|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Ioan 12, 47: Și dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. Scriptura nu ne-a fost data ca material de informatie sau manual de mântuire. Ea vorbeste de legi duhovnicesti pe care le putem întelege doar pe cale mistica. Trebuie sa depasim nivelul rational si sa intram sub lucrarea harului ca sensul acestor legi duhvnicesti sa ni se descopere. Aceste legi decurg atât din decizia lui Dumnezeu cât si din urmarile implacabile ale unor faptuiri sau nefaptuiri ale omului. Poruncile nu sunt croite la întâmplare, ele sunt o proiectie în planul nostru de existenta a planului divin pentru fericirea omului. Porunca de baza e renuntarea la viata de acum, fara asta nimic nu se poate cladi fiindca un om lipit de cele de acum nu va suferi transformarea mântuitoare. Matei 6 19. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. 20. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Porunca iubirii de aproapele urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult. Toate aceste osanale aduse iubirii decurg poate si din confuzia între iubirea între barbat si femeie si iubirea evanghelica. Prima este o tulburare puternica care a impresionat oamenii de-a lungul vremii si a facut artistii sa închine numeroase opere (în muzica cele mai multe lucrari sunt închinate acestei iubiri) în care s-a creat un mit al iubirii, vazuta ca ceva mistic sau magic, o alta exagerare. Si de la acest cult al iubirii între barbat si femeie s-a trecut la cultul iubirii evanghelice. Sf. Ioan Scararul spune ca oamenii patimasi dau impresia ca sunt strapunsi la inima, iubitori iar cei înfrânati dau impresia ca sunt reci dar ambele aparente sunt false. Iubirea decurge din înfrânare si din nimic altceva. Înfrânarea e baza tuturor virtutilor. Sunt multe idei care ne par bune, avem tot felul de initiative la care însa trebuie sa renuntam. Ispitele nu sunt numai din partea stânga ci si din dreapta, ispite ale faptelor bune din initiativa sau dupa mintea noastra. |
Citat:
Insa: Nu cred ca din ce am spus eu, de exemplu, rezulta ca iubirea de aproapele de care vorbeste Evanghelia este o proiecte a dragostei dintre barbat si femeie. Aceasta este o forma de dragoste, numai una, care si ea trebuie transfigurata ca orice lucru omenesc, altfel are aripile taiate. Insa a spune ca dragostea de aproapele 'urmareste buna întelegere între oameni si nimic mai mult' este o reducere dragstica si moralista a celor spuse de Hristos in Evangheilii (intelese cat se poate de mistic): de ce spune Hristos ca suntem un singur trup, trupul lui Hristos, care este capul? Bione, asta este valabil numai pentru Biserica, dar de ce spune si ca 'ceea ce ati facut unora dintre cei mai mici, mie mi-ati facut? Crezi ca este doar un indemn moral de a ne intelege bine intre noi? Si de ce se mai spune in teologia Sfintei Treimi ca natura umana unita este o imagine a sfintei Treimi? Adica noi trebuie sa devenim 'una, precum Eu si Tatal una suntem' (Ioan). Unirea oamenilor prin dragoste, agapé, nu este doar o buna intelegere benigna, este unul din fundamentele mantuirii si reflecta dragostea dintre persoanele din sf. Treime. Nu stiu, poate tu citesti printre randuri si interpretezi in cele spuse de mine sau de altii lucruri care nu se afla. Cuvintele Evangheliei raman, si mai sunt si altele, care nu imi vin in minte acum. |
Citat:
Incarnata - adica devine trup. A reflecta mi se pare un termen mai slab, desi corect. Eu am vrut sa zic ca exista o legatura organica dintre dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele. Cum spuneam mai sus, modelul unitatii naturii umane exprimata prin acea dragoste este Sfanta Treime. (Asa spun sfintii parinti) Dar poate ma insel si nu este un termen potrivit. |
Citat:
|
Citat:
Toate modelele mele pe care le-am vazut de jertfelnicie si dragoste au fost extrem de calde, nicidecum reci. Tu zici ca iubirea decurge din infranare. Eu zic ca iubirea este manifestarea cea mai apropiata de existenta Sfintei Treimi, si ca de aici decurge ea, cum zice si Sf. Ioan (Evanghelistul): "Dumnezeu este iubire". Infranarea este, dupa cum stii, inceputul virtutilor, dar dragostea face ca omul sa avanseze pe scara indumnezeirii. Corinteni 13 exprima cred cel mai bine relatia aceasta intre dragoste si libertate, cred ca acolo este cheia. Nu trebuie scoase lucrurile din context, cred ca tocmai in contextul iubirii trebuie intelese pentru mireni si scrierile Sfintilor asceti. Altfel, noi riscam sa nu intelegem nimic. |
Citat:
e iubire, asa cum spune Ioan, si daca noi trebuie sa castigam asemanarea cu Dumnezeu inseamna ca trebuie sa iubim asemenea Lui Dumnezeu. N-am spus egal, ca n-ajungem noi la masura Domnului, dar macar asemenea. Or Dumnezeu ne iubeste infinit, a jertfit pe Unicul Sau Fiu pentru noi, si noi ce facem, taiem iubirea dintre noi si punem buna intelegere? Unde e atunci asemanarea? Inteleg ca exista deosebire intre iubire omeneasca si cea duhovniceasca, dar numai pentru ca unii le confunda sa le scoatem pe amandoua? Iertare. |
Citat:
Fara libertate nu exista iubire si fara iubire nu exista viata. |
Citat:
In general, de unde stim care proprietati sint comune si intra in sumul asemanarii cu Dzeu? |
Citat:
|
Citat:
Cat de mare este smerenia lui Dumnezeu vedem si din aceste randuri ale lui Gheronda Paisie, caci Dumnezeu accepta ca marea dragoste, pe care I-o datoram, sa poata fi cuprinsa in semnele de dragoste, mici si mari, fata de aproapele. Un cuvant, un gest, un suspin, un gand pot ascunde marea noastra dragoste pentru Dumnezeu. Chiar si numai din aceste cuvinte ale Pr Paisie vedem marea, infinita dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. Nu voi uita aceste cuvinte. Inca odata multumiri, Jenica, si un Post binecuvantat si tie, |
Citat:
|
Libertatea este pentru dragoste
Iata un mic citat din Vladimir Lossky, care imi place foarte mult, despre acest subiect, din Introducere in teologia ortodoxa:
"O ființă personală este capabilă să iubească pe cineva mai mult decât propria sa fire, mai mult decât propria sa viață. Persoana, adică chipul lui Dumnezeu în om, este, prin urmare, libertatea omului față de propria sa natură, „faptul de a fi eliberat de necesitate și de a nu fi supus stăpânirii naturii, ci capabil de a hotărî liber” (Sfântul Grigorie de Nyssa). Adeseori, omul acționează sub impulsuri naturale. El e condiționat de temperamentul, de caracterul, de ereditatea sa, de ambianța cosmică sau psiho-socială, de însăși istoricitatea sa. Însă adevărul omului depășește orice condiționare, iar demnitatea sa constă în a fi în stare să se elibereze de propria natură, dar nu prin irosire sau prin abandonare în voia ei, aidoma înțeleptului antic sau oriental, ci transfigurând-o în Dumnezeu. Ținta libertății, după cum explică Sfântul Grigorie de Nazianz, este ca binele să aparțină cu adevărat celui care îl alege. Dumnezeu nu dorește ca el să rămână în posesia binelui pe care El l-a creat. El așteaptă din partea omului ceva mai mult decât o participare oarbă, pe de-a-ntregul naturală. El dorește ca omul să-și asume în mod conștient propria natură, să o stăpânească în mod liber ca pe o natură bună, să descopere, cu recunoștință, în viață și în univers darurile iubirii divine." |
Citat:
|
Citat:
Altfel, cazul cu alergia e corect, insa cred ca cutitul e mai tragic. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 18:45:35. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.