Cred ca memoria voluntara si memoria logica sunt cumva incluse in tot rationamentul insa intrebare:cand vom sta la Judecata ne vom aminti noi totul sau ne va fi amintit totul?Daca este vorba de memoria divina atunci eu continui sa insist pe solutia lui Isaia :) Am citit intr-un studiu medical ca lobii temporali mediani contin o structura numita hipocampus si regiuni adiacente si toate impreuna transforma perceptiile in amintiri pe termen lung.Insa ele ar fi de fapt stocate in neocortex insa daca hipocampusul nu functioneaza atunci esti pe sistem ,,vad dar nu retin nimic".La polul opus:Kim Peek,savantul care a inspirat filmul ,,Rain Man"memorase aprox 12000 de carti citind o pagina in max.10 secunde.Sunt lucruri inexplicabile puse in structura noastra.

Trebuie să fie și o memorie a inimii. Mă gândesc că asta ar face parte din memoria lui Dumnezeu de care vorbește Pelerinul.

Mă întrebam cu ce rămânem după moarte, văzând cum, îmbătrânind, mintea (și memoria ei) se poate altera, poate ajunge să nu-și mai amintească nici măcar pe cei pe care i-a avut mereu aproape. Și m-am gândit că trebuie să rămânem cu tot ceea ce am iubit de-a lungul vieții.

Și dacă L-am iubit pe Dumnezeu vom fi cu El, căci inima noastră Îl va recunoaște dacă a rămas vie, și îi vom recunoaște și pe cei pe care de-a lungul vieții i-am primit în casa inimii noastre.
Acolo, în adâncul din noi, sunt lăcașuri veșnice.
De aceea și marea grijă pe care trebuie s-o acordăm inimii și curăției ei. Vai de noi dacă o vom „mobila” cu deșertăciuni. Căci vom rămâne pustii.

Cu scuzele de rigoare sar de la o idee la alta si deschid mai multe linii de discutie pt ca sunt putin pe graba si ma intereseaza cum vedeti problema mai ales ca raspundeti frumos.Nu sunt specialist dar tot in sfera aceasta:am vazut o conferinta cu privire la Leonardo si sa va spun ceva:asemenea oameni nu se nasc intimplator,sunt diferiti de restul,primesc ceva in plus pe anumite aspecte pt a implini voia lui Dumnezeu acolo unde noi nici macar nu putem intui.Este imposibil ca un om atat de in fata in raport de timpul sau,un asemenea vizionar limitat doar de putinul tehnic al epocii sale,sa fie un accident,nici vorba.Cum functiona oare creierul lui,cum putea anticipa,imagina,conexa informatii,ce anume avea in plus.Asemenea oameni nu sunt un accident,ei modeleaza lumea intr-un fel unic,au o capacitate in plus fata de noi intr-un scop precis.Cine sunt acesti oameni pana la urma,dintre noi dar nu ca noi?Sunt alesi,sunt doar o ciudatenie genetica,sunt un fenomen inexplicabil?

Va las pana mai pe seara,multumesc pt interes :)

Nu ştiu cum era cu Leonardo (şi mai putem adăuga alţi oameni minunaţi, de pildă chiar pe Magnificul prieten florentin al lui da Vinci...), însă mă gândesc că uităm alte memorii care au rostul de a ne aminti voia lui Dumnezeu:
- Scriptura
- Sfânta Tradiţie
- viaţa liturgică, cu toate conţinuturile ei
- Mângâietorul, Care ne aduce aminte ...

Şi am mai constatat ceva: după Spovedanie, după Maslu, după Vecernie, după Liturghie etc. parcă memoria mea funcţionează altfel.
Ba, lucru şi mai straşnic, cu adevărat memoria mea e însufleţită în moduri anume, tocmai în timpul Spovedaniei, tocmai în timpul Maslului, în timpul Vecerniei, în timpul Utreniei, în timpul/Timpul Liturghiei etc....

Curioase sunt memoriile omului!......:)

Eu cred ca putem sa ne apropiem de produsul mintii unui geniu,sa beneficiem de el dar nu-i putem intelege mecanismul intern,sunt procese dincolo de limita detectabilului.Pur si simplu sparg barierele limitelor noastre si nu cred in teoria unui asa-numit bagaj genetic care,la un anumit moment,complet aleatoriu,ar produce asa ceva.Ar fi cel mai straniu si irational univers imaginabil.Acest oameni parca privesc o imagine sparta in milioane de cioburi dar care in fata ochilor mintii lor se reintregeste intr-o splendida pictura,iar ei,dincolo de noi,vad intreaga imagine.Neurostiinta,cred eu,este punctul de referinta al viitorului.Cineva spunea sa nu ne grabim sa incadram lumea intr-un tipar impus de noi,sa asteptam pana cand tiparul profund ajunge sa se contureze.Mintea unui asemenea om pare a fi ca o prelungire a ceva din infinitul care ne-a creat,o continuare a lui in lumea noastra,infinit cu care aceea minte se impleteste si conlucreaza ca intr-o simfonie spatiala,stranie,cutremuratoare,unica.Ideile influenteaza profund istoria lumii pe care am cateodata sentimentul ca o percep ca pe un organism cumva viu,pe care o putem influenta sau ne influenteaza,grea limita de separare,facem parte din ea dar unii o transced,spiritual sau intelectual sau ambele.Cred ca fie si o transcedere intelctuala,fiind un copil al spiritului uman in esenta,are si un fel de componenta spirituala,pentru ca,spunea un filosof parca,sentimentului miraculosului este o simtire ce a devenit constienta de spiritualul universului.

Curios lucru, deşi uită de la mână pân la gură, bătrânii deţin în stare de bună funcţionare o memorie pe care am uitat să o menţionez în listă: "memoria evenimentelor".
Cu ea îşi cam petrec tot timpul: "rumegă", evocă, parcă nu se mai satură să tot cântărească amintirile, faptele, întâmplările... Retrăiesc, cumva, scene din copilărie, din adolescenţă, din tinereţe. Îşi amintesc detalii extrem de precise, surprinzător.
Să fie oare o "încălzire", aici în trup, dinaintea Judecăţii? Ultim prilej de pocăinţă înainte de marea trecere?

Şi, da, cred că această memorie este printre ultimele în stare bună de funcţionare tocmai pentru că ea "locuieşte" în cartierele dintâi ale persoanei, în cămările inimii, unde amprenta primelor impresii şi fapte a fost mai pregnantă, mai puţin complicată de concepte şi idei impersonale, generale şi seci.

Bunica, de pildă, îşi amintea cum i-a trecut frica de soldaţii nemţi (se ascunsese în şură dar au găsit-o soldaţii) când unul a scos o poză din buzunar, i-a arătat o fetiţă la fel de bălaie ca bunica şi, plîngînd, neamţul i-a oferit fetiţei românce o bomboană şi o mângâiere pe creştet.

Bunica era născută în 1914 şi îmi povestea acest episod anul trecut, înainte să treacă la Domnul... Dar nu mai ştia bine cine sunt eu, mă confunda cu tatăl meu care i-a fost fiu.

Nu,nu asta am vrut sa afirm,imi pare rau daca te voi dezamagi dar nu am nici cea mai vaga intentie sa explic absolut orice aspect fiziologic sau istoric din perspectiva unei viziuni supranaturale.In caz contrar nu stiu cu ce as fi diferit de oamenii inceputurilor care isi desenau temerile si sperantele pe peretii unor pesteri precum cea de la Lascaux si pe care orice fenomen natural,banal explicabil astazi,ii ingrozea sau ii determina sa vada totul drept o actiune a unor zeitati capricioase si necunoscute.Doresc sa cred ca dimensiunea sacrului crestin nu batjocoreste ratiunea si legile naturale,ci le ridica deasupra posibilitatilor lor nu printr-o religiozitate absurda si contradictorie,primitiva,ci prin punerea lor,in mod natural,pe fagasul cel mai potrivit pentru a primi implinirea menirii lor,reflectarea Celui care le-a creat.Am mai spus asta,adevaratul spirit al omenirii recunoaste si pretuieste aceste elemente,nu fumega si erupe,nu le pedepseste prin superstitie,unde legile interne naturale sunt negate,si unde nu mai lucreaza discret,prin antiteze,ci sunt brutal anulate.Superstitia,care nu este un copil al credintei,ci o bastarda,le insulta,le desfiinteaza,le neaga orice drept la analiza si concluzie,le arunca intr-o falsa si oribila mascarada bigota,cerand sa afirmi altceva decat evidenta doar din frica de a nu-si arata goliciunea si falsitatea.

Daca privesti din aceasta perspectiva spusele mele atunci da,ma refer la ce spui tu,intr-un alt registru si un alt limbaj.

Ce am subliniat: splendid, frate!

Întru totul de acord. Restaurarea omului, în și prin Hristos, nu-i anulează facultățile firești, ci le transfigurează, ridicându-le la adevărata lor menire. Asceții pentru asta se nevoiesc, în conlucrare cu harul dumnezeiesc. Îmi amintesc niște postări foarte frumoase ale Deliei, exprimând mult mai bine aspectele acestea.
Dar nu la asta făceam referire; nu la ceea ce este fiziologic, întipărit în carnea noastră. Mărturiseam intuiția unei alte memorii, mai adânci, a sufletului, care rămâne și atunci când trupul începe să se descompună. Mintea este o facultate a sufletului în primul rând, având ca suport fiziologic creierul numai atâta vreme cât suntem în trup.
Observația mea a fost mai curând o divagație, nu un răspuns la întrebarea ta (pe care nu-l am), care viza Judecata, la care vom fi cu trupurile înviate.

Da. Akasha va fi prezenta in fiecare din noi, si vom sti totul despre oricine si orice, si se va sti totul despre noi, de catre toata lumea. Akasha = memoria universala.

Priceputu noi doi vorbim despre doua aspecte diferite desi probabil undeva exista un punct de intalnire.Intrebarea mea era cumva retorica,nu am absurda pretentie a unor speculatii eschatologice aruncate asa,de amorul artei,undeva in eter.Doream sa ilustrez,poate nereusit,mutarea la un nivel imposibil,dpdv rational a unor aspecte ce nu pot fi clar definite,in sensul strict al notiunii,si prin urmare pot face obiectul unor speculatii,nu neaparat solutii.In alta ordine de idei:cautati o carte,daca tot va pasioneaza subiectul,numita ,,Despre lumina taborica,rugaciunea lui Iisus si curatia inimii.Scrieri filocalice uitate".Ioan Carpathiul,Ioan Damaschinul,Grigore Sinaitul,Calist I si Marcu al Efesului.O sa va placa.Lui Theo o sa-i recomand din Gifford Lecture Series ca sa vorbesc cu el pe subiecte si abordari comune :) Oricum apreciez ca nu m-am trezit cu un fel de predica pseudo-duhovniceasca(am apreciat mereu la tine ca nu ai folosit acest gen de abordare) despre zborul egoist al ratiunii, cumva vitregita de soarta in comparatie cu profunda intelegere duhovniceasca de care,sincer vorbind,atat de putini au parte.Bye :)

Răspunsul lui Albert Einstein atunci când a fost întrebat dacă oamenii de ştiinţă se roagă

”Oamenii de ştiinţă spun rugăciuni?” Este întrebarea care nu îi mai dădea pace unei eleve de clasa a şasea, de la şcoala duminicală The Riverside Church. Şi cine ar fi fost mai indicat să răspundă decât unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă, Albert Einstein?

Tânăra Phyllis i-a scris marelui fizician o scrisoare în care îşi exprima, politicos, curiozitatea şi a fost, probabil, surprinsă să primească un răspuns la fel de politicos, notează huffingtonpost.com.

Corespondenţa a fost publicată în cartea "Dragă profesore Einstein: Scrisorile lui Albert Einstein către şi de la copii", publicată de Alice Calaprice.

Tânăra a scris:

"19 ianuarie 1936

Dragă Dr. Einstein,

La şcoala duminicală s-a pus întrebarea: "Spun oamenii de ştiinţă rugăciuni?". Totul a pornit întrebând dacă putem crede în acelaşi timp în ştiinţă şi în religie. Noi scriem oamenilor de ştiinţă şi altor personalităţi pentru a încerca să obţinem răspuns la întrebările noastre.

Ne-am simţi foarte onoraţi dacă aţi răspunde la întrebarea noastră: Se roagă oamenii de ştiinţă şi pentru ce se roagă ei?

Suntem în clasa a şasea, la clasa doamnei Ellis.

Cu respect, a dumneavoastră

Phyllis"

Fizicianul a replicat, cinci zile mai târziu, împărtăşind elevei concepţiile sale despre credinţă şi ştiinţă:

"24 ianuarie 1936

Dragă Phyllis,

Voi încerca să răspund întrebării tale cât mai simplu cu putinţă.

Oamenii de ştiinţă cred că orice întâmplare, inclusiv în relaţiile dintre oameni, este datorată legilor naturii. De aceea un om de ştiinţă nu poate fi înclinat să creadă că evoluţia lucrurilor poate fi influenţată de rugăciune, cu alte cuvinte, de o manifestare supranaturală.

Totuşi, trebuie să admitem: cunoştinţele noastre asupra acestor forţe sunt imperfecte, astfel că în final, convingerea că există un spirit suprem are la bază un fel de credinţă. O astfel de convingere rămâne larg răspândită în ciuda realizărilor actuale în domeniul ştiinţei.

De asemenea, oricine se implică serios pe calea ştiinţei, este convins că există un spirit care se manifestă în legile universului, fiind mult superior omului. În acest fel, calea ştiinţei conduce la un sentiment religios aparte, care este destul de diferit de cel simţit de o persoană mai naivă.

Salutări cordiale,

al tău Albert Einstein".

În timp ce scrisoarea nu spune prea multe despre convingerile religioase ale lui Einstein, fizicianul reuşeşte să surprindă sentimentul sublim al minunii pe care ştiinţa îl evocă într-un mod pe care îl putem decrie ca "religios". (sursa: mediafax.ro)

Adevarata capra va fi prietena cu adevarata varza ? Sa fim seriosi !

Din pacate sunt multi ca Ekaterina care confunda credinta in "ceva" cu credinta in Dumnezeul ortodocsilor, ca si cand ar fi acelasi lucru dar se exprima in mod diferit.

Ekaterina, am sa-mi permit sa-ti reamintesc crezul ortodocsilor:

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor.
Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi s-a făcut om.
Şi s-a răstignit pentru noi în timpul lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Sinodul Întâi Ecumenic de la Niceea (325)

Şi [cred] întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl şi Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci.
Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor, Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin. Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol (381)

Ekaterina, in ce credea Albert Einstein, in Dumnezeul ortodocsilor sau in altceva ?

De unde stim noi daca Dumnezeul ortodocsilor nu e acelasi cu dumnezeul altor religii CRESTINE?
Pentrru ca scrie in Crez? Asta nu inseamna ca nu e acelasi. E un singur Dumnezeu peste toti, dar fiecare religie il percepe probabil altfe; de aici pare ca ei s-ar inchina altor Dumnezei.
Raspuns exact la intrebarea asta oricum nu vom primiu; nu deocamdata, pentru ca hnu ai cum sa probezi ca noi avem dreptate, sau altii avem dreptate, sau avem fiecare dreptate, pe care o interpretam altfel...

Mandea77 , ceea ce a postat Ekaterina nu este un lucru rau. Chiar daca Einstein nu a fost ortodox , ci a fost evreu, acel mesaj ii poate ajuta pe atei sa-si deschida mintea catre Dumnezeu. A trece de la ateism la credinta este un pas mare , iar din punctul meu de vedere ceea ce a zis Einstein este foarte folositor pentru cei care s-au afundat in ateism... mai ales ca acel mesaj a fost spus de un mare om de stiinta.
Este adevarat ca exista si o probabilitate de ca unii oameni sa se sminteasca si sa ia calea altei religii (exp:deism)... de obicei cand un ateu revine la credinta in Dumnezeu, ex-ateul va practica religia in care a fost nascut.
Ddaca ii vei spune unui ateu Crezul Ortodox el te va ignora , insa daca ii vei spune ce a zis Einstein despre credinta intr-o forta Divina este foarte probabil ca ateul sa te asculte si , cu ajutorul lui Dumnezeu ,sa ia calea credintei. Ateii au nevoie de modele (adica de un impuls) , si ulterior isi vor schimba drumul vietii catre Dumnezeu.

E nonsens total in ce spui tu.
Am sa fac o precizare referitor la ce spui tu. Si am sa iti fac o recomandare. Te rog sa te abtii in a-ti mai da cu parerea referitor la credinta, in general, pentru ca cineva care nu isi cunoaste propria credinta, nu poate sa stie despre ce este vorba in celelalte. Iar tu nu ai nici cele mai elementare cunostinte despre credinta ortodoxa, daca nu stii ce spune in Crez. Crezul se ocupa cu invatatura ortodoxa de credinta, nu "vorbeste" despre celelalte religii. Asa ca da-ti cu parerea despre ce vrei si crezi tu, dar nu despre ce invata Biserica pentru ca nu stii.
In plus nu exista mai multe religii crestine. Doar una. Dar nu iti explic, te las fie sa te documentezi, fie sa spui o prostie si sa aduci un argument in plus ca nu stii despre ce vorbesti (si nici nu incerci sa te informezi despre ce vorbesti).
Lucrurile pot fi privite din doua puncte de vedere (doar doua) si din nici unul dintre ele rezultatul nu poate fi aceasta.
1. Credinciosii. Si ei cred ca exista un singur Dumnezeu si ca El S-a revelat, intrupat, a murit si inviat pentru oameni. Deci, facand sacrificiul suprem pentru oameni inseamna ca le-a dat si invatatura corecta si nu ii putea indruma pe unii gresit. In plus argumentele acestea nici nu sunt necesare pentru ca vorbim despre credinta si Biserica asta ne invata.
2. Necredinciosii. Dar daca esti necredincios, se presupune ca incerci sa fii totusi rational. Rational, daca Dumnezeu a dat o invatatura si a avut grija (pentru ca asta spune in Sf Scriptura) sa dainuiasca si sa se pastreze, insemna ca ceilalti gresesc. Si daca gresesc asupra invataturii lui Dumnezeu, inseamna ca nu Il cunosc, ca drumul lor nu se indreapta spre cunoasterea Lui si prin urmare nu este acelasi Dumnezeu, pentru ca nu pe Dumnezeu Il cauta.

Dupa cum citesc, am inteles lucruri diferite din scrisoarea pe care am postat-o. Pentru mine cheia acestei scrisori este aceasta afirmatie: "calea ştiinţei conduce la un sentiment religios aparte, care este destul de diferit de cel simţit de o persoană mai naivă." Ca si in revelatia naturala - omul ajunge sa inteleaga ca tot ce exista nu poate fi un rezultat al intamplarii, ci exista Cineva care a creat tot si a dat legi dupa care creatia se ghideaza si se manifesta.

Concluzia scrisorii pentru mine este chiar titlul topiculul si nicidecum faptul ca credinta in "cineva" si credinta in Dumnezeu sunt acelasi lucru (cum gresit m-ai banuit).

Persoana mai naiva este omul religios simplu, la el face referire omul de stiinta, considerand propria stiinta (calea stiintei) ca pe o noua religie. Este inselator mesajul, el se adreseaza in primul rand materialistilor, fiind un indemn pentru ei de a nu-si pierde timpul cu religia oamenilor de rand, considerati "mai naivi" de catre "stiinta". Ekaterina, e foarte clar ca intelegem lucruri diferite!

Intr-o alta interpretare, persoana mai naiva poate fi persoana ce se opreste la lucrurile de suprafata si nu intelege profunzimea credintei. Stiinta te poate conduce in unele cazuri la o intelegere autentica a credintei, te poate feri de intelegerea formala dar lipsita de continut.

Atunci explica-mi tu mie, de ce sunt atatea religii/confesiuni crestine. Cum poti sti (mai corect spus, cum putem sti) ce Dumnezeu nu a ales pe cineva (de exemplu pe Luther) si i-a poruncit sa fac o reforma, poate pentru ca restul au ineput sa inteleaga lucrurile gresit? E doar un exemplu, si o intrebare. N-am zis niciodata ca as avea dreptate, dar totusi, confesiunile astea, fiferire de ortodoxie exista, si nu putem sti cu siguranta ca sunt gresite; si nii nu vom putea vreodata, asta pentru mine fiind suficient incat sa nu ii fac nici pe unii, nici pe altii sectari, sale respect credinta, insa fara a ma converti. Iar faptul ca nu sunt o crestina ortodoxa in adevaratul sens al cuvantului, asta o stiu si o recunosc. Prin simplul fapt ca ii respect si vorbesc cu altii care nu sunt crestini ortodocsi, sau sunt atei sau musulmani mi sezica ca nu-s crestina. Dar omul e om, si cata vreme nu ma constrange sa cred in ce crede el, cata vreme e om de omenie, n-o sa ma fac credinta sa nu comunic si sa nu-mi iubesc semenii, chiar fiind ei de alta credinta sau fara credinta.

ps: imi dau cu parerea despre orice: chiar daca gresesc, e doar o parere PERSONALA, nu-i bag nimanui pe gat credintele mele.

Stiinta te poate duce la o intelegere autentica a credintei ???
Sfintii Parinti intelegeau credinta doar formal dar lipsita de continut Ekaterina ?
Ekaterina, e clar ca ai o viziune profund personala si eronata a acestui subiect.

De ce nu? Oamenii ajung la credinta prin diferite cai. De ce nu ar putea fi si stiinta o cale care sa conduca la credinta?

Aici nu este vorba de Sfintii Parinti. Nu imi place sa imi pui vorbe in gura, eu nu am pomenit nimic de Sfintii Parinti. De exemplu un om care intelege ca a fi credincios inseamna sa aprinzi 40 de lumanari la biserica x sau sa dai sapte acatiste in aceeasi duminica la biserici diferite, intelege credinta in mod formal, intr-un mod lipsit de profunzime si traire.

Vai de tine Ekaterina, cat de gresit intelegi cum sta treaba cu "credinta" ... iti dau un citat din Petre Tutea, poate-l intelegi:

"O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor"

Eu cred ca un om care aprinde 40 de lumanari la biserica x si da sapte acatiste in aceeasi duminica la biserici diferite, este un om disperat sa-l gaseasca pe Dumnezeu, profund credincios si lovit de necaz,... care intelege foarte bine ca credinta este tot ce ia mai ramas... dupa ce doctorii nu-i mai dau sanse de viata.

Ekaterina, nu te mai obosi, sa nu patesti ceva in profunzime si traire.

Poate fi asa cum spui si ar fi un caz fericit ca prin aceasta disperare sa Il gaseasca pe Dumnezeu.
Cred insa ca unii practica aceste "obiceiuri" pentru ca asa au auzit ca e bine. De pilda, sigur ca e indicat ca atunci cand avem un necaz sa platim un pomelnic (sau mai multe poate) dar in acelasi timp in care se roaga Biserica pentru necazul nostru, trebuie si noi sa ne rugam. As crede ca atunci cand Ekaterina a adus in discutie formalitatea, s-a referit la faptul ca degeaba platesti pomelnic la 7 biserici intr-o duminica dar nu stai la nicio biserica pentru a participa la Sfanta Liturghie traind cu gandul ca se intampla minunea numai prin alergatul de la o biserica la alta.
A nu se transforma obiceiuri bune, in practici magice! Poti primi ajutorul lui Dumnezeu participand sincer, curat, constient si cu credinta nezdruncinata mergand Duminica la o singura biserica si participand in mod real la Sfanta Liturghie.
Stie Dumnezeu inima fiecaruia!

@ Mandea77

Nu trebuie sa tratam lucrurile in alb si negru si sa spunem ca oamenii de stiinta sunt toti atei. Acest lucru nu este adevarat, multi savanti renumiti au crezut in Dumnezeu. Iata cateva exemple:

Astronomul Johannes Kepler (1571-1630), unul dintre intemeietorii Astronomiei moderne, spunea: Cred numai si numai in slujirea lui Hristos. Intentionam sa devin teolog, dar vad acum ca prin stradaniile mele Dumnezeu este slavit si in astronomie, intrucat cerurile spun slava lui Dumnezeu.

Fizicianul Isaac Newton (1642-1727), descoperitorul legii gravitatiei universale, minunandu-se de armonia sistemelor ceresti, spunea: Acest sistem extraordinar al soarelui, planetelor si cometelor poate sa apara doar din lucrarea unei Fiinte inteligente si atotputernice.

Fizicianul James Joule (1818-1889), unul dintre intemeietorii Termodinamicii, marturisea: Dupa cunoasterea si implinirea voii lui Dumnezeu, urmatorul meu tel este sa cunosc cat pot de mult despre atributele Sale intelepciunea Sa, puterea si bunatatea Sa, asa cum sunt ele aratate de lucrarea mainilor Sale.

Fizicianul William Thomson (Lord Kelvin, 1824-1907) a zis: Pretutindeni in jurul nostru se afla dovezi coplesitoare ale unui proiect divin. Conceptia ateista mi se pare atat de lipsita de sens, incat nici nu o pot exprima in cuvinte.

Medicul Nicolae Paulescu (1869-1931), descoperitorul insulinei, combatand teoria ateista a evolutiei speciilor, a zis: Generalizari nejustificate, rationamente defectuoase iata firul cu care este cusuta doctrina transformarii speciilor. In urma cercetarilor biologice, el a ajuns la urmatoarea concluzie: Viata este efectul a doua cauze imateriale: una, cauza secundara sau sufletul – unica pentru fiecare fiinta vietuitoare; alta, cauza primara, sau Dumnezeu – unica pentru totalitatea fiintelor vietuitoare.

Nu cred ca este gresit sa spunem ca adevaratul om de stiinta ajunge la concluzia existentei Ziditorului. Desigur, el nu trebuie sa se opreasca aici ci sa caute in continuare intelepciunea Ziditorului aratata in zidiri.

Ekaterina, am inteles de mult ca pentru tine toata lumea se refera la acelasi Dumnezeu, dar ca se exprima in mod diferit, inclusiv cei mentionati de tine mai sus ... ce sa-i faci!

Cel mai recent decedat in 1931. La celalalt capat al listei, unul nascut in 1571. In ce an ne aflam acum? 2014. De ce folosesti timpul prezent in afirmatia de mai sus, dar aduci exemple din trecut?

Credinta in ce? In metoda stiintifica? Da, pentru ca da rezultate. Credinta in ce altceva?

Astept cu interes definitii pentru termenii: "sincer", "curat", "constient", "in mod real".

Konijiro, ai dreptate, si eu spun acelasi lucru, nu exista absolut nici o legatura intre credinta si stiinta. Aceste "legaturi" sunt doar in capul celor care doresc sa fie impacati in sinea lor ... isi servesc zilnic aceasta minciuna, impreuna cu altele de genul: big-bang, teoria evolutionista, psihanaliza, astrologie/zodii ... crezand ca toate sunt folositoare "credintei" !?!

E clar ca in mintea acestor oameni este o bulibaseala totala, cum bine stim cat de ametit este bietul Oreste care amesteca credinta cu ozn-urile si cu martientii ... si crede eronat ca toate credintele ar spune acelasi lucru dar in limbi si moduri diferite.

^mandeqa, am o intrebare?
De ce e si psihanaliza in lista de lucruri care spui ca sunt contrare lui Dumnezeu? Cu macar un argument te rog, sa inteleg si eu ce e contrar credintei in psihanaliza...
Multumesc anticipat.

Dintre religie si ateism, ateismul incearca cel mai mult sa instrumenteze stiinta in favoarea credintei lor (anti-teiste).

Sigur, filosofic vorbind te poti raporta la stiinta din ambele perspective, dar asta deja e filosofie si nu mai e stiinta.

Insa ateii tin musai sa ii convinga pe altii ca filosofia lor este de fapt stiinta curata, precizie 100%, nimic altceva cand de fapt ei sustin un sistem care este in definitiv tot credinta, doar ca anti-teista.

Deosebirea între psihologie şi tămăduirea ortodoxă a sufletului - sau mai curând între psihoterapia umanistă şi cea ortodoxă - este şi ea scoasă în evidenţă. Aş putea să subliniez aici punctele principale.

În psihologie, sufletul nu este după chipul lui Dumnezeu, ca în teologia ortodoxă, ci este o simplă funcţie a trupului. Din această pricină vorbim despre o psihologie fără suflet. În psihologia contemporană sufletul nu are conţinut ontologic. Iar când psihologia vorbeşte despre îmbolnăvirea sufletului, înţelege doar dezechilibrul psihologic al omului sau feluritele experienţe traumatice din viaţa sa de până atunci. Insă în teologia ortodoxă boala constă în întunecarea minţii.

De asemenea, în psihologia umanistă, terapia este echilibrarea puterilor lăuntrice ale sufletului; pe când în teologia ortodoxă, terapia este legată de unirea omului cu Dumnezeu, de vederea lui Dumnezeu şi de ajungerea la îndumnezeire, care este tot una cu vederea lui Dumnezeu. Metoda terapeutică a psihologiei antropocentrice este clar diferită de cea a psihoterapiei ortodoxe. De altfel, psihologia antropocentrică nu poate distinge între energiile cele create şi cele necreate - cu alte cuvinte, dacă boala se datorează epuizării sau posesiunii - şi nici nu acceptă lucrările harului necreat. Ea atribuie totul unui singur factor. Psihologia nu crede în existenţa diavolului şi neagă în cea mai mare parte lucrările harului necreat al lui Dumnezeu.

Desigur, prin iconomie acceptăm unele păreri ale psihologiei şi psihoterapiei contemporane, în două situaţii. Primul caz cuprinde oamenii al căror sistem nervos a fost vătămat din felurite pricini - suprasolicitare psihică sau mintală - şi care au acum serioase probleme psihice. Al doilea caz este cel al oamenilor care, în mod voit, nu au nici o legătură cu Biserica şi cu tainele ei. Cred că aceştia pot fi ajutaţi de psihologia şi psihoterapia modernă, astfel încât să nu ajungă într-o stare irecuperabilă. Psihologia poate acţiona ca un calmant care să le aducă uşurare în înspăimântătoarea temniţă a deznădejdii în care se află.

Extras din Mitropolit Hieroteos Vlachos - Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa

Ateii confunda probabil intentionat credinta cu filosofia...

Un istoric Englez (Gibbon), scriind despre Roma Cezarilor, spune că pe atunci religia era văzută de popor ca adevărată, de filosofi – ca mincinoasă, de oamenii de stat – ca folositoare.

Şi astăzi, în Europa Creştinată, se pot auzi asemenea declaraţii. Deseori se repetă zisa: „Religia este filosofia poporului de rând!” Dar, întrebăm noi, care religie? Acel istoric Englez vorbeşte despre religia păgână, închinătoare la idoli. Dacă aceea se numeşte religie, atunci e o nebunie să numim Creştinismul religie. Ce unire este între Hristos şi Veliar?

Creştinismul [ortodox] nu e religie, în rând cu toate celelalte religii omeneşti, nicidecum, ci Creştinismul este descoperirea cerească a adevărului, Vestea de Bucurie a neamului omenesc, nu de la om sau înger, ci de la Însuşi Dumnezeu Făcătorul.

Hristos a zis: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” De ce vă va face slobozi?
Tocmai de religii, de filosofiile omeneşti, de concepţiile mincinoase ale lumii, de silnicia tuturor rătăcirilor lumeşti, care se împotrivesc Adevărului, sub orice nume ar fi ele şi pe orice tavă ar fi servite. În acest sens, spune şi marele Apostol: „Vedeţi să nu vă fure cineva cu filosofia şi deşartă înşelăciune, dupre predania oamenilor, dupre stihiile lumii, şi nu dupre Hristos.” /Col. 2:8/

Pentru că adevărul este unul, iar cugetările omeneşti sânt multe. Adevărul este totdeauna acelaşi, şi totdeauna egal cu sine.
Adevărul lui Hristos nu este paralel cu nici un sistem făurit de raţiunea personală a unui om.

Dar, despre aceasta, doar în treacăt şi doar ca să vă întăresc în convingerea următoare: Creştinismul nu e nici una dintre religii, nici una dintre filosofii, ci organismul cu totul aparte, original şi desăvârşit al adevărului dumnezeiesc viu, purtător de lumină şi purtător de mântuire.

Aţi auzit că scolastica Romană l-a adoptat pe Aristotel ca filosof oficial, cu toate că învăţătorul bisericesc apusean Tertullian a zis: „Filosofii sânt patriarhii ereziei.”

Creştinismul are înţelegerea sa aparte despre viaţă şi despre lume, organică şi sistematică, însă deosebită de toate filosofiile omeneşti. Şi atât.

Extras din Sf Nicolae Velimirovici - Simboluri si semne

Deci el e ametit. Dar cei care cred intr-un om care s-a nascut din fecioara, a murit si a inviat, si in acelasi timp toti mortii din Ierusalim s-au ridicat din morminte (toate lucruri care nu sunt sustinute de nici o sursa externa contemporana) cum sunt?

Creationistii incearca sa prezinte creationismul ca "stiinta" inca din anii '60. Si acum le tremura mainile de bucurie cand il mai gasesc pe cate unul cu PhD care le sustine punctul de vedere, si il pun repede pe youtube. Oamenii religiosi (unii dintre ei) ar vrea foarte mult ca stiinta sa la valideze credinta. Nu de alta, dar atunci ar scapa de disonanta aia cognitiva care nu le da pace.

Din pacate, asta nu s-a intamplat. Nu pentru ca stiinta e atee sau anti-religie, ci pentru ca nimic din ce sustine religia nu a putut fi dovedit de stiinta. E problema religiei, nu a stiintei.

Da, si asta pentru ca nu exista nici o dovada care sa arate ca exista "suflet". Asa ca psihologia lucreaza cu ceea ce am descoperit pana acum, nu cu chestii despre care ne dorim noi tare sa existe.

Si terapia asta ortodoxa, cam ce rezultate da? Inainte sa avem acces la terapie moderna, cati "nebuni" a vindecat? Treaba de la Tanacu tot "terapie" ortodoxa a fost?

De ce ar crede in existenta Diavolului? Cum poti sa iei in considerare in tratament o ipoteza de genul asta? Ca nici macar teorie nu e...

Sper ca realizezi ca orice adept al oricarei alte religii in afara de ortodoxie crede fix la fel despre propria religie. Si are argumente la fel de puternice ca si ale tale.

Adevarul este acela care este sustinut de dovezi, nu propagat prin frica si indoctrinare. Faptul ca "adevarul" apare intr-o carte scrisa de nu-se-stie-cine-si-cand si e etichetat ca "adevar", nu il face adevarat.

Iar despre cugetarile omenesti, unele sunt adevarate, altele nu. Dar asta se decide pe baza de argumente si obervatie, nu pe baza de traditie, autoritate si alte chestii pe care religia se bazeaza atunci cand vorbeste despre "adevar".

Daca te nasteai in Arabia Saudita, ai fi zis la fel, dar despre Islam. Si ai fi fost la fel de convins.

Sigur. Pentru ca isi permit sa gandeasca de capul lor, sa isi puna intrebari, si sa nu accepte "adevarul" pe nemestecate. Pot intelege de ce Biserica (oricare ar fi ea) ii percepe ca fiind periculosi.

In momentul in care scrii o fraza din asta, si dai cuvantului "intelegere" un sens total nou si propriu, fix cum iti convine, poti sa scrii aproape orice.

S saracii psihologi credinciosi, chiar ortodocsi ce fac?
Nu-si mai practica meseria pentru ca cei multi au impresia ca psihologia vine de la diavol?

Poate psihologul ala nu a vrut sau nu a putut deveni preot din anumite motive, desi si-ar fi dorit, asa ca face ceva oarecum asemanator, pentru a putea ajuta oamenii sa devina mai buni, sa-si depaseasca temerile sau pur si simplu sa ii ajute sa treaca peste traume sau probleme psihice (ex. depresia).

Femeile nu pot deveni preoti, si nu pot toate sa se casatreasca cu preoti, asa ca unele aleg sa ajute oamenii prin...psihologie.

Psihologia nu anuleaza credinta; nu are cum. Cine nu crede in Dumnezeu nu o face din cauza psihologiei, dar stiu ca pot veni la psiholog sa-i ajute in anumite probleme fara a fi judecati ca nu cred in Creator, sfinti, Biserica etc.

Konijiro, asa este, multi oameni nu au suflet, tu esti unul dintre acestia.

Din pacate pentru tine, citatele de mai sus au fost date de Mitropolit Hieroteos Vlachos si de Sf Nicolae Velimirovici, pe ei te-ai grabit sa-i contrazici ca un adevarat ateu militant ...

Esti liber sa crezi ce vrei, problema ta este ca nu te-a logat nimeni cu forta pe acest forum si se pare ca vrei sa ne demonstrezi cat de "fraieri" suntem daca credem in Dumnezeu si nu in stiinta - noua religie atee.

Konijiro, am observat ca ai pus "sufletul" intre ghilimele, iar pe Diavol l-ai pus fara, este asta o intamplare/coincidenta ?

Sfinţii Părinţi învaţă că închipuirea este o energie firească a sufletului, ajunsă astfel după cădere, adică putând să fie stăpânită de imagini şi false idei care pricinuiesc probleme grave organismului psihosomatic al omului. De aceea Părinţii spun că, atunci când omul se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scăpat de închipuire, adică energia închipuirii este nelucrătoare, lipsită de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagini, dar nu funcţionează. Acesta este înţelesul învăţăturii Bisericii după care Hristos a luat asupra Sa chiar şi această putere sufletească; însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu toţi oamenii după cădere, ea nu era lucrătoare în El. Inchipuirea este un fenomen de după cădere. Este urmarea căderii omului. Nici îngerii nu au închipuire. Numai oamenii şi diavolii au închipuire.

De aceea dau diavolii la iveală atâtea imagini şi urmăresc stârnirea imaginaţiei. Putem deci să susţinem că aşa-numitele probleme psihologice sunt toate rezultatul bănuielilor, gândurilor (logismoi) care sunt puse în lucrare în atmosfera prielnică a închipuirii. Cu cât omul este mai bolnav duhovniceşte, cu atât este mai copleşit de mulţimea imaginilor aduse de închipuire. Sănătatea duhovnicească cere anularea închipuirii cât mai mult cu putinţă. Intr-adevăr, când mintea este liberă şi luminată, încetează toată lucrarea închipuirii. De aceea, Sfinţii Părinţi învaţă că teologhisirea nu are legătură cu închipuirea.

Când omul, cu harul lui Dumnezeu, dar şi cu împreună-lucrarea sa, este izbăvit de toate imaginile şi formele zămislite de închipuire, devine teologhisitor şi dinlăuntrul inimii sale ţâşneşte adevărata teologie ortodoxă...

Întunecarea minţii pune în lucrare închipuirea şi, în lumea ei înşelătoare, omul poate crea feluriţi idoli ai lui Dumnezeu. Cu cât omul este mai bolnav psihic, cu atât imaginaţia sa este mai aţâţată. Cum ne dăm seama că o persoană suferă de anomalii psihologice şi se îndreaptă în mod sigur către schizofrenie ? Starea sa este dezvăluită de iluziile, dezamăgirile şi toate imaginile sale fantastice. Disfuncţia psihologică este în primul rând o boală duhovnicească, ce duce la moartea minţii. Pot spune că, atunci când văd că unul din fiii mei duhovniceşti este stăpânit de bănuieli, închipuiri şi alte gânduri, îmi dau seama îndată că mintea sa este bolnavă şi că are nevoie de ajutor. În anumite cazuri speciale, le-am dezvăluit primejdia de a rămâne izolaţi într-o lume iluzorie, năpădită de închipuiri. Cei trezvitori duhovniceşte nu ajung în acea stare. Dimpotrivă, oamenii care nu privegheză şi nu se străduiesc să se tămăduiască, pot sfârşi într-o stare înspăimântătoare, atât sufletească, cât şi trupească. Şi daţi-mi voie să spun că femeile sunt predispuse mult mai mult acestei primejdii. Tot aşa cum sunt vulnerabile şi din punct de vedere emoţional.

Părinţii spun că în sufletul femeiesc experienţele psihologice sunt legate mai mult cu cele duhovniceşti. Cu alte cuvinte, multe femei socotesc aşa-zisele stări sufleteşti ca fiind experienţe duhovniceşti. De pildă, se poate ca ele să simtă o dulceaţă emoţională în vremea rugăciunii şi să creadă că aceasta este venirea harului lui Dumnezeu. Este trebuinţă de foarte multă băgare de seamă, căci în acel moment intervin multe imagini închipuite, creând premisele unor grave anomalii sufleteşti.

Extras din Mitropolit Hieroteos Vlachos - Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa

Corinusha, poate te straduiesti si tu sa citesti cartea de mai sus, poti sa o descarci de aici - http://tineretulortodox.md/wp-conten...a_ortodoxa.pdf

Adevarata credinta duce la credinta. Adevarata stiinta duce la stiinta.
Cum adevarata credinta nu duce la stiinta, la fel si adevarata stiinta nu duce la credinta.
Dialogul dintre credinta si stiinta, daca se respecta cultura dialogului si intaietatea celui mai varstnic, ar fi benefic.

curios
 

Eu am vazut ca multi dintre oamenii de stiinta adevarati, ajung la credinta; mai ales in domeniul biologiei..:)
Da, stiinta adevarata duce la credinta, la uimire de perfectiunea creatiei, la umilinta pt aroganta posesiunii adevarului de catre omul ce nu e inca Om, la bucuria ca esti parte , cununa si administrator al creatiei, ca ai primit darul mintii ce se poate juca de-a explorarea creatiei apeland la diferite stiinte ale caror paradigm se schimba mereu....omul de stiinta care e credincios trebuie ca zambeste mereu.mai ales daca e psiholog

Buuun, deci imi citezi pe altii; asta nu ajuta. De ce nu imi poti da tu, un argument, al tau, legat de asta?
Jumatate din ce scrie mai sus e aberatie... ma intreb ce studii in psihologie are cine a scris cartea;
depresia nu duce la schizofrenie, iar schizofrenia are deja nevoie si de psihiatru si de medicatie...
Si ca de obicei, femeile... prin asta imi dai de inteles ca pt ca sunt femeie am inchipuiri deja si vorbesc prostii? Altfel, nu vad de ce sa fi adus in discutie despre faptul ca femeile sunt mai vulnerbile la boli psihice si duhovnicesti, atunci cand o feieie iti da un exemplu destul de des intalnit de ce cineva se face psiholog.

Corinusha, din pacate pentru tine ai depasit orice limita a bunului simt ... aberatii sunt afirmatiile tale de "anonima frustrata"