"Tu cu care dintre cei doi ai prefera să mergi ?". . .
 

"În căsătorie dispare sentimentul "eului propriu", al omului separat. . ."
 

In primul rand, Anna, te rog sa ma ierti daca cumva parut dura sau rautacioasa aluzia mea la viata ta - nu asta mi-a fost intentia, am vrut numai sa spun ca felul cum privim noi anumite aspecte din casnicie depinde mult si de casnicia noastra, si de experientele, poziotive si negative, pe care le-am avut. Nu am vrut in nici un caz sa te judec.
Sigur, nu ne dam seama intotdeauna cand pacatuim, nu avem constiinta deplina a pacatului. Pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu mai mult, o capatam.
Totusi, situatia ta si a mea au fost diferite. Tu din cate am inteles la 18 ani nu erai credincioasa, deci din aceasta cauza nu aveai constiinta pacatului.
Insa eu sunt de mai de mult credincioasa (nu o spun de loc ca sa ma laud, este un fapt obiectiv) si aveam aceasta constiinta, ba chiar pot sa spun ca multi ani am gandit altfel despre lucrurile sexuale decat gadesc acum, cand am parte de ele.
In general, intr-un cuplu in are cei doi se respecta si se iubesc sexualitatea ia un fagas linistit, firesc. In mod firesc, ai relatii nu mai mult decat de doua sau trei ori pe saptamana sau mai putin, fara sa faci calcule. Asta este si sensul spuselor sfantului Pavel pe care le citeaza Anca, casatoria se face si 'impotriva desfranarii'. Fanteziile sexuale si perversiunile sunt evitate daca avem o viata sexuala fireasca, cu o singura persoana fata de care ne asumam responsabilitati.
Si pentru tine, si pentru Dorina: mie mi se pare ca mai ispitit este cineva care se abtine mult, mai multe pericole de ganduri si idei o are cel care ori nu este casatorit, ori este dar tine poisturi foarte lungi, impuse oarecum fortat, ca pe o regula absoluta.
Sigur, un singur trup nu inseamna doar unire sexuala! Nici pe departe! Insa inseamna si aceasta unire, in general. Nu putem desparti unirea spirituala si psihologica, de cea trupeasca.

Revenind, si eu cred ca postul trupesc este bun si necesar. Insa cum am mai spus in alte parti, si cum spun in general duhovnicii, el nu este o lege absoluta, este o orientare pe care fiecare cuplu o aplica dupa posibilitatile lui si sircumstante. Si s-au produs si unele exagerari in elaborarea regulilor actuale.
In afara de asta, am spus ca regula cu abtinerea de sarbatori merge mai departe decat atat, pentru ca impune post in zile de sarbatoare, ceea ce nu poate fi corect. Nimeni nu a putut de altfel sa imi spuna de unde provine aceasta regula, desi unii p prezinta ca pe un adevar ortodox de nezdruncinat si vad ca este foarte raspandita in mediile monahale. Eu una, sincera sa fiu, nu am auzit de ea pana sa intru pe acest forum!

O sa incerc sa ma uit pe materialele pe care le-a postat Cristi.

Voi începe prin a încerca să-ţi dau un răspuns (sunt foarte mirată de ultima ta frază având în vedere cunoştinţele pe care le ai în domeniul religiei) "...de unde provine această regulă..."??
Creştinii ortodoxi şi catolicii au o consideraţie deosebită pentru Maica Domnului care este denumită şi "scara virtuţilor".
Noi o numim "Preacurată""Pururea fecioară"."Fără de păcat""Preacinstită"...
Curăţenia trupească reprezintă nevoinţa cerştinului de a se asemăna cu cea pe care o urmăm şi care este mijlocitoare între noi şi Fiul său Iisus Hristos.
Aş fi putut să-ţi spun acestea căutând un citat din Sfinţii Părinţi dar am vrut să o spun cu ale mele cuvinte căci am mare evlavie pentru Maica Domnului despre care nu prea am citit în postările tale(pe care le citesc cu interes de fiecare dată).
Referitor la abstinenţele de orice natură pe care creştinii -ortodoxi le numin posturi scopul nu este acela de a nu ne bucura de cele pe care Dumnezeu în marea sa bunătate ni le-a dat spre folosinţă ci a le avea, a şti că ne sunt permise, dar că, va veni o zi când, cu sau fără voia noastră nu vom mai putea să ne atingem de ele (vom fi bătrâni,bolnavi sau vom fi murit!) ,cu alte cuvinte"posteşte cu bucatele pe masă"sau "toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos".

Draga Dorina, daca am vorbit mai putin despre Maica Domnului, este pentru ca am avut tendinta (fie ca fac bine, fie ca nu..) sa vorbesc mai mult despre teme mai controversate sau despre interferente intre credinta si viata de astazi, or nu prea am ce sa zic despre Maica Domnului pentru ca nu prea este, intre ortodocsi, vreo controversa in ceea ce o priveste. Nu cred ca ceea ce am eu de zis ar adauga sau ar scade ceva din ceea ce se zice in general.

Eu cred ca faci o confuzie, totusi, fara sa iti dai seama: faptul ca Maica Domnului este cinstita se datoreaza curateniei ei insa nu neaparat fecioriei fizice. Ea este atat de cinstita de ortodocsi pentru ca a fost vasul sfintit in care a putut sa fie pus insusi Dumnezeu. Titlul 'Preacurata' se refera la lipsa de pacat, la curatie in general, nu numai la lipsa de relatii sexuale. Da, ea a fost fecioara, inainte, in timpul si dupa nasterea Fiului lui Dumnezeu, pentru ca rolul ei nu era sa fie femeie casatorita cu viata obisnuita a unei femei casatorite, ci sa dea nastere lui Hristos. Tot asa, nici Hristos nu a fost casatorit si nu a avut relatii cu o femeie, nu pentru ca un om perfect ar trebui sa fie feciorelnic, ci pentru ca rolul lui nu era asta, ci sa mantuiasca omul.
Fecioria Maicii Domnului nu presupune de loc 'impuritatea' unei relatii sexuale pentru noi, cei casatoriti.
Mai sunt si alte aspecte aici, desigur, dar ne indepartam de la subiect.

Sigur, este cinstita si pentru fecioria ei, care este o virtute pentru ea. Dar fecioria fizica (in sens de lipsa a unei vieti sexuale) nu este o virtute pentru price om: Cand se spune ca ea ne este noua model, nu inseamna ca trebuie sa traim ca ea in ceea ce priveste fecioria. Altfel, cum am mai putea noi sa ne casatorim? Caci Dumnezeu a sfintit casatoria. La nunta din Cana, El a transformat apa in vin. Tot asa transforma 'apa' relatiei noastre umane de dragoste in 'vinul' dragostei conjugale crestine, traita in Biserica. Din aceasta relatie face parte si relatia trupeasca.
Imi mai aduci aminte cum se roaga preotul la cununie? Ca 'patul nuntii sa le fie curat'. Curat aici nu inseamna feciorelnic, asta ar fi absurd intr-o slujba in care se roaga si pentru nasterea de prunci. Curatenia conjugala se refera mai ales la fidelitate (lipsa adulterului).

Daca ar fi cum spui tu, atunci ar trebui toti sa devenim calugari. Or Biserica a condamnat o astfel de gandire, in care casatoria sa fie considerata ca spurcata, in principiu, si fecioria vazuta ca singur model. (vezi canonul postat mai sus de Sophia)

Stai linistita, nu mai suparat cu nimic.
Am vrut doar sa sugerez ca ai idei preconcepute.. curatie/intinare nu sunt lucruri care se vad cu ochiul liber. Chiar daca o relatie (trupeasca) pare frumoasa, de poveste, romantism si iubire la superlativ, daca nu exista binecuvantarea lui Dumnezeu, ea nu este decat o mocirla.
La fel, de la o cununie realizata in biserica.. pai asteptarile sunt foarte mari. Dar si ajutorul lui Dumnezeu este mare daca il cerem si daca ne nevoim pentru aceasta. Ce stiu eu cum lucreaza Dumnezeu? Trebuie sa faca ce mi se pare mie bun si de folos? Sau ce imi este cu adevarat de folos? Nu mai insist.

Foarte adevarat!
Dar gandeste asa: eu, tu putin ne-am apropiat de Dumnezeu si ne vedem pacatele.. Dar sfintii? Iti dai seama ce vad ei? Vad lucrurile mult mai clar. Ar trebui sa-i ascultam pe ai in privinta pacatelor trupesti, nu?

Ma faci sa rad, nu te supara.
Deci tu esti o crestina ortodoxa care practica infranarea (macar teoretic).
Ai idee ce spune statistica in privinta relatiilor sexuale? in jur de 110-114 pe an de persoana (difera f putin in functie de sex, statistica realizata pe populatie americana).
Pai cu ce se deosebeste infranarea noastra de a lor??
(nu te supara pe mine, nu spun cu rautate).
Imi amintesc ca tu spuneai in alta postare ca postul este bucurie..
Tu ar trebui sa stii mai bine, tocmai pt ca ai fost abstinenta pana la casatorie.
Eu nu cred ca cei care se abtin de la relatii trupesti sunt mai ispititi. Nu cred asta deloc.
Ba chiar cred ca si dracii desfranarii se plictisesc si ii parasesc pe acestia pentru mari perioade de timp.
Cred ca ispitirea nu apare intamplator, ispita vine tocmai pt ca suntem stapaniti de patimi.
Solutia ta este sa nu incercam sa ne ucidem patimile prin post ca daca postim suntem ispititi? Este absurd.
Aici nu stiu.. Eu am scris lucruri la care m-am gandit cu mintea mea, nu stiu daca sunt bune. Eu cred intr-o unire mistica.. Adica eu si sotul meu suntem una, chiar daca este la mii de km departare, chiar daca nu ma mai iubeste..etc. Este o legatura pe care ne-am asumat-o de bunavoie inaintea lui Dumnezeu.
Dar, da, trebuie sa citesc despre asta, sa nu gresesc.

Aici o sa-ti dau iar o parere personala.
Cred ca pentru a nu gresi, fiecare trebuie sa priveasca neincetat spre Sf. Treime. Inspre Dumnezeu trebuie sa ne indreptam gandurile si iubirea si tot ce avem, in fiecare clipa.
Eu nu fac asta. Ma straduiesc, dar observ chiar si in rugaciune ca nu m-am indreptat spre Dumnezeu.
Pai ce sarbatoare este aceea cand gandurile si iubirea noastra nu sunt indreptate catre Dumnezeu, ci sunt intoarse catre mine si catre sot?
(Parca vad ca-mi vei da texte despre chipul lui Dumnezeu in celalt etc.. ma amuz cand ma gandesc. Fani, tu esti prea scolita si iti strica. Cu drag iti spun)

Repet, iarasi repet: nu neg sensul postului. Spuneam ca postul conjugal in zilele in care postul de alimente se termina este o contradicrtie in termeni si arata o atitudine ambigua fata de sexualitate a celor ce au introdus aceasta regula, oricine ar fi ei. De parca sexualitatea ar fi murdara.

erata: nu m-ai suparat

Nu, din ceea ce am inteles eu, ideea este ca este o diferenta destul de mare, din punct de vedere al trairii, dar si a posibilitatii de a aluneca spre material si implicit sa te indepartezi de Dumnezeu, cand bei o cana de lapte sau mananci o friptura decat in intimitate cu sotul/sotia.

Dar si aici apare acest platonism care s-a infiltrat: ca materia ar fi rea si indepartata de Dumnezeu din principiu, prin insasi fiinta ei. Si ca Dumnezeu ar astepta de la noi sa ne despartim de materie.
Asta nu este de fapt o idee crestina ci platonica.
Nu, Dumnezeu asteapta sa transfiguram materia.

privitor la impartasirea deasa
 

am citit din intamplare mesajul scris de SOPHIA pe acest forum... Ca sa intelegeti mai bine ceea ce va voi spune, voi incepe asa: eu am absolvit fac. vara trecuta si apoi am venit la familia mea in italia; ei erau veniti in italia cu cativa ani inainte. religia mea este crestin ortodox de rasarit( pastratori ai calendarului iulian - pentru cei care nu stiu cine sunt cei pe stil vechi in romania);
cand parintii mei au venit in italia au fost gazduiti de un episcop italian, dar si el ortodox de stil vechi. Acest P.S. tine de Biserica greaca de stil vechi, care practica impartasirea deasa. P.S. a cunoscut si traditia Bisericilor romane si ruse, care nu au aceeasi traditie privind impartasirea deasa.
nelamurirea sophiei o aveam si noi, romanii din italia, si cum P.S. organizeaza sedinte de catehism in fiecare saptamana din cele 4 posturi, si nu numai, am avut ocazia sa vorbim pe larg despre accest subiect, avandu-l ca indrumator pe Sf. Nicodim Aghioritul, care a scris o carte care sustine impartasirea deasa, si pe seama careia s-a facut un sinod in grecia cu participarea si celorlalte Biserici (daca sunteti in romania si puteti face rost de cartile lui poate va lamuriti mai bine)
astfel am inteles urmatoarele:
- Sf. Impartasanie nu se ia pentru vrednicie, fiindca nimeni, fiind om nu e vrednic deplin vreodata cat traieste, ci se ia pentru a ne curata de pacate; si dupa cum a mai spus cineva pe acest forum, dupa cum mananci in fiecare zi ca sa cresti, asa si Sf. Impartasanie, luandu-se mai des, te ajuta sa cresti duhovniceste;
- deci, marturisirea care precede Sf. Impartasanie nu ea ne curateste de pacate ci: odata, duhovnicul vede daca nu cumva am savarsit acele pacate mari care ne exclud de la Sf. Impartasanie, adica de comuniunea cu Domnul Hristos - vi le voi scrie intr-un alt mesaj - ; apoi cuvantul marturisire vine din greaca si inseamna pocaire, adica constientizarea pacatului si intoarcerea ferma la a nu mai face asa ceva -il voi mai inrteba o data pe P.S. mai clar si va voi spune;
- Sf. Impartasanie are puterea de a arde pacatele mici, fare stiinta sau din neputinta, si doar Ea ne curata si hraneste sufletul; unii crestini zic : ei, macar sa apuc sa ma marturisesc si mi se mai usureaza din pacate, dar nu e deloc asa;
- in vremea Sfintiilor Parinti(care sunt considerati cei din epoca de aur a Bisericii: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile, etc), nic nu exista Marturisirea ca Taina in Biserica, ci doar in cazul pacatelor grave, amintite si care excludeau pe crestin din Biserica pana la indeplinirea canonului si era readmis;bineinteles ca erau povatuitori duhovnicesti;
- Modul de structura a Sf. liturghii are tocmai sccopul de a se "obtine " in final Sf. Impartasanie, si cantarile care le spune strana in final, atesta faptul ca, crestinii trebuie sa se impartaseasca;
- apoi si faptul ca preotii se impartasesc la fiecare Sf. Liturghie chiar daca e perioada de post sau de dulce, chiar daca nu sunt mai sfinti ca mirenii, dupa cum ssutin si ei;deci, nu exista deosebire;
- apoi daca cititi istoria Bisericii, veti vedea ca inca din timpul Sf. Ioan Gura de Aur, acesta se plangea de o impartasire rara, chiar foarte rara a credinciosilor si fara nici o pregatire. de exemplu intr-o sriere de-a sa ii certa fiindca crestinii obisnuiau sa se impartaseasca doar la Paste si al Boboteaza (cred ca pe atunci inca nu se sarbatorea Craciunul separat) si atunci fara nici o pregatire, de parca ar fi fost sarbataorea car-i sfintea iar nu Sf. Impartasanie; deci vedem ca rara impartasire nu este o traditie ci o slabire a ravnei credinciosilor, si poate ca totusi, cred eu(parere mea), ca sa se faca o anumita pregatire, s-au obligat credinciosii de a se impartasii in cele 4 posturi, ceea ce a dus la o traditie;
- in urma celor scrise, si ar fi mult mai multe de spus, eu si familia suntem de acord cu P.S. si urmeaza sa facem ca grecii, aici in italia cat stam;
stiu ca nu putem face o revolutie, dar incet incet poate se clarifica lucrurile;
eu am gasit o carte in biblioteca PS.-ului , scrisa in romana, de Sf. Nicodim Aghioritul, editia din 97 cred, cu privire la aceasta.
va recomand sa cautati carti despre Sf. Nicodim Aghioritul, si poate mi le recomandati si voi.
de asemenea am intalnit multi oameni care sunt de acord cu deasa impartasire. si sa nu credeti ca se va ajunge in mandrie, caci daca stii ca te impartasesti pentru nevrednicia ta, si O iei ca pe un medicament, te vei feri. si in adevar pentru asta ne-a fost data de Mantuitorul!
si cu privire la pregatirea dinainte, este de ajuns sa respecti randuielile bisericii privind postul in zilele de miercuri si vineri, unii si luni daca vor, si cele 4 posturi ,si fiind in legatura cu duhovnicul tau , stii ca nu esti oprit din cauza anumitor pacate mari.
sper ca in curand sa va mai dau alte informatii
Doamne ajuta!
Sarbatori fericite!

AnaMariaManole, sunt imporesionata de faptul ca dai aceleasi argumente pe care le-am dat si eu mai sus sau in alte parti si care provin in parte de la parintele Alexandru Schmemann. Sunt impresionata, zic, pentru ca aveam alta idee despre vechii calendaristi ;-) De une se vede ca eram plina de prejudecati.
Eu nu zisesem aici de ce spunea sf Ioan Gura de Aur pentru ca mi-a fost teama sa nu ma puna iar Anca sa ii spun exact unde zice, si iar sa nu am timp sa caut in toata opera lui care este imensa ;-)
Dumnezeu sa te ajute in drumul tau!

In fine, nu mai stiu unde am auzit/citit, a fost demult, dar ce imi aduc eu aminte este ca cel care spunea asta, un teolog desigur, spunea ca nu dragostea fizica in sine este rea, ci ca trairea pe care o implica, poate fi prea egoista sau prea materiala pentru a fi compatibila cu sarbatoarea religioasa, care implica si o anumita sobrietate. In mod normal, in afara daca esti un hulpav nemaiauzit, mancarea de frupt nu este o traire interioara chiar asa de puternica. Dar probabil fiecare culplu trebuie sa se cunoasca pe sine insusi si sa evalueze daca intr-adevar intimitatea ii indeparteaza de Dumnezeu...

In fine, parerea mea cam neavizata, este ca depinde de persoana. Daca de tanar ai cunoscut sexualitatea intr-un mod gresit, sau egoist, sau intr-un mod care acum il consideri ilicit e greu sa nu asociezi sexul cu pacatul sau oricum cu o stare de pacatosenie generala, si sa fii convins ca de fapt tu intelegi, sau ai inteles sexualitatea in mod gresit, si ca de fapt sexualitatea implinita in casatorie nu este un lucru incompatibil cu o viata de crestin credincios.

@Noesisaa, Fani - si eu spun la fel.
Nu putem sa punem pe toti in aceeasi oala.
Depinde de fiecare persoana si cuplu cum traieste si intelege sexualitatea.
Sexualitatea indeplinita normal, intre anumite limite, nu este, nu poate fi incompatibila cu un bun crestinism si cu impartasania.
Sunt oameni care intr-adevar se destrabaleaza, sau au probleme medicale (nimfomanie, perversiuni,etc.) si sunt altii care sunt mai degraba in extrema cealalta (f.timizi in ale sexului).
Si care din axestia trebuie sa se infraneze? Pai inseamna ca ultimii nu mai fac sex de loc, daca ii mai si infranam, (si nici copii).
Scuzati-ma dar nu mi se pare corect sa fim in aceeasi oala.
Eu zic ca exista motive intemeiate pentru care un cuplu nu trebuie obligat sa se infraneze de la relatii trupesti si sa poata sa se si impartaseasca.
Si inca ceva: intr-un cuplu casatorit (dar si in multe altele) sexul este forma de dragoste este combinat cu ea si un rezultat al ei. Nu e vorba deci nici de egosim, nici de fantazii nesanatoase si nici de animalism/sex carnal.
Haideti sa nu exageram si sa intelegem relatiile de iubire intr-o casnicie,a sa cum trebuie si este firesc, fara chestii de science fiction.

Fiindca ma tot trimiteti unii din voi mereu la canoane si reguli le-am luat la rand. Exista multe feluri pe un site.
Si unele sunt deja schimbate azi, sau sunt asa de neclare.
De ex. voi ce intelegeti prin acest canon:

http://canoaneortodoxe.net/can_apost.html

Pct.66 - postul de duminica si sambata. "daca vreun cler s-ar afla postind in zi de sambata sau duminica (afara numai de una), sa se cateriseasca, iar de ar fi laic sa se afuriseasca.

Eu n-am inteles nimic. Cum este pana la urma, pentru ca toata lumea spune sambata si duminica dupa liturghie sa fie post.
Este inclus si postul trupesc sau nu?
Si ce inseamna : "afara numai de una".

Uite astea sunt vechile formulari si noi trebuie sa le pricepem.

@GeorgeS - stiu, am citit si te inteleg. Mi se pare cumplit de greu si pentru preot si pentru preoteasa a combina credinta si renuntarea multa la sot/sotie. Mi se pare si exagerat. S-a dat dezlegare in ortodoxie sa se casatoreasca preotii, pai atunci sa-i lase sa-si traiasca totusi casnicia cum se cuvine.

A nu se intelege din mesajele mele ca sunt nebuna/lacoma dupa sex si nu pot concepe renuntarea.Suntem amandoi cam in extrema cealalta si mi-e teama ca va avea de suferit pana la urma casnicia daca am renunta de tot din motive de...postul meu. Si asa...copil n-a fost sa fie.

Fani, dar eu intreb de citat doar atunci cand stilul citatului nu se potriveste cu stilul de scris al autorului, asa ca te rog sa ma intelegi si pe mine de ce am cerut exact sursa...

Acest raspuns este o compilare din mai multi autori; o redau pentru ca a atins multe puncte "vulnerabile":

- ...imi vin in minte cuvintele Sf. Vasile cel Mare, care deplange faptul ca, in vremea lui (372), credinciosii se impartaseau numai de patru ori pe saptamana, pe care-l reproduc: "Caci este bine si folositor este a se impartasi in fiecare zi, caci Insusi Iisus zice:’Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica’.(In. 6:54). Dar noi ne impartasim numai de patru ori pe saptamana: Duminica, Miercurea, Vinerea si Sambata si in alte zile cand se face pomenirea vreunui sfant". (Epistola catre Chesarie

- Vremurile apostolice si patristice, din punct de vedere al credintei si al viziunii asupra sacrului, sunt din pacate apuse pentru marea masa a ,,crestinilor" de astazi.

- Cu toate ca sunt absolut convins ca una din marile probleme ale Bisericii este neîmpărtăşirea, trebuie sa fim inţelepti si echilibrati pentru ca altfel ajungem in situatii care devin neziditoare. Atunci când persoane care nu se impartaseau decat o data pe an sunt invitate sa se impartaseasca mai des si nu se poate asigura o pregatire responsabila, riscam sa pierdem constiinta impartasirii cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Ceea ce s-a degradat in secole de-a randul nu se poate reface decat cu intelepciune si smerenie. Tocmai de aceea lucrurile trebuie sa fie intelese intai de teologi si de preoti. Daca preotii, calugării si teologii ar ajunge la o constiinţă a nevoii impărtăşirii, cu timpul ar transmite această conştiinţă intr-un mod credibil si credinciosilor. Dacă Împărtăşirea deasă devine o modă, decredibilizăm împărtăşania. Din acest motiv, cred că împărtăşania trebuie primită în strănsă legătură cu duhovnicul. Atunci când vom avea duhovnici care vor pricepe toate acestea Împărtăşania ve fi reaşezată la locul ei, în centrul vieţii fiecărui creştin.

]- Ceea ce este esenţial când vine vorba de Împărtăşanie este modul în care Îl întâmpinăm noi pe Hristos când ni Se oferă spre împărtăşire. În I Corinteni capitolul 11 găsim scris că omul trebuie să se cerceteze pe sine şi aşa să se apropie de trupul şi sângele Domnului ! Iar în Taina Sf. Spovedanii tocmai această lucrare se realizează: cercetarea lăuntrică a creştinului pentru a-l putea întâmpina pe Hristos având casa sufletului curată.

- Aşadar, cu toate că nu există un canon care să condiţioneze cele două Taine reciproc, nu cred că Tradiţia Bisericii a greşit atunci când a aşezat Spovedania ca act premergător primirii Sf. Împărtăşanii.Iar deasa împărtăşanie va avea rod bogat numai cu binecuvântarea duhovnicului, căci ascultarea de duhovnic face minuni, dar prea puţin mai suntem dispuşi astăzi să ascultăm cu dăruire totală faţă de duhovnic lipsindu-ne astfel de multe foloase spirituale.

- Importanta e staruinta intr-o impartasanie constanta.

- Împărtăşania nu se primeşte nici rar nici des", ea trebuie să se primească atunci când credinciosul simte nevoia de a-L primi pe Hristos, după o pregătire prin spovedanie şi dezlegare prealabilă de la duhovnic.Cred că cei cu o viaţă curată pot să se împărtăşească mai des fără spovedanie, doar cu binecuvântarea duhovnicului, considerându-se că acesta îl cunoaşte foarte bine pe credincios. Totuşi o spovedanie periodică trebuie să se facă.
Am auzit de anumiţi credincioşi care se împărtăşeau aproape în fiecare dimineaţă înainte de a merge la muncă. Nu cred că este prea bună această practică, pentru că poate duce în cele din urmă la obişnuinţă sau indiferenţă, ori ştim că împărtăşania trebuie luată cu frică şi cu cutremur, după cum rezultă din rugăciunea de dinainte care trebuie rostită în gând: "Iată mă apropii de Sfânta Împărtăşanie./Şi-mpărtăşindu-mă, Doamne, SĂ NU MĂ ARZI;/Ci, curăţeştemă de toată întinarea." Cred că pentru cei râvnitori, o împărtăşanie săptămânală este mai potrivită decât una zilnică...Să nu uităm că potrivnicul ne împinge la extreme, pe unii poate la o împărtăşire prea deasă care duce la o anumită formă de inconştienţă a ceea ce primesc; iar pe cei mai mulţi la o împrtăşire prea rară, neputând dobândi astfel armele necesare în lupta cu potrivnicul, în cele din urmă, putându-se ajunge la abandonarea acestei taine prin care avem putinţa sigură de a deveni purtători de Hristos sau Hristofori.
http://dreptcanonic.amforum.net/forum.htm

se spune, ca de ce ti-e teama nu scapi! Deci teama nu-si are rostul.

Exact asta ma chinui sa va explic si eu de nu stiu cand. Sa nu duca impartasania prea deasa la indiferenta si obisnuinta, dar nici extrem cealalta sa nu fie (sa oprim prin reguli absurde oamenii sa se impartaseasca atunci cand simt).
Eu spun asa: nu zilnic, nu saptamanal (ambele duc la obisnunta si indiferenta), ci atunci cand simti ca esti pregatit din toate punctele de vedere pentru asta, fie ca e perioada de post, sau nu (si fara posturi lungi).

Sophia, nu stiu daca sa ma amuz sau ma simt jignita (ca dai a intelege ca relatiile trupesti cunoscute de mine ar fi necurate, anormale, perverse.. din moment ce eu nu m-as apropia de Sf. Impartasanie fara post.)
(sau sa plang? poate asta ar fi atitudinea potrivita)
Cred ca au fost suficiente explicatii despre ce si de ce etc...

Mie mi se pare fenomenal cum sunt unii oameni cu ochii inchisi: nu pot renunta la relatii sexuale, dar sustin ca nu sunt patimasi!
Pai nu asta este patima?
Asta este o patima = imposibilitatea la a renunta la relatii sexuale. Desi nu este o renuntare definitiva, ci doar pe o perioada limitata si cu scopul de a te curati de patima care nu te lasa sa te desprinzi de realtii trupesti..
Si ca sa fiu mai exacta, nu imposibilitatea de a renunta este grava, ca poate este omeneasca.. ci ORBIREA. Ca deformati invatatura bisericii despre infranare pt a servi propriilor scopuri.

Nu stiu de ce va imaginati ca pacatul vine intr-o cutie pe care scrie "atentie! Pacat. Utilizarea lui va avea consecinte grave".
Nu.
Ispita este ambalata in roz cu fundita, tot ce trebuie. (Vine sub masca lucrului bun si de dorit, ca de-aia se numeste ispita.)

Cu relatiile trupesti, mie lucrurile mi se par f simple. Este vorba de mine! Aaaa, ca zic ca-mi iubesc sotul si "ma daruiesc" lui, cum va exprimati aici. In final nu e vorba tot de teama mea ca voi displace sotului??? Adica e vorba tot de mine.
(Ca am mai spus si repet: daca mi-as iubi sotul m-as ruga zi si noapte pt el. Asta ar fi logic sa faci pentru cel ce-l iubesti: sa-i vrei mantuirea, nu? Nu sa-i oferi sex in zi de sarbatoare).

Stiu ca nu ma intrebi ca sa ma sacai, mi-am permis o gluma mai sus.
Chestia este ca sfintii parinti spun multe lucruri surprinzatoare, daca stai sa ii citesti in amanunt.

Tot pt Sophia, am zis ca nu mai dau exemple personale despre post si infranare, dar poate-ti este de folos.
Noi am re-evaluat imbratisarea. Daca ma imbratiseaza, eu sunt multumita (mai ales ca el nu este genul care imbratiseaza.. este un om destul de inchis in sine).
Apoi sunt multe alte lucruri in care puteti obtine un sentiment de comuniune.. nu are rost sa detaliez.

Draga sophia, iarta-ma ca-ti spun, dar tu care esti inca plina de intrebari fara raspunsuri, nu poti explica nimanui nimic, pana nu te lamuresti tu mai intai. Si spun asta, convinsa fiind a ii putem da crezare lui Nichita Stethatos (Orientalia Christiania, pg.77):

" Puterea de a lega si a dezlega nu este decat o parte din rolul de "parinte duhovnicesc", si poate nu cea principala. Rolul cel mai de seama este povatuirea, "patrunderea gandurilor", invatatura. Iar pe acestea, nimeni nu trebuie sa aiba primejdioasa indrazneala de a o intreprinde mai inainte de a fi primit de la Dumnezeu, in mod constient, harul Duhului Sfant...Caci numai darurile mistice (tainice) dau mijlocul si dreptul de a vorbi altora despre Dumnezeu".

Da, si pe mine m-au surprins prin intelepciune.

scurta explicatie
 

Post in cazul asta inseamna ajunare toata ziua, pana seara = canonul spune ca sambata si duminica sa nu se tina stfel de post, si deci sa nu se tina liturghie tarziu, ci numai dimineata, ca oamenii sa poata sa se impartaseasca fara sa ajuneze prea mult.
Afara numai de una = sambata mare, singura exceptie de la aceasta regula, pt ca se face liturghia sfantului Vasile cu vecernia deci seara si se ajuna inainte. In zilele noastre se face dimlineata, pentru ca altfel ar fi prea greu (slujba de noapte atat de lunga a aparut mai tarziu; la inceput, slujba care se face acum dinineata din sambata mare era slujba de noapte).

Canoanele nu erau scrise ca sa le citeasca oricine, ci doar specialistii - adica preotii care trebuiau sa le aplice, dupa mintea si inima lor, la credinciosi. In zilele noastre citeste oricine orice, s-au schimbat lucrurile, si de aici mai apar si nedumeriri si tulburari, cateodata.

Vezi tu, Ana, cât de mult s-a coborât diavolul în noi , sau în unii dintre noi , întra tât încât relaţia trupească, sexul în sine , a devenit ceva indispensabil, precum respiraţia, şi hrana cea de toate zilele ? ! Chiar nu înţeleg , de ce atunci când am ales o Cale, e loc de atâta târguială , de atâta "neânţelegere" . Când trupul primează , sufletul se duce pe apa sâmbetii , asta o spun în cunoştinţă de cauză , învăţând din greşelile vieţii !

Pentru asta trebuie sa facem diferenta intre dragostea carnala, sexul, si dragostea adevarata; dar noi cam confundam cele doua.

LA tinerete e cam greu de inteles; dar cand ajungi sa ai o varsta, chiar daca dioptriile cresc, ajungi sa vezi mai bine...

Da, Anca, dar avem datoria , obligaţia să tragem un semnal de alarmă mai ales pentru cei mai tineri ca noi . Mi se pare ceva cât se poate de omenesc şi mai ales Creştinesc . Doamne ajută ! +

Ele sunt unite toate. Noi le despartim, duin cauza pacatului.

Anna, est eincredibil, de doua ori am raspuns la mesajul tau dinainte, mai lung, la care imi raspundeai, si de fiecare data am apasat pe o clapa gresita si s-a sters cand era aproape gata.
Poate m-a oprit un inger, ca scriam lucruri nefolositoare. In ocice caz, nu mai am energia sa o iau a treia oara de la capat. Poate maine.

Eeee.. ce usurare.
Eu imi faceam probleme: copil, fiere.. etc.
(chiar ma gandeam ca te-am suparat si ma eviti pana dupa nastere.. glumesc. un pic)

La asta raspund totusi pe scurt.
Nu este vorba aici sa refuzi sa te infranezi. Tu faci totusi din infranare regula.
Atunci cand ne casatorim, ne casatorim ca sa ducem o viata de oameni casatoriti si nu de calugari. Deci este normal ca infranarea sa fie mai degraba o exceptie decat regula.
Este bine sa avem si momente de infranare, insa ceva nu este in regula cand ele devin regula si nu exceptia. Asta tot incerc eu sa zic, si Sophia, fiecare in felul ei.
Tu inversezi oamecum lucrurile.

Scrisesem in mesajul ala mai lung despre exagerarea postului, despre incercarea de a-l trai ca un calugar atunci cand nu esti, care poate fi periculoasa si in orice caz nefolositoare pentru un mirean casatorit. Daca te uiti la regulile posturilor din canoane, ele sunt chiar foarte aspre si este clar ca sunt facute pentru calugari (sa nu mananci decat odata pe zi dupa ceasul al noualea si numai hrana uscata etc). Orice parinte cu scaun la cap va spune asta. Postul exagerat nu este bun, nici in cazul mancarii.

Am sa repostez textul sfantului Ioan Gura de Aur in care el spune ca nu trebuie sa se exagereze cu postul conjugal si de ce.

Nu, ar fi greu sa ma supar pe tine dupa atatea luni de mesaje schimbate pe aici ;-)
Eu vad in tine oarecum si entuziasmul neofitului (ei, exagerez, ca de cativa ani totusi esti mai credincioasa, dar in fine, esti mai noua), si ma recunosc pe mine in unele idei pe care le aveam mai demult.
In fine, hai sa nu ma duc pe panta 'lasa maica ca o sa vezi tu mai incolo'. Cred ca intr-adevar ar fi cazul sa ma culc si sa nu mai expun copilul la alte convorbiri teologice.

Cat timp corpul nostru e din materie, nu ai cum sa te desparti de materie pana la moarte.
Din ce am inteles de la Sfintii Lavrei Pecerska, ei nu fugeau de materie, ci de ispite; iar dupa o lupta eroica cu ispitele, ajungeau sa se indumnezeiasca, primind haruri minunate.
Unul dintre sfinti, este Cuv. Moise Ungurul. Acesta ii poate ajuta pe cei, care se lupta cu patima curviei, rugandu-ne: "Doamne, pentru rugaciunile cuviosului Moise, miluieste-ma!"
Problema nu e ca suntem slabi, ; ci ca nu ne putem imagina ca am putea fi sfinti. (Jung spune ca in lupta dintre ratiune si imaginatie, cea din urma castiga).

Te rog, Fani, sa ne explici, mie in primul rand, ce intelegi prin transfigurarea materiei si cum se face acest lucru, ca mie termenii acestia inalti nu-mi spun nimic. M-am obisnuit cu vorba simpla si clara, care nu lasa loc de dubiu, a Patericelor.

Hm, cred că invers, le unim din cauza păcătoşeniei din noi !

Mai bine zis, le amestecăm , facem o ciulama , creem confuzie în noi şi-n jurul nostru , şi nu-i bine deloc !

Fani eu ma uit in calendar, vad ca maine e post.. ma straduiesc sa tin minte asta (ca in general eu pacatuiesc cand uit.. ma duc dimineata in bucatarie, beau cafea cu lapte si cand o termin imi aduc aminte ca e zi de post! Si degeaba-mi dau cu palma in cap, ca laptele l-am baut. Cam asa merg lucrurile, deci sunt departe de un ideal de vietuire crestina).
Cu infranarea de la legaturi trupesti e mai simplu decat cu laptele in cafea.. cel putin acum. (sper sa nu ma osandesc singura si sa aflu cu adevarat ce este aia ispita! Sunt convinsa ca exista ispitire trupeasca adevarata, cu care eu nu m-am intalnit.. si cred ca nici tu. Dar refuz cat pot sa ma ispitesc singura! Sa cred ca infranarea este ceva relativ ar insemna sa ma ispitesc singura.)
Nu am tinut post exagerat nici in cazul mancarii.. la ora 12 sunt cu capul in frigider.. rar am rezistat pana la 14, niciodata pana la 15.
Dar asta nu inseamna ca am facut bine.. Data viitoare ma voi stradui mai mult.

Multumesc.

posibila confuzie
 

Consider ca este o mare diferenta intre a acuza pe cei care nu se pot infrana (nu suntem in locul lor, nu stim cu ce se confrunta) si a spune ca infranarea este optionala!
Infranarea nu este optionala. Ne este ceruta.

(Asa cum exista o confuzie intre a fi intelegator cand cel din jur cade.. asta da... si a fi intelegator fata de propriile pacate: nu cred ca trebuie sa fim toleranti fata de noi insine)

Altceva spune Pr. Schmemann:
http://tainacasatoriei.wordpress.com...taina-iubirii/

Dragostea este crucea pe care acceptam sa o ducem in cuplu pentru Hristos. Indiferent cum decurge casnicia, bine sau rau, daca cei doi merg unul langa altul, nedespartiti, ei reprezinta dragostea lui Hristos.
Si mai spune:
"O casatorie care nu-si rastigneste in mod constant propriul egoism si multumire de sine, care nu "moare seisi", ca sa poata trece dincolo de sine, nu este o casatorie crestina."
Iata si un pasaj, pe care nu-l pot "digera" cu totul:

"Adevăratul păcat al căsătoriei astăzi nu este adulterul sau lipsa de „adaptare”, sau „agresivitatea mentală”. Adevăratul păcat este idolatrizarea familiei în sine, refuzul de a înţelege familia ca îndreptându-se spre împărăţia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat în sentimentul că cineva este capabil să „facă orice” pentru familia sa, chiar să fure."

De ce? Pentru ca adulterul este pacat, iar furtul pentru familie, cand este vorba de mancare pentru familia infometata, nu este pacat.

Este doar parerea mea... Poate mi-a scapat, caci am citit rapid, dar nu am gasit nimic despre dragostea trupeasca, adica sexualitatea.