de ce imi rastalmacesti cuvintele? Tocmai tu? ce sa inteleg de aici?

Cuvintele mele au fost:

"V-as da un sfat: nu mai laudati oamenii ca nu le faceti nici un bine, din contra mai rau ii afundati in pacat. si cand te gandesti pentru ce!!! lauzi pe unul sa afunzi pe altul. ia ganditi-va cine sporeste in cele bune aici? cel laudat sau cel certat?"

nu era vorba de multumire ci de lauda unuia spre defaimarea altuia. In acest caz intotdeauna cel laudat se mandreste si se slaveste. Ma gandeam la cat se pierde cel laudat , cat se risipeste. De aceea am si atentionat: cine sporeste? cel laudat sau cel certat. Va spun eu ca cel laudat cade in mandrie si slava si cel certat se smereste. la asta m-am referit.

Dar fiecare se duce cu gandul la ce il framanta. Eu m-am dus cu gandul la caderea si risipirea celui laudat iar tu te-ai dus cu gandul la multumirile asteptate.

dobrin7m
 

Nu credeam ca va poate deranja expresia "stil rafinat", adica o constatare a lexicului bogat al unui user, ce e un stimulent pentru propriul nostru vocabular, cel putin pentru al meu este, incat sa-mi reprosati asta si deasemenea sa reprosati ca unii intrezaresc atitudini stiliste, mai ales ca si d-voastra aveti tendinta sa sanctionati promt atitudinile pe care le intrezariti, cum ar fi cele ecumeniste, de exemplu, in scopul de a le corija. Invatam unii de la altii, mai ales atunci cand perceptia noastra despre noi insine difera de perceptia celorlalti.

O seara placuta.

Dobrin7m topicul acesta are cu totul o altă temă. Ai putea și tu puțin să te smerești și să lași dreptatea altora?

Nu ma deranjeaza, unde ai dedus ca ma deranjeaza?
am spus doar ca laudand faci un deserviciu. asta am spus. Si macar de-ai lauda un stil rafinat.

insa oxiuri si ortodoxiuri, este intradevar un "stil rafinat". Constatarea unui lexic bogat tot lauda este cu efectele de rigoare.
De ce vezi reprosuri acolo unde nu sunt?

De ve vedeti ranchiuna acolo unde nu este?
Cred ca putem incheia discutia aici si asa am facut un off topic prelungit.

O postare fumoasa si de folos !
 

Pelerin spre Rasarit http://www.crestinortodox.ro/forum/i...er_offline.gif
Credinta se ridica ca un zid al nadejdii si dragostei,impotriva valurilor raului,cand esti in genunchi, pentru ca impreunarea mainilor in rugaciune il strapunge pe necuratul cu puterea piroanelor Mantuitorului.In tintuiesc in propria lui razvratire fara de pocainta in veci,iar urletul lui de leu turbat in fata pierzaniei fara de scapare ne reaminteste ca respiratia si tanjirea duhului nostru dupa Dumnezeu,adica rugaciunea, ne va elibera prin puterea Lui de Tata iubitor de lanturile singuratatii cu care cel intunecat incearca sa ne smulga din drumul nostru de pelerini prin lume,spre patria cereasca.Luati rugaciunea staruitoare,jertfitoare,smerita si plina de nadejde din viata unui crestin si veti vedea sange de oaie ratacita in coltii lupilor cu ranjetul instrainarii de Dumnezeu pe chip.

Am observat ca acei oamenii care au fost oameni ai rugaciunii au fost si oameni adevarati ai Scripturii pentru ca intre cel ce se roaga cu toata puterea fiintei lui,luptand in fiecare clipa pentru a mai creste in cunoasterea,intelegerea si trairea voii lui Dumnezeu si Cuvantul lui Dumnezeu este stransa legatura dintre litera neimpietrira si trairea ei in Duh.Am convingerea ca o viata de rugaciune pipernicita si care balteste-n formalism si indiferenta nu va trece vreodata nici de primu verset(si cata profunzime dumnezeiasca este-n el)cu intelegerea duhovniceasca cat timp trairea omului nu da vreun semn ca si-ar dori ca Duhul sa castige lupta cu carnea neputincioasa.O concluzie amara,cel putin pentru mine,privind in oglinda persistentei fugi de realitate.

Desi poate suna dureros in constiinta multora dintre noi,un credincios care este un om al rugaciunii este diferit fata de restul pentru ca roadele Duhului Sfant nu apar din pustiu,pamantul din care am plecat si in care ne intoarcemt trebuie udat cu lacrimile pocaintei si luptei pe genunchi pentru ca mica samanta sa rodeasca din neputrezirea lipsei de dragoste in rodirea inaltarii spre voia lui Dumnezeu.Dumnezeu sa dea tuturor copiilor Sai dorinta si putiinta ca fiecare sa strige ,,Tata!"in rugaciune la fel cum copii dvs va strang in brate cand va revad,cu bucuria si inocenta celor imbratisati de Imparatia Cerurilor.

O postare a fratelui Leonte :
 

leonte
Se spune ca Dumnezeu este dragoste, deci dragostea este un element al vesniciei.

Materia exista, indiferent ca e formata din atomi si spatiile dintre ele, e ceva palpabil si real. Oamenii de stiinta nu stiu din ce e alcatuita materia in detaliile cele mai mici. Exista teorii, printre ele si cea a corzilor, care spune ca cele mai mici elemente sunt formate din mici corzi care vibreaza, dar asta e doar o teorie. Chiar si asa, pomul pe care il vedem e tot pom, putem sa-l observam cu simturile noastre.

Pomul, il vedem pom, se comporta ca un pom, face roade de pom, dar nu e pom ci vibratie si energie. Conform studiilor cuantice, atomii nu sunt materie. Noi doar percepem materia ca fiind solida si vizibila, in virtutea celor 5 simturi. Practic, in universul vizibil exista doua "ingredinte": energie si vibratie. Vibratia ia aspectul de caldura, culoare si solid/lichid/gazos. Nu intamplator am dat exemplul cu doi magneti de acelasi pol. Incercand sa ii apropii, vei avea senzatia ca intre ei se afla ceva dur. In fapt nu exista nimic, decat un camp de forta.

Noi nu putem intelege timpul, ci numai curgerea timpului. A fost, este, va fi; Prezent, Trecut, Viitor. Ce este timpul/vesnicia, asta nu putem nici defini, nici intui. Despre infinitatea de Big-banguri, treaba asta e mai veche decat crestinismul. Este vorba despre teoria ciclicitatii, sau fatalismul stoicilor, sec IV-III i.H.


Oricum, singurul lucru care conteaza in evolutia noastra ca specie si ca fiinte duhovnicesti este ceea ce ai spus si tu: Dumnezeu este dragoste, deci dragostea este un element al vesniciei. Simt nevoia sa precizez ca Dragostea acesta nu trebuie confundata cu romantismul lui Shakespeare sau Eminescu, acel patos tulburator din care s-au nascut si se nasc cele mai mari tragedii ale vietii personale.

Alin . . .
 

AlinB
Sunt felurite nevointi care daca sunt facute corect, aduc roade mai devreme sau mai tarziu.
Sa nu ne grabim sa judecam roadele unora sau altora dupa aparente nici sa spunem ca ar fi cutare nevointa facuta corect (gandindu-ne la noi si judecand gresit) mai buna decat alta facuta gresit (gandindu-ne la altii si judecand iarasi, gresit).

Tocmai pentru ca acest topic are alta tema nu mi se pare normal sa aratam lumii ca cea mai buna postare este cea care contine un limbaj indecent si injositor la adresa altor frati ortodocsi.

"34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui."(Mat Cap. 10)

ce facem? dam exemplu atitudinile agresive in limbaj si atacatoare ale unor useri (ortodocsi!) impotriva altora (ortodocsi!)?
asta ne zideste pe noi? asa e drept? aceasta este dreptatea?

"“Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie.

Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece." Sfantul Nicolae Velimirovici

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...a-lui-hristos/ )

Slava lui Dumnezeu. deci iubiti oamenii si ma iubiti si pe mine impreuna cu ei, am vazut eu gresit.

Un Priceput. . .
 

NPriceputu
La stejarul Mamvri, iarăși, grea taină, greu de înțeles. Îndrăznesc, să spun, în (ne)priceperea mea ce cred, pentru că m-ați întrebat: Cred că Sfânta Treime S-a arătat în chipul a trei îngeri. Avraam li se adresează ca Lui Dumnezeu în treime, pentru că știe, simte că Dumnezeu Însuși i se revelează. Poate nici nu știe că sunt îngeri sau nu, nu-mi dau seama. Ceea ce știu, însă, este că Dumnezeu este necuprins, nelimitat în spațiu, veșnic, și, prin urmare, înfățișările sub care apare nu pot fi decât forme de împrumut, pentru ca să devină mai accesibil nouă.

Îmbracă, altfel spus, forme limitate pentru înțelegerea noastră limitată, ca să ne ajute să-L cunoaștem. Se micșorează pe Sine de fiecare dată, coborându-Se la noi, din dragoste, ca un Părinte bun.

P.S. Teama mea nu este de frăția ta; sunt convins că nu-mi pândești greșelile de raționament. De Dumnezeu mă tem, ca nu cumva spunând ceva greșit să mă abat de la ce învață Biserica și să induc și pe alții în eroare. De aceea, sunt recunoscător oricui ar sesiza ceva greșit, ca să mă folosesc, îndreptându-mă.

Pe de altă parte, mă gândesc că e o prea mare cutezanță a încerca să explici tainele Dumnezeirii și poate fi inevitabilă greșeala, întrucât încercăm, cumva, să definim nedefinitul. De aceea consider mai potrivite la tema de față mesajele scrise de cezar ioan, mosh-neagu, costel și ceilalți care au preferat o exprimare mai puțin explicită, mai degrabă descriptivă, prin evocarea unor stări, prin pilde și alegorii.
Cred că nu întâmplător însuși Domnul a vorbit în pilde, iar nu în adânci explicații filosofice. Care pot fi utile (nimic nu e de disprețuit, cu siguranță), însă nu pot spune totul.

dobrin7m

Dacă acel mesaj nu avea o legătură directă cu tine, probabil că nici nu-l vedeai. Așa e greu să te smerești...știu că e greu...tu dăi cu dreptate vezi ce iesi în final. :1:

lasati galceava....
Iulius 46 dixit...

Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Pentru mine, faptul ca e bolnav Papa, e motiv suficient ca sa se retraga. Aceasta e varianata oficiala, pe care o accept.

De ce sa lasam adevarul sa strice un topic asa de interesant ?

Un Ion si un Cezar . . .
 

cezar_ioan

Poate că deseori amestecăm nevoia noastră de dragoste omenească, întrucât vrem nu vrem încă avem nevoie de ea, cu Dragostea cântată de Apostolul în Corinteni.
Şi ne e greu, privaţi fiind de iubire (o fi soţia? or fi prietenii? or fi alte relaţii care scârţâie şi ne necăjim...) să mai lucrăm la drumul creştin al Dragostei. Şi uităm că Domnul lucrează în slăbiciune, iar urmarea acestei omisiuni este că ne purtăm ca şi când cel care are o suferinţă în relaţiile afective lumeşti e în situaţie proastă pentru lucrarea virtuţilor. Ba dimpotrivă, aş zice! Nu trebuie decât acceptarea situaţiei şi în rest mângâierea care vine în Biserică, sub toate formele şi toate conţinuturile. Cel mai rău e să căutăm condiţii prielnice pentru lucrarea mântuirii, adică un fel de confort afectiv pe temelia căruia să lucrăm credinţa şi celelalte. Păi asta e o mare greşeală! Mare capcană, poate a mai mare! Cred eu...

În acest caz, mai întâi cred că e bine să separăm lucrurile: sunt două feluri de iubire şi două moduri de a le cultiva. De avem nevoie de mai mult din una, cred că e nimerit să facem ceea ce i se potriveşte fiecăreia dintre ele. Pentru dragostea lumească sunt anumite căi de urmat. Pentru dragostea dumnezeiască e altă cale.

E limpede că pe forum, vrem nu vrem, scăpărăm şi câte ceva din frustrările şi limitele noastre omeneşti. Totuşi, dacă nu ne revărsăm prea mult, putem lucra şi la partea care ne uneşte în mod aparte: lucrarea vieţii de credinţă creştină.

Iar dacă vrem să fim răsplătiţi cu simpatie/afecţiune pe forum, întrucât se poate întâmpla, de ce nu, să avem nevoie, atunci nu merge autosabotarea de genul adolescentului care, pentru a-şi arăta afecţiunea îi trage un pumn în figură iubitei aşteptînd, apoi, ca ea să îl răsplăteacă cu un sărut. Deşi am văzut prin oraş că merge şi aşa!... E la modă...:)
__________________

Remember . . .
 

Scopul acestui thread a fost , este si va fi pana la inchiderea lui :

Mihnea Dragomir :

Cea mai buna postare
S-au adunat enorm de multe postări. Unele mai aşa, altele mai altfel. Multe lucruri ziditoare, adesea sufocate de mult balast.

Care vi se pare, fiecăruia, a fi cea mai bună postare ? Cea mai frumoasă, cea mai plină de miez, aceea care v-a înălţat mai mult, aceea din care am avea cel mai mult de învăţat ?
__________________

--------------

Eu as dori sa nominalizez nu o postare ci doi oameni de pe acest forum pt intreaga lor atitudine care s-a reflectat atat in postarile lor ziditoare,blande si aducatoare de pace,ce reflecta,cred eu,o frumoasa traire a credintei lor cat si pentru modul cum au inteles sa reactioneze cu cei din jur,dand o frumoasa marturie cu privire la credinta lor.Pentru acest fel frumos de oameni un forum nu ar avea nevoie de reguli si sunt convins ca in modestia lor cuvintele mele nu-i vor vatama cu nimic pt ca samanta buna creste intr-un pamant bun.Este vorba de Ekaterina si Marius22.Dumnezeu sa va apere.

De fapt acest pasaj nu ii aparinte lui leonte, face parte din mesajul meu, la care a raspuns leonte: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=146
Restul mesajului, care i apartine lui leonte este o idee gresita ca nu exista materie, despre asta am scris tot in acel mesaj. Se pare sa fara sa vrea Cristi ma citeaza tot pe mine, am mai spus eu in gluma ca si daca nu as mai scrie adevarul tot ar fi cineva sa il scrie. :)

Asa cum mentionam in mesaul meu de acum un an pe acest topic, aprecierile de obicei nu vor fi obiective, fiecare va aprecia postarile care corespund conceptiilor sale si persoanele fata de care au o afinitate in privinta ideilor: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=51
Mesajul meu de acum un an: "Problema nascuta cu astfel de aprecieri este ca sunt subiective. De multe ori cineva va aprecia postarea care corespunde conceptiilor sale. Si de obicei se ajunge la aprecierea userilor, care nu e un lucru bun. Cei laudati se vor simti cu putin mai multa mandrie, iar cei pe care nu i-am mentionat nu se vor simti bine ca nu au fost amintiti.
Asadar mie imi place orice postare care spune adevarul, chiar daca e vorba de cineva care nu e ortodox. Adica e in acord cu Sfanta Scriptura, invaturile sfintilor si a Bisericii cel putin cu acelea la care face referire."

Asadar, unul din cele mai pline de invataturi mesaje este un citat din Parintele Savatie Bastovoi dat de Mihaela, daca toti ortodocsii ar citi si ar fi de acord cu cele scrise acolo nu ar mai fi nicio disputa pe forum si nici doua tabere in privinta asta: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=583

Niciun ortodox nu respinge dogma, Cătălin. Credința noastră este dogmatică. Cred că toți suntem de acord cu citatul acesta din părintele Savatie Baștovoi. Taberele care se creează aici nu sunt pro și contra dogmei. Mai curând cred că diferențele vin din felul în care înțelegem mântuirea, o parte considerând-o ca fiind încadrare într-un sistem (rigid, după părerea mea), cealaltă parte fiind pentru o mai mare libertate, în iubire, dar în duh și în adevăr în același timp.

În esență diferențele cred că sunt între rigiditate și flexibilitate, între frică (de a aluneca?) și încredere (prea mare?) în Domnul.

Ce inseamna incredere (prea mare ?) in Domnul ?
Adica daca prima parte urmeaza un sablon (rigid, dupa parerea ta ) cealalta parte se increde ( prea mult ? ) in Domnul ? Nu cumva te increzi ( prea mult ? ) tot in parerea ta despre Domnul ?

deja suntem off-topic, iar despre diferențele astea cred că se pot scrie multe pagini. Ar trebui să facem un topic separat, însă eu n-am timp acum.
Pe scurt, însă, consider că nu se poate să nu avem și păreri personale, dacă nu gândim și cu mintea noastră înseamnă că ea nu participă. Însă aceste păreri trebuie verificate mereu, să nu se abată de la învățătura dreaptă.

cu alte cuvinte cei care resping dogma,nu resping decat forma existentei proprie si sensul acesteia.existenta care atinge vesnicia.ei se limiteaza la existenta mincinoasa si materiala,se implica indirect intr un razboi cu Dumnezeu,devin tradatori si dusmani ai Tatalui ceresc contribuind la rastignrea simbolica a Fiului si ceea ce este mai grav,prin incapatanarea lor absurda nici nu constientizeaza asta.se amagesc in acelasi vis luciferic de a stapani,de a avea si de a se mari(mandri),de a nu da socoteala,dar se insala amarnic.devin victimele propriilor incapatanari.a incerca sa le explici dogma e ca si cum ai incerca sa cuprinzi cerul si pamantul intr o palma,e de a dreptul naiv.cand doar Maica Domnului a putut sa faca asta prin cuprinderea a ceea ce este de nemasurat in propriul pantece.a nega dogma inseamna revolta asupra regulilor si fara reguli este haos.acum daca universul nu ar respecta regulile de functionare oare nu s ar crea haos si planetele s ar lovi una de alta ca niste bile la biliard?asa trebuie sa intelegem si noi ce e firesc.dar stati linistiti ca in curand se va intampla, dezordinea oamenilor a provocat dezordine in univers.evolutia din mintea lor este involutie(distrugere de resurse si oameni).haosul este in cautare de adevar,dar mandria se opune si se imprieteneste cu minciuna.

corect! :))

eu cred ca frica de a aluneca este specifica ateilor,sa nu cumva sa se adevereasca ca s au inselat si sa se rusineze :)) si increderea in Domnul este inceputul cunoasterii dogmei.

Asa este, suntem off-topic dar aici este secretul, de aceea exista sablonul acela rigid, tocmai ca sa nu se abata mintea de la invatatura dreapta. In timp cu voia Domnului poti merge si dincolo de sablon, dar daca-l consideri rigid de la inceput, daca te crezi in stare de mai mult de la inceput, sunt sanse mari sa ratacesti. Este parerea mea, scuze pentru off topic.

am citit de 4-5 ori mesaju tau ca sa i dau de capat :)) si tot vad ca esti in contradictie cu tine.de ce l consideri rigid daca in realitate e eliberator?rigida e logica lumeasca care te face sclav in societate.sclav la un fraier de presedinte cu turma si cu berbecii cipati dupa el :)) mai ca mi vine sa rad.

Acum, dacă tot m-ai provocat...
Dogma înseamnă libertate, căci „veți cunoaște Adevărul și el vă va face liberi”. A descoperi, înțelege și trăi dogma înseamnă a fi în adevăr și a fi în libertate. Ea (dogma) trebuie nu doar repetată și învățată pe din afară, ci pe dinăuntru, adevărul ei trebuie să devină viața noastră. Iar pentru asta e nevoie de participare.
Dacă iubim sfinții care au formulat dogmele trebuie să facem și noi ce au făcut ei: să cugetăm. Nu doar că avem libertatea, ci și datoria. De la ei învățăm cum să cugetăm, nu doar să repetăm ceea ce ei au cugetat.
Un părinte duhovnicesc nu se va bucura dacă fiii săi vor învăța bine și vor repeta întocmai cuvintele sale, ci dacă vor învăța să viețuiască și să gândească drept, putând ei înșiși, mai departe, să dea răspunsuri celor care au nevoie de ele.

P.S. Asta am învățat de la duhovnicul meu, care mereu repeta în predici: „Gândiți, iubiților!”.

Scuze, poti citi si a 6 a oara tot dialogul si poate o sa intelegi.
Totul este cum incepi. Cel care crede in Sola Scriptura are aceleasi intentii bune ca si cel care crede ca poate mai mult decat fratele care traieste dupa sablon. In fapt la amandoi e aceeasi ispitire. Primul citeste de fapt ca sa descopere el ceea ce altii nu au descoperit inaintea lui iar cel de-al doilea incearca sa ingroape marea intr-o gaura din nisip desi isi inchipuie ca inoata liber in largul marii.Dogma inseamna "asta putem spune despre mare".Iti insusesti invatatura si poate in timp cu mila lui Dumnezeu descoperi ceva mai mult.Numai nu pleca la drum din largul marii, intai invata ceea ce au spus altii despre mare.
Exemplu concret : De ce se discuta despre mantuire in afara BO ? Care este motivul pentru care tu si ceilalti va puneti asemenea intrebari ? Va incredeti ( prea mult ? ) in Domnul sau in parerea voastra despre Domnul ? Daca v-ati increde in Domnul nu ati discuta astfel de lucruri ci ati lasa mantuirea in grija Domnului.

Asta e și opinia mea: să lăsăm mântuirea în seama Domnului, să nu ne pronunțăm noi cu privire la cine se mântuiește și cine nu. Să nu spunem nici că numai ortodocșii se mântuiesc, nici că se vor mântui, cu siguranță, toți (indiferent de confesiune). Nu știm noi asta; nu e o chestiune dogmatică. Și sunt destui părinți/teologi care adoptă poziția asta cumpătată.
Preocupare poate exista, însă, și este normal să fie așa, căci și ceilalți ne privesc, mai ales dacă fac parte din familie.

P.S. Din teama de a nu deveni liber-cugetători riscăm să devenim ne-cugetători. Calea de mijloc este împărătească.

Nici nu stiu daca suntem off-topic (oricum acest topic era departe de a-si fi aflat menirea), si poate ar fi fost mai indicat sa se mute discutia intr-o alta sectiune ca sa nu amestecam lucrurile.

@iuliu46, imi place punctul tau de vedere, dar ca orice punct de vedere lasa loc de interpretari. Nu-mi place sa scot din context anumite idei, pentru a scimba directia mesajului in sine, dar daca totusi se intampla, n-as vrea sa-mi fie luat ca si rautate, ci doar pentru o mai buna lamurire a lucrurilor, fiindca la urma urmei, toti cautam "ceva mai bun"

Deci: Cel care crede in Sola Scriptura are aceleasi intentii bune ca si cel care crede ca poate mai mult decat fratele care traieste dupa sablon. Atat? Sa fie vorba doar de aceste doua pozitii? Haideti sa lasam dogma si sa ne imaginam harul, pur si simplu. Cum ar fi bine? Sa traim dupa sablon? Sa... credem (la modul fatarnic vorbind) ca suntem vrednici in cautari adancindu-ne in filozifii care sa ne osandeasca mai mult decat cei care urmeaza calea sclaviei - sablonul? Si daca totusi mai exista o cale care nu mai tine nici de "cercetare" nici de "sablon", ci de voia lui Dumnezeu, pe care-o vom afla prin rugaciunea curata?
Imi place mult punerea in valoare a acestei: "asta putem spune despre mare", dar eu cred ca este doar un inceput de drum, este o "ucenicie", cum de altfel ai facut si tu aluzie. In mijlocul marii va trebui sa intampini furtuni si valuri inspaimantatoare, sau... sa fii vrednic sa spui Linistiti-va! Domnul va porunceste!" Ori asta se intampla dincolo de orice sabloane sau dorinte de a fi mai "cititi" decat ceilalti! Nu fiindca "poate in timp cu mila lui Dumnezeu descoperi ceva mai mult", ci mai ales, daca ramai in "sablon" sau in "mai mult decat altii", chiar vom avea nevoie de mila lui Dumnezeu, iar asta in mod foarte frecvent.

Iar: "De ce se discuta despre mantuire in afara BO?" ma pune pe ganduri. Cu alte cuvinte: "Cei chemati, iesiti! Cei chemati, iesiti!" - si discutati afara, despre mantuire!...... Eu am inteles ideea, dar modul in care ai spus-o, pe mine ma amuza! Eu cred ca tot omul care isi asuma calitatea de crestin, isi pune intr-un fel sau altul problema mantuirii. Ca trebuie mai intai sa "cunoastem totul despre mare", e doar in parte adevarat. Cand mergi la un curs de istorie, spre exemplu, aceeasi istorie poate sa-ti fie prezentata in mot total diferit, de catre doi profesori care au facut aceiasi facultate... Asta tine numai de Dumnezeu si de harul Lui, nicidecum de noi. Nu noi decidem unde sa se nasca un om si nici cine anume are dreptul sa se mantuiasca. Ideea asta cu "DOAR NOI!", ca si cum am anticipa voia lui Dumnezeu, mi se pare extrem de riscanta, ca si "indreptare de sine" inaintea lui Dumnezeu... Parerea mea!...

Sunt lucruri diferite, pentru ca atunci cand vorbim despre mantuire in BO ne reafirmam Crezul in Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Iar cand nu ne angajam in alte speculatii spunem Faca-se voia Ta ! Asta inseamna sa ai incredere in Dumnezeu.
Ce priveliste de tot rasul atunci cand ne suim noi singuri la balcon si-i plangem pe cei care ard jos. ( am citit asa un topic aici, despre cat de nefericiti o sa fim noi in rai ).Ce teologie inalta ! Ce milosi suntem dupa ce ne visam noi insine cu sacii in caruta. :71:

Un fragment intr-o engleza aproximativa dintr-o postare la intamplare a unui neo protestant. : " if they don't understand then need to pray that God open their eyes and let them see and hear what Gods word really means"
Deci daca oamenii nu inteleg trebuie sa se roage ca Dumnezeu sa le deschida ochii si sa-i lasa sa vada si sa auda ce inseamna cuvantul lui Dumnezeu. Asta e Sola Scriptura, te rogi prin "rugaciunea curata " si Dumnezeu iti desluseste ce e in carte.
Problema e si la Sola Scriptura si aici temelia pe care te cladesti. Pentru ca si in cazul Sola Scriptura si in cazul descris de tine temelia este mandria si nu inima infranta si smerita.
Parintele Cleopa povestea despre un calugar care vroia sa se lupte cu dracul. ( sa fie pus sa citeasca Moliftele Sf. Vasile ). Cu siguranta avea intentii bune dar temelia era tot mandria si in spatele intentiilor bune era tot increderea in judecata lui, faptul ca el poate mai mult decat unul care merge la oi.
Uite daca privim totul ca pe un parc de distractii, unul crede ca cei care respecta dogma se dau in calusei iar el vrea sa se dea intr-un rollercoaster.
Dar hai sa-ti povestesc o intamplare adevarata :
Cand aveam cam 12 ani am fost cu fratele meu iarna la Oraselul copiilor.
Si acolo era o chestie ca o sita, toti amatorii de senzatii tari se inghesuiau acolo, nu era cine stie ce daca o comparam cu ce vedem in ziua de azi dar pentru vremurile alea era destul de buna.
Si stand acolo in Orasel mi-au cazut ochii pe un carusel din ala cu calusei. Unele aveau in mijloc o cabina din lemn, asta avea in mijloc o chestie rotunda unde puteau sta 2-3 oameni si un volan. Si i-am zis fratelui meu sa incercam si aia, habar nu aveam ce avea sa urmeze.
Jur ca a fost cel mai rau lucru pe care il puteam face, pentru ca daca invarteai de volan toata chestia se invartea foarte repede in jurul propriei axe, ca sa ai un termen de comparatie cred ca o putem asemui cu o centrifuga pentru cosmonauti. Cert e ca la un moment dat vedeam totul cu susul in jos, si cand am scapat de acolo chiar am vomitat. Sita aia era floare la ureche pe langa ce am gasit eu in mijlocul caluseilor. :1:
Morala este ca Parintele Cleopa ne-a spus ca a vazut intr-o noapte o batrana care chiar era in rollercoaster desi si-a propus sa traiasca intre calusei :
"Sa va spun o intamplare minunata pe care am vazut-o aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar. Am venit la biserica pe la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile de Sfanta Impartasanie in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica. Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din toata inima aceste cuvinte : " Doamne, nu ma lasa ! Doamne, nu ma lasa !" Am vazut o lumina galbuie in jurul ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei se facea tot mai mare si se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul rugaciunii ! Iata ca mirenii ne intrec pe noi calugarii ! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume !"

Dacă prin asta vrei să spui „Extra Ecclesiam nulla salus” (sf. Ciprian al Cartaginei), iată un scurt comentariu la acest cuvânt (în engleză, din păcate):
„An Eastern Orthodox bishop has expressed this doctrine as follows:[3]

Extra Ecclesiam nulla salus. All the categorical strength and point of this aphorism lies in its tautology. Outside the Church there is no salvation, because salvation is the Church" (G. Florovsky, "Sobornost: the Catholicity of the Church", in The Church of God, p. 53). Does it therefore follow that anyone who is not visibly within the Church is necessarily damned? Of course not; still less does it follow that everyone who is visibly within the Church is necessarily saved. As Augustine wisely remarked: "How many sheep there are without, how many wolves within!" (Homilies on John, 45, 12) While there is no division between a "visible" and an "invisible Church", yet there may be members of the Church who are not visibly such, but whose membership is known to God alone. If anyone is saved, he must in some sense be a member of the Church; in what sense, we cannot always say.
—Kallistos Ware”

pacatul impotriva Duhului Sfant:
Pacate impotriva nadejdii sunt:

Increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu. De acest pacat se face vinovat cel ce pacatuieste neincetat, si totusi crede ca Dumnezeu, fiind atotbun, il va ierta; de asemenea si cel ce socoteste ca se va putea mantui numai prin credinta lipsita de fapte bune (Rom. 2, 4-5; Iacov 2, 26). Deznadajduirea in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc ca pacatele facute de ei sunt atat de mari, incat nu vor mai putea gasi iertare la Dumnezeu, chiar daca s-ar pocai, si de aceea nu mai incearca sa se indrepte, ci pacatuiesc mereu (Ioil 2, 12-13).

De acest pacat s-a facut vinovat Iuda, care, dupa ce L-a vandut pe Mantuitorul, s-a dus si s-a spanzurat (Matei 27, 5).
Pacate impotriva dragostei sunt: Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a impartasit, pentru sporul lui in fapte bune, precum si neindrumarea celor rataciti pe calea cea buna. Cine se face vinovat de acest pacat nu va putea mosteni imparatia lui Dumnezeu (Gal. 5, 21). Nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu.

http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=848

Cu adevărat o postare bună.

este intradevar o postare buna.
dar este la jumatate.

Sufletul infrant si smerit nu va pune niciodata la indoiala pe semenii sai. Nu vede niciodata in fratii sai un netraitor sau un nestiutor. Cu atat mai mult sa ii acuze.

Eu văd altfel lucrurile. Ceea ce tu negi la acest user se confirmă. Dacă vorbeai de mine atunci spuneai un mare adevăr.

Acest fapt ar trebui sa se confirme la toti. Si atunci invatam smerenia.