Un exemplu de harababură
 

Iată un articol care, din păcate, este pus ca lecţie educativă pe un site de un anumit impact şi prestigiu:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/psi...ctiva-ortodoxa

O persoană care îşi ascunde identitatea (oare de ce?) face o salată de idei şi, mai ales, un melanj atitudinal: ba se îndoieşte de psihologie, ba o apără, ba o critică, ba arată că te duce împreună cu clienţii tăi în iad (hopa??) etc.
Un discurs tipic de om confuz. De nu cumva, de om lipsit de onestitate.
E uşor să critici orice, fie şi psihologia şi chiar hipnoza (mă refer iar la tehnica asta doar pentru că aşa scrie la începutul articolului), când nu ai nimic de spus în afară de declaraţii globale acuzatoare şi de pofta de a critica pur şi simplu. Fără argumente pertinente, fără dovezi certe, fără studii serioase. (în schimb o serie de stimulări emoţionale, cu lacrimi, se strecoară rapid în peisaj) Ca să nu mai spun că de fapt autorul acelui articol de propagandă îşi face reclamă, strecurînd două-trei direcţii pe care le laudă. Şi, culmea, laudă mai întâi tocmai terapia cognitivă care, se ştie, are ca instrument, printre altele mai des folosite, tocmai tehnicile sugestive! ... Educaţie la "Ortodoxia tinerilor"?... Mai degrabă confuzie şi harababură.)
Dar, oameni buni, avem în domeniu oameni de meserie, chiar experţi de nivel mondial ale căror cărţi şi conferinţe şi articole şi studii le găsim în librării şi pe internet, oameni care arată ei înşişi care sunt limitele şi avantajele instrumentului lor de lucru. Ca orice experţi din orice domeniu, ca şi doctorul, ca şi inginerul etc., aceşti oameni îşi prezintă cunoaşterea şi posibilităţile, dar nu fac nici valuri nici mituri: arată în ce constă o tehnică psihologică sau alta, care sunt mecanismele, ce lucruri bune se pot face şi până la ce limite, respectiv ce se poate întâmpla prost.
De ce nu-i ascultaţi pe aceştia şi luaţi de bun ce spun amatorii şi, de-a dreptul, denigratorii cu intenţii ascunse?

Iar acum o întrebare pentru toţi criticii fără discernământ ai psihologiei: fraţilor, e bună rugăciunea?
Gândiţi-vă bine, vă rog, înainte să răspundeţi!

E bună rugăciunea?
Oricînd?
Oriunde şi oricum?
Fără nici o limită?
Fără de meşteşug?
Fără nici o restricţie?
Fără nici o prevedere?
Indiferent de context?
Fără nici o îndrumare?
Fără de rânduială?
E bună rugăciunea în mod absolut?
Dacă e bună în mod absolut, de ce mai sunt învăţători ai ei? De ce atâtea mii şi mii de cărţi? De ce atâta prevedere şi îndrumare? De ce rânduiala şi tipicul au un rost al lor?
De ce nu ne rugăm cu toţii la fel?
De ce nu ne repezim cu oricine şi oriunde la rugăciune?
De ce Însuşi Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm?

Ei bine, aşa şi cu psihologia. Aşa şi cu amărâta aia de hipnoză (o tehnică printre mii de alte tehnici, cu indicaţii şi cu mulţime de zone unde e inoperantă, că nu foloseşte la nimic).
Tot ce e sub soare, tot ce trece prin mâna şi sufletul omului NU e nici bun nici rău în mod absolut.
Tocmai de aici începe "secretul", de aici începe învăţătura, aici e lupta fiecăruia, aici e greul, aici e discernământul, aici e arta şi ştiinţa şi priceperea ş.a.m.d.
Nici un psiholog nu e bun sau rău prin tehnicile sale. La amatori, da, tehnica e tare! Casa, mobila, merţanu, faru, marca rachetei, lustruiala etc. Dar dacă dai de un meseriaş, te bate 6-0 şi cu coada de mătură, nu-i trebe rachete Adidas. Precum şi psihologul, n-are nevoie de nu ştiu ce super tehnici sau hipnoze ca să îţi fie de mare folos, dacă ai disponibilitate să te îndrepţi pe undeva şi pricepi cum să lucrezi cu sufletul tău în colaborare cu terapeutul. La fel şi preotul, n-are nevoie de nu-ş ce rugăciuni sofisticate, nici de barbă lungă şi stufoasă şi frumos parfumată. Dar tu, care-l cauţi pe Doctor, vrei să te vindeci? Eşti dispus să schimbi ceva în viaţa ta? Ai înţelepciunea să renunţi la ceva din ale tale cele mult iubite de tine? Iată întrebarea, bogatule...

Cine se învredniceşte să deprindă rugăciunea, va pricepe şi cum e cu multe altele... Cei ce vă rugaţi, ca lucrare statornică şi cu oarecare spor duhovnicesc, sper că sunteţi de acord cu mine.
Mare e pavăza rugăciunii ca lucrare statornică. Îţi ascute simţul detectării falsului pentru că, mai mult ca oricînd, la rugăciune acesta e simţul cel mai ascuţit în om: simţul detectării minciunii. Simţul descoperirii minciunii personale. Când te rogi îţi simţi imediat minciuna, neseriozitatea, lenea, duhul măgăriei proprii.
Orice formă de păcăleală e exclusă la rugăciune, dacă ai cât de cât în tine, funcţională, conştiinţa de sine... Şi frica de Dumnezeu.

La fel şi cu psihologia. Ba chiar şi cu hipnoza. Practicarea şi evaluarea lor trec prin onestitate, discernământ şi multe altele.
E lucru dăunător să aruncăm în derizoriu sau să demonizăm domenii întregi şi mulţimi de oameni doar pentru că aşa ne vine şi pentru că, de fapt, nu avem cunoştinţe reale despre acele lucruri şi persoane. Vorbim, criticăm, judecăm (sau dimpotrivă, lăudăm cu exaltare) pe psihologi şi psihologie doar din auzite. E lucru înţelept, acesta, bogatule?

Analiza Tranzacţională şi ... Maica Siluana
 

Am căutat să aflu mai multe despre Maica Siluana, mulţumită rugăminţii tale...:)
Amuzant, am dat peste răspunsul la o scrisoare a cuiva care se ocupă ... tocmai cu AT (unde am eu formare, precum spuneam). Ca să vezi!
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...uri-si-atentie
Deduc din scrisoarea fetei că a citit o carte splendidă "Ce spui după Bună ziua!", autor Eric Berne, părintele Analizei Tranzacţionale. Acolo e vorba despre conceptul preferat al lui Berne "Jocurile psihologice", despre care am spus de multe ori că forumul nostru e plin, din păcate... Şi despre teoria "cupoanelor", un nenorocit de balast care face ca oamenii să se nefericească singuri, până la forme grave de automutilare sufletească.
Ar fi multe de spus, dacă am fi într-o şedinţă de consiliere AT.
Răspunsul Maicii este evident "diplomatic", evaziv. Nu intră în detalii (poate nici nu are pregătire foarte temeinică în AT şi se ţine la smerenie...). Dar nu-i nevoie! Modul cum a răspuns este, după opinia mea, impecabil! Nu aş putea să răspund mai bine, mărturisesc.
De fapt, Maica ştie bine, deduc, că un joc trece uşor în alt joc şi că eliminarea progresivă a jocurilor psihologice este un proces de durată, similar cu despătimirea. Câte patimi, atâtea surse de inepuizabile jocuri psihologice.
Iată cum psihologia (în forma ei numită AT) face de minune echipă cu duhovnicia, cu Biserica. Să privească bine scepticii şi acuzatorii şi să înţeleagă, odată pentru totdeauna că Biserica poate încorpora unele elemente din psihologie, poate dialoga şi conlucra cu psihologia.

Un alt dialog remarcabil, aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...a-de-intuneric
Psihologic, pacienta fobică şi-a ales bine amorsa şi mecanismul de coping. Restul a venit prin har, de la Domnul.
Minunat exemplu şi excelentă intervenţia Maicii.

Şi aici:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...ti-si-stramosi

Nu mai am nevoie de alte dovezi: pentru mine, Maica Siluana face, ca psiholog vorbesc, o terapie ortodoxă de clasă înaltă. Înţelege bine, corect şi informat, mecanismele psihologice ale diverselor situaţii şi tulburări şi procedează cu tact şi acurateţe.
Şi pe toate le îndreaptă spre lucrarea duhovnicească, iar prin cuvântul de învăţătură creştină, prin interpretarea făcută în erminia Duhului le înalţă spre Domnul. Ce poate face mai bun un psihoterapeut creştin?
Să ne bucurăm de prezenţa Maicii printre noi şi să ne grăbim să îi folosim disponibilitatea!
Dumnezeu să o întărească şi să o insufle permanent în nobila ei misiune!

Subscriu cu bucurie
 

Vechea mentalitate a lumii a generat multă violență și cruzime. Istoria omenirii este plină de sânge. Oamenii sunt frânți, zdrobiți și osteniți de ctele de violență. Dar nu vor să se întoarcă la Dumnezeu ca să-i vindece și să-i odihnească, ci scornesc o nouă mentalitate: cea a păcii universale, dar fără Dumnezeu-Omul, Mântuitorul lumii, ci cu un dumnezeu ”același orice nume i-am da și oricum ne-am închina lui”. Un dumnezeu care este chiar omul. Vechea poveste în haine noi!
Da, acum, învățătura și tehnicile acestei mentalități noi sunt extrem de rafinate și cu adevărat spirituale, adică inspirate duhului omenesc de spirite, de duhurile vrăjmașe îmbrăcate în haine de lumină.
Ele sunt și ”bune” din punctul de vedere al omului autonom – ne învață cum să ne rezolvăm conflictele, cum să avem gândire pozitivă, cum să avem o stare de bine, cum să ne dezamorsăm sentimentele negative, să le înlocuim cu sentimente pozitive... Și chiar sunt bune, tehnic vorbind.
Eu le învăț și le folosesc pentru că sunt instrumente ca și un program de computer.
Dar trebuie să avem grijă ca să nu ne însușim, odată cu ele, și credințele, mentalitatea, ci să le transformăm pe toate în rugăciune, în împreună-lucrare cu Dumnezeu. Să nu cădem robi acestor tehnici.
Și există foarte multă literatură, foarte multe cărți cu sfaturi foarte bune: ”E bine să faci așa, să mănânci așa”. Dacă intrăm în acest joc, nu vom mai cunoaște drumul de ieșire, pentru că zicem: ”Dar pe mine metoda asta m-a adus și sunt liniștit”, așa cum pe un yoghin care a mers până la levitație el zice: ”eu am trăit minuni, ia uitați-vă, eu stau în aer!” Bun, și? Ce-ai făcut acolo?

Adică, am nevoie să știu care e scopul vieții mele, care este problema mea? Să stau în aer?

Dacă L-am primit pe Hristos Dumnezeu ca Domn și Stăpân al vieții mele, scopul meu este să intru în Împărăția Lui, să intru în bucuria Lui pe care nu o mai ia nimeni de la mine.
Asta voi căuta: să trăiesc bucuria aceasta pe care mi-a făgăduit-o El.
Orice altă stare de bucurie este mincinoasă... Nu m-am născut pentru o stare de bine. Dumnezeul meu și Mântuitorul meu m-a anunțat că vor fi vremuri grele, că voi avea necazuri, că trebuie să-mi port crucea,că voi fi bătută, scuipată și judecată, dar că toate acestea nu-mi vor lua bucuria pe care nimeni și nimic n-o poate lua de la noi pentru că e a Lui. Numai așa vom putea rezista!
Și să nu uităm și să mărturisim lumii că nu avem viață în noi fără Dumnezeu.
Și Dumnezeu trebuie mâncat și ca să-L mâncăm trebuie să ne pregătim pentru asta.
Și să ne mutăm întreaga atenție și dorirea la bucuria Lui, iar necazurile inerente vieții pe acest pământ să le transformăm în tot atâtea locuri de întâlnire fierbinte cu Dumnezeu.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Doxologia, Iași, 2013)

AMIN! AMIN! AMIN!

Apropo, este adevărat că domnu Mihnea a făcut (sau face) "presiuni" (nu ştiu dacă acel forumist s-a exprimat foarte potrivit pentru că pot exista diferite tipuri de presiuni, spre exemplu momeli, ispite, sau altele) pentru convertirea dumitale la catolicism? Presiuni altele decât acelea "apologetice" pe care le făcea pe forum la liber şi în raport cu toţi ortodocşii şi altele decât atacurile furibunde la Biserica Ortodoxă?

Nu ştiu care să fie răspunsul la ultimele întrebări, dar cine ştie, poate forumistul cu "mărime de suflet" este mai strângător din fire, mai ales cu informaţia. Poate vroia şi el să aibă anumite informaţii referitoare la domnu Mihnea. Am văzut că sunt unii care au o anumită obsesie cu uniatismul, şi cine ştie poate îi interesează anumite chestiuni aşa la nivel informativ.

Am văzut şi noi că de la o vreme domnu Mihnea era tot cu "fratele Cezar" pe buze şi poate unii forumişti au început să îşi pună tot felul de întrebări la care doreau răspunsuri pe privat. Cum de îşi permit să pună astfel de întrebări pe privat nu ştiu, poate au mâncat mai multă pâine cu tupeu decât alţii ... , sau ca să vorbesc pe limba lor, mai multă pită cu tupeu.

Recent am văzut cum domnu Mihnea face "presiuni" asupra ortodoxei (aşa s-a declarat) Irina21, pe forumul catolic, să îşi bage copilul în greco-catolicism, pentru că acolo, chipurile, copilul va fi pe deplin catolic şi va căpăta obiceiuri foarte ortodoxe (după propriile sale cuvinte). Am văzut că făcuse "presiuni" şi asupra utilizatoarei Noesisaa, care între timp a avut bunul simţ să îşi rărească semnificativ postările aici pe forum, şi că prin urmare are aşa un zel personal de a aduce lumea la catolicism. Cum pune ochii pe unii sau pe alţii, şi cum o fi pus ochii pe dumneata, asta mi-e greu să îmi explic, poate o fi simţit cu instinctul lui de inchizitor care o fi pradă potenţială, posibil cu anumite labilităţi religioase ... ecumeniste poate?, ... sau poate doar cu aşa cu mai mari deschideri de suflet şi mai puţină rigiditate în materie de dogmatică (ortodoxă) ... sau poate cu anumite poziţii referitoare la ierarhia sacramentală şi administrativă a bisericii ortodoxe, poziţii mai critice să le zicem, cu vederi anticomuniste, etc ... sau cine ştie poate o fi pur şi simplu o chemare a Duhului Sfânt înspre sfânta biserică catolică ...

Întreb şi eu aşa, nu că nu mi-aş fi dat seama şi fără setea strângătoare de informaţie a forumistului "mare la suflet" ...

In momentul in care vrei sa aperi psihologia intr-o tara ortodoxa, trebuie sa-ti asumi riscul de a fi contrazis. De ce? Pentru ca psihologia, ca stiinta, nu raspunde intocmai asteptarilor ortodocsilor. Fara suparare. Omul mai afla din diverse surse ce invata studentii pe la psihologie si se protejeaza.

Consider ca orice psiholog roman ar trebui sa se adapteze la aceasta situatie intocmai ca maica Siluana, adica sa preia din tot ce invata la facultate numai ce corespunde valorilor ortodoxe. Si sa nu se supere daca tinerii aleg preotul. In problema alcoolismului, un preot, i-a recomandat sotiei celui in cauza sa-i puna cate trei picaturi de ulei de la Sfantul Maslu sotului ei. Alaturi de rugaciune, metoda a dat roade.

Pe de alta parte, consider ca orice medic ar trebui sa cunoasca psihologie la nivel satisfacator, astfel incat discutiile purtate sa-l ajute pe cel in cauza.

Asadar, nu e o idee inteleapta sa facem abstractie de neajunsurile psihologiei si de prejudiciile pe care le poate aduce crestinului. Asta ar insemna sa semanam sminteala. Mult mai bine ar fi sa fim realisti si sa urmarim mantuirea noastra si a semenilor nostri, caci scris este:
,,33.Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei."

Sursa:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6

De ce sa ne ridicam impotriva lui Dumnezeu cand putem sa-i slujim cu toata fiinta? Aude omul ca esti psiholog crestin cu fapta, nu cu numele, te cauta si se face coada la cabinetul tau. Daca esti onest pana la capat, atunci pe atei ii indrepti spre biserica, nu vei dori sa-ti fie clienti in veci. in felul acesta, daca tu faci voia lui Dumnezeu, nici tie nu-ti va lipsi nimic, caci vei fi cautat.

Iata o pilda foarte sugestiva preluata de pe net, cu privire al sminteala, caci vom da raspuns pentru fapte, vorbe si chiar si pentru gandurile noastre:

Poetul si talharul

,,Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţini îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână. După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele. Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

Această istorioară scoate în evidenţă păcatul smintelii, care este mai mare decât alte păcate, tocmai pentru faptul că prin ea se pierd mai multe suflete. Una e să faci un păcat de care să dai răspuns înaintea lui Dumnezeu numai tu, şi alta e să dai răspuns de păcatele altora, fiindcă i-ai smintit, căci zice Hristos: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.”(Matei 18, 6-7)"
“

Cezar te rog sa te uiti pe converstiile mele cu Dalian,pe mine cel putin m-a deranjat faptul ca a spus de maica si de parintele meu duhovnic ca-s ecumenisti, ce parere ai de cartile recomandate? cum spunea si Laura intr-o postare mai veche , " Spune aşa Sf. Vasile: "Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar ceea ce ni se potriveşte şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm". Câtă dreaptă socotinţă aveau Sfinţii Părinţi! ". Te rog sa te uiti pe postari !

E bine sa citim din cand in cand aceasta nuvela pentru a ne da seama ca noi singuri nu suntem in stare sa ajutam pe nimeni sa se schimbe in bine, chiar daca am fi toti preoti! Dumnezeu ii ajuta pe cei din jurul nostru sa se schimbe. Iar puterea exemplului personal este extraordinara.

http://ro.wikisource.org/wiki/Popa_Tanda

Dalian exagereaza, daca citesti o carte neortodoxa care nici macar nu are legatura cu religia, doar ca e scrisa de un neortodox, nu are legatura cu ecumenismul. De altfel si mie mi-a spus odata ca am conceptii ecumeniste si sectare.

Sincer sa fiu unul din motivele pentru care am intrat pe forumul acesta a fost ca am vazut ca intrase si dl. Mihnea si ca unii useri ortodocsi erau incantati de mesajele sale. El fusese banat pe forumul catolic si stiind ce conceptii are m-am gandit ca unul din scopuriel sale era prozelitismul, cel putin propovaduirea conceptiilor catolice. Si cand am vazut din unele mesaje ca sunt ortodocsi care par atrasi de aceste conceptii am intrat sa scriu si eu pe forum. Surpriza a fost ca pe forumul ortodox era o atmosfera mai catolica si o aparare a catolicismului mai accentuata chiar decat pe forumul catolic si nu doar din partea catolicilor.

Cum spuneam si pe topicul respectiv, hipnoza face parte si din domeniul teologiei. La fel cum yoga sau alte tehnici orientale, desi sunt recomandate de multi psihologi, fac parte si din domeniul teologiei, ortodoxiei. Hipnoza este o practica din samanism si religiile pagane, reinventata pentru lumea civilizata de o persoana care era preocupata de ocultism, la sfarsitul sec. XVIII. Despre hipnoza am scirs mai mult pe topicul dedicat hipnozei, inclusiv in acest mesaj: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=112
Nu are rost sa reluam discutiile de pe topic.

Sunt intru totul de acord, cum am spus si pe topicul care s-a inchis, orice 'specialist' este subestimat sau nerecunoscut; oamneii nostri s-au obisnuit sa fie cu totii specialisti in de toate, precum "mecanicii de Dacia care (cica) pot repara orice"
Am si o posibila explicatie ; cu totii la scoala am fost nvoiti s ainvatam si lucruri care nu le-am inteles, nu le-am crezut, le-am invatat doar asa sa trecem clasa. Multi au continuat cu atitudinea asta si in facultate, si apoi in viata profesionala: sa nu va mire daca intalniti astfel de 'specialisti" care nici ei nu cred ce fac sau ce spun, o fac doar ca sa isi castige existenta. Si apoi unul daca se stie pe el ca asta face, cum ar crede pe altul ca face alminteri??? Insa aceia dintre noi care inca mai n eiubim meseria, care mai credem in ea, avem de munca de zece ori mai mult pentru a invinge prejudecatile care s-au creat:
(ca doctorii iau spaga, "altfel te opereaza prost" (???); ca profesorii sunt analfabeti, politistii sunt corupti, popii sunt 'iude in sutana", etc)

Subscriu.
("arta" care se face numai pentru bani mai este cunoscuta si sub numele de 'cea mai veche meserie din lume")

Despre meserii vocationale mai am de spus un singur lucru: cred eu (am descoperit) ca e posibil ca invatarea unor arte sau stinte sa nu fie posibila decat pentru aceia care au "ingaduinta: de la Dumnezeu spre a pricepe anume taine ale respectivei profesii (biologie, psihologie, teologie, etc). Restul, oricat s-ar stradui, nu vor pricepe in veci de ce "x= cu be patrat minus radical din patru abe" (ma rog, care e aplicabilitatea practica a acestor formule, scopul pt care le folosim, afara sa trecem clasa a opta si sa intram la liceu).

[quote=cezar_ioan;533085]
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. /QUOTE]

Nu stiam ca este chiar o regula stricta in aceasta privinta, ci credeam ca e mai mult o "recomandare'. Intr-adevar , am observat cu totii ca daca incercam sa "prestam servicii" cu prietenii, rudele, cunostiintele, chiar "obligatiile", riscam sa nu fim obiectivi, nici noi, nici ei. Ori ne stresam peste masura sa nu dam gres, ori din contra suntem prea relaxati, delasatori, iar ei pe de alta parte risca sa devina 'abuzivi", sa aiba pretentii nejustificate: ia-ma peste rand, da-mi mai multa atentie ca sunt ..., etc, ori ei ne supraestimeaza : daca nu a putut el/ea ajuta,care ne e prieten/ruda, atunci nu poate nimeni, ori din contra ( ce stie ala/aia, ori e prea tanar ori prea batran), uneori nic noi nu putem fii sinceri, ori ca sa nu dezamagim, ori ca sa nu jignim, si multe alte motive exista pentru a nu fructifica la maxim actul profesional. Insa aceasta delimitare a ceea ce numiti 'relatie paralela", imi ramane oarecum neclara. Ma gandesc ca s-ar putea extinde si in cazul in care recomandam pe cineva unor apropiati sau ne este recomandat, la ranul nostru. Intervin iarasi aceleasi prejudecati (...e recomandat de seful, de soacra-mea, etc; nu pot sa dezamagesc, trebuie tratat preferential, etc).
Si inca ceva : invers e mai ok? Adica mai intai sa avem o relatie profesionala, apoi sa devenim prieteni? Desigur, nu prea devreme. Nu inainte de a castiga pe deplin increderea dpdv profesional.
Sau poate aceste limite nici macar nu le stabilim noi, ci Dumnezeu le ingaduie spre folosul nostru (adica al celor care_I cer ajutorul si se lasa calauziti de El)?

Inca cateva afirmatii, rupte ce-i drept din context, dar carora nu le poate cotesta nimeni veridicitatea.
(Nu am urmarit discutia in totalitate, nu am vazut pe nimeni facand asta, acum aici, insa am retinut afirmatiile acestea.)

imi cer scuze dar:

formula ecuatiei de gradul doi este:

X1,2 = -b +_ radical din delta totul supra 2a
unde delta este = bpatrat -4ac

cele doua radacini trebuiesc comparate cu domeniul de definitie, adica daca vorbim de numere reale sau complexe. exista mai multe variante de rezultat .
retine am terminat liceul acum 27 ani dar stiu matematica la nivel de facultate si acum. matematica a fost hobby-ul meu.

Cunosc foarte multi profesori de matematica care isi rotunjesc veniturile predand in particular matematica. Nu cred ca este ceva rau. Si nici nu putem spune ca isi folosesc talantul exclusiv numai pentru bani.

E foarte periculos sa ducem la o extrema o anumita situatie. Nimeni aici pe forum , si nici eu, nu am spus ca cineva face ceva exclusiv numai pentru bani.
Insa am afirmat ca foarte multi psihologi incearca sa faca bani din aceasta meserie. Plus s-a facut comparatie aici pe forum intre un preot si un psiholog inclusiv la nivelul anilor de studiu, ceea ce mi s-a parut complet deplasat. de aceea am si dat exemplul chirurgilor sau al cardiologilor care au nevoie de cel putin 10 ani pentru a putea fii un medic bun.

Cred ca fiecare om are locul sau in societate si fiecare serveste seamanul folosind talantii sai. Pictorul incanta ochiul, soprana auzul, doctorul alina suferinte, preotul vindeca suflete. Nu cred ca e unul mai presus decat altul prin prisma meseriei ce o are.

----- editat postat de doua ori, nu stiu cum de s-a intamplat

Intrebarea mea este acum directa pentru tine fallen.
Esti intru totul de acord. asadar ceea ce ma vizeaza pe mine este: in citatul respectiv s-au facut cateva afirmatii mincinoase la adresa mea: aceea cum ca as fi intrat in cabinetul unui psiholog sau medic fara sa platesc, ceea ce mi se pare extrem de deplasat . Nu poti afirma anumite lucruri despre cineva pe care nu il cunosti de loc. Ca as avea anumite dereglari care chipurile m-au dus la psiholog desi uneori as fi lucrat ca si contabil , o alta minciuna nu m-am dus niciodata la psiholog, nu am suferit niciodata de nici un fel de dereglari, si nu am practicat contabilitatea uneori. Cum am mai postat aici, se pare ca ma vad nevoita sa iti spun si tie personal ca am lucrat 20 ani in domeniul contabil din care ultimii 5 ani ca si manager economic. Am o experienta si ceva ani vechime fara intrerupere in acest domeniu. Cu toate acestea nu m-am pus de-a curmezisul cu nimeni ca sa demonstrez superioritate in meseria ce o cunosc.
Deci prin expresia sunt intru totul de acord sa inteleg ca sustii minciunile afirmate "dupa ureche" (iata ca acel paragraf b cu criticarea dupa ureche desi este amintita este practicata cu varf si indesat de toata lumea) la adresa mea? daca da, pe ce temei , necunoscundu-ma si nici conversand prea mult impreuna.
Nu vad de ce sa vii acum sa ma jignesti indirect. Astept o explicatie.

Sunt de acord cu tine Antonia.
In plus am constatat o anumita intoleranta fata de semenii care nu le impartasesc teoriile. Cei care nu vor sa accepte aceste idei inovatoare in ortodoxie sunt invariabil jigniti si umiliti. exemplu userul antiecumenism a fost facut tampit, eu si catalin nebuni, Decebal la fel, si cu dereglari. Eu cred ca trebuie sa toleram pe fiecare si sa acceptam ca sunt oameni care nu ne impartasesc ideile si teoriile. asta nu inseamna ca sunt mai prejos ca noi si nici nu inseamna ca trebuie jigniti si umiliti.

Cred ca a tolera seamanul si al intelege in acelasi timp este o parte din intregul iubirea de semeni.

legat de sminteala iarasi sunt de acord cu tine. Luat mai in particular a trimite un om la psiholog in loc de preot mi se pare o mare sminteala. Eu cred ca toti oamenii ar trebui sa ajunga la duhovnic iar daca printre oameni se afla si dintre cei care au nevoie de doctor cred ca preotul stie sa discearna si poate sa decida mai ales ca este sfintit si vas ales prin care se revarsa Duhul Sfant noua oamenilor. Sigur nu ma refer aici la anumite probleme de sanatate care necesita medic. Sper ca nu se impinge acum discutia spre extreme.

Bună Mihaela,

Dar unde e toleranța cînd e vorba ce a ierta celui care ție îți greșește? Tu dai dovadă de înțelegerea pe care o susții?

Am văzut că ai avut niște tentative de împăcare cu Ioan, dar acum te-ai răzgîndit? De ce îl tot zădărăști, de ce îl ispitești să păcătuiască?

Aș zice să-ți asumi creștinește răspunderea pentru partea de vină și să încerci o împăcare reală cu el, promițînd ca pe viitor să nu mai dai frîu liber demonilor în spațiul virtual-nemuritor.

Și acum pentru voi doi, Ioan și Mihaela, o întrebare: voi cînd spuneți ”Tatăl nostru”, cum ziceți cînd vine partea cu iertarea? Cum puteți trece peste acest principiu fundamental care este toleranța și iertarea celui care, slab fiind, ți-a greșit cu cuvîntul? Că nu v-a lovit nimeni peste față ca să spuneți că nu ați reușit să vă abțineți.

Nu pot să vă înțeleg. Sînteți creștini sau îmi scapă mie ceva?

Fara suparare dar idealizezi, probabil din cauza ca ai avut prea putin de a face cu diversitatea, atat la nivel uman cat si duhovnicesc.

Am spus-o si o repet, un preot poate acorda iertarea pacatelor, dar veleitatile lui de psiholog tin mai degraba de latura umana si mai ales cum a inteles el sa si-o dezvolte, sau nu.

In ceea ce priveste discernamentul spiritual, iarasi tine intr-o buna masura de el, de cum a inteles sa-si dezvolte aceasta latura, binenteles cu asistenta de sus.


Si da, este o linie uneori destul de subtire care separa sarcina psihologului de cea a psihiatrului, sunt cazuri evidente dar si cazuri mai putin evidente unde trebuie o formare de specialitate, sa crezi ca toti preotii o au nu poti fi decat naiva.

Eu mi-am asumat raspunderea Florin , tot eu am fost cea care mi-am cerut iertare, l-am si iertat sa stii. Insa ma doare cand vad ca e degeaba, e in zadar. Gestul meu nu a fost luat in seama, ca si cum nu l-as fi facut. raspunsul lui Ioan a fost urmatorul: Dobrin terfeleste pe forum.
Ce a fost aceasta afirmatie daca nu o respingere a gestului meu? o zgandarire si indemn la alte pacate?
Eu am terfelit, dar el ce a facut?
de ce nu putem admite amandoi ca am gresit si gata?

Tocmai ca asta incerc sa spun, Ioan este intolerant fata de cei care il contrazic si nu ii impartasesc ideile. Altfel ar fi acceptat gestul meu, l-ar fi primit cu inima deschisa, si in loc sa raspunda cu "Dobrin terfeleste" putea sa spuna altceva. Si daca tacea era mai bine. Am inteles ca nu poate ierta dar macar dadea dovada de toleranta fata de semeni.

Din toata inima iti spun ca nu am nici cea mai mica suparare pe Ioan , insa vad ca oricate iertari as cere este degeaba. asta este.
Nu stiu, insa pot spune ca simt orice mica nuanta de rautate. Chiar si adresarea cu Dobrin, a unui om care pana acum imi spunea Mihaela, imi transmite ceva in suflet. Cand sfintii spun ca sufletul omului este delicat stiu ei ce ne invata.

Sper ca acum ma intelegi pe deplin.

Poate Alin, nu te contrazic, insa eu m-am referit la cu totul altceva.
M-am referit la faptul ca preotul prin Sfintele Taine poate vindeca, iar daca totusi vindecarea nu survine poate decide daca e nevoie si de medic. Ma refer strict la starea sufleteasca a unui om, si la faptul ca multi oameni pot fi vindecati in cadrul Bisericii avand boli ce vin din prea multe pacate.

Preotul nu poate decide pentru nimeni daca e nevoie si de medic sau nu.
Omul ar trebui oricum sa consulte in paralel si un medic.
Macar din smerenie.

stiu eu Alin cum e cu smerenia?
eu asa am citit ca smerenia inseamna in primul rand ascultare de duhovnic nu de psiholog.

Cel putin asa am citit in Sfanta Traditie, toti sfintii asa ne invata. sa ascultam de duhovnic, sa nu suparam semenii, sa incercam sa ne vedem pe noi insine si propriile noastre pacate. Nicaieri in scrierile sfintilor nu am citit de indemnul de a merge crestinii la psiholog in paralel cu preotul.

Unde ar putea sa cada acela care se afla mai jos decat toti ? (Sf. Macarie cel Mare).

Adu-ti aminte de caderile celor puternici si smereste-te in virtutile tale (Sf. Efrem Sirul).

Daca vrei sa dobandesti adevarata smerenie, deprinde-te sa rabzi barbateste ocarile aduse de altii (Avva Serapion).

Desavarsita smerenie consta in faptul ca rabdam cu bucurie invinuirile mincinoase (Sf. Isaac Sirul).

Nu vad, oricat as cauta, sa spuna sfintii ca a merge la psiholog este o dovada de smerenie.

Decebal, eu pe Mihnea l-am citit ultima dată pe acest forum, nu pe altul. Atunci când şi-a anunţat retragerea pentru un an, în semn de protest sau cam aşa ceva... Mihnea ştie mai bine.
Cu acel prilej am şi scris vreo postare, două. Se poate verifica.
Altceva nu ştiu, nu cunosc.

Ca urmare, dacă tu ai mai multe cunoştinţe decât mine în ceea ce-l priveşte pe Mihnea, ce pot să zic eu: vorbeşte cu tine însuţi, până te lămureşti. Sau, poate, până te nedumereşti. Faci desigur aşa cum doreşti, întrucât eşti liber să alegi.

Domnul cu tine!

Frate, frumos te rog să nu mă bagi în treburi care mă depăşesc.
Totuşi, dă-mi voie să pun un gând bun prin întrebare: tu de cine ai nevoie? Cine simţi şi vezi neîndoielnic că te ajută în viaţa ta concretă, zi de zi? Cine îţi dă spor la rugăciune, la nevoinţă, la pocăinţă, la fapte bune întru Hristos Domnul: Dalian sau Maica?

Fă ce ai de făcut în funcţie de răspunsul la această întrebare, cu frică de Dumnezeu.

Da, e foarte simplu; cum am si specificat in mesajul urmator, am zis ca sunt de acord cu afirmatiile in sine, nu cu faptul ca ati fi facut dvs sau altcineva, aici pe forum, acele lucruri (de atfel nici nu v-am citit postarile si nici nu intentionez sa judec sau sa analizez cine are dreptate sau greseste in contextul de fata fiindca nici nu am aceasta abilitate si nici nu vad de ce m-ar preocupa, care ar fi finalitatea); am specificat ca ideile sunt rupte din context, si sunt valabile, cel putin pt mine personal, doar in conflictele pe care le am eu personal in viata de zi cu zi cu unii si cu altii. De altfel poate trebuia sa mi le notez intr-un carnetel sau sa-mi fac o ...fituica dinaia inramata, cum se gasesc prin comert, sa mi le afisez undeva la vedere, eventual si la vederea interlocutorilor (desi din experienta am observat ca degeaba afisezi la vedere "reguli" chiar si din cele mai banale de genul "marfa vanduta nu se schimba"; "program cu publicul ....."; "respectati distanta de discretie", ca nimeni nu baga de seama sau nu considera ca trebuie sa le respecte); insa m-a luat si pe mine valul, cum e moda acum , de cate ori vedem cate o "maxima" dinasta circuland pe internet, sa-i dam si noi like sau share, nu stiu in ce scop exact, poate crezand ca asa isi va face lumea despre noi o parere (mai buna), vom solidariza, cine stie, sau pur si simplu daca e o idee care ne place, ne bucuram ca o mai sustin si altii. Acum pe bune, cui ii place sa fie contrazis si desfiintat la el in pravalie? Si nici maca de catre unul care e indreptatit sa faca asta, adica unul mai batran si mai experimentat? Repet, n-am retinut exact cine anume ar fi facut asa ceva aici, dar totusi imi amintesc ca unii au incercat, mai demult, nu chiar sa ia in deradere domeniul in cauza, respectiv psihologia, sau sa-l denigreze, ci mai mult au aratat indoiala, neincredere si mai exact necunostinta de cauza; cum am dat si eu exemplu cu ecuatia de gradul 2, insa nu neg utilitatea studierii algebrei in scoala, chiar daca mie nu mi-a folosit pana acum, nu se stie niciodata cand va folosi. N-o sa ma apuc niciodata sa ma contrazic cu un prof de mate sau sa fac lobby pentru scoaterea materiei acesteia din scoli si desfiintarea ei. Insa cand vine unul la tine in "pravalie" si iti zice 'nu e adevarat ce spui", " e mai bine daca..."; " daca nu esti in stare sa pui un diagnostic sau sa rezolvi o problema, du-te la spatii verzi"....nu stiu exact sa definesc sentimentul, trairea care te incearca in acele momente, si nici care ar trebui sa fie reactia ta normala (fiziologica) si mai ales crestineasca (de obicei reactile noastre, ale mele cel putin, la astfel de atacuri nu sunt deloc crestinesti si intra binisor in sfera patologicului).
Dar, ceea ce vroiam sa subliniez si nu am mai apucat, e urmatorul aspect: cred ca facem o greseala atunci cand consideram ca o anume profesie, institutie, curent, doctrina, etc, se identifica cu practicantii ei. Oamenii sunt subiectivi si gresesc. Nu avem dreptul sa denigram sau sa renegam o profesie (sau o institutie) fiindca cunoastem noi pe unii "reprezentanti " ai acesteia care nu sunt si nu fac ceea ce ar trebui (ex: doctori macelari, politisti corupti, psihologi cu diploma cumparata, popi pedofili); nu trebuie sa ne pierdem increderea in medicina, justitie, invatamant, biserica, din cauza unor 'uscaturi', care se pare mai mult sunt promovate, scoase la inaintare probabil intentionat pentru a denigra aceste institutii, in loc sa fie date la o parte si promovate adevaratele valori.

Vă înşelaţi, doamnă, nu s-a făcut doar o astfel de comparaţie, ci o comparaţie între preoţi şi oamenii care lucrează în domeniile ştiinţifice în general, inclusiv medicii şi psihologii. Este de domeniul evidenţei că în domeniile ştiinţifice în general, acolo unde se face şcoală serioasă, cantitatea şi calitatea studiilor, a muncii atât în perioada studiilor cât şi în perioada exercitării profesiei este mult mai mare decât în cazul preoţilor ortodocşi. Lucrul ăsta este pur şi simplu o evidenţă, şi care se bazează pe faptul că în domenile ştiinţifice oamenii iau lucrurile mult mai în serios decât în domeniul religios unde domneşte mult arbitrarul, subiectivismul. Iar astea se datorează metodelor abordate, faptului că metoda ştiinţifică în general implică o rigoare şi o critică în cercetarea fenomenelor, ipotezelor, teoriilor, pe când actualmente în religie şi teologie domină bunul plac, subiectivismele, arbitrarul şi aşa mai departe. Metoda ştiinţifică critică impune o rigoare a gândirii, a logicii, pe când la ortodoxei lucrurile merg şi cu sărutări de icoane, aprinderi de lumânări şi nişte punguţe cu napolitane ori nişte sărmăluţe la zile festive; lucrurile sunt cam simple, aşa cum le fac unii să fie. Nu spun că în esenţă domeniul teologic ar fi unul simplu, ba dimpotrivă, ci felul în care este tratat în general l-a transformat într-o chestie care pare destul de simplistă, mai ales dacă eşti puţin mai înalt, ai un glas bun la cântat, te mai faci că studiezi şi că înţelegi şi, în unele cazuri, mai şi dai o şpagă (simonie adică) pentru a ajunge pe postul râvnit, şpagă pe care evident aştepţi să o recuperezi de pe spatele "credinţei" "credincioşilor".

Mai este un aspect. Dacă presupunem că religia se ocupă cu medicina spiritului, atunci nu vi se pare de-a dreptul absurd ca medicii care se ocupă de trup să studieze, şi la un mod serios cu foarte multă muncă intelectuală, ani şi ani grei de zile, în timp ce alţii, cvare pretind că înţeleg cum stă treaba cu medicina spiritului pot să ajungă la "cabinet" şi după câţiva ani de seminăraş, la asta adăugând şi lipsa de maturitate spirituală, morală şi intelectuală a multor preoţi care intră în câmpul muncii. Eu aici văd în această comparaţie un avantaj evident pentru domeniul medical, unde se munceşte la greu şi unde un malpraxis, unul singur, poate însemna foarte mult, în timp ce medicina care pretinde că are în vedere spiritul, adică ceva mult mai de preţ şi mai complex decât trupul sau anumite părţi ale sale, expediază lucrurile destul de simplist şi peste astea au loc din nefericire foarte multe malpraxisuri în plan spiritual, moral şi teologic, malpraxisuri pentru care cei care le comit nu pot fi traşi la răpundere, nu ai la cine să raportezi, sunt mult mai multe şi mai puţin evidente şi aşa mai departe.

Si eu am observat ca gandim la fel in multe privinte. Atunci cand venim cu idei incorecte pollitic, trebuie sa ne asteptam sa fim contrazisi. Asadar, cu multa rabdare si chiar cu mila, e bine sa spunem lucruri in acord cu voia lui Dumnezeu, ca sa nu ne contrazica pe noi Dumnezeu dincolo, in vesnicie.

Desigur, fiind vorba de bani, se urmareste diminuarea rolului Bisericii, mai ales a Bisericii Ortodoxe, unde se poate vindeca si trupul si sufletul. In schimb, e corect politic, ca in locul credintei ortodoxe sa apara tot soiul de vrajitorii cu haina stiintifica prin care sa se faca false minuni si sa se duca sufletele in iad, asigurand sau nu o sanatate vremelnica.

A spune mai intai duhovnicului ca avem o problema sufleteasca sau de sanatate mi se pare absolut firesc. El stie daca aceea se va rezolva cu doar cu ajutorul lui Dumnezeu sau daca necesita un specialist. Cunosc oameni care s-au vindecat de boli grave mergand la anumiti preoti sau chiar la anumite icoane sau sfinte moaste. Pe unii, insa, preotul i-a trimis la operatie.

Domnul stie mai bine cine e inselat printre noi. Degeaba spun eu dumitale va inselati, sau dvs mie va inselati ca de multe ori nu e cum spunem noi ca ce stim noi toate cele dinlauntru ale sufletului unui om?

legat de anii de studiu si evidenta cum ca preotii ortodocsi nu studiaza cat cei din domeniile stiintifice, as dori totusi sa va spun ca e si normal sa studiezi foarte mult intr-un domeniu lumesc, din cele ale lumii. Si si asa nu realizeaza multi prea multe daca nu intervine Dumnezeu prin marea sa iconomie sa le lumineze mintile. dar preotii studiaza toata viata asa sa stiti, toata viata se formeaza , niciodata nu inceteaza sa citeasca, sa invete citind Sfanta Traditie si intelegand Sfanta Scriptura si toata viata se roaga Domnului sa le dea intelepciunea si harul sa ajute sufletele omenesti.
de aceea si noi avem datoria sa ne rugam pentru ei , nu sa ii blamam si sa ii criticam pentru ca poarta si ei pacate asa cum si noi la randul nostru purtam. Avem pretentia ca preotii nostru sa fie sfinti insa cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur este minunat in acest sens, ca avem preotii pe care ii meritam . Indemnul de a naste preoti buni este intradevar plin de adevar, caci cum suntem noi asa crestem si educam.

In ortodoxie nu merge nimic doar cu sarutari de icoane si pungute de napolitane sa stiti, a invata sa tii paza mintii, sa lupti cu propriile tale pacate si deprinderi rele nu este un lucru usor. Unii dintre noi nici macar nu avem habar cum este aceasta, actionam din impulsuri ale firii si ne bazam pe propria noastra minte si gandire care fara interventia lui Dumnezeu nu poate da solutii bune.

Cunoasterea sufletului omenesc calauzit de Duhul Sfant este cu adevarat adevarata psihologie. A incerca sa deslusesti tainele sufletului omenesc pornind pe calea cea lumeasca nu va duce niciodata la adevarata cunoastere.
Sf. Dimitrie al Rostovului in cartea Alfavita duhovniceasca ne spune asa: pentru a ajunge la cunoasterea de Dumnezeu trebuie mai intai sa cunosti toata creatia, modul cum ea functioneaza, de ce, precum si cunoasterea de sine, a ta insuti. Fara Dumnezeu niciodata nu vom ajunge sa intelegem nici creatia si legile care o guverneaza si nici pe noi insine si deci omul si tainele sufletului sau.

atunci cand vom ajunge sa ne cunoastem putem spune ca suntem adevarati psihologi. Nu in facultatile lumesti de psihologie inveti adevarata psihologie ci in scoala duhovniceasca, scoala ascultarii, a luptei cu tine insuti. Deci nu sunt impotriva acestei adevarate psihologii ci impotriva psihologiei lumesti, fara de Dumnezeu. Sigur nu neg ca pot exista si psihologi crestini, insa sunt foarte putini tocmai pentru ca , fara sa isi dea seama, si mintea lor se supun acelorasi legi. Si astfel dau intaietate tocmai invatamintelor lumesti uitand ca Dumnezeu , daca voieste, intr-o clipita te poate face cunoscator al tuturor tainelor sufletului omenesc.

Ia uite-l mah pe aista cum cerşeşte ajutor de la oameni!
Ce vrei dragule să-ţi confirme fratele Cezar? Că Frank Minirth ("Labirintul Codependenţei") şi David Celani ("Plecarea de acasă") nu-s sectari? Sunt sectari, Marcel, sectari pe de-a-ntregul. Autorii cărţilor cărora le faci reclamă deşănţată nu au nimic ortodox în ei. E dincolo de orice îndoială.

Dacă vrei să sugerezi că ortodocşii trebuie să înveţe psihologia de la sectari, spune-o desluşit! Dacă vrei să declari că noi trebuie să citim cărţi sectare pentru al nostru "urcuş duhovnicesc", spune-o clar!

Dar dacă eşti ortodox, citeşte Cele 9 porunci bisericesti. În mod special porunca a şaptea.
Adu-le aminte şi profesorilor tăi ecumenişti!

Doamnă Mihaela, îmi pare rău pentru dumneavoastră dar aveţi o poziţie care nu este susţinută cu adevărat de realitate decât în cazuri de excepţie. Însă noi aici vorbeam despre reguli, nu despre excepţii, care există fără nicio îndoială, mai există şi preoţi care muncesc şi înţeleg mai multe în planul spiritual, dar sunt o minoritate şi nu ei dau cu adevărat tonul. Eu v-am oferit nişte argumente foarte clare şi logice, dumneavoastră, ca şi alţii, veniţi cu "argumente" de tip tribal, pe principiul "ne apărăm tribul indiferent care este adevărul". Nu faceţi decât să vă aliniaţi şi să vă înscrieţi în rândul unei gândiri specifice de clasă, adică unei gândiri profund subiectiviste şi partinice, aliniate intereselor patronilor grupului, indiferent care este sau nu este adevărul.

Iertare, dar creștinul AUTENTIC nu are nevoie de psiholog!
 

Dihotomia naturii umane (trup și suflet) a determinat, justificat sau nejustificat (contează mai puțin) apariția unui domeniu al cunoașterii științifice ca psihologia (cu obiect de studiu: sufletul – psyche). Sfinții părinți vorbesc adeseori despre duh (pneuma), concept „oarecum” sinonim celui de suflet (pentru cei aflați pe o treaptă superioară de trăire creștinească sau, pur și simplu, pentru creștinii aflați pe cale). Adică, duh, pentru cei care sunt realmente trăitori întru tainele Bisericii... Pentru aceștia, dihotomia naturii umane (trup – suflet) devine trup – duh. Și ei sunt trăitori întru Adevăr, Iisus Hristos, fără, cred eu, a avea nevoie de psihologie. De ce? Pentru că pur și simplu, obiectul de studiu al psihologiei (psyche), pentru ei, nu există! Ei au nevoie doar de duhovnici (de la duh-pneuma).
Pentru noi, restul, cei care avem suflet și nu duh, cei care nici pe cale nu suntem sau batem încă la „porțile” Mântuitorului, psihologia este mult mai la îndemână.
O explicație simplă, cred, la o problemă destul de complexă, totuși...

Ca să simplificăm:
Cei fără suflet merg la duhovnic.
Cine are suflet merge la psiholog

Asta-i hrană tare.

Dacă tot îți plac simplificările, păstrează, totuși, acuratețea informației.
Și ca să fiu în același ton cu tine, ceea ce am spus anterior ar suna așa:
Cei cu duh merg la duhovnic.
Cei cu suflet merg la psiholog.
Asta nu înseamnă că cei fără duh sunt lipsiți de împărăția cerurilor. Ba dimpotrivă... Dar e o altă problemă.

Decebal, ca sunt doar cazuri de exceptie, sau nu, cum putem noi stii cu adevarat?
Nu este Dumnezeu cel ce stie toate cele dinlauntru ale fiecaruia? Cum putem noi sa ne punem pe scaunul de judecata in locul Domnului si sa judecam aspru tocmai preotii? Credeti ca nu are cine sa ii judece? Datoria noastra este ascultarea nu judecarea lor. Iar aceasta judecata a noastra nu este cat se poate de lumeasca? vedem in lume cele ce le face lumea si judecam insa stim noi ce este inauntrul fiecaruia? Numai Dumnezeu stie intregul tot al fiecarui om, noi stim cele exterioare si vazute in asta lume. ce treaba avem noi cu interesele nu stiu cui? ce nevoie avem noi sa stim si sa clevetim despre interesele unora sau altora?

ce trebuie de fapt noi sa facem pentru mantuirea noastra?
nu cumva trebuie sa dobandim smerenie? cum sa dobandim noi smerenie cand zilnic judecam tot ce intalnim in cale? oare nu stie Domnul tot ce misca? e nevoie de judecata noastra ca sa afle?

Iar daca un preot se abate de la calea ortodoxiei propovaduind altceva atunci putem sa ne ferim fara sa il judecam. Caci pe nimeni nu ar trebui sa judecam. Insa daca preotul nu se abate insa cade si el ca este om cu pacate, atunci sa il respectam caci acestia sunt preotii pe care noi ni i-am dat noua. Noi ortodocsii, am crescut copiii care mai tarziu au devenit preoti. sa ne rugam pentru ei nu sa ii judecam.

Eu m-am detasat de mult de astfel de preocupari. ce face preotul cutare, cum face, unde merge, de ce merge, etc. Mintea mea nu trebuie sa aiba astfel de preocupari. De ce am eu nevoie? de Sfintele Taine, am nevoie, de lucrarea cu mine insumi am nevoie. iar preotul este preot, harul nu il ia nimeni indiferent cate caderi ar avea si el ca om caci este sfintit nu sfant.

ce stim noi despre adevar? putem oare stii intregul adevar? noi avem un sir de informatii ce vin din cele vazute , din cele auzite si astfel construim adevarul nostru. In plus fiecare , adauga la aceasta propriul subiectivism, propriile sensibilitati precum si propriile intolerante. si asta pentru ca suntem prea departe de ce ar trebui sa fim si anume desavarsiti.

Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitrie al Rostovului
 

1. Nu judecati ca sa nu fiti judecati, a spus Domnul caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati vi se va masura.
Nicidecum sa nu judeci si sa iscodesti faptele lui Dumnezeu, caci Unul este Judecatorul Dumnezeu, care are a judeca viii si mortii.
Iar tu, omule pamantesc, priveste la tine si ia aminte: si tu le ai pe cele pentru care esti vrednic de judecata, tu insuti astepti osanda pentru faptele tale, ai agonisite intru tine multe rele.
Cum de indraznesti atunci, sa te arunci, asupra altuia?
Lui Dumnezeu Care a zidit toate, lui Lasa-I a judeca toate, iar tu smereste-te.

2.Nu judeca, daca nu vrei sa fii judecat.
Chiar de ai fi intru totul desavarsit nicidecum nu judeca pe altul.
Daca vei judeca, te vei face vinovat de acelasi pacat, ca si cel ce pacatuieste.
Insa de esti cu dreapta judecata, dar judeci pe cel nechibzuit, atunci te asemeni celui ce savarseste desfraul.
Chiar de nu ai fi gresit nici in cele mai neinsemnate, ci cu dusmanie il osandesti pe altul, pacatuind, atunci si tu lucrezi acelasi rau ca si cel ce pacatuieste, chiar mai mult decat acela, caci indraznesti la lucrare straina - Judecata lui Dumnezeu.

3.Nu cauta la pacate straine, ci cerceteaza raul tau, caci nu vei da seama de pacate straine, ci de ale tale pacate vei raspunde.
Nu ai nici o trebuinta sa judeci pe altii" cine, cum traieste, cum greseste, ci ia aminte la tine: plinesti oare voia lui Dumnezeu?
Urmezi oare pe Sfinti intru vietuire?
Calci pe urmele lor?
Placuta este lucrarea ta inaintea lui Dumnezeu?
Omul care ii judeca pe altii este oglinda preavicleana, care pe toti ii oglindeste intru sine, iar pe sine nu se vede; iarasi se aseamana cel care judeca unei bai spurcate, care pe toti ii spala dar ea insasi e o mlastina imputita.
Astfel cel care judeca pe toti ii cerceteaza: cine, cum mananca, cum bea, cum greseste? Toate le vede dar pe sine nu se vede.
El socoteste a fi lucru greu daca pacatuieste cineva intru cele mici, iar pacatele sale mari intru nimic le socoteste.
El doreste ca pacatele lui sa nu le bage nimeni in seama, sa nu le afle nimeni, ci sa fie trecute in tacere ca sa nu fie urat;iar el insusi pe fata ii vorbeste pe altii de rau, ii judeca si ii cleveteste. Acestea nu-s nimic!

4. Nu judeca si nu te mira de greselile omenesti, ci mai bine te minuneaza de cel care izbuteste sa scape de cursele vrasmasului in vremurile de acum; minuneaza-te de cel ce izbuteste sa ramana curat inaintea lui Dumnezeu, acum cand " diavolul umbla racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita", se sarguieste pentru pierzarea neamului omenesc si vrea ca nimeni sa nu fie slobod de capcanele lui.
Asadar tine minte si tu caderile tale, pentru ca sid e nu voiesti gresesti mult. Si ceea ce urasti faci cu placere, de voie de nevoie tot cazi in pacat.

5. Si cine este slobod de cadere?
Cine se va afla intru toate fara de prihana?
Cine nu este partas la pacat chiar de ar trai numai o zi?
Intru faradelegi suntem zamisliti in intru pacate ne-a nascut maica noastra.
De nu in una atunci intru alta, daca nu in cele mari atunci in cele mici, insa toti gresim, toti suntem nelegiuiti, toti suntem pacatosi, toti suntem neputinciosi, toti suntem plecati catre pacat, toti cerem milostivirea lui Dumnezeu, toti cerem iubirea lui de oameni, "ca nimeni din cei vii nu este drept inaintea Ta, zice Proorocul.

6.De aceea nu judeca pe cel care greseste, nu fura judecata lui Dumnezeu, nu fii potrivnic lui Hristos in cele care le-a pastrat pentru Sine.
Chiar daca vei vedea cu ochii tai pe altcineva ca greseste, nu-l vorbi de rau, nu face asupra lui judecata, dupa masura mandriei tale, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat; caci cel ce judeca neaparat va fi supus la aceeasi incercare.
Ci, cu milostivire acopera pacatul si fata de caderea lui sa ai iubire de oameni.
De poti, indreapta-l. insa daca nu poti, osandindu-te pe tine insuti, sa acoperi cele savarsite, cu tacerea.
Indeajuns iti este tie raul tau, nu cauta la pacatele altora.

Greu de gasit un mai medieval si deplasat obscurantism, nu va suparati. Superstitia in toata splendoarea sa mizerabila!

Doamnă Mihaela, dar unde vorbeam eu despre judecarea popilor? Asta este numai în capul dumneavoastră, eu însă vorbeam despre cu totul altceva, ceva pe care dumneavoastră nici nu aţi stat pe gânduri prea mult pentru ca să mistificaţi. Deci vorba era, şi cred că îmi aduc aminte bine, despre o comparaţie între cantitatea şi calitatea studiilor şi a muncii mai apoi între popi şi oameni care lucrează în domenii ştiinţifice (nu că teologia nu ar fi şi ea ştiinţă, doar că popii au ajuns să facă din teologie orice altceva numai ştiinţă nu). De aici şi până la judecarea părinţeilor este cale lungă pe care eu nu am făcut-o, dar pe care văd că dumneavoastră, prin instinct tribal probabil şi subiectiv, mi-o atribuiţi deşi este evident că nu e cazul.

În rest vă doresc pace şi linişte pe tărâmul sfintei biserici anglicane.