1. Din moment ce candidați la Master în teologie - se presupune că sunteți absolvent al facultății de teologie/ licențiat în teologie. Prin urmare sunteți teolog cu acte.

2. Nu-mi permit să am păreri personale pe tema respectivă. Citiți aici o scurtă explicație de la Sf. Nicolae Velimirovici citire : http://www.doxologia.ro/cuvant-de-fo...cate-oricat-de

3. Părerea dvs. despre mine vă privește. Eu nu consider că am nimic să vă demonstrez.

Doamna Mirela, in Romania, de cand cu nefericita "reforma Bologna", a devenit posibil sa iei licenta de Matematica si sa aplici pentru masterul de Fotbal.

In ceea ce priveste a considera pe cineva care isi ia licenta de teologie ca teolog, sunt rezervat. Este, cum sa spun ? Ca si cand ai spune despre un absolvent de franceza ca este...francez.

Cu iubire crestina,
M.D.

Okay, mulțumesc de clarificare. :) chiar nu știam că așa stau lucrurile în România la ora actuală..

1/Libertate=alegere
2/Alegere=doua variante intre care sa alegi,adica binele si raul.Nu poti spune ca ai ales sa faci bine,daca nu exista si posibilitatea sa faci rau.Ar insemna ca esti un robot,care nu face decat ce e programat sa faca.
De aceea Dumnezeu nu intervine,indiferent ce se intampla pe lumea asta,pt.ca ar trebui ca tot timpul cand cineva face sau vrea sa faca rau,sa-i traga una dupa ceafa.Cred ca am sta numai in scatoalce(eu unul,cel putin).
3/Omul este condamnat sa fie liber(Sartre).Si este liber.
4/Alegerea binelui trebuie sa se manifeste in conditii de adversitate,cand nu toate ne merg asa cum trebuie,ca e usor sa fii bun cand ai punga si burta plina(si nici atunci).Dar cand patesti ca Iov,e mai greu.

ISAIA 14
<<1 Caci Domnul va avea mila de Iacov, va alege iarasi pe Israel si-i va aduce iarasi la odihna in tara lor; strainii se vor alipi de ei si se vor uni cu casa lui Iacov.
2 Popoarele ii vor lua si-i vor aduce inapoi la locuinta lor, si casa lui Israel ii va stapani in tara Domnului ca robi si roabe. Vor tine astfel robi pe cei ce-i robisera pe ei si vor stapani peste asupritorii lor.
3 Iar cand iti va da Domnul odihna dupa ostenelile si framantarile tale, si dupa aspra robie care a fost pusa peste tine,
4 atunci vei canta cantarea aceasta asupra imparatului Babilonului si vei zice: "Iata, asupritorul nu mai este, asuprirea a incetat,
5 Domnul a frant toiagul celor rai, nuiaua stapanitorilor.
6 Cel ce, in urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fara ragaz, cel ce, in mania lui, supunea neamurile este prigonit fara crutare.
7 Tot pamantul se bucura acum de odihna si pace; izbucnesc oamenii in cantece de veselie.
8 Pana si chiparosii si cedrii din Liban se bucura de caderea ta si zic: "De cand ai cazut tu, nu se mai suie nimeni sa ne taie!"
9 Locuinta mortilor se misca pana in adancimile ei, ca sa te primeasca la sosire; ea trezeste inaintea ta umbrele, pe toti mai marii pamantului, scoala de pe scaunele lor de domnie pe toti imparatii neamurilor.
10 Toti iau cuvantul ca sa-ti spuna: "Si tu ai ajuns fara putere ca noi si tu ai ajuns ca noi!
11 Stralucirea ta s-a coborat si ea in Locuinta mortilor, cu sunetul lautelor tale; asternut de viermi vei avea, si viermii te vor acoperi."
12 Cum ai cazut din cer, luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!
13 Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei,
14 ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt."
15 Dar ai fost aruncat in Locuinta mortilor, in adancimile mormantului!
16 Cei ce te vad se uita tinta mirati la tine, te privesc cu luare aminte si zic: "Acesta este omul care facea sa se cutremure pamantul si zguduia imparatiile,
17 care prefacea lumea in pustiu, nimicea cetatile si nu dadea drumul prinsilor sai de razboi?"
18 Toti imparatii neamurilor, da, toti, se odihnesc cu cinste, fiecare in mormantul lui.
19 Dar tu ai fost aruncat departe de mormantul tau, ca o ramura dispretuita, ca o prada luata de la niste oameni ucisi cu lovituri de sabie si aruncata pe pietrele unei gropi, ca un hoit calcat in picioare.
20 Tu nu esti unit cu ei in mormant, caci ti-ai nimicit tara si ti-ai prapadit poporul. Nu se va mai vorbi niciodata de neamul celor rai.>>
Pasajul respectiv este clar despre UN OM,imparatul Babilonului,a se vedea finalul acestuia-in mormant,precum si Isaia 13 care este tot despre regatul Babilonului.De unde pana unde "diavol"?

"Slăbiciunea unui Dumnezeu atotputernic

Ideea unui Dumnezeu atotputernic este limitată de neajunsurile lucrului prefabricat. Răul devine un fel de umbră care sporeşte lumina, un inevabil defect al creaţiei pe care Dumnezeu îl tolerează, fără a Se recunoaşte responsabil…

Pericopa din Filipeni (2, 6-11) este cheia de boltă în ceea ce priveşte adevărata înstrăinare a lui Dumnezeu faţă de El însuşi: “Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Omnipotenţa divină se “deşartă” de bună voie, renunţă la orice putere, dar mai ales la voinţa de putere. “Am venit ca să vă slujesc” exprimă o alteritate radicală în raport cu concepţiile omeneşti. Dumnezeu este cu mult mai mult decît Adevărul, pentru că prin întrupare El devine altul, golindu-Se de Sine. Omnipotenţa acelui manikos eros – “nebuneasca iubire” a lui Dumnezeu nu ajunge doar să distrugă răul şi moartea ci, mai mult, le asumă: “cu moartea pre moarte călcînd”. Lumina Sa ţîşneşte dintr-un Adevăr răstignit şi înviat.

Faţă de suferinţa nevinovaţilor, a copiilor anormali, a accidentelor absurde, acesta este contextul în care lui Dumnezeu I se poate aplica super-paradoxala noţiune a unei slăbiciuni de neînvins. Singurul răspuns adecvat este acela de a spune că “Dumnezeu este slab”, că El nu poate decât să sufere împreună cu noi şi că suferinţa este “pîinea pe care Dumnezeu o împarte cu oamenii”. Slab, desigur, dar nu în sensul omnipotenţei Sale formale, ci în acela al Iubirii de dragul căreia renunţă în mod liber la puterea Lui: această slăbiciune exprimă, pentru Nicolae Cabasilas, “iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om”. Paul Evdokimov - Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

continuare
 

"Dumnezeul redutabil şi impasibil al unor teologi rătăciţi printre noţiunile Vechiului Testament se dovedeşte a fi Tatăl care suferă: “Tatăl este Dragostea care răstigneşte, Fiul este Dragostea răstignită, Sfântul Duh este puterea de neânvins a Crucii”. Mister al Dragostei răstignite îmbăiat de lumina dimineţii de Paşti, “slăbiciune” care triumfă asupra morţii şi a iadului.

Acest mister fusese deja presimţit de curentul mistic al gîndirii iudaice. Rabbi Baruh încearcă să arate că Dumnezeu este un camarad de exil, un solitar abandonat, un străin necunoscut printre oameni. Într-o zi, nepotul său se juca de-a v-aţi ascunselea cu un alt băieţel. Se piteşte, dar celălalt nu vrea să-l caute şi pleacă. Copilul, înlăcrimat, se duce să se plângă bunicului. Atunci, Rabbi Baruh strigă, cu ochii de asemenea în lacrimi: “Dumnezeu spune acelaşi lucru: Eu Mă ascund, dar nimeni nu vine să Mă caute…”

Sau alt cuvânt, la fel de percutant: “Milostivirea divină este pocăinţa lui Dumnezeu”; astfel spus, slăbiciunea lui Dumnezeu.

Un sfânt i-a spus unui copil: “Vezi, dacă tu te-ai putea juca cu Dumnezeu, ar fi cel mai grozav lucru vreodată înfăptuit. Toată lumea îl ia aşa de mult în serios încât ni se pare că stând lîngă El te plictiseşti de moarte… Joacă-te împreună cu Dumnezeu, fiule. El este supremul camarad de joacă…”

Slăbiciunea lui Dumnezeu corespunde slăbiciunii omeneşti. Sfântul Paisie cel Mare se ruga pentru ucenicul său care se lepădase de Hristos. Domnul i s-a înfăţişat, spunându-i: “Nu ştii oare că acela s-a lepădat de Mine?” Ori, cum sfântul se milostivea mai puternic şi se ruga încă mai fierbinte pentru ucenicul său, Domnul i-a spus: “Paisie, te-ai făcut Una cu Mine prin dragostea pe care o porţi…” Paul Evdokimov - Iubirea nebuna la lui Dumnezeu

Ezechiel 28
<< 1 Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 "Fiul omului, spune voievodului Tirului: "Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Pentru ca ti s-a ingamfat inima si ai zis: "Eu sunt Dumnezeu si sed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu in mijlocul marilor", macar ca nu esti decat om, si nu esti Dumnezeu, macar ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu.
3 Iata ca esti mai intelept decat Daniel, nicio taina nu este ascunsa de tine;
4 prin intelepciunea si priceperea ta ti-ai facut avere si ti-ai gramadit aur si argint in vistieriile tale;
5 prin marea ta intelepciune si prin negotul tau ti-ai marit bogatiile, si prin bogatiile tale, inima ti s-a ingamfat foarte mult."
6 De aceea, asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Pentru ca iti dai ifose ca si cand ai fi Dumnezeu,
7 iata ca voi aduce impotriva ta niste straini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia impotriva intelepciunii tale stralucitoare si-ti vor pangari frumusetea.
8 Te vor arunca in groapa, si vei muri ca cei ce cad strapunsi de lovituri, in mijlocul marilor.
9 Vei mai zice tu atunci in fata ucigasului tau: "Sunt Dumnezeu", macar ca esti om, si nu Dumnezeu, sub mana celui ce te va ucide?
10 Vei muri de moartea celor netaiati imprejur, de mana strainilor! Caci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu."
11 Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
12 "Fiul omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului si spune-i: "Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Ajunsesesi la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete.
13 Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald si cu aur; timpanele si flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut.
14 Erai un heruvim ocrotitor cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare.
15 Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine.
16 Prin marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie si ai pacatuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu si te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare.
17 Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta. De aceea te arunc la pamant, te dau priveliste imparatilor.
18 Prin multimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negotului tau ti-ai spurcat locasurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tau un foc care te mistuie si te prefac in cenusa pe pamant, inaintea tuturor celor ce te privesc.
19 Toti cei ce te cunosc intre popoare raman uimiti din pricina ta; esti nimicit si nu vei mai fi niciodata!" >>
A se vedea si Ezechiel 27-despre regatul Tirului.
Astea sunt vestitele pasaje despre"diavol".
Despre"satana"(sau"ha-satan",daca vreti),si cum il vad evreii,(pana la urma ,Cristos era evreu,nu?)mai vorbim.

Termenul "tolereaza" din formularea de mai sus, propune teza unei forte, aici Dumnezeu, care poate oricand simba situatia in altceva. Poate, dar nu vrea. Aici se naste intrebarea pe care am formulat-o mai sus: De ce nu vrea? Este Dumnezeu NEBUN, sau nebuni sunt cei care il definesc si-l caracterizeaza pe Dumnezeu dupa mintea lor, imbolnavita de fobii si de mania persecutiei?

"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata..." spune Iisus. Aceasta enumerarea nu poate fi inteleasa ca o suma de ingrediente ce alcatuiesc un tot, ci ca o enumerare de intelesuri sarace, partial accesibile (totusi accesibile) mintilor celor ce-si ingroapa mortii lor. Pentru a putea defini ceva ce nu poate fi numit, (intrucat EL este imaterial si intangibil, de neatins prin vorbe sau reprezentari cognitive de orice fel), Mantuitorul a recurs la forme de exprimare artistica, tocmai pentru a conferi si mintilor neinstruite accesul la o palida reprezentare a ceea ce doar inima curata poate percepe.

Calea, Adevarul si Viata - fiecare separat sunt una si aceasi forta, iar aceasta forta este EL. Nu degeaba, Dumnezeu se numeste pe sine "Eu sunt Cel care Este". Toata creatia poarte nume, dar Dumnezeu nu are nume [pentru ca mamica Lui nu la botezat la nastere si nici CNP nu are]. Toata creatia a primit nume specific de la Adam din nevoia fireasca de a numi cu nume propriu fiecare creatura; ceea ce este specific unei gandiri limitate, coplesite de nevoia de a controla mediul inconjurator prin puterea mintii. Singurul care nu poate fi numit si controlat de Om, ramane si astazi Creatorul. Pentru aceea Dumnezeu se defineste pe Sine "Eu sunt cel care Este", insa nu se denumeste - Eu sunt Tatal, sau Fiul, sau DomineDeus, cum aveau sa faca oamenii un mileniu mai tarziu ...

"A numi" si "a defini" sunt doua chestiuni cu valori semiotice diferite. Numirea duce la o reprezentare mentala statica, concisa, conturata si eventual cuantificabila. Pentru a numi ceva sau pe cineva, se foloseste intodeauna un substantiv. Definirea se foloseste de verbe (de cele mai mutle ori nelipsind predicatul ca funtie sintactica) si s-a nascut din nevoia omului de a accesa realitati conceptuale, straine de contactul celor 5 simturi. Cel mai limpede am putea asemana antagonia Numire/Definire cu raportul dintre a rosti cuvantul "Iubire" si a recita doua versuri de dragoste. Cuvantul iubire nu starneste nimanui niciodata aceeasi experienta cognitiv-emotionala pe care o starneste 2-3 versuri de dragoste. In zadar zici dorului dor, daca nu iti este dor. (ca sa parafrazez floclorul muzical penibil al celor nascuti intre Carpati dintr-o mama si 5 tati).

In speranta ca am sugerat destul de limpede cat profan este sa-L numesti pe Cel care Este,
adaug si precizarea ca El nu se aprinde de manie pentru incercarile noastre stupide si neputincioase de a lua cumva legatura cu Sfintia SA. Nici nu se manie, nici nu se scarbeste nici nu se sperie. Dar nu dintr-un sentiment de ingaduita ci pentru ca Atottiitorul stie ca singurul mod de a se apropia vreun pamantean de EL este prin indumnezeire. Deci oricate erezii am debita noi, si oricata hula am aduce, Fenomenul Sacru primordial, ramane intangibil: "Nemuritor si Rece".

...... adaos complementar....
Sfintii parinti vorbesc despre inselatii care fac semne si minuni cu puteri necurate, adica rupandu-se doar partial de obsesile muritorilor de rand, unii asceti si-au intrerupt parcursul spre indumnezeire fiind ispititi de puterile ce le-au intalnit pe drum. Asa s-a nascut vrajitoria.
.....................

Daca Dumnezeu s-ar tulbura din vreo pricina [venita din lumea materiala], daca s-ar aprinde la manie asa cum, in mod eretic, Carturarii si Fariseii (atat din Vechiul cat si din Noul Testament) sustin ca s-ar intampla, atunci Izvorul Sfinteniei s-ar spurca, Lumina cea pururea fiitoare intru care nu este mutare sau umbra de schimbare are deveni dintr-odata schimbatoare; Temeliile Armoniei s-ar surpa si Ordinea Cosmica s-ar prabusi inapoi Haosul din care Logosul le-a adus intr-u fiinta.

"Cela ce cu mana dintru Nefiinta m-ai zidi si cu chipul Tau cel dumnezeiesc mai cinstit..." Pe principiul papagalului care tot repeta o vorba susotita pe ascuns, dar habar nu are cat adevar graieste, Sfanta Biblioteca de liturgica si procesiune bisericeasca inmagazineaza cunostintele subtile de metafizica ale sfintilor parinti, ale marilor cugetatori filocalici. Doar ca Sfanta Traditie, neputand sa priceapa vorbele lor s-au gandit ca ar fi bine sa ataseze un trisaghion acestei profunde cugetari, ca altfel in mintea lor de antreprenori religiosi, eprimarile divine nu ar fi avut nici un sens ci ar fi ramas doar ca "o vorba prizarita pe o pagina neroada"...

Concluzia:
In strofocarile pseudo-teologice ale celor ce saliveaza cu gandul la pomelnice si coliva, nevoia lor profana de a cuprinde realitatile intangible a dat nastere la un basm cu pajuri si cu zmei, cu feti frumosi cu mironosite consanzene, cu ierarhii celeste ale ingerilor inaripati cu aripi de gascan, cu sulf fumegand, cu zmoala fierbinte, cu tapi pe jumatate oameni care poarta sulite si biciuri. Cum altfel puteai motiva gorilele din lumea antica si tatuatii de astazi, sa cotizeze la vistieria antreprenoriatului bisericesc de Rasarit sau de Apus? Cum altfel decat nascocind o aberatie logica dar plina de patos? Caci tot omul lipsit de ratiune si calauzit de sentimente va musca din momeala patosului ca si pestele dintr-o undita.

Cu faptul ca gibonii cotizeaza la buzunarele fariseilor din N.T. nu am nici o problema. Nu ma intereseaza ca acesti farisei sunt in BOR sau in afara BOR. Ceea ce m-a deranjat, ba chair m-a pagubit, a fost faptul ca ori de cate ori am incercat sa dibui calea spre Adevar, (simtind ca sunt grave erori in Dogma Sfintelor Apucaturi Babesti), tot atunci imi aparea cate un burtos cu epitrafir, duhnind a doaga (sau chiar a "eau de toilet") si-mi tinea o predica zdravana despre primejdia care ma pastea: primejdia de a lepada capastrul ignorantei si al prostiei grosolane, al credulitatii naive, care nu vede cat de grotesc este cand un burtos te indeamna la post si priveghere cu metanii, ma pastea capcana sa nu mai vad vreodata cat de penibili sunt cei care spanzura cruci de aur la gat in timp ce predica saracia pentru Hristos...

O gandire coplesita si calauzita de spasmele partii afective nu poate suferi vreodata luciditatea partii cugetatore. Omul este si ratiune si afectiune, dar cand ratiunea nu mai poate lucra independent de afectiune, se instaleaza "somnul ratiunii". Ceea ce ramane este o cugetare schilodita, precum balmajelile unuia care, avand cosmaruri, striga prin somn.

Toata patristica filocalia este un sistem ce graviteaza in jurul tezei de mai sus. Pentru intaia oara v-am pus in tema, caci acum stiu ca zelul habotnic si duhul de impotrivire de care sunteti stapaniti, din nefericire, va va impinge iar la mesaje de Hula impotriva Adevarului, impotriva sfintilor parinti ai Ortodoxiei din inceputuri, mutilata astazi de texte si intelesuri de la Babe cititre...

Pana nu ajungem la iubirea lui Paisie, este cam miseleste sa vorbim tocmai despre iubirea lui Paisie... nu crezi?

Pe aratura!
 

Mai oameni buni!
Am deschis topicul deoarece voiam sa aflu despre mine: cum sa ma raportez la diavol, care, ma vrea la el cu mai multa ''CEVA'' decat ma vrea Dumnezeu!
Se pare ca ati luat-o pe aratura, nu mai vorbiti despre multitudinea oamenilor care vor la Dumnezeu si NU ajung, ba mai rau, NU AU AJUNS, de-a lungul istoriei.
Durerea mea consta in:
1. Multe, prea multe suflete s-au dus la diavol de-a lungul istoriei.
2. Multe, prea multe suflete sunt pe cale de a se duce la diavol.
A. Dumnezeu evita sa fie evident.
A1. Oamenii se nasc si traiesc cu credinta in evidentza.
A2. Oamenii care neaga evidentza, au o sansa minima ( dovedita de 1) sa ajunga la Dumnezeu.
B. Dupa ce murim, valorile noastre se schimba radical.
B1. Deodata, STIM ce am facut bine si ce am facut rau, IN RAPORT CU DUMNEZEU, caci in raport cu noi am stiut. Este un raport diferit. Dar, cand am fost nascuti, eram doar noi insine.
B2. Deodata, vin peste noi ingeri mai negri sau mai albi, sa ne ia... no comment
NU NI SE DAU REPERE LA NASTERE.
NOI, OAMENII, NE NASTEM FARA REPERE: LE CASTIGAM DUPA NASTERE!!!!
De la te miri cine!
Eu mi-am adus in apropriere niste repere, dar nu le pot asimila: singurul reper absolut pe care il pot gasi, este nesiguranta! Ea defineste oamenii din intreaga istorie.
Despre EU-l meu ce sa mai zic, paleste intre atati condamnati la iad: unul in plus, mare lucru...
In rest, ca va bateti voi in citate destepte din sfinti mai destepti decat mine, nu conteaza: conteaza doar 1. Multe, prea multe suflete s-au dus la diavol de-a lungul istoriei.
Si tot n-am aflat de ce?

De unde știi câte suflete au ajuns la diavol?

Scrie intr-o rugaciune nu mai stiu care un mare adevar : "mai multa ravna ai Tu sa ne mantuiesti decat are acela sa ne piarda "si asa este, nu se sarguieste vrajmasu sa ne piarda cat Domnul sa ne mantuiasca.Dar dragoste cu sila nu se poate libertatea omului e sfanta daca vrea sa raspunda raspunde daca nu nu.Unde vrea omul sa mearga exact acolo merge , cine vrea la Dumnezeu va ajunge. Mai rapitor e Domnul decat toti.

Pai, ma arde sufletul de necrestinii din ultimile 2000 de ani: chinezi, turci, francezi, indieni, lumea araba, amerindieni etc., care, daca au ajuns in procent mare la diavol, se potriveste cu cele spuse si crezute in ortodoxie, dar daca nu au ajuns la diavol, ci la Dumnezeu, atunci beleaua e si mai mare: nu este nevoie de ortodoxie, nici macar de crestinism, ca sa ajungi la Dumnezeu, ci de bun simt cartezian cuplat cu bun simt omenesc.
De aceea tot zic despre Dumnezeu ca este neevident.
Inteleg problema libertatii, la care Dumnezeu nu vrea sa renunte: este impotriva oricarei logici, ca Dumnezeu sa vrea sa fie iubit si recunoscut, cu forta. Adica, de aceea este neevident, ca sa nu zicem noi: pai, daca e cel mai mare, asta e, il urmam! (fara sa IL iubim). Asadar, EL face TOTUL ca sa IL iubim din proprie vointa. Dar daca nu reusim, cu tota iubirea LUI, ne ducem la naiba. Pe veci.
Mi se pare inspaimantator.
Si aici intervine structura ingerului cazut, care STIA si STIE ca Dumnezeu este Cel mai mare si, totusi, se impotriveste: vezi legatura dintre iubirea de Dumnezeu, libertatea de alegere si drumul catre iad pavat cu intentii bune?
Unde mai pui ca teologi, masteranzi la teologie, genii si semigenii, nu se pot pune de acord? Ca se gasesc chichite in orice argumentatie? Ca, in consecinta, noi oamenii, ne nastem, traim si murim in incertitudine?
Si sa nu imi spui ca, credinta, inseamna a crede in ceva incert, ca la fel cred toti credinciosii in orice: de la credinta in tine insuti, in bani, in gimnastica aerobica, in zgarcenie, in economisire tip Dinu Paturica, in furt, in inselaciune, in puterea lumeasca etc., pana la credinta in Ortodoxie, in islam, in budha, in diverse secte crestine, in manitou, in extraterestri de diferite feluri, in spirite s.a.m.d.
Na belea!
Na balamuc!
Na incertitudine!
Na de alege..
Unde mai pui ca e vorba de un pariu tip poker pe rupte: intr-o viata scurta, mizezi pe o vesnicie: adica mizez totul pe ceva incert, contra unora muuuult mai mari decat mine: Dumnezeu, care este cazinoul si diavolul, care este oponentul cu cei mai multi bani de la masa.
Nu mai pot de suparare si raspunsul nu vine de nicaieri!

Omule, nu te supăra așa tare, că ceea ce știm este întotdeauna mai puțin decât ce nu știm.
Ce știm este că Dumnezeu S-a întrupat în persoana lui Hristos, din dragoste, ca să ne mântuiască, pe toți. Că pe cei care, lipsiți fiind de Viața lui cea adevărată, se aflau în iad, i-a scos de acolo. Cum va face cu ceilalți nu știm noi. Ne-a lăsat Împărăția lui pe pământ de când a înviat și S-a înălțat. A lăsat-o pentru toți cei care vor să intre în ea. Toată lumea este invitată. Dacă unii aud invitația și o refuză, este libertatea lor. Dacă la alții, însă, n-a ajuns invitația, Vestea cea bună, nu sunt ei vinovați, însă nici nu se pot bucura de Împărărție. Și asta trebuie să ne întristeze, mai ales dacă noi nu facem nimic în acest sens.
Însă nu putem noi ști cine va fi în iad și cine în rai, în cele din urmă.

Geneza pacatului in religia crestina este un scenariu paradoxal.

La fel si caderea ulterioara a lui Adam - cadere mostenita de mintile care cauta astazi febril adevarul, fie in filocalii, fie pe forumuri.
----------------------

Orice incercare de intelegere logica a mobilului care a activat manifestarea pacatului in creatie este sortita esecului.

Este un cerc vicios.

Crestinismul sustine ca sursa radacina a pacatului este mandria.

Dar mandria de ce este cauzata?

Fireste, de prostie.

Prostia este miezul, zeama mandriei.

Infumurarea este o betie a mintii care nu poate discerne realitatea de minciuna unei inchipuiri cu privire la sinele propriu.

Aceasta insa implica inevitabil ca fiintele create au fost imperfecte. Fara o cunoastere absoluta.

Fara cunoasterea a ceea ce este "rau", si a consecintelor inexorabile cauzate de savarsirea "raului".

Fiinte inzestrate cu o cunoastere relativa si un cvasi-liber arbitru conditionat de diferenta specifica intre intelegerea relativa si absoluta a realitatii.

O fisura in intelegerea "primelor fiinte create" - care continua sa produca drame, suferinta si grozavii in tot ceea ce este viu.

Caci cautand "binele propriu" au aflat iadul. O stare de confuzie de care sufera toata faptura.

-------------------------
"Caci cel ce-si iubeste viata sa, [negresit] o va pierde"

Unde apare cuvantul"diavol"in Vechiul Testament?
Dar cuvantul"drac"?

Adam si Eva ar fi mancat oricum din pomul cunoasterii binelui si raului,mai devreme sau mai tarziu,nu credeti?Relatarea din cartea Genezei e o metafora.
Omul este liber sa aleaga,dar alegerea presupune doua variante intre care sa alegi:bine si rau.Altfel,nu poti vorbi de alegere,si nici de libertate.

Citind mesajul tau am reusit sa inteleg, in sfarsit, de ce ignoranta, sau inacceptarea unei Invataturi, este un mare pacat.
Spun ca inacceptarea unei invataturi este ignoranta, deoarece de multe ori nici nu stim ce cunoastere refuzam.

Crestinismul trebuie luat ca atare. Fara rationalizari, fara demonstratii si argumentari.

Reperele etice sunt clare... si ce este mai important, lucrarea rugaciunii si a faptelor bune.

Sunt de acord ca acesta este esentialul.

Insa, unele minti au nevoie de fundamentarea credintei in urma unor clarificari in zona logicului, rationalului.

Alte minti nu au nevoie, fie pentru ca sunt simple (in sensul unei disponibilitati innascute pentru a crede), fie pentru ca au gustat rugaciunea si puterea ei - si orice explicatii de natura filosofica, par redundante.

"1. Mulţi presupun multe şi diferite pricini pentru căderea lui Adam: unii – necredinţa, alţii – neascultarea, cei de ai treilea – mîndria şi iubirea de slavă, alţii zic alte diferite pricini. Noi însă pe nici una din acestea n-o socotim ca fiind întîia, fără numai lipsa de judecată şi nesocotinţa tuturor lucrurilor.

2. Cea dintîi poruncă a lui Adam în rai a fost aceea de a face şi a păzi, adică de a face cu judecată ca să priceapă bine [ceea ce face] şi de a păzi porunca spre a o nu încălca. Dar de vreme ce el nu a lucrat cu judecată, nici porunca nu o a păzit. Căci de la nelucrarea minţii mai întîi de toate în Adam s-a ivit necredinţa – necredinţa în Dumnezeu Care a zis şi a poruncit –, apoi de la necredinţă s-au născut neascultarea şi călcarea de poruncă; iar călcarea poruncii a dus la căderea din harul Domnului şi la înstrăinarea de dragostea Lui cea dumnezeiască.

3. Dacă Adam ar fi cunoscut pe Făcătorul-de-bine şi ar fi cugetat la poruncă, n-ar fi avut necredinţă faţă de poruncă, iar dacă ar fi avut credinţă, n-ar fi călcat porunca, n-ar fi gustat din pomul poruncit, n-ar fi fost izgonit din rai, n-ar fi căzut sub moarte şi stricăciune şi Dumnezeu n-ar fi trebuit să lucreze pentru noi atîtea minuni spre a ne aduce întru cunoştinţa şi pătrunderea tuturor lucrurilor.

4. Aşa cum Adam a căzut de la Dumnezeu şi din harul Lui nu pentru altă pricină, fără numai pentru lipsa de judecată, astfel şi noi nu putem să ne realipim Lui fără numai prin dreaptă cugetare şi cunoaşterea tuturor lucrurilor. Căci cel ce s-a cunoscut pe sine cu adevărat acela a cunoscut pe Dumnezeu şi cine a cunoscut pe Dumnezeu acela pe sine s-a cunoscut. Unul ca acesta s-a unit cu Dumnezeu şi, odihnindu-se de toate lucrurile şi ostenelile sale, a intrat în sfinţitorul lui Dumnezeu şi totdeauna aduce lui Dumnezeu slujba cea înţelegătoare [a minţii]." Sf. Dimitrie al Rostovului

"1. Am zis că cea dintîi pricină şi început al căderii lui Adam a fost lipsa de judecată: pe cînd pricina pentru începutul cel bun este înţelepciunea, însă, zic, înţelepciune adevărată şi dreaptă, căci înţelepciunea cea adevărată este bineplăcută, iar cea nedreaptă se leapădă. Iar dreapta înţelepciune creşte şi sporeşte de la lucrarea minţii şi de la păzirea poruncilor Domnului, precum şi în rai i s-a poruncit lui Adam – să facă şi să păzească -, însă de vreme ce el nu a lucrat cu judecată nici poruncile nu a putut să le păzească.

2. Şi dracii se socotesc deştepţi şi înţelepţi, dar nu petrec în adevăr şi nu voiesc să petreacă în el, de aceea şi sînt lepădaţi. Precum mila fără adevăr nu este plăcută, tot aşa neplăcută este şi înţelepciunea nedreaptă, ci şi una şi alta se cuvine a fi cumpănite, după cum zice Prorocul: Milă şi judecată voi cînta Ţie, Doamne, cînta-voi şi voi merge cu pricepere în cale fără prihană (Ps. 100). Adică, se cuvine a avea şi pricepere şi a slăvi fără prihană deopotrivă cu dreptatea.

3. Nimic nu iubeşte atîta Dumnezeu şi nu cere, decît adevărul şi dreapta cugetare, de aceea toată lupta noastră, toate ostenelile şi îndeletnicirile trebuie să fie îndreptate spre dobîndirea dreptei cugetări, păzirea adevărului şi rămînerea în el pînă la moarte: fii Mie credincios pînă la moarte şi-ţi voi da ţie cununa vieţii, zice Domnul (Apoc. 2, 10). Însă toţi cei ce cugetă strîmb şi vorbesc împotriva adevărului, chiar de cugetă înalt şi multe uneltiri fac, în loc de adevăr petrec în minciună. Iar minciuna niciodată nu poate fi adevăr plăcut Domnului.

4. Ereticii cei rău-cugetători la fel par înţelepţi şi deştepţi, însă ei nu petrec şi nu vor să petreacă în adevăr, căci li s-au întunecat mintea şi au orbit din pricina minciunii lor. De aceea înţelepciunea lor este lepădată şi călcată în picioare. Înţelepciunea cu minciună şi filozofia cu neadevăr nu pot fi plăcute. De pildă: cum pot fi plăcuţi lui Dumnezeu gînditorii apuseni care cugetă cele potrivnice Bisericii, păstrînd adevărul în nedreptate? Nicicum.

5. Cugetul care se abate de la adevăr este nedrept şi neplăcut lui Dumnezeu. Cel ce are un astfel de cuget cade în fapte rele şi viclene, nimereşte sub stăpînirea părintelui minciunii – diavolul şi se abate în felurite erezii. Iar cel ce caută cugetarea cea dreaptă şi adevărată, acela Îl caută pe Domnul şi Îl află pe Dînsul, căci nimeni nu poate să-L afle pe El nicăieri, fără numai în cugetul cel drept şi adevărat.

6. După cum cei ce ochesc strîmb niciodată nu nimeresc în ţintă, tot aşa şi cei ce cugetă strîmb sînt departe de cugetul lui Dumnezeu. Mulţi doresc să se apropie de Dînsul, mulţi se luptă, mulţi au sîrguinţă, dar nu toţi în acelaşi chip şi drept îşi ating ţelul, deoarece, ţintind departe, rămîn în necunoştinţă.

7. Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duh, duh este – zice Domnul (In. 3, 6). Precum trupul, împreunîndu-se cu trup, naşte trup, tot aşa cugetul cel drept şi adevărat, unindu-se în cunoaşterea tuturor lucrurilor cu cugetul lui Dumnezeu, zămisleşte roada duhului şi, petrecînd totdeauna în nevoinţele cele cunoscute, după o vreme oarecare naşte duh. Pentru frica Ta – zice Prorocul (Is. 26) -, luat-am în pîntece, avut-am dureri şi am născut duhul mîntuirii, al harului Domnului şi al iubirii Lui celei dumnezeieşti. Dar cel ce nu are cuget drept niciodată nu va dobîndi acestea." Sf. Dimitrie al Rostovului

"9. Cel ce a schimbat neştiinţa în cunoaştere şi luminare a minţii, cel ce a prefăcut furia şi mînia în blîndeţe, patima trupească şi dobitoceasca poftă în dorire dumnezeiască şi iubire va avea odihnă şi pace şi va petrece în bucurie şi linişte totdeauna. Atunci, văzîndu-şi toate cele trei părţi ale sufletului (mintea, inima şi voinţa) afundate în adîncul nepătimirii şi luminarea minţii, omul, în trupul mortificat, ca într-un timpan, bucurîndu-se cu duhul, va cînta Domnului cîntare de biruinţă.

10. Pînă cînd nu te vei cunoaşte pe tine desăvîrşit, pînă cînd toate cele trei puteri ale sufletului nu se vor pătrunde de cunoaştere, de luminarea minţii şi curăţarea de patimi, pînă cînd nu te vei împăca cu Dumnezeu şi nu te vei uni cu El într-un singur duh, pînă atunci nu poţi să fii fără necazuri, nu poţi să fii fără frică şi teamă. Însă cînd te vei uni cu Dumnezeu şi cînd Îl vei iubi pe Dînsul cu toată inima, atunci totdeauna fără de teamă şi tristeţe vei fi: totdeauna te vei bucura şi te vei veseli cu duhul de Dumnezeul Cel Unul, în vecii cei vecinici." Sf. Dimitrie al Rostovului

Foarte aproape de cea mai buna explicatie!

In esenta este un indemn la cugetare (pentru luminarea mintii) si luare aminte (pentru a nu pierde lumina cunostintei).

Lipsa de judecata se aplica atat lui Lucifer cat si lui Adam.

Lipsa de judecata este izvorul Raului, asa cum dreapta judecata este izvorul Binelui.


Sf. Dimitrie al Rostovului precizeaza ca lipsa de judecata a lui Adam a venit prin neluarea aminte la porunca - luarea aminte la Dumnezeu a fost inlocuita de luarea aminte la forme - care a cauzat intunecarea mintii, imprastierea/fragmentarea acesteia in cele vazute ale creatiei.

Terenul mintii era deja minat, vulnerabil, cand Sarpele si-a strecurat ispita.

O mica fisura intre Adam si Creator, care permis neascultarii sa produca marea ruptura.

O interpretare mai logica decat cea a "liber-arbitrului absolut".



********************

Pentru ca Adam si-a pierdut stralucirea cunostintei prin neluare aminte [la porunca], sugereaza insa ca nu a fost creat desavarsit.

Aproape de desavarsire, dar nu perfect.


O minte desavarsita nu mai are nevoie de un efort de concentrare (de o luare aminte care necesita o anumita doza de straduinta, volitie).

Concentrarea este starea ei naturala.

Care era starea omului in Rai, inainte de pacat?

In Rai primul om era impodobit cu minte sanatoasa, inima curata si vointa libera. El nu era insa desavarsit, caci desavarsirea se castiga prin incercare si deprindere. Ea consta in curatia pastrata prin impreuna-lucrarea chipului cu harul de la inceput. Firea omeneasca era infrumusetata prin partasia ei cu Duhul Sfant (Fac. II, 7). Numai aceasta partasie ii asigura lumina sfinteniei si apropierea de Dumnezeu. Mintea lui Adam era intr-o continua inaltare minunata spre Dumnezeu, trupul era linistit, ferit de orice placere vinovata. Nu era inca in el framantarea miscarilor neoranduite. Sfintenia primilor oameni nu era desavarsita, dar ea nu era nici numai o stare de nepasare si nestiinta copilareasca, asa cum pretind unii, ci o stare de nevinovatie si nerautate. Imbracati in haina Duhului Sfant, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simteau nevoia de a se acoperi. Ei se acopereau cu harul divin. S-au acoperit cu harul, adica cu acoperamantul nemuririi, cat timp au fost aproape de Dumnezeu. Adam si Eva traiau in Rai ca ingerii, deci fara trebuinta imbracamintii. Scriptura zice : "Erau amandoi goi si nu se rusinau" (Fac. II, 25). Neascultarea si pacatul nesavarsindu-se inca, ei erau imbracati in marirea cea de sus. De aceea nu se rusinau. Dupa calcarea poruncii insa, a venit rusinea si cunoasterea goliciunii. Adam apare inzestrat cu o uimitoare usurinta de cunoastere si cu o intelepciune deosebita. Din primele clipe ale facerii lui, el se infatiseaza cu o minte agera, ca unul care pastra in el lumina limpede si curata, data lui de Dumnezeu, si-si mentine vrednicia neatinsa a firii. Harul care punea pe Adam in legatura cu Dumnezeu l-a inzestrat cu puterea ca el sa dea nume fapturilor supuse lui: "Si a pus Adam nume tuturor dobitoacelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor pamantului? (Fac. II, 20). In limba, adica in puterea de a vorbi, pe care o capata Adam, odata cu zidirea lui, se arata firea rationala a omului. Primii oameni, inainte de pacat traiau o viata fericita. Ei n-au fost ziditi nici nemuritori, nici muritori, ci in stare de a ajunge, fie la moarte, fie la nemurire, dupa ascultarea sau neascultarea lor fata de porunca lui Dumnezeu.

Prin urmare, starea omului inainte de pacat era o stare de curatie, de fericire, de cunoastere, de putinta de a nu muri, dar nu era o stare de desavarsire deplina. Omul putea inainta spre aceasta desavarsire, dupa cum se si putea abate de la desavarsire, folosindu-se de acelasi mare dar, pe care Ziditorul l-a pus in el: libertatea.

- Invatatura de credinta ortodoxa - despre pacatul stramosesc

Consider atat de frumoasa ortodoxia, ce parere de rau pentru oamenii care inca mai ratacesc.

Ortodoxia este, intradevar, foarte frumoasa.
Ofera, probabil, cele mai profunde talcuiri dintre toate celelalte culte crestine.

====


Starea nedeterminata a protoparintilor, intre nemurire si mortalitate, intre desavarsire si cadere - se dovedeste a fi un echilibru instabil.

Probabil ca, stabilitatea desavarsirii, presupune in mod necesar, cunoasterea suferintei si ridicarea privirii catre Dumnezeu.

Este pasul pe care fiinta creata trebuie sa-l faca din proprie initiativa, pentru ca, intradevar, sa se asemene Creatorului ei.

Tom Hanks este un actor indragit de multi pentru rolurile de sarac cu duhul ( Forrest Gump , Terminalul , Singur pe lume ) care il prind atat de bine datorita faptului ca asa este el in structura lui.
Uitandu-ma la finalul filmului Forrest G cum ramane asa framantat ca nu intelege lumea imi parea rau ca nu are ortodoxia la indemna un astfel de om simplu . Pana cand am citit ca e ortodox, s-a casatorit cu o grecoaica si spune ca indrageste ortodoxia pentru raspunsurile pe care le da intrebarilor importante existentiale. Unde este un suflet deschis simplu ortodoxia infloreste.Unde is din cei ce se cred destepti acolo se stramba credinta.

Unde e un suflet deschis, simplu (virgulele sunt puse de mine), ortodoxia infloreste...
Acel suflet (Tom Hanks) a fost creat asa, iar eu nu: sunt deschis dar deloc simplu.. Sunt plin de spume cand judec prezentul ce ma inconjoara, cand judec abilitatile ce mi s-au dat fara sa stiu la ce sunt bune, dar moale spre foarte moale cand trebuie sa iau hotarari ce necesita actiune, deoarece orice actiune mi se pare dirijata si, prin exemplele date de tine sau altii, Ortodoxia devine o secta oarecare: nu difera decat prin FORMA de supunere, de alte secte sau, atentie, CREDINTE.
Prin calitatile sufletelor respective, nu difera: cei cu credinta mare in acea religie/secta, vor prospera/evolua in acea credinta/secta:

• Daca esti un SUFLET DESCHIS, SIMPLU, vei fi un bun credincios in ORICE CREDINTA!!!! .
• Daca esti DESCHIS, poti fi atras usor in orice credinta, ceea ce se si intampla, atata vreme cat esti si simplu; daca nu esti simplu, dar esti DESCHIS, sectele si credintele se lupta pentru tine si uneori te acapareaza: mare pierdere pentru celelalte!
• Daca esti INCHIS, esti parte din majoritatea omenirii care crede in furt, bani, succes, aspect personal sau alte astfel de deviatii in care Dumnezeu nu este.

Dar daca esti DESCHIS si nesimplu, cu un suflet slab, incapabil (aparent, probabil) sa faca ceva din credinta (credinta = fac lucruri pentru ca asa mi s-a spus ca e bine pentru mine, INAINTE SA INTELEG de ce e mai bine pentru mine), ci, doar din convingere, convingere care inseamna ca stii de ce si pentru cine faci, orice ai face, atunci, ce fel de sufleti esti si ce vrea Dumnezeu de la tine?
Adica, de ce te-a facut incapabil sa fii SIMPLU, usor intrabil in " Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre " ?

De multe ori m-am intrebat, daca diavolul vrea sufletul meu ( desi nu inteleg de ce l-ar vrea tocmai pe al meu) sau pe ale noastre in general, de ce nu vine odata sa le ia ??? Sau asteapta sa venim noi singuri la el? Ca apoi sa se scoata in fata lui Dumnezeu ca nu el ne-a chemat, ci noi ne-am dus debuna voie dupa dansul???
Iarasi m-am intrebat : de ce a revendicat diavolul turma de poci gherghesinilor, in schimbul elibrarii celor 2 demonizati, pt ca le-o daduse el ? Sau nu le-o daduse el, dar cu toate astea, a avut indrazneala s-o ceara, ca sa le faca rau, sa-i faca sa huleasca imp, lui Cristos ( ceea ce s-a si ntamplat)?
Oare noi acum avem dreptul, libertatea, puterea de a negoia, de a incheia atare targ, sa renuntam la ceva, sa-i " restituim" necuratului, pt ca el sa ne elibereze sufletele, sau nu avem aceasta putere?

Pentru că Bunul Dumnezeu aşteaptă întoarcerea noastră către El, şi ne tot dă ocazii să nu ne mai îndoim... că singurul drum spre El e cel al Crucii (înlăuntrul nostru, nu geografic), să vedem că o suferinţă nu e neapărat un blestem, ci poate fi un mijloc de asemănare cu Hristos care a suferit, în trup ca şi noi, model al ascultării de Tatăl...
diavolul e viclean şi iscusit, dar tu nu deznădăjdui! Cele mai negre momente din noapte sunt cele dinaintea zorilor. Domnul aşteaptă să fie El Persoana pe care o iubeşti cel mai mult, şi atunci nu vei (mai) fi dezamăgită.

Redundanta
 

Inca o data vad, ca, acest mforum ESTE pentru cei ce cred cu tarie si incearca sa rezolve ecuatii ale credintei lor. Cei ce au reale intrebari, NU vor afla raspuns aici, de la oameni: acesti oameni, care dau raspunsuri, sunt deja setati pe Ortodoxia Maxima, fara sa le pese de cei ce bananaie (oscileaza) intre diavolismele multiple si credinta care IL crede pe Dumnezeu. Cu tot bagajul dogmatic, nimeni nu incearca sa zica Adevarul, ci, doar ce cred ei despre cum se ajunge la Adevar. Ziceti Adevarul,daca il stiti!
Cei ce vor Adevarul, vor fi vaduviti de raspuns, prin enunturi sforaitoare, adanc crestine si pline de dogmatica inteleasa in propriul cerc, der, de fapt, neinteleasa.
"Urmeaza calea asta, fara sa pricepi!" Care e diferenta fatza de orice credinta sau secta?
Bine, o s-o urmez... m-ati convins...
Incerc sa aflu de ce Ortodoxia NU este o secta, de ce credinta in care te nasti trebuie urmata, de ce alegerea (liberul arbitru) este atat de evanescenta?
Daca ati citit posturile mele, stiti ca sunt nemultumit de alcatuirea acestei lumi: fapturile se omoara unele pe altele ca sa se hraneasca (fapta 1) si se amesteca prin sex (fapta 2), ca sa se perpetueze. Aceste 2 fapte, sunt incompatibile cu Iisus Cristos.
EL nu zice cum va fi cand vom muri si timpul nu va mai fi. Noi nu stim sa fim fara timp, asadar, ortodocsi fiind, luptam sa fim ceva ce este peste puterea noastra de a fi, deci, toate eforurile noastre, trebuie sa se refere la ce nu contine timp.
Nimeni, din dogmatica, nu zice de ce antropomorfismul ESTE.
Fiti si voi mai seriosi si raspundeti conform intrebarii adresate, nu conform raspunsului standard...., care e valabil pentru orice secta/credinta.

http://www.youtube.com/watch?v=0UxoV5kaYNQ

http://www.youtube.com/watch?v=VVoQQQLtE6k

În formularea aceasta ai și răspunsul. Nimeni nu poate să-ți spună Adevărul, nu îl poate anunța. El este însăși Calea, după cum a și spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

De aceea nu-L poți afla pe un forum. Însă dacă chiar vrei să-L găsești, nici măcar nu trebuie să te duci undeva anume. Doar să-I deschizi, căci bate la ușa ta.

Ma uit la ce mi-ai trimis si sunt siderat de amestecatura facuta de parintele Chifan intre ani, ani lumina, zile si clipe: vorbeste despre notiuni pe care nu le stapaneste, ceea ce ar putea respinge pe cei ca mine (nu este cazul, e superb parintele Chifan), dar, va atrage 90% din cei ce nu au acele notiuni. Mie imi pare actiunea unui om care stie sau are instinctul de a manipula masele: sa preferi actiunea cu notiuni evazive si alambicate care va atrage majoritatea, unei actiuni cu notiuni precise care va atrage doar o minoritate.
Oricum, nu pare stapanit total de Duhul Sfant, cu atatea gherle.
Nu am terminat de vizionat, dar nu ma astept sa ma lamureasca despre rolul neuronilor, maxim de materiali si trecatori, care fac sa functioneze mintea si ratiunea si credinta. Neuroni pe care ii are si porcul, apropos...
Cand am spus ca aici, in timp, ne pregatim pentru o existenta in afara timpului, nu am glumit: de aceea ziceam ca ne pregatim pentru ceva ce nu suntem, peste capabilitatile noastre actuale. Ei bine, la acest Adevar ma refeream: ce vom avea de facut dupa ce murim???
Tinand cont ca parintele Chifan zice ca Dumnezeu si-a dat seama ca nimeni nu gandeste depre ce a facut EL, in afara de ingerii care doar IL laudau, a facut pe om, pot spune ca Dumnezeu nu a avut un plan complet, perfect, ci unul perfectibil. Se intelege ca Dumnezeu nu stia ce va fi, asa ca a creat in succesiune de necesitate, omul, apoi omul dupa chipul si asemanarea SA. Succesiunea de necesitate din creatie mai este dovedita de parintele Chifan (fara sa vrea, cred) si prin descrierea parcursului lui lucifer: intai era cel mai cel inger, apoi a contestat pe Dumnezeu (succesiune de evenimente, care nu implica neaparat timpul universului palpabil).
Nu cred ca asa este Dumnezeu.
In acest moment al vietii (sper sa treaca repede), cred ca EL are o lupta grea cu diavolul si ca are nevoie de noi, oamenii, sa luptam dupa ce murim, in acea lupta. Pentru asta, trebuie sa fim ostasi cu anummite caracteristici obligatorii la toti, si cu specificitati diferite. Una din caracteristicile obligatorii pare a fi "orice ar zice oricine, executa poruncile Domnului", adica trebuie sa dovedim de aici ca nu vom urma calea ingerilor ce au fost convinsi de lucifer, ca orice s-ar intampla, vom ramane cu Dumnezeu.
In consecinta, Dumnezeu strange armata. Cand numarul ostasilor LUI va fi cel suficient, va interveni sfarsitul lumii. Nu cred ca face asta pentru ca are nevoie, caci ar putea sfarsi totul printr-un cuvant, ci cred ca vrea sa demonstreze ca liberul arbitru (pe care lucifer il are) va castiga de partea Domnului, nu de partea contestarii Domnului.

Nu este asa.Vezi tu, parintele Calistrat nu vorbeste de la sine.El este licentiat
al facultatii de teologie, acolo unde se studiaza dogmatica, filocaliile,
invataturile Sfiintilor Parinti, multe chesti foarte complexe, profunde si
grele de inteles.El nu pune de la sine.El doar transmite mai departe cele invatate de la cei care au fost luminati de Duhul Sfant.Iti recomand sa te
uiti la tot documentarul, pentru ca daca tratezi cu superficialitate, supeficial
vei intelege, si apoi vei face greseli.

Un lucru este cert: cunoasterea spirituala este net superioara cunoasterii rationale.Nu-l poti intelege pe Dumnezeu
prin cunoastere rationala.N-ai cum.

Cat despre definirea timpului, asa cum o defineste parintele Calistrat, are dreptate.In realitate omul nu stie ce este
timpul.Sigur i s-a dat o definitie, insa aceea definitie exprima de fapt o consecinta a timpului si nu este definitia
timpului.Daca omul ar putea sa defineasca timpul, atunci inseamna ca ar intelege ce este timpul.Prin definitie
daca intelegi ceva atunci inseamna ca poti sa si-l manipulezi.Ori eu nu am vazut pana cum pe nimeni sa guverneze
sau sa manipuleze timpul(sa-l opreasca, sa-l accelereze, sa-l dea inapoi, etc).

Asa cum spuneam, omul a dat o definitie a timpului, insa aceea nu este definitie a timpului ce o definitie a unui efect
al timpului.
Dar omul spune ca a definit timpul doarece atat este capacitatea sa ( la nivel de ADN) pentru a percepe timpul.Dar
omul inca nu a ajuns la capacitatea intelectuala de a definii cu adevarat timpul.
Insa Dumnezeu i-a venit in ajutor si prin intermediul Sfintiilor Parinti, i-a aratat omului la un nivel la care acesta sa inteleaga, cam despre ce este vorba cu acest fenomen numit timp.

A-l face pe om , la nivelul actual al inteligentei sale, sa priceapa ce este cu adevarat timpul este echivalent cu faptul
de a-i explica unui cimpanzeu ce este fizica cuantica.

.........:))))
Haide măi oiţă, cum poţi să scrii aşa ceva? Cunoaşterea lui Dumnezeu e garantată de facultatea de Teologie?? Păi înseamnă că eu şi foştii mei colegi (care acum sunt preoţi) ar trebui să fim ascultaţi şi urmaţi mai ceva ca Apostolii, că ştim azi mai multă teologie decât Ei.
Or, vezi tu, nu prea e aşa. Nici un absolvent de Teologie nu e urmat precum îi urmau credincioşii pe Apostoli, în virtutea absolvirii. Facultatea şi diploma/licenţa nu îţi conferă mare lucru, astăzi (şi mereu). Ceva zare intelectuală da, ceva meşteşug minimal de studiu, da. Dar nu mai mult. Că nu e altul rostul ei decât să orienteze niţel şi să ofere o minimă pregătire teoretică.

Alta e calea prin care preotul ajunge la inima oamenilor şi la Faţa lui Dumnezeu.

Iar în facultate se studiază destul de superficial cele pomenite de tine. Ca impresie personală, studiul VT este de nivel seminar (ca urmare, majoritatea seminariştilor nici nu prea dau pe la cursuri, decât dacă sunt condiţionaţi cu pierderea examenului pentru absenţe), studiul Dogmaticii şi al Patristicii este cvasinul (pentru că studenţii nu se silesc cu studiul şi pentru că disciplina e grea), la Liturgică primează aspectul practic, cum e şi firesc pentru un viitor preot, la Muzică se fac repetiţii nesfârşite pentru deprinderea corectă a cântărilor (nu şi a duhului lor), la Istorie lumea nu se pregăteşte şi seminariile decurg ca vai de ele (nota 5 e un lux, o rara avis) etc. etc. Doar la NT se mai chinuie Părinţii Profesori să mai insiste, că, deh, e chiar culmea să nu ştie popa Evanghelia, măcar cât un sectant. În general facultatea de Teologie se face ca şi în alte secţiuni ale Universităţii... Ne descurcăm noi, totul e să luăm un 5 şi să ajungem la examenul final.
La fel e şi cu masterul.
La fel ca la alte facultăţi din România contemporană.
Adică lucruri de formă, pentru diplomă şi apoi vedem noi, ne descurcăm.
Românul se descurcă.
Iar ceilalţi e proşti.

Când vrei să îl mai luminezi pe Catalois, un om care lasă impresia că e intelectual şi că gândeşte (mă rog, se chinuie cu gânditul, are el necazul ăsta încrâncenat care, poate, cu vremea şi cu harul i-o aduce un folos nu mic, Doamne ajută!), adu orice alt argument în locul celui cu facultatea...
Dacă vrei să mă crezi!

Capacitatea omului de raportare la timp nu e conţinută "la nivel de ADN".
Puţine din cele psihologice şi mai ales "spirituale" au vreo legătură cât de mică cu ADN.
Psihicul şi viaţa spirituală sunt dependente de biochimie doar în închipuirea raţionaliştilor materialişti.
E o vulgarizare a naturii spirituale a omului; e uşor de sesizat, cum de nu remarci?

Eu nu am zis asta.O facultate nu poate garanta cunoasterea de nici un fel.
Insa dorinta omului de a valoriza cele predate , il poate duce pe om la
orice fel de cunoastere.
Nope,multi chemati, putin alesi.

Pentru ca multi nici n-au ce cauta acolo din start.Fac si ei ceva sa se afla in treaba.

Dar nici nu am zis asa ceva.Eu nu m-am referit la diploma.Nu stiu de unde le scoti.

Pai si ce vina are o faculatate pentru asta.O facultate iti ofera accesul la informatii despre care te intereseaza.Ce treaba are informatia cu dorinta
mai mica sau mai mare a unora de a o intelege ?
Ce treaba are facultatea cu superficialitatea/aflare in treaba/ a altora care-si
consuma viata inutil pe acolo ?
N-au nici o legatura.

Eu nu vreau sa luminez pe nimeni si nici n-am dorinta de a convinge pe nimeni.Eu doar discut cu Catalois.

Eu am o teorie proprie.Cand Adam a gustat din "marul cunoasterii" atunci
90 % capacitatea sa de a percepe mediul inconjurator, 90 % din capacitatea
sa da a intelege forme de inteligenta superioara, 90 % din capacitatea sa
de a intelege formele de manifestarea a materiei din jurul sau, s-a pierdut(distrus).
Si omul a mai ramas cu 10 %.Acei 10 % ii reprezinta structura ADN din ziua de azi.Iar asta e unul din motive pt care n-ai cum sa-l vezi pe Dumnezeu

Prin pierderea celor 90 % , omul de lumina a devenit omul-de pamant,animal
biped, plin de instincte animalice si condus de ele.

Oricum ai incerca sa intepretezi caderea omului din Rai un lucru este cert:
In momentul in care omul a muscat din mar, a suferit o involutie teribila.
Iar aceasta involutie l-a adus intr-o forma net inferioara de vietuire , temporara(pt ca din moment ce omul a muscat din mar, el a fost supus
timpului, care-i dicteaza cat va trai si cand va muri).Efectul timpului
asupra omului de pamant este moartea.Insa de omul-lumina (cel din Rai)
timpul nu-l atinge, pentru ca nu exista, caci se afla intr-o dimensiune ce nu
este supusa timpului,ci guverneaza timpul.
Big Difference.

Da, oaie cugetatoare. A studiat lucruri pe care eu le vreu sintetizate, ca sa nu le mai studiez. La fel ar putea face si el, caci prea o da de gard cu timpul si viteza. Adevrul este ca as putea fantaza pe aceasta tema: timpul, conform stiintei actuale, nu este o dimensiune de sine statatoare, ci, este strans legat de spatiu: daca unul din cele doua elemente dihotomice se mareste, celalalt scade si viceversa. Asadar, parintele Calistrat poate, einsteinian vorbind, sa amestece anii (timpul) cu anii lumina (viteza), deoarece viteza este raportul dintre distanta si timp. Dar, in context, o face rau pentru cei 10% dintre cei ce inteleg cuvintele: acestia, vor stramba din gura la ce spune parintele, desi el spune 90 de lucruri bune intre acele 10 lucruri proaste. Daca era asa de lumint de Duhul Sfant, nu zicea prostii... zic si eu.
Da, cunoasterea spirituala este net superioara cunoasterii rationale: numai ca spirituala este si cunoasterea data de diavol unor oameni (gandeste-te la asta). De aia intreb eu de secte, ca diavolul da cunoastere spirituala (in doze mici, e drept) si budistilor, hinduistilor, islamistilor, protestantilor etc. Deci cunoasterea spirituala are un teritoriu separat in care se lupta. Cand amestecam teritoriul spiritual cu cel rational, iese ce a zis parintele Chifan. Parintele Serfim Rose a reusit cate ceva, avand un bagaj consistent in spate, dar, cu tot bagajul sau, este contestabil. Parintele Chifan este departe rau de Serafim Rose.
Omul nu a dat o definitie a unui efect al timpului (esti neclar aici, te referi la durata vietii?), ci a timp-spatiului, care se modifica reciproc.
Pari sa zici ca omul nu are NIVELUL sa inteleaga lumea lui Dumnezeu: acum 2000 de ani ilavea mai mic sau la fel, acest nivel? Daca era mai mic, asta nu inseamna ca putem intelege din ce in ce mai mult din acea lume?
Lumea lui Dumnezeu este straina noua, altfel nu ar fi fost necesar sa IL trimita pe fiul Sau sa ne povesteasca cate ceva despre acea lume...
Cat despre cimpanzeu si lumea cuantica, ce zici despre Sf. Petru si lumea cuantica? Sf Petru era cimpanzeu. Si Saul din Tars la fel (ca sa nu zic asijderea). Este evident ca a lor cunoastere transcede (trece prin) cunoasterea cuantica. Cuantele duc la 'n' dimensiuni, fie ele 7, 9, 11, 17 sau 21, matematicienii si fizicienii nu au cazut de acord.
Si nu uita: ADN-ul, neuronii, carnea si creierul, alcatuiesc omul care va muri, toate acestea vor disparea, dar, el va ramane: despre acest Adevar te intreb: ce sens are sa ramana entitatea acelui om in urma celor putrezite? Si de ce a fost nevoie de cele putrezibile ca sa ramana ceva?

Fa si tu ca mine si raspunde pe portiuni, nu la modul general.