Foarte buna observatia, Domnul deja ii spusese lui Avraam ca din Isaac i se vor naste urmasi. Deci nu avea cum sa moara Isaac.

Cum spuneam si pe vremea lui Avraam isi construisera zei dupa cum doreau ei. Ba chiar ajunsesera ca fiecare sa aiba proprii lui zei, asa cum ii placea lui.
Ultimii care au vrut sa construiasca o lume mai buna, cu egalitate, pace si bine pentru toti au fost comunistii. Si s-a vazut ce bine a iesit dupa mintea omeneasca.
P.S. Pe de alta perte aveti putina dreptate. Religia pe care ati cunoscut-o, catolicismul, il vede pe Domnul razbunator, care pedepseste si e ofensat. In ortodoxie pacatele sunt o imbolnavire a sufletului, omul autopedepsindu-se astfel.

Nu, nu a fost o intrebare ci doar o afirmatie stupida culeasa mot-a-mot de pe site -urile "motivationale" ateiste, fara sa te obosesti sa citesti cu un dram de bun simt textul biblic.

Avraam avea deja o lunga relatie cu Dumnezeu si i se confirmase faptul ca Dumnezeu veghea asupra lui, chiar cu un capitol inainte de episodul sacrificiului, in plus Dumnezeu ii facuse o promisiune care excludea din start moartea lui Isaac.

Chiar Sf. Ap. Pavel talcuieste:

Mihai, eu te-as intreba daca tu crezi in Inviere dar cred ca este cvasi-inutil.
Bag seama ca mataluta nu poti crede in nimic ce trece de instinctele primare, in cazul asta instinctul patern pe care il vezi ca o virtute suprema.
Ba mai mult, atitudinile, credinta care le transcende, se pare ca iti repugna.

Nu doar, ci a confirmat ca Dumnezeul lui Avraam este acelasi Dumnezeu si in Noul Testament.

http://bibliaortodoxa.ro/cautare.php...vraam&carte=-2

Ca sa nu mai zic de "Cine iubeste pe ....... mai mult decat pe Mine"...

Dar cum spunea catalin2, daca talcuieste astfel de versete prin prisma unui Dumnezeu ultra-rationalist, justitiar, razbunator, perspectiva se schimba radical.

Daca vorbim de Dumnezeu care este Viata Omului, tot ce este inafara sau mai presus, este denaturare si in ultima instanta moarte.

Am o senzatie de déja vu. Dostoievski. Sevilla. Lumea Marelui Inchizitor, in care nu exista suferinta si nici raul. Dar nici libertatea. O lume a armoniei coercitive.

Pe langa asta, dialogul dl. avocat cu Pelerinul seamana izbitor de tare, ca paradigma si pledoarie, cu anumite scene din Fratii Karamazov. Conversatii dintre Aliosa si Ivan.

Ivan Karamazov ii marturiseste fratelui sau ca e gata sa admita existenta lui Dumnezeu si a unui sens care va fi revelat la sfarsitul veacurilor, dar nu poate admite lumea creata de Dumnezeu: "Asadar, cum spuneam, admit existenta lui Dumnezeu; o admit cu draga inima, dupa cum admit deopotriva intelepciunea, care ne este cu desavarsire necunoscuta; cred in armonia eterna, cu care - zice-se - ne vom contopi candva, cred in cuvantul spre care tinde intregul univers si care, fiind el însusi dumnezeu, este în acelasi timp aspiratia catre dumnezeire, cred in toate cate mai sunt, chiar si în infinit. Ce puzderie de cuvinte s-au faurit ca sa exprime toate astea! Pe cat se pare, sunt pe calea cea buna, nu-i asa? Si acum inchipuieste-ti ca, in ultima instanţa, totuşi, eu nu accept lumea asta a lui dumnezeu, in finalitatea ei, n-o accept, desi stiu ca exista; pur si simplu n-o admit. Nu spun ca nu-l accept pe dumnezeu, intelege-ma, ci nu accept lumea plasmuita de el, aceasta creatie divina. Si nici prin gand nu mi-ar trece c-am s-o pot accepta vreodata".

Refuzul lui Ivan Karamazov este motivat (cum altfel?) de prezenta raului în lume, acest punct nevralgic al creatiei divine.

Pledoaria forte, argumentul imbatabil al celor doi, dl. avocat si Ivan Karamazov, si lovitura de gratie data acestui Dumnezeu arbitrar si crud care nu se opune ororilor indurate de mii de copii, este suferinta inocentilor. Si aici, si acolo, fiecare din cei doi revoltati are o multime de exemple in acest sens plus o retorica (aproape) infailibila.

Daca suferinta adultilor este dispus s-o accepte intr-o anumita masura ("treaba lor, daca au muscat din marul oprit, dracu sa-i ia"), suferinta copiilor i se pare inacceptabila lui Ivan: "€žAsculta - i se adreseaza el lui Aliosa - daca lumea trebuie sa sufere pentru a rascumpara prin suferinta acea nepieritoare armonie, ce cauta aici copilasii, explica-mi si mie, te rog?".

Mai departe, traseul spiritual al lui Ivan Karamazov duce la lepadarea totala si defintiva de acel Dumnezeu crestin, inacceptabil pt. el.
Si, evident, din dragoste pentru oameni si empatie cu nevinovatii copii, refuza oferta armoniei post-mortem a acestui Dumnezeu crestin. "€žNu vreau sa primesc deci armonia. Din dragoste pentru omenire nu vreau s-o accept. Mai bine sa raman cu suferintele nerazbunate. Prefer sa raman nerazbunat, chiar daca nu am dreptate, fara a fi apucat sa gasesc impacarea sufletului mistuit de revolta. Si apoi, cred ca s-a pus pret exagerat pe aceasta armonie, biletul de intrare e prea scump pentru punga noastra. De aceea ma si grabesc sa-l restitui. Si, daca vreau sa fiu un om intr-adevar cinstit, sunt dator sa-l restitui cat mai curand. Ceea ce şi fac. Asta nu inseamnă ca nu accept existenta lui Dumnezeu, Aliosa, ma multumesc doar sa-i dau inapoi cu tot respectul biletul meu de intrare".

In fine, fundatura in care a ajuns Ivan, l-a dus in final la pierderea mintii. Previzibil, din nefericire. Dumnezeul lui Karamazov este o plasmuire eretica a mintii lui. Umanismul lui e miscator doar pentru cei dispusi sa-si dea libertatea pe o ideologie despre libertate si pe o lume armonioasa prin coercitie in care raul nu exista, dar care e doar imaginara si nu se va intampla niciodata in conditiile lumii cazute, de aici si acum.

Tulburarea pe care o naste in sufletul lui Ivan duce la perplexitate si paroxism si se consuma in deznadejde. Cum de altfel e previzibil pentru orice spirit luciferic care ar fi facut o lume perfecta. Fara libertate, evident!

O paralela foarte nimerita. Unii critici sustin ca cei doi frati reprezinta lupta interioara din sufletul genialului romancier. Pana la urma insa, atat romanul cat si viata lui Dostoievski se termina cu victoria lui Aliosa.

Nu-i deloc doar un nucleu de roman, intr-adevar. Chiar e o drama reala foarte dureroasa. In esenta, cred ca e vorba de un bruiaj undeva pe traseul acceptarii statutului de creaturi limitate, ce s-au nimerit fara sa fi solicitat asta, intr-o lume predominant rea.

Pledoaria dl. avocat, ca si cea a lui Ivan Karamaov, e imbatabila din perspectiva dialecticii rational versus irational.
Hristos, insa, propune o pozitionare fata de suferinta, radical diferita. Propriul exemplu. Suferinta Celui mai inocent dintre inocenti.

As fi curioasa cum ar fi pledat dl. avocat in procesul lui Hristos, daca ar fi avut parte de unul dupa toate rigorile.

Eu cred ca pana nu traim / acceptam experienta propriului iad al suferintei, ca singura cale de a-L intalni pe Hristos chiar acolo, fiindca in iadul fiecaruia S-a coborat de bunavoie, asteptandu-ne, nu avem nicio iesire din dialectica asta dramatica.
Sensul suferintei nu poate fi inteles prin nicio pledoarie, oricat de geniala ar fi. Dumnezeu ni-l descopera doar daca ne acceptam conditia de creaturi lipsite de orice autonomie in afara Creatorului.

Dar nu-i vorba numai de suferinţa noastră. Eu am adus ca exemplu suferinţa altora, şi în special a unora lipsiţi de capacitatea de a "accepta". Am mai spus-o şi o repet: sunt oameni care, confruntaţi cu diverse drame şi tragedii, şi-au pierdut uzul raţiunii, mai pe româneşte spus, au înebunit de durere şi şi-au luat viaţa. Care-i vina lor că nu se pot ridica la înălţimea exigenţelor creştine, că nu mai pot conştientiza sensul suferinţei, întâlnindu-L pe Cristos în propria suferinţă şi în suferinţa copiilor lor etc. etc. etc. ? E uşor să-i dăm ca exemplu pe aceia care l-au găsit pe Dumnezeu în închisoarea de la Piteşti, sau în lagărele de concentrare, dar ce facem cu toţi ceilalţi ? Şi care este proporţia celorlalţi ? Să ştiţi că atunci când se deschideau camerele de gazare, imaginea nu era a unor oameni care îşi acceptaseră suferinţa şi îl întâlniseră pe Dumnezeu.

P.S. Găsesc că acestea sunt variante mult prea facile de a pune capac discuţiei: "Dumnezeu ştie mai bine decât tine" (varianta lui Cătălin), sau "dilemele tale îmi amintesc de Fraţi Karamazov, Ivan a înebunit, iar Alioşa a ieşit învingător"...

P.S. 2. Îmi pare rău că insist cu aceste chestiuni, şi îmi cer scuze dacă cineva se simte inconfortabil datorită insistenţei mele, dar aceste probleme nu sunt invenţia mea.

Serios, dl. Mihai, cum ati fi pledat intr-un asemenea proces?

Tatalui, ce fel de circumstante i-ati da? Atenuante sau agravante? Guilty or not guilty for the death of His own Son?

Asta, ca sa nu punem asa facil capac dilemei dvs.

Pentru cine ar trebui sa pledez ? Ati spus initial "procesul lui Isus" iar ulterior ma intrebati despre vinovatia Tatalui.

Cine este clientul si care este acuzatia ?

Clientul - un reprezentant marcant al umanismului ultra iubitor de oameni.
Acuzatia – aceeasi ca in speta Avraam-Isaac.

Nu sunt sigur ca am inteles. Clientul trebuie sa fie cel acuzat. Eu sunt avocat penalist, apar persoane trimise in judecata pentru savarsirea de infractiuni.

Deci, pe cine trebuie sa apar si de ce anume este acuzat ?

Pai nu avem de unde sa stim, e judecata lui Dumnezeu, nu a noastra.
Fiecare caz are variabilele sale.

Nu, era imaginea unor oameni care intalnisera pe semenii lor fara Dumnezeu.
Dar cu bune intentii, desigur.
Sa construiasca o lume mai buna, cu orice pret.
Minus Dumnezeu.

La fel si la Pitesti.

Lucurile se pot complica la infinit doar ca sa batem apa in piua, de asta s-a si inventat principul KISS.

Eu cred ca intelegeti! Dar sa fiu mai explicita, ma refer la postura pe care ati avut-o ieri in cazul Avraam-Isaac.
Atunci pe cine ati aparat / acuzat?

Nu am aparat pe nimeni; l-am acuzat pe Dumnezeu, in principal, si pe Avraam in subsidiar.

Deci romano-catolicii Novus Ordo sunt un soi de atei sau doar matalutza ai tras chiulul la catehizare?

Pana la urma nu ai citit ce a scris Alin, toata problema pusa e falsa, Avraam stia ca fiul lui va trai (sau macar va invia). Sper ca nu o sa trebuiasca sa raspundem si la alte o suta de intrebari din Biblie de pe site-urile atee.

Verdictul fiind...
Sau, nu, mai bine nu raspundeti.

Nu-mi imaginez cam ce gen de pedeapsa poate primi Creatorul din partea creaturii, fara ca prin asta sa nu-si faca rau siesi.

Din cate stiu cei ce se sinucid fiind cu mintile luate nu se considera ca s-au sinucis.
In rest, eu am mai scris care e intelegerea crestina (si ati ras de mine atunci), dupa caderea lui Avraam toti oamenii ajungeau in Iad, fie ca erau drepti, fie ca erau copii, etc. Iisus a adus o posibilitate, pentru cei ce vor sa indeplineasca acele conditii. Asta nu se potriveste deloc cu umanismul secular, pe care il imbratisati. De fapt eu v-am spus ca v-ati convertit la o credinta ecumenista, combinata cu cea catolica. Credinta ecumenista este o combinatie intre protestantism si umanism secular. V-ati convertit doar la o conceptie filozofica, care avea multe contradictii, daca nu e luata doar cu credinta (cred in ea si gata), ci e analizata si logic, se dovedeste a fi o varza, plina de contradictii. Doar in ortodoxie nu exista contradictii in invatatura propagata de aceasta, se poate analiza si rational.
Dar veti afla ce este crestinismul nu analizand logic aceste conceptii gresite, ci atunci cand va veti impartasi prima data (la ortodocsi, restul nu sunt impartasite), daca o veti face.

N-am să dau verdictul (nu în ultimul rând, deoarece avocaţii nu dau verdicte), dar am să vă spun care ar fi încadrarea juridică a faptelor lui Avraam, dacă le-ar fi săvârşit astăzi: art. 205 alin. 1 şi alin. 3 lit. a şi b Cod penal, art. 188, 189 alin. 1 lit. a, şi art. 199 Cod penal, cu aplicarea art. 32 Cod penal, 38 alin. 1 Cod penal, adică, pe scurt. lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, tentativă la omor calificat în formă agravată, împotriva unui membru de familie, săvârşite în concurs real.

Am să vă pun o întrebare:

Doamnă Delia, spuneţi-mi, vă rog, ce credeţi dumneavoastră că s-ar întâmpla, în zilele noastre, dacă cineva s-ar apuca să-şi lege copilul de un altar şi s-ar pregăti să-l omoare ? Dacă acest cineva ar afirma, sus şi tare, că Dumnezeu este cel care i-a poruncit să-şi omoare copilul, şi deci nu este vinovat ? Ce părere aţi avea despre respectiva persoană şi despre faptele ei ?

Înainte de a răspunde luaţi în considerare următoarele două premise: a. Dumnezeu are libertatea de a vorbi şi astăzi cu oricine doreşte el şi deci nu putem exclude apriori faptul că omul în cauză spune adevărul; b. Dumnezeu, fiind principiul absolut al moralităţii, are dreptul şi astăzi de a solicita de la un om să facă, practic, orice, inclusiv să ucidă, şi deci nu putem opune moralitatea sau legislaţia noastră edictului divin pe care l-a primit acest om.

Dar imaginatia nu este necesara. Creatorul a fost judecat si si-a primit deja pedeapsa din partea creaturii. A fost condamnat la moarte fara drept de apel si executat. Scrie in Carte.

Desi intrebarea era adresata dnei Delia, ma aventurez in a spune ca nu incape nicio indoiala ca un astfel de Abraham al zilelor noastre ar trebui sa fie foarte fericit sa scape doar cu o decizie de decadere din drepturile parintesti. Cel mai probabil va fi condamnat penal pentru tentativa de omor cu circumstante agravante si va fi aruncat in inchisoare. Acolo, probabil ca va intalni un agitator care aduna 4000 de familii pe camp, pe inserat, fara sa se fi preocupat ce vor manca oamenii aceia.

Dar, de fapt, e un simplu exercitiu aici. In zilele noastre, Isaac ar fi fost omorat de mult. Inca din viata intrauterina. Stiti care e riscul de malformatii congenitale cand ai un tata de 100 de ani ? Imens. E dovedit stiintific. Corpul medical de la Spitalul Filantropia ar fi convins-o pe Sara sa avorteze. In acest timp, batranul Abraham, internat prin decizie de internare imediata contra vointei, ar fi fost in camizola la Spitalul 9. Cosmarurile sale ca isi arde pe rug un fiu inexistent seamana cu reactii adverse cunoscute ale unor medicamente psihoactive.

Domnule Dragomir, dumneavoastră spuneţi, de fapt, cu multe cuvinte, că "atunci era altfel". Dar nu-i nevoie ca parsonajul nostru să aibă 100 de ani, nu-i nevoie ca fiul să fie născut dintr-o mamă stearpă ş.cl.

Dar dacă tot v-aţi aventurat să răspundeţi la întrebare, de ce nu încercaţi să daţi totuşi şi un răspuns ? Dacă aţi auzi că Gheorghe, de 25 de ani, a fost prins încercând să-şi înjunghie fiul Vasile, de 5 ani, şi susţine sus şi tare că Dumnezeu i-a spus să o facă, ce opinie aţi avea ? Nu ce credeţi că s-ar întâmpla, unde ar ajunge, ce ar face societatea coruptă şi decăzută a zilelor noastre ş.cl. Ce opinie aţi avea dumneavoastră despre situaţie ?

In zilele noastre, ziceti? Ar fi incadrat juridic, and rightfully so, conform art. 205 alin. 1 şi alin. 3 lit. a şi b Cod penal, art. 188, 189 alin. 1 lit. a, şi art. 199 Cod penal, cu aplicarea art. 32 Cod penal, 38 alin. 1 Cod penal, adică, pe scurt. lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, tentativă la omor calificat în formă agravată, împotriva unui membru de familie, săvârşite în concurs real.

Chestia e ca in zilele noastre, singura porunca de la Dumnezeu de a ucide, e aceea de a ne ucide propriile patimi si pacate. Acuma, va rog sa nu dati exemple din Vechiul Testament, inainte de legea lui Moise, fiindca acelea au un regim separat.

Spre deosebire de vremea lui Avraam, cand Dumnezeu isi pregatea poporul ales din care sa se nasca, si cu care graia in meta-limbaj, prin prefigurari puternic sugestive, pentru a fi recunoscut si de generatiile viitoare, in zilele acestea mai de pe urma, comunicarea om-Dumnezeu trebuie inteleasa dupa alte repere. Faptul ca in zilele noastre, cineva aude "voci in cap de la Dumnezeu poruncindu-i sa-si omoare copilul", e caz patologic si trebuie tratat ca atare.

Sa va intreb si eu ceva. Incadrarea juridica de care ziceati, s-ar fi aplicat lui Avraam (daca ati fi trait dvs. pe vremea aceea si v-ati fi ocupat de speta respectiva :)). Glumesc, stiu ca ati precizat , daca ar fi trait el azi. Dar asa, sa intelegem atitudinea dvs. fata de Dumnezeu si in contextul de atunci, imi dati voie sa va pun urmatoarea intrebare:
Dar fapta lui Dumnezeu unde ati fi incadrat-o juridic? Instigare la crima? Manipulare? Terorism? Ca ziceati anterior
Ce corectie credeti ca ar (fi) merita(t)? Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte? Adica ce ceri tu altuia doar ca sa-i testezi nervii, anduranta ori poate nealipirea de pamantesc, sa ti se intample chiar tie? Pe scurt… legarea Fiului Lui inocent, de un altar in forma de cruce, dar nu cu sfoara, ci cu piroane si… moartea. Nu? Ba mai mult. Condamnarea la iad. But this has already happened and is still happening! And guess what?

Acest Al-doilea-Isaac-mai-inocent-decat-toti-inocentii, ajuns in temnita iadului, plina ochi de ocnasii lumii, i-a preluat in propria umanitate si i-a scos la lumina pe partea cealalta a prapastiei iadului.

Si tot nu-i bine? Nici suficient? Ok, sa fie aruncat din nou si din nou la iad de fiecare data cand cineva trece prin suferinta! Si o va face cu tot dragul de dragul fiecarui intemnitat de-acolo. Nici asa nu-i bine?
Ce obiectii mai sunt onorata instanta suprema?

Mai sunt unii, ce-i drept, care se ataseaza atat de tare de iadul despartirii de Dumnezeu, inca din viata asta, ca nu vor cu nici un chip sa iasa de acolo. Din nefericire, sunt destui avocati care le sustin cauza in loc sa le arate mana intinsa a Singurului care ii poate scoate din nebunia de acolo.

Pe langa asta. Se pare ca setea de a-L pedepsi pe Dumnezeu pentru tot raul din lume, nu s-a potolit inca, nici dupa 2000 de ani de rastigniri zilnice pe Cruce. Dar ce zic eu zilnice? Clipa de clipa.

Mai ziceam ceva acolo dupa virgula

.....:))))))))

Ei, vedeţi, eu v-am rugat să plecaţi de la nişte premise. Am să repet:

Înainte de a răspunde luaţi în considerare următoarele două premise: a. Dumnezeu are libertatea de a vorbi şi astăzi cu oricine doreşte el şi deci nu putem exclude apriori faptul că omul în cauză spune adevărul; b. Dumnezeu, fiind principiul absolut al moralităţii, are dreptul şi astăzi de a solicita de la un om să facă, practic, orice, inclusiv să ucidă, şi deci nu putem opune moralitatea sau legislaţia noastră edictului divin pe care l-a primit acest om.

Dacă înelegeţi să negaţi aceste premise, negaţi însăşi suveranitatea şi atotputernicia divină, iar Dumnezu devine un smplu artifact istorico-moral, pe care îl modelăm după propriile noastre nevoi şi aspiraţii. Un credincios adevărat trebuie să admită că, aşa cum s-a mai întâmplat de n ori, este posibil ca Dumnezeu să intervină direct în istorie şi să ceară (pentru ca are dreptul, pentru că El este dreptul) ca adepţii lui să facă diverse lucruri. Că Dumnezeu poate să se răzgândească, aşa cum Scriptura ne arată că s-a mai întâmplat.

Acestea fiind zise, şi ca să lăsăm divagaţiile la o parte, o să formulez o întrebare şi mai directă. Dacă D-vs. aţi fi, într-o bună zi, abordată direct de Dumnezeu, care v-ar cere să vă omorâţi copilul, ce aţi face ? Să nu-mi răspundeţi că aşa ceva nu se (mai) poate, pentru că, repet, la "Dumnezeu toate sunt cu putinţă".

Aş fi încadrat-o la categoria "aşa ceva nu vreau să aud, nu vreau să ascult, sigur nu e Dumnezeu cel care-mi cere aşa ceva, ci un diavol deghizat sub forma unui "înger de lumină" (vă amintiţi, de prin diferite paterice, asemenea cazuri ?)


Spuneţi-mi, vă rog, pentru D-vs. este exclusă ipoteza în care Dumnezeu, deşi este atotputernic, s-ar putea să nu fie şi omni-benevolent ? Pentru că, deşi ai invocat cu foarte mare forţă retorică sacrificiul Fiului lui Dumnezeu, aţi lăsat la o parte anumite aspecte, cum ar fi învăţătura Bisericii că de acest sacrificiu s-ar putea să nu beneficiem chiar toţi.. Vă las să dezbateţi cu Cătălin2 dacă cei care nu sunt botezaţi ortodocşi vor ajunge în rai sau în iad. Sau, să dezbateţi cu Mihnea Dragomir ce anume învaţă BC, în Cantate Domino, că se va întâmpla cu cei care nu sunt botezaţi catolic.

Cu alte cuvinte: vă închinaţi lui Dumnezeu pentru că este bun, sau pentru că este Dumnezeu ?

Patericul: http://www.pateric.ro/pentru-multe-f...i-inselaciuni/

2. Un frate oarecare când a părăsit lumea şi a venit în pustie să se călugărească, având un copilaş, l-a luat cu sine şi venind în pustie s-a călugărit şi îşi ţinea şi copilaşul său cu dânsul. Acestui frate adeseori i se arăta diavolul în chilie, în chip de înger luminat şi multe lucruri neştiute îi spunea şi despre cele viitoare ce aveau să fie. I le spunea lui şi se izbândeau şi erau aşa, se împlineau toate cum i le spunea, până s-a încredinţat bine, cum că este îngerul lui Dumnezeu trimis la dânsul ca să-l înveţe şi să-l povăţuiască spre lucrurile şi faptele cele folositoare şi plăcute lui Dumnezeu. Deci, odată a început a-i povesti lui şi a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu să-l junghie pe Isaac, fiul său cel iubit, jertfă bine primită lui Dumnezeu. Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cârtit, ci îndată l-a luat pe Isaac, fiul său cel iubit şi l-a dus fără nici o milă, să-l junghie după poruncă şi pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam şi l-a făcut mare şi slăvit. Deci şi tu fă acum acest lucru bine primit şi foarte iubit lui Dumnezeu, mai vârtos decât toate bunătăţile lumii. Ia-ţi fiul acesta şi-l du la cutare loc, şi-l înjunghie acolo cu cuţitul şi aşa vei fi blagoslovit de Dumnezeu şi mai mult vei fi slăvit decât Avraam în zilele acestea. Însă el nepricepând şi necunoscând vicleşugul vrăjmaşului, a făcut aşa cum i-a zis lui. A luat copilul său şi l-a dus la locul unde i s-a arătat lui vicleanul vrăjmaş şi scoţând cuţitul l-a ascuţit şi apucând copilul şi vrând să-l pună la pământ cu faţa în sus, să-l junghie, copilul fiind priceput, a cunoscut ce vrea să-i facă şi smucindu-se din mâinile lui, a fugit şi aşa a scăpat.

Bine, nu am să dau exemple, dar am să pun o întrebare: dacă aţi fi trăit în vremea lui Avraam şi vi s-ar fi poruncit să vă omorâţi copilul ?.........

In catolicism Gheorghe ar fi ajuns un fel de sfant, pentru ca are viziuni de la Domnul, in ortodoxie ar fi considerat inselat de ingerii cazuti. Tot timpul priviti prin prisma catolicismului. In catolicism majoritatea au viziuni care spun ca sunt de la Domnul, in ortodoxie nu cred ca o sa gasiti oameni obisnuiti cu viziuni, cu atat mia mult sa fie declarati sfinti. Se recomanda ca un credincios sa nu ia in seama orice viziune ar avea (pentru ca e posibil sa fie de la vrajmasul). Deci problema e rezolvata.

Cam scurtă pledoaria măi Cătăline...

Pentru cine citeşte în engleză: https://www.academia.edu/5644517/_Yo...ice_of_Abraham

P.S. Cătălin2, nu vrei să laşi adulţii să dezbată problema ? Deşi, trebuie să recunosc, este facinant modul în care orice subiect de dezbatere ajunge la tine să fie sintetizat în veşnica ta marotă: catolicii nu au dreptate, taine, împărtăşanie, etc., iar ortodocşii au.

Am vrut sa o scriu si pe cea in care pun punctul pe i, dar m-am oprit in timp ce scriam primele cuvinte, am zis ca as putea fi prea dur. Dar vad ca avocatul a raspuns, desi o pot scrie si pe cea lunga.

Na, vezi, Dragoş, ce ai făcut ? Acuma o să fie Cătălin dur şi o să pună punctul pe i. Sincer, mi-e mai frică de punctul lui decât de Dumnezeul care a ordonat un infanticid. E mai actual.

Mihai, ai observat?igoroidul nu a mai postat de ceva vreme, spre usurarea Imperiului si a Republicii, deopotriva. Poate dau Zeii si l-au luat Rakata in Belsavis, sa ii rescrie codul sursa from scratch.

O, da, dar fi atent, că urmează punctul lui Cătălin2, în 3......2.........1..........

Da' stiu ca aveti "talentul" de a-i face pe oameni sa se simta ca la proces si de a juca doar dupa regulile dvs. (ca sa nu zic defectul de a manipula, ca va suparati :)).
Daca ati fi citit si metatextul din postarea mea, nu doar textul, reluarea acelorasi intrebari n-ar mai avea sens.
Dar sa nu ziceti ca ma eschivez, o spun si pe sleau. M-as duce sa "ma caut", cum se zice. La spovedit, la spitalul de psihiatrie.
Any further questions on that? Hope no!


Sa zicem altfel. Fiindca nu pot sa nu fiu constienta de statutul de creatura limitata si fara nicio autonomie fiintiala in afara Creatorului. In care e exclusa orice imperfectiune, neajuns, neplinatate. Intunericul n-are cum sa prinda fiinta in prezenta Luminii. E o imposibilitate ontologica.
Tot ce pare contrar, tine de ochiul care priveste ( a se citi nous-ul).

Da' parca topicul dl. Dragomir era despre escroci din lumea stiintei. Acuma, vorbim de atributele lui Dumnezeu?

Chiar ma pregateam sa scriu mesajul asta, dar m-am oprit, facandu-mi procese de constiinta. Vazand si interesul tau o sa imi calc pe inima si o sa il scriu totusi.
Asadar, voiam sa-ti spun ca bati campii, ca de obicei, si incerci sa te dai in spectacol. De cand am intrat pe forum doar asta ai facut, dar nu este doar vina ta. Din nefericire dl. Adrian, administratorul forumului a trecut cu vederea de fiecare data comportamentul tau, iar asta ti-a daunat tie, in primul rand. Pentru ca astfel boala ta s-a agravat, adica ti s-au marit si cronicizat mandria si rautatea, vazand ca esti aprobat. Mergand din rau in mai rau ai ajuns, in mod firesc, sa iti renegi credinta, chiar gresita, cum o aveai. Pentru ca se spune ca mandria este radacina pacatelor, mandria nu-l lasa pe om sa vada adevarul si ii intuneca si ratiunea sanatoasa pe care o avea.
Asa ca lasa-l tu pe Avraam, ca nu are nicio legatura cu framantarile tale, vindeca-te mai intai tu de mandrie si rautate. Ca altfel maine cine stie ce ne mai spui, ca ai gasit in samanism esenta adevarului. Daca vrei sa asculti, daca nu continua tot asa.

...and Death Star explodes!
Serios acum, m-am tot gandit la tema topicului. Voi posta ideea mea, dar numai dupa ce raporteaza Master Katalyn in fata Consiliului Jedi.

Nimeni nu ne impiedica sa nu-i mai dam apa la moara. Intotdeauna faca asa.