Relatiile intime intre soti nu sunt necurate, Sophia. De aceea s-a lasat Taina casatoriei.
Unii oameni au preferat sa nu se casatoreasca nu din cauza "necuratiei" relatiilor trupesti ci pentru ca au ales a trai o viata desprinsa de cele pamantesti.
Vorbesti despre Sf. Maica a Domnului. Ce ar fi putut ea face in viata mai mult decat a facut? Crezi ca exista vreun lucru pe pamant pe care ea l-ar fi putut dori? Eu zic ca nu.'
La fel si in cazul multor sfinti.. dupa ce au dobandit Harul Sf Duh.. ce le mai trebuia in aceasta lume?
In fond, scopul casatoriei este tot mantuirea. Casatoria este o scoala in care sotii invata sa iubeasca, sa daruiasca, sa renunte la propriile dorinte, sa invete generozitatea sufleteasca, sacrificiul etc.

Andrei, sa o luam si invers: cum se face, ca tocmai cei care s-au lipsit de ORICE placere pe aceasta lume, s-au sfintit si au ajuns in rai. E vorba de sfinti, desigur. Avem Patericele pline de marturii de acest gen.
Si daca tie ti se pare ca este cumplit a privi placerea in felul acesta, desi literatura religioasa asa spune si toti autorii bisericesti spun in cor la fel, eu cu ce te pot ajuta?!? Iti pot doar recomanda a citit pe Sf. Paisie Aghioritul si cartea sa "Paza celor cinci simturi" si sper din tot sufletul ca vei intelege cum stau lucrurile.

Ma intreb oare cum vor raspunde in cor toti acesti luptatori impotriva placerilor cind vine vorba de pazirea placerii de ex al defecarii si urinarii, caci doar tot placeri sunt si astea si in momentul usurarii simti o placere.

Da, paza impotriva prostiilor si a patimilor de tot felul este de inteles si poate a placerilor exagerate care duc la patimi dar de aici la a generaliza ca toate sunt rele... este o nebunie.

Tu practici aceste recomandari?, de exemplu sa maninci piine uscata de o saptamina inmuiata in apa

De placerea "defecarii si a urinarii" aud acum pentru prima data. Mare e gradina Ta, Doamne.

In privinta painii, o mananc uscata in cuptor.

"Nebunia" aceea era un citat din cartea Pr. Arsenie Boca. Cine vrea sa devina sfant, trebuie sa stie sa se fereasca de toate ispitele.
Macar de as fi stiut eu toate aceste lucruri in tineretea mea; m-as fi ferit de multe suferinte inutile. De aceea ii admir atat de mult pe tinerii, care inteleg rostul vietii si inca de tineri se straduiesc sa ajunga pe Cale; dar si pe cei, care o gasesc mai tarziu... Important e sa o gasim. Calea.

"Cei din urma vor fi cei dintai!" :30:

am citit topicul pana la pagina 10 si apoi n-am mai avut rabdare, caci postare dupa postare regasesc aceeasi eterna problema: Cautarea unei solutii pentru a ne fi bine AICI, PE ACEASTA LUME. Pai asta este scopul dragii mei frati si surori? Aici ne cautam noi implinirea?

Cautam solutii peste solutii ca sa ne fie mai usor. De ce? Cand ar trebui sa-L slavim pe Domnul mai ales pentru incercarile grele pe care le incuviinteaza sa vina asupra noastra (eu le privesc ca pe sanse de ispasire a pacatelor).

Se intreba cineva daca este in regula sa te feresti de facerea de copiii in cazul unei femei care are o boala ce ar fi agravata de o sarcina sau ar transmite boala mai departe copilului.

Simt ca daca mai continui sa va explic cum e cu calea cea ingusta si cu "cetatea de aici" care nu e statatoare si ca aici ne pregatim pentru viata vesnica si ca trebuie sa cautam sa ne fie greu si nu usor si bine si frumos... deja o sa ma acuzati pana si voi ca sunt ........ uf!

Vreau doar sa va povestesc din experienta mea (nu personala, caci eu am mai spus si afirmat ca eu una sunt cea mai mare pacatoasa si nu fac altceva decat sa incerc mereu si mereu sa aplic ceea ce spun).

Cunosc cazul unei femei care stia cu siguranta ca o sarcina ii va pune in pericol viata. Si totusi, casatorita fiind, a respectat porunca Domnului de a nu opri in vreun fel facerea de prunci.

Nu a putut duce sarcina la bun sfarsit si a pierdut copilul. Dupa nici un an starea ei de sanatate s-a inrautatit si nu a mai putut-o salva nici un medic. A murit. F tanara. la 32 de ani.

Ce o sa imi mai spuneti? Ca defapt s-a sinucis? stiind ca daca incearca sa faca un copil isi pune viata in pericol? Ca a fost egoista si nu s-a gandit la sotul ei care a ramas vaduv?

Oare asa sa fie? Va spun ca era o femeie foarte credincioasa si si-a pus tot sufletul si viata in mainile Lui Dumnezeu. Daca EL a decis ca e mai bine s-o ia la EL eu consider ca este din cauza ca ea prin suferintele indurate si-a implinit menirea pe pamant si si-a castigat astfel mantuirea sufletului. A dat tot ce avea pentru Dumnezeu. A spus cu adevarat "Faca-se voia Ta Doamne!" Si sa stiti ca a murit cu zambetul pe buze, spovedita si impartasita, desi avea dureri f mari.

Si, pentru cei care vor intreba. Da! Sotul ei a suferit mult in urma mortii ei, dar Domnul a avut grija si de el si acum si-a refacut viata si este fericit. Si probabil, daca va fi voia Domnului va avea si copii.

Dar asta inseamna sa intelegi cu adevarat ca NIMENI SI NIMIC pe lumea aceasta nu trebuie sa intervina intre noi si iubirea de Dumnezeu. Si asta e f greu. :( Noi ajungem sa-L hulim pe Dumnezeu cand dam de greutati si nu sa-i multumim ca ne-a dat ocazia sa ne ispasim astfel pacatele (ba unii chiar avem indrazneala sa spunem "Doamne dar eu nu ti-am gresit cu nimic, cum de nu ma ajuti?").

Si revin si-mi pun cenusa in cap (caci exact ca fariseii sunt :( ) eu doar va pot spune/povesti din ceea ce inteleg (macar la nivel teoretic) eu din credinta noastra ortodoxa si vorbesc despre cele traite de altii.

eu.... eu m-am impotrivit de atatea ori voii Lui Dumnezeu incat nu mai stiu de mine de cat sunt de pacatoasa. Asta ca sa nu creada cineva ca indraznesc sa judec eu ptr ca as fi mai "sporita" in credinta decat altii... din pacate doar incerc zi de zi, si ridicare dupa cadere sa implinesc, sa inteleg si sa traiesc dupa poruncile Lui Dumnezeu.

Asta inseamna jertfa! Cati dintre noi,care suntem aici am facut vreodata o jerfa mareata pentru Hristos! Ne imbatam doar cu cuvinte,dar nu le mai traim si nu le mai intelegem.Iar in viata de zi cu zi ne facem poftele,pe care stim sa le acoperim cu citate ortodoxe.

Depinde despre ce a fost vorba concret...

Poate ca stiind dinainte cum stau lucrurile ar fi fost mai bine sa nu se casatoreasca.

Daca a fost un gest de credinta sau unul de nebunie, Dumnezeu stie.

Nu cred ca poate fi luata situatia asta drept un standard moral.

Nu cred ca ar fi nici un preot care sa impinga pe o femeie cu o conditie medicala serioasa sa aiba copii cu riscul de a-si pierde si sarcina si viata.

1. Parintele Arsenie Boca nu a fost canonizat.
2. Sigur, nu foloseste prea mult duhovniceste sa discuti sfintenia cuiva. Mai bine incercam sa devenim noib sfinti. Eu nu asta vroiam sa discut, am indraznit doar sa spun ca p. Arsenie nu are dreptate intr-un punct si am fost acuzata ca nu respect sfintii.
Si atunci cand spun ca un anume sfant poate nu are dreptate intr-un punct (caci sfintii nu sunt Dumnezeu, nu?) nu inseamna ca ii contest sau discut sfintenia.
3. Nu vad de ce noi mirenii, oameni botezati care am primit Sf Duh si ne impartasim, nu am putea discuta de probleme de credinta, de ce numai preotii? Ei au primit un har pentru a sluji Tainele, nu neaparat pentru a discuta de probleme de credinta.

cat de adevarat din pacate :(

SA NU FIE!

Exact (la ultima fraza) - poate doar un fanatic.
Ce inseamna de fapt standard moral? Multi dintre noi ajungem in situatii care nu sunt standarde morale. Dumnezeu ne ajuta ca si acolo sa putem sa traim cu El si sa ne ridicam.

Nu sunt de acord ca cei care au motive serioase sa nu aiba copii ar trebui sa nu se casatoreasca. Casatoria nu este doar pentru facerea de prunci. Stii foarte bine ca nu asta este opinia ortodoxa.
De altfel nici o dogma si chiar nici un canon nu spune asa ceva.

3. Nu vad de ce noi mirenii, oameni botezati care am primit Sf Duh si ne impartasim, nu am putea discuta de probleme de credinta, de ce numai preotii? [/quote]

n-am fost atenta cine a zis ca nu putem discuta. Nici eu nu vad de ce nu am putea discuta si noi mirenii. Pana la urma prin aproapele ne putem dobandi mantuirea si nu doar de unul singur nu?

Da, intr-adevar. Dar si pentru a discuta probleme de credinta si sunt mai in masura ca noi sa dea sfaturi bune. Asta nu inseamna ca nu pot si preotii sa greseasca. Insa Dumnezeu nu ingaduie ca un duhovnic sa-ti dea sfat gresit decat daca exista o anumita iconomie a Domnului in asta (se indeplineste astfel o anumita lucrare spre mantuirea sufletului tau).

Eu cred ca in legatura cu lucrurile astea ar trebui sa ne intrebam duhovnicii, si ce spune duhovnicul, aia e. Chiar daca alt preot ii spune altui credincios altceva, pentru mine ce mi-a zis al meu, aia e. Plus ca nici n-ar fi normal sa stiu ce i-a spus altuia, ca lucrurile astea nu se discuta.
Daca mie mi-a zis duhovnicul ortodox ca e voie x y z, dar a b si c nu, gata, nu ma mai intereseaza ca vecinul are voie la tot alfabetul. Ca numai duhovnicul stie ce viata am, ce pacate am, ce inclinatii am. Atat..
Eu stiu de marti si joi, atat, pauza in sarbatori. Si mi se pare normal. Iar cand se intampla sa nu respect lucrul asta, o vad ca pe o cadere.

Eu nu am scris aici numai ce gandesc eu ci ce am auzit de la unii preoti.

Eu nu am zis ca cei care au o asceza suplimentara de dus (ca a ta, a mea sau a altora) sunt obligati sa renunte la cealalta. Am spus numai ca pentru ei aceasta aceza poate fi eventual tot ce pot ei duce. Daca ei cred ca pot duce mai mult.. treaba lor, dar sa aiba grija sa nu cada in ispita.
UIn legatura cu privirea bolii ca asceza, este o afirmatie clasica; poate ai mai citit si tu despre asta, este de ex. o carte a lui JC Larchet (pe care mi se pare ca il apreciezi) despre boala in care zice astfel de lucruri.
Si cred ca stii ca bolnavilor li se recomanda sa nu mai tina post alimentar, de obicei, sau sa il tina sub o forma mai putin aspra. De ce acest lucru nu ar fi valabil si pt postul conjugal? Este acelasi principiu.

Eu cred ca credinta crestina este maximalista in alt sens, nu in sensul asta al ascezei fizice exagerate (pentru noi, mirenii cel putin). Cred ca parintii au fost intotdeauna destul de intelepti ca sa nu puna pe oameni poveri mai mari decat pot duce in stadiul lor duhovnicesc.

In leatura cu meritatul: nu este vorba de nici un merit aici. Notiunea de merit nu este o notiune ortodoxa ci de tip scolastic. Noi tot ce primim de la Dumnezeu bun, fericire, odihna, placere, bucurie (cate sunt ele), nu le primim ca le-am merita (ar fi nebunie sa gandim asa), ci pentru ca Dumnezeu este bun, ne iubeste, ne vrea binele, vrea sa ne mangaie, vrea sa ne usureze poverile pe care trebuie sa le purtam, si ar trebui sa le primim cu bucurie si multumire. Nu cu scrasnire din dinti si refuz.

So..so :1:

Sf. Apostol Pavel spune ca din pricina desfranarii e mai bine ca omul sa se casatoreasca decat sa cada in pacat.

Daca optezi pentru o casatorie "alba" desi esti activ(a) sexual cred ca mai degraba te expui decat te feresti de desfranare.

Daca n-ai dorinte sexuale, poti f. bine sa nu te casatoresti, care ar fi scopul? Sa-ti faci un soi de sora..?

Ma rog, sunt cazuri si cazuri..

Pai daca tu stii asa si iti place asa si iti displace altfel, chiar ar fi pacat sa-ti zica altul altceva... ;)

Stai, ca nu ne-am inteles: nu am zis mai sus nimic de o casatorie alba. Poate n-am inteles la ce te refereai tu. Credeam ca vorbesti de intrebarea de la inceputul topicului, cu presupunerea ca ar exista cupluri care ar avea motive de boala sa nu vrea copii. Deci, astfel de oameni sunt la fel de indreptatiti sa se casatoreasca ca altii - asta ziceam.

Intr-un fel iti dau dreptate.
Pana la urma, lucrurile astea sunt foarte personale, asta ziceam si eu. Depind de situatia fiecaruia, pe are o stie duhovnicul.
Eu de fapt asta tot incerc sa zic, dar altii pun in fata reguli absolute si zic ca tot ce este altfel este pacat, cautarea placerii, autoindreptarire, trisare, etc.
Tu stii de marti si joi din carti, sau de la duhovnic? ;-) (stiu, este o intrebare foarte indiscreta, ia-o ca pe o mica ironie daca vrei dar nu rautacioasa)

Este altceva cand esti deja insarcinata, atunci este vorba de o alta viata pe care vrei sa o protejezi.
Noi vorbeam aici la un moment dat tocmai de evitarea unei astfel de situatii, printr-o forma de contraceptie care sa nu puna in pericol viata nimanui.

PS
 

De fapt, ce stii tu ce le zicea duhovnicul? Astea chiar sunt presupuneri. Daca te uiti la cati copii aveau, pun pariu ca nu le zicea ce zici tu. Dar sigur, este tot o presupunere.
Fanaticismul asta cu marti si joi ca regula absoluta nici nu exista poate pe atunci.
In orice caz nu exista in vrelmea sfantului Ioan Gura de Aur si al celorlalti mari marinti, unde nu s-a auzit de asa ceva, ci doar de sfatul general de a practica si abstinenta in anumite perioade, cu buna intelegere.

Sunt indreptatiti, intrebarea este daca are sens casatoria prin perspectiva Sf. Ap. Pavel, dar deja ne pierdem in discutii vizavi de situatii particulare si rare, nu stiu daca cineva chiar poate avea un folos de pe urma lor.

Am putea mai degraba sa ne intrebam daca este normal ca in cadrul casatoriei ortodocsii sa se fereasca de a avea copii, pentru ca de la asta pornise in definitiv topicul.

Punctul de vedere al dl. M.D. care este pozitia oficiala a BRC arata ca nu este voie decat in situatii:
1. medicale
2. materiale dificile (cu un mare semn de intrebare care urmeaza a mai fi dezbatut)

Problema cea mare este ca la noi in Biserica nu prea se vorbeste clar despre asa ceva.

Recent Patriarhia a condamnat public si oficial divortul preotilor chiar sub amenintarea cu sanctiuni drastice.

Pe cand anticonceptionalele, sterilietul?

Ca astea cred ca fac mai multe victime decat divorturile preotilor.

Nu simt ironia..? :)
De la duhovnic, si mi-a zis-o nu o data, si nu doar atunci cand "venea vorba", ci face parte din pusul vietii in ordine (asa cum se exprima dansul). Nu stiu, eu cred ca daca am o legatura cu duhovnicul si imi zice sa faci un lucru, Dumnezeu imi da si puterea sa fac acel lucru, oricat as fi de varza, ca e cu binecuvantare. De-asta de fiecare data cand am calcat pe bec, a fost cu toate panzele sus si in deplina cunostinta, ceea ce e cu atat mai rau pentru mine.

Sotul are o interdictie asemanatoare?
Sau nu impartaseste punctul asta de vedere?

Pai si ce n-ai inteles din povestea pe care am spus-o eu? Femeia nu s-a protejat caci s-a incredintat in mainile Domnnului.

Daca EL a vrut ca nici ea nici copilul ei sa nu traiasca asa a fost.

Ea nu a ales voia proprie care probabil ar fi indemnat-o sa foloseasca metode contraceptive stiut fiind ca o sarcina ii punea viata in pericol.

Unii o numesc inconstienta, altii egoism (ca si-ar fi dorit prea mult copiii). eu ii spun a respecta cuvintele rugaciunii "Faca-se voia TA!"

E aceeasi lungime de unda

Inseamna ca trebuie sa va fie destul de usor teoretic cel putin sa nu calcati gresit.. :1:

Mai greu era daca avea alte perspective si tu trebuia sa fii sotie ascultatoare.

Asa a ti-a spus ea personal, sau asa ai interpretat tu lucrurile cand ti-au fost aduse la cunostinta de o alta persoana?

Parerea mea e, ca nu ar trebui sa-i ispitim cu acest subiect pe proaspetii sau relativ proaspetii casatoriti, caci pentru ei nimic nu e mai important decat relatia intima. Sa-i lasam sa mai adune niste ani la casnicia lor, ca sa poata privi aceaste relatii intime la justa lor valoare.

Imi aduc aminte, ca aveam 20 ani si proaspat casatorita fiind, le-am auzit pe trei prietene, toate peste 50 ani, dorindu-si "sa se mai ispraveasca, draga, odata cu treaba asta"... M-am mirat foarte, caci atunci nu gandeam la fel ca ele; de fapt imi doream sa nu se ispraveasca niciodata cu asta. Dar Dumnezeu mi-a aratat ca ele aveau dreptate, nu eu.
Deci si aici: Rabdare, rabdare, rabdare.

Sa ne gandim ca ni se cere rugaciunea neintrerupta. Cati dintre voi se roaga "atunci"?!?

Este totusi trist ca tu Anca si acele doamne distinse de peste 50 ani nu inteleg ca rugaciunea NE-intrerupta este prezenta si "atunci"
Ce legatura mai frumoasa si cu inima curata poate fi prezentata in fata lui Dumnezeu daca nu ceva ce tocmai EL A PORUNCIT.

Pacat ca dupa atitea volume teologice si carti la activ nu pricepem ca rugaciunea nu este o insiruire de cuvinde cu buzele, mormaind incontinuu ceva ci este si actiunea in sine, FACEREA VOII LUI DUMNEZEU.

:)))ca doar Dumnezeu nu a spus "cresteti si inmultiti-va pina deveniti doamne distinse de peste 50 ani care nu mai vor sa treaca prin momente de "atunci", ci pina la sfirsitul vietii"!!!

Asta denota sanatate mintala, duhovniceasca si fizica..ca doar Dumnezeu nu te vrea bolnav..El te-a facut perfect, nu sa-i vii tu cu inchipuiri de pe la tot felul de duhovnici contestati

Doamne bunule, la ce discutii s-a ajuns aici!
Am si eu niste obiectii:
1. Cazul cu femeia aceea mi se pare si credinta, dar si ceva gen sectanti. Mi-e greu sa fac diferenta. Cei din urma refuza tot asa, din credinta, orice tratament care ar salva viata (inclusiv transfuzii si transpalnturi) si nu cunosc explicatia lor.
Pe de alta parte daca femeia a facu-o din credinta, atunci ma intreb de ce Dumnezeu nu a inteles asta si nu i-a salvat viata, si i-a luat si pruncul.
Marturisesc, nu pricep aici explicatia crestina, sensul crestin al acestei jertfe.

2. Problema asta cu: "de ce s-a casatorit daca era bolnava?"(ca mai bine nu se casatorea si nu mai facea copilul si scapa) este f.delicata.
a. depinde ce diagnostic avea si daca se stia dinainte de casatorie boala
b. ajungem la discutia mea de pe alt fir, de a se face niste controale medicale inainte de casatorie.
Mai mult nu mai comnetez pe acest caz
Nu vad aici legatura intre casatorie si avutul copilului si nic cu casatoria alba.
Oamenii au relatii trupesti cand se casatoresc. Daca din astea rezulta si copii, este alta problema.
Ca iar ajungem la discutia mea: controlam inainte de casatorie si le dam unda verde numai la cei care stim precis ca vor avea copii.
Ah, ca unii nu vor sa aibe copii, este altceva. Si aici sunt motive diverse, printre care si cele de sanatate (ca in cazul de mai sus).
Exista probleme in care biserica nu da explicatii clare: cazul de fata (bolnav, iar sarcina poate pune in pericol viata mamei, sau a fatului, sau a ambilor), sau cazuri in care parintii poarta boli genetice si se stie clar ca exista sanse mari de le transmite (cu efecte mult mai grave) copiilor.
Este anticonceptia in aceste cazuri un pacat?
Este diagnosticul genetic din timpul sarcinii, un pacat?
Este avortul in astfel de cazuri un pacat?

Eu cred ca biserica mai are aici (si nu numai) multe de cercetat si lamurit.
Inainte vreme nu se stia nimic si pruncii, mamele, oamenii mureau pe capete fara nici o sansa.
Azi sunt multe sanse si posibilitati si nu avem voie sa le folosim.

3. Postul si abstinenta trupeasca (nu stiu cum este mai corect, pentru ca spre deosebire de alimente, in acest caz nu avem ceva ce este permis totusi in toate zilele, ci este total interzis).
Exista si am sa repet si eu ca Fani intr-una:
a. sa lamureasca biserica odata pentru totdeauna, care este explicatia si necesitatea acestui post:
Relatiile trupesti sunt protejate prin taina casatoriei si atunci nu are rost postul
Relatiile trupesti intre soti sunt murdare si de aceea sunt impotriva credintei si trebuie post, sunt incompatibile cu crestinismul
Relatiile trupesti, casatoria este incompatibile cu crestinismul si de aceea trebuie post (incompatibilitate cu rugaciunea) si se prefera monahismul, casatoria alba si abstinenta
Pentru mine aceste lucruri nu sunt clare in biserica.
Interzici total sau temporar un lucru pentru ca nu este bun/curat, nu este sanatos, sau este incompatibil cu anumite activitati/reguli.
Punct si clat. Raspunsul?

b. ar fi bine sa nu se impuna zile anumite (miercuri, vineri de ex.) pentru postul trupesc, ci sa fie lasat la putinta cuplului. Biologic nu poti anumite lucruri, mai ales ca barbat. Nu se poate sexul la pasarea pe buton.
Mai bine sa se spuna clar: o zi pe saptamana post, la latitudinea cuplului.
In rest ne dedicam lui Dumnezeu.
Asta este pentru cazul de: casnicia/sexul este incompatibil(a) cu credinta/rugaciunea, etc.
Daca nu, inseamna ca postul se indica pentru ca relatiile sunt murdare (mai ales daca vrei sa te impartsesti).

Deci sa se hotarasca.

Nu este vorba de frecventa relatiilor intime.. ci de principiul general: Fani vorbeste de relativizarea zilelor de post.. ca nu ar fi miercuri si vineri, ci oricare, ca ar fi la "latitudinea" sotilor (depinde cat se simt ei deja in "asceza" prin alte incercari: boala, stress, copiii care le ocupa timpul).
Fani, eu indeplinesc teoretic conditiile astea (sot necredincios, boala, copii, calatorii, stres..).. pai sa pun postul in cui? (Cred ca multi indeplinesc aceste conditii).
Pai as fi varza! Daca n-ar fi posturi nu m-ar scoate nimic din ale mele. Poate doar alte "mustrare" de la Dumnezeu sa ma trezeasca.

@ Fani

Ca ti-a zis tie duhovnicul ca abstinenta nu este musai... asta este doar pt tine, nu inseamna ca toti trebuie sa faca la fel...

In plus, relatiile dintre soti nu inseamna doar un timp acordat sotului. Ci este in sine o activitate in care se investeste timp si energie: te straduiesti sa arati "frumoasa" in permanenta, sa mai mergi pe la sala de sport, sa ai imbracaminte atractiva etc.. (Nu ma refer la exagerari, desigur). Pe scurt, timp, bani si energie utilizate pentru a construi o imagine de sine. Nu se "pupa" cu viata crestina. Uneori este necesara o pauza pt a-i da toate gandurile lui Dumnezeu.

Si nu vad cum incalcarea zilelor de miercuri si vineri (ca ai spus ca duminica este sarbatoare si in sarbatori ar fi voie..) este un lucu "bun" pe care trebuie sa-l primim cu multumire!

Biserica spune despre abstinenta in zilele de miercuri, vineri, duminica, sarbatori mari. Tu ispitesti spunand: mai demult nu era asa, in carti nu scrie asta, "nu mi se pare firesc" sa existe abstinenta in zile de sarbatoare etc..
fani, cartile acelea nu le ai ca sa-ti confirmi pareri proprii. Daca citesti ca sate indreptatesti, spre osanda ta citesti.
(Daca tie duhovnicul ti-a dat voie sa faci ceva, aceea nu este sfat pt toti.)

Si cum spunea Maria 32... prea cautam multumirea pe acest pamant si in aceasta viata trecatoare. Sursa binelui si a fericirii este doar Dumnezeu, acolo trebuie sa cautam... in rugaciune si post, adica.:1:.
Eu asa inteleg pe masura ce trece timpul: postirea este starea fireasca a omului, nu un lucru exceptional (doar ca pacatele si neputinta noastra, caderea din Har ne impiedica sa ajungem in acea stare)

1. Dar de ce sa se desprinda de astfel de lucruri pamantesti? Sunt ele rele, impiedica ele credinta? Fie ele hrana, sau familie, sau haine.
In fond toata existenta este pamanteana: mancat, dormit, mers la toaleta, citit, rugat, mers la biserica, muncit. Totul este pamantean, omenesc. Sfintii, acolo in cer nu fac asa ceva.
2. Nu stiu sa-ti raspund la intrebare. Nu stiu cum te simti dupa ce ai primit Duhul Sfant ca cei mentionati de tine. Noua nu ne este dat.
Poate ca asa este, nu-ti mai trebuie nimic.
Cumva, spunand asa de Maica Domnului se intelege ca o femeie care a facut un copil, gata a facut totul si nu mai are ce sa-si doreasca.
Repet, nu stiu cum se simteau Maica Domnului si alte sfinte, daca pentru ele credinta insemna totul.
Poate ca da, dar poate ca pe atunci nu puteau altceva (?)
Maica Domnului a fost menita in acest fel, sa ramana fecioara, curata.
Ar fi putut sa-si doreasca sa se marite, sa mai aibe si alti copii, sa lucreze ceva, stiu eu?
Dar pe atunci asa era (si mai sunt cazuri si astazi).

Si Anna - legat de ceea ce ii souneai lui Fani.
De asceza din alte motive lumesti. Pai tocmai ca nu pui postul in cui. Daca tu nu poti fi cu sotul in anumite zile, se cheama tot asceza, tot post!!!!!
De ce nu????
Care este problema, explicatia si diferenta, in a tine post in alte zile decat cele fortate de biserica?
Daca este asa cum spui tu si relatiile intre soti nu sunt murdare, ci doar trebuie sa le opresti ca sa poti sa te rogi, atunci se poate asta in orice zi.
Unul se roaga joi, altul vineri.
Care este diferenta? Eu asta nu pricep.
De ce ne legam la post de anumite zile? Rugaciunea nu este aceeasi mereu?

Nu stiu, eu am impresia ca rugaciunea e mai.. "subtire" cand nu sunt cu burta plina, sau cand nu am mancat ceva greu de digerat. Iar cand "vine vorba" de subiectul topicului, nu prea-mi mai vine sa ma rog deloc. Adica nu ca nu-mi vine, nici in directia icoanei nu m-as mai prea uita.

Dar asta nu tradeaza decat pacatosenia mea, altii pot fi altfel. Numai ca la mine starea de rugaciune e incompatibila cu starea de "hai sa ne manifestam iubirea in felul acela". Una o taie pe cealalta :)

@Anna
"In plus, relatiile dintre soti nu inseamna doar un timp acordat sotului. Ci este in sine o activitate in care se investeste timp si energie: te straduiesti sa arati "frumoasa" in permanenta, sa mai mergi pe la sala de sport, sa ai imbracaminte atractiva etc.. (Nu ma refer la exagerari, desigur). Pe scurt, timp, bani si energie utilizate pentru a construi o imagine de sine. Nu se "pupa" cu viata crestina. Uneori este necesara o pauza pt a-i da toate gandurile lui Dumnezeu."

Ce legatura au astea cu relatiile trupesti?
Atunci este clar ce spui: nu trebuie sa ne casatorim, ca nu este crestin, nu mai avem timp de rugaciune si etc.
Tu-ti dai seama ce ai scris?
De ce te-ai maritat tu, daca tu asa gandesti si simti?
De ce mai ai relatii cu sotul?

Nu reusesc sa pricep ce este in mintea ta. Nu pot sa te urmaresc.

Si exista doua probleme separate.
Aici pe pamant trebuie sa existam, sa traim ca oameni. Sigur, in anumite limite, dar ca oamenii si nu ca animalele (desi unele traiesc mai bine ca oamenii!).
Dupa moarte, sufletul nostru va avea o alta existenta, nu stiu sub ce forma.
Dumnezeu nu ne va judeca pentru ca am trait bine, sau am trait in mizerie, nespalati, fara manacare, etc.
El ne va judeca dupa suflet, dupa credinta, dupa iubirea de aproape. Eu vad o mare diferenta aici. Nu ne va pedepsi ca ne-am spalat, pieptanat, ca am mancat prajitura, ca ne-am dat cu parfum sau am fost casatoriti.
Si nu-i va lauda pe ce care nu au facut astea.
Judecata se va face la suflet, la credinta.

Un subiect tare spinos, desi nu-mi place titlul...
Sa va expun insa un caz concret, al meu personal. E usor sa spui altora ce e bine sa faci, cand tu personal nu ai trecut prin acea situatie.
M-am casatorit la 21 de ani. La 23 de ani am nascut primul copil, sarcina ok, fara probleme, nastere naturala.
La 26 a venit al doilea, sarcina cu riscuri mari, stat in pat de la 24 saptamani, cu contractii si col deschis, nastere naturala la 36 sapt. si 2 zile.
Anul acesta am nascut si pe bebe 3, dupa o sarcina f. dificila, stat mult in spital de la 22 sapt, cand era sa-mi pierd copilul. Cu tratamente, un dr bun, rugaciune si mila Domnului am ajuns la 35 sapt cand s-a pornit o hemoragie masiva, mi-am pierdut cunostinta, am reusit sa ajungem la spital si mi s-a facut cezariana de urgenta. Bebe a fost ok, eu am primit transfuzii si am facut stop respirator pe masa de operatie.
Ne-am revenit, insa medicul mi-a spus ca alta sarcina este imposibil sa mai pot tine, riscurile vor fi extrem de mari si imi pot pierde si eu viata. Cu acest medic am nascut toti 3 copiii, este crestin si are si el 3 copii.

Nasterea a treia a fost un soc pt. mine si familia mea. Eu sunt medic (insa momentan imi cresc copilasii), iar sotul meu este preot. Ne-am intrebat mult timp de ce ni s-a intamplat asta, nu am gasit un raspuns.
In momentele in care imi pierdeam cunostinta am crezut ca atat mi-a fost. O experienta crunta, nu stiam la ce sa ma gandesc mai intai: la copiii nascuti, la cel nenascut, la sot, la sufletul meu nepregatit pt. moarte? Am realizat ca am fost la un pas...mi-am dat seama cat suntem de nepregatiti daca e sa vina clipa...
In drum spre spital nu reuseam sa duc rugaciunea "Tatal nostru" pana la capat, nu mai puteam gandi coerent, eram in soc hemoragic.

Abia am implinit 28 de ani. Ne-am casatorit din iubire si ne iubim f. mult. O alta sarcina este imposibila, dpdv omenesc. Nu e bine sa ma gandesc la cei 3 copii pe care i-am nascut si la sotul meu? Am dreptul sa risc sa-i las singuri si eu sa-mi risc viata, in mod constient?
Teoretic ar trebui sa fie usor: accept voia Domnului si fie ce-o fi. Insa eu sunt prea slaba si nu pot face asta, imi este mult prea frica si numai cine trece prin ce trec eu poate intelege.

Unii ar spune ca trebuie sa accept orice sau sa traim in abstinenta. Insa eu nu pot vedea lucrurile asa. Cand iubesti un om cu toata fiinta ta e imposibil sa nu te daruiesti din toate punctele de vedere. Relatia dintre barbat si femeie a fost lasata de Dumnezeu, a fost binecuvantata si cred ca nu doar pt. nasterea de copii. Bineinteles ca trebuie pastrate niste restrictii. Insa, daca doar aceasta este finalitatea corecta, de ce unii oameni nu pot avea copii? Oare ei nu se iubesc? Daca afla ca sunt sterili, ar trebui sa inceteze orice apropiere fizica intre ei? Pai cum ramane cu minunile Domnului? Cunosc destule cazuri in care a venit un copilas dupa ani intregi de ruga si asteptare.

Povara care imi apasa sufletul este f. mare. Nici nu va puteti inchipui cat de greu este de luat o decizie corecta si care sa nu-ti incarce constiinta.
O intrerupere de sarcina nici nu se pune in discutie, iar majoritatea metodelor de contraceptie ies din calcul.
Calendarul si alte metode acceptate de catolici - nici astea nu merg, am probleme mari si aici, cicluri neregulate, la distante f mari, riscul de sarcina este mare.
Raman metodele mai radicale, sa zic asa, care impiedica 100% conceptia. Sunt morale? Nu. Sunt "mai morale" (scuzati termenul) decat altele? Probabil.

Nici nu ma mai gandesc cum am putea creste si educa mai multi copii, stam in chirie inca, spatiu mic, eu nu lucrez...nu mai spun pt. ca intotdeauna mi-am dorit casa plina de copii, inca sper ca odata si-odata vom avea o casa in care sa ni-i crestem si as renunta bucuroasa la orice ca sa pot fi sotie si mama, nu-mi trebuie cariera. Insa e tare greu sa traiesti doar dintr-un salariu si atat. Stiti si voi.

In cazul asta, dupa cum probabil banuiti, am discutat cu duhovnicul nostru, care ne-a spus ce sa facem. Insa tot nu am constiinta curata, ma intreb daca e bine asa cum spune el, desi cunosc ce inseamna ascultarea de duhovnic si ar trebui sa fie simplu. Insa nu e. E greu pt. ca te intrebi in continuare daca e bine ceea ce faci si ar trebui sa mergi pe cealalta cale...

Iertati-ma pt. postarea lunga, am vrut doar sa expun un caz. Nu e deloc usor sa pui in practica teoria pe care o stii. Pana la urma de la Dumnezeu sunt toate.

Pai din punctul meu de vedere orice femeie poate muri, chiar si fara sa aiba sarcina cu probleme macar...si tot am auzit de cazuri de astea in ultimul timp, si e socant!

Dar iarasi...o femeie care a nascut cativa copii, a respectat porunca...dar cand deja e in pericol viata ei, si asta dupa 3-4 copii nascuti cu greutati( si vara mea, tot preoteasa, are 4 copii, dar a avut probleme mari inca de la prima sarcina...deci!!!)...deja cred ca e decizia ei, si nu prea cred ca mai are cineva de comentat, sau de aruncat cu parerea.

Eu vad ca mirenii dau verdicte crunte, in schimb am auzit preoti care afirma ca aceste decizii raman la latitudinea femeii...pentru ca toate merg pana la un punct.

Sper sa nu gresesc, dar mi se par cam intruzive sfaturile exagerate, care vin de fapt peste un stil de viata crestinesc totusi, si cu respect fata de viata, fata de Dumnezeu!

Dianami, te-ai gandit vreodata ca atati copii a vrut Dumnezeu sa ai? Daca voia Lui era sa faci mai multi iti dadea aceasta posibilitate.
Am cunoscut pe cineva in situatia ta. A nascut trei copii cu chiu cu vai. Dupa multe rugaciuni pentru a putea naste multi copii, care nu i-au fost ascultate, a ajuns la concluzia ca insusi Dumnezeu o impiedica sa aiba mai multi . Initial nu a inteles de ce. Insa mai tarziu, dupa ce i-a vazut pe fiecare marisor, Dumnezeu i-a deschis o oportunitate de a ajuta multi oameni in nevoie, o frumoasa lucrare duhovniceasca. Aceasta nu putea fi facuta cu bebelusi si copii multi. Acum e impacata cu ea si a inteles ca nu tuturor femeilor Dumnezeu le da darul de a creste copii multi, insa le da si alte daruri folositoare pentru semeni.

Doriana, sigur ca m-am gandit. Mi-am dorit copiii din toata inima si as mai face daca nu mi-ar fi teama de sarcina si nastere. Daca n-as fi avut niciun copil n-as fi ezitat nicio clipa sa ma las in voia Domnului si sa incerc sa duc o sarcina la capat.
Dar cu 3 nascuti de care trebuie sa am grija, lucrurile stau altfel. Si cale de mijloc nu exista, din pacate.

Andrei, si copiii reactioneaza asa, cand cineva vrea sa le ia jucaria.
E un mod copilaresc de a privi lucrurile, mai ales ca nu ti- luat nimeni nimic. Totul se face de bunavoie, nu obligat sau la indemnul cuiva. Ori ajungi la aceasta intelegere, ori continui ca pana acum; deci nu ai pierdut nimic.
Decizia de a actiona intr-un fel sau altul apartine individului.
Intrebarea e: care e Voia Domnului? Poate acolo mai avem ceva de aflat... caci cam bajbaim prin intuneric.
Asa credeam si eu ca tine, pana cand am citit Epsitola Sf. Apostol Iuda 1, 10: "Acestia insa defaima cele ce nu cunosc, iar cele ce, - ca dobitoacele necuvantatoare, - stiu din fire, - intr-acestea isi gasesc pieirea."

Anna, nu ma refeream la frecventa, desi si aceasta atarna in decizia noastra, ci la importanta pe care i-o atribuim acestui lucru in viata noastra.