Repet a suta oara: generalizati, folositi niste exemple de trairi doar ca sa se potriveasca ideilor voastre. Faceti abstractie insa de majoritatea tipurilor de oameni carora nu li s-a dat ocazia sa isi poata preschimba modul de gindire, fie ca nu au avut timp, fie ca nu li s-a spus care e modul corect de gindire, fie ca nu au capacitatea intelectuala de a intelege.

Exact asta faci si tu, e valabila si reciproca! ;)

Cum asa? Care e reciproca?

pt.florin-ionut
 

Acum te rog frumos sa vii cu niste linkuri de la acei Sfinti Parinti pe care ii tot invoci, sa vad si eu clar cine scrie ca focul Iadului va arde la propriu, viermii rod si tartarul e mai rece ca zero absolut. Deocamdata suntem la faza parerea ta versus parerea mea, exceptand postarea 34.

Iubiţi credincioşi,
Avînd în vedere că şi diavolii se tem de muncile iadului, voi vorbi pe scurt despre iad şi muncile din el. De la început vă rog să ţineţi minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfînt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede şi a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuşi Ziditorul şi Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sînt şi învăţăturile sfinţilor prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veşnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sînt rostite de Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi după acestea vom fi judecaţi.

Iată mărturiile principale ale Sfintei Scripturi despre iad şi chinurile veşnice ale lui. Mai întîi trebuie să ştim că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33). În iad se munceşte şi trupul şi sufletul (Daniel 12, 2; Matei 5, 29). Iadul are pedeapsă veşnică (Matei 25, 46; Marcu 3, 29: I Tesaloniceni 1, 10). Iadul are iezer de foc (Apocalipsa 19, 20; 20, 15). Iadul are rîu de foc (Matei 18, 8; 25, 41) Iadul are flacără veşnică (Isaia 33, 14). Iadul are foc mistuitor (Evrei 10, 27). Iadul are cuptor veşnic (Matei 13, 50). Iadul are gheena focului celui nestins (Matei 5, 22). Iadul are tartar, adică frig cumplit. Iadul are întuneric veşnic (Matei 22, 13). Iadul are plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 22, 13). Iadul are deznădejde şi este veşnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conştiinţei, şi foc nestins (Marcu 9, 44).

Să auzim acum ce zic Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi despre iad şi chinurile păcătoşilor. Sfîntul Ioan Gură de Aur zice despre muncile iadului: “Nu crede, omule, că acel foc se aseamănă celui din această lume; focul din această lume consumă şi schimbă deplin tot ceea ce aprinde, iar focul de dincolo de mormînt va arde totdeauna ceea ce a aprins şi nu va înceta niciodată să ardă. De aceea se numeşte nestins, că şi păcătoşii care vor arde în el vor deveni nemuritori pentru chinuri” (Viaţa repausaţilor noştri, Bucureşti, 1890, p. 327).

Sfîntul Ioan Damaschin zice: “Păcătoşii vor fi daţi focului veşnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decît lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoşilor ci şi asupra duhurilor celor netrupeşti, ale demonilor, el va fi întunecat şi tainic. Pe lîngă acest foc, cei păcătoşi vor fi mîncaţi de viermele conştiinţei lor. Viermele şi focul ce munceşte pe păcătoşi în gheenă este conştiinţa lor” (Teologia dogmatică, de Macarie, tom 2, p. 656-657).

Sfîntul Vasile cel Mare recunoaşte viermele din iad ca o realitate, iar nu o ficţiune, o alegorie, o idee abstractă. Sfîntul Ioan Gură de Aur pune, de asemenea, viermele şi amarul muncilor iadului, ca simţual, zicînd: “De la sicriu şi de la vierme aruncă-ţi cugetarea ta la viermele ce nu moare şi la focul ce nu se stinge; la scrîşnirea dinţilor şi la întunericul cel mai dinafară, la suferinţa unei strîmtori veşnice”. Sfîntul Dimitrie al Rostovului, zice: “În gheenă va fi un foc nestins, o iarnă friguroasă, un vierme ce nu moare, o putoare nesuferită, o întristare netîlcuită, o foame grozavă, o sete nepotolită şi o strîmtoare extremă” (Omilia a doua, despre intrarea Domnului în Ierusalim).

Să auzim acum şi pe dumnezeiescul părinte Chiril al Alexandriei, care zice despre muncile veşnice ale iadului: “Mă înfricoşez de gheenă, că fără de sfîrşit este. Mă înspăimîntez de tartarul cel mai dinafară, că nu are împărtăşire cu lumina. Mă înfricoşez de viermele cel neadormit, că fără de sfîrşit chinuieşte. Mă înfricoşez de rîul cel de foc care curge înaintea scaunului înfricoşatului şi prea Veşnicului Judecător, care va face sunet mare şi cu văpaie prea iute va arde. Mă înfricoşez de negura cea fără de lumină. Mă înfricoşez de întunericul cel mai din afară şi de legăturile cele nedezlegate, de scrîşnirea dinţilor şi de plîngerea cea nemîngîiată…”. Apoi zice: “Acolo totdeauna se aude: “Vai!” Acolo toţi strigă: “Vai mie”, “Vai mie” şi nu este cine să le ajute. Suspină neîncetat şi necurmat din adîncul inimii lor şi nimeni nu este cine să-i audă. Plîng şi se jelesc, dar nimeni nu este cine să se milostivească spre ei. Unde este desfătarea, unde este nălucirea averilor, unde este acolo frumuseţea femeilor mincinoase şi nefolositoare? Unde este acolo spoirea şi sulemenirea femeilor celor rele pe care o uneltesc spre a înşela tinerii? Unde este podoaba hainelor? Unde este dulceaţa păcatului cea necurmată şi întinată? Unde este mîndria cea fără de omenie? Unde sînt boierii, unde împăraţii, unde egumenii şi cei ce se fălesc cu dregătoriile şi bogăţiile lor? Ei defaimă pe Dumnezeu care i-a făcut pe dînşii” (Uşa pocăinţei, 1812, p. 371-380).

Sfîntul Clement al Romei zice despre muncile iadului: “Toate sufletele sînt nemuritoare, chiar şi cele ale păcătoşilor. Mai bine ar fi fost acestora să nu mai fi existat, căci în prada muncilor celor fără de sfîrşit, în focul care nu se stinge, nemurind niciodată, ei nu vor vedea sfîrşitul chinurilor lor”. Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei, zice: “Tu mă ameninţi pe mine cu un foc care se consumă pentru un timp şi se stinge curînd, căci nu cunoşti nimic de focul judecăţii viitoare şi de munca cea veşnică pregătită pentru necredincioşi”. Sfîntul Iustin Martirul, vorbind de muncile iadului, zice: “Satana cu toată armata lui şi cu toţi cei ce au urmat exemplul său, vor fi trimişi în focul cel nestins şi acolo veşnic vor suferi”.

Sfîntul Chiril al Ierusalimului zice: “Dacă cineva este păcătos, el primeşte un trup veşnic destinat a suferi chinurile păcatului şi va arde veşnic în foc, fără a se distruge sau a se mistui vreodată”. Sfîntul Vasile cel Mare, arătînd că muncile iadului sînt veşnice, zice: “Domnul afirmă că aceştia vor merge în munca cea veşnică” (Matei 25, 46). În alt loc trimite pe cei păcătoşi în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41).

După cum ne spune Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie (Matei 25, 41), iadul a fost creat de Dumnezeu, nu la începutul zidirii, ci în clipa căderii din cer a îngerilor săi. El a fost destinat nu oamenilor, ci “diavolului şi îngerilor lui”, pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dorind “să fie asemenea Celui Preaînalt”. Iadul este o temniţă de chin veşnic pentru ei, întrucît îngerii căzuţi nu mai au iertare şi pocăinţă, căci au păcătuit în ştiinţă şi voinţă liberă, nu ca oamenii care cad din slăbiciune şi neştiinţă. De aceea numai oamenii au pocăinţă şi iertare, iar diavolii niciodată.

Atunci de ce se pedepsesc sufletele oamenilor păcătoşi în muncile iadului, în temniţa diavolilor şi la un loc cu ei, dacă iadul este numai pentru ei? Pentru că oamenii ascultă mai mult de îndemnurile diavolilor spre păcat, decît de poruncile lui Dumnezeu spre mîntuire. Şi dacă nu se pocăiesc din viaţă de bună voie, prin spovedanie şi lacrimi de căinţă şi dacă nu părăsesc păcatele pînă la moarte datorate necredinţei, nepăsării, mîndriei şi altor patimi care îi ţin legaţi, atunci sufletele păcătoşilor sînt aruncate în chinurile iadului, la un loc cu diavolii pe care i-au ascultat.

Dar oare şi sufletele oamenilor nepocăiţi rămîn veşnic în iad cu diavolii? Oare păcătoşii din chinurile iadului nu mai au nici o salvare? Ce ne învaţă despre aceasta Sfînta Biserică? Cei care au murit în păcate grele împotriva Sfîntului Duh, cum sînt necredincioşii, care pînă la moarte declară că nu cred în Dumnezeu, cei care refuză la sfîrşitul vieţii spovedania şi Sfînta Împărtăşanie, cei care se leapădă de dreapta credinţă şi mor în secte, vrăjitorii, cei care se sinucid şi nu au nădejde în mila lui Dumnezeu, toţi aceştia nu mai au nici o iertare după moarte şi Biserica nu se roagă pentru ei niciodată, iar sufletele lor se chinuiesc veşnic în iad cu diavolii.

La fel zac în chinuri şi sufletele celor ce au făcut păcate de moarte şi strigătoare la cer, pînă în ceasul morţii, precum: înjurături de cele sfinte, tot felul de desfrînări, ucideri de copii (avorturi), cei stăpîniţi de mîndrie, de ură care mor neiertaţi unii cu alţii, zgîrciţii, beţivii şi toţi cei robiţi de patimi care mor nespovediţi pînă în ceasul morţii. Pentru aceştia Biserica se roagă, dacă nu s-au lepădat de credinţă, însă sufletele lor numai se uşurează de chinuri, dar nu se scot cu totul la lumină, fiind nepocăiţi şi nedezlegaţi de păcate pe pămînt.

A treia categorie de suflete ce se chinuiesc în iad este a celor ce au crezut în Dumnezeu, dar s-au spovedit şi căit de păcat numai la moarte şi n-au mai avut timp a-şi face canonul pentru ele pe pămînt. Aceştia suferă chinuri mai uşoare în iad şi toţi sînt izbăviţi de osîndă prin slujbele Bisericii şi milosteniile făcute în numele lor. Trebuie să mai ştim că sînt multe locuri şi feluri de chinuri în iad, după măsura păcatelor fiecăruia şi după urmările şi sminteala pe care le-au pricinuit altora. Altfel şi în alt loc se chinuiesc apostaţii, adică lepădaţii de credinţă şi necredincioşii şi altfel se chinuiesc ucigaşii, desfrînaţii şi urîtorii de oameni. Iar altfel se chinuiesc vrăjitorii şi mincinoşii şi în alt fel şi loc se chinuiesc cei zgîrciţi şi nemilostivi, căci precum în Împărăţia lui Dumnezeu “multe locaşuri sînt”, după măsura faptelor fiecăruia, tot aşa şi în iad multe locuri şi feluri de chinuri sînt după măsura păcatelor omeneşti.

Nu este om în trup care să poată vedea chinurile iadului şi să nu moară de frică şi durere. Că dacă şi diavolii fug de iad şi stau pe pămînt sau în văzduh pînă la ziua cea mare a judecăţii de apoi, cuprinşi de groaza chinurilor din iad, cum aţi auzit în Evanghelia de azi, apoi cum să nu ne temem şi să nu fugim noi păcătoşii de muncile iadului? Cum să nu ne pocăim aici, în trup, şi să nu ne plîngem păcatele prin spovedanie şi fapte bune, acum cînd mai avem puţină vreme, ştiind că fără pocăinţă nu este mîntuire şi că dincolo nimeni nu mai poate face nimic? Cum să nu purtăm grijă de morţii noştri care au murit nepregătiţi, ştiind că în iad nu mai este pocăinţă şi că ei aşteaptă în foc rugăciunile, slujbele şi milostenia noastră?

Deci să ne pocăim cît mai curînd, că nu ştim ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căinţă şi cu lacrimi la duhovnici iscusiţi, ca să luăm dezlegare şi să facem pe pămînt canon pentru păcatele noastre, ştiind că în curînd ne cheamă Hristos din trup şi nu ştim dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Căci acum cît este Sfînta Liturghie pe pămînt, cît mai sînt duhovnici iscusiţi şi mai avem puţine zile cu uşurinţă ne putem pocăi. Iar dacă vom muri în păcatele noastre, în nepăsare, în necredinţă, în răutate, în mîndrie, în desfrîu, cine ne va scoate din focul iadului, din mîinile diavolului care stă gata să ne ucidă?

Să ne temem de Dumnezeu, fraţii mei, să ne temem de judecată şi de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi şi păcatele din inimile noastre, prin pocăinţă adevărată şi viaţă curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare şi iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cît mai sîntem în trup, că după moarte şi mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.

Cu aceste îndrumări creştineşti, să-L rugăm pe Mîntuitorul Hristos să alunge duşmănia dintre oameni, necredinţa şi dezbinarea din lume şi tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toţi parte de rai şi de Cereasca Împărăţie împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii. Amin.

Frate Ionut dupa cum reiese din ce am postat,in iad se munceste si sufletul si trupul,iadul este o realitate si se afla in centrul pamantului.Marturii in acest sens am foarte multe.Sa nu ne lasam amagiti de vrajmas precum ca Dumnezeu este atat de iubitor de oameni si ca nu ar fi nici un chin vesnic ci doar asa o singuratate.Este o singuratate acolo,este si o lipsa de iubire asa cum spune P.Dumitru Staniloaie si alti sfinti parinti,nu sunt deloc contraziceri intre ei ci se completeaza unul pe celalalt,dar exista si munci si chin vesnic.

Faptul ca unii sau multi nu inteleg nu spune nimic despre corectitudinea parerilor celor de aici care vorbesc despre iad ca lipsa lui Dumnezeu, lipsa comuniunii cu El.
Faptul ca majoritatea oamenilor nu inteleg teoria relativitatii sau nu stiu de ea nu spune nimic despre valabilitatea ei obiectiva.

Prietene,

De acord ca exista un foc vesnic si ca natura lui nu o putem intelege. Hristos il numeste foc pentru ca noi nu putem intelege ceea ce este de fapt acel chin vesnic asupra sufletului si a trupului inviat. Este o metafora, iar daca isi imagineaza cuptoare din care ies valvatai arzatoare e ca sa sperie babele - ceea ce nu e rau deloc la urma urmei.

Deci cum ramane cu viermele pe care l-a prins si l-a intins cel din povestea ta cand aici Ioan Damaschin se refera la constiinta celor morti in pacate?

Eu nu neg chinul vesnic, insa natura acestei suferinte trebuie sa fie una spirituala, nu o tortura in sensul pe care-l intelegi tu sau altii.

Ca o slaba comparatie, incearca sa-ti imaginezi ca vei muri o moarte clinica si te trezesti dupa ce te inmormaneaza in intunericul sicriului, fara posibilitatea de a te misca nicicum. Mai fa un efort si imagineaza-ti ca nu ai nici o scapare de acolo si ca niciodata nimeni nu te va mai putea scoate din spatiul acela inchis. Ca nu vei mai muri vreodata si ca vei ramane cu disperarea si cu amintirile vietii trecute care s-a terminat. In acelasi timp gandeste-te ca la doi metri deasupra lumea isi continua mersul inainte, dar pe tine te-au uitat toti, inclusiv familia si cei dragi. Mai vrei sa pun si paie vesnice si sa le dau foc? :))

Spui ca Iadul e in centrul pamantului. Te bazezi pe expresia "coboratu-s-a intru cele mai de jos ale pamantului"? Tu crezi ca de planeta noastra e vorba aici?

Eu cred ca tu te cam ratacesti... asta e problema ta acum, ce se intampla cu ceilalti? Vezi mai bine ce se intampla cu tine, ca Dumnezeu nu te va intreba ce au gresit altii, ci ce ai gresit tu.

Dumnezeu va judeca pe fiecare dupa cat i s-a dat fiecaruia. Dupa cum spunea si un Sfant sau un Parinte din Pateric, intr-un fel va fi judecat cineva care a fost educat de mic sa pacatuiasca, si in alt fel cineva care a fost educat de mic sa fie virtuos. Dumnezu ii stie si are grija de toti.

Bogdan.

M-am linistit :)

Ai analizat ce zisesem sau te-ai grabit sa respingi fara sa stai pe gânduri? Eu am spus ca e vorba de fenomene psihologice obiective. Personalitatea unui individ este o constructie dinamica (în schimbare) care e rezultatul experientelor de viata (pornind de la zero în pruncie). Anumite tipuri de fapte, de pilda minciuna, produc mutatii psihologice, pierderea unor aptitudini. Alte tipuri de fapte, cele rele aduc regrete, angoase, spaime etc.


Faptul ca nu toti oamenii se mântuiesc se datoreaza ori lipsei de cunostinte religioase ori relei vointe. Dumnezeu cauta neîncetat sa ajute, sa calauzeasca pe orice om prinhar dar numai ci ce se straduie prmanent sa se apropie de El pot primi acest ajutor, fiindca El nu forteaza libertatea nimanui si findca harul poate lucra numai asupra celor întorsi spre Dumnezeu.

Inteleg ce doresti sa spui, insa am cautat pe internet vreo explicatie necontradictorie si nu am gasit.
In esenta, Dzeu fiind peste tot, nu poate exista ceva din care el sa lipseasca, in aceasta viziune. Dzeu nu poate fi in acelasi timp omniscient, omnipotent, omniprezent si omnibenevolent, cel putin nu in logica umana.

Se pare ca nu ai inteles tu ce am vrut sa spun prin generalizare.
Repet, deci: poti aplica logica ta numai indivizilor lucizi, care stiu ce fac, in cunostinta de cauza. Deci trebuie sa excluzi si sa construiesti o cu totul alta teorie pentru: copii, avortoni, nebuni, imbecili, catolici, eschimosi, extraterestrii, absolut toti oamenii care nu au auzit de Hristos, toti cei care au murit in drum spre biserica (care n-au apucat sa indeplineasca serviciile religioase pentru minturie) etc.
Faptul ca voi credeti ca Dzeu cauta sa ajute nu arata decit impotenta sa, sa ma scuze cei mai delicati

[quote=costel;171948]Cat esti in aceasta viata, ai posibilitatea de a te schimba. Asa ca nu trebuie sa dam o pedeapsa pe viata pentru diverse greseli.

Apocalipsa lui Ioan - Cuvânt al lui Satan. Numărul 666

Ceea ce veţi citi acum vă va şoca nu numai pe Domniile Voastre, ci omenirea întreagă, căci astăzi, Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie, pentru prima oară, un adevăr zguduitor.
Şi pe drept cuvânt, căci, adevărul acestei Apocalipse este înfiorător.
APOCALIPSA LUI „IOAN”, NU ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. EA ESTE, ÎN ÎNTREGIME, CUVÂNTUL TAINIC ŞI BLESTEMUL LUI SATAN, DEMONUL RĂULUI ŞI AL INFERNULUI, CUVÂNT INTRODUS PRIN MARE ÎNTUNECARE, ÎNTRE SCRIPTURILE CELE SFINTE ALE NOULUI TESTAMENT, CU SCOPUL DISTRUGERII PLANETEI PĂMÂNT ŞI A ÎNTREGULUI UNIVERS AL LUI DUMNEZEU.
Ascunderea Cuvântului lui Satan în chiar Scriptura Sfintei Evanghelii a Mântuitorului, arată cât de uriaşă şi de diabolică este puterea şi lucrarea Răului, căci, prin însăşi credinţa oamenilor în Cuvântul Satanic al Apocalipsei, omul este pe cale să-şi distrugă, el însuşi, planeta. Şi, pentru aceasta, s-a folosit şi de puterea demonică a Cuvântului infernal al Apocalipsei. Căci, fiind Cuvântul lui Satan, Apocalipsa este atât de diabolic „scrisă”, încât, prin citirea ei, creştinii înşişi fac jocul Demonului, distrugând complet omenirea şi planeta întreagă.
Cât despre tainicul număr 666, aflaţi că şi acesta, este taină mare.
666 este semnul infernal prin care se ascunde blestemul lui Satan aruncat prin cuvant demonic peste vreme, prin chiar Cuvântul Apocalipsei.
Numărul 666 este lucrare de fenomenală măiestrie diabolică, în întregime, Cuvânt al lui Satan. Nu uitaţi paşapoartele biometrice, prin care, blestemul satanic vrea distrugerea întregii civilizaţii a omenirii. Căci, sub acest număr, precum în întreaga Apocalipsă, se ascunde însăşi comanda satanică a mecanismului de distrugere şi de autodistrugere a oamenilor, a Pământului şi a universului întreg. Împlinirea Cuvântului Infernal, ascuns în Apocalipsă şi în numărul 666, înseamnă căderea Sfintei Treimi, a întregii Dumnezeiri a Împărăţiei Cerurilor lui Iisus Hristos. Înseamnă moartea Universului, poruncită şi îndeplinită de Cuvântul lui Satan. Căci Satan a cunoscut o mare taină: Pământul este astrul cel mai important al lui Ler Dumnezeu, iar distrugerea lui poate provoca căderea întregii Creaţii dumnezeieşti, aruncând în pieire satanică toate Cerurile şi Pământurile.
Deci, fraţii Mei dragi, citirea şi credinţa în cuvintele acestei Apocalipse, înseamnă întruparea, prin Cuvântul lui Satan, a poruncii infernale de distrugere a Universului. De-aceea, dragii Mei, credeţi în Iubirea lui Dumnezeu şi nu în Cuvântul morţii demonice! Nu mai citiţi această Apocalipsă, căci, citind-o, se multiplică puterea infernală a Cuvântului lui Satan, poruncind Moartea şi Pieirea Pământului!
DRAGII MEI, LUAŢI AMINTE! CUVÂNTUL APOCALIPSEI NU VESTEŞTE, CI PORUNCEŞTE SFÂRŞITUL LUMII!
NU PORUNCIŢI, PRIN CUVÂNTUL ŞI CREDINŢA ÎN CUVÂNTUL LUI SATAN, PIEIREA OAMENILOR, A PĂMÂNTULUI ŞI A LUMII ÎNTREGI!
Dragii Mei, Satan, şi întreaga Împărăţie Satanică au căzut. Şi, cu el, a căzut şi întreaga putere a Cuvântului său, înafară de cuvântul şi taina numărului ascuns în Apocalipsă. Căci, chiar dacă puterea de distrugere a Cuvântului lui Satan din Apocalipsă, s-a micşorat prin căderea Demonului, puterea Cuvântului Răului nu a pierit de tot, ci, este încă vie în Cuvântul Apocalipsei şi, lucrează mai departe, împlinirea morţii şi pieirii veşnice.
Cunoaşterea acestei taine şi a marelui pericol în care trăieşte omenirea a fost şi motivul Revenirii lui Iisus Hristos, în acest timp, pe Pământ, spre Lupta cea Mare cu Împărăţia lui Satan şi spre oprirea prăbuşirii Pământului şi a întregii Creaţii Dumnezeieşti, în abisul infernal. De aceea, Domnul şi Dumnezeul nostru, a hotărât doborârea definitivă a lui Satan şi prezentarea acestuia, la Judecata cea Mare a lui Iisus Hristos. Trist este, că, până la un anumit punct, Cuvântul Apocalipsei lui Satan, s-a împlinit, împreună cu multe din catastrofele poruncite de Cuvântul Răului cel Mare. Şi, chiar şi întreg Cuvântul Apocalipsei s-ar fi împlinit, distrugând totul, dacă Iisus Hristos nu ar fi învins Puterile Infernului.
Ler Dumnezeu cheamă întregul popor al Pământului, la credinţă şi rugăciune, la iubire frăţească şi uniune sfântă, la pace şi la înţelegere, sub semnul Sfintei Sale Cruci. Căci, Răul şi urmele Răului din Univers pot fi oprite numai de Cuvântul lui Dumnezeu, în momentul în care toţi oamenii Pământului sunt ca într-un gând, împreună cu Dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Iată cum vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu:
„ Eu, Io Iisus Hristos CEL SFÂNT, Dumnezeul Cerurilor şi Pământurilor, l-am doborât pe Satan şi toată puterea duhurilor şi demonilor săi. Satan a căzut şi aşteaptă Judecata cea Mare.
VOUĂ, OAMENILOR PĂMÂNTULUI, VĂ PORUNCESC SĂ MĂ AJUTAŢI, FIECARE CUM POATE, CA, PRIN IUBIREA, CREDINŢA ŞI PUTERILE VOASTRE, SĂ DOBORÂM ÎMPREUNĂ URMĂRILE MONSTRUOASE ALE STĂPÂNIRII SATANICE ASUPRA OAMENILOR ŞI ASUPRA PĂMÂNTULUI MEU CEL SFÂNT ! ”
Eu, Io Iisus Hristos Ler Dumnezeu, Împăratul Cerurilor şi Pământurilor.

Eu nu construiesc teorii. Ce am spus despre efectele psihologice ale unor fapte nu e ceva religios.

Dumnezeu se face prezent launtric celor ce-L cauta. Ce ai vrea, sa apara pe Cer sau sa se manifeste material în alt mod?

Soarta categoriilor descrise (mai putin extraterstrii care nu exista) si a tuturor oamenilor o stie Dumnezeu. Cu totii avem eternitatea în fata, avem timp destul sa ne schimbam, daca nu pe lumea asta pe cealalta. Totul e sa nu facem pacate prin care sa ne închidem definitiv harului, sa ne omorâm sufletele (expresia Parintilor) prin calcari repetat ale constiintei.

Iadul e o realitate existentiala, ontologica. Iadul e diferit la fiecare om dar în general sunt trei categorii de suferinte:
-întunericul cel mai dinafara, lipsa lui Dumnezeu si a oricarei experiente sensibile, singuratatea vesnica
-focul cel nestins, o metafora pentru suferinta provocata de înclinatiile pacatoase sau de împatimire
-viermele neadormit, mustrarile de constiinta si groaza de a sti ca suferintele descrise mai sus ca si aceste mustrari nu se vor sfârsi niciodata

De ce nu? E interzis?

Da, Topcat, si de tine are grija si te iubeste, poate mai mult decat pe noi, care Il stim, dar nu facem voia Lui... Nu avea grija, ti se va descoperi si tie, la vremea potrivita! :)

Nu, nu e interzis. Dar nu L-ai recunoaste.

Dogmatica Sf Ioan Damaschin
"Dumnezeirea este simpla si necompusa. Tot ceea ce este alcatuit din multe si diferite este compus. Daca am spune ca insusirile de a fi nezidit, fara de inceput, necorporal, nemuritor, vesnic, bun, creator si altele ca acestea sunt deosebiri esentiale ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este compus din acestea, atunci Dumnezeu nu va fi simplu, ci compus. Dar a gandi astfel este cea mai mare impietate. Prin urmare, trebuie sa ne gandim ca fiecare din atributele lui Dumnezeu nu arata ceea ce este El in fiinta Sa, ci indica ceea ce nu este in fiinta Lui sau un raport cu ceva din acestea care se deosebesc de El, sau ceva din acelea care insotesc natura sa sau activitatea lui. Dintre toate numele care se dau lui Dumnezeu se pare ca cel mai propriu este “Cel ce este”, dupa cum El insusi s-a numit pe munte, lui Moise, cand zice: “Spune fiilor lui Israil: M-a trimis Cel ce este” (Iesirea III, 14). Caci are adunata in El insusi toata existenta, ca o mare infinita si nemarginita a fiintei. Dar dupa cum spune Sfantul Dionisie (Despre Dionisie Aeropagitul si opera sa, sa se vada D. Fecioru: Sf. Ioan Damaschin. Cultul sfintelor icoane, Bucuresti, 1937, nota 3, p. 9-13.), numele cel mai potrivit al lui Dumnezeu este “Cel bun” (Despre numele dumnezeiesti, MG. III, col. 636 C -637 C.), caci nu este cu putinta sa spui despre Dumnezeu ca intai exista si apoi este bun. Al doilea nume este “Dumnezeu”, care deriva de la thein, ce inseamna a alerga si a inconjura toate sau de la aiqein, care inseamna a arde, caci Dumnezeu este foc mistuitor a toata rautatea (Deuteronom IV, 24; Evrei XII, 29.), sau de la qeastai, care inseamna a vedea totul, deoarece lui nu i se poate ascunde nimic si observa toate, in adevar, a vazut pe toate inainte de facerea lor, avandu-le in minte din vesnicie; si fiecare se face la vremea hotarata de mai nainte, potrivit vesnicii lui gandiri executive, care se numeste predestinare, icoana si exemplu........

Mai ales daca repeti acelasi lucru de zece ori, sigur!
:)

[quote=topcat;173366]Mai ales daca repeti acelasi lucru de zece ori, sigur
Pai da, repetitia e mama invataturii! :)

Am mai discutat despre predestinare si s-a vazut ca de aici rezulta alte ilogisme

De mii de ori , pana pricepi ceva . RABDAREA e o virtute ! INCAPATANAREA ta , un mic defect ( pacat ) , cu mari sanse de vindecare . Un semn al vindecari tale , e insasi prezenta ta zi de zi pe acest FORUM !:1:

Ei, na! nu pentru asta am pus citatul, ci pentru insusirile lui Dumnezeu.
Vorbeste de predestinare, icoana si exemplu, nu numai predestinare. Nu stiu mai mult, nu m-a preocupat. Oricum nu asta doream sa aduc in discutie. Ci caracteristicile lui Dumnezeu, care spuneai ca sunt ilogice, ca se exclud una pe alta.
Daca citesti Dogmatica Sf Ioan Damaschin, vei vedea ca e complet logica (logica in sens exact, nu comun.)

Citat:

În prealabil postat de Fani Faptul ca unii sau multi nu inteleg nu spune nimic despre corectitudinea parerilor celor de aici care vorbesc despre iad ca lipsa lui Dumnezeu, lipsa comuniunii cu El. Faptul ca majoritatea oamenilor nu inteleg teoria relativitatii sau nu stiu de ea nu spune nimic despre valabilitatea ei obiectiva.

Fani s-a exprimat in viteza, probabil ca a vrut sa spuna ca in Iad le lipseste iubirea Lui Dumnezeu celor condamnati la separarea personala de El (la modul ca Dumnezeu ii iubeste in continuare, dar ei nu vor mai putea sa-I raspunda cu iubire pentru ca asa au ales - si acesta pare sa fie focul etern pomenit in Biblie din cate am inteles). Fiinta Lui este pretutindeni, inclusiv in Iad:

Psalmul 138, 8: "De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti."

In fond, nimic nu exista prin sine, Duhul Sfant mentine existenta in orice forma s-ar concretiza ea.

...probabil pentru ca s-a confundat prestiinta cu predestinarea.

Asa este, sunt mai ocupata ca inainte si scriu in graba.

Tocmai iti spuneam ca predestinarea nu se imbuca cu benevolenta...

Bun, deci. Pina acum cea mai logica versiune este ca, practic, dupa moarte raminem vesnic in stadiul in care am murit. Corect?

topcat:Bun, deci. Pina acum cea mai logica versiune este ca, practic, dupa moarte raminem vesnic in stadiul in care am murit. Corect?

topcat:ia aminte cuvintele inteleptilor ....
Textele care urmeaza sunt extrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia." (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura "Anastasia").
Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de la noi.

TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI
SI MOARTEA PACATOSULUI

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:

Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

si mai departe....
A TREIA ZI SI VAMILE
SEMNIFICATIA ZILELOR A NOUA SI A PATRUZECEA

Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.
Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. ..."

.....
Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.
Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.
Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii de Apoi - Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant, nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale.
Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale.
Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.
Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.

.....Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva."


Deci, cautand si intreband pe forumul crestin orotodox.ro aceasta este pozitia ortodoxa pe care ati dorit sa o aflati, intrucat "aici" ati intrebat ...ati aflat...!Speram sa va fie de folos!

Pentru cei mantuiti va urma o inaintare in bine intru asemanarea cu Dumnezeu, deci vor pleca de la o stare de fericire pe care o merita, insa nu vor stagna astfel. Asta pentru cei care se gandesc ca in Rai e monotonie...

Pentru cei din Iad insa... ei vor fi cazati undeva la marginea existentei, traind o moarte continua afectata de raul care zace in ei. Despre condamnati nu pot spune ca vor evolua cumva din starea aceea, deci probabil ca vor ingheta in starea in care au murit. O moarte vesnica lipsita de iubire, cam asta trebuie sa fie Iadul.

Sau nu! :25:

Care este rostul acelor 30 de zile in Iad?? Daca sufletul se mantuieste de ce sa nu-l duci direct in Rai? As fi inteles o zi/doua/trei ca sa-ti dai seama ce inseamna Iad dar 30 mi se pare cam mult.

Pe de alta parte este un lucru foarte relativ masurarea timpului in lumea cealalta pt simplul motiv ca nu exista timp acolo! Probabil ca se sta cateva clipe in Iad iar pe pamant in acel interval se scurg 30 de zile.

Daca nu exista timp nu exista nici clipe si nici masurare a timpului

topcat: Daca nu exista timp nu exista nici clipe si nici masurare a timpului

topcat trebuie sa patrundem un pic lucrurile...dincolo, asa cum s-a spus si in text nu exista timp - doar vesnicia, cele ce ni s-au revelat prin cuvantul Mantuitorului (vezi pilda cu Avraam si saracul) si sfintilor parinti exact acest lucru ni-l transmit...si anume ca cele ce se spun, (ATENTIONAREA este data pt. cei de aici care se mai pot pocai si indrepta), ceea ce urmeaza sa se intample dincolo...este valabil ca timp pt. noi cei de aici, ca sa ne indreptam si ca sa stim cronologia evenimentelor ce urmeaza dincolo si sa-i putem ajuta prin rugaciunile si milosteniile noastre pe cei de acolo.

sergiu: cele 30 de zile nu le-am hotarat eu, ne-au fost revelate, descoperit e prin sfintii parintii si probabil sunt "multe" de vazut, de aflat, de simtit acolo!

De la început vă rog să ţineţi minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfînt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede şi a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuşi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.