![]() |
Biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios
Întrucât în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte și nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române și au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale, Patriarhia Română reamintește:
1. Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autoritățile de stat centrale și locale pentru împlinirea binelui comun în societate și are relații civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credința sau convingerile religioase ale candidaților în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activități cu caracter partinic în comunitățile de credincioși pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod și dezaprobată de credincioși. 2. De aceea, Patriarhia Română face un apel către reprezentanții clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidențiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației. Prioritățile permanente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt lucrarea pastoral-misionară în mijlocul poporului român, ajutorarea săracilor și a bolnavilor, activități educaționale și culturale în beneficiul comunităților românești din țară și străinătate, iar în această perioadă ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia și din alte zone ale țării afectate de inundațiile din ultimele săptămâni, iar nu implicarea politică. Biroul de Presă al Patriarhiei Române |
Informare improvizată pentru denigrare premeditată
În urma difuzării în seara zilei de 26 august 2014 de către postul de televiziune Realitatea Tv a unui material realizat cu camera ascunsă, se impun următoarele precizări: Statul român nu plătește integral salariile personalului clerical și neclerical, ci asigură doar o contribuție la salariile acestora (cca. 65% din salariul unui profesor din învățământul preuniversitar). Aceasta este o obligație asumată de statul român în urma secularizării averilor bisericești (1863) și a confiscării celorlalte proprietăți bisericești de către regimul comunist. De altfel, contribuția Statului român la salariile preoților nu reprezintă o situație inedită, întrucât în Uniunea Europeană mai există și alte state care acordă acest sprijin salarial personalului clerical și neclerical pentru activitatea desfășurată de culte în beneficiul societății. Restul salariilor, impozitele, asigurările de sănătate și contribuțiile sociale, care în general depășesc cuantumul primit de la bugetul de Stat, sunt plătite din fondurile proprii ale unităților bisericești. La aceste cheltuieli salariale ale unităților bisericești se mai adaugă cheltuielile pentru întreținerea și repararea locașurilor de cult, plata utilităților (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc), activitățile sociale și educaționale ale parohiilor. Astfel, veniturile realizate de parohii din vânzarea de lumânări și alte obiecte bisericești și din contribuțiile benevole la serviciile religioase sunt folosite tocmai pentru acoperirea acestor cheltuieli care sunt suportate tot mai greu. De precizat faptul că toate unitățile de cult încearcă să fie la zi cu plata datoriilor față de stat. Cuantumul contribuțiilor benevole este stabilit de consiliul parohial al fiecărei parohii, în funcție de posibilitățile materiale ale comunității de credincioși. Este regretabil însă faptul că deși Patriarhia Română a făcut aceste precizări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar în după-amiaza zilei de 26 august 2014 acestea au fost reiterate reporterului Realitatea Tv, totuși informațiile oferite au fost ignorate sau prezentate trunchiat, probabil cu scopul tendențios de a învrăjbi populația împotriva preoților, prin generalizarea unor presupuse cazuri izolate de incorectitudine privind programarea botezului sau a cununiei în capitală. Arhiepiscopia Bucureștilor va analiza cele semnalate în materialul video prezentat de Realitatea Tv în seara zilei de 26 august 2014 și, în funcție de cele constatate, va lua măsurile care se impun. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE |
Arhiepiscopia Bucureștilor acționează legal pe Platoul Bucegi
http://www.basilica.ro/_upload/img/2...d8t9d1223a.jpg
În ceea ce priveste informatiile eronate difuzate de postul de televiziune Antena 3 referitoare la o presupusă sfintire a locului pe care va fi construită o biserică pe Platoul Bucegi pentru care nu s-au obtinut avizele de constructie, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm: 1. În ziua de 13 septembrie 2014, pe Platoul Bucegi nu a fost sfințit locul pe care va fi construită o biserică, ci s-au oficiat Acatistul Sfintei Cruci în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci de a doua zi (14 septembrie) și o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc la împlinirea a 100 de ani de la începutul primului război mondial (1914). Pentru acest eveniment religios cu caracter national, Arhiepiscopia Bucureștilor a obtinut avizul favorabil numărul 10.424/11.09.2014 din partea Administrației Parcului Natural Bucegi, inclusiv pentru accesul auto și pentru amplasarea provizorie a unui cort în formă de biserică, fără fundație, așa cum prevede legea nr. 50/1991. 2. În ceea ce privește biserica din zid care va fi construită pe Platoul Bucegi, până în prezent au fost obÈinute terenul în folosintă gratuită în suprafață de 3000 mp din partea Consiliului local al orașului Bușteni prin hotărârea nr. 3341/2012 și avizul favorabil de construire a noului locaș de cult nr. 3/martie 2014 din partea Consiliului Științific al Parcului Natural Bucegi. De asemenea, s-a întocmit Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care a fost înaintat spre aprobare Consiliului Județean Prahova. După aprobarea PUZ âului, va fi realizat proiectul pentru autorizarea viitorului locaș de cult și va fi întocmită documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, conform legislației în vigoare. Abia atunci Arhiepiscopia Bucureștilor va începe construirea bisericii de pe Platoul Bucegi. În concluzie, evenimentul religios din ziua de 13 septembrie 2014 s-a desfăsurat în conditii legale, iar biserica de pe Platoul Bucegi va fi construită după obținerea autorizației de construire. Probabil autorul știrii fie s-a documentat superficial, fie a încercat să umbrească un eveniment religios apreciat de toți cei prezenți. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor |
Doliu în Mitropolia Banatului
http://www.basilica.ro/_upload/img/2...e1cik1299a.jpg
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timișoarei ne informează: Cu multă durere, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei aduce la cunostintă că duminică seara, 28 septembrie 2014, la ora 23:10, Înaltpreasfintitul Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului, a trecut la viața veșnică. Decesul mult iubitului si regretatului nostru arhipăstor a survenit, după o perioadă de grea suferintă, la resedinta mitropolitană din Timisoara, asa cum Înaltpreasfintia Sa si-a exprimat dorința, în mai multe rânduri. Trupul ierarhului care ne-a păstorit vreme de 52 de ani va fi depus în catedrala mitropolitană din Timisoara, unde vor fi înăltate permanent rugăciuni pentru iertarea păcatelor si pentru odihna sufletului său în casa Tatălui ceresc. Preotii, monahii si credinciosii care l-au cunoscut, l-au pretuit si l-au iubit pe părintele nostru mitropolit Nicolae, sunt invitati la rugăciunile si slujbele oficiate întru pomenirea lui, pentru a-i aduce un ultim si pios omagiu. Dumnezeu să-l odihnească în lăcasurile dreptilor si vesnică să-i fie pomenirea! |
Citat:
Cei care sunteti mai informati : stiti dacă a regretat vreodată gestul acela deliberat de a se împărtăsi la catolici? |
Desigur. Doar și-a cerut iertare.
|
IPS Nicolae Corneanu a facut gafe dupa gafe. Slujire cu greco-catolicii, laude aduse scientologilor, ceremonial masonic in catedrala mitropolitana din Timisoara cu binecuvantarea lui,etc.
Canonul 45 al Sfintilor Apostoli Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se, sa se afuriseasca numai; Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca. - PIDALION (Carma Bisericii Ortodoxe) -Problema lui IPS Nicolae Corneanu e ca nu s-a pocait cu adevarat,n-a recunoscut nici o greseala, insa ii pasa ce zice lumea despre gest, nu regreta gestul in sine! Nu a zis in public ca greco-catolicii si romano-catolicii sunt eretici si trebuie sa revina la ortodoxie pt. ca nu au taine. A recunoscut că a colaborat cu Securitatea, s-a împărtăsit cu catolicii si a fost un promotor al ecumenismului. O batjocură. Habar n-are că este ortodox!Până într-atât încât a depăsit granitele Ortodoxiei. În 2008, a făcut trei gesturi ce au iscat scandal: 1. s-a întâlnit cu reprezentantii Bisericii Scientologice si i-a felicitat pentru actiunile din Timisoara; 2. l-a îndemnat pe pastorul baptist Franklin Graham (fiul celebrului Bill) să sustină o cruciadă evanghelistică în Banat; 3. s-a împărtăsit cu doi episcopi catolici, la sfintirea unei biserici greco-catolice din Timisoara. Sinodul BOR i-a retras dreptul la semnătură (risca Anatema pentru erezie), ceea ce a provocat protestele timisorenilor. Marele duhovnic Arsenie Papacioc a comentat: "Este o batjocură ce a făcut mitropolitul Corneanu. Habar n-are că este ortodox (...) Personal, îl consider un alintat". Sfintul Paisie de la Neamt (+1794) "Au ereticii sunt rimlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfinta noastra Biserica ii afuriseste pe dinsii. Si pe care Sfinta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc." "Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapinirea papii, savirsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mintuirea omuluiâ, iar despre uniati: Ca pentru alte rataciri si erezii rimlenesti, ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele rimlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mintuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mintuire. Unia este o aschie desprinsa de la Sfinta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica rimleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vindut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si rimlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt rimleni, cind toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele rimlenesti le-au adoptat, zicind cu nerusinare, precum ca Duhul Sfint purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. Un asemenea juramint, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pina la sfirsitul lumii va ramine tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos. (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, vol. II, Chisinau, 1999, p.49) |
Citat:
Însă BOR l-a mentinut în scaunul de mitropolit, ceea ce înseamnă că ceva el tot a regretat, nu?! Btw, poate săracul suferea de senilitate. Ar fi trebuit pensionat de mult. |
Citat:
Cu siguranta a plecat din asta lume cu pacatele marturisite si-ndreptate, asa ca judecata ramane doar in Mana lui Dumnezeu . Doamne ajuta , draga Mirela ! |
Citat:
La câtă înverșunare puseși, când pe Arsenie Boca, când pe alt Părinte, mă întreb: oare dracii ăia de vin cu cearceafurile lor de înscrisuri la ieșirea sufletului din trup, mai au slujbă? Nu cumva i-ai lăsat pe toți fără job? Scapă vreun muritor de grija ta de a-i sublinia în public, cu acrivie colosală, fiece beteșug ori greșală? Măi, noroc pe noi că te avem pe tine. Cine scapă de furcile tale, bag samă că merge după moarte direct în Împărăție, cu viteză superluminică. Mare noroc pe noi! Cu tine la pupitrul observator nimeni nu ne va înșela, niciodată. Totuși, au mai fost în istorie oameni ca tine. Citez la întâmplare un călugăr orb, care nu râdea niciodată și un episcop egiptean, unul Teofil, care mânuia mai bine ca oricine canoanele. Oameni ai dreptății, oameni ai legii, judecători iscusiți și necruțători. Drepți ca moartea. |
Umblând după noduri în papură ( "specialistului" nostru , cristirg ))
La cele scrise de fratele Ioan , adaug un comentariu rostit de Cornici George , un amic din departare . . . :
* Umblând după noduri în papură, ar însemna să căutăm cu orice preț greșeli sau cusururi acolo unde ele nu sunt. *Ti se cauta nod in papura. Din momentul in care intri in vizor pentru concediere, managerii incep sa-ti vaneze cele mai mici greseli, pentru a-ti intocmi un dosar de "necorespundere profesionala" sau pur si simplu pentru a te convinge ca e mai bine sa-ti cauti un alt job. II. UNDE-I GĂSIM PE ACESTI CĂUTĂTORI DE NODURI ÎN PAPURĂ? Peste tot îi putem întâlni. În parlamente, scoli, universităti, biserici, cluburi, politică, sport etc. Evident, având în vedere natura bloguli ne ocupăm de cei din biserici. Predica e domeniul lor preferat. Acolo pot găsi multe defectiuni; dar mai sunt si alte domenii unde caută cu lumânarea: recitare de versuri, cântare, îmbrăcăminte etc. III. TIMP PIERDUT Majoritatea vânătorilor de noduri în papură fac un efort deosebitâŠ.O, bless their hearts, stau noaptea întreagă să vâneze erori iluzorii, nu dorm, nu pun capul pe pernă. Ocupatia aceasta a devenit o pasiune pentru ei si o fac cu entuziasm. Merg a 2-a zi obositi si cătrăniti la servici? Ce contează? Si-au îndeplinit planul pe ziua respectivă, la dosar au adăugat încă o piesă importantă pentru clubul din care fac parte. Ba uneori reusesc performanta să adauge 5 piese informative pe zi si aÈa se face că dosarul s-a îngrăsat mult în ultimul timp. Dosarul cât ar fi de mare trebuie să fie bine păstrat, într-un loc sigur stiut doar de câtiva privilegiati. Si au ei grijă să-l păstreze ba chiar să facă o copie(sau backup) în cazul, putin probabil, al disparitiei lui. Pentru căutătorii de nod în papură acest dosar constituie DOVADA SUPREMĂ, MAREA CARTĂ A ADEVĂRULUI,BIBLIA LOR, REVELAtIA DIN URMĂ ETC. IV. MĂSURA SUCCESULUI LOR: Numărul de noduri în papură găsite zilnic. V. TIMP UTIL Gânditi-vă putin! Nu-i aceasta pierdere de timp? N-ar fi mai bine din toate punctele de vedere să facă ceva mult mai util ca acea vânătoare besmetică? Ar fi de infinit de ori mai bine ca acel timp să fie folosit pentru: *A citi Scriptura *A scrie un eseu despre iertare *A petrece în rugăciune *A învăta un nou cântec * A vizita un bolnav De fapt ce spune Biblia? Să cercetăm toate lucrurile dar să păstrăm ce e bun. Adică să luăm dintr-un mesaj, de exemplu, ceea ce este bun, să luăm dintr-o carte ce este bun etc. VI. CARE-I LIMITA? Când această vânătaore devine o traditie, vânătorul e pierdut. De ce? Pentru că nu mai e controlat de Cuvânt ci de acea traditie a barfitului. VII. RUGĂCIUNE Opreste-i Tată din această activitate fără sens. Fă-i să-si folosească gândirea, inteligenta cu care i-ai dotat în ceva util în lucrarea Ta. Fă-i să înteleagă bine ce înseamnă îndemnul :Cercetati Scripturile si Sfanta Traditie . . . |
Citat:
parintele Matei Valentin Vulcanescu Ortodoxiacatholica |
Citat:
Sa-ti fie rusine , carcotas de rand !:27: |
Citat:
-pt ca in public s-a impartasit cu catolicii,a acceptat erezia lor tot in public trebuia sa marturiseasca adevarul ortodox,ca oamenii sa stie ca papistasii sunt eretici,ca masonii sunt anatematizati,ca scientologia e demonica. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dupa acel episod a avut un conflict cu Sinodul Mitropoliei, probabil din cauza preotului care fusese caterisit pentru ca slujise cu un preot catolic. Sinodul BOR a dat un comunicat ca i se retrage dreptul de semnatura din cauza problemelor de sanatate, sar Mitropolitul a spus ca nu are probleme de sanatate. E o intreaga istorie. Mai e o problema, Mitropolitul a retrocedat toate bisericile greco-catolicilor, desi in unele localitati nu mai erau greco-catolici sau era cate 1-2. Fara sa se consulte sau sa ceara aprobarea Patriarhiei, trecand peste ascultare. In timpul comunismului, in dosarul de colaborare securistii au scris ca sunt multumiti de colaborarea cu acesta si vor recomanda avansarea sa ca Episcop si Mitropolit. E posbil ca alegerea sa sa fi fost ajutata si de securitate (nu avea drept de decizie securitatea, dar putea aproba sau respinge candidatii propusi sau sa propuna ei candidati celor cu care colaborau). Cu toate acestea nu stim daca nu s-a spovedit pentru toate si a primit iertarea la sfarsit. |
Citat:
|
Citat:
|
Foarte corect !
Citat:
Dumnezeu sa-l ierte ! |
Patriarhia Română împărtășește îngrijorarea a numeroși părinți, elevi și profesori din întreaga țară față de organizarea în tot mai multe instituții publice de învățământ din România (de la grădinițe până la liceu) a unor serbări de Halloween, o tradiție care își are originea în adorarea păgână a spiritelor și a unui zeu celtic al morții, străină de cultura, credința și spiritualitatea românească.
În ultimii ani, în școlile românești sunt tot mai des organizate o serie de activități pe tema ânonviolențeiâ, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracției, elevii sunt invitați și chiar îndemnați la practici oculte și la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent. Deși specialiștii avertizează asupra creșterii violenței în societate și agresivității tinerei generații în special, iar mass-media relatează tot mai multe cazuri de acest gen în școli, paradoxal sunt încurajate tocmai activitățile cu efecte negative asupra formării și educației copiilor și tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învățământ extracurricular. Familia, Școala și Biserica trebuie să conlucreze pentru formarea și educarea generațiilor viitoare în spiritul valorilor autentice din societate, prin cultivarea și încurajarea cunoașterii culturii și tradițiilor românești, stimularea creativității și a iubirii de frumos, a discernământului între bine și rău, adevăr și minciună, dreptate și nedreptate etc. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Răspunsul Patriarhiei Române privind decizia Curții Constituționale a României
O decizie discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curții Constituționale a României, discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci așteptăm publicarea motivației acestei decizii. Decizia Curții Constituționale din 12 noiembrie 2014, prin care este admisă excepția de neconstituționalitate și se constată că dispozițiile art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea învățământului nr. 84/1995 și dispozițiile art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale, presupune deopotrivă aspecte de ordin juridic și implicații care vizează atitudini de conștiință, la nivel personal și comunitar. Textul declarat neconstituțional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie“. O majoritate a Curții Constituționale, neprecizată încă, a cărei motivație urmează să o cunoaștem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, Partea I, a schimbat jurisprudența existentă într-un mod surprinzător și contrar tradiției constituționale și legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curții Constituționale induce ideea solicitării în scris de către părinți a studierii religiei de către copiii lor în școlile de stat. Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte spețe cu același reclamant și având același obiect, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeași excepție de neconstituționalitate fără nici o opinie separată. Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituționale în domeniu de la ultima hotărâre având același obiect, schimbarea radicală a jurisprudenței Curții Constituționale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunțând la modelul deja consacrat în România. În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe țări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislația românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta. Referitor la atitudinea de conștiință, se deduce că decizia Curții Constituționale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinților, doar în cazul orei de religie, nu și al altor discipline școlare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinților acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deși învățământul religios este garantat de Constituție. Într-o societate marcată de fenomenul secularizării și al indiferentismului religios, formarea și cultivarea unei conștiințe vii și mărturisitoare a valorilor credinței și ale familiei tradiționale devin realități tot mai incomode. Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată și descurajată, ci va intensifica atenția și acțiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea și promovarea valorilor credinței creștine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertății de conștiință. De aceea, asigurăm pe părinții credincioși care doresc o educație creștină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea și promovarea valorilor eterne ale credinței creștine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, prețuind dorința lor de-a nu reduce educația copiilor la orizonturi limitate și efemere. Decizia Curții Constituționale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toți credincioșii ei să apere și să promoveze valorile credinței creștine și ale spiritualității românești, în relație cu instituțiile publice și cu societatea românească în general. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient va efectua o vizită frățească în Patriarhia Română
În zilele de 28 noiembrie - 2 decembrie 2014, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, va efectua o vizită frățească în Patriarhia Română, la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României. Vineri, 28 noiembrie 2014, ora 12:00, la Catedrala Patriarhală va avea loc ceremonia întâmpinării oficiale a delegației Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient. Cu acest prilej va fi oficiată o slujbă de Te Deum. La ora 17:30, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele României, domnul Traian Băsescu. În continuare, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea va vizita Biserica Sfântul Spiridon Vechi din București, locaș de cult demolat în perioada regimului comunist, reconstruit după anul 1990 și sfințit de vrednicii de pomenire Patriarhi Ignatie al IV-lea al Antiohiei și Teoctist al României, în ziua de 26 octombrie 1996. Sâmbătă, 29 noiembrie 2014, de la ora 10:00, delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient va vizita șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, iar apoi mănăstirile Snagov și Țigănești. După-amiază, de la ora 17:00, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient va vizita Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, Galeriile Cuvântul Vieții ale Arhiepiscopiei Bucureștilor din Calea Victoriei nr. 28 și Mănăstirea Pasărea. Duminică, 30 noiembrie 2014, ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, de la ora 9:30, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și al Întregului Orient și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurați de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Luni, 1 decembrie 2014, la ora 10:00, delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient va efectua o vizită la Mănăstirea Radu-Vodă și la Seminarul Teologic Ortodox din București. După-amiază, de la ora 17:00, distinșii oaspeți din Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient vor vizita Mănăstirea Antim și se vor întâlni cu membri ai comunității ortodoxe de limbă arabă din București, la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă din Centrul vechi al Capitalei. Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea și delegația Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient vor pleca din România în ziua de 2 decembrie 2014. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Contribuția Patriarhiei Române la bugetul de stat este dublă față de suma primită
Pe Comisarul.ro, un site cu identitate incertă și atitudini justițiare, recunoscut pentru partizanatul politic și încercările de dezinformare cu scop de manipulare, a fost postat în ziua de 9 decembrie 2014 un material cu titlul Regele bugetarilor din România/22.901 lei net lunar.
Pentru corecta informare a opiniei publice și a jurnaliștilor care din comoditate nu obișnuiesc să se documenteze temeinic, ci preferă să preia informații din tot felul de surse obscure, reluăm următoarele precizări: În semn de recunoaștere și apreciere a contribuției Cultelor religioase la viața spirituală, culturală și socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Președinții Curții de Conturi și Curții Constituționale, dar nu cu Președintele României, așa cum dezinformează Comisarul.ro. Mai precis, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Președinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naționale Bisericești și al Permanenței Consiliului Național Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajați, Preafericitul Părinte Daniel primește de la stat un salariu net de 7.731 lei. Ca Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Arhiepiscop al Bucureștilor, având în subordine aproape 400 de angajați, el primește un singur salariu, nu două, și anume de 6.169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendențios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din banii primiți ca salariu, în fiecare lună, Patriarhul României oferă 4.000 lei pentru construirea bisericii mănăstirii din satul natal, Dobrești, județul Timiș, și pentru obștea ei monahală, precum și un ajutor financiar de 2.000 lei pentru mai mulți angajați săraci din Administrația Patriarhală și din Administrația eparhială care muncesc mult, dar au salarii mici. De asemenea, Patriarhul ajută financiar și material (cu alimente sau haine) unii studenți, monahi și credincioși mireni săraci care se află în situații dificile. Din inițiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalți monahi care locuiesc în Reședința Patriarhală, plătește, din salariul său, o contribuție lunară pentru locuință și o contribuție pentru masă. Tot din salariul său, Patriarhul își cumpără hainele, cărțile și lucrurile strict necesare. În același timp, orice donație financiară, pe care o primește personal, Patriarhul nu o reține pentru sine, ci este îndreptată integral spre susținerea activităților liturgice, sociale și culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului inițial chitanță și scrisoare de mulțumire. De asemenea, toate obiectele și veșmintele liturgice primite de Patriarh ca dar intră în inventarul și patrimoniul Bisericii, iar orice proprietate personală a Patriarhului rămâne moștenire Bisericii, conform prevederilor canonice, statutare și sinodale. Deci, Patriarhul nu este un patron de firmă privată, ci Părinte slujitor al Bisericii. Asemenea și altor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul României nu adună bani, ci dăruiește bani, nici nu lucrează opt ore pe zi, ci adesea între 14 și 16 ore pe zi. Din aceste motive, Patriarhul României poate vorbi cu convingere în predicile sale despre valoarea milosteniei și a hărniciei, despre importanța responsabilității și corectitudinii față de instituția Bisericii. În ceea ce privește personalul din Administrația Patriarhală, precizăm că numai o treime din salariații Administrației Patriarhale primesc o contribuție la salariu de la bugetul de stat, în valoare totală de 619.397 lei. În schimb, suma totală plătită lunar de Administrația Patriarhală pentru impozite și asigurările sociale la salarii este de 1.126.584 lei, conform Declarației 112 depusă la ANAF. Ca atare, Patriarhia Română virează la bugetul de stat aproape dublu față de cât primește. Deci, nici o șansă sau nici un pericol de îmbogățire! În concluzie, site-ul Comisarul.ro fabulează și dezinformează, în loc să obțină informații reale de la Biroul de presă al Patriarhiei Române. Probabil că interesul pentru dezinformare al site-ului menționat este mai mare decât dorința de informare corectă a vizitatorilor săi. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală în zilele de 16 și 17 decembrie 2014, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie și umilitoare pentru ora de religie a Curții Constituționale a României, din 12 noiembrie 2014. În acest context, Sfântul Sinod a hotărât:
- Informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie și a părinților că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educației Naționale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie și părinții trebuie să facă publice cazurile din școli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie. - Încheierea de parteneriate între parohii și școli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon școlar și pentru susținerea și îmbunătățirea predării orei de religie. - Aprobarea inițiativei părinților de înființare a Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local. - Solicitarea de către Patriarhia Română a convocării unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri și acțiuni comune tuturor cultelor, în vederea susținerii statutului actual al orei de religie în învățământul de stat. Sfântul Sinod a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătății pentru prevenirea bolilor și ajutorarea bolnavilor, precum și susținerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autoritățile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienți care din motive de conștiință sau religioase refuză Cardul Național de Sănătate. Biroul de presă al Patriarhiei Române |
În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de religie.
Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca âo lovitură dată orei de religieâ, în motivarea sa, Curtea Constituțională afirmă în mod pozitiv și argumentat importanța orei de religie, astfel: - dreptul părinților de a asigura educația copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19); - obligația Statului Român neutru și imparțial (paragraful 22) de a asigura predarea religiei ca parte a trunchiului comun și de a include această disciplină în planul-cadru de învățământ (paragraful 16); - școala trebuie să fie deschisă pentru idei și valori religioase și de aceea statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filosofice ale părinților (paragrafele 20-21). Patriarhia Română îndeamnă pe toți cei implicați în asigurarea educației religioase a copiilor (părinți, școală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate și angajare în acest proiect de mare valoare spirituală și culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii și, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de religie din România promovează valorile umane perene și comportamentul pașnic, într-o vreme în care în alte țări mulți tineri educați în spiritul secularismului se îndreaptă spre mișcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simțul sacrului și al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie și societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani. În concluzie, motivarea responsabilă, nuanțată și echilibrată a Curții Constituționale corectează orice propagandă alarmistă și agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie dorește să cunoască și să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere și nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învățăm pe copii și tineri iubirea de Dumnezeu și de oameni pentru a crește spiritual în cultura generozității! (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Citat:
Interesant, deci PF Daniel are un salariu lunar net de aproape 14.000 de RON. Oare câti români câstigă un salariu de 3000 EURO in România de azi? Presedintele României am înteles că are un salariu echivalent cu 1500 EURO. Ca monah care a depus votul sărăciei, PF Daniel ar trebui să facă milostenie cu carul, la cei 14k roni pe care îi primeste lunar. |
Păi face, da' n-o face ostentativ, așa că multora dintre noi nu ne rămâne decât să ne smintim.
|
Citat:
|
-tocmai ca e monah care a depus votul sărăciei - la fel de bine poate sa zica ca salariul lui e prea mare si sa-l injumatateasca.
|
Citat:
Sti cum se mai cheama cei cu tot felul de idei ? |
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=SGjjAiQUUJQ#t=51m1s |
Citat:
|
Citat:
-altele sunt grave: Ecumenismul eretic si propovaduirea lui prin saptamana de rugaciune ecumenica si altele MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI: https://ortodoxiacatholica.wordpress...triva-ereziei/ "În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm și respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci si pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia si celorlalti membri prin cuvânt si prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează si pe credinciosi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învete erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, si de aceea asteptăm de la membrii Ei să practice si să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe multi în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) si Apostolească, asa cum mărturisim în Simbolul de Credintă Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de pozitia tuturor celor care învată sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoti, diaconi, ipodiaconi, citeti, monahi, monahii sau credinciosi. Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion, pg. 85): Cele rânduite pentru preoti, episcopi si mitropoliti se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. ... cei care se despart de împărtăsirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfintii Părinti, aceia care predică eresul în public si cu capul descoperit îl învată în biserică, unii ca acestia nu numai că nu sunt supusi certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtăsirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci si de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinosi si învătători mincinosi (nu se referă la pierderea Harului, ci la faptul ca acestia învată minciuna, deci sunt episcopi mincinosi ) si (cei care întrerup pomenirea lor ) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme si de dezbinări." |
De ce sa judecam preotii eretici Partea 1
https://www.youtube.com/watch?v=u6pAvGHIN-0 De ce sa judecam preotii eretici Partea 2: https://www.youtube.com/watch?v=lbvFkwu9F7E |
Cei cu ecumenismul asta eretic,pierzator se suflete :http://www.timisoarastiri.ro/crestin...une-ecumenica/
"Între 19-26 ianuarie 2015, la Timișoara s-au desfășurat manifestările consacrate Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină. Evenimentul, deja tradițional este organizat de Bisericile creștine din întreaga lume, prin seri de rugăciune și meditație creștină. Săptămâna de rugăciune de la Timișoara a debutat în acest an la Biserica Greco-Catolică „Sfântul Iosif”, din Piața 700 și a reunit pe reprezentanții bisericilor creștine din județul Timiș, cărora s-au alăturat delegații comunității evreiești și ai celei musulmane. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului" Canonul 10 al Sfintilor Apostoli ~ “Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.” Canonul 45 al Sfintilor Apostoli ~ “Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savirseasca ceva ca si clerici (sa savirseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.” Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861) “Cei ce propovaduiesc public eresul sau il invata in Biserici, sa fie indepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarima unitatea Bisericii.” |
Citat:
|
Citat:
Canoanele nu acționează de la sine, ci sunt la îndemâna episcopilor și preoților, a Sinodului. Nu-i caterisește pe membrii sinodului un călugăr dintr-o mânăstire sau un creștin tulburat care scrie pe blog. Lasă-i să le aplice pe cei care sunt în drept să le aplice, după cum sunt în drept și să nu le aplice. Duhul Sfânt lucrează și acum în Sfântul Sinod, nu a lucrat doar în trecut, așa încât ierarhii de acum pot lua hotărâri în ce privește Biserica la fel ca cei de altădată. |
Citat:
-pai ierarhii de acum sa ia hotarari o data, sa marturiseasca ca sunt impotriva ecumenismului eretic -sa nu fie de acord cu saptamana de rugaciune (spurcaciune) in comun cu ereticii -sa iasa din Consiliul Mondial al Bisericilor (al ereziilor) |
Citat:
Da, el poate sa-l ia drept "pavaza in credinta" pe Parintele Iustin Parvu, dar Parintele Iustin era exact la polul opus in gandurile sale. Toti gresim, mai mult sau mai putin, dar unele lucruri trebuiesc bine intelese pentru a avea o vorba de duh. Femeia care-si huleste barbatul, nu-l cunoaste pe Dumnezeu. Preotul care-si denigreaza sub aceasta forma Patriarhul, e stapanit pana-n maduva oaselor de inselare si erezie. Oricum, eu propun o upgradare a parerilor acestui parinte, pentru ca dupa evenimentele de anul trecut, sunt convins ca si-a revizuit profund starea lui interioara. Nu cred ca astazi mai sustine toate prostiile pe care le sustinea atunci. Cand esti prost, ai o scuza, desi... nu te obliga nimeni sa... "dai pe-afara"! Cand esti rautacios in mandria ta de ortodox, este din cale-afara de periculos pentru ca tinzi sa-ti faci un "partid" din randul celor slabi si la fel de mandri, care sunt cu nemiluita! Ortodoxia nu-i invrajbire! Iar daca dorim sa indreptam pe cineva trebuie neapartat sa luam seama in primul rand daca suntem mai vrednici decat acela si mai ales modul in care incercam sa facem indreptarea, pentru a nu-L rastigni din nou pe Hristos, din prea multa... dragoste!!! Pe un alt topic tocmai ce am revazut un scurt fragment al parintelui Rafail Noica. Este extrem de bine-venit in aceasta conjunctura. Vi-l recomand cu toata increderea! http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/...lua-de-la-voi/ |
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:45:04. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.