cred ca unii sunt facuti pt a se aduce jertfa pe ei insisi,nu e o calitate ce o poseda toti.
unii oameni din vremurile de pe urma vor muri de boala,altii de mucenicie,altii de imprejurari-foamete,sete(tot boala),dar cine rabda o vreme se va hrani si va bea,chiar pe pamant cu ajutorul Domnului.pt ca Domnul va avea grija de robii sai.

Maica Nila a fost si o foarte buna proorocita.
toate nevointele sunt grele si mai ales iubirea de aproapele.daca respecti primele 2 porunci esti ca si intrat in rai.pt ca dragostea de Dumnezeu si aproapele nu gandeste si nu face raul.un adevarat calgar trebuie sa fie mut si surd,ca un mormant atunci cand este batjocorit,barfit sau cand i se aduce laude.el trebuie sa vorbeasca numai ce e folositor pt suflet pt ca la judecata si vorbele desarte vor fi cantarite.
vezi prima pilda:

www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk

Pateric ... greseala de tastare.

Foarte frumos filmul si plin de invatatura ortodoxa. La fel si raspunsul.
Ceea ce nu inteleg este, de ce a fost banat rainrainbow.
Poate din greseala?!?

Povestea uimitoare a bancherului care a lăsat America pentru a fi călugăr în România: părintele Sava de la Mănăstirea Oașa

,,În timp ce unii trec fără regrete oceanul în căutarea unei vieți mai bune, alții fac drumul invers, spre România. Și asta după ce-au visat ani întregi să ajungă aici. Un astfel de om trăiește de peste un deceniu la Mănăstirea Oașa. Pe vremuri era catolic și lucra la cea mai mare bancă din America. Acum e călugăr ortodox și îi învață pe frații săi români muzică psaltică.
Acum 13 ani Părintele Sava a traversat oceanul ca să ajungă într-o țară pe care mulți ar da-o pe America. Pe atunci se numea Steven și știa pe de rost biblioteca tatălui său. Cu fiecare pagină citită a început să îl chinuie îndoiala în propria credință.
A ajuns la manastirea din Ardeal dupa cateva semne divine si astazi, parintele Sava, zis si americanul, ne spune povestea lui.''


Merita vazut si reportajul filmat.

calugarie
 

pentru cei interesaţi:
http://ioanflorin.wordpress.com/2011...-am-mai-facut/

Mi-a placut.
Insa tot nu m-a lamurit cum iti dai seama cand ai adevarata chemare si mai ales de ce. Nu vreau sa par superficiala dar totusi Dumnezeu a zis sa ne inmultim si sa umplem pamantul, nu manastirile. Atunci de ce unii din noi aleg sau sunt alesi pt treaba asta?

Cred că datoria de a umple pământul ne-am cam făcut-o. Cei care aleg mânăstirea (sau sunt aleși pentru ea) o fac pentru a trăi viața cea adevărată, în har, pentru a cunoaște iubirea desăvârșită, într-o relație directă cu Dumnezeu.
În fond, singura mântuitoare este iubirea, atât pentru mirean, cât și pentru călugăr. Căci degeaba ar trăi omul creștinește în lume, făcând chiar și 20 de copii, dacă n-ar avea dragoste... nimic n-ar fi. La fel și cel care alege mânăstirea: fără să sporească în dragostea de Dumnezeu și de oameni, nimic nu este.

Hmmm, ai copii? Cam ce mesaj crezi ca ar intelege un copil, daca i-ai spune asta? Cam ce crezi ca ar primi/simti un copilul, privind prin filtrul dragostei, daca i-ai spune asta?

Copiii îmi sunt dragi și regret că nu sunt mai mulți, cel puțin la noi în țară. Și consider că sunt binecuvântați cei care-i fac și-i cresc bine.

Însă de la venirea Domnului în lume, viața a căpătat un nou sens, și anume unirea cu El, învierea. De aceea stingerea pământească a neamurilor nu este un lucru rău dacă asta se face din dragoste de Dumnezeu, din faptul că tot mai mulți și-ar închina viața Lui exclusiv.

Ca sa iti inchini viata Lui Dumnezeu, o poti face oriunde ai fi (si in lume, nu numai in manastire). A afla insa care este menirea ta, felul in care sa ii slujesti Lui Dumnezeu dupa voia Lui, asta este insa ceva foarte delicat si necesita de fapt foarte serios discernamant duhovnicesc (si nu neaparat intrarea in manastire o implineste la nivel individual).

Iar daca voorbesti despre unirea cu Dumnezeu si dragostea Lui, eu cred ca prima scoala a dragostei este cea dintre parinti si copii - este primul, principalul si uneori singurul model de dragoste cu care un om paseste in viata si de la care porneste (in cautarea sa de Dumnezeu) spre a-i implini poruncile Lui (porunca iubirii). Totodata, acest model de dragoste parinte-copil poate deveni o reala patima in viata copilului devenit la randul sau adult, care sa fie o reala frana sau piedica un urcusul sau duhovnicesc, daca a fost prost, defectuos la inceput, primit din familia de origine.

De aceea, a putea creste un copil in asa fel incat modelul dragostei parintesti sa se suprapuna cat mai perfect cu modelul dragostei crestine (dragostea Lui Dumnezeu), este ceva cu muuult mai greu, cred, decat calugaria (unde monahul se ingrijeste doar de urcusul sau, si nu de al altuia cum ar fi un copil), pentru ca o astfel de suprapunere implica ca acel parinte sa traiasca in mod REAL dragostea crestina (dragostea Lui Dumnezeu) iar modelul pe care sa il arate copilului sa fie de fapt lucrarea Lui Dumnezeu in acel parinte. (Nu stiu daca mi-am facut suficient de clara exprimarea). Insa probabil ca foarte putini parinti isi pun astfel de probleme (din pacate).

sunt total DE ACORD cu tine

se spune că monahii se,aseamănă îngerilor.
crezi că am putea noi să înţelegem ce simt cei ce sunt chemaţi la viaţa ingereasca?

Răspunsul nu l-am dat unui copil, ci unei persoane mature, capabilă, cred, să înțeleagă ce am vrut să spun. Își arăta îngrijorarea pentru cazul în care prea mulți s-ar călugări.
Fără îndoială că și în căsătorie poți afla harul. Sunt două căi, care nu se opun una alteia, de unire cu Hristos. Fiecare să răspundă chemării sale.

După cum am spus, m-am referit la chemarea pe care Hristos ne-o face, de a trăi peste fire, în har. Inclusiv căsătoria creștină este o viață în care firea trebuie depășită, punând în loc harul.

Adaug: Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este nedepășirea viețuirii firești, ratarea harului, rezistența pe care o opunem față de înviere, indiferent că suntem căsătoriți sau singuri.

Stiu asta. Eu incercam sa iti sugerez alta introspectie, pentru ca fiecare mod in care formulam ceva, exprima ceva din noi. Insa iertare pentru lipsa mea de delicatete.

Revenind la raspunsul tau, consider ca dupa ce ca sint foarte putini care sa doreasca in mod real sa se schimbe (metanoia) ca sa isi traiasca in mod real viata lor dupa voia Lui Dumnezeu, apoi daca dintre acestia (putini) prea multi aleg calea calugariei, atunci chiar ca raman prea putini parinti care sa se straduie ca modelul lor de dragoste fata de copii sa fie unul intru totul nepatimas si sa fie model in dragostea de Dumnezeu, pentru copii lor.

Inca nu cred ca ne-am implinit datoria de a umple pamantul de copii cu adevarat iubitori de Dumnezeu, de adevarati crestini.
Tu ce zici?

Eu zic că, în calitate de părinte nu poți decât să te străduiești, însă nu poți să faci (și să crești) un copil iubitor de Dumnezeu, dar asupra ta poți lucra în acest sens.
Singurul „lut” pe care-l poți modela până la capăt este al sufletului tău.
Nu-mi place ideea de opoziție între cele două căi. Consider că amândouă sunt bune.

Asta da. Cu singurul amendament ca si asupra ta nu poti decat sa te straduiesti, pentru ca rezultatul de a trai peste fire iarasi nu depinde exclusiv de tine. La fel si in priviinta cresterii copiilor.
Pina la urma, nimeni nu poate sa se faca nici pe sine, nici pe altul, sa fie iubitor de Dumnezeu, ci Dumnezeu ii face, nu omul. De aceea sfintii au facut /adus pe atatia la crediinta - pentru ca Dumnezeu, nu sfantul (ca om) a lucrat prin ei. Asa, cu cat un parinte se straduie mai mult pe calea sfinteniei, cu atat, cred, ca Dumnezeu ar lucra prin el si in priviinta credintei copiilor. cred. Tinta ar fi, sa fie pt copil, un model de dragoste vie in si pt Dumnezeu.
Oricum Dumnezeu rasplateste si ajuta stradania reala.

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

te duci în mănăstire, când simţi că pentru asta ai fost făcut. când simţi că Lumea nu este pentru tine.
e greu să devii monah adevărat, dacă te calugaresti în urma unei drame, sau pentru că nu ai reuşit să te casatoresti.

din pacate sunt foarte multi care inca din tinerete simt ca lumea nu e pentru ei, dar nu ajung la manastire ci la balamuc...

tocmai de aceea este foarte greu a discerne între chemare către o viaţa şi neadaptarea
pentru alta.
tocmai de aceea în vechime te ţineau şi câteva zile la poartă mănăstirii şi apoi, dacă te primeau, te tundeau după minim 7 ani de ucenicie.
astăzi ... în maxim un an te-a făcut monah şi după încă un an poţi fi hirotonit, dacă corespunzînd cat de cât.
sunt încă mănăstiri unde regulă de 7 ani încă funcţionează.

si cei care deja sunt clerici? (preoti sau diaconi de mir, vaduvi sau parasiti de consoarte), devin "direct" ieromonahi? adica au dreptul sa slujeasca inca de la intrarea in cinul monahal?

preotia este preotie. nu se schimba după intrarea in cinul monahal.
harul este acelaşi. se adaugă doar viaţa şi trăirea de călugăr.

şi ca să nu fiu înţeles greşit, când am vorbit de calugarirea prea devreme, dau câteva exemple, care pat să mă contrazică.
am 3 prieteni care au fost calugariti în max. un an şi tot aşa repede au fost calugariti.
unul este ieromonah la o mănăstire de prin Baragan. nu am mai auzit ceva de el de mult timp.
unul este duhovnic la Mănăstirea. Sub Piatră din Apuseni, de maici. pr. Nectarie Apostol.
altul este duhovnicul Mănăstirii Durau, tot de maici. pr. Hariton Negrea.
dar toţi 3 şi-au făcut ucenicia la pr. Iustin Pârvu.
şi ce este cel mai important, au intrat în mănăstire deja călugări.
practic nu au schimbat decât haina.

Scuze, nu am procesat corect. Vrei sa spui ca au intrat deja preoti?

nu. erau "deja" călugări, în sensul ca traiau
viaţa calugareasca încă in lume fiind.
preoţi au fost făcuţi în mănăstire.

pai si daca iti sunt prieteni nu ii poti ruga sa-ti explice ce au simtit cand au facut asta? Sau e ceva intim?

Definitia calugariei

Cine este calugar?

Calugaria nu este un statut sau o alegere la un anumit moment din existenta unui om.

Calugaria este, in esenta, o stare a mintii, care nu depinde nici daca stai la bloc, la casa, in chilie, biserica, pestera, munte sau pustie.

Aceasta depinde intrinsec de doua functii psihologice:
1.facerea de promisiuni, vot, fagaduinta
2.respectarea acesteia cel putin o perioada rezonabila de timp (ex. o luna, sase, un an, toata viata)

Deci cel ce nu face niciun legamant cu Dumnezeu – nu este calugar.
Aceasta este diferenta fundamentala, granita dintre calugar si mirean – psihologia fagaduintei si pazei acesteia.

Dar nici cel ce nu poate respecta juramantul nu este calugar. Insa, daca acesta din urma isi reinnoieste cu mai multa vigoare juramantul de fiecare data cand cade, ramane in calea calugariei.

Intram pe drumul calugariei, in sens general, atunci cand luam un anumit vot:
mai facil: pentru diferite patimi (postire pentru pantec), frecventa rugaciunii
mai greu: ascultare, castitate, saracia duhului, iubire de dusmani

Devenim efectiv calugari doar legandu-ne si pazind toate cele patru juraminte esentiale :
ascultare,
saracia duhului,
castitate,
iubirea de dusmani.

cred că am scris deja ce trebuie să simţi.
nu i-am întrebat.
la Sub Piatră nu am ajuns. iar la Durau am ajuns o dată, dar pr Hariton este şi directorul Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” Durău şi stă cam prost cu timpul.

Deci sa nu ne insele aparentele.

Unii calugari sunt mireni,
Si unii mireni sunt calugari.

vreau sa devin calugar
 

eu doresc sa devin calugar chiar daca sant casatorit si am copil.

Si cu copilul tau ce se va intampla? Si el trebuie calauzit spre mantuire.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/calugariecasatorie.html

Trebuie sa studiezi din timp REGULAMENTULpentru organizarea vietii monahale si functionarea administrativă si disciplinară a mânăstirilor

CAPITOLUL II
Primirea în viata monahală
A. Actele necesare
Art.15 - Primirea în mănăstire, schit sau metoc a celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea Chiriarhului.
Atr.16 - Cel care doreste să intre în viata monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însotită de următoarele acte:
a) certificatul de nastere;
b) certificatul de botez;
c) actul de studii (solicitantul, dacă este minor, să fie absolvent al Scolii generale, cel putin si să aibă acordul părintelui sau tutorelui;
d) cazier judiciar;
e) certificat de stare civilă, din care să se constate că nu are nici una din obligatiile familiale prevăzute de Codul familiei;
f) recomandarea preotului paroh;
g) act privind stagiul militar si declaratia că renuntă la averea sa donând-o rudelor sau mănăstirii;
h) fisa medicală privind starea sănătătii fizice si psihice.
Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al părintilor sau tutorilor).
Minorii vor depune si consimtământul scris al ambilor părinti sau al tutorilor.
Mai mult:

http://www.nistea.com/regula.htm

in primul rannd,pe prim plan trebuie sa gasesti un duhovnic caruia sa ii poti dezvaluii toate gandurile altfel nu iti foloseste la nimic ca ai duhovnic doar in ideea de a avea unul;pana atunci nu e cazul sa banuesti ca aproapele tau e in ispita si iii da tarcoale pacatele,sper sa primesti cu optimism parerile care iti sunt date aici,ca sa poti a te folosi pe urma lor...

atunci nu mai fi asa de atenta la baetii care te privesc din anumite motive,nu neeaparat necuviincios;si in general la aproapele tau...sa auzim de bine:)

Da...preotul care vine in manastire ca sa ramana pana la ultima suflare,isi continua slujirea preoteasca,iar daca da dovada ca poate ramane si se incadreaza in randuiala respectivei manastiri,v-a primi schima mica astfel intrand in randul monahilor devenind ieromonah,iar de v-a fi de cuviinta v-a urca in rangurile monahale si preotesti:(ieromonah),(schieromonah),protosinghel, arhimandrit,schiarhimandrit,(arhiereu), mitropolit si patriarh,cele din paranteza sunt pseudonime de baza nefiind incurcate cu cele de rang,care se pun inaintea numelui de calugarie...ex;la Sfanta Liturghie cand se impartasesc,sunt pomeniti astfel:arhiereul Daniel ,arhiereul Teofan,arhiereul Galaction,ieroschimonahul Iov(schiarhimandritul Iov ,manastirea Varzaresti),ieroschimonahul Rafael(Rafael Noica),ieromonahul Iustin(arhimandritul Iustin Parvu), ieromonahul Nicodim(protosinghel Nicodim Mandita),si ieromonahul Savatie(savatie bastavoi),din toata insirarea asta vreau sa intelegeti ca doar 5 trepte clericale sunt in monahisc ,care nu au legatura cu treptele de administrare si anume:ierodiacon,ieroschidiacon,ieromonah,ieroschi monah si arhiereu...aceasta este o mica parte din monahism,care a fost adaugata in ultimele secole,pentru ca la inceput pe cand au fost infiintate viata de obste,de exemplu Sfantul Pahomie cel Mare printre miile de calugari nu avea preot ci toti se spovedeau la preoti de mir(casatoriti),pe care il aducea la timpul randuit pentru spovedania fratilor si impartasirea celor care primeau dezlegare;pt ca era socotita o indeletnicire care impiedica lucrarea curata a monahismului fiind subtil influentabila spre patima mandriei,de aceea si ierarhii din vremurile acelea erau casatoriti.

Film Ortodox Lavra Pecerska - Calea calugarului (tradus in romana)


http://www.youtube.com/watch?v=HYP6QSgdgK8

..."Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti."

Hm! Frumoasa semnatura ti-ai ales! Foarte frumoasa. Daca in timp o vei dobandi si in adancul sufletului, sunt convins ca peste o vreme tu singura nu vei mai accepta sa te infatisezi la "intalnirea cu Dumnezeu" altfel decat acoperita. Nu pentru ca asa fac habotnicii... Oricum, in faza aceea delicata, tu nu vei mai avea ochi sa selectezi, sa cercetezi, sa critici ceva din ceea ce se petrece in jurul tau. Cei din jur? OAMENI! Buni si mai putin buni; inselati si mai putin inselati, exact cum suntem si noi pentru altii. Intotdeauna vom afla in jurul nostru dintre acei mai rataciti, (pentru care sa ne rugam, nu sa ne consideram mai vrednici, fiindca nu stim cum vom sfarsi nici noi nici ei) dar mai ales dintre acei mai curati decat noi, care ori trec neobservati, ori dimpotriva avem tendinta sa-i judecam gresit.
Sfatul meu (daca mi-ar fi ingaduit!): Daca Dumnezeu e o tinta, ea nu e doar pentru tine, ci pentru toti. Tu, singura, n-o vei atinge niciodata, ci numai oferind si primind dragostea celor si de la cei ce vizeaza aceiasi tinta. Daca sunt mai slabi, tu ii vei ridica (prin puterea exemplului, mai ales); daca sunt mai buni, te vor imbratisa, te vor sprijini si-ti vor calauzi pasii. Spunand: "Eu nu!", e un semn de razvratire copilareasca. Copil fiind, si raspunzand mamai care te trimite sa te speli pe maini, cand vii de la joaca: "Eu nu!", cu siguranta o vei mahni, fiindca refuzul tau iti face rau tie in primul rand, dar mai ales este si o lipsa de dragoste din partea ta, printr-o astfel de atitudine.
Timpul e un mare dusman al nostru, fiindca ceea ce ieri era sfant, astazi este usor negociabil, iar maine o ironie. Credinta insa, ramane aceeasi. Astazi acceptam cu greu sa intram in biserica in maieu, pantaloni scurti, fusta scurta, fiindca imaginea aceasta de a ne aseza in genunchi in fata Maicutei noastre Preasfinte, sa ne spunem necazul, este cu totul nepotrivita. Si totusi, in libertatea asta a omului, prost-inteleasa, probabil va veni o vreme cand vor fi destui care vor spune asa cum spui tu acum: "Eu nu", intrand sa se inchine pe jumatate dezbracati. Chiar daca, femeie fiind, a intra descoperita acum in biserica, pare un gest nevinovat, acest gest da loc altor libertati viitoare, fiindca asa lucreaza vrajmasul, iar omul se lasa dus...

Poti face asta dupa ce iti indeplinesti datoria de parinte si in principiu si sotia ar trebui sa fie de acord.

Pacatoasa Teodora - film despre tunderea in monahism

https://www.youtube.com/watch?v=YbdXmme4CFk

Mi-a placut filmuletul. O fata frumusica, tanara...
Era si mama ei deja calugarita acolo. Asta n-am inteles...
Am cautat daca exista vreo carte in sensul asta si n-am gasit. Am gasit pe site un articol foarte interesant care explica putin simbolurile de la aceasta slujba.