Familia, surioara, poate fi una virtuoasa, cum a fost dealtfel, in cele mai multe momente familia mea. Si chiar de ar fi o familie de sfinti, atentie: tot trebuie incercat permanent efortul de a o depasi! Altminteri viata copilului este moarta. Te rog, cugeta la asta...
Dumnezeu este Persoana.
Copilul este tot persoana, iar mantuirea si sfintirea se fac pe cont personal (desi in comuniune, desi in Biserica, desi uneori in familii cuvioase, desi in obste monahala etc.).
Cand vorbesti cu Dumnezeu, fata catre Fata, o faci tu, suflet unic, nu familia. Iar de vorbit, este obligatoriu! candva, cumva, asta trebuie nazuit. Ca de nu Il cunoaste pe Dumnezeu acum, aici, in trup, nicicind nu-L vom cunoaste. Domnul nu ne cheama atat la rugaciuni politicoase (piara politetea!) cat la a-L cunoaste. Domnul gentleman desavarsit, insasi Domnia, in Smerenia Sa, trece peste politeturi. Oare nu bagam de seama? Depasirea politetii sperie pe cel oprit ca magarul inaintea barierei. Nu, insa si pe cei care au primit darul indraznelii catre El! Chiar credeti ca Domnul asteapta sa murim pentru a Se infatisa noua? Cine ne spune ca o cunoastere a Lui aici, in trup, e de necapatat? Ca suntem desfranati o stim, ca suntem departe de sfintii nostri, iar stim. Dar Domnul vrea sa Il cunoastem aici, acum, in trup. Sa Il cunoastem fratilor, nu sa bestelim despre El! Atentie sa nu ne nevoim eretic..... Adica cu prea multa frica si consideratii lumesti, ca si cum am merge la maistrul de modeling si la facut poze in fata amatorului de nuduri frumoase... Nu. Domnul ne vrea asa cum suntem, caci suntem copiii Lui, doar sa tintim cu toata inima la El. Familia poate fi o piedica aici, in mintea noastra, tinindu-ne in lanturi deloc placute Celui Care S-a smerit pana la pogorare, jertfa si mormanturi...
Decontaminarea, ca sa spun asa, de mitul si vraja familiei este, in pieptul fiecaruia, adanc de tot, tainic, absolut necesara. Idolul cel mai teribil este de fapt familia. Si e teribil foarte fiind mult prea ascuns (caci primele robiri fascinatorii, narcisiste, pe care vai le numim dragoste, desi e si asta - sunt de la sanul mamei). Intr-un fel sau altul, iar aici e nevoie de mult, nesfarsit discernamant (cine il are?) si pocainta continua, acest idol este depasit cu vremea.
Pocainta lucratoare bate treeapta inevitabila a familiei de provenienta.
O face chiar pana la ura de mama, de tata (revezi te rog cuvintele Mantuitorului), adica prin ura inteleg lasarea in urma, la spate, depasirea, eliberarea de orice script, voia libera. Depasirea, trecerea pe locul doi (desigur nu uciderea...) Noi iubim orice mai mult decat pe Domnul. Eu, unul, da, in desfranarea mea. Dar ma vait pentru asta si caut sa ma eliberez! Iar Domnul vede, stie, si ma trage. Nu e de mirare? Nu e totusi la fel si la voi? Altfel cum???
Caci Domnul e Liber, e de fapt Libertatea (nu se incadreaza in cutia conceptului Liber, ca un caz particular, Doamne fereste!) si ne cere sa rupem toate lanturile si sa ne slobozim, in ascensiune libera, catre El. Asta se face, cum vedem in mii si mii de marturii, poate putin si in cazul fiecaruia dintre noi, prin asumarea propriei hotarari, nu prin cea a familiei. "Lasa toate ale tale" - toate, pricepi? Toate! Adica idolul sa pice, mai intai Domnul!
Liberul arbitru, surioara, nu e al familiei mele, ci al meu. PERSONAL
Pot tine cont de multe din familie, se cuvine asta, e necesar chiar, dar atentie la liberul arbitru!
Rugaciunea, fie si colectiva, in familie chiar, e soptita de sufletul fiecaruia.
Suntem impreuna si totusi distincti. Asa cum Treimea Sfanta e Unul Dumnezeu si totodata 3 Ipostasuri.
Ca exemplu imi vine acum in minte modul cum Parintele Rafail se tot asaza si reasaza in raport cu Noica...

Cum vom face, deci?
Sa dam familiei ce este al familiei si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! AMIN+

@Lore
Oau! Cum ai reusit sa fragmentezi citatul in atatea bucatele? Felicitarile mele, oricum.

Intr-adevar, trebuie sa tindem spre Asemanarea cu Dumnezeu, dar El singur e fara de pacat. Noi toti am pacatuit si trebuie sa fim poate putin mai umili, mai ales cand ii judecam pe altii (...normal, n-ar trebui...) dar si cand ne judecam pe noi insine. Vreau sa zic ca nu cred ca e bine sa-ti consideri parintii, stramosii si mai ales pe tine "de neiertat". Daca crezi ca esti de neiertat, atunci esti robul necuratului, si nu te poti izbavi pentru dai dovada de neincredere in puterea si mai ales in dragostea lui Dumnezeu.
De Cain nu am stiut, am crezut ca si el vroia sa-i faca pe plac Domnului. Totusi despre Abel nu stim daca a murit inainte de a apuca sa faca vreun pacat, lucru care in cazul nostru nu prea e valabil, poate doar in cazul copiilor care mor foarte mici sau care...nu vreau sa mai pomenesc despre ce facem noi cu copiii pe care nu-i dorim, ca ma intristeaza prea tare.

Aici ai pus degetul pe rană. Tocmai de aici se aprind uneori conflicte dureroase, şi de aceea am folosit chiar cuvântul „război”. Pentru că unul din soţi poate să idolatrizeze familia, iar asta îl poate împiedica pe celălalt să asculte doar de voia lui Dumnezeu. Şi atunci, se ajunge la despărţire de celălalt (fie şi doar sufletească), dacă nu cumva iubirea dintre ei va avea suficientă putere încât să schimbe idolatria în dragoste jertfelnică.

Asa am inteles si eu, initial, ca cei doi frati au adus jertfele lui Dumnezeu, iar Dumnezeu s-a bucurat mai mult (sau doar) de jertfa lui Abel. Din pacate nu stiu textul exact din Biblie, dar invidia lui Cain este mai mult subinteleasa.
Referitor la Abel nu cred ca e relevant faptul daca a facut sau nu vreun pacat. Toti oamenii au pacate, nu? Avand in vedere ca doar Domnul este fara de pacat. Important este sa tindem spre perfectiune, lipsa de pacate si ce mai ziceai si tu (iubirea de Dumnezeu si de aproape, fapte bune.......)

Cele trei pacate au fost:
1. neascultarea(incalcare voita a unei porunci)
2. neinfranarea(nu si-au putut stapani pofta, incalcand totodata randuiala postului)
3. mandria(manifestata intr-o prima faza prin dorinta de a fi ca Dumnezeu(cine oare si-a dori sa fie asemnea lui Dumnezu moment in care a cazut ca un fulger?), apoi continuata prin neputinta de a-si recunoaste greseala, pasandu-i vina in intregime celui de langa el: adam da vina pe eva, eva da vina pe sarpe).

Cezarica , Cezarica , cum te schimbi precum bate vantul , sau dupa proprile tale nevoi ! Cezarica , Cezarica , mult poti mintii pe cei de aici , mai ales pe acesti membrii tineri , sau foarte tineri . Vanezi , vanezi , noi victime ? Cezarica , Cezarica , mai ieri imi spuneai Cristian cu atata convingere si " drag " , iar acum am devenit brusc un simplu id. pentru tine , am devenit CristiBoss , caci de , am avut indrazneala in a-ti spune adevarul , a te atentiona ,spre binele tau si a celor ce cred ca orice cuvant ce zboara din gurita ta , musai trebuie mancat ! Offff , Cezarica , Cezarica tine scrie cu atata usurinta despre ceva ce nu cunosti , si nici nu doresti cu adevarat sa cunosti . De ce te ascunzi fratioare , de ce te minti , cui foloseste omule ?
Sti foarte bine ca nu sunt fan Zaharia , dar n-am inteles de ce trebuia sa-l iei peste picior , aici , acum si fara rost . Cezarica , Cezarica , de ce nu-ti duci marturisirea ta pana la capat , daca tot ai inceput asa ceva aici ? Sau ai facut-o pentru imagine , sau pentru a induiosa cat mai multe suflete nevinovate . Te intreb eu frate draga , daca imi parasesc acum nevasta si copilul , si ma duc la alta mai tinerica , si-i trantesc si acesteia doi , trei plozi ,oare e pacat ? Cum se numeste el ? Dar , daca nu ma opresc aici , si ma duc la alta si mai tinerica , si-i mai trantesc doi , trei plozi , cum se numeste ? In ce pacat sunt eu ? Dar , hai sa-ti mai spun , daca ne intalnim pe strada si ma vezi fumand ca un nebun , si pe deasupra si mahmurit , ma lauzi , te faci ca nu vezi , ma ierti , putin iti pasa . . . ? Te intreb ca psiholog , sau ma rog cel putin asa susti ca esti ! Cum trebuie sa reactioneze cineva impotriva pacatului desfranarii ? Ce impresie isi face cineva sa citesca cuvinte mieroase , si asezate armonios despre credinta , Hristos , iubire , iertare , sfintenie , etc , stiind ca acel "scriitor" de ocazie calca in mod constient Sfintele Taine , iL scuipa direct in fata pe Hristos ? Cum se impaca fratioare astfel de atitudini ? In mintea mea tampa , nu pot sa inteleg , si atunci ma revolt !
Cezarica , Cezarica , sa-ti vindece Domnul mintea si sa te lumineze , sa-ti dea sanatate ,bucurii , si te rog nu-i mai refuza mana ce sta intinsa de atata timp !
Domnul sa fie cu tine si cu noi toti !
CristiBoss ( adica Cristian , precum imi spuneai odata ):6:

Si divortul civil presupune la randul lui anumite motive, desfacerea casatoriei "de comun acord" se poate face doar cand nu exista copii minori.
Problema e ca la divortul civil lumea civilizata nu invoca intotdeauna adevaratul motiv de divort, cum ar fi adulterul, de exemplu, pt. ca se gandesc in principal la ce vor zice copiii cand se vor face mari si vor afla...
Am mai ramas cu o nelamurire : daca un preot divorteaza dintr-un motiv canonic (desi asta cam presupune s-o faca pe preoteasa de toata ocara...), el nu mai are voie sa se recasatoreasca? Dar sa se calugareasca ?
Si inca o intrebare: are voie o persoana care are copii sa se calugareasca, si ce se intampla cu copiii unei persoane care s-a calugarit? Ii sunt copii ca si pana atunci, sau se schimba oarecum raporturile, dpdv juridic cat si spiritual?

Dar dupa un divort "necanonic" daca se produce impacarea, si eventual recasatoria civila, cununia religioasa ramane valabila sau se repeta?

Teoretic se poate recasatori, dar risca sa nu mai poata sluji.in schimb, poate linistit sa se calugareasca. Cred ca daca el e nevinovat, ar avea si dreptul sa slujeasca.Tind sa cred ca ramane la atitudinea ierarhului.
Sotii se pot calugari in urmatoarele situatii: copii sunt mici, iar unul din sot ramane sa-i creasca pana cand vor ajunge pe picioarele lor, apoi se retrage si el la manastire sau sotii se retrag amandoi atunci cand copii au deja un rost, sunt asezati la casele lor. Cunosc cazuri din ambele situatii.
Copilul iti ramane copil, chiar daca mama poarta haina neagra.
Dar este interzis parintilor a se calugari si a lasa copii in voia sortii, in grija rudelor. Va imaginati ca copii sa stea la rude, lipsiti de dragostea parintilor caci acestia vor sa-si dedice viata Domnului?Plus ca nu ar avea binecuvantarea ierarhului si nici a staretului.(exista si exceptii, atunci cand mama moare iar tatal se retrage in manastire, copilul ramand bunicilor).
Da, cununia ramane valida, indiferent de circumstanta.

Draga CristiBoss (iata ca le-am impacat pe toate!)
ce iti mai place dezbinarea si cearta, ofofof... cum iti mai place sa biciuiesti, tatucule...
Cu toate astea, de esti bun sa te opresti o clipa din furtuna de insulte si rautati copilaresti in care te tii, iata: cand toate se amesteca si se incalcesc, bun este pieptenele, bun de tot!
Buna si rabdarea, buna tare.
Buna si rugaciunea de tot ceasul.
O stii mai bine, desigur, ca esti mai copt decat mine, asta deloc nu contest. Si atunci: cum de le uiti pe toate, frate, exact in clipa cand vorbesti? Constiinta e capabila de largire, frate... Cuprinde ea si lumea, si pe mine insumi, chiar si pe Domnul (prin harul Lui!).
Spui mai sus de un caz al unui om care face copii si fuge la alta mai tinerica... Si care fumeaza pe strada... Eeei, astea sunt lucruri care dau de gandit, intr-adevar. Si bine ar fi sa ii dea chiar persoanei in cauza, desigur, ca nu e chiar de invidiat situatia lui. Trebuie sa fie vreun om de-al nostru din lume, in orice caz, vreun semen, vreun nevoias cazut, samarineanule, bunule... Si inca vreunul nedus la biserica, ori poate cu probleme mari, stiu si eu... Da, necesita atentie.
Dar... stai putin cu ravna judecarii osindite... daca stiu un astfel de om (ii stiu pe altii cu mult mai dihai) ce pot face? Sa dau buzna in el, in casa lui, in sufletul lui si sa il pun la punct? Pai as face-o, de dragul lui, dar ma tem sa nu ii fac mai mult rau decat bine.
Zici ca am zis ca sunt psiholog. Da, si am tras din greu, vreo 20 de ani, cu oameni de tot felul si mai ales cu mine (ca meseria asta se face in primul rand cu tine, daca vrei sa fii folositor altora). Si stii care e prima regula? Nu stii, dar oropsesti, ca deh, cine te impiedica Bossule? Ei bine, afla draga CristiBoss, ca prima regula e sa spui buna ziua celui care ti-a spus el, mai intai, buna ziua. NU TU mergi la el, nu umbli peste mari si tari ca sa iti faci elevi, pacienti, adepti, ucenici! Ci stai in banca ta si muncesti (intr-un mod specific pentru profesia de profesor si psiholog, bunule domn) si, de te-o gasi cineva luminat, va veni el singur sa bata, sa cera, sa intrebe. Apoi vine incercarea cea grea: dupa ce zice omul catre tine, ajuta-ma!, ei acu e acu, poti oare sa faci ceva?
Dar poate spunindu-ti acestea, am gresit deja. Aceste lucruri sunt, ca de obicei, doar pentru cei ce intreaba, nu pentru cei ce osindesc.
Draga Cristiboss, iti marturisesc, aici in ochii tuturor: imi este tot mai mila de Dumneavoastra. Ma credeti sau nu, dar persistati intr-o atitudine cu totul bolnavicioasa prin insinuari, judecari, violente, defaimari, suspiciuni, tot felul de uriciuni care ma si amuza, ma si intristeaza, ma folosesc insa de ele cum pot...
Si iata-ma asadar nu doar dusmanul Dumneavoastra ci si zapacitorul de cap al tinerilor nevinovati! Oooh, aproape ca Socrate... vai mie nefericitul la ce inalta cinste m-ati suit!

Omule bun, nu stiu de am smintit pe altii, fereasca Sfantul, dar pe Dumneavostra vad ca risc sa va ispitesc rau de tot.
Si stiti de ce imi pare ca se intampla asta? Pentru ca io-s un desfranat sau, ma rog, putin infranat, iar fratia voastra sunteti un pachet de formule fara continut. Pentru ca traiti o frica uimitoare de intimitate, de dragoste, de "traieste si lasa si pe altii sa traiasca".
Frate, Ortodoxia nu este Doctrina de Partid Comunist! Nu are nevoie de ideologi, de bosi. Ci numai de robi ai lui Dumnezeu, umili si iubitori, dispusi la pace si pocainta tare.
Robi printre care, din pacate, nu ma numar (deocamdata) ca rob, ci mai degraba ca desfranat (sau putin infranat, ma rog).
Intreaba frate, cand nu pricepi, intreaba si nu mai osindi, frate, ca totul ti se sparge-n cap, intorcindu-se ca un bumerang, nu sesizezi? In capul pieptului, acolo unde salasluieste respirarea, duhul vietii, delicata si nespusa minune...
Nu mai fi asa invidios, draga CristiBoss, ca nu ai ce ravni la mine, desfranatul (sau, ma rog, putin infranatul).
Mai bine te-ai uita, ca un Boss adevarat, la cata incurcatura se face cu interventiile tale pripite si mereu nepotrivit de manioase. Lasa topicul asta sa curga, ca e prea frumos ca sa il tot blocam noi cu politele noastre demne de cosul de gunoi.

Fac un apel catre voi, fratilor si surorilor, interveniti! Aci sau pe privat.
Spuneti-mi ce voiti sa fac: eu ma opresc si daca imi cereti asta, iata, ii dau lui CristiBoss si altora, cuvantul. Iar eu tac. Cat voiti.
Fac ce-mi cereti. Doar spuneti. Ca sa aflu cum sa o scot la capat cu ura asta care nu se mai opreste... Ura absurda, de neinteles pentru mine. Interveniti va rog, va cer deschis. Iar eu voi face tocmai cum doriti. Va multumesc!

Frate Cezar, încă o dată îţi spun că socotesc de folos ceea ce scrii pe tema aceasta şi sper că vei continua să ne împărtăşeşti din experienţa ta. Speram să o facă şi Cristi, şi alţii care au mai multă experienţă, care s-au lovit de nişte necazuri în familie şi, mai ales, cei care, cu ajutorul Domnului, s-au folosit din ele.

Cât priveşte acuzaţiile care-ţi sunt aduse, mă gândesc că e posibil să fii judecat după aparenţe. Oricare ţi-ar fi păcatele, cred că dator să constate dacă ele te-au rupt de Trupul Domnului este duhovnicul tău. Eu nu ţi le cunosc şi nici nu mă preocupă.

În plus, nu ştiu dacă lucrurile de care eşti acuzat în public ţi-au fost făcute cunoscute mai întâi în discuţii particulare, după cum recomandă Apostolul.
Cred în buna intenţie atât a lui Cristi, cât şi a lui glykys, iar modul foarte direct de a o spune poate fi spre trezire, atunci când chiar ţintesc corect.
Însă, repet, eu n-aş fi făcut-o în public.

Ioan Cezar- nu stiu ce sa zic. Fa-ti un proces al constiintei. daca viata ta coincide cu vorbele pe care le postezi.Noi nu stim nimic despre tine. Esti doar un id. De multe ori in spatele unui id se poate ascunde oricine. Dar daca fapta ti precum vorba, si trairile precum scrii, iar viata ta e aproape de drum continua. Nu te opri. Poate fi doar o ispita.

Cristiboss- Noi ne stim. Ne-am cunoscut. Atitudinea ta agresiva e generata de ceva. E ceva la mijloc: o atitudine nepotrivita, un gest necugetat, o neconcordanta. Dar ca posturile tale, izvorate chiar si dintr-o inima buna produc tulburare. Ai uitat pasii: mustrare in privat, mustrare cu doi-trei martori, apoi mustrare colectiva. Tu ai sarit direct la ce publica. Cred ca e lipsa de discernamant.
Cred ca ar fi bine ca voi sa va impacati, sa nu mai aruncati cu bulgari de noroi unii in alti.Cel intelept va avea atitudinea potrivita.Eu personal m-am saturat de lupte"duhovnicesti". Nu le continuati si voi!
Poate e o ispita ptr amandoi.Rugati-va sa o treceti cu bine. Domnul sa va lumineze si sa va linisteasca!

Fraţilor, fiţi siguri că, cu toţii suntem ispitiţi. Să fim cu băgare de seamă, înainte de a spune ceva. Chiar de am crede cu toată fiinţa că am cunoaşte o fărâmă din adevărul adevărat, totuşi să nu ne osândim unul pe altul. Să căutam pacea şi înţelegerea, şi să îndreptăm pe celălalt prin exemplul propriu, decât să mustrăm cu asprime. Iar de ne-am apucat totuşi să mustrăm, să o facem cu blândeţe, căci dacă o facem din raţiuni greşite, măcar n-am vătămat sufleteşte pe aproapele nostru. Iertaţi-mă pentru îndrăzneală!

Da , Cezarica , sa-i lasam pe fallen , pe lore , pe Tuns diana , pe Laura19 , pe Annyta pe glykis ,etc ., ca au ce spune , si de ce nu si pe Zaharia care are o baza solida , cu micul "defect" ca rascoleste rana unora , fara voia sa !
Deci , asa sa fie !

Cristi, te rog frumos sa nu-ti mai bati joc de Cezar.
Vezi ce a scris si colegul nostru CelMandru, si ia odata aminte la tine insuti.

Nu stiu ce ni se intampla tuturor, acasa, de cateva zile!
In ciuda viscolului si a altor neajunsuri, la noi a venit primavara! Aseara am fost cu totii la Maslu si am fost inconjurati cu dragoste de toata lumea. Nu o spun spre lauda, ci spre multumire pentru marele dar al Domnului catre noi, familia mea, inconjurati de oameni buni si staruitori in tot binele.
De ce spun ca e primavara? Pai... Andra e destinsa, aseara chiar a reusit sa vada un concert intreg, cel pe care l-am postat la "Muzica ce ne incanta" si sa descopere ca... era totusi si ea acolo! A sasea, in randul altistelor, pe randul dinaintea colegei cu ochelari... Ne-am amintit impreuna, nostalgici, cum era acum 8 ani, cand eram amandoi atat de tineri... O clipa am oftat apoi am dat slava lui Dumnezeu pentru toate! Stie Domnul mai bine ca noi ce si cum... Domnul fie laudat!
Maria a adormit in bratele preotului, la un moment al slujbei! Parintele era fericit! Oamenii au uitat o clipa de tipic... Doamne, iarta-ma!
Tudor canta tot timpul, fata lui e mereu luminoasa si rasul lui curat, din toata inima... O invata pe Maria tot felul de lucruri, chiar si "Inger, ingerasul meu..."...
Iata, la noi e primavara! Toti ai mei, de acasa, se simt bine.
Iar eu imi vad de ale mele, dar daca tot se simt asa de bine cei din jur, de-acasa, iata am scris si eu un mic poem. Sa fiu in ton cu ei, in felul meu personal, desfranat.
Doresc sa dedic aceste versuri naive, mai intai lui CristiBoss, cu recunostinta pentru toata grija pe care mi-a aratat-o mereu, in felul sau - dar cu mult folos, precum eu o marturisesc iar Domnul stie!
Imediat unei fiinte dragi noua, cei de-acasa, Anei Maria, pe care eu, e drept, simt ca o pierd cumva. Faca-se Voia Domnului!
Lui N.Priceputu, pentru ca il iubeste, ca si mine, pe Voiculescu (si pentru ca m-a iertat cand am lipsit la o intalnire ff importanta).
Doctorului si fratelui intru Hristos, minunatului sot si tatic, Mihnea Dragomir.
Lui MariS_, pentru ca a fost si este atat de rabduriu...
Lui Scotland, pentru tot.
Lui VladCat si lui Raoul, pentru ca s-au folosit, cu marinimie de suflet, de vorba mea cea proasta.
Domnului Zaharia, caruia nu stiu cum sa ii cer iertare pentru ca, asa cum am aflat spre uluirea mea, l-am ranit mult prea mult... Iertati-ma, frate, nu am stiut, iertati pe nevrednicul de mine, pentru Hristos, iertati ca nu m-am priceput.
Anei Maria N., cu umilinta, cu nespus de multa umilinta...
Surorii Lore, cu cerere de iertare si cu urarea de a iubi totdeauna, peste tot greul.
Oanei, cu recunostinta.
Lui GeoNektarios, cu rusine.
Doamnei Dorina, cu sfiala cuvenita catre un poet curat si, desigur, cu multe multumiri..:)
Prietenilor mei preoti, precum si duhovnicilor mei (care s-au succedat, prin Voia Domnului, in viata mea cea putin infranata si care m-au salvat, o vreme, de la moarte).
Prietenilor mei, cersetorilor din cartier, carora le multumesc pentru imensa dragoste pe care mi-au aratat-o cand nu aveam tigari si bani de-o paine...
Si lui Mihailc, pe care l-am pus intentionat ultimul, aici (pentru ca mi-a ramas dator cu o veste buna...:)).
Tuturor, voua, peste orice ordine arbitrara, cu nesfarsita cerere de iertare va dedic versurile mele naive. (Venite, poate, nu stiu cum, de dincolo de Ocean...)


Ce mi se-ntampla, Doamne, de trei zile?

Ce mi se-ntampla, Doamne, de trei zile?
Ce vant de primavara, printre file
In harta vietii noastre bate lin...
Ma rasfatai, de-o vreme, cu pelin...

Ce draperie, fin, ai tras in mine?
Din brav bondar, mi-e pieptul stup de-albine
Si-un soare nestirbit: mai mult rasare!
De ce-mi sunt, Doamne, drumurile rare?...

Vrei mustul nou in butii noi s-asez.
Acesta-i, pare-mi-se, noul crez.
Din alchimist neobosit al fierii
Imi dai de-a gata, iata, parga mierii!

Pe desfranarea mea neincetata
Tu, Doamne, iarta: ai facut-o lata!
Cand, oare, imi vei potrivi masura?
Ai mila, Doamne: talcuieste-mi ura.

Cel care vorbeşte fără să gândească la ceea ce spune se aseamănă cu cel ce trage cu arma fără să ţintească. Trebuie să ne învăţăm mai întâi a tăcea: „Cine nu ştie să tacă, nu ştie nici să vorbească”. Cuvântul pentru care se poate părăsi tăcerea, trebuie să fie foarte ziditor de suflet. Să nu asculţi cu plăcere osârdirile şi clevetirile făcute de unii aproapelui lor, ci, dacă poţi opreşte-le, iar de nu, să nu stai să le auzi. Fereşte-te a auzi cuvinte banale, deşarte şi bârfiri, cu care se ocupă multă lume, fiindcă e scris: „Nu primi mărturie deşartă”. Păzeşte-te a auzi toate acele cuvinte care-ţi pot vătăma sufletul; mai ales momirile amăgitorilor şi laudele.

Lasă-ne pe noi ( ai uitat tocmai pe cei mai buni şi mai iubitori ).

E păcat să stricaţi aşa o prietenie frumoasă care s-a înfiripat între voi.
Ana- Maria e o fată inimoasă care ţine mult la voi. Vine postul Sfintelor Paşte - împăcaţi-vă fraţilor !

Unde sunt ape limpezi nu se poate sa nu-si vare aghiuta coada incercand sa le tulbure. Impacati-va fratilor!


Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, departeaza-l de la mine.

Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, slugii Tale.

Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!

are si Corneliu Coposu (R.I.P.) ceva de spus in legatura cu toate astea:

http://www.youtube.com/watch?v=Px68VV0oUrw

Mi-a spus odata un sfintit calugar de la Antim, pe seara: "Frate, de iti fac binele ce-l voiesti, de iti dau ce imi ceri, mult voi suferi... Voi patimi, frate, grea pedeapsa... Ma mangaie, totusi, gandul, ca te vei folosi de sfatul meu..."
Iar eu l-am pedepsit imediat: a sunat telefonul si i-am spus parintelui ca trebuie sa ma intalnesc cu o fata (eram deja tatal Mariei!).
Calugarul a tacut. A privit in jos, cateva clipe. A bagat mana in buzunar si a scos o bomboana mica. Poftim, frate, a zis! Da-i-o din partea mea fetei...
Am luat bomboana, am plecat alergind la intalnire. Am intarziat...
Inainte sa plec, parintele m-a binecuvantat, a facut semnul Sfintei Cruci pe crestetul capului meu.
Seara aceea a fost foarte grea.
Fata nu se clintea cu nici un chip. Desfranat cum sunt, am fortat, recunosc, in disperare de cauza.
La sfarsit, dindu-mi banii pentru sedinta, a zis: "Cezar, iarta-ma ca te-am necajit. Vezi bine, eu nu pot trece peste mandria mea, sotul meu m-a ranit si nu-l pot ierta. Degeaba te chinui, doar Dumnezeu ne poate impaca. Eu am nevoie de o bomboana, cat de mica, nu de discutii lumesti, cum sunt toate psihoterapiile" - schimbase mai multi terapeuti in ultima vreme...
Pe drum am plans mult. Bomboana o mancasem eu, de jena ca clienta mea, un VIP, s-ar fi simtit poate, jignita ca ii dau o bombonica...
Am plans si am jurat, a cata oara, ca ma retrag definitiv din meseria mea. Faca-se Voia Domnului! AMIN+
Asa am zis.
dar drumul batei grele continua... Precum o simt si azi. Acum.

P.S. M-a intrebat un coleg de forum pe privat: "ce numesti prin desfranarea ta"?
Pacatele mele de toata ziua si de tot ceasul, frate, pacatele mele. Uite, de pilda acum cand, in loc sa las la Mila Domnului soarta acestei postari, eu am ales sa fortez si am mai dat o explicatie, eu omul, spre lamurirea unui termen ca sa nu iasa diverse interpretari nepotrivite. Asta eu mi-o trec ca desfranare.

Dragilor,familia este una dintre cele mai mari binecuvintari pe care Dumnezeu le poate da unui om in viata de mirean!
Din pacate putini stiu ce sa faca cu ea,ispitele si provocarile sunt mari,nimic de zis,insa,ganditi-va ce nu ar da altii sa aiba un asemenea dar in viata lor,iar voi,cei/cele care il aveti si asta mai ales alaturi de un om care va iubeste,de niste copilasi minunati,aduceti-va aminte cat sunteti de bogati si binecuvintati si cum,dincolo de toate framantarile si iluziile lumii acesteia,cel mai important lucru este ca va aveti unii pe ceilalti!
Si mai aduceti-va aminte ca cea mai importanta porunca data de Domnul Iisus Hristos a fost aceasta:

"Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii!"

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

O paranteza. . .
 

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

traiasca puterea proiectiei! mama ce mult proiectam! ne-am facut unii altora teste proiective, fratilor! adio Luscher, adio Rosenzwaig, adio psihanaliza! ne suntem unii altora fluturi cu chip de om, caini si balauri cu coada...

Pai... nu va spusei ca tocma-i primavara!?
Sora, tocmai din bate pe spinare incoltesc lujeri cu 3 foi in piept! ... nu asta era si mirarea si bucuria mea? Ce intelegem prin Drumul Crucii? Cum, oare, talcuim, zi de zi, fapta de fapta?

Curga bata! Asa vine primavara, apoi vara... Si pe urma toamna si iarna...
Toate-s de la Dumnezeu!
Si batele si frunza verde.

Imi pare ca toiagul Sfantului ramurele inverzea, ori poate ramurea inverzele...:) Nu, insa, autocompatimire.

Cine isi reprima compatimirea si betia si desfranarea (zic aici in general, omeneste vorbind, fara referire la vreo persoana anume) vede in jur exact ce isi reprima... Asta se numeste, dragilor, proiectie. Are rostul ei.

P.S. Povestea mea tintea altundeva: la vorbele calugarului, va rog putina atentie si la dorinta clientei care voia bomboana pe care o mancasem eu, jenat...

Stiu la ce tintea povestea ta, dar eu nu la asta m-am referit.
Si nu cred ca autocompatimirea este ceva ce se reprima, din moment ce are functie defensiva.

Si nu orice bataie este drumul crucii, ci doar suferinta asumata din iubire de Hristos.
Adica daca eu ard mancarea si sotul se enerveaza, pai aia nu este drumul crucii, ci doar o lectie pt mine.


PS. Re. calugar: el nu era neparat vazator cu duhul, ci stia ca oamenii se bucura de gesturile cele mai marunte. O bombonica bucura cel mai adesea. Sau o atingere pe umar.. sau un zambet. Cu lucruri mici nu dai gres. Eu impart ce am prin geanta. Functioneaza.

Te multumesti cu mult prea putin.
Timpul trece, nu se mai intoarce..

Da,fara a dori sa-ti adun scamele inexistente de pe umar,eu cred ca stai bine si ai o viata frumoasa in care si tu,se subintelege iti aduci aportul.
Asa cum spunea si HEaven,familia si copiii sunt un dar enorm pt oameni,existand acel minimum de sprijin si colaborare,pe care numai daca esti extrem de norocos il poti gasi printre straini.Un strain te va asculta o data,de doua ori a treia oara se plictiseste,are alt program nu are chef sa-ti asculte depresiile,insa un parinte sau un sot are intotdeauna vreme si compasiune pt ai lui.
Nu esti asa o frunza in vant,ci uite alaturi de ei ai prins radacini si cresteti impreuna mai puternici.
Doar exemplele de probleme le ai langa tine...

Un frumos text (cum altfel?) despre iubire şi idolatrie, scris de Pleşu, îl gâsesc potrivit şi cu tema asta, dar nu numai; pentru că e valabil pentru orice iubire, deci şi faţă de Dumnezeu. Iată un fragment:
Şi în continuare, ca răspuns pentru fallen:

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greşeala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

Pana sa iti raspunda Cristi...iti spun eu ca da, interesanta perspectiva asupra acestui aspect, trebuie meditat!!!

Nu vreau sa ne indepartam si mai mult de subiectul acestui thread binevenit si de folos , dar am sa-ti spun cu mult drag niste cuvinte . In rest ar fi bine sa mergem in discutii la Topicul Pocainta , unde este un thread despre Slava Desarta . Esti unul dintre cei multi de aici care imi aduce multa liniste cand te citesc cu toate ca "numele" tau e spre aceasta slava nenorocita si perfida . Aceasta slava este lipita extrem de bine de mandrie , iar rezultatul , finalitatea , ca sa-i spun astfel , este trufia . Aceasta slava are darul de a schimba firea omului , si multi dintre noi cad in aceasta slava , dar important sa conastientizam aceasta si sa ne indepartam de ea . Sti ce spun Sfintii Parinti , ca si atunci cand postesc , ma slavesc in desert , iar atunci cand inchei postirea si nevrand sa arat aceasta altora , cad din nou in slava desarta . Daca ma imbrac frumos sa ies in evidenta , savarsesc slava desarta , iar de ma imbrac saracacios , din nou ma mandresc , si iar cad . " Omul plin de slava desarta este un crestin idolatru , in afara arata ca slujeste lui Dumnezeu , dar in realitate urmareste sa placa oamenilor . Cel cuprins de acest pacat este tot omul care vrea sa le arate pe ale sale . . . ". Deci , te rog sa fi atent la cele scrise , caci nu-mi place sa scriu mult , dar o fac pentru tine de asta data , si cad voit in Slava Desarta , si imi asum aceasta , acum si aici .
Vai , vai , ce nenorocit am fost , prin cate am trecut . . . , bla , blauri , citite nu odata , ci de zeci de ori pe acest forum ! Cate marturisiri la minut , cate "regrete" , cate vorbe mari aruncate in stanga si dreapta , spre smintirea unui incepator , si nu numai . Te intreb pe tine , draga frate , cui foloseste cuvantul "sincer" , dar lipsit de o dorinta clara de indreptare , sau de o mentinere in mlastina pacatului . Slavit fie Domnul . . . , Domnul cu voi . . . , Hristos in mijlocul nostru . . . Amin de mii de ori , cuvinte ce nu stau bine deloc atunci cand sunt rostite fara acoperire duhovniceasca , spre smintire si slava desarta . Daca stiu ca am multe de indreptat si sunt in pacate mari , aleg mai mult tacerea ! Eu asa cred ca-i mai corect .
Te rog sa-mi ierti trcerea brusca de la una la alta , dar cu siguranta le vei intelege , daca nu acum , cu siguranta ceva mai incolo . Nu am voie , nu am dreptul sa imit sfintenia si cuvantul ei , atata timp cat sunt slujitor la doi stapani ! Ma intelegi , frate ? Cand vezi astfel de frati , sa-i tragi de maneca , sa-i atentionezi , dar nu inainte ca tu insuti sa fi scapat de pacatele in care se balacesc ei ! Pot ajuta , sau indrepta pe un fumator , pe un hot , pe un desfranat , inclusiv pe unul ce se masturbeaza , atata timp cat eu insumi sunt un hot , un fumator , un desfranat ? Pot vorbi eu ca un sfant , atata timp cat sunt frate cu dracul ? Pot fi eu oare doar teoretician in ale credintei , fara sa indrept cele pacatoase si puturoase din mine ? Pot fi eu dascal , fara a avea habar de abecedar ? Ia uite ce spune Ion Sinaitul : "Smerit cu adevarat este cel a carui iubire nu se imputineaza de cei care rad de el . Multe si neobisnuite mbie pe robul ei . In Biserica pe cei trandavi ii face ravnitori , pe cei fara voce ii face placuti la cantare , pe cei lenesi ii face priveghetori . Cand cei stapaniti de slava desarta sunt cinstiti , devin mandri , si cand sunt dispretuiti , tin minte raul" , si reactioneaza , se supara ca sunt certati , mustruluiti mai tare , si asta lesne se vede pe aici . N-ai observat , cata multumire , cate bla-blauri , auzi cand cineva ii adreseaza altcuiva felicitari , multumiri , laude , iar cand indrazneste cineva sa mustre , sa certe , sa atentioneze , i se pune bata in mana , e considerat vrajmas ! Ce pacaleala , pentru cei pacaliti , sa crezi ca aici e vorba de rautate ! ! !
Scriam de halucinatii in postarea de ieri , pai sa sti ca ea exista , si nu-i inventia mea , e inventia diavolului ce-l stapaneste pe omul pacatos , cazut in pacate mari , si care teologiseste vrute si nevrute spre placul auditoriului , al cititorului , al consumatorului de vorbe frumoase , si cam atat ! Sa-l mustri frate , sa-l certi , daca tu ai scaopat de acestea , caci ai obligatia sa-ti iubesti aproapele , si asta nu se face ascunzand mizeria sub covor !
Ia sa mai vedem ce spun Sfintii parinti : "Cand diavolul trufiei ii stapaneste pe robii sai , atuci li se arata fie in somn , fie cand sunt treji , sub infatisarea unui sfant sau unui inger . Si inseala , aratandu-le , chipurile , descoperirile unor taine sau ale altor harisme . Astfel , acesti nefericiti dupa ce sunt inselati de diavol, isi pierd cu desavarsire ratiunea. . . " N-ai vazut cate stari sunt descrise de unii , stari de bine , icoane care-i privesc , ingeri care umbla prin vazduh , se simt sfinti dintr o data . . . ! Cata inselare . . . . !
Omul trufas se aseamana cu rodia , asta tot un adevarat Sfant Parinte a spus , care in timp ce pe dinauntru este putreda , pe ddeasupra este stralucitoare la vedere . Cel mandru nu are nevoie de diavol ca sa-l lupte , pentru ca el insusi a devenit diavol si cel mai grav , propriul sau vrajmas !
Da frate , sa-ti iubesti aproapele , si sa-l ajuti in indreptarea sa , iar de nu intelege , ii mai repeti , si iar si iar , il zgudui , si cand se va trezi , iti va multumi cu siguranta , iar de nu va fi asa , tu ti-ai facut datoria de frate , si de restul se va ocupa Dumnezeu !
Ma opresc , momentan aici , dar voi reveni cu mult drag pentru tine si nu numai , dar te rog sa ma ierti ca nu-mi place a scrie atat de mult . Inchei interventia mea cu un cuvant al Sfantului Ioan Sinaitul :
"Cei mai multi dintre noi spunem ca suntem pacatosi , si poate ca si credem. Ceea ce descopera insa smerenia adevarata in inima , este dispretul si umilirea din partea celorlalti " . . . , suntem extrem de departe , dar nu este imposibil in ajunge acolo unde ne-am propus , numai sa stim cea ce ne-am propus , nu numai teoretic , dar si practic !
Doamne ajuta !

Domnule Cristian, cuvintele sunt frumoase si alese cu grija. Mult adevar se regaseste in ele. Dar atentie mare! atunci cand ne credem mai tari, mai indreptatiti sa dam sfaturi atunci cadem! Cred ca cea mai strasnica lupta e aceasta, cea cu acest duh al uraciunii.
Cred ca doar in Lumina lui Hristos ne vedem starea de pacatosenie si atunci suntem prea preocupati de noi insine ca sa vedem pacatele celorlalti.

Zic asta, desi la mine lucrurile stau altfel. Duhul mandriei ma chinuie cumplit de multi ani, iar atunci cand intalnesc alt om mandru devin agitata si ii vad din prima pacatul. Vorba aia, duhurile se recunosc.
Sa am ierti, poate altii lupta mai usor cu acest duh(ca sunt convinsa ca in toti exista, rar sunt oamenii care ajung la aceasta despatimire).
Si un alt lucru care l-am observat la mine, atunci cand judec pe cineva ajung sa cad in acelasi pacat, chiar daca pana atunci nu l-am mai practicat niciodata.Ei,are Domnul caile Lui de a ne smeri!

Sa ma ierti, poate cuvintele nu ti se potrivesc. Am crezut totusi potrivit sa le spun.

Asa s-a si intimplat pe threadul ,,Preoti fara har " in care ai fost luata stintific dar sustinut la ,,buseala" de catre userul Marius D.
Ai vazut ce inseamna sa voiesti sa raspunzi din tot sufletul tau, din toata constiinta si convingerea ta si cu toata stinta iar celalalt nici habar sa nu aibe ? Sa nu vrea sa stea macar un minut sa judece la ceea ce ai postat , la semnificatiile totale pe care le poate avea postarea ta , la ceea ce vrei sa spui defapt prin post ? Ai vazut ce inseamna si ce gust are ????
Jenanta postura in care te-a atras userul competitor si imbatabila schema lui logica, nu aveai ce sa ii zici, dar nu te-a scapat din asta decit fuga ta !
Exemplul este formidabil de graitor si prin mila lui Dumnezeu venit exact la timp , tocmai ca sa poti face legatura si sa poti pricepe ca de multe ori iti ingadui sa mergi cu ideatia si unde nu este treaba ta .
Bine ar fi ca din aceasta intimplare sa poti intelege ceva , ca vad ca sti cu ce meteahna te ispiteste lucifer (de a cadea in acelasi pacat ...) si sa poti trece de stadiul constatativ al situatiei, sa poti sa si savirsesti dreptatea .

Stiu ca nu iti place ce iti spun dar te-am luat drept prototip deoarece asemeni atitudinii tale mai sunt o multime de useri care au ca trasatura evidenta (cea care se vede cel mai evident) graba si superficialitatea in a da raspunsuri altora desi ei se considera mult iubitori de aproapele si cocosati de cita smerenie duc in spate .
Realitatea este insa un pic alfel !

Si daca tu nu poti potrivi cuvintele(la om si la situatie) cred ca constientizind aceasta lipsa nu vei cere niciodata nici altora , in raport cu tine , sa faca mai mult decit tu insuti poti face . Nu de alta , dar ca sa nu vorbim de Hristos in van.
De aceea si amintesc invatatura Domnului de fiecare data cind am ocazia : ,,...oamenii se judeca dupa fapte si nu dupa vorbe" ca din vorbe suntem mari de tot dar din fapte ... nici pe departe !

Tare neplacut acest paradox , dar ma jenez sa il mai comentez :,,...poate cuvintele nu ti se potrivesc. Am crezut totusi potrivit sa le spun." Adica, nu merge , dar eu fortez situatia ! Nu-i nimic , multi fac intocmai si inca nu s-a rasturnat pina acum forumul !

De data aceasta voi spune cateva cuvinte, revenind la topic, din postura de copil al familiei mele de provenienta. Am precizat de la inceput, de cand am intrat pe forum, ca provin din familie crestin ortodoxa.
Bunicul mamei mele a ridicat biserica si scoala din satul meu natal.
Fiica lui, bunica mea despre care voi aminti mai jos, a invatat sa citeasca, pe la 1900, pentru a citi tatalui ei din Biblie, el fiind analfabet. Bunica ii citea seara, la lumanare si duminicile, pe zi, de cand avea ea 7-8 ani.
Sotul bunicii era slab practicant insa un om cu inima mare, pomenit si azi de catre batrani pentru inclinatia lui spe milostenie. Bunica il certa ca era nesocotit, isi dadea si camasa de pe el pentru un sarman. Dar iii placea sa mai si bea, sa mai si fumeze... Altminteri om de casa, cunoscut ca mare crescator de cai si bun gospodar. A murit de inima rea, la scurt timp dupa ce i-au luat comunistii caii, pentru CAP. El si bunica au avut 11 copii dar au crescut si un copil orfan de tata, mama acestuia fiind bolnava psihic.
Mama a fost cea mai mica din toti copiii, a nascut-o bunica la peste 45 ani. Ea a ramas la casa parinteasca, a fost cea mai apropiata de biserica, in casa noastra a trait ultimii ani bunica, pana la moarte. Mama ducea copiii la biserica in fiecare saptamana, fiind invatatoare. tata era membru de partid si director de scoala dar nu o impiedica pe mama sa duca pe copii la biserica. Se facea ca nu vede, desi directivele de partid erau clare.
In familia noastra mama se ocupa de educatia noastra crestina. In primul rand era exemplul personal. A fost o femeie de o bunatate inimaginabila, mereu vesela desi a trait mari nenorociri. Spunea mereu ca atata vreme cat Il iubeste pe Dumnezeu trece peste orice necaz cu zambetul pe chip. Asa si facea.
Apoi, nu cunosc vreo seara din copilarie fara rugaciuni, noi copiii si mama, la icoana Preasfintei Nascatoare cu Pruncul. Tarziu, cand aveam eu 40 ani si nu stiam nici o rugaciune si ma luptam prin fundurile iadului, ziceam o singura rugaciune, care imi ramasese mie in suflet din miile de rugaciuni cu mama si sora mea. Acea rugaciune mica m-a salvat de la moarte, consider.
Cand bunica s-a mutat la noi (avea 90 de ani) am asistat pentru prima data la conduita unui om evlavios. Dimineata la ora 5, cine avea chef sa se scoala, o gasea pe bunica in genunchi, la pravila ei, dupa usa din bucatarie. Acolo tinea mama candela si o icoana mica. Bunica se trezea usor, sa nu deranjeze (ii era groaza ca ne sta pe cap si vroia sa plece acasa la ea ca sa nu ne faca vreun deranj cu prezenta ei), merge tiptil in bucatarie si se ruga. Aproximativ jumatate de ora. Apoi citea din Scriptura. Mereu facea asa.
Seara avea alta pravila, rugaciuni si lectura. Totdeauna insotea rugaciunile cu matanii. Matanii mari, se intelege, cu zecile, desi era foarte batrana si avea o serioasa problema cu spatele - noi ii ziceam, copii rautaciosi, "cocosata".
Cand ne certam, mai ales eu cu mama, caci o necajeam mult fiind foarte nazdravan, bunica punea capul in piept si mainile in poala, se aduna in sine. Nu stiu ce facea, dar cand ridica ochii era mereu inlacrimata. Cred ca suferea.
Pe mine ma ruga mereu sa nu mai fumez, ca il manii pe Dumnezeu. Dar cred ca in secret vorbea de fapt cu moshul ei care fusese toata viata fumator. O vreme m-am tinut sa nu fumez dar am reluat gandindu-ma ca ii rapesc placerea de a-l mai boscorodi pe tataia, prin mine.
O vreme sora mea facea rugaciuni impreuna cu bunica, seara. Citeau din Ceaslov, din Psaltire, pana la miezul noptii.
Sora mea se ruga aproape neincetat. Vacantele si le petrecea la manatiri. A fost fiica duhovniceasca a Parintelui Galeriu, are multe amintiri vii din plimbarile cu Parintele pe malul lacului (nu stiu care, dar ea mereu aminteste de un lac unde se plimba cu Parintele si punea intrebari la care primea raspunsuri pe care nu si le mai aminteste... Era copila...).
Tata, fiind foarte bolnav si pensionar de tanar, a inceput sa mearga la biserica impreuna cu mama, pe timpul bolii. Mama il ducea de mana, tata nu putea merge singur. Imi amintesc cum veneau de la biserica tinindu-se de mana, tata iradiind fericire, mama fiind usor abatuta, mereu, langa el (tata a paralizat aproape complet, cand avea 39 ani, in urma unui accident vascular cerebral si a trait mai mult prin spitale, 8 ani de chin nespus, doarece a fost cobaiul preferat al interventiilor novatoare ale neurochirurgului de renume mondial Constantin Arsene...).
La noi acasa bunica, sora mea si mama tineau toate praznicele, toate sarbatorile. Toate posturile.
Eu nu am tinut nimic niciodata, pana la varsta de 40 ani. Decat cartile in ghiozdan, pixul si carnetelul in buzunar si vreun pachet de tigari pe undeva, cand am avut.
In familie eu am fost ateul, chinuitorul, prigonitorul.
Dar, ca sa imi iau putin apararea, pentru ca totusi am fost mult indragit in familie, cand a fost necazul mare mi-am luat cumva revansa. Cu bunica in special, in ultimele saptamani de viata chinuita a (a murit de cancer la stomac), eu am stat neincetat sa o slujesc. Ceilalti cazusera, nu mai rezistau. Bunica, pe care o chinuisem toata viata cu rautatile mele de baiat nazdravan (asa zicea mama, ca nu sunt rau, sunt doar nazdravan si ca urmare ii ruga pe toti sa ma ierte...), bunica mi-a spus cel mai frumos cuvant din cate am auzit despre mine. In ultima ei zi de viata, pe patul de moarte, cu ochii ei inlacrimati mereu... Cuvantul ei pentru mine ma insoteste mereu de atunci. M-a cucerit pentru todeauna.
La noi in familie se practica milostenia. Bunicii au hranit, zice lumea, juma de sat, ei fiind tarani instariti.
Mama a fost cea mai blanda si mai darnica femeie pe care o cunosc.
Doar eu am iesit mai stramb, mai zurbagiu, mai ticnit.
Desi nu am fost catehizat acasa, desi nu am fost niciodata constrans sa ma rog sau sa citesc din Biblie sau sa merg la biserica, traind intre oameni pe care ii consider crestini adevarati din acest popor de crestini adevarati, cum a fost poporul nostru si cum nu cred ca mai este (doar firimituri au mai ramas, asa cred), eu ma consider totusi un om pe cale de a deprinde, cu ajutorul lui Dumnezeu, vietuirea crestina. Asa am fost sadit acasa, asa voi si creste, prin Mila Domnului si cu ajutorul, printre altii, al vostru aici pe forum.
Sa ma iertati pentru cuvantul lung.
Domnul sa va binecuvinteze pentru tot binele pe care il faceti!

Intelectul nostru e structurat dialectic; adică: orice idee apare în câmpul luminos al conştiinţei, trezeşte, prin inducţie, şi ideea contrară. De aceea, să nu te miri că: plecând să realizezi o idee, te poţi trezi făcând exact contrariul ei.

Dupa cum, pornind sa eliberezi un sentiment (incomplet constientizat), te trezesti ca ridici o doctrina. Cu ziduri groase, de piatra, in spatele carora duhneste a tot mucegaiul...
Ca sa vezi, ce ti-e si cu intelectul asta total necunoscut de psihologi!... Mare mister, mare...

Nu stiu la ce inductie te referi cand vorbesti despre suflet, eu o asociez cu lectiile de fizica, psihicul avind alta natura decat obiectele studiate de fizica, de fizica electricitatii si magnetismului...
Interessant ca ai adus in discutie o idee agreata de psihologia cognitiva in ultimii ani, e vorba despre un model al teoreticienilor englezi numit "modelul Co-ex", dupa care, spun aici fff concis, informatiile sunt structurate in memoria noastra afectiva pe cupluri bipolare, un afect negativ fiind conexat cu unul pozitiv, asa cam ca o gantera cu doua bile la capat, una alba una neagra...
In fine, e un model, o intreaga teorie sprijnita pe date empirice.
Cateva trimiteri din experientale practice (citez din autori, acum nu spun din practica mea): in sedinta de hipnoza, un client care practica relaxarea pe imagini pozitive, devine dintr-odata agitat si capata acces la un continut terifiant, conexat in adancul inconstientului cu imaginea pozitiva.
Un altul, in stare emotionala pozitiva, traind chiar beatitudinea pe fondul muzicii de relaxare imprumutata de la prietenii nostri orientali, se ridica in picioare si ii da in cap terapeutului cu o vaza de flori (terapeutul a supravietuit si a povestit scena).
Him... mistere, mistere....
Mai bine ne vedem de oile noastre, ca in psihologie trebe niste ani buni si grei de studiu si formare practica. Haideti sa ne vedem mai bine de-ale noastre...

Despre Slava Desarta, care iata face in cobntinuare ravagii , poti citi pe threadul de profil :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=2762

Frate, cu ochelarii pentru gasit raul, vezi numai raul, toate par sucite si slava desarta.
Pune, fii bun si ochelarii pentru lucruri bune... ceva-ceva tot vei gasi pe-acolo, sper... E vorba despre niste oameni din tara asta, daca stiam pe altii mai bine ziceam de ei, dar topicul e despre familie si ce ar fi de folos din viata de familie a unor crestini. Eu nu sunt ca ei, dar ei erau buni, asta-i tot.
Doar fii bun si fratia ta, altceva nici nu-ti cer, doar putina ingaduinta sau, cum parca ii spun crestinii, un strop de mila... milostenie?... dragoste.... AMIN+

Eu am crezut ca ti-ai dat seama , sau ca ai constientizat ca vizita pe care ti-am facut-o acasa la tine a fost in acest spirit de iubire -milostenie ! Vezi cum te-a lovit slava desarta si datorita tie am fost lovit si eu pentru a-ti reaminti niste lucruri . Ce sunt cu frustrarile astea , Ioane ?