![]() |
Citat:
|
Citat:
Scriu despre asta doar cand sunt scrise mesaje ce propaga aceste idei, expuse ca si cum aceea ar fi credinta ortodoxa. Daca se propovaduia arianismul scriam mai mult despre arianism, si bineinteles ca cei ce aveau acea conceptie vedeau ca scriu numai despre arianism. |
Citat:
Adică, atunci când noi suntem de acord cu ideea unui părinte, îl cităm drept argument invincibil; atunci când nu suntem de acord, părintele respectiv nu prea știa cum stă treaba cu învățătura Bisericii și de aceea, ignorant fiind, i se poate ierta. :) Părintele Stăniloae a fost exact specialist în dogmatică, dogmatică ortodoxă, iar părintele Constantin Galeriu a avut, de asemenea, o carieră teologică academică. Nu-i putem acuza pe acești părinți nici de relativism, nici de neștiință în cele teologice. Atunci, care să fie explicația? cumva noi le înțelegem în mod incorect "ecumenismul"? Sau? Nu știu... Mă puteți ajuta dvs? :) |
Citat:
Am scris "două tabere" nu în sensul de război, ci în sensul de două modalități diferite de înțelegere. |
Citat:
Exact! Mă bucur că mi-ați înțeles mesajul. Nici eu n-am susținut relativizarea învățăturii, ci tocmai faptul că, fiind diferiți, avem percepții subiective diferite. Am avut, chiar pe a doua pagină (cred), o discuție cu Vlad în acest sens și i-am spus că nu susțin relativismul dogmatic, iar Vlad mi-a acordat încredere. Mă bucură faptul că acum m-ați înțeles și dvs. Probabil că, din neatenție (vina îmi aparține), voi fi avut vreun mod de exprimare mai ambiguu, astfel încât, după aceea, orice am mai scris mi-a fost interpretat în sensul susținerii relativismului dogmatic. "Adica ii place cuiva culoarea rosie, altuia verde, unuia ii place un film altuia alt film sau mancare." Exact. Putem aplica și în privința vieții duhovnicești: unul preferă să se roage cu anumite cuvinte, altul altfel, unul își alege un duhovnic dur și autoritar, altul preferă un povățuitor blând și indulgent, unul își ia drept ghid în viața spirituală anumite cărți, ale anumitor autori (de exemplu, părintele Stăniloae, părintele Galeriu, Nicolae Steinhardt, Pr. Al. Schmemann, Paul Evdokimov etc), alții aleg duhovnici cu viziuni diferite (părintele Cleopa, Pr. Arsenie Papacioc etc) și exemplele pot continua. Risc să mă aventurez puțin mai departe: unii preferă să-I înalțe lui Dumnezeu cântări prin instrumente muzicale, alții doar vocal, unii rămân fideli minunatelor capodopere ale imnografiei bizantine, alții se roagă cu propriile cuvinte Tatălui ceresc etc. Astfel de diferențe interconfesionale nu sunt dogmatice, ci țin de ethosul fiecărei confesiuni, de modul în care fiecare grup de creștini Îl poate sluji mai bine, cu mai multă ușurință Domnului. Știți povestea despre măscăriciul care, zilnic, intra în catedrală și făcea gumbușlucuri de circ în fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul? Preotul, indignat, tocmai se pregătea să-l alunge pe nedisciplinat din locașul sfânt, când, cu uimire și teamă, a văzut cum Maica Sfântă, coborând din icoană, îi ștergea clown-ului stropii de transpirație de pe frunte, iar Pruncul râdea și bătea din palme privindu-l. Desigur, totul e fictiv, dar... dar atât de autentic totodată. În altă ordine de idei, adevărul că tigrul are 4 picioare sau că România se găsește în Europa NU sunt adevăruri absolute, ci relative și țin de lumea asta schimbătoare. Dacă vrea Dumnezeu, poate crea, începând de mâine, doar tigrii cu 10 picioare, iar în privința României în Europa... Nu știu, dacă vin chinezii peste noi, s-ar putea... :) Adevărurile lumii acesteia, verificabile empiric sau rațional, sunt relative, supuse transformării și depinzând întru totul de voința Creatorului. Unicul Adevăr absolut nu este un fapt obiectiv din universul creat, nici o idee, un concept sau o doctrină. Adevărul absolut este o Ființă unică în trei Ipostasuri. Doar El este Adevărul absolut (In14, 6) El, Adevărul, să ne apere pe noi de ispita de a-L relativiza vreodată în imaginația noastră și-n gândirea noastră îmbolnăvită de prejudecăți. Sigur că acest unic Adevăr niciodată și de către nimeni nu poate fi relativizat, fiindcă El este veșnic și e tot una cu Iubirea (I In4, 16). El e Izvorul unic al adevărului și al iubirii și numele Lui se cuvine a fi slăvit în vecii vecilor, Amin! |
Citat:
Hristos în mijlocul nostru, domnule profesor! |
Citat:
Iar despre parintele Galeriu am scris doar de afirmatia cu yoga, care in mod evident e gresita daca asa ar fi spus. Despre care e invatatura ortodoxa si unde se gaseste cred ca am scris numai pe totpicul asta vreo patru mesaje. Dar cand exista chinul asta sa arati ca neadevarul e adevar nu are nicio importanta ce as scrie. Cum spuneam si la inceput, avem conceptii evident diferite (cei din taberele denumite de tine). Practic, dupa pararea mea, nu e doar o divergenta de opinii, e ca si cum am vorbi limbi diferite. E si un sistem de gandire diferit. Cel ce arata invatatura ortodoxa nu trebuie sa se chinuie prea mult, sunt citate in abundenta. Cel ce vrea sa arate invatatura cealalta nu are citate si de aceea il ironizeaza pe cel ce da citatele. N-ar da si el citate daca ar avea de unde? Asa e un chin, sa reinterpeteze unele citate, sa exprime totul ca o filozofie, pentru ca nu are alta baza. Dar nici in ruptul capului n-ar recunoaste ca a crezut ceva gresit si sa afle adevarul, mai bine se chinuie asa, cand totul e atat de simplu. Ca sa repet, invatatura ortodoxa e condensata in catehism. De asemenea, citatele din sfinti care sunt in concordanta cu invatatura ortodoxa. N-o sa citam pe Fer. Augustin ca sa sustinem predestinarea. Bineinteles ca am scris tot degeaba, eu mi-am facut datoria. |
Citat:
Și totuși: fiind toți credincioși, toți suntem convinși că Hristos este Dumnezeu! E doar un exemplu, cel mai important. Prin urmare, cu toate polemicile noastre, ne asemănăm în gândire în privința aspectelor esențiale ale credinței. Și totuși gândim diferit, percepem în mod diferit anumite realități pe care toți le acceptăm, trăim în modalități diferite relația cu Dumnezeu pentru că, așa cum v-a scris și domnul Cezar, fiecare dintre noi are o personalitate unică și diferită de a tuturor celorlalți - așa ne-a lăsat Dumnezeu. Suntem subiecte, nu obiecte. Dumnezeu este Subiect, Ființă personală, nu idee abstractă. Nu credem într-un "Dumnezeu al filosofilor", ci în Dumnezeul Cel viu al credinței, al Revelației, în Dumnezeul făcut Om pentru a ajunge în maximă apropiere de noi, pentru a împărtăși, pentru a asuma în mod deplin toate experiențele noastre (în afară de păcat), inclusiv experiența morții. De aceea, dacă Dumnezeu este Subiectul suprem și noi suntem tot subiecte, persoane unice, vii, libere, atunci subiectivitatea noastră este, sau nu implicată în actul credinței? Credința e, în acest caz, un fapt obiectiv, sau subiectiv? Atenție: n-am spus "relativ", ci "subiectiv". Credința este mai mult adeziune rațională la un set de idei, sau fidelitate față de Persoana Celui în Care credem?... Hristos în mijlocul nostru, domnule Cătălin! |
Citat:
Laura, eu ti-am inteles mesajul dar nu cum l-ai inteles tu. Stiu de la inceput ce sustii, iar acesta e tocmai relativismul si dogmatic si in alte domenii. Ne invartim degeaba in jurul cozii, parca relativismul asta s-a transferat si la intelegerea obisnuita, nu doar dogmatica. Te intreb sincer, nu sustii exact conceptiile ecumeniste? Daca nu stii exact care sunt, am mai spus, cauta orice articol ortodox pe tema asta si le gasesti acolo. De ce tot filozofam nu stiu, are cineva timp de pierdut? |
Citat:
1. pentru că Sfântul Nicolae a reacționat în acest mod nu pentru că cineva Îl mărturisea pe Dumnezeu într-un limbaj diferit sau se ruga cu alte cuvinte etc. Sfântul Nicolae, cel atât de iubit pentru blândețea și smerenia sa, era, totodată, un curajos mărturisitor al lui Hristos (se știe că fusese și arestat în vremea persecuției lui Dioclețian) și n-a suferit să vadă cum El, Domnul și Dumnezeul nostru, Cel Care S-a sacrificat pentru noi, e renegat de către un preot (Arie) în plin Sinod Ecumenic, după ce Biserica lui Dumnezeu abia scăpase de prigonitorii din afara ei. Sfântul Nicolae n-a fost intolerant față de o persoană care avea opinii diferite, ci NU a putut tolera blasfemierea lui Hristos Dumnezeu, reducerea Lui la nivelul ontologic de ființă creată și toate acestea în gura unui preot, care urma să-i călăuzească spiritual pe creștinii încredințați purtării lui de grijă. Faptul era, așadar, grav și momentul istoric era critic. 2. pentru că el, cu discernământul său duhovnicesc, a intuit (poate că din motive pe care eu nu le pot desluși, fiind încă un copil în cele spirituale) faptul că așa era potrivit să acționeze în acel moment. Noi nu suntem Sfântul Nicolae. "Non licet bovi quod licet Jovi". Nouă ne este oprit a ne manifesta în mod violent (fie și numai printr-un gest simbolic, ca-n cazul Sfântului) în discuțiile despre credință. Totuși, atunci când Hristos al nostru e renegat, necinstit, relativizat, se cuvine să mărturisim, cu iubire și FERMITATE, că El este Dumnezeu!!! Doamne ajută! |
Citat:
E ca si cum am discuta aici tot timpul daca un lucru real e ceea ce este sau daca e fiecare cum il vede. Un leu este un leu, nu depinde de imaginatia cuiva, este un adevar absolut. Acest relativism este din hinduism, budism, pentru ca si ecumensimul este o ramura a new-age-ului, care incearca sa amestece toate religiile. Dogma este ceea ce Domnul ne-a revelat, si ceea ce a clarificat si Biserica. Au fost si lucruri care probabil nu ni s-au revelat sau care sunt revelate dar nu sunt clarificate. Dar ceea ce s-a revelat si clarificat nu e ceva subiectiv, de aceea spunem ca dogma este infailibila, nu poate fi modificata, e perfecta. Dogma tine de credinta, modernismul propovaduieste un umanism ateu, bazat si pe "iubirea" oamenilor. S-a vazut iubirea oamenilor in regimurile atee, revolutia franceza sau comunism. Prima porunca este sa iubesti pe Domnul mai preusus de tine si ceilalti oameni, sunt primele porunci din decalog si dogma tine tot de acest lucru. Voi nu va dati seama, dar va axat exact pe acest umanism ateu, trecand in plan secund prima porunca, care de fapt e credinta. De ce e asa greu sa acceptati invatatura ortodoxa si va luati dupa nu stiu ce pastori de peste ocean care nestiind ce-i cu ei au inventat conceptiile acestea? Invatatura ortodoxa este frumoasa, perfecta, nu are nevoie de infuzie protestanta sau din nu stiu ce cult. Nu exista nicio inatvertenta, contradictie, numai la catolici sunt cu zecile, e si greu sa ramai catolic daca te apuci sa studiezi dogma catolica, daca ai dragoste de adevar si nu crezi orbeste. Si aceasta idee, ca ar conta doar credinta in Fiul lui Dumnezeu e tot de la protestanti si ecumenism. Totit ereticii in afara de Arie credeau in asta, sfintii nu aveau toleranta asta sa vada ca ei vad ceva diferit, probabil ar fi trebuit sa-i considere profeti, nu eretici. Citat:
Citat:
Citat:
|
Cătălin, învățătura ortodoxă nu e text, ci stare de spirit
"Multe am a vă scrie, dar n-am voit să le scriu pe hârtie, cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să grăiesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină." (2 In 12)
"Drept aceea, privegheați, aducîndu-vă aminte că timp de trei ani n-am contenit, noaptea și ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi..." (FA 20, 31) Ce duh anume e sugerat acolo? Ce stare de spirit? Ce componentă indispensabilă a dreptei credințe, a dreptei învățături? Ce înțelegem, cu ajutorul acestor versete (și al altora din NT) despre învățătură, despre Evanghelie, despre dreapta credință, despre Tradiție, despre Duhul Bisericii? În epistolele către frații de credință care alcătuiau primele comunități euharistice, Apostolul caută să țină flacăra credinței dincolo de rătăciri, date fiind numeroasele ispitiri sub care trăiau frații, vechile convingeri religioase care încă mai mișcau prin memoria lor, insuficienta clarificare a chestiunilor dogmatice fundamentale (dogmatica avea să se contureze treptat, mai ales sub aspectul terminologiei, cu prilejul primelor sinoade ecumenice, precum știm din istoria Bisericii) precum și alte variate piedici care țin, mai întâi, de condiția firii noastre rănite prin păcatul protopărinților. Cum constatăm că procedează Pavel, îndeosebi, precum și Ioan - conform textelor citate? (aidoma celorlalți apostoli, ale căror epistole ne stau la dispoziție prin mijlocirea NT) Dincolo de tot felul de artificii care țin de pregătirea oratorică și psihologică a retorului, ori poate tocmai în consens cu aceasta, Pavel și Ioan au mereu grijă să sporească, prin trimiteri cu impact emoțional, starea de spirit a destinatarilor. Alegînd și îmbinînd cu măiestrie elemente care țin când de forța logicii când de zvâcul voinței, când de cel al unor simțăminte puternice, Apostolii înalță mereu o stare de spirit înspre care îi cheamă pe frații creștini. Miezul acestei stări de spirit este, evident, iubirea. Cuvintele lor sunt părintești. Trimiterile sunt necontenit la iubirea Domnului, jertfelnică. Rugămintea e spre stăruința în bună înțelegere între frați, în supunere, în punerea pe loc secund a celor personale, cu sens de egoiste. Îi numesc pe creștini când copii, când sfinți, pentru a-i ajuta să devină conștienți cât sunt de curați cu inima și cât pot, încă, deveni de curați, despătimindu-se de duhul cărnii, de duhul lumii acesteia. Încă și mai mult, mult mai mult, prin cuvioșie, prin toate darurile Duhului, pe care Pavel și Ioan nu încetează să le reamintească... Le cer, de asemenea, să se străduiască pentru a rămâne și spori în curăție, nu doar să aștepte mângâierea peste ei. De ce? Pentru ca bucuria vieții creștine să își atingă rostul: să fie deplină. Întrucât scopul creștinului acesta și este, spune Domnul: să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, să trăim fericirea deplină a întâlnirii cu El, în comuniune de duh și fapte. Cea mai bună cale de a spori bucuria și fericirea întru Hristos, spun apostolii după cum cunoșteau deja din conviețuirea lor cu Domnul, este conviețuirea. Oralitatea învățăturii nu se datorează neapărat lipsei mijloacelor de scris și a altor piedici tehnice (aveau destule mijloace, iar Domnul ar fi putut să le sporească, de-ar fi fost important pentru mântuire) ci faptului că în comuniunea efectivă, trup și suflet, împărtășirea este deplină iar Duhul lui Hristos rodește din belșug, covîrșind pe oamenii înfrățiți întru El. Ne atrage atenția textul, de câte ori citim Epistolele, că apostolii susțin neîncetat această trăsătură a învățăturii creștine, diferită de alte trăsături ale învățăturilor păgâne: a cunoaște înseamnă a conviețui în Duhul Iubirii. Nu a scorni concepte și relații interconceptuale, precum știința slabă a lumii acesteia, care țese o pânză de păianjen din care nu mai poate ieși, precum musculița. Ci smerind mintea, umilind duhul, eliberînd firul verde al iubirii inimii, frumos străjuit de reperele revelate ale dogmelor, lăsînd ca simțământul cel mai adînc ontologic al omului să prindă putere și să se întindă, precum focul, în inimile tuturor: bucuria deplină a împărtășirii cu Părintele Iubirii. Toată dogmatica și discuțiile dogmatiștilor au ca scop drept ca acest amănunt care caracterizează învățătura creștină și dreapta credință să nu se piardă din sufletul nostru. Anume, că suntem chemați să devenim comuniune a iubirii jertfelnice, nimic altceva. Sau mai exact nimeni altcineva. Pentru aceasta, Apostolul Pavel și Apostolul Ioan (conform textelor citate) se tânguiesc uneori, se tem, se lamentează, se înflăcărează, suferă (zice Pavel) iarăși durerile nașterii (din Duh), se bucură. ACESTA este miezul învățăturii creștine. O învățătură unică, diferită de toate celelalte, raționaliste și logiciste, astfel implicit limitate și false. O învățătură unică întrucât doar ea poate ajuta pe om să nădăjduiască Viața. O învățătură care, dincolo de frumusețile ei intelectuale certe, dincolo de antinomiile și paradoxurile ei, chiar, are o proprietate remarcabilă: fericește, învie, îndumnezeiește. Nici o altă învățătură de sub soare nu poate recupera pe om la starea lui dintâi, paradisiacă, cuminte, aproape de deplinătate. Nici o învățătură omenească nu poate recupera pe om înaintea lui Dumnezeu. Nici o învățătură omenească nu poate transfigura ontologic ființa umană, așa cum doar învățătura creștină o poate face, pe drept cuvânt și dovedit. Iar această învățătură se numește: cultura Duhului, învățătura bucuriei și-a lacrimilor căinței, graiul viu al omului către semen prin care vin și lucrează energiile dumnezeiești cele dintâi, necreate. Și care, în momente de taină mare, e însoțită de gestul corpului, gest concret, pe care nici o altă învățătură nu îl poate oferi: punerea mâinilor, sfințitoarea și înveșnicita de Viață. Așadar, de Iubirea în comuniune euharistică vorbim. Aceasta e cu adevărat credință și învățătură dreaptă, Cătăline! De la ea nu putem face rabat, nici o clipă, întrucât ne agonisim moarte cu fiecare gest strâmb. Ne agonisim păcatul. Cumplitul păcat, girul morții. |
Pe alt topic, cel dedicat Sfântului Siluan, postarea lui VladCat (citînd din Gheronda Sofronie) poate fi reper și îndreptar pentru dezbaterea noastră.
Orice am crede că clarificăm prin dispute, e decisiv să rămânem în duhul zugrăvit de Gheronda. Animat de acest duh, care nu e altul decât Duhul Bisericii, creștinul stă în dreptate înaintea lui Dumnezeu atunci când poartă o polemică sau alta. Altminteri rătăcește de la dreapta și sfințitoarea învățătură, oricâte lucruri "înțelepte" ar zice sau ar scrie. Nimic nu e ziditor dacă nu respiră în Duhul Iubirii Dumnezeiești. |
Citat:
Daca Sfantul Nicolae ar trai in zilele noastre, oare cum ar reactiona la incercarile de a ni se impune ecumenismul? Si cum ne-am raporta la el? Te asigur ca ar muri de inima sau operat! Cu ,,dragoste'' exemplara! De ce sa ne ascundem dupa deget? |
Citat:
Asa inteleg si eu Ortodoxia. Nu am nimic de adaugat. Apreciez si stradania lui Cristian, care posteaza si el texte in acelasi spirit, cel al culturii Duhului, al dragostei, al Adevarului Iubirii, cum frumos spune parintele Pantelimon de la manastirea Oasa. Bucurii! |
Citat:
Citat:
În ce s-ar concretiza așa zisa perspectivă diferită? Poți să dai exemple, sau este vorba doar despre o lozincă? Citat:
Citat:
Apropo, întrebare de baraj, atât pentru pravoslavnici cât și pentru heterodocși: cine este așa zisul vicar al lui Hristos, Petru sau papa, și dintre papi care dintre ei? Dacă e papa, atunci sfântul Petru ce mai paște, el ce mai păzește, cine, de ce și cum a reușit să îi fure cheile Împărăției și să îl lase pe sfântul Petru fără chei, fără păstorire, fără turmă și, mai ales, fără loc de muncă mai ales pe criza asta economică? Citat:
|
ȘI APROPO, ÎN CE AR CONSTA, AȘA LA MODUL PRACTIC ȘI DIRECT, DESCHIDEREA PE CARE TREBUIE, CICĂ (DE PARCĂ NU AM AVEA-O), SĂ O AVEM FAȚĂ DE CEI DE ALTE "CONFESIUNI", ȘI ÎN SPECIAL FAȚĂ DE " CATOLICI"?
Citat:
Și nu am înțeles nici acum de ce deschiderea ar trebui să o avem noi? Citat:
Și pravoslavnicii și "catolicii" se uită la Dumnezeu, fiecare cum poate, unii mai de aproape de Lumină și mai cu Lumina în ei, alții mai de departe și cu lupa raționalismului; dar deși se uită la același Dumnezeu, pravoslavnicii nu văd cum Duhul purcede de la Tatăl și de la Fiul ca dintr-un singur principiu, deși Tatăl și Fiul, oricât i-ai uni, rămân și vor rămâne pururi două persoane, altfel spus Ei pot fi un singur principiu al Duhului dacă privești spre Dumnezeu din camera obscură din care privesc așa zișii catolici. Obscuritatea și întunecimea nu numai din cămara lor ci chiar din lăuntrul lor îi face să Îi vadă pe Tatăl și pe Fiul ca o singură Persoană, ca un singur Chip, anulând în fapt Persoana din Sfânta Treime. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Ca sa nu mai vorbim ca, extinzand exemplul si la alte confesiuni care se vor in legatura cu Dumnezeu, lucrurile se complica si mai mult iar in loc de pretinsa "unitate in diversitate" reusim sa conturam un "dumnezeu" ipocrit si mincinos. |
Citat:
Cu atat mai mult, nu exista adevaruri care sa se bata cap in cap. |
Citat:
Citat:
După cum am mai spus, nu există la propriu pravoslavnici în afara Pravoslaviei, nu există pravoslavnici în afara Botezului și a Ungerii cu Duhul Sfânt, a împărtășirii din Sfintele Mistere, a unei vieți corespunzătoare cu statutul de nou născut din Dumnezeu. Duhul Sfânt este Duhul unității, nu al risipirii, și ca să mă folosesc de exemplul pe care l-ai dat, "sutașii" din afara Pravoslaviei vor găsi într-o zi, prin harul lui Dumnezeu și prin buna lor credință în căutarea Vieții celei adevărate adevărul și Pravoslavia Creștină. Poate ești victima unei propagande protestante sau papiste, sau ecumeniste, care încearcă nivelarea lucrurilor, doar doar ne-om duce și noi la aceeași troacă cu ei. Eu văd foarte bine că tu militezi, și din ce în ce mai susținut și mai agresiv, pentru abolirea granițelor confesionale, mai ales ale granițelor pravoslavnice, și în același timp pentru deschiderea pentru celelalte confesiuni. Evident, celelalte confesiuni "creștine" nu trebuie să abolească granițele, doar noi pravoslavnicii trebuie să facem asta, pentru a putea probabil să ieșim din starea de formal botezați și a primi și noi mântuirea. Ți-am spus deja că te contrazici de multe ori și multe lucruri pe care le spui sunt cusute cu ață albă, ca să nu spun că sunt în vecinătatea înșelării duhovnicești. Citat:
Citat:
Și apropo, de ce să fie numai ortodoxul consecvent credinței sale, ceilalți, heterodocșii, ereticii și toți sectarii, ei nu pot să fie și ei consecvenți credinței sale? Numai ortoodxul trebuie să fie ortodox cu acte, ceilalți nu? sau poate pentru ceilalți este valabilă zicerea cu ortodoxia, firea omului. Toți ereticii sunt ortodocși de la natură; ce sens ar mai avea existența, barierele Ortodoxiei din moment ce există peste tot, că doar toți sunt părtași la natura umană, adică la "ortodoxie", ce, Doamne ferește, să ne mai ferim atâta? Toată lumea-i ortodoxă și punct. Nu trebuie să devină, căci este așa făcută de la natură. |
Citat:
Corect! Dar analogia e un pic invers. Problema nu e ce le spun eu, ci cum rodește ce spun eu în fiecare. Nu Dumnezeu e pricina diferendelor dintre noi (sau poate că e!, într-un fel care ne scapă), ci modul nostru personal de a fi, de a alege, de a rezona și lucra Voia Lui. Uneori suntem mai centrați pe unitate, alteori pe diversitate. Nu-i bai. Rău îmi pare a fi, însă, atunci când hrănim contrarii și contradicții. Slujim dezbinătorului. Între conflictele personale, lăuntrice și dispoziția spre conflictul cu semenii (în mod cu totul special în chestiunile de credință) cred că e o legătură strașnică. Prea mult nevrotism și paranoia, prea mult în creștinismul nostru cu sârmă ghimpată. Sârmă care-i pusă de noi, ortodocșii, nu de Domnul. Ghimpele atitudinii, ghimpele resentimentului și al simțământului vădit fariseic. Nu avem stofă de vameși, nu avem... Gheo al nostru își închipuie, sărmanul, că e bun creștin. În fapt, toată ziua își vede de dumnezeul lui, chiar când se roagă. Nu pricepe însă, nu remarcă, grobianul fariseu, cum e treaba cu Dumnezeul nostru, al creștinilor. Și când nu-i iese ciunga, când voia lui e surpată din te miri ce pricini, se crede îndurerat și lovit în aripa sfințeniei. Mamă, ce mai acatiste trage atunci Gheo, sărmanul! Și invers, când îi pică bine zarul, trăiește neroada impresie că e mare și tare... plăcut lui Dumnezeu. Iar pe semen firește că îl invidiază ori îl disprețuiește, după caz. Pământ bocnă împietrit, Gheo ăsta, adică majoritea creștinului de pe la noi, ortodoxul cică. Majoritatea creștinului din mine, mai întâi! Că altfel nu-l întrezăream nici pe Gheo. Uite, însă, că îl mai descopăr oarecînd, că doar n-oi fi mereu boul boilor să neg sau să raționalizez la nesfârșit mișcările perfide de sub draperia fină a conștiinței mele. Mă mai trezește harul, Mila lui Dumnezeu și mă surprind uneori, prea rar comparativ cu frecvența pe care o bănuiesc ca fiind reală în adîncul inimii, cum/cât Îl îndurerez pe Hristos, mutilîndu-mă și surghiunindu-mă singur în țara nebuniei și a morții. Slavă Domnului că-mi arată, încă, starea mea! Sfântul Siluan, Părintele Sofronie, Gheron Iosif, Părintele Paisie - nu umblau cu sârma ghimpată după ei. Își vedeau de rugăciune, de împărtășirea bucuriei în Domnul, de lacrimile căinței. Avem și alte pilde vii printre noi, astăzi. Un exemplu ar fi Părintele Rafail. Să-i remarcăm atitudinea, tonul, duhul! Să luăm aminte la nuanțele gândului inimii sale... Doamne ajută! |
Citat:
Diferentele intre confesiunile la care bati apropo, sunt mai profunde decat cele enuntate mai sus si SUNT dogmatice. |
Citat:
|
Citat:
Despre asta este topicul pana la urma, reciteste-ti cu atentie mesajul cu care TU l-ai deschis si ai sa-ti aduci aminte. Citat:
Care "noi"? Noi ortodocsii? Noi ortoocsii si romano-catolicii? Noi toti care ne spunem "crestini"? Citat:
NU orice traire sentimentala este si una spirituala (in sensul autentic al termenului) Fara doar si poate o persoana atat de capabila ca tine care cunoaste invatatura ortodoxa cunoaste si acest aspect, nu-i asa? Citat:
Al doilea in schimb e buba, avand de a face cu subiectivismul de care ziceam mai sus. Citat:
Cele doua tabere puse in opozitie nu sunt un antiecumenist versus doi "marturisitori ai lui Hristos", ci cei care reprezinta tocmai opusul (extrem al) antiecumenistului. Citat:
Citat:
Lupta aici nu se duce pentru a monopoliza dragostea lui Dumnezeu. Adica..e chiar stupid sa pui problem asa si sa incerci sa ascunzi astfel adevarata natura a disputei. O alta tentativa de genul asta fiind falsa dilema "dar ceilalti nu se mantuiesc"? |
Citat:
Nu e gresit sa apelezi la o autoritatea corecta, gresit este sa apelezi gresit la autoritatea corecta. Iar asta se leaga de: Citat:
Ci pur si simplu, a apelat la o autoritate, cea mai inalta autoritate la care avea acces, binenteles dandu-i o intorsatura convenabila, practic falsificandu-i intelesul original si utilitatea reala, lucru care nu i-a scapat Fiului lui Dumnezeu. Iar tu, talcuiesti toata povestea prin slaba intelegere dovedita de notiuni ca "originalitate" si mai ales "imaginatie" care se potrivesc cu spiritualul ca nuca in perete ca sa nu mai vorbesc de specific-adolescentinul "plictisitor". Si binele si raul pot cunoaste nenumarate variatiuni si in egala masura pot fi reduse la aceleasi notiuni morale de baza. Nici unul nu e mai plictisitor decat celalat, sau in egala masura pot fi ori unul ori altul - dar dupa orientare sufletului omului. Uite, iti poate confirma char colegul Theodor, a carui convingeri sunt o compilatie de crezuri partial adevarate si diverse erezii, nimc din cale afara de original - dar lui ii ofera satisfactia personala. Implinire spirituala sigur nu, dar in orice caz, se declara mai plictisit de crestinismul "standard", oficial decat de propria creatie, apropo de subiectivism si "diversitatea" pe care tii sa o pui musai, cvasi-nediscriminat intr-o lumina pozitiva. Si da, intr-un fel, dupa definitia ta, vorbeste de (relativ) acelasi Dumnezeu. |
Citat:
Dar din pacate nu stapanesc arta lui "daca nu-i poti convinge, zapaceste-i". Asadar, am incercat sa aplic tot vechiul meu stil: extrage ideile de baza, cauta neconcordantele, trateaza-le. Dar iarasi, nu am reusit. Este definita o pozitie, a celora cu sarma ghimpata dar fara a se mentiona in ce consta efectiv, este declarata o pozitie (aparent opusa) a unor nume sonore (dar iarasi nu stim in ce consta de fapt) iar la mijloc pica un personaj imaginar (Gheo) si unul real (autorul postarii) a caror conexiune cu cele doua pozitii si subiectul topicului iarasi e mai presus de intelegerea omului obisnuit asadar n-are sens sa-i iau si pe ei la disecat si ma opresc aici. |
Nu poți ieși din "vechiul meu stil", e limpede. Te-ai gândit vreo clipă că e posibil ca eu să NU scriu pentru a ține lecții, sistematic, detaliat și cu scop persuasiv ori lămuritor?
Probabil tu ești obișnuit cu tine, care faci ceea ce eu arăt mai sus că nu fac. Poate că o fac uneori, așa de amoru artei, dar nu mereu întrucât nu am chef și pentru că nimeni nu mi-a cerut sau oferit acest rol pe forum. Te nedumerește, te zăpăcește ce scriu și cum scriu din cauză că, repet, tu îmi atribui o însușire pe care nici nu o dețin pe forum nici nu o râvnesc: aceea de a prezenta totul clar, sistematic, ca și cum aș da lecții (clasice, în stil desuet), de a evalua și conduce pe alții, de a arăta cât ditamai adevăru am în mușchiu meu etc. Confuzia pe care o trăiești (și care te trăiește) este de natură proiectivă, colega. Ia aminte la propria mișcare a minții, la tendința ei rutinieră înainte să pui etichete și să ironizezi pe interlocutor! În ce mă privește, sar din termen în termen sau de la un fir la altul pentru că nu mă stresează prea mult că X sau Y își închipuie vrute și nevrute despre cine sunt și ce intenționez. M-am prezentat deja, de la bun început. Nu sunt un secret pentru nimeni, nu am nimic important de ascuns. În ciuda faptului că o mulțime de paranoizi de pe forum și-au închipuit că am ba o intenție ba altele, eu am una și bună: să exprim ce gândesc, ce simt în legătură cu oamenii și cu viața de credință, așa cum mă taie capul, cum cunosc. Socializez și eu, vorba prostului generalizat din zilele (sau nopțile care nu se mai termină ale) României de azi, desfigurata. Nu țin lecții. Dacă ți-aș fi profesor (ghinionul tău că nu m-ai avut la vreo disciplină) ai putea abia atunci să vezi cum înțeleg eu lucrul sistematic, clar pentru toată lumea, coerent și limpede, predarea cu metodă, relația centrată pe cunoaștere etc. Dar o astfel de perspectivă e exclusă. Printre altele pentru că de-o vreme am învățat să îmi aleg elevii, anume după criteriul flexibilității mintale și al productivității, iar nu după rigoarea critică a raționamentului rigid. Sterilitatea cugetului rigorist e o pacoste între oamenii care vor să se bucure de libertatea de a fi om. Așadar te rog să accepți că scriu după chef, cu oarecare pasiune conform firii mele și interesului pentru viața creștină, avînd doar grijă să nu spun tâmpenii prea mari (am și eu respectul meu pentru învățătura Bisericii, pe care o consider cu adevărat dumnezeiască, capabilă să învie morții, fie și indirect) și să nu lezez pe careva peste măsură. Nu sunt prea stresat când arunc o vorbă prin tastele astea. Sunt stresat doar atunci când întâlnesc oameni care nu se mai satură să își lăfăie răutatea și neputințele, fluturîndu-le ca și cum ar fi virtute, sărmanii. Știu însă că e vorba de oameni necăjiți, însingurați, bolnavi de prea puțină experiență de viață, care nu au de oferit semenilor decât mârâituri, critică rece și, eventual, citate (prost alese)... P.S. Ți s-a întâmplat vreodată, în ultimi 20 ani, să te surprinzi fluierînd ușor un cântecel? Așa, aiurit, cu oarecare zâmbet pe chip, cu nostalgie sau vreun țâr de veselie, distrat... Nu e nevoie să-mi răspunzi. Oricum mi-ai răspuns prin tot ce postezi, din cămașa ta de rigoare programatică, de când te știu pe forum. Scuză-mă că nu am prea multe cuvinte de mângâiere pentru tine. Nu-mi plac roboțeii cinici, diagnosticieni și castratori. (Precum nici robotițele.) |
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
În al patrulea rând, dacă Arsenie Boca ar fi vrut să picteze pe cineva cât se poate de "catolic", l-ar fi pictat, și aici cred că Mihnea Dragomir ar fi întru totul de acord, nu pe Francisc de Asisi, ci pe ... Papa, papa fiind cel care poate fi considerat cât se poate de "catolic". Dar de vreme ce Arsenie Boca a ales să zugrăvească nu pe papa, ci pe Francisc, cred că asta spune foarte multe despre ce credea Arsenie Boca, altfel spus nu cred că era un filo-catolic în sens de filo-papist; dar noi știm, mai ales după eforturile "apologetice" ale unora aici pe forum că temelia catolicismului nu este Francisc de Asisi, ci papa de la Vatican, vicarul lui Hristos pe pământ. Adevăratul simbol al catolicismului, după cum înșiși papistașii spun și confirmă, nu este Francisc de Asisi, ci "papa cu-ale sale trei coroane puse una peste alta". Deci nu cred că Arsenie Boca făcea o trimitere la catolicism în genere, pentru că dacă despre asta ar fi fost vorba atunci cu siguranță îi dădea întâietatea, primatul, și în pictură, sfântului părinte papa. Dar nu a făcut-o, cu alte cuvinte argumentul pe care l-ai adus s-a întors împotriva ta. |
Citat:
Citat:
Perspectiva pe care o am citind ceea ce scriu unii și alții este că pravoslavnicii ar trebui să aibă tot felul de întâlniri, eventual și niște "părtășii" simbolice, să fie deschiși, toleranți față de toate ereziile sau păgânismule altora, că doar toți suntem copiii aceluiași Unic Părinte. Ei bine, asta nu este poziție creștină autentică; este erezie la modul practic, și chiar și doctrinar. Perspectiva creștinească este aceea care urmărește convertirea celor care stau în întuneric și în umbra morții la Lumină și Viață. Pot fi acceptate dezvoltări, perspective ale altora, dar în sensul urmăririi încreștinării acelora; Sfinții Părinți au făcut școli de filozofie păgână, au împrumutat, s-au folosit de concepte filozofice descoperite și dezvoltate de filozofi păgâni, dar ei au și inclus acele concepte în sistemul creștin, au adaptat conținutul noțiunilor la Revelația creștină, dar în sensul încreștinării, transformării, transfigurării, spiritualizării unor concepte, doctrine sau practici păgâne. Dar întâlnirea Bisericii cu lumea, cu cei de alte perspective s-a făcut sub un spectru misionar, de extindere a sobornicității Bisericii, iar nu de simplă acceptare a celorlalți așa cum erau ei. Biserica are o misiune universală, și de aceea nu are dreptul și nu își poate permite să ignore valorile, comorile celorlalți, dar nici nu propovăduiește idei false de genul celor enunțate de dumneata în această postare. (ceea ce propovăduiești dumneata în această postare este o formă poate inconștientă și neintenționată de lepădare de Hristos și de Pravoslavia Creștină.) Teologia este regina științelor, este vârful piramidei științelor și prin urmare nimic nu trebuie scăpat din orizontul teologiei. |
Citat:
Ce mă miră pe mine e că postulezi pe cine ar trebui să picteze un artist și pe cine nu. Mai mult, mă miră presupunerea că Părintele Arsenie Boca, un artist autentic, s-ar fi ocupat în picturile sale cu afirmarea poziției ortodoxe față de catolicism, în sens de dispută interconfesională. Oare pictorul Arsenie nu avea nimic mai bun de făcut, ca artist și ca om al lui Dumnezeu, decât să exprime raportul dintre doctrinele BO și BC? Eu cred că mai degrabă căuta să exprime în pictura sa ceva din sfințenia unui om a cărui viață a fost dăruită lui Hristos și răsplătită de Domnul din belșug. Așa cum alți artiști au zugrăvit pe Sfântul Ilie sau pe Apostolii Petru și Pavel, de exemplu. Și nu neapărat doar de dragul sfinților, deși acesta e un motiv tare bun pentru inima unui artist, ci pentru că e relevant pentru istoria mântuirii. Arta bisericească participă cu limbajul ei specific la transmiterea mesajului Evangheliei, mai întâi, iar nu la arbitrajul unei certe dintre un cap încoronat și altul, poate mai puțin încoronat. În concluzie, mă mir că promovezi necesitatea înfățișării Papei în locul Sfântului Franscisc. Artistul e singurul care decide pe cine să picteze, după cum îl cheamă conștiința lui îndrăgostită de frumos, de Biserică. Conștiință care nu e deloc părăsită de Duhul lui Hristos. Urât îmi pare să apucăm artele de gâtul lor subțire și să le facem coadă de topor pentru a lovi în inima fratelui, chit că-i frate după vreun presupus tată vitreg, cum sugerași fără jenă în cuvântul ofensator față de Laura. M-aș bucura să retragi lamentabilul tău excurs estetic prin arta bisericească, dacă nu ca scuze față de Laura, atunci din teamă că Părintele Arsenie Boca ar putea să fie cu adevărat îndurerat, ca om al lui Dumnezeu și ca artist, văzînd cum i-ai molfăit lucrarea, fie ea și imaginară pentru tine. |
Citat:
Citat:
Citat:
Dar cum Adam a căzut și s-a despărțit de Dumnezeu, așa am moștenit cu toții, această despărțire spre moarte. Hristos ne-a reînfiat, dăruindu-ne din nou harul dintru început. Până la El și fără jertfa Lui mântuirea nu era și nu este posibilă. Cei care caută învierea n-o pot găsi decât la El, iar modul în care se pot împărtăși de ea sunt și Sfintele Taine, dar și împărtășirea din cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea poruncilor Lui. Numai că nu poți fi în comuniune cu El dacă nu-L cunoști. Citatul complet este: Citat:
Citat:
Apropierea creștinului de ei, însă, este chiar necesară, dacă chiar ne pasă și de mântuirea altora (fără de care, nici a noastră nu-i posibilă, dacă suntem indiferenți). Trebuie să avem deschiderea aceea pe care a arătat-o Pavel, făcându-se una cu necredincioșii și cu păcătoșii pentru a le asuma cumva starea și de acolo, de jos, să le vorbească pe înțelesul lor, arătându-le calea spre Hristos. Este nevoie de o kenoză a fiecăruia dintre noi dacă vrem ca adevărul creștin să fie cunoscut și de alții. Dacă ai înțeles dogma creștină și o crezi nu trebuie să te temi de contaminarea ereziilor celorlalți. În fond, zi de zi trăim printre oameni cu cele mai diverse concepții, de la atei la indiferenți, la catolici, protestanți sau sincretiști. |
Citat:
|
Cezar Ioan: ,,Scriu după chef, cu oarecare pasiune conform firii mele și interesului pentru viața creștină, avînd doar grijă să nu spun tâmpenii prea mari și să nu lezez pe careva peste măsură. Nu sunt prea stresat când arunc o vorbă prin tastele astea. Sunt stresat doar atunci când întâlnesc oameni care nu se mai satură să își lăfăie răutatea și neputințele, fluturîndu-le ca și cum ar fi virtute, sărmanii. Știu însă că e vorba de oameni necăjiți, însingurați, bolnavi de prea puțină experiență de viață, care nu au de oferit semenilor decât mârâituri."
Ar trebui sa-mi asum si eu caracterizarea ta despre tine insuti.Si eu am simtit in trecut acelasi lucru,la modul general si in diverse situatii,cu mentiunea ca tu ai o disponibilitate sufleteasca clar superioara mie si te mai pot stresa aspecte precum cele mentionate.Eu doar le constat din mers si trec mai departe. Theodore_of_Mopsuestia: ,,Confortul dat de stupul ideologic nu e acelasi lucru cu evolutia spirituala." Din perspectiva mea concluzia arata la fel,prima data cand sunt si eu complet de acord cu tine :),,Exista totdeauna pericolul ca sub forma cunoasterii dogma sa inlocuiasca credinta sau sa o puna in legatura cu o doctrina a credintei iar nu cu Dumnezeu sau cu o experienta vie" (Lehrbuch der Dogmen Geschichte) |
Citat:
Citat:
|
Apropo de Laura: M-a mâhnit tratamentul dur pe care i l-a aplicat, fără a ține cont de tinerețea, delicatețea și entuziasmul ei, semne ale unei inimi curate și sincere. Se vede că a studiat cu hărnicie și cu pasiune. Poate greșește și ea, ca și mine, însă este evident că are o inimă bună, de aceea vrea să-i cuprindă pe toți.
Lung este drumul de la minte la inimă. Nu reușim cu niciun chip să le împăcăm: suntem fie iubiriști, fie raționaliști. Înseamnă că nu suntem duhovnicești. |
Văd semne care spun că unii în mod clar nu sunt prea duhovnicești: pomenirea "răului", vorbirea de rău, bârfa. Câte rele nu face vârful limbii omului, asemenea de prea multe ori limbii despicate a unui șarpe! Când nu mai ai argumente și ești pus la punct există alte metode de "scăpare": refugiul în bârfă. Ce să-i faci, așa-i în tenis!
|
Mesajul de mai sus n-avea nicio legătură cu discuția dintre noi. Nici nu l-am scris ca să deturnez subiectul, pe care n-am dorit să-l mai lungesc și din cauză că am încă multe răspunsuri de aflat.
Însă nu înțeleg cum poți socoti vorbire de rău sau bârfă faptul că ți-am spus deschis ce-am simțit și gândit cu privire la colega de forum. Bârfa este, consider, fie vorbire fără rost, neziditoare, fie vorbire de rău despre cineva atunci când nu este de față, tot neziditoare. Critica, însă, poate fi ziditoare, și cred că pe considerentul ăsta o practici și dumneata. Iar partea cu drumul de la minte la inimă nu te viza personal, fiind o constatare care mă privea pe mine însumi și pe oricine s-ar recunoaște în acea stare. Iartă-mă! |
Citat:
Mediteaza la cuvintele astea. Daca meditatia nu ajuta, citeste si materialul asta: http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...-avvei-cleopa/ P.S. Asta asa, strict la remarca ta, scoasa din contextul discutiei cu D. pe care nu incerc sa-l justific in vreun fel si a carui postari de altfel nici nu le-am citit. |
Citat:
Stiu foarte bine ce crezi, nu este vorba de "intelectual" este vorba de asumarea unei autoritati care confera un anumit confort imediat, satisfactie orgolilui, propriilor temeri, etc. in dauna celei care nu ofera confort pe termen scurt dar in schimb ofera pe termen lung. Sau mai prozaic si direct spus, incapacitatea trista a omului de a-si depasi conditia.. |
Și te găsiși dator și mai ales capabil (vrednic) să evaluezi avântul Laurei spre Cer...
Și să-i pui stop. O fi bine, n-o fi bine... Nu știu, cugetă de vrei la pasajul Avei pe care mă tem că l-ai luat cam prea ușor de argument. Mie îmi pare, nu știu de ce (poate pentru că ai mai repetat argumentul ăsta și cu prilejul altor agresiuni pe care le-ai mai lansat și asupra altora), îmi pare că te-ai grăbit cu argumentul, de parcă l-ai confecționat din timp în scopul justificării și acoperirii cu sclipici a unei porniri ignobile, să mă ierți te rog... Invidia - o temă de meditație pentru fiecare om. Corelat, portretul psihologic al invidiosului - preocupare dragă moraliștilor din toate timpurile. Invidia, otravă împotriva bucuriei comuniunii, piedică a creșterii și dezvoltării omului și comunității, ustensilă fină a vrăjmașului. Invidia, susur vechi, din pieptul lui Cain... Ce-ar fi s-o depășim, s-o stăpânim, până nu ne robește ea de tot? |
Ora este GMT +3. Ora este acum 14:43:30. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.