Ce inseamna cuvintele Mantuitorului atunci cand se plimba prin Templu : "Adevarat va spun nu va ramane aici piatra peste piatra" ... La ce s-a referit?A vorbit literar sau metaforic?

Cuvintele pot avea un sens propriu (denotativ), si un sens figurat (conotativ - din care se naste metafora). Tu la ce te referi?

Luca 21:1-6 ; Marcu 1-2;

La ce te referi tu cand vrei sens literar sau metaforic. Asta nu-mi era clar. textul biblic mi-e clar.

la care este intelesul acelui text biblic.

27.
 

Ce înseamnă "pentru pacea de sus" ?

Poate ajuta:
http://logos.md/2008/07/04/talcuirea...ugam%E2%80%9D/

Mulţam, mi-a prins bine.

Cu alte cuvinte, a ne ruga "pentru pacea de sus" este similar cu a spune "precum în Cer aşa şi pe Pămînt". Adică să primim şi noi pacea pe care cei de sus o au între ei, Doamne ajută!

28.
 

Ce se întîmplă cu sufletele adormiților care se pomenesc la Proscomidie?

Mă interesează ce spun Sfinții Părinți, cu citate.

Sfîntul Nicolae Cabasila - Tîlcuirea dumnezeieștii Liturghii


CAPITOLUL XLII
Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii?
Pe lânga cele spuse, trebuie sa cercetam si pe aceasta:
Dumnezeieasca si Sfânta Jertfa sfinteste în doua feluri: într-un fel prin
mijlocire, deoarece Darurile aduse lui Dumnezeu, prin însasi aducerea lor
sfintesc atât pe cei ce le-au adus cât si pe cei pentru care s-au adus, atragând
îndurarea lui Dumnezeu fata de ei; în al doilea fel prin împartasire, întrucât ele
sunt pentru noi adevarata hrana si bautura, potrivit cuvântului Domnului 219.
Dintre aceste doua chipuri de sfintire, cel dintâi e comun si celor vii si celor
morti, caci Jertfa se aduce si pentru unii si pentru altii; celalalt este posibil numai
pentru cei vii, deoarece mortii nu mai pot sa manânce si sa bea.
Ce urmeaza de aici? Oare cei morti n-au si ei parte de sfintirea care se
dobândeste prin împartasire si ca sunt mai prejos decât cei vii în aceasta
privinta? – Ba nicidecum! Hristos Se împarte si lor, într-un chip pe care îl stie El
însusi. Si ca sa dovedim acest lucru, sa vedem care sunt conditiile sfintirii si
daca sufletele mortilor nu le au ca si cele ale viilor.
Într-adevar, care sunt conditiile sfintirii? Oare sa ai trup? Sau sa alergi pe
picioare spre Sfânta Masa? Sa primesti Sfintele în mâini si sa le introduci în
gura? Sa manânci sau sa bei? – Nicidecum! caci la multi din cei ce îndeplinesc
aceste conditii si care sau apropiat numai cu trupul de Sfintele Taine, nu le-a fost
de nici un folos, ba dimpotriva, au plecat împovarati si de mai multe pacate. Dar
care sunt atunci cauzele sfintirii, la cei ce se sfintesc? Si care sunt conditiile pe
care Hristos le cere de la noi? – Curatia sufletului, iubire de Dumnezeu, credinta,
dorirea Sfintelor Taine, râvna de a se împartasi cu Dânsele, zel fierbinte,
alergarea cu sete catre Hristos: iata virtutile care ne aduc sfintirea! Cu acestea
trebuie sa se apropie cei ce vor sa fie partasi lui Hristos; ca fara de ele e cu
neputinta! Dar toate aceste nu sunt însusiri trupesti, ci tin numai de suflet; prin
urmare nimic nu împiedica sufletele mortilor sa aiba si ele aceste virtuti, ca si ale
viilor. Daca aceste suflete sunt pregatite dupa cuviinta pentru primirea Tainelor
si daca Hristos, Sfintitorul si Savârsitorul Jertfei, voieste totdeauna sa sfinteasca
si doreste oricând sa se împarta pe Sine, atunci ce ar putea sa împiedice
împartasirea lor? – Absolut nimic!
Dar poate se va întreba cineva: daca si vreunul dintre cei vii are sufletul
împodobit cu virtutile pomenite, dar nu se apropie de Sfintele Taine dobândeste
el astfel, aceeasi sfintire? – Nu, oricine! Ci numai acela care Se gaseste, ca si
sufletele mortilor, în imposibilitatea de a se apropia cu trupurile. Asa erau, de
pilda, cei ce rataceau prin pustie, prin munti si prin pesteri sau prin vagaunile
pamântului220 si care nu puteau avea la îndemâna nici un altar si nici un preot. Pe
unii ca acestia îi sfintea Hristos Însusi, în chip nevazut. Si de unde se vede
aceasta? – Din aceea ca aveau viata într-însii; daca nu s-ar fi împartasi cu
Sfintele Taine, n-ar fi putut vietui, caci Hristos Însusi a spus: „De nu veti mânca
Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata întru
voi!”221. Tocmai ca sa arate aceasta, multora dintre acesti Sfinti, Dumnezeu le-a
trimis îngeri care sa le aduca sfinte Daruri.
Daca însa cineva are putinta de a se apropia de Sfânta Masa, dar nu se
apropie, nu va dobândi nicidem sfintirea sfintelor Daruri; si aceasta nu pentru ca
nu s-a apropiat, ci pentru ca i-a stat în putinta si nu s-a apropiat, de unde se vede
lamurit ca sufletul sau e lipsti de virtutile necesare pentru primirea Sfintelor
Taine. Caci ce dorinta si râvna pentru Sfânta Masa are unul care ar putea sa
alerge fara nici o greutate spre ea, dar nu voieste? Sau ce credinta în Dumnezeu
are cel ce nu se teme de amenintarea din cuvintele Domnului privitoare la cei ce nesocotesc Cina aceasta! Si cum sa credem ca iubeste Sfintele Taine cel care,
având putinta sa le primeasca, nu se osteneste sa le primeasca?
De aceea, nu-i nimic de mirare daca Hristos face parte, la Masa Sfânta, si
sufletelor eliberate de trupuri, carora El nu are sa le puna la socoteala nici o
asemenea vina. Ci mai de mirare si peste fire este când omul, supus stricaciunii,
gusta din Trupul cel fara de stricaciune; dar ca sufletul, care e substanta
nemuritoare, se împartaseste din ceea ce e nemuritor, în chipul care-i este, ce e
de mirare? Dara, deci, prin nespusa-I iubire de oameni si prin negraita-I
întelepciune, Dumnezeu a gasit cum sa se faca acel lucru minunat si peste fire
(împartasirea celor vii), de ce sa nu credem ca poate face ceea ce e firesc si
logic?

continuare
 

CAPITOLUIL XLIII
Sfintirea se efectueaza îndeosebi în sufletul celui ce se împartaseste

Sfintele Daruri se dau, într-adevar, prin trup, celor ce înca vietuiesc în
trup, dar ele patrund mai întâi în substanta sufletului si prin suflet trec în trup.
De aceea zice apostol Pavel: „Cel ce se lipeste de Domnul, e un singur duh cu
El”224, ca sa arate ca unirea si contopirea aceasta au loc îndeosebi în suflet. Caci
sufletul alcatuieste fiinta prin excelenta a omului; aici îsi are sfintenia dobândita
prin virtuti si prin sârguinta omeneasca, aici se afla începutul pacatului si deci
tot se simte mai întâi nevoia de vindecare prin sfintele Daruri. Toate îi vin
trupului din suflet; si cum prin gândurile cele rele, care vin din inima, se spurca
trupul225 tot de acolo i se trage sfintenia, atât cea din virtute, cât si cea din
Sfintele Taine. Unor oameni li se întâmpla boli trupesti care au la obârsie
ticalosia sufletului; tocmai aceasta voia sa arate Mântuitorul, când pentru a
vindeca pe unul care era bolnav sufleteste, adica pentru a-i libera sufletul de
pacate, i-a tamaduit trupul de neputinta226.
Prin urmare, sufletul n-are nevoie de trup pentru primirea sfintirii, ci mai
de graba trupul are nevoie de suflet. Atunci, ce câstiga în plus, din sfânta Jertfa,
sufletele care sunt în trup, fata de cele care s-au eliberat de el? – Dar si sufletele
mortilor au pe Preotul Cel Vesnic, care le da lor toate acestea si care Se împarte
si acelora dintre vii câti se împartasesc cu adevarat. Caci nu toti cei carora le da
preotul liturghisitor se împartasesc cu adevarat ci numai aceia carora le da Însusi
Hristos. Preotul împartaseste, într-adevar pe toti cei ce vin la împartasanie;
Hristos însa, numai pe cei vrednici de partasanie. De aici se vede ca savârsitorul Tainei si sfintitorul sufletelor, atât ale viilor cât si ale mortilor, este unul si
acelasi: Mântuitorul Însusi.
Prin urmare, din cele spuse reiese ca toate câte tin de savârsirea Sfintei
Taine sunt comune si celor vii si celor morti. Caci mai întâi conditiile sfintirii
fiind virtutile sufletesti, stau în putinta si a unora si a altora; al doilea, substanta
sufletului – conditia de capentenie si proprie pentru sfintire – este identica: al
treilea, Preotul sfintitor e unul si acelasi. Un singur lucru e propriu celor ce
vietuiesc în trup si pe care cei adormiti nu-l pot face: anume, s-ar parea ca se
sfintesc si cei nevrednici de Sfintele Taine, când se împartasesc cu ele, pe când
în lumea cealalta nimeni nu poate veni la Cina daca se afla nepregatit, ci acolo
împartasirea e îngaduita numai celor vrednici. Dar aceasta putinta nu adauga
deloc celor vii la sfintire, ci dimpotriva le atrage pedeapsa cea mai grea; de
aceea e departe de a fi un avantaj pentru cei vii.
Dealtfel, pentru acelasi motiv, e vadit ca împartasirea cu sfintele Daruri a
sufletelor mortilor nu numai ca e posibil\ si ca nimic nu i se împotriveste, dar se
si impune cu necesitate. Caci daca ar exista acolo o alta desfatare si odihna
pentru suflete, ar fi o rasplata pentru cei vrednici de curatire si atunci acestia n-ar
mai avea neaparat nevoie de aceasta Masa. Acum însa, întreaga si cea mai mare
desfatare si fericire pentru cei de dincolo nu e nimic altceva decât acest potir si
aceasta Pâine, fie ca zicem rai ori sânul lui Avram, ori locuri pline de lumina si
de verdeata, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, sau chiar împaratia
cerurilor. Acestea sunt Mijlocitorul227 si Înainte-mergatorul nostru în Sfânta
Sfintelor228, singurul Conducator catre Tatal229 singurul soare al sufletelor. Este
Acela care acum se arata si se împarte celor tinuti de legaturile carnii, în felul
acesta (sacramental); precum a voit El Însusi; dar în veacul ce va sa vie va fi
vazut si se va împarti fara val, atunci când, precum zice Scriptura – Îl vom vedea
asa cum este230, când ne va strânge ca pe vulturi la stârv231, când Se va încinge
si, asezând pe ai Sai la Masa, Se va apropia si va sluji lor232, când va lumina ca
fulgerul pe norii cerului si prin El dreptii vor straluci ca soarele233. Iar cei neuniti
cu El asa cum (numai) Sfânta Masa ne poate uni, e absolut cu neputinta sa
dobândeasca odihna pe lumea cealalta sau sa primeasca acolo vreun bun oricât
de mic sau mare.

Și cel mai interesant este că:
 

CAPITOLUL XLV
Sfintirea celor adormiti e mai deplina (decât a celor vii)

Ceva mai mult; sufletele dezlegate de trupuri au ceva mai prielnic pentru
sfintire decât cele ce înca traiesc în trup. Într-adevar, prin rugaciunile preotilor si
prin mijlocirea sfintelor Daruri, ele se curatesc cu adevarat si primesc iertarea
pacatelor deopotriva cu cei vii. Dar în afara de aceasta, ele nu mai pacatuiesc cu
nimic si n-adauga nici o vina noua la cele vechi, dupa cum se întâmpla cu cei
mai multi dintre vii, ci sunt fie iertate pe deplin de orice pedeapsa, fie macar
scutite pentru totdeauna de pacat. Prin urmare, ele sunt mai pregatite si mai
vrednice de partasia cu Mântuitorul, nu numai fata de cei mai multi dintre cei ce
traiesc în trup, ci si fata de ele însele dac\ ar fi în trupuri. Si tocmai faptul ca
sunt eliberate de trup, le face sa fie cu mult mai destoinice pentru împartasirea
cu Sfintele Taine, decât daca ar fi împreunate cu trupul.
Caci în cer exista locasuri multe si felurite, pentru ca sa poata fi cinstita
orice treapta de virtute si sa nu ramâna nimic nerasplatit de catre Judecatorul Cel
drept si de oameni iubitor. Astfel, Sfântul Apostol Pavel si altii ca el, care ca
niste desavârsiti, s-au învrednicit de cele mai mari cununi si au mostenit fericirea
cea mai deplina, dupa ce au fost dezlegati de trup, se bucura mult mai mult decât
în viata aceasta; tot asa si cei rânduiti într-o stare mijlocie în asemenea odihna, o
data plecati de aici, era firesc sa dobândeasca si ei ceva mai bun decât când
traiau în trup. Am aratat însa ca toata odihna sufletelor si toata rasplata virtutii
de orice treapta, nu e nimic altceva decât aceasta Pâine si acest Potir, care se
împart cu masura si unora si altora, adica si viitor si mortilor. De aceea a si
numit Domnul „cina” bucuria Sfintilor în veacul ce va sa vie236, ca sa arate ca
acolo nu e nimic altceva mai de pret decât aceasta Masa.
Iata de ce dumnezeiasca Jertfa a Euharistiei se aduce si pentru cei morti ca
si pentru cei vii; si dupa cum cei vii sunt sfintiti în doua feluri, precum am
spus237 se sfintesc si cei raposati, nefiind întru nimic mai prejos decât cei vii, ba
dimpotriva, stând oarecum chiar mai bine decât ei.

29.
 

Știe cineva cine e autorul rugăciunii „Apărătoare Doamnă” ? Mă interesează comentariul textului.

Mai exact care e textul?