Am remarcat că Sfîntul Ioan Casian zice foarte bine ceea ce și alți teologi susțin, aproape cu aceleași cuvinte. Dacă trecem cu vederea ce scriu teologii obișnuiți, atunci să medităm la cuvintele Sfinților:

”Constatăm totuşi, la începutul secolului al IV-lea, din partea unor credincioşi, o reticenţa faţă de împărtăşirea deasă. Sfântul Ioan Casian este astfel obligat să precizeze că deși trebuie să fim vrednici să ne apropiem de Sfintele Taine, nu este necesar însă să fim desăvârșiți sau sfinţi: « Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici. » (Convorbiri, XXIII, 21).”

Și mărturiile altor Sfinți despre Împărtășirea deasă, aproape zilnică în acele vremuri:

Putem, în orice caz, constata că practica împărtăşirii dese a fost încurajată întotdeauna de marii duhovnici din toate timpurile. Am citat mai devreme pe Sfântul Vasile şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, dar putem cita de asemenea şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog (care recomandă împărtăşirea la fiecare Sfântă Liturghie), Sfântul Nicolae Cabasila (care nota că creştinii luau parte la aceasta « pentru că este Sfânta Taină desăvârşită, iar cei care se împărtășesc nu trec prin nici o încercare pe care să nu o biruiască »). Sfântul Grigorie Palama recomanda împărtăşirea aproape zilnică iar Sfântul Teofan Zăvorâtul afirma « Toţi sfinţii cred că nu există mântuire fără împărtăşire şi că nu există progres în viaţa duhovnicească fără împărtăşirea deasă »).

Numeroşi Părinţi și scriitori ai Bisericii – Tertulian, Clement al Alexandriei, Origen, Ciprian al Cartaginei, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Hilarie de Poitiers, Augustin, Ioan Casian – vedeau în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru «pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi», o cerere către Dumnezeu pentru a putea primi în fiecare zi pâinea euharistică. Tertulian scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului». Sfântul Ciprian constata: «Creştinii se împărtăşesc în toate zilele, daca nu au făcut păcate grave», iar Sfântul Vasile cel Mare spune: « Împărtăşirea zilnică şi participarea la Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos sunt bune şi utile, pentru că El însuşi spune «Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el şi va avea viaţă veşnică» (Ioan 6, 55). Cine se poate îndoi că împărtăşirea deasă este echivalentul vieţii veşnice ? Noi mai puţin, căci ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile, daca este pomenirea unui sfânt.» (Canonul 94).

Spovedania înainte de împărtăşire era cerută, în general. Trebuie însă să constatăm că, dacă acest principiu este aplicat cu stricteţe în Biserica rusă, în Biserica greacă faptul că nu toţi preoţii sunt şi duhovnici a avut drept consecinţă, în parohiile rurale, o discordanţă între ritmul de spovedanie şi cel de împărtăşire. Este totuşi adevărat că cele două Sfinte Taine nu sunt legate în mod obligatoriu, transformarea spovedaniei înainte de împărtăşire într-o obligaţie riscă să subordoneze una celeilalte şi să banalizeze spovedania. Pe de alta parte, separarea completă între împărtăşanie şi spovedanie şi concepţia conform căreia credincioşii nu trebuie să se împărtăşească decât atunci când simt nevoia, risca să îi abată de la efortul de recunoaştere a propriilor păcate şi mărturisirea lor şi contribuie, de asemenea, la banalizarea împărtăşaniei. Credincioşii trebuie oricum să ia la cunoştinţă regulile în vigoare în Biserica lor şi să consulte preotul parohiei lor pentru variaţiile posibile din aplicarea lor. Este exclusă cu desăvârşire împărtăşirea în caz de păcat grav sau fără pregătire (Biserica ortodoxă nu poate accepta practica împărtăşirii improvizate în forma în care este azi răspândită în cadrul confesiunilor catolice şi protestante).

Într-adevăr, Dumnezeu nu ne cere să fim desăvârșiți pentru a-L primi, nici să fim puri şi fără păcat : este un lucru imposibil pentru oameni, iar cel care s-ar crede desăvârșit este deja căzut în mândrie, deci într-o stare contrară celei cerute pentru împărtăşire, cel care se consideră a fi fără păcat ar fi, conform Sfântului Apostol Ioan, un mincinos (1 Ioan 1, 10). De aceea, la Sfânta Liturghie, înainte ca preotul să arate Sfântul Potir, el spune: « Să luam aminte, Sfintele Sfinţilor », credincioşii răspund : « Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl! Amin ». Acest răspuns ilustrează bine atitudinea care trebuie să o avem atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie : este vorba de recunoaşterea faptului că suntem păcătoşi şi nevrednici de a primi un asemenea dar, adică de avea înainte de toate o atitudine de pocăinţă şi de umilinţă şi de a cere cu stăruinţă lui Dumnezeu să ne primească la Sfânta Împărtăşanie, să o rugăm pe Maica Domnului, pe sfinţii faţă de care suntem apropiaţi şi pe Sfântul Înger păzitor să mijlocească pentru noi pentru ca să fim vrednici de a primi Trupul şi Sângele lui Hristos. Biserica, în momentul Sfintei Liturghii, îi însoţeşte pe credincioşi in această atitudine, preotul cerând: « Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezvia sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă ».
...
Unele din efectele împărtăşaniei sunt de altfel cele pe care preotul le cere de mai multe ori în timpul Sfintei Liturghii: « curăţirea sufletului », « iertarea de greşeli», « mântuirea de păcate ». Toate acestea sunt amintite în cele trei rugăciuni care preced împărtăşirea : « Miluieşte-mă şi iartă-mi toate greşelile cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul [...] Nu spre judecată sau osândă să îmi fie mie împărtăşirea cu Sfintele tale Taine, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului. »

Tot acest Sfînt, unul dintre doar cei trei Sfinți supranumiți cu acest Nume de Teolog, ne invită să ne împărtășim foarte des. Cum se împacă aceste două îndemnuri?

A spovedi întotdeauna păcatele nu poate fi nici zilnic, nici săptămînal. Cel puțin nu pentru mireni, căci nici ei nu pot forma cozi lungi la duhovnic în fiecare sîmbătă sau duminică înainte de Liturghie, nici preotul nu are timp să spovedească toți membrii activi ai parohiei. Așa că ne întoarcem la aceeași idee, de păcate care necesită în mod neapărat Spovedania, Taină fără de care nu ni se iartă aceste grave căderi. Celelalte păcate cotidiene cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință, pot fi iertate prin căința particulară, zilnică, folosind rugăciunile personale. Apoi pentru acestea iertarea ne mai este mijlocită și prin rugăciunile Bisericii prin preot, care se roagă pentru noi și împreună cu noi la Liturghie și la celelalte slujbe.

Dacă absolut toate păcatele ne-ar fi iertate numai și numai prin Botez, Maslu (apropo, spune-mi te rog, care păcate ni se iartă prin Maslu?), Spovedanie și Împărtășanie atunci toate rugăciunile ar fi de prisos și ar trebui să facem coadă la scaunul de spovedanie măcar o dată pe săptămînă - doar altfel nu primim iertare și altfel nu ne putem împărtăși - și e riscant să așteptăm postul următor, nu? Nimic mai fals și mai înșelător!

Preoții aceia au rupt tăcerea, citînd din bogatele mărturii ale Sfîntei Tradiții referitoare la obligativitatea foarte desei Împărtășiri și la imposibilitatea ca în practică raportul Spovedanie:Împărtășanie să fie 1:1.

Eu nu cred ce vreau, ci am baze puternice în scrierile Ortodoxiei. Citînd o întreagă pleiadă de Sfinți ortodocși ale căror cuvinte nu lasă loc de îndoială, am demonstrat că există o multitudine de metode pe care Dumnezeu ni le-a lăsat la dispoziție ca arme împotriva celui rău și imediat folositoare și curățitoare sufletului, eu smintesc făcînd asta?

Mărturisesc că am avut dubii dacă să mă împărtășesc sau nu duminică fără spovedanie. Am stat și m-am gîndit și am recitit din materialele adunate pînă acum și apoi mi-am făcut o introspecție, dacă să îndrăznesc sau să stau departe de Potir. Au fost cîteva ispite mai dificile de la ultima împărtășanie primită cu o săptămînă înainte și totuși mi s-a părut că am rezistat cu un oarecare succes împotriva păcatului. Altădată poate că aș fi căzut imediat, nu știu sigur. Dar ce spune Apostolul?

”Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.”

Dacă într-adevăr conștiința îți spune că ai rămas pe linia de plutire, atunci poți să îndrăznești. Dacă nu, fuga la spovedit! Doar asta și spune Pavel mai sus, nu zice să-l cauți neapărat pe preot să-i mărturisești toate păcatele și păcățelele înainte de a mînca din Pîine și a bea din Potir.

Evident că sînt oameni cu conștiința coruptă, dar aceia nu se pot numi creștini. Noi nu facem parte din clasa lor, ci sîntem credincioși care practicăm cît mai activ o viață în Biserică și înspre Hristos. Dar fără El ”nu putem face nimic” - asta e problema! Refuzîndu-L, Îi refuzăm ajutorul. Noi sîntem slăbănogii și paraliticii și bolnavii cu sufletul și cu toate acestea respingem atît Doctorul, cît și medicamentul care este Pîine Vieții.

De ce? Pentru că de-a lungul timpului preoții au căzut încet-încet în plasa celui viclean și au acceptat înșelarea de a practica Împărtășirea din ce în ce mai rar pînă ce s-a ajuns la starea pe care o cunoaștem. Și cînd vine cîte un teolog sau preot sau credincios care trage semnalul de alarmă, restul îi acuză de ieșire din ”normalitate” și de sminteală. Păi este asta o stare de normalitate, să se săvîrșească Liturghii săptămînal și chiar mai des și atunci doar preotul și vreo cîțiva prunci să se împărtășească? A ajuns invitația apropierii să fie o simplă formulă rituală pentru majoritatea dintre creștini, după care Îl mințim în față pe Hristos cînd mulțumim că ”...ne-ai împărtășit cu Sfintele...”. Cine s-a împărtășit?! Citeam undeva că un preot ortodox a oprit această cîntare poruncind să fie sărită deoarece nimeni dintre credincioși nu s-a cuminecat la Liturghia aceea.

Da, e păcat că s-a ajuns la starea asta de indiferență generală în Ortodoxie, dar cei mai vinovați sînt preoții care, în loc să încerce prin cateheză și predică să le amintească oamenilor lucrurile acestea de importanță vitală, nu o fac decît rar și în viteză, poate pe la posturile mari. Și ei vor da socoteală pentru asta, dar și noi vom plăti pentru ignoranță și neștiință.

Toate pacatele necesita in zilele noastre spovedania. Eu nu am auzit de vreun preot care sa te impartaseasca fara sa te spovedesti, daca a trecut mai mult de o zi. Deci discutia poate fi doar la nivel teoretic. Am citit ca e posibil sa exista o astfel de practica pe la unele parohii din strainatete, din tarile care nu sunt majoritar ortodoxe si sunt influente de la catolici. Dar nu cred ca mai sunt, aceia ii impartaseau si pe catolici.

Cataline, fiecare crestin primeste din partea duhovnicului sfaturi personalizate asezarii sale duhovnicesti, astfel incat faptul ca TU nu ai auzit vreun duhovnic sa te impartaseasca daca a trecut mai mult de o zi de la spovedanie, nu inseamna nici ca aceasta este "norma", nici ca "asa se face" nici ca "asa trebuie", ci inseamna doar ca tu nu ai auzit.
Si nici nu trebuie sa auzi ce sfaturi primesc ceilalti pt ca asemenea discutii pot sminti pe multi din greseala.
Cum ar fi sa auzi ca sint multi care se spovedesc si primesc dezlegare sa se impartaseasca dupa 4 - 5 zile de exemplu? Ar exista nenumarate porti deschise smintelilor (sminteli datorate de fapt patimilor proprii).
De exemplu ar putea exista tentatia sa judeci duhovnicii acelora ca de ce nu fac ca al tau? Sau invers, sa iti judeci duhovnicul tau ca de ce nu are incredere in duhovnicia ta sa iti dea dezlegare ca ceilalti? Etc.
Ar exista nenumarate cai deschise spre sminteala si pacat.
Iar asemenea discutii publice din partea credinciosilor (care nu sint foarte induhovniciti), cu referire la practicile duhovnicilor creaza niste opinii generale (din pacate ale celor mai insistenti in vorbe, nu ale celor mai smeriti si vrednici in fapte), sint formatoare de opinii, dar in sens invers (de la mireni neinduhovniciti spre duhovnici) si astfel creaza o presiune asupra duhovnicilor, o presiune pacatoasa (despartita de Dumnezeu deoarece vine din opinie personala a mirenilor), ceea ce nu ar trebui.
De aceea consider ca aceste discutii nu au folos in public, intrucat pot sminti, ci fiecare sa discute in parte cu duhovnicul sau si sa primeasca sfatul adresat nivelului sau duhiovnicesc. si sa nu se uite in ograda vecinului (decat daca vrea sa isi intreaca vecinul in sfintenie).

Florin, eu nu spun ca nu e buna impartasania deasa, si nici nu spun ca nu e buna impartasania cat mai rar.

Ceea ce a scris mai sus Adam mi se pare adevarat si corect.

Am mai spus-o, aceasta discutie nu isi are rostul, fiecare se impartaseste dupa cum spune duhovnicul, des cand o spune el si rar daca o spune el, ca stie el ce spune. Iti spun insa ca pe masura ce sufletul ti se curateste, si alungi pacate, si impartasirea devine mai deasa.

Ascultarea de duhovnic mi se pare esentiala in acest sens, iar in ceea ce priveste pacatele consider ca toate trebuie spovedite. Cat de des, cum , cand, asta iarasi nu e de discutat aici pentru ca e ceva particular intre duhovnic si fiecare dintre noi. Iar tu Florin , daca ai un anume mod de a lucra cu tine insuti , impreuna cu duhovnicul tau, asta nu poate fi sablon pentru nimeni.
Cand te impartasesti, normal ca nu esti curat, ai facut pacate, mici cum zici, de la ultima spovedanie, insa la urmatoarea spovedanie le spui si pe acelea. Nici un sfant, nu a spus , si nici unde in Sfanta Traditie nu spune ca pacatele mici nu se mai spovedesc. Ba din contra , traditia patristica spune ca spovedania deasa este mijlocul de a nu mai pacatui, indiferent de pacat, mare, mic cum o fi.

Are dreptate Adam000, ca o astfel de discutie sminteste.

Salut Adame,

Cît de ”foarte înduhovniciți” trebuie să fim ca să avem voie a dezbate în public subiecte de așa o importanță și delicatețe? Există un nivel de la care să ne considerăm suficient de teologi ca să putem atinge astfel de probleme?

Atunci despre ce să vorbim pe forum ca să nu smintim? Îți spun sincer, dacă vrei să nu-ți riști sufletul atingînd probleme de credință, atunci mai bine dă logout și să nu mai scrie nimic. Astfel vei fi ferit de posibilitatea comiterii păcatului cu cuvîntul.

Salut Mihaela,

Nu știu sigur, dar parcă așa am înțeles că te numești.

Ceea ce spui tu este că păcatele se iartă doar prin Spovedanie - ceea ce nu e deloc așa. Și mai spui că trebuie obligatoriu să ne spovedim înainte de fiecare împărtășanie - ceea ce e sinonim cu a susține Împărtășirea rară și foarte rară.

Cînd a fost ultima oară cînd ai vorbit cu el pe tema asta? Indiferent de la cine a pornit discuția.

Cum așa? Conform ideilor tale, oricum trebuie să te spovedești înainte, fapt care limitează dramatic numărul duminicilor în care te cumineci.

Este esențială întotdeauna, dar numai și numai avînd bază în Scripturi și avînd confirmare și de la Sfinții Părinți vizavi de practica propusă de duhovnic.

Toate trebuie spovedite - da.

Spovedaina înainte de fiecare Împărtășanie - nu neapărat, ci în funcție de cum se prezintă starea ta înainte de Împărtășire.

Am dat exemplul în mod simplu și natural, din moment ce sîntem la subiect. Nu am pretenția să facă nimeni exact cum fac eu, ci am pretenția de la cei care sînt creștini ortodocși practicanți să se documenteze pe tematica asta, din moment ce fac referire la un fapt extrem de important și central din viața noastră în Biserică: participarea activă la Liturghie prin comuniunea cu Hristos și cu ceilalți membri ai Bisericii.

Exact, le spui pe toate. De cîte ori am fost de acord cu tine? Repet, pentru a N-a oară: duhovnicul trebuie să știe tot, dar, cu binecuvîntarea lui, participarea la Împărtășire nu e condiționată de Spovedanie, ci de propria conștiință.

Deși am copiat exact citînd de mai multe ori ce ne-au lăsat scris Sfinții vizavi de iertarea păcatelor și de rugăciune și de participarea atentă, rugătoare, la slujbele Bisericii, tu tot susții că nu-i așa, că nu crezi șamd. Citește cu atenție eseul scris de J-C Larchet dat mai sus, recitește și cele două eseuri ale Lui Pruteanu.

Smintește poate pe cei care abia fac cunoștință cu Biserica. Încă de la început am dedicat topicul de față creștinilor autentici, nu catehumenilor sau eterodocșilor.

Salut Cătălin,

Dar de preoți care se împărtășesc mai des decît săptămînal spovedindu-se din cînd în cînd ai auzit? Care e secretul lor, cum de ei au voie? Nu sînt și ei oameni ca mine și ca tine, cu neputințele și căderile lor? Ba da. Mai mult decît atît, ei săvîrșesc dumnezeiasca Liturghie nespovedindu-se înainte de fiecare Jertfă! Hai să-ți spun eu care e secretul lor: este pravila de acasă, este rugăciunea de curățire de păcate pe care o rostesc tainic și public la Liturghie. Așa îndrăznesc ei să se apropie, deși au oarecare păcate asupra lor, nimeni nu poate contesta lucrul acesta. Dar ei se roagă cu credința că sînt iertați și curățiți, pe cînd - iată - văd că sportul ăsta este oarecum necunoscut creștinilor de rînd. Cum, să ne ierte Dumnezeu imediat păcatele atunci cînd spunem rugăciunile începătoare? Cînd spunem psalmul 50 sau acatiste și paraclise și canoane? Da, fraților, chiar așa. Altfel, rugăciunea făcută cu necredință este pierdere de vreme sub înșelare de la cel viclean.

Practica împărtășirii fără spovedanie pornește din zorii creștinismului, așa cum au arătat Larchet și Pruteanu. Atunci nu oricine devenea creștin, decît după cateheză și după ce demonstra că înțelege într-adevăr ce cere creștinismul schimbîndu-și vechile oriceiuri rele. După care creștinii se împărtășeau la fiecare Liturghie și, doar în cazurile exceptionale cînd păcătuiau flagrant, se cerea intervenția preotului - spovedania - cînd duhovnicul decidea dacă respectivul era sau nu excomunicat pentru o vreme de la Împărtășanie.

Ce-i drept, pe la eterodocși și cu prcădere în străinătate astăzi există influența religiilor creștine locale, dar nu acesta este motivul pentru care teologii de renume militează pentru împărtășania cît de deasă, ci pentru că primirea Lui Hristos este sensul și scopul participării normale la Liturghie a creștinilor ortodocși, așa cum era odinioară și nu mai e acum decît în puține biserici ortodoxe.

Florin tu faci o confuzie. Nimeni nu leaga impartasania de spovedanie.

Aminteai de preoti. Exemplul tau nu justifica nespovedirea anumitor pacate.
Vezi ca te-ai smintit? De unde stii tu ca preotii respectivi nu isi mai spovedesc pacatele mici. Si ce daca se impartasesc mai des si se spovedesc mai rar, asta nu inseamna ca lasa uitate cateva pacate.

Disputa nu este rar sau des ci nespovedirea anumitor pacate, atunci cand se spovedeste omul.

Si in Didahia la cap. IV spune asa:
14. In Biserica sa iti marturisesti pacatele tale si sa nu te duci la rugaciune cu constiinta rea.

Cum nimeni? Cred că 99% dintre preoți împărtășesc doar dacă ești spovedit imediat înainte.

Exemplul justifică nespovedirea unor tipuri ușoare de păcate înainte de Împărtășanie.

Disputa rămîne, deoarece nu te poți împărtăși des dacă preotul te condiționează să te spovedești de fiecare dată înainte.

Nespovedirea anumitor păcare minore nu e un lucru bun fiindcă duhovnicul trebuie să te cunoască bine, să știe pe unde ești și tot ce faci. Dar, Dumnezeu - prin rugăciunea particulară și a Bisericii - îți iartă acele păcate mai mici dacă te rogi cu credința că primești iertarea. Deci teoretic nu e nevoie să le spui din moment ce sînt deja iertate, dar practic e indicat să le mărturisești ca să-l pui la curent pe duhovnicul tău care îți urmărește activitatea.

De cand facem noi voia noastra si nu mai ascultam de preoti?

Si daca te conditioneaza un preot, de ce nu asculti? Nu stii ca prin gura duhovnicului insusi Dumnezeu iti graieste?

Atît duhovnicul meu din România cît și preotul venit tocmai din Chile la care mă împărtășesc acum (după ce m-am spovedit la el o dată acum vreo 5 săptămîni) fac parte din cei 1% care oferă Împărtășania fără o Spovedanie obligatorie cu cîteva ore sau cu o zi înainte. Sînt rarități în lumea noastră ortodoxă.

Nu sunt raritati Florine ci tine cont de locul unde te afli , de situatia in care te afli, sunt mai multe aspecte. Dar asta nu este o regula generala pentru toata lumea.

Nu e? Ar trebui să fie.

Atunci pentru care motiv se mai săvîrșește Liturghia în fiecare săptămînă?

Adica cei care n-au binecuvantare sa se impartaseasca, n-ar trebui nici sa participe?

Rar/des nu inseamna neaparat bun/rau.

Mai bine sa sufli in iaurt decat sa te arzi cu ciorba.

Aici n-ai nimerit-o.
"secretul" nici macar nu este secret.
Este acelasi motiv pentru care ei pot savarsi Sf. Liturghie si tu nu.

Fara suparare, autorul articolului este cel care l-a smintit.
Este logica luata de la el, debitata la origine fara prea mult discernamant si insusita ulterior la fel.

Problema pentru Ionut: daca pacatele se pot ierta si altfel decat prin spovedanie, si te poti impartasi si fara spovedanie, pentru ce mai ai nevoie de spovedanie?

Cred ca unor forumisti participanti la aceasta discutie, le-ar prinde bine niste carti de invatatura de credinta ortodoxa (de cateheza), din acelea care explica intelesul corect al fiecarei taine!

Da, prin Sf Maslu se iarta pacate! Este si o taina a iertarii!

Iata ce scrie la sectiunea de cateheza pe site-ul Patriarhiei Romane:

http://www.patriarhia.ro/ro/documente/catehism23.html

Da , asa e. Insa ce fel de pacate? cele care nu se mai spovedesc la scaunul spovedaniei?

Sa inteleg ca dvs spuneti ca pacatele mici nu se mai spovedesc ca sunt oricum iertate fara spovedanie prin rugaciunile de la Maslu de pilda? sau Sfanta Liturghie? cum spune Florin?

"Taina maslului nu se poate confunda cu Taina sfantului mir (mirungerea) si nici cu miruirea. Taina sfantului mir impartaseste credinciosu*lui harul pentru cresterea duhovniceasca. Taina maslului se savarsestea la cererea bolnavului sau apropiatilor sai - rude, prieteni - in vederea insanatosirii sau in perspectiva eshatologica : iertarea pacatelor care au dus la suferinta, la tulburarea sufletului, sau pentru raspuns bun la dreapta judecata (judecata particulara si apoi cea obsteasca)."


http://www.crestinortodox.ro/dogmati...slu-69140.html

Cred ca , "iertarea pacatelor care a dus la suferinta" se refera la pacatele grele care nu sunt iertate prin spovedanie, rugaciunile de la Liturghie ... nicidecum iertarea pacatelor care nu le mai spovedim, cu buna stiinta, or pacatele uitate si deci nespovedite din aceasta cauza.

Cred ca un preot ar putea lamuri pe acest fir, mai bine problema.
Intrebarea ce se distinge este aceasta: putem sa nu mai spovedim pacatele mici, ci doar informandu-l pe duhovnic cand ne intalnim cu el, deci fara rugaciuni de dezlegare si punerea mainilor? acestea sunt iertate prin rugaciunile de la Sfanta Liturghie sau prin taine?

"Inainte de Taina sfantului maslu se cere bolnavului sa-si marturiseasca pacatele pentru iertare in Taina spovedaniei ca sa Se poata invrednici apoi si de Sfanta imparta*sanie. Sunt si cazuri cand si cei din jurul bolnavului trebuie sa-si marturi*seasca pacatele in Taina spovedaniei ca sa fie impreuna rugatori cu cel in suferinta, pentru insanatosire. Sfantul maslu este o taina a participa*rii comune la ridicarea din patul suferintei, o comuniune de rugaciune pentru sufletul celui chinuit. Pentru aceasta, se invoca ajutorul Preasfintei Fecioare, al Sfintei Cruci, ajutorul sfintilor si ingerilor, al tuturor slu*jitorilor traitori in Hristos si in comuniune cu sfintii."

din cuprinsul aceluiasi articol.

TOATE pacatele trebuie marturisite la spovedanie. Problema este ca pacatuind, ne imbolnavim sufleteste de patimi. Ori Sf Maslu este Taina vindecarii - a vindecarii de boli trupesti si sufletesti. Bolile sufletesti sint patimile (care apar pacatuind in mod repetat). Astfel Sf Maslu ajuta la vindecarea de patimi.

Intelegerea mea este ca: Pacatul vatama pe om sufleteste. Consecintele pacatului raman, chiar daca cel ce pacatuieste este iertat. Treptat aceste consecinte imbolnavesc. Presupun ca o comparatie plastica ar fi ca asa cum daca iti faci rau prin ceva (de ex iti tai mainile - cum exista din pacate oameni care incearca nu numai sa se sinucida dar unii isi cresteaza pielea de pe maini - se automutileaza in felul acesta; sau altul te vatama - de ex daca unul ii rupe altuia o mana), chiar daca faptuitorul este iertat (si de Dumnezeu si de cel vatamat pt prejudiciul facut), aceste consecinte raman (omul trebuie in continuare sa traiasca cu mana taiata de exemplu). Daca prin Sf Maslu Dumnezeu vindeca pe om, il face sanatos inapoi de exemplu, iar in loc sa se straduie spre metanoie, cel vindecat continua sa pacatuiasca (de ex continua sa se automutileze crestandu-si mainile; sau continua sa rupa mainile altora), atunci se ajunge inapoi la loc si nu se obtine vindecarea, desi Dumnezeu a vindecat pe om prin Sf Taina, daca omul continua dupa aceea sa se imbolnaveasca singur prin pacat.
Asa cum exista vatamare fizica, asa exista si vatamare sufleteasca. Pacatul vatama pe om! Si pe cel ce il savarseste si pe cel asupra caruia se face raul. Iar Sf Maslu vindeca bolile sufletesti ale omului, ajutandu-l astfel pe om sa iasa din robia pacatului. Dar nu poti sa spui ca exista vindecare fara sa existe iertare! Iertarea trebuie sa fie prima ca sa poata fi si vindecare. Totul este ca omul vindecat sa se straduie si el sa nu mai pacatuiasca ca sa nu se imbolnaveasca singur inapoi.

Spunea un parinte intr-o predica odata (o predica ce mie mi-a placut mult), ca Sf Maslu trebuie inteles si ca o taina a crediintei, o taina a iubirii, o taina a iertarii si ca o taina a comuniunii.

Parintele spunea ca sintem datori, cerînd iertare de la Dumnezeu, sa iertam si noi pe cei din jurul nostru si ca, de fiecare data cind ne rugam lui Dumnezeu, cerind iertare, aceasta rugaciune trebuie sa se transforme într-o dispozitie iertatoare a noastra fata de seamanul nostru

Să participe măcar avînd credința că prin rugăciunile lor și ale Bisericii li se iartă păcatele. Dar ținta ar trebui să fie Împărtășirea, căci de asta se Hristos Se jertfește pe altar, pentru noi toți, nu numai pentru preot și vreo cîțiva copii.

Rar înseamnă rău. O spun Sfinții (nu Pruteanu sau Larchet), dacă ai parcurs citatele date de-a lungul topicului.

Prea multa prudență pe care o tot repeți e o forma subtilă de înșelare de la știi tu cine.

Harul preoției nu le dă automat voie să se și împărtășească dacă au comis păcate mari. Este scris în Canonul 8 apostolic:

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau vreunul (altul) din catalogul clerului, aducându-se Sfânta Jertfă (săvârşindu-se Sfânta Liturghie), nu s-ar împărtăşi, să spună cauza. Şi dacă ea ar fi binecuvântată, să aibă iertare; iar de n-ar spune-o, să se afurisească ca unul ce s-a făcut vinovat de tulburarea poporului (sminteală) şi a făcut să se nască bănuială împotriva celui care a adus (sfânta jertfă) ca şi când acesta nu ar fi adus-o după rânduială (în mod valid).

Totuși preoții sînt și ei oameni cu neputințe și căderi, de aceea se roagă înainte de Liturghie și în timpul Liturghiei pentru curățire și iertare, ca să poată săvîrși Jertfa și ca să se poată împărtăși.

Spovedania nu se anulează din cel puțin două motive:

1. Se poate întîmpla ca un creștin să cadă în păcate grele care necesită obligatoriu Spovedania. Au fost călugări bătrîni îmbunătățiți care au ajuns pentru mîndria lor să cadă chiar în păcatul curviei - cred că în Pateric am citit asta.

2. Duhovnicul trebuie să te urmărească periodic, așa că toate păcatele trebuie să-i fie aduse la cunoștință. Chiar dacă ai trăit o viață de creștin model, tot trebuie să te spovedești din cînd în cînd, ca să nu aluneci în păcate mai subtile pe care poate nu le depistezi singur.

Cine e autorul articolului? Văd că nu e semnat.

Sfîntul Ioan Gură de Aur - Omiliile la Postul Mare

Despre Sfânta Cină

”Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de faţă însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvârşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu" (Lc. 22, 19). Aşa se rosteşte cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pământul" (Fac. 1, 28), deşi era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, şi a înmulţit omenirea, aşa şi la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulţeşte harul la toţi cei ce se împărtăşesc din ea cu vrednicie.
De aceea să nu fie părtaş la această sfântă masă nici un făţarnic, nici un înrăutăţit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un beţiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreţ, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuşi să-şi atragă judecata, adică hotărârea osândirii. Iată, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie din Cina cea tainică, şi apoi de acolo s-a dus şi a vândut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare.
Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta! Aşa, să curăţim sufletele noastre, şi să facem aceasta curând.
Cum şi în ce chip ? - întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmaşului tău, stârpeşte mânia şi curmă duşmănia, pentru ca la această masă să dobândeşti iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfântă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. Socoteşte, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă ? El a pătimit de bună voie [...]”

Iată cum ne învață Sfîntul Ioan Hrisostom să ne apromiem de Potir. Condițiile de bază nu sînt Spovedania obligatorie și lipsa totală a păcatelor - imposibil de realizat pentru orice om - ci împăcarea cu ceilalți, căința și lipsa păcatelor mari de genul desfrînare, furt, hulă, vrajbă, beție, zgîrcenie șamd. Celalte păcate mici sînt iertate prin însăși Taina Împărtășaniei, lucru de netăgăduit pentru orice creștin ortodox care are cunoștințe de bază privitoare la subiectul discutat.

Asadar de aici porneste neintelegerea, am precizat aceasta problema in mesajul meu. Din cate stiu tu esti din Timisoara, unde stim ce a facut chiar fostul Mitropolit, iar preotul din Chile este dintr-o tara majoritar catolica. Asadar e aproape sigur ca ambii preoti sunt influentati de practica de la catolici, parerea mea e ca e gresit, toti preotii spovedesc de fiecare data. Bineinteles, sunt tot felul de preoti, unii din ei atat de influentati de ideile ecumeniste ca impartaseau si catolici sau alte culte sau chiar ii indemnau pe credinciosi daca vor sa se impartseasca la catolici. Asta nu ineamna ca sunt doua feluri de practici si intelegeri, ci ca unii gresesc.
Parerea mea e ca ar trebui sa te spovedesti de fiecare data, roaga-l pe preot sa faca asta, sau daca nu cauta si tu un duhovnic care macar face ce fac toti preotii, nu dupa intelesul lui. Uite ce s-a intamplat cu Mitropolitul daca a facut cum s-a gandit el ca e mai bine.

Cătălin,

Influența poate fi și din zorii creștinismului, cînd se împărtășeau toți creștinii fără spovedanie înainte, cu excepția celor care făceau păcate opritoare ce necesitau intervenția preotului, adică Spovedania.

Eu am fost foarte sceptic la început. Degeaba mă tot bătea la cap duhovnicul din țară să mă împărtășesc mai des, că eu tot ce spuneți voi știam și nu concepeam altfel. Apoi, cu timpul, am început să citesc articole care abundau de citate din Sfinții Părinți privitoare la Împărtășanie și la condițiile ei. Încet-încet am început să-mi pun întrebări și să mai caut mai multe surse. Concluzia la care am ajuns este exact ceea ce-mi propunea duhovnicul mai demult: Împărtășania cît mai deasă, dacă se poate de fiecare dată. Niciodată nu mi-a refuzat Spovedania înainte de Liturghie dacă mă duceam la mănăstire dis de dimineață pentru mărturisire.

Deci Cătălin, dacă în Sfînta Tradiție nu aș fi găsit suport pentru ideea de Împărtășanie fără Spovedanie obligatorie imediat înainte, nu aș face-o. Crede-mă că nu mă împărtășesc automat, ci dacă mă lasă conștiința. Am mereu la îndemîna Taina Spovedaniei dacă am nevoie de ea. Și văd că este mult mai bine, duhovnicește vorbind, decît atunci cînd mă spovedeam și împărtășeam doar de vreo 3-4 ori pe an. Se simte ajutorul Lui Hristos și eu încerc să mențin linia de plutire încă o săptămînă fără să comit infracțiuni opritoare. Rezist mai ușor ispitelor care uneori sînt destul de dificile.

Ce să mai zic? Îți dau un sfat: caută și citește orice găsești pe tema asta și fii sincer cu tine. Roagă-te Lui Hristos să-ți descopere calea cea corectă de viețuire în duhul Sfinților Părinți care ne-au lăsat scris cum să procedăm. Discută cu duhovnicul tău despre ceea ce vorbim noi aici și prezintă-i studiul pe care l-ai făcut. Întreabă-l și trebuie să-ți clarifice toate dilemele, dacă ai dileme.

Doamne ajută!

Florin nu e vorba aici de impartasanie fara spovedanie, ci este vorba de nespovedirea anumitor pacate.

Poti sa te impartasesti in fiecare duminica daca asa spune duhovnicul tau, iar cand te spovedesti, mai rar, cum se poate, fiind vorba si de locul unde te afli, atunci spovedesti toate pacatele, nu omiti pe cele mai mici ca, gata sunt iertate. Nicaieri nu spune ca pacatele mici nu se mai spovedesc.

Florin, propun , sa discutam de aici strict pe ideea, nespovedire anumite pacate.

Unde este temei pentru a nu spovedi pacatele mici?
Unde scrie textual ca pacatele mai mici nu se mai spovedesc?

Te gandesti ca s--ar putea sa fie oameni care citesc aici si care vor decide sa nu mai spovedeasca anumite pacate?
Iti pui intrebarea daca vor alege ei binecand vor face aceasta sortare de pacate?

Te gandesti ca vor fi oameni, care nu au citit atatd e mult si care astfel se vor pierde?

Unde am scris eu să nu se mai spovedească păcatele mici? Am spus doar că nu sînt opritoare de la Împărtășania fără Spovedanie, în condițiile unei vieți creștine trăitoare de credință și cu binecuvîntare de la duhovnic. Cred că e a N+2 oară cînd subliniez lucrul ăsta, special pentru tine. Sper ca pe viitor să nu mai spui că eu au zis asta sau am încurajat oamenii să tăinuiască păcate.

Acei oameni, dacă sînt începători, să pună mîna pe carte, nu să să facă pe forumuri catehizare. Oricum, dacă sînt sau nu sînt începători, atunci să ceară sfat de la duhovnic pentru toate neclaritățile. Eu nu înucrajez pe nimeni să tăinuiască ceva preotului la care se mărturisesc, ci să-i facă totul cunoscut pentru ca preotul să știe unde au ajuns și ce le este mai de folos să facă pe viitor.

Oricum, dacă cineva spre exemplu omite să mărturisească păcatul mîndriei, sînt sigur că preotul va ști de acest păcat chiar dacă n-a fost menționat. De aceea e indicat să scriem tot de acasă pe hîrtie, ca să nu uităm ceva din grabă sau neatenție.