp sa determine anumite fapte, si se foloseste de oameni precum păpusarul de figurinele sale; este cazul cel mai spectaculos, cel mai interesant, cel mai "nevinovat", cel mai greu de prevazut din punct de vedere omenesc. Si de aceea cel mai smintitor pentru cei care refuza sa accepte punctul de vedere al Bisericii. Precizam ca intelegem dificultatea acceptarii explicatiei cum ca nu ar fi vorba de nici o premonitie, ci doar de o dureroasa inscenare a ghicirii viitorului, dirijata de Marele Papusar al Imparatiei întunericului. Dar a nu accepta aceasta explicatie inseamna a accepta ori faptul ca Dumnezeu lucreaza prin mediumi, ori faptul că diavolul cunoaste viitorul. Aceste doua variante fiind excluse pentru cel care crede in învataturile Bisericii, singura alternativa posibila rămane cea cu "diavolul papusar"." Textul de mai sus este de Danion Vasile si preluat de pe site-ul www.sfaturiortodoxe.ro Deci, Danion Vasile ne comunica ca Biserica respinge orice forma de prezicere a viitorului. Prin urmare, a sustine ca era "inainte vazator cu duhul" e poate unul din motivele pentru care nu a fost canonizat si probabil nu va fi, daca aceste zvonuri vor continua sa circule asupra lui.

Părintele Arsenie Boca despre războiul “LUMII” şi despre fericirea CRUCII
04.12.2009 21:06 - razbointrucuvant.ro http://www.eph.md/templates/mhwinter/images/minus.gif http://www.eph.md/templates/mhwinter/images/plus.gif http://www.eph.md/img/site/printer.gif http://www.eph.md/img/Arsenie-Boca-l...a-din-1955.jpgOmul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3, 12) trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.

Prin „lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi (Ioan 1, 10), cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor (1 Ioan 3, 8). E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17, 9). E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine (Matei 10, 36). Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean (Galateni 1, 4), placul oamenilor (Efeseni 6, 6) şi slava deşartă (1 Ioan 2, 16). Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (1 Ioan 5, 19). De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl” (1 Ioan 2, 15-16).

Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.

Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele i-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru ele biruie El în locul omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire şi pentru fratele tău din lume.

URA

Acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor.

De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu. E un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului.

Precum în viaţa pământească lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului, acesta sporeşte, desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura.

URMAREA LUI HRISTOS

Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot aşa de zornic, pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare.

E lucru de mirare că, pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni care merg cântând la moarte, dar pentru Împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini, din când în când, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte.

Sunt mulţi cărturari „aproape de Împărăţia lui Dumnezeu”. Sunt toţi cei care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Iisus Hristos. Aceştia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioară cărturarul cu care a vorbit Iisus. Au rămas cu un Dumnezeu abstract, care nu le cere mai mult decât să-I recunoască existenţa. Se mulţumeau foarte bine cu un Dumnezeu pe care Îl deduc ei, creat de ei, chiar un Dumnezeu al lor, deşi absolut, inaccesibil dacă nu chiar inexistent. Fără revelaţia lui Dumnezeu în Iisus Hristos şi fără angajarea în toate consecinţele concrete ale acestei Revelaţii, cărturarii rămân aproape pe „dinafară de Împărăţie”.

Toţi care nu cred şi nu urmează lui Dumnezeu sunt morţi înaintea lui Dumnezeu. La aceştia s-a referit Iisus când descurca pe al doilea spre rostul său: „lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. Ar fi surprinzător răspunsul vreunuia: „Doamne, lasă-mă să-mi îngrop necredinţa mea!”

Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii.

A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubeşti. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus?

(din: Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete
Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Cuvântare la molitvă

„E ultimul cuvânt pe care vi-l spun. Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Am vrut să ţin „ieri” acest cuvânt, dar am vrut să aleg oamenii care vin pentru mîntuirea sufletului, pentru ca să nu-l spun în vânt.

Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o, că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi- dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult.

Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

(…)

Cei care au dureri şi suferinţe sunt cei distinşi, pe care i-a ales Dumnezeu pentru Împărăţia lui cea veşnică, căci veşnic e orice om – dar care veşnicie?

Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18).

Viaţa aceasta nu este pentru a strânge averi, sau numai pentru a te îmbrăca, căci nu aceştia sunt oamenii fericiţi, ci aceia care au o cruce de purtat. Mă doare faptul că sunt unii care se supără pentru suferinţele pe care le au din cauza bolilor, pentru că nu sunt înţeleşi în familie, dar puţini sunt aceia care vin pentru mântuirea sufletului. Amin”

În prealabil postat de cristian67 (Post 286754) o viaţă închinată schimbării vieţii noastre din umilinţă şi din smerenie, părintele n-a vorbit foarte desluşit niciodată despre ce i s-a întâmplat în 1939, la sfântul munte. Decât odată, şi chiar şi atunci, puţin. Ucenicii lui povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima dată s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. şi s-a rugat mult la domnul iisus hristos, mântuitonil nostru, să-i trimită un duhovnic, un povăţuitor bun, să-1 îndrume pe calea cea grea şi fără de prihană a călugăriei, spre mântuire. După un timp părintele arsenie a început să se roage mai cu osârdie, singur, acolo, în pădure, la maica domnului. şi, după cum a povestit chiar părintele însuşi, maica fecioara i s-a arătat coborând dintre nouri, şi venind la el, 1-a luat de mână şi 1-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos. şi acolo, pe creasta muntelui aceluia ameţitor, l-a lăsat maica domnului pe mâna unui sfânt. Era sfântul serafim din sarov (1833), ce vieţuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. După care, sfânta fecioară s-a topit în văzduh tot aşa lin cum se arătase. Vreme de 40 de zile părintele a primit pe acel munte învăţătura de la sfântul serafim, urcând în fiecare zi, fără teamă, creasta dintre abisuri. şi în tot acest răstimp de 40 de zile, părintele a postit încontinuu post negru, că-1 întărea maica domnului. După patru luni de zile, când s-a întors la mânăstirea sâmbăta, era cu totul alt om: Căpătase darul acela al său faimos, al proorociei, şi puterea lui cea mare, că dacă se uita la tine, te cutremurai şi te umileai pe loc. şi-ţi ştia pe dată toate gândurile şi numele, fără să te cunoască, şi faptele toate, păcătoase sau bune, că nu puteai să le ascunzi. Aşa s-a schimbat viaţa părintelui arsenie, şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa. (valentin iacob, în „buletinut parohiei sfânta cruce“ -usa, vol.xiii, nr. 9/ 2004) părintele arsenie ne-a spus odată cum a început el activitatea la sâmbăta. Era în postul crăciunului şi picta o icoană a măntuitorului, pe care n-a terminat-o. în timp ce picta a auzit o voce tainică: „arsenie, nu mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi şi pictează în inimile oamenilor, prin cuvântul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri şi suferinţe“. Atunci a auzit din nou: ,,… vei fi mut… dar asta îţi va aduce multă lume“. îmbolnăvindu-se cu coardele vocale, nu mai putea să vorbească. A stat aşa de la crăciun până în joia din săptămâna mare, în postul paştilor (în acest timp a scris însemnările numite „gura mutului”, într-un carneţel pe care-1 are maica pahomia de la sâmbăta). Atunci, când se împărtăşea (era diacon, numai în acea primăvară 1-a făcut preot), primele cuvinte ce le-a rostit când i-a venit vocea, cuvinte ce le-a auzit şi lumea din biserică, au fost: „cred doamne şi mărturisesc…“, cu o voce ce a cutremurat biserica, căci oamenii, când au auzit vocea lui, toţi au căzut în genunchi şi au plâns şi au lăudat pe dumnezeu că i-a dat vocea, pentru că multă lume venea după sfat. Astfel, a început din nou să stea de vorbă cu oamenii, la clopotniţa din faţa mânăstirii. Părintele se străduia mult pentru regenerarea poporului român prin schimbarea vieţii. Minunea cea mai mare a părintelui arsenie era schimbarea vieţii noastre. în predici ne vorbea mai mult referindu-se la vechiul testament (saul, david, solomon etc.). Fiind întrebat de ce nu ne vorbeşte mai mult din noul testament, a răspuns că viaţa creştinilor de acum se aseamănă mai mult cu cea a celor din vechiul testament, că n-avem progresul celor din noul testament [dacă nu trăim sub har, cădem sub legea veche]. La început, părintele arsenie avea o viaţă foarte aspră: Mânca o dată pe zi (pâine şi apă) şi dormea pe jos. Uneori pleca câte o săptămână la munte, doar cu biblia. Sâmbăta seara cobora pentru a ţine duminica sfânta liturghie, pe care o slujea în lacrimi. Nu puteai să nu plângi la liturghia lui. După predică, iar pleca în munte. Ducea o viaţă extraordinară, de pustnic. (pr. Sofonea ioan, sibiu)

În prealabil postat de ingerul_pazitor (Post 286919) si eu ma vait ca nu am aia si aia sau ca nu am bani sa ma duc si eu sa calatoresc prin tari straine ca multi altii...varza sunt

În prealabil postat de cristian67 (Post 282909) de catre DUMNEZEU si de catre toti cei care l-au cunoscut si au credinta ceea ce nu e cazul tau desigur,inima ta,mintea ta fiind plina de ghimpi pentru care desigur vei raspunde la timpul oportun ,,RAUTATEA NU ARE LEAC,DAR ARE PEDEAPSA'',ce sa intelegi tu prietene din toate acestea,daca privesti totul cu ochii de lut ai trupului vremelnic.Te rog du-te la manastirea Prislop,la mormantul PREACUVIOSULUI si SFANTULUI PARINTE IEROMONAH ARSENIE ZIAN BOCA si pune mana pe crucea INALTPREASFINTIEI SALE sa vedem daca ai curaj,eu nu cred ca te va primi,tu crezi in valorile diavolului in care te-ai nascut,esti inlantuit prietene,crede-ma nu ti-o spun cu rautate,se spune ca ,,MULTI SUNT CHEMATI,PUTINI ALESI'',ai macar buna cuviinta si nu vorbi de lucruri pe care nu le stii,sunt TAINE SFINTE la care nu toti pot avea acces,dar ridicandu-ti valul de pe ochii sufletului si a inimii vei fi bine primit precum fiul risipitor.DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE PRIETENE CU BUNATATEA SA.

În prealabil postat de haitchi (Post 287605) Asta da exprimare de crestin, ce sa spun. Chiar nu ti-e rusine? Cum iti permiti tu sa judeci oamenii intr-un asemenea fel? Asta numesti tu inaltare si intelegere fata de oameni? Omul si-a spus o parere si tu vi sa il "pui la punct" ca de', esti mai intelept decat el si iti poti "permite". Parintele Arsenie Boca are loc in inima fiecarui om in masura in care fiecare intelege cuvintele si pildele sale si nu esti tu in masura sa cataloghezi pe nimeni, sa fie clar. Nu-ti convine? Foarte bine, poti raspunde oricarui comentariu cu argumente de bun simt si intr-un limbaj decent.

În prealabil postat de cristian67 (Post 287630) Am judecat un om,e greseala mea pt. care voi raspunde in fata Judecatorului Suprem,n-am judecat un SFANT cum a facut el,dar apropo prietene,tu in ce calitate ma judeci pe mine,cine ti-a dat aceasta putere?nu cumva Dzeu?daca erai mai atent pe site mi-am cerut iertare acelui frate pe care l-am judecat in nevrednicia mea.