![]() |
Citat:
|
Amănunte...
Copy&paste din Părintele Cleopa. |
Citat:
Nu înțeleg de ce nu se duc la mănăstire dacă disprețuiesc așa de tare cele ale firii. Trăim niște vremuri ciudate de tot: călugării au apucături mirenești iar mirenii sunt din cale-afară de călugăroși. Până la urmă nu numai că nu te atingi de jumătate decât cu programare în anumite zile și condiții! N-ai voie nici să experimentezi plăcerea trupească, că te duci și te spovedești la un zelotist, îi mărturisești "netrebnicia", apoi te alegi cu o cură de pâine uscată și apă pe o perioadă nedeterminată plus interdicție în biserică, respectiv ascultat slujba de afară prin gaura cheii. Sâmbătă nu că așa, duminică nu că altfel, lunea vine după duminică și marți liber la "echitație"... logică de farisei. Dacă te împărtășești nu! că necinstești cică pe Domnul. Păi dacă-i așa eu zic să nu mai mâncăm după Împărtășanie că spurcăm Sfintele cu cine știe ce chimicale cumpărate la supermarket. Și nici la veceu să nu ne ducem. Eventual, la marile praznice, ne luăm niște perfuzii și ne hrănim intravenos cu strictul necesar funcționării animalului în care e sechestrat sufletul nostru doritor de cele înalte. Îmi cer iertare, nu vreau să rănesc pe nimeni, dar sunt șocat să aflu ce cred unii că e dreapta-credință. |
Citat:
"In primul rand sunt interzise toate relatiile sexuale care nu sunt intre 2 fiinte omenesti, vii, de sexe diferite . Sunt interzise toate relatiile din care nu se poate procrea. Adica, gomorismul(sexul oral) si sodomismul(sexul anal). (Sodoma si Gomora) Pentru sexul oral este interzisa uneori Impartasania pe viata, sau alte ori pentru o anumita perioada de timp. Uneori este interzis si pupatul Icoanelor. Si este valabil si daca n-ai facut tu si ti s-a facut, nu numai ca esti considerat vinovat pentru tine, dar si pentru celalalt, l-ai lasat, indemnat sau acceptat sa-ti faca. Mai este considerat pacat si doggy style, pentru ca se considera ca ai realtii precum animalele, imitarea lor. (Cam asa e explicatia si in Indreptarul de spovedanie). Bine, mai sunt si altele, genul adugarii anumitor obiecte in relatile intime, onania, ce este legat de perversiuni…Cam atat imi aduc aminte. Poate mai sunt." Anonim |
Citat:
Sophia si eu va admir rezistenta :) |
Azzuurra, o să-ți spun ce înțeleg prin zelotiști când îmi faci o legătură logică între ce am scris eu și ce-ai răspuns d-ta!
|
Citat:
|
Citat:
stiu pentru ca am si eu femei in familie. unul te va pedepsi daca ii spui ca ai purtat pantaloni pe strada, altul iti va spune ca nu pacatuiesti nici daca vii cu ei la biserica ... |
Ioanna cred că s-a referit la sărutul dintre soți, dacă am înțeles corect contextul...
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
Mai sunt si altele, cu alte fiinte decat omenesti. Aici nu prea stiu ce iese. |
Citat:
De exemplu, Ghid de confesiune din sec. XIII (in perioada Papei Inocențiu al III-lea) Este soția ta la menstruație? Este soția ta însărcinată? Alăptează soția ta un copil? Este Postul Paștelui? Este Postul Crăciunului? Este duminică? Este săptămâna Rusaliilor?Este săptămâna Paștilor?Este miercuri? Este vineri? Este orice altă zi de post?Este sâmbătă? Este zi de sărbătoare?Este încă zi afară? Ești dezbrăcat? Ești în biserică? Dacă ai raspuns cu nu la toate aceste intrebari, atunci contactul sexual era permis, insa numai o data si doar in pozitia misionarului. Biserica reglementa cand, unde, cum si cu cine putea avea loc actul sexual. Am gasit, Indreptar de spovedanie 88. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia): miercuri, vineri, sâmbata, duminica, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii si al ciclului lunar; 40 de zile dupa nastere. 89. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia) cu acordul lui (ei), ci fara, încât putea sa cada în pacatul preacurviei. 90. Am luat pastile anticonceptionale, am folosit spermicide, ca sa nu fac copii. 91. Am facut pacatul onaniei ca sa nu fac copii, adica: am folosit prezervativ sau am varsat samânta afara ca barbat, iar ca femeie am folosit diafragma. 92. Am facut avort. Ca barbat, am dat voie sotiei sa faca avort. 93. Am folosit sterilet ca sa nu fac copii (steriletul provoaca avort). 94. M-am împreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori în 24 de ore. 95. M-am împreunat cu sotul (sotia) în diferite pozitii,ca animalele. 96. M-am împreunat cu sotul (sotia) în vazul sau auzul copiilor mei, crezând ca sunt mici si nu stiu. 97. Am curvit. Am preacurvit. 98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelasi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le departez, ci ma îndulcesc cu ele, desi n-as vrea sa fac pacatul. 99. Am preacurvit cu ruda, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot. 100. Am gândit sa preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasa, calugar,calugarita. 101. Am pipait alt trup pentru a simti si provoca placeri de desfrâu. 102. Am trait necununat(a), adica în concubinaj. 103. M-am casatorit cu alta femeie, nefiind divortat de prima. 104. M-am culcat cu femeia mea dupa ce am divortat de ea. Lista de pacate e de la 1 la 193, lectura placuta ;) sursa:http://ortodoxia.md/descopera/42-cru...-de-spovedanie |
În secolul XIII controlul totalitar al Bisericii Romano-Catolice asupra societății era deja instaurat, iar ortodocșii, în pană de idei prin secolul XVIII, au început să-i imite pe catolici și să născocească tot felul de reguli prin care să controleze intimitatea oamenilor. Desigur au existat și alte precedente chiar unele justificări oarecum valide, cum ar fi de exemplu libertinajul la modă în epoca iluministă.
În postmodernitate doar sectele mai au asemenea năravuri dubioase de a organiza activitățiile din dormitor (altele decât odihna) după criterii ridicole, cum sunt cele expuse în zeci de postări anterioare. La ce bun să avem duhovnic dacă există regulamente, programări și prescripții pentru cele mai mărunte aspecte ale vieții ? Și oare de ce s-au chinuit Părinții să învețe oikumena că omul este o alteritate personală a cărui scop în lumea asta este de a învăța să iubească pe cel de lângă el mai mult decât pe sine, și pe Domnul mai presus de toate? |
Citat:
Legat de restu', ar fi simplu sa n-avem "reguli prin care să controleze intimitatea oamenilor.", dar ele exista. Si nu zic ca nimeni nu greseste sau ca mie o sa-mi iasa ca la carte. Pentru Ioanna:merci. :) Cat am incercat sa zic anumite lucruri si era simplu, doar aratam lista ta din Indreptar. :D |
uneori ma intreb daca exista o diferenta intre fariseii vechi si noi.
I'm out! |
Citat:
Eu bag de seamă că mulți de pe-aici nu aveți duhovnic și de-aia ați făcut o obsesie pentru organizarea scolastic-cazonă a vieții, conform unor regulamente demne de grădina zoologică. |
Fratilor, ajunga-va, suntem in post, sunt lucruri smintitoare pentru persoanele "nubile", si de o parte, si de alta,! auzi, doggy style...Peste tot numai sex obsesiv, fie ca se vorbeste despre reprimarea si programarea lui, fie despre spontaneitate...:107:
|
Citat:
p.s conf. pct.133-134- sunt intr-o stare de pacat permanenta :) n-am mai citit continuarea. |
[quote=ioanna;387676]Lista aceea are mai degraba un caracter orientativ, care te poate ajuta sa-ti modelezi personalitate , sa-ti cultivi valorile crestine, ea insa nu e un substitut pentru propria constiinta, ce trebuie sa ne-o folosim. Nu putem gandi dihotomic (alb-negru) intr-un cadru limitat (1-193), doar viata presupune o paleta de griuri colorate.
Citat:
Cred ca ar trebui sa ne intrebam totusi, daca Domnul Iisus ar fi trebuit sa foloseasca acest indreptar de spovedanie pentru a isi "masura" propria viata aici pe Pamant credeti ca s-ar fi incadrat la vreunul din acele puncte? Eu raspund: CU SIGURANTA NU! deci, daca EL a putut, si EL este modelul pe care noi trebuie sa-L urmam, de ce mai facem atatea discutii cum ca sunt absurde regulile? Cred ca mai simplu si mai ales mai corect ar fi sa ne recunoastem starea de pacatosenie permanenta si nu sa spunem ca regulile sunt absurde. Cata vreme un OM (si nu doar unul) a trait respectandu-le si a putut s-o faca, inseamna ca NU sunt absurde. La cine oare ne raportam noi cand spunem ca viata e facuta din griuri colorate? Pentru noi asa este... iti dau dreptate, dar sa nu uitam ca acceptand aceasta nu facem si nu traim asa cum ar vrea Domnul sa traim. |
Maria, nu uita NICIODATA, ca Iisus a combatut fariseismul!
Daca te-ai fi uitat la punctele 133 si 134 ai fi inteles la ce m-am referit prin "gri-uri colorate". Nu este un pacat sa te machiezi, daca o faci discret, nu din vanitate, eventual pentru a-ti estompa anumite imperfectiuni ale tenului. Nu este un pacat sa porti un pantof cu un toc mai jos, mai ales daca ai picior plat, din contra, e recomandat. Nu e un pacat sa-ti aranjezi parul, doar nu trebuie sa fii neingrijita, e pacat sa intreci masura, sa epatezi, sa nu ai masura.Nu e pacat sa-ti treaca pragul un sectar, doar Iisus ne-a invatat ca trebuie sa ne aratam iubirea si altruismul pentru aproapele nostru, deci si pentru fratele nostru sectant sau ateu, e insa pacat sa aderi la convingerile lor. Am spus ca trebuie sa ne folosim si mintea, ca de aceea ne-a dat-o Dumnezeu si sa intelegem cele scrise acolo, nu sa luam ad-litteram, sa judecam in extreme (alb-negru) si sa o dam in fariseism. De aceea am spus ca lista are un caracter orientativ. |
Ioanna, eu mi-am spus punctul de vedere. Si stiu cu siguranta ca Sfanta Fecioara sau alte femei sfinte nu si-ar fi pus fard pe fata nici daca ar fi avut vreo imperfectiune de ascuns. si nici nu si-ar fi coafat parul.
De ce sa fii ascuns imperfectiunile tenului daca asa le-a lasat Dumnezeu? sau daca El a randuit sa pateasca tenul lor ceva care sa-i dauneze? Nu am spus ca eu nu o fac. Eu insa macar recunosc ca nu sunt nici pe departe asa cum m-ar vrea Dumnezeu, si anume, multumita cu modul in care m-a lasat EL. Cat despre fariseim, e o mare diferenta intre aceia si cei care recunosc care sunt poruncile Domnului si care nu cred ca au nevoie de interpretare si analiza si trebuiesc luate chiar Ad-litteram. parerea mea. Iertare daca am suparat pe cineva. Fiecare face dupa cat stie, simte, intelege si mai ales poate. (Suntem off-topic) |
Si eu mi-am spus parerea, trebuie sa judecam ce scrie acolo, conform vointei Domnului si moralei crestine, nu sa luam ad-litteram, caci daca am face-o, ar trebui sa renuntam inclusiv la verigheta (conform listei e un pacat sa porti inel, daca o iei la modul propriu fara a gandi contextul) si multe altele expuse acolo, riscand sa o dam in fariseism. Inchei off-topic-ul aici.
|
|
foarte folositor intr-adevar
|
Citat:
|
Citat:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/32nunta.htm |
Citat:
am o simpla curiozitate...ce cautati pe un forum crestin ortodox? |
Citat:
|
Citat:
|
nu e obligatoriu acel chef. eu de exemplu nu voi avea o nunta care sa dureze toata noaptea.
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Sunt total de-acord cu tine, acum ceva timp scriam si eu asemenea lucruri si, bine-nteles ca pateam ca sofia cea indelung rabdatoare inaintea replicilor mereu potrivnice . Doar ca eu nu emiteam intrebari, ci constatari convertite in cugetari certe. Chiar am sugerat la un moment dat sa afisam undeva pe perete un orar, asa ca mersul trenurilor ; " data pentru dezlegare la viata intima ", caci doar suntem experti in ale credintei in aceasta priviinta, chiar profund...de bagaciosi |
Ora este GMT +3. Ora este acum 02:08:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.